Srebenica: un genocid fabricat politic (I)

Srebenica: un genocid fabricat politic (I)

A se vedea, de asemenea
Genocid în Croaţia satelită, 1941-1945
O relatare a persecuţiilor şi masacrelor rasiale şi religioase
de Edmond Paris

Ambasador la Constantinopol
– Martor ocular al genocidului armenilor –
de Henry Morgenthau

Un secol de la genocidul armenilor din Imperiul Otoman
Marile puteri nu vor să recunoască nici astăzi genocidul armenilor şi în general al creştinilor din Imperiul Otoman petrecut în urmă cu un secol. Istoria se repetă sub ochii noştri

NENOROCIREA ASIEI
O relatare a exterminării sistematice a populaţiilor creştine de către musulmani şi a vinovăţiei anumitor mari puteri; Adevărata istorie a arderii din temelii a oraşului Smirna
de George Horton, vreme de 30 ani consul şi consul general al SUA în Orientul Apropiat

Stephen Karganovic este președintele ,,Proiectului Istoric Srebenica”, o organizaţie non-guvernamentală din Ţările de Jos înfiinţată pentru a investiga baza faptică și culisele evenimentelor care au avut loc la Srebrenica în iulie 1995. El a scris cartea Regândind Srebrenica, care examinează dovezile criminalistice ale presupusului masacru de la Srebrenica deținute de Tribunalul Penal Internațional pentru Fosta Iugoslavie (International Criminal Tribunal for the former Yugoslavia, ICTY) de la Haga. Chiar dacă tribunalul a produs peste 3.500 rapoarte de autopsie, multe dintre aceste rapoarte s-au bazat pe fragmente osoase, care nu reprezintă trupuri întregi. O examinare a oaselor femurale perechi găsite dezvăluie că au fost exhumate doar aproximativ 1.900 de trupuri întregi. Dintre acestea, circa 1.500 rapoarte de autopsie au indicat o cauză a morții concordantă cu victimele de război. Doar aproximativ 400 rapoarte de autopsie au indicat execuția drept cauză a morții, dovedită de ligaturi şi legături la ochi. Aceste dovezi criminalistice nu justifică concluzia că a avut loc un genocid.

Recent, Stephen Karganovic a scris o serie de articole, având în vedere faptul că în Adunarea Generală a ONU s-a propus o rezoluţie privind aşa-zisul genocid din iulie 1995 de la Srebenica. Potrivit lui, scopul rezoluţiei este triplu: să aprobe în mod oficial constatările dubioase ale Tribunalului Penal Internațional pentru Fosta Iugoslavie, să condamne „negarea genocidului de la Srebrenica” și să împuternicească ca, de acum încolo, data de 11 iulie să fie celebrată ca ziua internațională a genocidului de la Srebrenica.

* * *

 

Există limite ale cinismului Apusului colectiv ?

Convenția privind genocidul sub jurisdicția criminalilor de război

de Stephen Karganovic

Global Research, 11 aprilie 2024

 

Ultima încercare de acest fel, de a băga pe gâtul comunităţii internaţionale un genocid în Srebenica a fost în 2015.

El a fost susţinut cu neruşinare în Consiliul de Securitate al ONU de perfidul Albion, nașul tuturor genocidelor din această parte a antichității, care se întinde din America de Nord până în India și pretutindeni printre picături, fără a uita desigur nefericita Insulă Emerald a Irlandei.

Această încercare dezgustătoare de a întina o naţiune întreagă, sârbii în acest caz particular, terfelindu-i în mod colectiv cu cea mai atroce crimă cunoscută în dreptul internațional a eșuat doar pentru că a fost respinsă de Rusia.

Autorii proiectului de rezoluție presupun că schimbarea inteligentă a locului de desfășurare a Adunării Generale, unde nu există obstacole procedurale incomode în calea mașinațiilor lor, ar trebui să funcţioneze, evitând astfel o repetare a eșecului din 2015. Ei speră că ademenirea amestecului obişnuit de stătuleţe obscure din insulele Pacificului şi ,,aliaţii” slugarnici atraşi din cele patru colţuri ale pământului ar trebui să ajungă pentru a dobândi un vot respectabil al Adunării Generale în sprijinul rezoluției lor privind Srebrenica. Pentru ei nu contează faptul că majoritatea acestor guverne puternic înarmate şi șantajate nu au nici o miză în această chestiune și că publicul lor, în cea mai mare parte, nici măcar nu a auzit de Srebrenica.

Faptul că o astfel de rezoluție a fost susţinută de Germania și Rwanda, deși cu siguranţă nu a fost concepută şi scrisă de ele, ci de cei care le controlează, expune perfidia. Germania întruchipează genocidul a milioane, și nu doar în Europa, ci și în Africa de Sud-Vest. Rwanda, un protectorat african obedient faţă de Apusul colectiv, ilustrează uciderile în masă motivate rasial la o scară înspăimântătoare în anii ‘1990, gestionate pe ascuns de serviciile speciale occidentale, dar demontate şi expuse genial de profesorii Edward Herman şi David Peterson. Faptul că aceste două guverne pătate de genocid au fost însărcinate de stăpânii lor hegemonici să depună o rezoluție la ONU pe tema genocidului, să compromită moral o națiune care a fost ea însăşi – istoric vorbind – victima unui genocid, spune multe despre cinismul autorilor degeneraţi ai acestui proiect bolnav.

Pietre funerare de la memorialul masacrului de la Srebenica

Memorialul masacrului de la Srebenica, cu numele celor ucişi

Narațiunea falsă a „genocidului de la Srebrenica” a fost reluată fără încetare în ultimul deceniu şi jumătate, eliminând fiecare dintre elementele sale de propagandă. Precum spunea cu câteva zile în urmă dr. Efraim Zuroff, directorul Centrului Simon Wiesenthal din Ierusalim, „potrivit definiției originale a genocidului, care susține că este o încercare de a distruge un întreg grup etnic, crima comisă la Srebrenica nu poate fi un act de genocid. Forțele sârbe au eliberat toate femeile și copiii înainte de a-i executa pe bărbați, dintre care unii erau combatanți. Nu consider că Adunarea Generală a ONU are competenţa de a determina dacă un eveniment a fost sau nu genocid”.

Dovezile susțin cu tărie poziția lui Zuroff. La peste 20 ani de la eveniment, nu există nici o dovadă că forțele sârbe au avut intenția specială necesară (dolus specialis) de a extermina populația din Srebrenica, ca să nu mai vorbim de coreligionarii lor din întreaga Bosnie.

După cum a observat Zuroff, partea reproductivă a populației a fost nevătămată, ceea ce contrazice în mod direct existența intenției de genocid. Mai mult, rapoartele de autopsie arată că în gropile comune din Srebrenica existau rămășițele unui total de 1.920 indivizi, ceea ce reprezintă mai puțin de un sfert din cifra oficială extrem de umflată de 8.000 victime. Analiza modului de rănire dezvăluie că, chiar dintre aceştia, circa 70% au murit dintr-o varietate de cauze, îndeosebi răni de luptă, și că cel mult aproximativ 800 dintre ei prezentau răni concordante cu execuția.

Acest număr este în mare echivalent cu numărul de civili sârbi care au fost uciși în raidurile în satele sârbe din jur efectuate din enclava protejată de ONU din Srebrenica în cei 3 ani care au precedat capturarea ei.

S-a stabilit de asemenea, pe baza declarațiilor supraviețuitorilor, că în perioada imediat următoare intrării forțelor sârbe în Srebrenica, pe 11 iulie 1995, lupta acerbă a continuat cu divizia a 28-a a Armatei Bosniei şi Herțegovinei, deoarece fugea din încercuirea sârbească. Această confruntare a dus la câteva mii de morţi în luptă care erau în întregime legitime potrivit dreptului internațional și, prin urmare, nu puteau fi atribuite „genocidului”. Cu toate acestea, propaganda Apusului colectiv și tribunalul ilegal de la Haga, care a fost înființat special pentru a ajunge la concluzii legale și faptice prestabilite despre războiul din Bosnia, au fost bucuroși să combine victimele de război cu victime reale pentru a stabili cifra de 8.000 victime pe care o considerau minimul psihologic pentru ca acuzația de genocid să pară credibilă.

Rezoluția privind Srebrenica, motivată politic, urmează să fie introdusă pe ordinea de zi a Adunării Generale spre sfârșitul lunii aprilie 2024.

Întâmplător, aceasta se petrece la o dată de mare importanță pentru un genocid real, comemorat aproximativ în același timp.

Pe 22 aprilie 1945, cu doar câteva zile înainte de învingerea Axei și de sfârșitul celui de-al doilea război mondial, puținii prizonieri supraviețuitori ai lagărului de concentrare Jasenovac din „statul independent al Croației” subordonat naziştilor, numit de istoricul israelian Gideon Greif „Auschwitz-ul din Balcani”, au pus la cale o rebeliune, o mână de oameni reușind să evadeze. Se estimează că între anii 1941-1945 la Jasenovac au murit circa 600.000 victime, sârbi, evrei și romi, din motive de rasă sau etnie.

Și totuși această aniversare a unui genocid real nu prezintă nici un interes pentru guvernul german. A ales în mod evident să-l ignore atunci când semnează rezoluția privind Srebenica, cu totul neîntemeiată. Dacă ar fi avut o fărâmă de onoare și decență, nu ar fi făcut-o, indiferent de instrucțiunile supraveghetorilor săi transatlantici. Detaliile înfricoşătoare ale masacrului neîntrerupt timp de 4 ani de la Jasenovac nu sunt puse în discuție, dar până şi ofiţerii SS împietriţi au fost îngroziţi de ele. Generalul german aflat la comandă în Zagreb, Glaise von Horstenau, şi diplomatul german de rang înalt din Balcani, Hermann Neubacher, au privit cu dezgust la acest masacru. Lagărul de exterminare de la Jasenovac a fost condus şi atrocităţile de acolo au fost comise de Ustashi croaţi, dar potrivit dreptului internaţional, ca putere ocupantă, Germania este cea care avea responsabilitatea totală de a asigura siguranța civililor și de a preîntâmpina exterminarea lor fără discriminare.

Alegând să nu intervină în operaţiunile bestiale ale croaţilor, în loc să preîntâmpine, Germania a facilitat de fapt acele crime.

Există limite ale cinismului Apusului colectiv ? Nu, se pare că nu există limite pentru cinismul și ipocrizia lui vrednice de dispreţ. Dacă Germania ar căuta cu adevărat o modalitate de a-și liniști conștiința și de a-și demonstra pocăința, ar supune atenţiei Adunării Generale o rezoluţie de condamnare a unuia din genocidele autentice, de la Jasenovac și din întreaga Croație din timpul celui de-al doilea război mondial, în a cărui comitere a jucat cel puțin un rol încurajator. Nu s-ar face semnatara virtuţii cu genocidul născocit politic de la Srebrenica, plăsmuit din aer pentru a umili și a intimida o națiune mândră care refuză să se supună dictatelor Apusului colectiv (în care Germania este un membru subordonat) astăzi, exact aşa cum bunicii săi au refuzat să se închine în fața lui Hitler și a favoriţilor săi în 1941.

Din nefericire, orice ar face în cele din urmă Germania și operatorii săi transatlantici, ar fi naiv să ne așteptăm că ei vor primi ceea ce li se cuvine din partea guvernului sârb laş. Acest guvern nu va introduce în Adunarea Generală – așa cum ar trebui și este perfect îndreptățit să o facă – propria rezoluție prin care cheamă comunitatea mondială să recunoască și să condamne exterminarea genocidă a poporului sârb la Jasenovac și în alte părți din Croația satelită în timpul celui de-al doilea război mondial.

De fapt, este o chestiune de mare interes să vedem dacă, temându-se de stăpânii săi apuseni, acest guvern jalnic va îndrăzni măcar să voteze împotriva rezoluției Germaniei ocupate și a pateticei Rwandei în Adunarea Generală, învinuind poporul sârb pentru genocidul fictiv din Srebrenica.

La urma urmei, în noiembrie 2022, guvernul sârb l-a instruit pe reprezentantul său la ONU să se abțină în mod rușinos la rezoluția de condamnare a preamăririi nazismului, rasismului și xenofobiei – rele din cauza cărora propriul lor popor a suferit nemăsurat. Deci, la viitoarea rezoluție privind Srebrenica, toate pariurile sunt oprite.

Traducere: Catacombele Ortodoxiei