Sfaturi de tinut minte (XIII)
Sfaturi de ţinut minte (XIII)
de Sfântul Dimitrie al Rostovului
Lauda
Dacă cel pe care îl lăudaţi nu este plăcut lui Dumnezeu, dacă nu este drept şi nu este binecredincios, dacă nu este în el aşteptarea mângâierii lui Israil şi dacă Sfântul Duh nu vieţuieşte în el, deşarte sunt toate laudele voastre; nu faceţi decât să umpleţi văzduhul cu cuvintele voastre şi să murdăriţi hârtiile cu scrierile voastre. Vrednic de cele mai înalte laude în cer şi pe pământ este cel ce place lui Dumnezeu prin dreptate şi bună credinţă. Vrednic de slava nemuritoare este cel în care se află aşteptarea mângâierii veşnice şi vieţuirea Duhului Celui Sfânt.
Să nu te lauzi singur cu ceva, să nu cauţi laudă de la alţii, să nu-i pizmuieşti pe cei pe care-i laudă cineva, ca să nu primeşti îndoită deşertăciune şi într-una, şi în cealaltă, adică risipire a îndreptărilor şi osândă pentru zavistie, că nu cel ce se laudă pre sine este ales, ci pre care Domnul îl laudă. Iar cel ce se laudă, întru Domnul să se laude (II Corinteni 10, 18, 17); să se proslăvească cel ce se proslăveşte în Domnul, ale căruia sunt toate. Nu căuta mângâiere de la laudele omeneşti, ci în Dumnezeu, care pe toate le-a dăruit, să le cauţi cu adevărat, fiindcă toate cele omeneşti sunt nestatornice şi vremelnice, pe când cele dumnezeieşti sunt nestrămutate şi veşnice.
Dacă faci vreun lucru bun, fereşte-te de laudă, iar dacă vei fi lăudat, să ştii că ceea ce ai câştigat prin isprava aceea pierzi în zadar prin laudă şi te lipseşti de harul lui Dumnezeu, fiindcă din laudă vine înălţarea, din înălţare căderea, iar din cădere despărţirea de Dumnezeu. Dumnezeu, care a făcut toate, nu este proslăvit de oameni atât cât s-ar cuveni, iar tu, fără să ai nimic de la tine însuţi, vrei cu nechibzuinţă să fii lăudat şi proslăvit de toţi. Dacă vei tăcea cu privire la tine însuţi, va vorbi despre tine Dumnezeu, dar dacă vei vorbi tu însuţi despre tine, Dumnezeu te va trece sub tăcere şi te va lepăda.
Unii au împlinit o mulţime de virtuţi: şi-au împărţit averile, şi-au părăsit bogăţiile, au săvârşit fapte preaslăvite, au luminat lumea, au povăţuit oamenii şi au mântuit multe suflete, şi nu s-au lăudat, iar tu, care n-ai făcut nici un bine mărunt, te lauzi ca un nechibzuit. Aşadar, nu te lăuda singur, ci dacă Dumnezeu te va lăuda, atunci să iei aminte, căci dacă se va găsi în tine ceva bun, Dumnezeu va şti şi fără să te lauzi. El te va proslăvi: te va proslăvi şi nu va lăsa fără răsplată mare nimic din ceea ce ai făcut, dar dacă te vei lăuda singur, te vei lipsi de minte, şi de Dumnezeu nu vei fi lăudat.
Ce te făleşti întru răutate puternice ? – întreabă proorocul (Psalmi 51, 1). De ce ceri de la ceilalţi laude pentru binele făcut ? Ştii şi singur că binele rămâne bine întotdeauna, chiar nefiind lăudat de nimeni, pe când răul rămâne rău, chiar nefiind hulit de nimeni. Chiar de te-ar lăuda toţi oamenii, ce câştig vei avea din asta ? Chiar dacă nu te-ar lăuda nici unul, ce vei pierde prin asta ? Chiar dacă nu vei fi lăudat de nimeni pentru faptele tale bune, îţi va fi de ajuns atunci când vei fi lăudat de Dumnezeu Însuşi. Lauda primită de la oameni nu este nimic, fiindcă nu pentru oameni trebuie să faci binele, ci pentru Dumnezeu. De aceea, nu de la oameni, ci doar de la Dumnezeu să cauţi laudă şi înălţare, ca să fii lăudat şi proslăvit de El în veci şi să primeşti de la El plată veşnică.
Lenevirea
Mulţi dintre noi vor să-L găsească pe Hristos, dar se lenevesc să-L caute. Vrem să ne învrednicim de mila Lui, dar vrem să primim bunătăţile Lui pe degeaba, fără de osteneli. Lenevindu-ne, vrem să fim proslăviţi; neostenindu-ne, vrem să ne îmbogăţim; zăcând în lenevire, vrem să ajungem la cer; păcătuind, vrem să fim drepţi; săvârşind fărădelege, vrem să fim odihniţi împreună cu sfinţii; îmbătându-ne cu dulceaţa vremelnică a păcatului, aşteptăm a primi veşnica desfătare în cer. Ce nădejdi deşarte ! Ce aşteptare zadarnică ! Nu aşa primim cele aşteptate !
Lenevirea orbeşte ochii minţii, fiindcă ea îi abate de la citirea dumnezeieştilor Scripturi şi de la ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, ce luminează mintea noastră. Ea naşte ura faţă de osteneală, ne învaţă să stăm degeaba şi odrăsleşte răutăţi de tot felul.
Vai lenevirii noastre ! Noi suntem leneşi, pe când vrăjmaşul nostru priveghează şi urzeşte ca să ne înghită. Noi mâncăm şi bem, pe când vrăjmaşul scrâşneşte din dinţi împotriva noastră. Noi grăim în deşert, pe când vrăjmaşul îşi împleteşte laţurile împotriva noastră.
Apostolul strigă: Fiţi treji, privegheaţi; pentru că potrivnicul vostru diavolul, ca un leu răcnind, umblă căutând pre cine să înghită (I Petru 5, 8).
Trebuie şi să fim treji, şi să priveghem, ca să nu ne înghită diavolul. Dacă suntem leneşi, ne-a înghiţit deja vrăjmaşul. Dacă suntem treji şi priveghem, se luptă împotriva noastră, dorind să ne înghită, însă nu poate, căci ne ajută Dumnezeu.
Unul dintre Părinţii pustiei a stat la rugăciune în miez de noapte, şi iată că a auzit glas de trâmbiţă ca la război. Şi-a zis în sinea sa: ,,De unde în pustie ostaşi şi război ?” Atunci i s-a arătat demonul şi i-a zis: ,,Acesta este război: când stai la rugăciune. Culcă-te şi dormi, şi nu ne vom lupta cu tine ! Noi ne luptăm numai cu cei ce se înarmează asupra noastră cu rugăciune priveghetoare; cu leneşii nu ne luptăm”.
Auzi ce-ţi spune puterea uneltitoare ? ,,Cu leneşii nu ne luptăm”. De ce ? Leneşul este biruit deja, a căzut şi zace călcat în picioare de vrăjmaş.
Credeţi cumva că în somn şi în lenevire se află linişte şi odihnă ? Nicidecum. Nu sunt în ele linişte şi odihnă adevărată, ci numai moleşire, nesimţire, trândăvire, înceţoşare, întunecare, îngreuiere, deznădăjduire, zădărnicie. Adormit-au cu somnul lor, şi nu au aflat nimic, toţi bărbaţii bogăţiei în mâinile lor (Psalmi 75, 5). Şi însăşi această odihnă trupească, îngăduită peste măsură, aduce după sine îngreuiere, îmbolnăvire şi moleşire, şi nu este în aceasta odihnă adevărată, ci visări noptatice întunecate, visări mincinoase, înşelătoare, drăceşti, şi altceva nimic.
Veacul acesta nu este linişte şi odihnă, ci luptă şi război, târg, neguţătorie, şcoală şi călătorie pe mare. Nu este pace în vremea luptei şi a războiului, nu este odihnă la şcoală şi la târg, nu este nici în călătoria pe mare lipsă de întristare. Cine, pe mare fiind, a petrecut fără întristare şi fără teamă ? Cine nu a ştiut ce-i frica la război ? Cine s-a odihnit la târg, la şcoală ? Nimeni. Aşadar, în lucrarea lui Dumnezeu nu te lenevi, nu te trândăvi, ci nevoieşte-te, osteneşte-te, fiindcă acum ai de secerat, ai de făcut neguţătorie; seceră, cumpără, ca să nu fii osândit cu asprime dacă te vei arăta cu mâna goală, ca un străin de harul lui Dumnezeu. În pilda evanghelică, cel ce a primit un talant nu l-a cheltuit, însă nici nu l-a înmulţit, şi de aceea a auzit: Slugă vicleană şi leneşă, ai ştiut că secer unde nu am semănat, şi adun de unde nu am risipit ? Pentru aceasta dar se cuvenea să fi dat argintul meu schimbătorilor, şi venind eu aş fi luat al meu cu dobândă (Matei 25, 26-27). Iar tu nu numai că n-ai înmulţit, ci din pricina leneviei şi nesimţirii tale ai pierdut totul, şi ce vei spune în ziua Înfricoşătoarei Judecăţi, când vei fi cercetat pentru toate cu de-amănuntul ? Prin urmare, ia seama la tine însuţi cu luare-aminte.
Aşadar, nu îngropa talantul cel dat ţie în pământul leneviei şi nesimţirii, ci sârguieşte-te, fii treaz, priveghează. Adaugă neîncetat foc la foc, căldură la căldură, pentru ca, înmulţind ceea ce ţi s-a dat, să poţi spune în ziua aceea cu îndrăznire înaintea Domnului: Doamne, iată alţi cinci talanţi am dobândit cu ei, şi vei auzi de la Domnul glasul preadulce: Bine, slugă bună şi credincioasă; preste puţine ai fost credincios, preste multe te voiu pune; intră întru bucuria domnului tău (Matei 25, 20-21).
Dacă nu vei înmulţi însă talantul pe care ţi l-a dat Domnul, ci-l vei împuţina şi îl vei pierde; dacă nu vei spori în urcuşul spre culmea virtuţilor, ci vei merge în jos; dacă nu vei adăuga zi de zi foc la foc şi osârdie la osârdie, ci până în sfârşit te vei răci şi te vei împietri, totul se va sfârşi prin căderea ta vrednică de plâns şi de tânguire. Aşadar, mai bine este pentru tine să faci cele bune decât cele rele, să fii treaz şi să priveghezi decât să te leneveşti şi să te dedai nesimţirii, fiindcă plata pentru rău va fi chinul, iar pentru bine răsplată mare; pentru trezie şi priveghere vei primi laudă, dar pentru lenevire osândă şi caznă. Drept aceea, priveghează zi de zi şi fii treaz: Fii credincios până la moarte, şi voiu da ţie cununa vieţii (Apocalipsis 2, 10), fiindcă diavolul stă treaz, priveghează, niciodată nu se odihneşte, ci ca un leu răcnind, umblă căutând pre cine să înghită dintre cei ce îi stau împotrivă (I Petru 5, 8). Aşadar, şi tu fii treaz întotdeauna, priveghează şi nu te odihni niciodată, ca să scapi de cursele pe care ţi le împleteşte.
Pentru Hristos să nu îţi cruţi trupul, pentru că El l-a zidit. Nu te teme de pătimirea firii tale, fiindcă El va tămădui şi va înnoi firea fărâmată şi împrăştiată. Nu întârzia să I-o aduci jertfă, ca să primeşti de la El îndoite cinstiri. Nu te cruţa, ci pătimeşte pentru Hristos, precum şi El a pătimit pentru tine. Nu vezi cum alţii îşi petrec viaţa în mari necazuri şi cu mari necazuri mănâncă pâine în lumea asta ? Fără să aibă nici mâncare destulă, nici cu ce să-şi acopere golătatea, plătind dări grele, aceştia totuşi se îngrijesc pururea pentru sineşi şi nu uită de Dumnezeu, pe când tu, fiind slobod de toate aceste griji, având de toate, nu te îngrijeşti câtuşi de puţin pentru sufletul tău, nu faci câtuşi de puţin placul lui Dumnezeu, ci te leneveşti şi te trândăveşti, şi câtuşi de puţin nu vrei să te nevoieşti pe pământ; în osteneală cauţi odihnă, în întuneric cauţi lumină, în moarte cauţi viaţă, dar nu vei afla şi niciodată nu vei vedea, căci doar în Domnul Dumnezeu este odihna veşnică.
Mâncarea
Să mănânci atât cât îţi trebuie ca să-ţi întăreşti trupul pentru a avea putere în lucrarea lui Dumnezeu, iar ce este mai mult decât atât să lepezi ca pe un lucru de prisos. Cel mai mult să te străduieşti pentru lucrarea lui Dumnezeu, pentru îndreptarea sufletului, care rămâne cu tine în veci, fiindcă trupul se strică şi poftele lui pier repede, pe când sufletul rămâne în veci. Cel ce seamănă în trupul său, din trup va secera stricăciune; iar cel ce seamănă întru Duhul, din Duhul va secera viaţă veşnică, spune apostolul (Galateni 6, 8).
Nu te lăcomi la dulceţile trecătoare şi nu fi ca oamenii aleşi de judecătorul Ghedeon pentru război, pe care Dumnezeu a poruncit acestuia să-i pună la încercare prin băutul apei, dar întrucât erau fără chibzuinţă, ca nişte dobitoace necuvântătoare, au băut aplecându-se pe genunchi, ca nişte lacomi şi neiscusiţi în vitejia ostăşească (potrivit Judecătorii 7, 6).
La mâncare şi băutură să te asemeni păsării: aceasta, ori de câte ori ciuguleşte, cu temere se uită în toate părţile şi dacă vede ceva zboară îndată în sus, drept care este şi prinsă cu greutate de vânători. Aşa să fii şi tu: totdeauna să te uiţi în toate părţile şi să nu fii vreodată nepăsător în viaţa ta, căci eşti înconjurat şi tu de vânători din toate părţile, eşti înconjurat de păienjeniş, eşti înconjurat de curse. Ia seama să nu cazi în ele ca să nu fii prins, căci dacă vei fi prins nu fără osteneală vei scăpa, nu fără osteneală te vei izbăvi de greutate şi amărăciune.
Nu fi asemenea muştei şi furnicii, care pentru puţină dulceaţă de miere îşi pierd toată mişcarea slobodă, sau porcilor, care deşi sunt alungaţi adesea cu multe bătăi de la verdeţurile din grădină se întorc fără să-şi amintească de pătimiri. Nu fi atât de nechibzuit, nu te lăsa robit de vreo dulceaţă a lumii acesteia. Adu-ţi aminte că pentru foarte puţină vreme ţi s-a dat aceasta: mai bine să fii slobod decât robit, mai bine să ai stăpânire asupră-ţi decât să fii legat. Să fii rob, din toată inima, numai lui Dumnezeu, nu poftei dobitoceşti şi stricăcioase, şi vei avea chezăşie de nădejde a mântuirii tale.
