Sfintii din catacombele Rusiei (XIV)

SFINTII DIN CATACOMBELE RUSIEI (XIV)

Episcopul Victor al Glazovului, vicar de Viatka (II)

 

Episodul anterior

 

11. Răspunsurile episcopului Victor la 15 întrebări ale GPU

cu privire la Declaraţia mitropolitului Serghie

Document din 18 ianuarie 1928

 

Întrebările în sine s-au păstrat doar sub forma unor

scurte indicaţii, decât în întregime. Unele răspunsuri,

conţinând repetiţii sau referindu-se mai mult la

aspecte politice, au fost omise sau scurtate.

 

1. „Cum aţi interpreta, din punct de vedere civil şi bisericesc, apariţia noii tendinţe bisericeşti – platforma Declaraţiei din 29 iulie 1927 ?”

Din punct de vedere bisericesc: ca o învăţătură incorectă despre Biserică şi despre chestiunea mântuirii noastre în Iisus Hristos – o eroare de principiu a mitropolitului Serghie …

 

2. „Cum priviţi Declaraţia ? etc”

Declaraţia este o separare de adevărul mântuirii. Ea Priveşte mântuirea ca pe o desăvârşire morală firească a omului; este o doctrină filozofică păgână a mântuirii, şi pentru realizarea ei o organizare exterioară este absolut esenţială. În opinia mea, aceasta este aceeaşi eroare de care, încă din 1912, l-am acuzat pe mitropolitul Serghie …

Eu însumi am crescut printre oameni simpli, fiu al unui citeţ de biserică, şi mi-am petrecut întreaga viaţă printre oameni simpli, în mânăstiri. Aşa cum cred oamenii, aşa cred şi eu, anume: noi credem că suntem mântuiţi în Hristos Iisus prin harul lui Dumnezeu; acest har al lui Dumnezeu este prezent doar în Biserica Ortodoxă şi ne este dat nouă prin sfintele taine, şi că Biserica însăşi este casa dătătoare de harul mântuirii din această viaţă de pierzare, nu vreun soi de organizare politică. Ca o uniune dătătoare de har a credincioşilor, Biserica poate exista fără, şi nu ar trebui să aibă, nici o organizare politică printre membrii ei; Biserica Romano-Catolică învaţă altfel. Membrii Bisericii, ca cetăţeni, au o organizare civilă politică comună pentru toţi, în care sunt în dependenţă de autoritatea civilă.

 

3. Sinodul a apărut fără binecuvântarea mitropolitului Petru, care este conducătorul temporar al Bisericii Ortodoxe Ruse. Convocându-l, mitropolitul Serghie şi-a depăşit autoritatea; el a fost însărcinat doar cu o supraveghere temporară a Bisericii, o satisfacere a nevoilor duhovniceşti stringente ale credincioşilor; dar el a început o revizuire totală a Bisericii. El nu este stăpânul Casei lui Dumnezeu, ci doar un păzitor al Casei; prin urmare, relaţia mea cu Sinodul şi cu întreaga sa platformă este negativă.

 

4. Chestiunea membrilor Sinodului nu are o mare importanţă atâta vreme cât [Sinodul] este inacceptabil. Însăşi platforma sa este inacceptabilă, deoarece vede în Biserică o organizaţie politică externă, pe care o uneşte cu organizaţia civilă a regimului URSS, şi în mod corespunzător cu aceasta vede o activitate politică pentru Biserica Ortodoxă, şi în felul acesta împinge Biserica pe calea către mai multe şocuri şi întâmplări neaşteptate, şi laolaltă cu aceasta perverteşte însăşi natura Bisericii. Prin natura ei lăuntrică Biserica nu ar trebui să fie din această lume, şi tocmai în virtutea acestor interese duhovniceşti pe care ea le împlineşte pentru membrii ei credincioşi. Ea este o uniune dătătoare de har pentru mântuirea prin har a cetăţenilor credincioşi.

 

5. Eu îmi propun să rămân separat de Sinod până când mitropolitul Petru sau mitropolitul Chiril, de a căror ortodoxie nu am motive să mă îndoiesc, vor lua parte la viaţa Bisericii.

 

6. „Despre dezvoltarea ulterioară a luptei împotriva noii tendinţe”

Eu personal, atât până în momentul de faţă cât şi pe viitor, nu am nici o intenţie de a duce nici un fel de război, şi doar mă apăr pe mine şi turma mea astfel încât noi să nu fim părtaşi la păcatele altora, ale „Sinodului”. Celor apropiaţi mie care apelează la mine privind noua tendinţă a vieţii Bisericii, le explic aşa cum înţeleg eu însumi. Mai mult decât atât, problema nu a dispărut şi, cred eu, nu va dispărea, având în vedere că eu sunt prea nesemnificativ ca persoană în comparaţie cu mitropolitul Serghie şi Sinodul. Şi pe lângă aceasta, eu nu mă consider capabil de nici un fel de activitate administrativă, organizatorică, deoarece nu am avut niciodată experienţa ei.

 

7. „Despre scopurile …”

Exclusiv mântuirea sufletului, de vreme ce eu cred că ei, ,,sinodalii”, distrug Ortodoxia, făcând-o lumească, făcând-o pământească şi pervertind cu totul natura Bisericii Ortodoxe.

 

8. „Despre metodele şi modurile de luptă, etc”

Nu am avut o metodă şi moduri de luptă clare. Eu, împreună cu mai mulţi preoţi şi laici, nu cu toţi, am declarat mitropolitului Serghie că respingem călăuzirea lui duhovnicească, dacă nu recunoaşte greşeala sa de a fi tras după sine Biserica spre treburi lumeşti nepotrivite pentru ea, şi astfel să renunţe la Declaraţia sa din 29 iulie.

 

9. „Cum a fost dusă lupta ? …”

Până în prezent nu a avut loc nici o luptă în înţelesul exact al acestui cuvânt. Noi ne-am separat doar de cei care ne declară: „Noi suntem superiorii voştri, şi prin urmare vă punem sub interdicţie pentru neascultare”, şi altele asemenea. Cu toate acestea, în ce-i priveşte pe păstorii şi laicii supuşi mie, şi cu atât mai mult pe oricine altcineva, nu am aplicat nici un fel de interdicţii, ameninţări, blesteme, privaţiuni, nici nu am manifestat vreun fel de răutate, şi nu voi face aceasta niciodată, deoarece chestiunea credinţei, mântuirii este o chestiune de libertate, de conştiinţă, de alegere, şi nu de constrângere. […]

 

12. Eu sunt un slujitor al mântuirii, şi cei care caută mântuirea duhovnicească veşnică pot găsi întotdeauna în mine ajutor pentru lămurirea adevărului. Dar aşa cum mi se pare mie, oamenii simpli care se tem să nu cadă din ortodoxie sunt mai interesaţi de aceasta, în timp ce păstorii, din nefericire, rămân mai indiferenţi şi dezinteresaţi, chiar dacă ei sunt educaţi din punct de vedere teologic.

 

13. „Despre parole, etc”

Biserica Ortodoxă este unica Biserică dătătoare de har, în care prin harul lui Dumnezeu se săvârşeşte mântuirea noastră din această viaţă de pierzare. Căderea din ortodoxie a „renovaţioniştilor”, ca şi pervertirea naturii Bisericii Ortodoxe de către „sinodali” îl lipsesc pe om de harul mântuirii.

 

14. „Despre unitatea Bisericii şi relaţia ei cu guvernul”

Unitatea Bisericii poate fi doar una în har, şi nu din sfera civilă; pentru noi, potrivit cuvântului lui Dumnezeu, locul, naţionalitatea etc nu au nici o importanţă. Un japonez ortodox îmi este la fel de drag ca un rus ortodox.

O organizare pur politică a credincioşilor este posibilă doar ca o unealtă auxiliară a autorităţii civile, aşa cum a fost cazul înainte de Revoluţie. Guvernul cunoaşte doar întreaga viaţă exterioară a unui om, în timp ce Biserica cunoaşte numai necesităţile exclusiv duhovniceşti ale credinciosului, precum şi tot ceea ce ţine de rugăciune. Noi nu protestăm împotriva decretului de separare a Bisericii de stat, dar din nefericire guvernul nu crede sinceritatea declaraţiilor noastre despre aceasta.

 

* * *

 

12. O scrisoare către păstori (fragmente)

Document din 28 februarie 1928

 

Zadarnici v-aţi făcut de către Hristos, cei ce

voiţi să vă îndreptaţi prin lege; din dar aţi căzut

Galateni 5, 4

Şi această cădere a lor nu este una mică, nici tăinuită, ci foarte mare şi evidentă pentru toţi cei care au mintea (lui Hristos) (potrivit I Corinteni 2, 16); şi a fost dezvăluită în binecunoscuta Declaraţie din 16/29 iulie şi în distrugerea neruşinată a Bisericii Ortodoxe care a urmat după aceasta.

Declaraţia celor care au căzut în înşelare este un troc abominabil cu ceea ce este nepreţuit şi nu este de vânzare, adică, libertatea noastră duhovnicească în Hristos (potrivit Ioan 8, 36); este încercarea lor, în contradicţie cu Cuvântul lui Dumnezeu, de a uni ceea ce nu se poate uni: partea păcătosului cu lucrarea lui Hristos, Dumnezeu şi mamona (potrivit Matei 6, 24) şi lumina cu întunericul (potrivit II Corinteni 6, 14-18). Apostaţii au preschimbat Biserica lui Dumnezeu dintr-o uniune dătătoare de harul mântuirii pentru om din păcat şi pierzarea veşnică, într-o organizaţie politică, pe care ei au alăturat-o organizaţiei autorităţii civile în slujba acestei lumi care zace întru cel rău (potrivit I Ioan 5, 19). Cu totul altceva este loialitatea credincioşilor individuali în relaţia cu autoritatea civilă. În cea din urmă situaţie Biserica îşi păstrează libertatea duhovnicească în Hristos, şi credincioşii devin mărturisitori când credinţa este prigonită; dar în prima situaţie Biserica este doar o unealtă obedientă pentru realizarea ideilor politice de către autoritatea civilă, şi mărturisitorii pentru credinţă sunt dovediţi astfel ca fiind criminali de stat.

Noi vedem toate acestea în activitatea mitropolitului Serghie, care, în virtutea noii sale relaţii cu autoritatea civilă, este constrâns să uite canoanele Bisericii Ortodoxe; şi sfidându-le el i-a îndepărtat pe toţi episcopii mărturisitori din scaunele lor, considerându-i criminali de stat, şi în locul lor a numit în mod arbitrar alţi episcopi care nu sunt recunoscuţi şi nu pot fi recunoscuţi de poporul credincios. Pentru mitropolitul Serghie nu mai poate exista acum însuşi fenomenul mărturisirii pentru Biserică, şi de aceea el declară în interviul său legat de Declaraţie, că orice membru al clerului care va îndrăzni să spună ceva în apărarea Adevărului lui Dumnezeu împotriva autorităţii civile este un duşman al Bisericii Ortodoxe. Ce este aceasta dacă nu nebunia care a pus stăpânire pe cel care a căzut în înşelare ? Deoarece, dacă gândim astfel, va trebui să considerăm duşman al lui Dumnezeu, de exemplu, pe Sfântul Filip, care l-a acuzat odinioară pe Ivan cel Groaznic şi pentru aceasta a fost sugrumat; şi încă mai mult decât atât, trebuie să numărăm printre duşmanii lui Dumnezeu pe marele Înaintemergător, care l-a acuzat pe Irod şi pentru aceasta a fost decapitat.

… Iată de ce Sfântul Maxim Mărturisitorul, când s-a făcut încercarea de a-l convinge şi a-l sili prin torturi teribile să intre în comuniune de rugăciune cu patriarhul cu păreri greşite, a exclamat: „Chiar dacă întregul univers va intra în comuniune cu patriarhul, eu singur nu o voi face”. De ce ? Fiindcă se temea să nu-şi piardă sufletul prin comuniunea cu un patriarh care fusese atras în rătăcire, chiar dacă la acea vreme el nu fusese condamnat de un sinod, ci dimpotrivă a fost apărat de o majoritate de episcopi. Pentru că autoritatea administrativă a Bisericii, chiar adunată în sinod în vremurile de început de asemenea, nu a apărat întotdeauna Adevărul, fapt despre care există mărturii clare în cazurile Sfinţilor Atanasie cel Mare, Ioan Gură de Aur, Vasilie cel Mare, Teodor Studitul şi alţii. Atunci cum pot rămâne indiferent în mod necugetat pe viitor ? Nu se poate aceasta. Şi iată de ce noi ne-am situat pe singura cale posibilă de ieşire din situaţia noastră actuală – calea mărturisirii Adevărului mântuirii. Această cale este dificilă, este o cale de luptă; dar noi nu nădăjduim în propriile puteri, ci mai degrabă privim la Iisus începătorul şi plinitorul credinţei (Evrei 12, 2), şi lucrarea noastră nu este o separare de Biserică, ci o apărare a Adevărului şi o împlinire a poruncilor dumnezeieşti, sau ceea ce este încă mai bine, păzirea întregii iconomii a mântuirii noastre. De aceea, o serie întreagă de arhipăstori au ieşit în faţă acuzându-l pe mitropolitul Serghie: mitropoliţi (Iosif, Agatanghel, Arsenie), arhiepiscopi, episcopi şi o mulţime de păstori individuali, care îi declară mitropolitului Serghie că ei nu-l mai pot recunoaşte ca povăţuitor al Bisericii Ortodoxe, ci pentru moment se vor ocârmui în mod independent.

Deci, luaţi aminte, prieteni şi fraţi păstori, ca să nu fiţi traşi deoparte de fiarele duhovniceşti. Căderea anterioară, nu cu mult timp în urmă, este suficientă; acum trebuie să păşim cu prudenţă. Fie ca pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte toată mintea (Filippeni 4, 7) să umple inimile şi minţile voastre şi să vă îndrepte calea în Hristos Iisus Domnul nostru. Amin.

Episcopul Victor (sigiliu cu iniţiale)

Din aceeasi categorie...