Sfaturi de tinut minte (VIII)
Sfaturi de ţinut minte (VIII)
de Sfântul Dimitrie al Rostovului
Faptele
O, dacă ar fi Domnul nostru cu orice creştin care crede în El, se roagă şi se închină Lui ! Dar nu se ştie încă dacă El este cu orice creştin, căci pentru mântuire nu este de ajuns ca omul să creadă în Hristos: potrivit Sfântului Apostol Iacov, şi dracii cred şi se cutremură (Iacov 2, 19), dar rămân draci.
Ce folos are creştinul doar să creadă în Hristos, dar să nu aibă fapte creştineşti ? Ce folos are doar să se roage lui Hristos, dar poruncile Lui să le calce ? Ce bine are în a se închina lui Hristos, dar a-L întrista cu faptele sale nelegiuite aşa cum în vremea pătimirii Lui celei de bunăvoie cei fără de lege se închinau Lui şi totodată, luând trestia, Îl băteau peste cap ? Te închini, omule, lui Hristos, dar totodată Îl baţi, chinuindu-l şi necăjindu-l pe aproapele tău, făcându-i silnicie, jefuindu-l şi luându-i pe nedrept bunurile. Te rogi lui Hristos, dar Îl scuipi în faţă scoţând vorbe spurcate din gura ta, ocărându-ţi şi osândindu-ţi aproapele. Crezi în Hristos, dar cu faptele tale potrivnice lui Dumnezeu te lepezi de El.
Dacă zici că Hristos este cu tine, iar tu eşti cu Hristos, arată-mi asta în viaţa ta, după cuvântul apostolesc: Arată-mi credinţa ta din faptele tale, şi eu îţi voiu arăta ţie din faptele mele credinţa mea (Iacov 2, 18). Arată-mi semn după care pot să-mi dau seama că Hristos locuieşte în tine şi să spun: ,,El este aici !” Nu-ţi voi arăta mai degrabă lucruri din care se vede limpede că Hristos nu este în tine ? Şi atunci voi putea să-ţi spun: Nu este aici (Matei 28, 6).
Este de mirare că se suie la cer, la Dumnezeu, nu numai faptele cele bune, ci şi păcatele omeneşti. Nu este de mirare că se suie faptele bune, înălţate de îngeri, ci este de mirare că se suie şi faptele cele rele, pe care nu le poate înălţa la cer nimeni, fiindcă un înger nu se va apuca să ducă la cer fapta noastră rea, iar diavolul nu va îndrăzni. Se suie la cer faptele bune potrivit cuvintelor grăite de înger către Cornelie: Rugăciunile tale şi milosteniile tale s-au suit întru pomenire înaintea lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 10, 4). Şi lui Tovie îngerul îi grăieşte: Când te rugai …, eu am adus pomenirea rugăciunii voastre înaintea celui sfânt, şi când îngropai pre cei morţi aşijderea eram de faţă cu tine (Tovit 12, 13). Se suie însă şi faptele rele. De pildă, Dumnezeu, trimiţându-l pe Proorocul Său Iona să propovăduiască în Ninevi, spune: S-a suit strigarea răutăţii ei la mine (Iona 1, 2). Şi lui Avraam îi spune: Strigarea Sodomei şi a Gomorei s-a înmulţit spre mine (Facerea 18, 20). David vesteşte: Pus-ai fărădelegile noastre înaintea ta (Psalmi 89, 8).
Dacă eu, păcătosul, aş avea îndrăznire înaintea Domnului Dumnezeului meu, I-aş spune: ,,Doamne ! Tu l-ai pus pe heruvimul cu sabie de foc să păzească porţile Raiului ca să nu intre nimeni: şi atunci de ce n-ai pus măcar vreun înger mai mic la porţile cerului ca să nu intre acolo, la Tine, faptele noastre rele ?” Le-aş spune şi sfinţilor: ,,Sfinte Petre, cela ce ai cheile Cereştii Împărăţii ! Oare Dumnezeu ţi-a poruncit să laşi în cer tot răul care se face pe pământ ? O, Sfinte Ioane Cuvântătorule de Dumnezeu, care grăieşti despre Cerescul Ierusalim: Şi nu va intra întru dânsa tot ce este spurcat (Apocalipsis 21, 27) ! De ce tu, atunci când păcatele noastre se suie acolo, le pui la porţile cerului în loc să strigi tare: Afară câinii şi fermecătorii şi curvarii şi ucigaşii şi închinătorii de idoli şi tot cel ce iubeşte şi face minciună (Apocalipsis 22, 15) ?
Nu mă ascultă însă sfinţii pe mine, păcătosul, şi lasă păcatele mele să se arate înaintea lui Dumnezeu. Strigătul răutăţii mele se ridică până la El, căci după cum magnetul nu poate pierde puterea sa care atrage fierul, nu este cu putinţă ca atotvăzătorul ochi al lui Dumnezeu să rămână fără putinţa de a vedea toate faptele omeneşti, după cuvântul lui Sirah: Ochii Domnului de zece mii de ori sunt mai luminoşi decât soarele, şi privesc la toate căile oamenilor, şi văd toate părţile cele ascunse (Înţelepciunea lui Isus fiul lui Sirah 23, 27). Tot ce se săvârşeşte în lume, chiar în cele mai adânci prăpăstii ale pământului, toate sunt pentru El atât de vădite, ca şi cum s-ar săvârşi înaintea feţei Lui. Tocmai de aceea se spune că faptele noastre rele se suie în cer la Dumnezeu.
Dar ce fac faptele omeneşti, bune şi rele, suind la cer ? Iată ce: cele bune îi mijlocesc toate bunătăţile de la Domnul celui care le săvârşeşte, iar cele rele Îl pornesc spre mânie şi răzbunare. Faptele bune îi iau apărarea celui care le săvârşeşte, zicând: ,,Doamne, iartă-l !”, pe când cele rele se plâng împotriva celui care le săvârşeşte, zicând: ,,Doamne, răzbună-Te asupra Lui !”
Aşadar, după orice cădere în păcat trebuie neapărat să ne curăţim prin pocăinţă adevărată, nefăţarnică, ca nu cumva păcatele, înmulţindu-se şi ajungând până la Dumnezeu, să-L pornească spre o mânie atât de mare, încât nu vom mai putea primi vreme de pocăinţă. Îndelung-răbdător este Dumnezeu, dar dacă după îndelungă-răbdarea Sa Se aprinde de mânie împotriva omului pentru lipsa de pocăinţă, acesta nu mai are ce vreme de pocăinţă să aştepte, precum grăieşte apostolul despre Isav: A fost neprimit; de vreme ce loc de pocăinţă nu a aflat, măcar că şi cu lacrimi o căuta pre ea (Evrei 12, 17).
Aşadar, nimeni să nu spună: ,,Mă voi pocăi când voi fi pe moarte, mă voi pocăi în timpul bolii de pe urmă”. Bine zice Domnul Dumnezeul nostru: Mi se cade să lucrez … până este ziuă; vine noaptea când nimeni nu poate să lucreze (Ioan 9, 4). Ziua este viaţa noastră, iar noaptea este sfârşitul nostru; dacă ziua nu semeni, nu sădeşti, nu seceri, nu culegi, cum vei face aceasta noaptea ? Dacă în zilele vieţii tale vremelnice nu înmulţeşti faptele cele bune, cum le vei dobândi la sfârşitul vieţii, de unde le vei culege ?
Aici se cuvine să ne amintim pilda evanghelică despre fecioare: Venit-a mirele, şi cele ce erau gata, au intrat cu el la nuntă, şi s-a închis uşa. Iar mai pre urmă au venit şi celelalte fecioare, zicând: Doamne, Doamne, deschide nouă. Iar el răspunzând a zis: amin zic vouă: nu vă ştiu pre voi (Matei 25, 10-12). De ce ? Fiindcă au venit fără untdelemn şi s-au dus să-şi cumpere; s-au dus, dar nu au cumpărat. De ce nu au cumpărat ? Fiindcă era de acum noapte, vânzători nu se mai găseau. Nu s-au lenevit să meargă chiar în miez de noapte, aveau şi bani să cumpere, dar nu au găsit vânzători, şi s-au întors cu mâna goală, şi pe bună dreptate au fost lepădate de Mire, căci înainte când era zi nu se îngrijiseră să cumpere untdelemn.
Cine nu ştie tâlcuirea acestei pilde ? Ziua înseamnă viaţa de acum, noaptea este moartea. Mirele este Dumnezeu, fecioarele sunt sufletele, untdelemnul reprezintă faptele cele bune. Fecioarele înţelepte sunt cei ce s-au îngrijit de mântuirea lor şi au dobândit din vreme untdelemnul faptelor celor bune. Fecioarele cele nebune sunt cele leneşe, care au amânat pocăinţa până în vremea nopţii, adică până la sfârşitul acestei vieţi. Acestea au bani, adică bogăţiile lor, şi se gândesc: ,,Voi face la sfârşitul meu multe milostenii şi mi se vor ierta păcatele, fiindcă este scris: Milostenia va curăţi păcatele (Înţelepciunea lui Isus fiul lui Sirah 3, 29) şi La toată milostenia va face loc; fieştecine după faptele sale va afla (Înţelepciunea lui Isus fiul lui Sirah 16, 16). Dar ce ştii tu, omule ? Vei primi oare la sfârşitul vieţii tale vreme ca să poţi face milostenie ? Vei afla vânzătorii, adică ajutători ? Şi dacă vei face multe milostenii, crezi că Îl vei pleca atunci cu ele pe Dumnezeu spre milostivire ?
Când preatrufaşul împărat Navuhodonosor, care Îl mâniase tare pe Dumnezeu şi Îl stârnise spre răzbunare, a văzut în vis un copac mare – chip al înălţării sale de sine – şi a auzit glas: Tăiaţi copacul, atunci Sfântul Prooroc Daniil, tâlcuindu-i acel vis şi lămurindu-l că asupra lui se va împlini tăierea aceea, îl sfătuieşte zicând: Păcatele tale cu milostenie le răscumpără, şi nedreptăţile tale cu îndurări săracilor, doar va fi Dumnezeu mult îngăduitor păcatelor tale (Daniil 4, 24). Iar noi să cercetăm doar un cuvânt: doar va fi Dumnezeu mult îngăduitor.
Cuvântul doar arată îndoială: va fi aceasta sau nu va fi ? Va fi Dumnezeu milostiv faţă de mine sau nu va fi ? Să ne uităm: un bărbat sfânt, Proorocul Daniil, îl sfătuieşte pe Navuhodonosor să-şi curăţească păcatele prin milostenie, dar despre iertarea păcatelor vorbeşte ca despre un lucru necunoscut, îndoielnic, fiindcă zice: doar. Doar va fi Dumnezeu mult îngăduitor. Bun este sfatul proorocesc, însă nădejdea de mântuire nu este limpede, şi este uimitor faptul că proorocul, care prevedea viitorul, nu a prevăzut limpede dacă Dumnezeu va fi sau nu milostiv faţă de păcatele lui Navuhodonosor: Dă milostenie, doar te vei mântui. De ce doar ? Fiindcă nu te-ai îngrijit din vreme pentru păcatele tale şi nu ai dat milostenie, ci faci aceasta doar când s-a apropiat tăierea ta, şi tocmai de aceea rămâne o îndoială: doar.
Iar de vreme ce proorocul nu ştia dacă va fi primită milostenia lui Navuhodonosor la sfârşitul lui, tu, nefiind nici bărbat sfânt, nici prooroc, şi neîngrijindu-te de mântuirea ta, cum poţi să fii încredinţat că la sfârşitul tău vei face milostenie, că această milostenie a ta va fi primită şi că te vei învrednici de iertare ? Lucraţi cât este zi, cât sunteţi sănătoşi şi în stare ! Când ziua vieţii se va pleca spre seară, vă va ajunge întunericul morţii, veţi fi neputincioşi cu trupul şi cu duhul: să nu vă închipuiţi că atunci veţi face vreun lucru bun, fiindcă Domnul zice: Vine noaptea când nimeni nu poate să lucreze.
Nabucodonosor, scos dintre oameni
Tablou de William Blake (1757–1827)
A se vedea Cel de-al doilea vis al împăratului Nabucodonosor al Vavilonului
Pe cât de mare este rangul tău, pe atât de mare trebuie să fie smerenia ta, pe atât de mare trebuie să fie dispreţuirea ta de sine. Pe cât te înalţă oamenii, pe atât de smerit să fii; pe cât te cinstesc şi te slăvesc, pe atât trebuie să te socoţi de nimicnic. Să nu te mândreşti cu vreo faptă bună, ca să nu fii lepădat de Dumnezeu. Să nu te gândeşti şi să nu zici: ,,Iată, am împlinit cutare şi cutare lucru”, ca să nu se destrame înaintea ochilor tăi toate faptele tale. Dacă se va întâmpla să împlineşti vreun lucru bun, să zici: ,,Nu eu am împlinit, ci harul lui Dumnezeu care a fost cu mine”, căci nu atât de faptele noastre bune atârnă mântuirea noastră, cât de mila lui Hristos: Dumnezeu primeşte ce vrea, iar ce nu vrea nu primeşte. Pe seama lui Dumnezeu să pui orice faptă bună, ca şi El să-ţi adauge ţie toate ale Sale şi să-ţi fie în toate grabnic ajutător.
Făţărnicia
Pentru făţărnicie vor fi izgoniţi cei care săvârşesc virtuţile ca fariseii, pentru a părea îmbunătăţiţi, curaţi, neprihăniţi, milostivi, rugători, sfinţi, drepţi şi cuvioşi, oi, nu capre, fii şi moştenitori ai Cereştii Împărăţii. Pentru aceasta vor fi izgoniţi: pentru făţarnica arătare a virtuţii lor înaintea oamenilor.
Deşi trebuie să fim îmbunătăţiţi, să fim lumină lumii şi pildă pentru ceilalţi, pentru ca prin noi să fie proslăvit Tatăl Ceresc, se cuvine să facem binele nu cu gândul de a ne arăta oamenilor ca să ne laude şi de a dobândi prin aceasta slavă deşartă, ca fariseii cei făţarnici, ci numai din iubire de Dumnezeu şi pentru mântuirea sufletului nostru. Iar dacă Dumnezeu Însuşi îngăduie să facă virtutea noastră cunoscută tuturor, asta este doar ca să se proslăvească numele Lui preasfânt şi să fie folos pentru alţii, dar nicidecum pentru proslăvirea noastră: Nu nouă Doamne, nu nouă, ci numelui tău dă slavă (Psalmi 113, 9), căci fără Tine nu putem face nimic bun.
Fereşte-te cu osârdie de făţărnicia cea slăvitoare în deşert a fariseului, ca să nu primeşti aici, prin slava deşartă, răsplata pentru faptele tale bune.
