Scriptura nr. 65

Published January 1, 2025 · Updated January 12, 2025

POSTUL MARE 2024

Imnele raiului

de Sfântul Efrem Sirul

1. Moisi care pe toţi îi învaţă cu scrierile lui cereşti,
Învăţătorul evreilor, ne-a dat învăţăturile sale,
Legea, comoara descoperirilor,
În care ni s-a dezvăluit istoria grădinii:
Zugrăvită întru cele văzute, lăudată pentru cele ascunse
Rostită în puţine cuvinte şi minunată în sădirile sale cele multe.

Laudă dreptăţii Tale, care înalţă pe cei biruitori !

2. La jumătatea drumului stăteam între frică şi iubire;
Dorul după Rai mă chema să-l cercetez,
Dar frica în faţa măreţiei lui îmi îngheţa căutarea.
Cu înţelepciune însă le-am împăcat pe amândouă:
Am cinstit cele ascunse şi am cugetat la cele văzute,
Ca să scot din căutare folos şi în tăcerea mea să găsesc ajutor.

Laudă dreptăţii Tale, care înalţă pe cei biruitori !

3. Cu veselie m-am apropiat de istoria Raiului.
Scurtă la citire dar bogată în înţelesuri.
Limba mea a citit povestea istoriei lui din afară,
Iar mintea mea a luat aripi şi s-a avântat în înalt cu frică,
Văzând strălucirea Raiului nu cum e în el însuşi,
Ci pe cât îi este dat omului să o cuprindă.

Laudă dreptăţii Tale, care înalţă pe cei biruitori !

4. Cu ochiul minţii mă uitam la Rai:
Înălţimile tuturor munţilor sunt mai prejos de înălţimea lui, creasta potopului a atins poalele lui[1],
Picioarele lui cu evlavia le-a sărutat înainte de a se întoarce înapoi
Spre a urca şi călca în picioare crestele tuturor munţilor şi colinelor.
Poalele Raiului a sărutat şi crestele tuturor a izbit.

Laudă dreptăţii Tale, care înalţă pe cei biruitori !

5. Urcuşul nu este greu din pricina înălţimii,
Osteneală nu este pentru cei ce-l moştenesc.
Cu vesela-i frumuseţe îi atrage pe cei care urcă.
Străluceşte colo sus cu razele slavei
Înmiresmat cu tot felul de miresme; nori măreţi
Înalţă corturi[2] pentru cei vrednici de ele.

Laudă dreptăţii Tale, care înalţă pe cei biruitori !

6. Din aceste sălaşe coboară fiii luminii
Plini de bucurie, în lumea în care au fost prigoniţi;
Dănţuiesc pe faţa mării şi nu se scufundă,
Căci nici Simon, deşi era piatră [Petru], nu s-a scufundat[3].
Fericit cel care i-a văzut împreună cu ei pe cei iubiţi ai săi:
Aici, pe pământ, în cetele lor, iar acolo, sus, în cămările lor de nuntă.

Laudă dreptăţii Tale, care înalţă pe cei biruitori !

7. Norii, carele lor, zboară prin văzduh
Fiecare dintre ei este conducătorul celor pe care i-a învăţat[4];
Carul său este pe măsura ostenelilor lui, slava sa este pe măsura ucenicilor lui[5].
Fericit cel care i-a văzut în zborul lor
Pe prooroci şi cetele lor, pe apostoli şi mulţimile lor,
Căci cela ce va face şi va învăţa, acela mare se va chema întru împărăţia cerurilor[6].

Laudă dreptăţii Tale, care înalţă pe cei biruitori !

8. Dar pentru că vederea Raiului este departe foarte
Şi ochiul nu poate bate până într-acolo.
L-am zugrăvit în chip simplu luându-mi puţină îndrăzneală.
Ca la aura aceea ce se formează în jurul lunii
Să vedem şi Raiul asemenea unui inel
Ce cuprinde în el atât mare, cât şi uscat.

Laudă dreptăţii Tale, care înalţă pe cei biruitori !

9. Şi pentru că limba mea se revarsă ca una ce a supt
Dulceaţa Raiului, îl voi zugrăvi în felurite chipuri:
Moisi a făcut o cunună acelui strălucitor altar[7];
Căci cu o cunună în întregime făurită din aur
A încununat întru măreţie altarul. La fel de slăvit împletită este
Şi cununa Raiului care încinge întreaga făptură.

Laudă dreptăţii Tale, care înalţă pe cei biruitori !

10. Când Adam a păcătuit, Dumnezeu l-a izgonit [din Rai]
Dar în bunătatea Sa i-a dat ţinutul şes din afara lui
Aşezându-l în valea de la poalele Raiului;
Dar continuând să păcătuiască, oamenii au fost alungaţi şi de aici,
Şi pentru că nu erau vrednici să se învecineze cu Raiul
Dumnezeu a poruncit Arcei să-i arunce pe Muntele Qardu[8].

Laudă dreptăţii Tale, care înalţă pe cei biruitori !

11. Acolo însă seminţiile celor doi fraţi s-au despărţit:
Cain a plecat de unul singur şi a trăit în ţinutul Neid[9]
Aşezat mai la şes decât locul lui Sit şi Enoh;
Dar cei ce locuiau sus pe înălţimi, numiţi şi fiii lui Dumnezeu[10],
Şi-au lăsat aşezările şi au coborât
Ca să se însoţească cu fiicele celor de la şes.

Laudă dreptăţii Tale, care înalţă pe cei biruitori !

12. Fiii luminii locuiesc pe înălţimile Raiului
Şi dincolo de adânc văd omul bogat[11];
Iar acesta, înălţându-şi ochii, îl zăreşte pe Lazăr
Şi-l cheamă pe Avraam să aibă milă de el.
Dar Avraam, cel plin de milă, şi care a avut milă şi pentru Sodoma[12],
Este aici fără milă pentru cel ce a fost fără milă.

Laudă dreptăţii Tale, care înalţă pe cei biruitori !

13. Adâncul rupe orice iubire ce-ar putea mijloci,
Împiedicând iubirea celor drepţi să fie înlănţuită de cei nedrepţi,
Ca să nu se chinuie cei buni văzându-i chinuindu-se în gheena
Pe copii, pe fraţi, sau rudele lor –
O mamă ce s-a lepădat [de Hristos] cere aici mila fiului ei,
A slujnicei şi a fiicei ei care au fost chinuiţi pentru învăţătura [lui Hristos][13].

Laudă dreptăţii Tale, care înalţă pe cei biruitori !

14. Acolo prigoniţii râd de prigonitori,
Chinuiţii de chinuitori şi cei ucişi de ucigaşii lor,
Proorocii de cei ce i-au omorât cu pietre, apostolii de cei ce i-au răstignit.
Fiii luminii locuiesc în sălaşele lor din înălţime,
Se uită la cei nelegiuiţi şi numără fărădelegile lor,
Minunându-se până unde şi-au surpat toată nădejdea prin nelegiuirile lor.

Laudă dreptăţii Tale, care înalţă pe cei biruitori !

15. Vai celui care încearcă să-şi ascundă faptele sale ruşinoase în întuneric,
Care face răul şi apoi încearcă să amăgească pe cei ce l-au văzut;
Care ieşind şi făcând ceva rău, minte ca să înşele pe cei ce au aflat de el.
Aripile harului Tău[14] să mă ocrotească,
Căci acolo degetul arată pe cel păcătos
Vestind pururea ruşinea lui ascunsă.

Laudă dreptăţii Tale, care înalţă pe cei biruitori !

16. Cele spuse să fie de ajuns îndrăznelii mele.
Dar dacă vine cineva şi îndrăzneşte să zică:
,,Celor simpli şi care păcătuiesc din neştiinţă,
După ce şi-au ispăşit şi plătit datoria,
Cel Bun le îngăduie să se aşeze undeva, într-un ungher îndepărtat al Raiului
Unde pot paşte binecuvântata iarbă a sfărâmăturilor”[15].

Laudă dreptăţii Tale, care înalţă pe cei biruitori !

17. Nesocotit şi dispreţuit de cetăţenii Raiului,
Acest loc este amarnic dorit de cei ce ard în fundul gheenei.
Chinul lor este îndoit la vederea izvoarelor,
Stând în faţa lor, de cealaltă parte, ei se frământă;
Bogatul se roagă şi el, dar nu este nimeni care să-i umezească limba,
Căci focul este înlăuntrul lor, iar apa este de partea cealaltă.

Laudă dreptăţii Tale, care înalţă pe cei biruitori !

II
1. Fericit cel pentru care tânjeşte Raiul,
Căci el tânjeşte după omul făcut frumos de bunătate, îi deschide poarta,
Îl îmbrăţişează la sânul său, îl primeşte în măruntaiele sale.
Dar dacă se scârbeşte de cineva, îl dă deoparte şi-l scoate afară;
Aceasta este poarta cercetării a Celui iubitor de oameni[16].

Binecuvântat Cel care de suliţă a fost străpuns şi sabia de la uşa Raiului a îndepărtat[17] !
2. De aici, încă de pe pământ, făureşte-ţi cheia Raiului.
Uşa care te întâmpină[18] îţi zâmbeşte luminoasă
A-toate-deosebitoare, uşa măsura celor ce intră prin ea:
În înţelepciunea ei se face mică sau mare.
După statura şi rangul atinse de fiecare
Arată prin măsurile ei dacă este desăvârşit sau îi lipseşte ceva.

Binecuvântat Cel care de suliţă a fost străpuns şi sabia de la uşa Raiului a îndepărtat !

3. Când oamenii văd că au pierdut toate[19],
Că bogăţia se scurge şi poftele trupeşti nu mai sunt,
Că frumuseţea şi puterea pier şi se nimicesc,
Atunci îşi vor aduce aminte şi se vor căi
Că, împovăraţi de griji, au fost dispreţuitori când au auzit spunându-se:
,,Averile voastre sunt doar un vis, moştenirea voastră este întunericul !”[20]

Binecuvântat Cel care de suliţă a fost străpuns şi sabia de la uşa Raiului a îndepărtat !

4. Au pierdut ce au avut şi au găsit ce nu au avut;
Au dorit fericirea, dar ea a zburat, iar nefericirea temută a venit;
Nădejdile lor au murit şi ce nu căutau au găsit.
Gem atunci pentru că au fost înjosiţi şi înşelaţi,
Căci viaţa le-a fost mincinoasă, dar chinul este adevărat,
Tihna lor a pierit şi pedeapsa lor nu va avea sfârşit.

Binecuvântat Cel care de suliţă a fost străpuns şi sabia de la uşa Raiului a îndepărtat !

5. Drepţii însă vor vedea că necazurile lor nu mai sunt,
Suferinţa lor nu dăinuie, povara lor a pierit,
De parcă nici o spaimă nu i-ar fi năpădit vreodată.
Postirile li se par ca nişte visuri,
Căci s-au trezit ca din somn ca să afle Raiul
Şi masa Împărăţiei[21] întinsă înaintea lor.

Binecuvântat Cel care de suliţă a fost străpuns şi sabia de la uşa Raiului a îndepărtat !

6. Înălţimea Raiului nu poate fi urcată de cei din afară,
Dar înlăuntru el se pleacă cu totul spre toţi cei care-l urcă;
Cu toate cele dinlăuntru priveşte spre cei drepţi cu bucurie.
Raiul încinge rărunchii lumii,
Încercuind marea cea mare; vecin cu cei de sus
Prieten cu cei dinlăuntru, potrivnic cu cei din afară.

Binecuvântat Cel care de suliţă a fost străpuns şi sabia de la uşa Raiului a îndepărtat !

7. La marginea lui am văzut în locuri ferite crescând smochini[22],
Din care s-au făcut cununile ce-au împodobit odinioară frunţile întâii perechi vinovate,
Frunzele lor au roşit pentru cel ce se dezbrăcase,
Căci erau trebuincioase celor ce-şi pierduseră veşmintele;
Deşi îl acopereau pe Adam, îl făceau să roşească de ruşine şi căinţă,
Căci într-un loc de asemenea strălucire omul gol se umple de ruşine.

Binecuvântat Cel care de suliţă a fost străpuns şi sabia de la uşa Raiului a îndepărtat !

8. Cine poate privi strălucirile grădinii,
Văzând minunata ei alcătuire, iscusitele sale proporţii,
Cât de încăpătoare este pentru cei ce locuiesc în ea, cât de luminoase sunt sălaşele ei ?
Izvoarele ei desfată cu mireasma lor,
Dar când curg spre noi[23] sărăcesc
Îmbrăcând, când ne răcoresc, mirosurile pământului nostru.

Binecuvântat Cel care de suliţă a fost străpuns şi sabia de la uşa Raiului a îndepărtat !

9. Căci Voinţa aceea pentru care totul este uşor
A silit aceste izvoare bogate ale Raiului
Mărginindu-le cu pământ ca pe nişte canale
Dându-le poruncă să curgă spre noi,
Aşa cum a legat apele[24] în sânul norilor Săi
Gata să-i trimită în văzduh la porunca Voii Lui.

Binecuvântat Cel care de suliţă a fost străpuns şi sabia de la uşa Raiului a îndepărtat !

10. Când a plănuit toate frumuseţile, le-a făcut felurite,
Ca unele trepte să fie mai înalte şi slăvite decât altele.
Cu cât o treaptă este mai înaltă decât alta,
Cu atât mai slăvită este strălucirea ei decât a celei aflate mai jos.
În acest chip el a menit poalele [muntelui Raiului] celor de jos,
Coastele celor aflaţi la mijloc, iar înălţimile celor slăviţi.

Binecuvântat Cel care de suliţă a fost străpuns şi sabia de la uşa Raiului a îndepărtat !

11. Când drepţii urcă feluritele-i trepte spre a-şi primi moştenirea
Cu dreptate El îi înalţă pe fiecare la treapta potrivită ostenelilor lui;
Fiecare este oprit la treapta de care este vrednic
Pentru că în Rai este loc de ajuns pentru fiecare;
Părţile de jos pentru cei ce se căiesc, cele de mijloc pentru cei drepţi,
Înălţimile pentru biruitori, iar piscul pentru Slava lui Dumnezeu.

Binecuvântat Cel care de suliţă a fost străpuns şi sabia de la uşa Raiului a îndepărtat !

12. În partea de jos a Arcei Noe a aşezat animalele,
În partea de mijloc a găzduit păsările,
Iar el, asemenea dumnezeirii, stătea pe puntea de sus.
Pe Muntele Sinai poporul stătea jos,
Preoţii de jur-împrejurul lui, Aaron la jumătatea lui,
Moisi pe înălţimile lui, iar în vârf Dumnezeul Slavei.

Binecuvântat Cel care de suliţă a fost străpuns şi sabia de la uşa Raiului a îndepărtat !

13. Simbolurile împărţirilor din Grădina Vieţii
Moisi le-a închipuit în Arcă şi pe Muntele Sinai;
El ne-a zugrăvit preînchipuirile Raiului,
Bine orânduit, strălucitor şi dorit în toate –
În înălţime, în frumuseţe, în mireasma şi felurimea vietăţilor:
Limanul tuturor comorilor, el închipuie Biserica.

Binecuvântat Cel care de suliţă a fost străpuns şi sabia de la uşa Raiului a îndepărtat !

III
1. Partea Grădinii, iubiţilor, aşezată întru slavă
Pe vârful înălţimii unde sălăşluieşte Slava,
Nici măcar în simbol nu poate fi zugrăvită de mintea omenească;
Căci ce minte are putere
Să privească la ea sau să o cerceteze,
Ori să ajungă la bogăţiile ei necuprinse.

Laudă dreptăţii Tale, care încununează pe cei biruitori !
2. Acel pom binecuvântat, Pomul Vieţii,
Este prin razele sale soarele Raiului;
Frunzele lui scânteiază şi pe ele se văd întipărite
Frumuseţile duhovniceşti ce împodobesc acea Grădină.
În adierea brizei, ceilalţi pomi se pleacă închinându-se
Înaintea Domnului şi mai-marelui pomilor.

Laudă dreptăţii Tale, care încununează pe cei biruitori !

3. Chiar în mijloc[25], El a sădit Pomul Cunoştinţei
Punând în el frică, împrejmuindu-l cu spaimă,
Ca el să slujească drept hotar spre cele dinlăuntru ale lui [Raiului].
Două lucruri a auzit Adam într-un singur cuvânt:
Să nu mănânce din el[26] şi, dându-se înapoi din faţa lui,
Să înţeleagă că le era oprit să pătrundă dincolo de el[27].

Laudă dreptăţii Tale, care încununează pe cei biruitori !

4. Şarpele nu putea intra în Rai
Căci nici unui vieţuitor sau păsări
Nu-i era îngăduit să se apropie de partea lui din afară,
Iar Adam a trebuit să iasă afară ca să le întâlnească;
Aşa că şarpele a aflat cu viclenie, întrebând-o pe Eva,
Felul Raiului, ce şi cum era rânduit el.

Laudă dreptăţii Tale, care încununează pe cei biruitori !

5. Când blestematul a aflat că, la fel ca într-un templu,
Slava Cortului dinlăuntru era ascunsă de ei,
Şi că Pomul Cunoştinţei, îmbrăcat în oprire,
Slujea drept catapeteasmă acestui sanctuar,
A ştiut că rodul lui era cheia dreptăţii
Care avea să deschidă ochii celor îndrăzneţi făcându-i să se căiască cu amar.

Laudă dreptăţii Tale, care încununează pe cei biruitori !

6. Ochii lor erau deschişi[28], dar în acelaşi timp închişi,
Ca să nu vadă Slava sau starea lor nenorocită,
Ca să nu vadă Slava Cortului dinlăuntru
Nici goliciunea trupurilor lor.
Aceste două cunoştinte Dumnezeu le-a ascuns în Pom,
Aşezându-l judecător între cele două părţi.

Laudă dreptăţii Tale, care încununează pe cei biruitori !

7. Şi atunci când cu îndrăzneală Adam a alergat şi a mâncat din rodul lui,
Această îndoită cunoştinţă s-a revărsat spre el,
A smuls şi a îndepărtat amândouă vălurile de pe ochii lui:
A văzut Slava Sfintei Sfintelor şi s-a cutremurat;
A văzut şi propria ruşine şi s-a înroşit gemând şi tânguindu-se,
Căci îndoita cunoştinţă pe care a câştigat-o s-a dovedit un chin pentru el.

Laudă dreptăţii Tale, care încununează pe cei biruitori !

8. Oricine mănâncă din acel rod,
Fie îl vede şi se umple de desfătare, fie îl vede şi geme.
Şarpele i-a îndemnat să mănânce în păcat ca să se tânguiască;
Ca, văzând binele, să nu poată gusta din el
Asemenea acelui erou din vechime[29], al cărui chin era îndoit
Fiindcă în foamea sa nu putea gusta desfătările pe care le vedea.

Laudă dreptăţii Tale, care încununează pe cei biruitori !

9. Căci Dumnezeu nu i-a dat să-şi vadă goliciunea sa,
Ca el să-şi vadă ruşinea, dacă dispreţuia porunca.
Nici nu i-a arătat Sfânta Sfintelor ca el să o poată vedea şi să se veselească, dacă păzea porunca.
I-a ţinut ascunse aceste două lucruri, precum şi cele două răsplăţi
Ca Adam să primească prin luptă cununa potrivită strădaniilor lui.

Laudă dreptăţii Tale, care încununează pe cei biruitori !

10. Dumnezeu a aşezat judecător Pomul ca, dacă Adam va mânca din el,
Să-i arate treapta pe care a pierdut-o prin mândria sa,
Precum şi starea nenorocită pe care a câştigat-o spre chinul său.
Dar dacă ar fi biruit l-ar fi înveşmântat în slavă
Şi i-ar fi descoperit şi care era ruşinea,
Ca el să ştie împreună cu sănătatea şi ce este boala.

Laudă dreptăţii Tale, care încununează pe cei biruitori !

11. Căci cel ce are o sănătate bună în el însuşi
Şi îşi dă seama în mintea sa ce este boala,
Acela a dobândit un folos şi cunoaşte un lucru bun;
Dar cel care zace ţinut de boală
Şi ştie în mintea sa ce este sănătatea,
Acela este chinuit de boala sa şi tulburat în mintea sa.

Laudă dreptăţii Tale, care încununează pe cei biruitori !

12. Dacă ar fi biruit[30], Adam ar fi dobândit
Slavă în mădularele sale şi dreaptă înţelegere despre suferinţă,
Ca să strălucească în mădularele sale şi să sporească în dreapta înţelegere.
Dar şarpele a răsturnat toate şi l-a făcut să guste
Înjosirea în realitate, iar slava doar în amintire,
Ca să se ruşineze de ceea ce a găsit şi să plângă pentru ceea ce a pierdut.

Laudă dreptăţii Tale, care încununează pe cei biruitori !

13. Pomul era pentru el ca o poartă,
Rodul său era catapeteasma ce a ascuns Cortul.
Adam a cules rodul, dispreţuind porunca.
Şi când a văzut Slava dinlăuntru
Strălucind cu razele sale, a fugit afară,
A alergat căutând scăpare între smochini.

Laudă dreptăţii Tale, care încununează pe cei biruitori !

14. În mijlocul Raiului Dumnezeu a sădit Pomul Cunoştinţei
Ca să despartă cele de sus de cele de jos, Sfânta de Sfânta Sfintelor.
Adam s-a apropiat cu îndrăzneală s-o atingă şi a fost lovit ca Ozie[31]:
Împăratul a ajuns lepros, Adam a fost dezbrăcat.
Lovit ca Ozie, a ieşit în grabă:
Amândoi împăraţii[32] au fugit şi s-au ascuns ruşinaţi de trupurile lor.

Laudă dreptăţii Tale, care încununează pe cei biruitori !

15. Chiar dacă toţi pomii Raiului
Sunt îmbrăcaţi fiecare în slava sa, fiecare din ei se acoperă de strălucirea Slavei;
Serafimii cu aripile lor, pomii cu ramurile lor,
Toţi îşi ascund feţele, ca să nu vadă pe Domnul lor.
Toţi au roşit pentru Adam care s-a găsit dintr-odată gol;
Şarpele i-a furat veşmintele, drept pentru care a fost lipsit de picioare.

Laudă dreptăţii Tale, care încununează pe cei biruitori !

16. Dumnezeu n-a îngăduit lui Adam să intre
În Cortul cel mai dinlăuntru; acesta i-a fost oprit,
Ca mai întâi să se facă bineplăcut în slujirea Cortului din afară;
Ca un preot purtând tămâie cu bună mireasmă,
Ţinerea poruncii trebuia să fie pentru Adam căţuia
Ca să intre înaintea Celui Ascuns în Cortul ascuns.

Laudă dreptăţii Tale, care încununează pe cei biruitori !

17. Moisi a închipuit simbolul Raiului
Când a făcut cele două sfinte: Sfânta şi Sfânta Sfintelor;
În cea din afară intrarea era îngăduită,
În cea dinlăuntru se intra doar o dată pe an[33].
Tot aşa cu Raiul: Dumnezeu i-a închis partea dinlăuntru
Dar i-a deschis partea din afară în care Adam s-a putut strecura.

Laudă dreptăţii Tale, care încununează pe cei biruitori !

1. Cel Drept a văzut că Adam se făcuse îndrăzneţ pentru că El era îngăduitor,
Şi ştia că va călca din nou porunca dacă i-ar da prilejul.
Adam doborâse hotarul slab şi blând,
Aşa că, în locul lui, Dumnezeu a aşezat altul păzit cu putere.
Cuvântul şi porunca fuseseră hotarul pus Pomului;
Acum însă heruvimul şi ascuţişul sabiei s-au făcut zid de împrejmuire al Raiului[34].

Fă-ne vrednici prin harul Tău să intrăm în Raiul Tău !

2. Adam a căutat să intre cu toată întinarea sa
În Sfânta Sfintelor care-i iubeşte doar pe cei ce i se aseamănă
Şi pentru că îndrăznise să intre în Cortul dinlăuntru,
Dumnezeu nu i-a îngăduit să intre nici în cel din afară.
Când noianul vieţii văzând un hoit în mijlocul ei,
Nu l-a putut suferi, ci l-a aruncat afară.

Fă-ne vrednici prin harul Tău să intrăm în Raiul Tău !

3. Moisi a închipuit acest lucru în poporul iudeu:
Oricine în tabără se îmbolnăvea de lepră
Era scos din mijlocul ei şi alungat afară;
Dar dacă se vindeca de lepra sa şi făcea rugăminte[35],
Preotul îl curăţea cu isop, sânge şi apă[36],
Iar el se întorcea acasă şi intra în moştenirea lui.

Fă-ne vrednici prin harul Tău să intrăm în Raiul Tău !

4. Adam fusese curat foarte în mândra Grădină
Dar a ajuns lepros şi respingător din pricina suflării şarpelui peste el.
Grădina l-a alungat din mijlocul ei, l-a scos afară din ea, atotluminata.
Arhiereul[37], Cel Preaînalt, l-a văzut
Scos afară de la El, S-a pogorât şi a venit la el,
L-a curăţit cu isop şi l-a adus înapoi în Rai.

Fă-ne vrednici prin harul Tău să intrăm în Raiul Tău !

5. Adam fusese gol şi mândru dar, sârguitoare, femeia lui
S-a ostenit să-i ţeasă veşmânt plin de pete, pe care
Văzându-l atât de urât, Grădina l-a scos afară.
Dar prin Maria, Adam a dobândit un alt veşmânt
Care l-a împodobit pe tâlharul, iar când acesta a strălucit după făgăduinţa lui Hristos[38],
Grădina văzându-l, l-a îmbrăţişat în locul lui Adam.

Fă-ne vrednici prin harul Tău să intrăm în Raiul Tău !

6. Moisi care se îndoise a văzut, dar n-a intrat
În pământul făgăduinţei[39]; Iordanul i-a slujit drept hotar.
Adam s-a rătăcit şi a lăsat Grădina Vieţii,
Iar heruvimul s-a făcut împrejmuirea ei. Amândouă hotarele au fost aşezate
De mâna Domnului nostru, dar prin Înviere amândoi au intrat:
Moisi în pământul acela, iar Adam în Rai.

Fă-ne vrednici prin harul Tău să intrăm în Raiul Tău !

7. Limba nu poate rosti cum este înlăuntrul Raiului,
Nu este de ajuns nici pentru frumuseţile lui din afară
Căci nici măcar podoabele simple ale împrejmuirii lui
Nu pot fi povestite cum se cuvine.
Culorile lui sunt vesele, miresmele lui minunate foarte
Frumuseţile lui preadorite şi desfătările lui slăvite.

Fă-ne vrednici prin harul Tău să intrăm în Raiul Tău !

8. Chiar dacă comoara alăturată împrejmuirii lui este sărăcăcioasă,
Ea întrece comorile lumii întregi;
Şi pe cât mai prejos sunt văile lui
Faţă de comorile piscului său înalt,
Pe atât fericirea de lângă împrejmuirea lui este mai slăvită şi înaltă
Decât tot ceea ce noi, cei ce trăim în valea de jos, simţim ca fericire.

Fă-ne vrednici prin harul Tău să intrăm în Raiul Tău !

9. Nu vă supăraţi că limba mea a îndrăznit să vorbească
Despre un lucru care o întrece, şi prin neputinţa ei i-a micşorat măreţia.
Cum nu este oglindă potrivită să răsfrângă frumuseţea lui
Nici culori pentru zugrăvirea lui,
Nici încercarea mea să nu fie dispreţuită: zugrăvind Raiul,
M-am silit să scot de aici un prilej de folos pentru noi.

Fă-ne vrednici prin harul Tău să intrăm în Raiul Tău !

10. Cel întristat să afle mângâiere, pruncul creştere,
Cel înfrânat strălucire, cel nevoiaş binefacere.
Fiecare din ei să-mi arunce bănuţul său[40],
Şi toţi să se roage pentru mine în Edem,
Ca să intru în locul despre care am vorbit după puterile mele,
Iar cei nenorociţi să dorească bogăţiile făgăduite de el.

Fă-ne vrednici prin harul Tău să intrăm în Raiul Tău !

11. Gândul meu să nu fie judecat de Tine, Atoatecunoscătorule;
Căutarea mea să nu fie lepădată de Tine, Atotascunsule;
Căci n-am îndrăznit să vorbesc despre naşterea Ta ascunsă de toţi şi de toate;
În tăcere am pus hotar în jurul Cuvântului.
Pentru că am cinstit naşterea Ta, îngăduie-mi să sălăşluiesc în Raiul Tău.
Lăudată fiind ascunzimea Ta de toţi cei ce Te iubesc pe Tine.

Fă-ne vrednici prin harul Tău să intrăm în Raiul Tău !

V
1. Am contemplat Cuvântul Ziditorului şi l-am asemănat
Pietrei care mergea cu poporul în pustie[41];
Nu din apa strânsă ori adunată în sine,
Revărsa ea pentru el curgeri minunate:
Nu era apă în piatră, dar mări au ţâşnit din ea,
Tot aşa Cuvântul din nimic a făcut lucrurile Sale.

Fericit cel socotit vrednic să moştenească Raiul Tău !
2. În cartea sa Moisi a zugrăvit zidirea întregii firi
Ca atât firea, cât şi cartea să dea mărturie de Ziditorul lor[42]:
Firea prin întrebuinţarea ei, cartea prin citirea ei [de către om].
Sunt martori care ajung pretutindeni
Şi se găsesc întotdeauna, gata în tot ceasul
Să mustre pe cel necredincios care defaimă pe Ziditorul său.

Fericit cel socotit vrednic să moştenească Raiul Tău !

3. Am citit începutul cărţii şi m-am umplut de bucurie,
Căci versetele ei şi-au deschis braţele să mă întâmpine.
Cel dintâi a alergat spre mine, m-a sărutat şi m-a condus la tovarăşul lui;
Şi când am ajuns la versetul în care este scrisă
Istoria Raiului, ea m-a ridicat şi m-a dus
Din sânul cărţii în însuşi sânul Raiului.

Fericit cel socotit vrednic să moştenească Raiul Tău !

4. Ochiul şi mintea au călătorit peste rânduri
Ca peste un pod şi au intrat împreună în istoria Raiului.
Ochiul citea, şi el a purtat mintea;
Iar mintea a dat ochiului odihnă
De la citirea ei, căci atunci când cartea este citită
Ochiul se odihneşte, dar mintea lucrează.

Fericit cel socotit vrednic să moştenească Raiul Tău !

5. Am găsit în această carte atât podul, cât şi poarta
Raiului. Am trecut şi am intrat;
Ochiul mi-a rămas afară, dar inima a intrat înlăuntru.
Am început să umblu printre lucruri de nezugrăvit.
Este o înălţime luminoasă, limpede, sublimă şi mândră.
Cartea i-a dat numele Edem[43]: piscul tuturor binecuvântărilor.

Fericit cel socotit vrednic să moştenească Raiul Tău !

6. Aici am văzut şi corturile drepţilor
Picurând mir, înmiresmate de miresme,
Încărcate de roade, încununate de flori.
Precum era osteneala omului aşa era şi cortul său.
Unul avea doar câteva podoabe, altul strălucea de frumuseţe;
Unul era cenuşiu la culoare, altul scânteia în slavă.

Fericit cel socotit vrednic să moştenească Raiul Tău !

7. Am cercetat şi aceasta: dacă Raiul
Este de ajuns de încăpător pentru toţi drepţii ce trăiesc în el ?
Am întrebat despre ce nu stă ,,scris” şi am fost învăţat ce este ,,scris”:
Priveşte omul în care sălăşluia
O legiune de demoni[44]; ei toţi erau în el, chiar dacă nu arătat,
Căci oştirile lor sunt făcute dintr-o fire mai subţire şi mai fină chiar decât cea a sufletului.

Fericit cel socotit vrednic să moştenească Raiul Tău !

8. Întreagă acea oştire locuia într-un singur trup.
De o sută de ori mai subţiri şi mai fine
Vor fi trupurile drepţilor când se vor scula la înviere:
Vor fi asemenea minţii în stare
Să se întindă şi să se lărgească după voie ori să se micşoreze şi strâmteze;
Dacă se strâmtează este într-un loc, şi dacă se lărgeşte [este] peste tot.

Fericit cel socotit vrednic să moştenească Raiul Tău !

9. Ascultă apoi şi află:
Lămpi cu mii de raze pot sta într-o singură casă,
Zeci de mii de miresme sunt în potirul unei singure flori;
Şi chiar dacă toate sunt într-un loc foarte mic, au loc îndeajuns
Să-şi ţină prăznuirile: aşa este Raiul:
Deşi plin de făpturi duhovniceşti, este încăpător pentru prăznuirile lor.

Fericit cel socotit vrednic să moştenească Raiul Tău !

10. Şi iarăşi: nesfârşite gânduri sălăşluiesc
În locul strâmt al inimii, şi totuşi sunt în largul lor;
Nici nu se înghesuie, nici nu sunt înghesuite.
Deci cu cât mai mult Raiul – slăvitul –
Va fi de ajuns pentru făpturile duhovniceşti, a căror fire este atât de subţire,
Că nici măcar gândul nu le poate atinge.

Fericit cel socotit vrednic să moştenească Raiul Tău !

11. Lăudam toate după putinţă şi, pe când dădeam să ies,
Dinlăuntrul Raiului s-a auzit un tunet,
Şi ca sunetul de trâmbiţe într-o tabără,
Glasuri strigau de trei ori ,,Sfânt !”[45]
Şi astfel am aflat că în mijlocul lui se află dumnezeirea, fie lăudată !
Eu bănuiam că locul era pustiu[46], dar mi-au dat de ştire glasurile tunătoare.

Fericit cel socotit vrednic să moştenească Raiul Tău !

12. Raiul m-a încântat din nou atât prin pacea, cât şi prin frumuseţea lui:
În el este o frumuseţe neprihănită,
În el este o pace neînfricoşată.
Fericit cel care va fi socotit vrednic să o primească
Dacă nu după dreptate, măcar după har,
Dacă nu prin fapte, măcar prin milostivire.

Fericit cel socotit vrednic să moştenească Raiul Tău !

13. Uimit am fost, trecând marginea Raiului,
Că, asemenea unui tovarăş, fericirea s-a oprit şi a rămas în urmă.
Şi când am ajuns la ţărmul pământului, maica spinilor[47],
Am dat peste tot felul de dureri şi suferinţe.
Am aflat cum faţă de el sălaşul nostru este o temniţă,
Chiar dacă cei închişi în ea plâng atunci când o părăsesc.

Fericit cel socotit vrednic să moştenească Raiul Tău !

14. Uimit am fost cum până şi pruncii plâng ieşind din pântece:
Plâng căci ies de la întuneric la lumină
Şi de la strâmtoare în lumea largă.
Aşijderea moartea este pentru oameni
Un simbol al naşterii şi totuşi ei plâng când se nasc
Ieşind din această lume, maică a durerilor, în Grădina desfătărilor.

Fericit cel socotit vrednic să moştenească Raiul Tău !

15. Miluieşte-mă, Doamne al Raiului,
Şi dacă a intra în Raiul Tău nu-mi este cu putinţă,
Fă-mă vrednic măcar de pajiştea din afara împrejmuirii lui.
Să se aştearnă înlăuntru masa pentru cei sârguitori[48],
Ca roadele dinlăuntru să cadă în afară ca ,,sfărâmături”[49]
Pentru cei păcătoşi, ca prin harul Tău să vieze şi ei.

Fericit cel socotit vrednic să moştenească Raiul Tău !

VI
1. Cheile învăţăturii ce deschid toate cărţile [Scripturii]
Au deschis înaintea ochilor mei cartea firii,
Vistieria Arcei, cununa Legii.
Este o carte care, mai presus de toate celelalte, prin istoriile ei
Ne face simţit Ziditorul şi ne predă lucrările Lui;
Face văzute toate podoabele Lui şi arătată iscusinţa Lui.

Binecuvântat Cel care prin crucea Sa a deschis uşa Raiului !
2. Cartea m-a adus la uşa Raiului
Şi, intrând, mintea mea s-a oprit minunându-se şi uimindu-se,
Înţelegerea mi s-a istovit slăbită, căci simţurile mele nu erau în stare
Să cuprindă ale Raiului măreţe comori,
Să deosebească gusturile lui, să asemuiască culorile lui,
Să adune în ea frumuseţile lui, ca să le zugrăvească în cuvinte.

Binecuvântat Cel care prin crucea Sa a deschis uşa Raiului !

3. Raiul îmbrăţişează mădularele cu desfătările lui cele multe:
Ochii cu podoabele, urechile cu sunetele,
Gura şi nările cu gusturile şi miresmele lui.
Binecuvântat cel ce i-a strâns pe toţi cei care
Au privegheat şi au postit şi care, în locul posturilor lor,
Se vor desfăta păscând pe păşunile lui luminoase.

Binecuvântat Cel care prin crucea Sa a deschis uşa Raiului !

4. Raiul m-a înălţat simţindu-l şi m-a îmbogăţit când cugetam despre el;
Beat de miresmele lui, mi-am uitat sărăcia.
Nu mai eram eu însumi căci mă înviorase prin felurimea lui,
Înotam dus de valurile lui măreţe;
Şi în locul în care, arzând ca un cuptor, îl dezbrăcase pe Adam,
M-am îmbătat până într-atât, că mi-am uitat păcatele.

Binecuvântat Cel care prin crucea Sa a deschis uşa Raiului !

5. Şi deşi nu eram în stare să înfrunt toate valurile lui,
Raiul m-a luat şi m-a aruncat într-o mare încă mai mare.
În frumuseţea ei mândră i-am văzut pe cei încă mai frumoşi decât el
Şi m-am gândit: dacă Raiul este atât de slăvit,
Cu cât mai slăvit trebuie să fie Adam cel după chipul Săditorului Raiului[50]
Şi cu cât mai frumoasă Crucea, car al Fiului Domnului lui.

Binecuvântat Cel care prin crucea Sa a deschis uşa Raiului !

6. Nu omul a fost făcut pentru Rai,
Ci Raiul a fost sădit doar pentru Adam;
Căci inima lui Adam este mai presus decât mugurii lui, iar cuvintele sale decât roadele lui;
Căci gustul cuvântului întrece pe cel al roadelor lui,
Adevărul omului întrece ierburile lui
Şi dragostea este mai ademenitoare decât dulceaţa miresmelor lui.

Binecuvântat Cel care prin crucea Sa a deschis uşa Raiului !

7. Dumnezeu a sădit mândra Grădină, şi tot El a zidit preacurata Biserică[51].
De Pomul Cunoştinţei a legat oprirea.
Le-a dat bucurie, dar ei nu s-au bucurat, i-a ameninţat, dar ei nu s-au temut.
În Biserică a sădit Cuvântul
Care dă bucurie cu făgăduinţele Lui şi înfricoşează cu ameninţările Lui:
Cine-l dispreţuieşte va pieri, dar cine ia aminte la El va fi viu.

Binecuvântat Cel care prin crucea Sa a deschis uşa Raiului !

8. Icoană a Raiului este adunarea sfinţilor[52],
În fiece zi se culege aici rodul Celui ce dă viaţă tuturor;
Se tescuieşte aici, fraţilor, strugurele menit să fie Leacul Vieţii.
Şarpele este ologit şi legat de blestem[53],
Gura Evei este pecetluită de o tăcere binefăcătoare[54],
Dar ea slujeşte din nou drept harfă spre lauda Ziditorului.

Binecuvântat Cel care prin crucea Sa a deschis uşa Raiului !

9. Nimeni dintre sfinţi nu este gol, căci au îmbrăcat Slava,
Nu este acoperit de frunze şi nici nu stă ruşinat,
Căci prin Domnul au găsit din nou haina lui Adam.
Căci atunci când Biserica îşi curăţeşte urechile
De întinarea şarpelui, cei ce şi-au pierdut haina
Ascultând de el şi s-au întinat sunt acum înnoiţi şi îmbrăcaţi în alb[55].

Binecuvântat Cel care prin crucea Sa a deschis uşa Raiului !

10. Putere neistovită şi braţ neobosit
Au sădit Raiul şi l-au împodobit fără osteneală.
Dar osteneala voii libere împodobeşte Biserica cu tot felul de roade.
Ziditorul a văzut Biserica şi a fost mulţumit.
El sălăşluieşte în Raiul pe care aceasta l-a sădit în cinstea Lui
Aşa cum odinioară El a sădit Grădina spre desfătarea ei.

Binecuvântat Cel care prin crucea Sa a deschis uşa Raiului !

11. Cei sârguitori îşi aduc roadele şi aleargă întins
Spre Raiul ce se revarsă de roade.
Intră în Grădina minunată încărcaţi de faptele lor slăvite
Şi aceasta vede că roadele drepţilor
Întrec roadele pomilor ei
Şi că podoabele celor biruitori sunt mai presus decât ale sale.

Binecuvântat Cel care prin crucea Sa a deschis uşa Raiului !

12. Fericit cel socotit vrednic să vadă în Rai
Slăvitele roade ale pomilor şi care sunt atât de mândre,
Dar de îndată întrecute când văd roadele biruitorilor !
Florile Raiului erau odată biruitoare, dar au fost biruite
Văzând florile celor feciorelnici şi sfinţiţi
De ale căror cununi se bucură deopotrivă Ziditor şi făptură.

Binecuvântat Cel care prin crucea Sa a deschis uşa Raiului !

13. Roadele drepţilor au fost mai plăcute Ştiutorului a toate
Decât roadele şi fructele pomilor.
Frumuseţea firii a înălţat mintea omului
Şi raiul a lăudat înţelegerea lui,
Florile au dat slavă vieţuirii lui, Grădina libertăţii lui,
Iar pământul gândului său. Binecuvântat Cel ce l-a mărit pe Adam !

Binecuvântat Cel care prin crucea Sa a deschis uşa Raiului !

14. Mai vrednice de povestit decât binecuvântata istorie
A Raiului sunt izbânzile biruitorilor;
Aceştia s-au împodobit pe sine cu însăşi asemănarea Raiului,
Închipuind în ei frumuseţea Grădinii.
Să lăsăm dar pomii şi să vorbim de biruitori,
În loc de moştenire să lăudăm moştenitorii.

Binecuvântat Cel care prin crucea Sa a deschis uşa Raiului !

15. Dacă frumuseţea Raiului ne izbeşte cu uimire
Cu atât mai mult ne va uimi frumuseţea minţii:
Una este vlăstarul firii, cealaltă al voinţei.
Voia liberă a pizmuit Grădina
Şi atunci din ea au odrăslit roadele biruinţei,
Ale cărei cununi întrec înseşi strălucirile Raiului.

Binecuvântat Cel care prin crucea Sa a deschis uşa Raiului !

16. Mândre şi făloase pentru ochiul minţii
Sunt ospeţele aşternute ale drepţilor, care ne cheamă
Să fim fraţii, tovarăşii şi părtaşii lor.
Să nu ne lipsim, fraţilor, de tovărăşia lor.
Să ne facem apropiaţi ai lor, sau măcar vecini,
Dacă nu în sălaşele lor, măcar pe lângă corturile lor.

Binecuvântat Cel care prin crucea Sa a deschis uşa Raiului !

17. Cât de pizmuit este cel socotit vrednic de bogatele lor comori,
Cât de binecuvântat este cel socotit vrednic măcar de drojdia bogăţiilor lor.
Fă-mă vrednic de fărâmiturile ce cad de aici,
Să mă vadă vrăjmaşul şi să moară de ciudă,
Căci îşi închipuia să mă vadă în locul pe care-l gătise pentru mine;
Să mă vadă acum în locul pe care milostivirea Ta l-a găsit pentru mine.

Binecuvântat Cel care prin crucea Sa a deschis uşa Raiului !

18. Fericit cel vrednic să vadă veşmântul lor,
Fericit cel vrednic să audă înţelepciunea lor
Fericite urechile îmbătate de cânturile lor,
Fericit cel care a atins fericirea lor,
Fericit cel ce s-a ostenit să fie între cei dintâi,
Vai celui care nu s-a silit să fie măcar între cei din urmă[56].

Binecuvântat Cel care prin crucea Sa a deschis uşa Raiului !

19. Fericit cel pentru care mijlocesc ei înaintea Celui Bun,
Vai celui care îi va avea potrivnici înaintea Celui Drept.
Cei pe care Cel Bun îi iubeşte vor fi în Edem, cei pe care Cel Drept îi leapădă vor fi în Iad.
Cetatea al cărei praf îl vor scutura de pe picioarele lor
Va fi nimicită mai rău decât Sodoma[57], dar în casa în care s-au rugat,
Morţii vor învia[58] şi pacea se va sălăşlui peste tot.

Binecuvântat Cel care prin crucea Sa a deschis uşa Raiului !

20. Căci ei au coborât în Egipt şi au hrănit pe cei înfometaţi[59],
Au domolit marea încăpăţânată atingând-o cu un toiag[60],
S-au înfundat într-o pustie vrăjmaşă făcând din stâlp de nor[61] podoaba lui,
Au intrat în cuptorul ce ardea cu vâlvătaie[62]
Şi l-au stropit cu roua lor; în groapa în care au fost azvârliţi,
Înger a intrat învăţând fiarele să postească[63].

Binecuvântat Cel care prin crucea Sa a deschis uşa Raiului !

21. Ca să nu-şi piardă puterea sarea care s-a desărat[64],
Mâna Ziditorului a împrăştiat-o în toată lumea.
Aşa cum odinioară luase pământ din toate cele patru colţuri ca să-l zidească pe Adam,
Aşa acum a împrăştiat-o în tot pământul.
Adună acum ceea ce mai înainte împrăştiase şi împrăştie acum ceea ce mai înainte adunase,
Căci drumul este de la lume la întâiul Adam şi al Doilea la lume.

Binecuvântat Cel care prin crucea Sa a deschis uşa Raiului !

22. Cu ei străluceşte răsăritul, cu ei luminează apusul
Miază-noaptea se înalţă prin ei, miază-ziua primeşte învăţătură de la ei.
Au urcat până la tărie şi au deschis-o[65], au pogorât în mare şi au cercetat-o[66];
Taina pe care Cel trimis a descoperit-o în pildă
Au întins-o la toată omenirea ajungând în toate colţurile lumii[67];
Zidirea toată a îmbrăţişat-o, ca să se întărească prin ea.

Binecuvântat Cel care prin crucea Sa a deschis uşa Raiului !

23. Unul din ei a despicat văzduhul cu un car[68];
Veghetorii[69] s-au îmbulzit înainte văzând pentru întâia dată
Un trup înălţat în sălaşul lor. Şi aşa cum o făptură pământească
S-a înălţat într-un car şi s-a îmbrăcat întru slavă,
Aşa şi Domnul în harul Său S-a pogorât şi a îmbrăcat un trup,
Ca mai apoi să Se înalţe, având drept car norii[70], ca să domnească asupra celor de sus şi a celor de jos.

Binecuvântat Cel care prin crucea Sa a deschis uşa Raiului !

24. Duh şi foc, Veghetorii s-au minunat de prooroc
Văzând ascunsă în el înmiresmată comoară;
Minunându-se de cel plămădit din lut, au lăudat pe Plăsmuitorul.
Văzându-i însă fecioria, au dat slavă,
Căci ea a înălţat pe cei de jos şi a uimit pe cei de sus,
Lupta ei fiind pe pământ, dar cununa în Rai.

Binecuvântat Cel care prin crucea Sa a deschis uşa Raiului !

25. Prin iubire şi învăţătură amestecate cu adevărul
Mintea poate să crească şi să se îmbogăţească cu lucruri noi
Cugetând cu dreaptă socotinţă la vistieria tainelor ascunse.
Aşa am iubit şi aşa am învăţat şi-am dobândit încredinţare
Că Raiul este limanul celor biruitori.
Ca unul ce m-am învrednicit să-l văd, fă-mă vrednic să şi intru în el.

Binecuvântat Cel care prin crucea Sa a deschis uşa Raiului !

VII
1. La ceas de ispită mângâiaţi-vă cu făgăduinţele Lui,
Căci nu este amăgire în cuvântul Celui ce răsplăteşte toate,
Şi vistieria Sa nu este mică ca noi să ne îndoim de făgăduinţa Lui.
L-a dat pe Însuşi Fiul Său pentru noi ca să credem în El;
Trupul Său este cu noi, încredinţarea Sa este cu noi,
El a venit şi ne-a dat cheile Raiului; căci pe noi ne aşteaptă comorile lui.

Binecuvântat Cel care prin cheile Sale ne-a deschis Grădina Vieţii !
2. În fiece seară oamenii adorm închizându-şi pleoapele
Şi trezindu-se în zori. Lungimea nopţii închipuie
Cât de departe este Răsplătitorul; lumina răsare şi iată-L că vine !
Nu vă faceţi griji, fraţilor, şi să nu credeţi
Că lupta voastră va ţine mult sau că departe este ziua învierii voastre,
Căci iată moartea noastră este deja în urma noastră şi învierea ne stă înainte.