Stiri nr. 101

Homosexualitatea a ajuns la porţile Bisericii Ortodoxe

 A se vedea rubrica Homosexualitatea în lume

O trecere în revistă a lumii creştine
[Serialul a început în anul 2016 şi continuă]

» Catolicismul este la un pas de a fi complet cucerit de Sodoma

» Lumea ortodoxă: Cipru, Grecia, Ucraina, Georgia

- Efectele parteneriatului Bisericii Ortodoxe cu statul

- Efectele parteneriatului Bisericii Ortodoxe cu lumea heterodoxă: o trecere în revistă a confesiunilor heterodoxe, membre ale CMB, care permit hirotonia homosexualilor ca diaconi, pastori, episcopi, binecuvântează parteneriatele civile homosexuale, oficiază căsătorii homosexuale

» Lumea catolică: – ce se întâmplă astăzi – voci care încearcă să atragă atenţia asupra pericolului – parohii catolice cu organizaţii de susţinere a homosexualilor – răspândirea organizaţiilor catolice de susţinere a homosexualilor – poziţii ale enoriaşilor – colegiile sunt în acord cu parohiile – manifestaţii şi sărbători – bătălia pentru şcolile catolice – ce se întâmplă dincolo de ocean ? – declaraţii publice ale prelaţilor catolici – preoţi disidenţi, grupuri de susţinere şi activism în sânul comunităţii catolice – ierarhi care-i susţin pe preoţii disidenţi – ierarhi care promovează agenda homosexuală în cadrul comunităţii catolice – limba de lemn a Vaticanului se face simţită în orice colţ de lume în care au ajuns reprezentanţii lui – pelerinaje şi liturghii pentru catolicii LGBT – din ce în ce mai pe faţă … – catedrala catolică - ultimul loc de cucerit –

 

PARTEA I

Dacă în urmă cu câteva decenii lua naştere o mişcare de emancipare a homosexualilor, care lupta pentru acordarea de drepturi unei minorităţi sexuale oprimate social şi extrem de nefericite, astăzi această mişcare s-a transformat într-o putere politică colosală, în spatele căreia se află o ideologie totalitară cumplită care urmăreşte înrobirea întregului mapamond sub masca toleranţei faţă de păcat.

Astăzi homosexualii nu mai luptă pentru drepturi, ci pentru … privilegii, iar în această luptă nedreaptă şi inegală se încalcă flagrant libertăţile mult trâmbiţate ale societăţii umane moderne: libertatea de exprimare, libertatea de asociere, libertatea religioasă şi nu în ultimul rând drepturile oricărui cetăţean care nu are ‘fericirea’ de a fi homosexual sau a gândi ca un homosexual[1]. În realitate, astăzi aceste libertăţi au ajuns istorie: manualele le prezintă ca libertăţile şi drepturile fundamentale ale omului, dar în plan concret legislaţia se îndreaptă deja către eradicarea lor totală. În scurt timp nu vor mai exista decât drepturile … homosexualilor şi ale adepţilor lor.

De altfel, aceasta se vede şi din politica pe care ţările dezvoltate o adoptă fără rezerve faţă de ţările sărace, impunându-le legislaţie favorabilă faţă de homosexualitate în schimbul ajutorului economic, financiar sau de altă natură. Sunt binecunoscute cazurile unor ţări din America Latină şi Africa. Lucrurile sunt la fel de limpezi în Uniunea Europeană, unde accesul ţărilor membre la diferite pârghii ale puterii economico-politice este condiţionat de existenţa unei astfel de legislaţii.

Deşi multă vreme mascat şi negat cu vehemenţă, chiar ridiculizată orice voce care îndrăzneşte să susţină aşa ceva, scopul real al acestei ideologii este distrugerea Bisericii lui Hristos[2]. Astăzi însă urzeala este la vedere, a cucerit lumea protestantă, pe cea catolică – deşi sunt multe glasuri care susţin încă cu putere că Biserica Catolică este un bastion al moralităţii –, şi se îndreaptă cu viteză către Ortodoxie.

Într-adevăr, confesiunile protestante au cedat în faţa presiunilor sau au acceptat de bunăvoie ideologia toleranţei. Drept urmare, organismele lor de conducere au alcătuit şi au aprobat documente oficiale prin care au introdus în învăţătura confesiunii respective homosexualitatea, au introdus în cult rituri de căsătorii şi binecuvântări ale cuplurilor, şi au acceptat existenţa pastorilor homosexuali. Spre deosebire de confesiunile protestante, în Biserica Catolică nu există încă nici un act sau document oficial la nivel dogmatic, canonic sau de cult, dar există o largă acceptare neoficială printre cardinali, episcopi, preoţi şi credincioşi de rând. În cazuri individuale, prelaţii iau decizii favorabile homosexualilor şi îi pedepsesc pe opozanţi.

23 noiembrie 2013

Episcopul Shannon Johnston de la Dioceza Episcopală din Virginia a binecuvântat o uniune între persoane de acelaşi sex. Păstoriţa Leslie J. Hague, rectorul Bisericii Episcopale Sfântul Mihail din Arlington a intrat într-o uniune ‘binecuvântată’ cu partenera sa, Katie Casteel

De asemenea, există o presiune puternică permanentă asupra conştiinţelor credincioşilor de rând, preoţilor şi instituţiilor catolice, pentru a penetra cu totul instituţia Bisericii, care este mult mai conservatoare – cel puţin în aparenţă – decât lumea protestantă. Această presiune puternică permanentă, o adevărată erodare neîncetată, este făcută de autorităţile civile din diferite ţări, de diferite organizaţii catolice progresiste (care, în realitate, nu mai sunt catolice decât cu numele, fiind finanţate de diverse tabere oculte), dar şi dinăuntrul Bisericii Catolice, de către înseşi autorităţile ecleziastice cele mai înalte: papă, cardinali, arhiepiscopi şi episcopi.

Astăzi se poate afirma limpede că ideea că Biserica Catolică reprezintă un bastion al moralităţii este doar o faţadă, şi ea va cădea cât de curând fiind aprobată, semnată şi parafată în acorduri necunoscute publicului larg.

Noiembrie 2014

Clericii şi conducătorii bisericeşti s-au adunat în faţa bisericii metodiste unite din Arch Street, Philadelphia, pentru a-i sprijini pe Richard Taylor şi William Gatewood (în capătul scărilor la intrarea în biserică) după nunta lor

 

 

Catolicismul este la un pas de a fi complet cucerit de Sodoma

Pentru cei care cunosc mai puţin situaţia actuală din Biserica Catolică, vom face o trecere în revistă extrem de succintă a celor mai recente evenimente legate de subiect. Aşadar, există o largă acceptare neoficială a homosexualităţii la nivelul înalţilor prelaţi ai Bisericii. Mulţi cardinali din ţările europene (mai ales Germania[3], Austria[4], Elveţia[5], Belgia[6], Olanda, Franţa[7], Marea Britanie[8]) şi SUA sunt favorabili introducerii homosexualităţii în învăţătura catolică. Până şi arhiepiscopul de Bombay, cardinalul Oswald Gracias, conducătorul Conferinţei Episcopilor Catolici din îndepărtata Indie, susţine că Biserica Catolică trebuie să fie mai binevoitoare faţă de homosexuali şi să-i accepte.

Toţi aceştia susţin homosexualitatea în mod personal, dar şi în arhiepiscopiile pe care le conduc; de pildă, Arhiepiscopia de New Orleans susţine homosexualitatea public, pe site-ul său oficial. Pe internet există chiar liste cu parohii catolice americane unde homosexualii sunt bine primiţi. În Marea Britanie şi SUA există de asemenea parohii în care, în anumite zile ale lunii, se săvârşesc liturghii special pentru ei.

O sumedenie de preoţi şi profesori catolici au o poziţie favorabilă faţă de sodomie şi emit tot felul de teorii în încercarea de a ’armoniza’ homosexualitatea cu învăţătura creştină. De asemenea, preoţii irlandezi i-au îndemnat pe credincioşii catolici să spună ‘da’ la referendumul din 22 mai 2015 privind introducerea căsătoriei homosexuale în Irlanda.

Asupra conservatorilor, a celor care au o atitudine tradiţională faţă de homosexualitate – de la cardinali până la credincioşi de rând, sau instituţii catolice precum şcoli, spitale sau alte instituţii de caritate – se fac presiuni uriaşe pentru a-şi schimba poziţia. Cei care îndrăznesc să susţină public o poziţie tradiţională sau să acţioneze potrivit cu conştiinţa lor sunt pedepsiţi aspru.

În octombrie 2013, Episcopul Franz-Peter Tebartz-van Elst a fost îndepărtat din scaunul său de Papa Francisc. El s-a făcut ‘vinovat’ că l-a disciplinat pe unul din preoţii din dioceză, Peter Kollas, care a săvârşit o ceremonie de binecuvântare a doi homosexuali. De asemenea, în 2007, episcopul van Elst a publicat o declaraţie în care afirma că toţi catolicii ,,au datoria de a protesta faţă de recunoaşterea legală a parteneriatelor homosexuale”.

În 2012, cardinalul Christoph von Schonborn a schimbat hotărârea unui preot care a interzis unui tânăr care era angajat într-o uniune civilă homosexuală să facă parte din consiliul parohial, dând dreptate tânărului. Multe cazuri de acest gen au avut loc în Germania şi Austria. În 2015, 500 de preoţi britanici au publicat o scrisoare deschisă în care apărau învăţătura catolică tradiţională privind căsătoria şi homosexualitatea. Ei au fost mustraţi aprig de cardinalul Vincent Nichols.

Instituţiile catolice conservatoare sunt prigonite fie de autorităţile civile, fie chiar de superiorii ecleziastici. Astfel, în iulie 2015, Parlamentul Irlandei a aprobat în unanimitate o lege prin care interzice şcolilor şi spitalelor cu afiliere religioasă să-i discrimineze pe angajaţii LGBT. Înainte, angajatorii puteau să-i concedieze pe angajaţii LGBT sau puteau să refuze să-i angajeze dacă orientarea sexuală submina ,,etosul religios al instituţiei”. În Irlanda, circa 90% din şcoli au o afiliere religioasă, ca şi multe din spitalele mari. Multe din orfelinatele catolice britanice au preferat să-şi închidă porţile decât să dea copii spre adopţie cuplurilor homosexuale, după cum prevede astăzi legea.

În mai 2015, Conferinţa Episcopilor Catolici din Germania a hotărât că angajaţii civili catolici ai unor instituţii catolice din Germania, precum spitale sau şcoli, nu vor mai fi daţi afară, ca până acum, în cazul în care divorţează sau se angajează într-un parteneriat homosexual.

Tot în Germania s-a ajuns să se discute introducerea de ceremonii speciale de binecuvântare a cuplurilor homosexuale. În decembrie 2015, în Dioceza de Limburg, Frankfurt, s-a iniţiat alcătuirea unui ritual special pentru binecuvântarea cuplurilor homosexuale. Unul dintre cei nou numiţi în dioceză pentru grija pastorală a homosexualilor este un preot iezuit care recunoaşte că el oferă deja în particular binecuvântări cuplurilor homosexuale. Pe 11 decembrie 2015, cotidianul german Die Frankfurter Allgemeine Zeitung nota următoarele despre părintele Ansgar Wucherpfennig, rectorul Şcolii Iezuite de Filozofie şi Teologie: ,,Wucherpfennig a spus că el a binecuvântat deja cupluri homosexuale, precum au făcut-o şi alţi preoţi, dar nu în cadrul unei slujbe publice”.

Toate aceste declaraţii şi acţiuni sunt susţinute de la cel mai înalt nivel, având în vedere că Papa Francisc profită de orice oportunitate pentru a-şi arăta poziţia favorabilă faţă de homosexuali. Pe 16 mai 2015, papa l-a numit consultant al Consiliului Pontifical pentru Justiţie şi Pace pe părintele dominican Timothy Radcliffe. Acesta este un activist homosexual ale cărui afirmaţii ajung până la blasfemii. Pe 8 iunie 2015, papa l-a numit arhiepiscop de Berlin pe Heiner Koch, cunoscut susţinător al cuplurilor homosexuale. Pe lângă numiri, papa primeşte în audienţe, binecuvântează şi încurajează preoţi catolici care au fost marginalizaţi până în prezent pentru susţinerea homosexualităţii, ca şi activişti, scriitori de cărţi pentru copii cu teme homosexuale, şi chiar homosexuali, transsexuali.

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 96/ianuarie-februarie 2016

 

 

PARTEA A II-A

După ce a cucerit lumea protestantă şi este pe cale de a-şi înfige steagul în culorile curcubeului pe turla Vaticanului, dictatura homosexuală a ajuns la porţile lumii ortodoxe. Ţările ortodoxe au fost asediate mai întâi cu parade homosexuale, incidente regizate şi provocări pentru testarea mentalităţilor şi ‘vădirea’ unor atitudini homofobe. În prezent, autorităţile civile din aceste ţări luptă, sub presiunea conducerii Uniunii Europene şi a organizaţiilor LGBT europene, să introducă legislaţie favorabilă pentru cuplurile homosexuale (parteneriate civile, căsătorie, dreptul la adopţia de copii, mame surogat etc). Acordarea unor astfel de drepturi aduce după sine limitarea libertăţii de exprimare şi a libertăţii religioase, care merge până la obligarea Bisericilor de pe teritoriile acestor ţări să accepte angajaţi homosexuali, printre care se pot număra şi slujitorii sfântului altar, să binecuvânteze uniuni civile homosexuale, şi chiar să săvârşească cununii homosexuale.

 

Cipru

Una din primele ţări ortodoxe care a cedat presiunilor a fost Cipru. Pe 26 noiembrie 2015, pe fondul confuziei şi lipsei de opoziţie civică, Parlamentul cipriot a adoptat o iniţiativă legislativă intitulată Parteneriatul Civil, care permite cuplurilor heterosexuale sau homosexuale să-şi înregistreze relaţia ca ,,parteneriat” sau ,,uniune civilă”.

Introducerea parteneriatelor civile a fost propusă pentru prima oară în Cipru în 2013, actuala lege reprezentând apogeul unei dezbateri aprinse care a durat 2 ani. Pentru a susţine proiectul, în 2015, ambasadorii britanic, american, australian şi austriac în Cipru au participat împreună la parada homosexualilor.

Ambasadorul John Koenig al SUA în Cipru (al doilea din stânga) cu ambasadorul austriac Karl Mueller (stânga), înaltul comisar al Marii Britanii Rick Todd şi înaltul comisar al Australiei Trevor Peacock (dreapta)

Legea a fost votată cu mare majoritate de voturi: 39 pentru, 12 împotrivă şi 3 abţineri. Legea permite avantaje locative şi fiscale, dar unii critici afirmă că ea ,,nu merge suficient de departe”, pentru că nu permite adopţia de copii şi nu este la fel de cuprinzătoare ca legea căsătoriei. Cu toate acestea, activiştii homosexuali şi organizaţiile acestora şi-au exprimat imensa satisfacţie pentru votarea legii.

,,Este un pas uriaş pentru comunitatea LGBT. Legea dă speranţe homosexualilor că ei pot fi împreună în mod legal. Am luptat pentru acest lucru în ultimii 2 ani. De când a avut loc cea de-a doua paradă, se pare că există speranţă pentru o schimbare în general în comunitatea Ciprului”, a declarat Nicholas Tryfon, membru al asociaţiei Accept Cyprus, pentru publicaţia Cyprus Mail.

Stalo Lesta, de la Departamentul pentru Planificare Familială, a vorbit despre o ,,zi istorică” pentru comunitatea LGBT: ,,Proiectul nu este perfect, dar este un început bun, fiind acceptate legal cuplurile homosexuale. De asemenea este un pas în lupta împotriva homofobiei”.

La rândul său, organizaţia ILGA-Europe a afirmat: ,,Suntem extrem de mulţumiţi că proiectul a fost aprobat în cele din urmă. … Această lege nu presupune a da ‘drepturi speciale’ unui grup, ci înseamnă a recunoaşte diversitatea minunată a familiilor care trăiesc în Europa”.

Luând aminte la ce s-a întâmplat în alte ţări care au introdus legislaţie favorabilă, este limpede astăzi că parteneriatele civile nu sunt un scop în sine, ci au doar rostul de a face treptat acceptabilă ideea de căsătorie homosexuală şi de a aduce în plan social cohorta de privilegii ale homosexualilor. În aproape toate ţările care au consimţit să ofere un minimum de drepturi acestei minorităţi sexuale, legislaţia a alunecat, ca pe un tobogan, din drept în drept, introducând încontinuu tot mai multe din revendicările acesteia şi suprimând libertăţile şi drepturile fundamentale ale celorlalţi cetăţeni, îndeosebi pe cele legate de conştiinţa morală şi religioasă.

În martie 2014, întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Ciprului, Arhiepiscopul Hrisostom al II-lea, şi-a exprimat opoziţia faţă de planurile de introducere a parteneriatului civil sau a căsătoriei homosexuale. Vorbind în cadrul sinaxei ortodoxe întrunită la Constantinopol, el a îndemnat Bisericile Ortodoxe să adopte o poziţie împotriva homosexualităţii şi a acuzat guvernele laice de ,,slăbirea integrităţii morale” prin acordarea de drepturi egale homosexualilor. Cuvintele sale au stârnit o controversă uriaşă în Cipru. Homosexualii l-au condamnat pe arhiepiscop, spunând că ,,Biserica se înstrăinează în mod fatal de lumea reală”. Avocatul poporului, Eliza Savvides, a declarat că afirmaţiile arhiepiscopului sunt ,,arhaice şi depăşite”.

De asemenea, în iunie 2015, când proiectul parteneriatelor civile a ajuns în parlamentul cipriot, Biserica Ortodoxă a Ciprului a emis o circulară pe această temă, condamnând fără echivoc homosexualitatea şi susţinând sfinţenia căsătoriei. Arhiereii ciprioţi au criticat proiectul, spunând că este ,,o iniţiativă care vine din exteriorul ţării” şi care conduce la ,,distrugerea familiei şi disoluţia societăţii”.

 

Grecia

În decembrie 2015 a venit rândul Greciei să fie îngenuncheată. Ea a ajuns aici ,,după ce a comis eroare după eroare”, după cum titrau jurnaliştii. Pe de o parte, în 2008, a fost introdusă o lege privind parteneriatul civil, din care au fost eliminate în mod explicit cuplurile homosexuale, la cererea insistentă a ierarhilor Bisericii Ortodoxe a Greciei. Ca urmare, militanţii homosexuali au depus o plângere de discriminare la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), care, în 2013, a condamnat Grecia şi a cerut modificarea legii.

Pe de altă parte, grecii au ales în fruntea guvernului pe Alexis Tsipras, un ateu marxist, care ,,avea înscris în chiar platforma-program a partidului său obiectivul ‘parteneriatelor civile’”.

Ca urmare, în 2015, ministrul grec al justiţiei a depus un proiect de lege privind parteneriatele civile pentru a respecta decizia luată de CEDO, proiect care a fost sprijinit cu tărie de ateul Alexis Tsipras. Acesta, într-un mod penibil, a cerut iertare homosexualilor, în numele grecilor, pentru nedreptăţile la care ar fi fost supuşi.

În mod batjocoritor, pe 22 decembrie 2015, cu 3 zile înainte de Naşterea Domnului, proiectul a fost votat în Parlamentul Greciei cu 193 voturi pentru şi 56 împotrivă. Noua lege acordă cuplurilor homosexuale aceleaşi drepturi legate de fiscalitate, pensie, proprietate şi moştenire pe care le au cuplurile heterosexuale, însă nu le dă dreptul la adopţie. În faţa deputaţilor, prim-ministrul Tsipras a declarat: ,,Este o zi importantă pentru drepturile omului”.

Activiştii homosexuali au aplaudat votul, susţinând că ,,legalizarea căsătoriilor civile între persoane de acelaşi sex reprezintă un pas important către acceptarea lor într-o ţară în care Biserica Ortodoxă are un cuvânt greu de spus”. Organizaţia Amnesty International a anunţat că ,,a primit cu satisfacţie votul istoric”, dar a subliniat că ,,în pofida acestui prim pas, homosexualii continuă să trăiască în Grecia într-un climat ostil şi nu sunt apăraţi de autorităţi”.

Pe 13 iunie 2015, Arhiepiscopul Ieronim al Atenei şi întregii Grecii a adresat o scrisoare ministrului de justiţie N. Paraskevopoulos, în care protesta faţă de proiectul de lege al parteneriatului civil. În numele Sfântului Sinod, întâistătătorul grec a exprimat îngrijorarea Bisericii faţă de acest proiect de lege. În scrisoare, arhiepiscopul numeşte pactul civil o ,,imitaţie grosolană a căsătoriei” şi un ,,substitut legal pentru taina cununiei, aşa-zisa ‘formă uşoară’ a acesteia, care totuşi are toate consecinţele căsătoriei”.

Parteneriatul civil – continuă arhiepiscopul – recunoaşte pe tată şi mamă ca ,,părţi contractante” şi este lăudat ca un ,,progres legislativ”, când de fapt constituie o ,,recompensă neo-liberală pentru iresponsabilitatea în relaţiile inter-personale” pe care ,,le reduce la o simplă tranzacţie”. Statul trebuie să spună limpede dacă după ,,coabitarea homosexuală” se va trece la ,,familia homosexuală” pentru care creează încă de acum condiţiile cerute de activişti. Pactul, încheie arhiepiscopul, ,,constituie o întoarcere la tradiţiile şi instituţiile din vremea idolatriei şi atrage către impasuri înşelătoare pe toţi cei pe care are scopul de a-i ajuta”.

Proiectul a fost votat în Parlament în ciuda opoziţiei vehemente a ierarhilor greci şi nu numai. Mânăstirile din Sfântul Munte Athos au cerut ministrului justiţiei să amâne votul, observând că ziua programată era chiar în apropierea Crăciunului şi afirmând că recunoaşterea uniunilor homosexuale este într-o contradicţie flagrantă cu tradiţiile poporului grec.

După adoptarea legii, numeroşi mitropoliţi ai Bisericii Ortodoxe a Greciei şi-au exprimat nemulţumirea şi mâhnirea. În predicile lor din zilele următoare votării legii, ca şi în emisiuni televizate, ei i-au acuzat pe parlamentari că au votat ,,desfrânarea pe post de lege”, urmând linia europeană şi le-au transmis ‘să le fie ruşine !’ şi că nu îi vor primi în bisericile lor. De asemenea i-au încurajat pe credincioşi să-şi păstreze credinţa chiar dacă vor fi prigoniţi, întemniţaţi, ameninţaţi cu moartea sau chiar omorâţi.

Pe 27 decembrie, de praznicul Sfântului Arhidiacon Ştefan, Mitropolitul Pavel de Sisaniou şi Siatisti a afirmat: ,,Mă simt ca un refugiat în ţara mea, nu fiindcă m-au prigonit străinii, ci pentru că am ales singuri să ne otrăvim cu legile obscene pe care le-a votat parlamentul nostru”.

El a mai spus: ,,Oare a venit vremea să ne închidem uşile înaintea acelor ‘politicieni’ care ne vizitează zice-se din respect dar în realitate cu scopuri populiste ? Crede cineva sincer că Biserica poate trăda valorile sale veşnice şi se poate adapta la nevoile de moment ale fiecărei epoci istorice ? Dreptul incontestabil al Bisericii este de a da mărturie despre adevăr. Şi homosexualitatea nu este potrivită cu viaţa Bisericii. Domni din guvern, oare mâine veţi ajunge să cereţi Bisericii să accepte bestialitatea şi pedofilia ? Unii aşteaptă ca, de îndată ce va fi adoptată ‘Legea Coabitării Libere’, să fiţi siliţi să legalizaţi pedofilia. Europa va face presiuni asupra voastră. Şi voi sunteţi pregătiţi să faceţi orice. Credeţi cu adevărat că noi vom fi vreodată de acord cu aceasta ?” El s-a mai întrebat dacă nu cumva este în pregătire o prigoană împotriva tuturor celor care nu vor accepta păcatul drept virtute.

Tot pe 27 decembrie, Mitropolitul Nicolae de Fthiotida a vorbit în predica sa despre ,,prigonitorii creştinilor care azi poartă masca civilizaţiei moderne, a progresului”. ,,Nu emit edicte, ci cu viclenie lucrează pe furiş la distrugere şi învrăjbire, pentru a crea tulburare în Biserică”, continua mitropolitul încurajându-şi turma ,,să nu deznădăjduiască, având obligaţia să lucreze mereu cu credinţă în Dumnezeu”. De asemenea, el l-a criticat pe prim-ministrul grec, afirmând că ,,acesta a aruncat Evanghelia la gunoi şi a prezentat păcatul drept virtute”.

Mitropolitul Ignatie de Larisa şi Tyrnavos declara: ,,Păcatul este legalizat oficial în ţara noastră … politicienii urmează duhoarea care vine din ţările ‘civilizate’ care înainte de noi au recunoscut că negrul este alb, că amarul este dulce şi că ilegalul este legal. … Ei ne invidiază şi intenţionează să ia această comoară (Grecia ortodoxă) de la noi. Să nu cădem în această capcană ! Să nu fim trădători !”

La rândul său, Mitropolitul Serafim de Pireu a afirmat: ,,Adoptarea noii legi deschide oficial pagina persecuţiilor statului împotriva credinţei noastre. Politicienii se referă fără ruşine la consensul european privind legalizarea sodomiei, dar ascund faptul că Europa post-creştină a devenit Sodoma şi Gomora. Persecuţiile se apropie. Vom fi ameninţaţi, vom fi ponegriţi, probabil vom fi întemniţaţi şi omorâţi. Dar noi trebuie să rămânem credincioşi până la moarte. În numele Sfintei Mitropolii de Pireu, îi anunţăm oficial pe toţi politicienii care vor vota pentru legalizarea nebuniei morale, că orice legătură cu ei va fi oprită”.

Mitropolitul Ieremia de Gortina a afirmat că mitropolia sa este deschisă pentru toţi oamenii, dar pe parlamentarii care au votat această lege nu-i va primi, iar dacă îi va întâlni pe aceştia la diferite solemnităţi, nu le va da crucea să o sărute, deoarece ,,aceştia, prin votul lor dat unei astfel de legi ‘dezgustătoare’, au călcat în picioare crucea”.

Alături de ei, mulţi alţi arhierei şi-au exprimat mâhnirea faţă de votarea acestei legi. Există şi o mică excepţie de la acest cor, Mitropolitul Hrisostom al Messiniei, binecunoscut ca un ecumenist agresiv şi membru în Comisia Internaţională Comună de Dialog Teologic dintre Biserica Ortodoxă şi Biserica Catolică. Într-un interviu acordat unui site local, TharrosNews, el a declarat: ,,Homosexualii, ca toţi oamenii, sunt o creaţie a lui Dumnezeu şi merită acelaşi respect şi cinste, iar nu violenţă sau respingere. Nu ar trebui să uităm modul în care Hristos a primit pe femeia păcătoasă. Cel care este fără de păcat să arunce primul piatra. Acest canon ar trebui să fie principiul după care ne ghidăm în abordarea fiecărei persoane, indiferent de diferenţa ce o caracterizează. Biserica nu respinge oamenii”.

Afirmaţiile sale vin după ce o serie de ierarhi greci au criticat vehement legalizarea parteneriatelor civile homosexuale. Însă mitropolitul Messiniei are un discurs înşelător, corect politic, urmând linia activiştilor homosexuali, care susţin că ei sunt biete victime şi nu vor decât oareşce drepturi, când în realitate sunt exponenţii dictaturii mondiale a păcatului, pe care vor să o impună în mod special Bisericii.

El numeşte păcatul ,,diferenţă”, folosind acelaşi limbaj de lemn cu activiştii homosexuali, care spun că homosexualitatea este o diferenţă, nu un păcat, iar acceptarea parteneriatelor homosexuale înseamnă ,,diversitatea minunată a familiilor care trăiesc în Europa”. Mitropolitul citează trunchiat din Evanghelie, ‘uitând’ să precizeze că Mântuitorul a spus femeii păcătoase: Du-te şi de acum să nu mai păcătuieşti (Ioan 8, 11), ca şi atâtor altor oameni, cerându-ne tuturor să fim desăvârşiţi, precum şi Tatăl cel din ceruri desăvârşit este (Matei 5, 48). El conchide că ,,Biserica nu respinge oamenii”, lucru adevărat, dar în schimb respinge categoric păcatul şi legalizarea acestuia, transformarea acestuia în normă a societăţii.

Cuvintele dure ale ierarhilor greci i-au supărat pe politicieni, astfel că au întrerupt tradiţia de a sărbători Boboteaza şi sfinţirea apelor în Pireu, portul cel mai mare al Greciei, alături de mitropolitul Serafim. Preşedintele Prokopis Pavlopoulos şi prim-ministrul Alexis Tsipras au preferat să participe la sfinţirea apelor la Dexameni, Atena (foto).

Susţinerea de care se bucură astăzi homosexualii din partea politicienilor greci şi înfrângerea pe care a suferit-o Biserica Ortodoxă a Greciei i-au făcut pe cei dintâi să treacă la acte provocatoare. În ianuarie 2016, aceştia au organizat o manifestaţie în faţa catedralei episcopale din Atena. Ei s-au îmbrăcat în preoţi şi s-au sărutat în mod provocator în faţa catedralei. Presa laică a trecut cu vederea manifestaţia blasfemiatoare.

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 97/martie-aprilie 2016

 

 

PARTEA A III-A

Ucraina

Această ţară a intrat mai tare în vizorul organizaţiilor homosexuale de când a ieşit de sub influenţa Rusiei şi a început să privească spre ‘lumina’ Uniunii Europene. Autorităţile Uniunii Europene au transmis deschis conducerii Ucrainei că, dacă vor liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană, trebuie să introducă unele modificări în legislaţia ţării, pentru a o ‘armoniza’ cu legislaţia europeană. Printre modificările cerute se număra introducerea unui amendament în Codul Muncii care să stipuleze interzicerea discriminării pe bază de orientare sexuală şi identitate de gen la angajare.

În cele din urmă, după multiple tratative şi ameninţări la adresa taberelor din Rada Supremă – Parlamentul ucrainean, după stabilirea mai multor date pentru dezbateri, pe 12 noiembrie 2015 s-a găsit sprijinul politic necesar şi amendamentul ,,Introducerea schimbărilor în Codexul legilor ucrainene privind munca” (cu referire la armonizarea legii ucrainene cu legea europeană în domeniul prevenirii şi opoziţiei faţă de discriminare) a fost introdus în Codul Muncii.

Consiliul Pan-Ucrainean al Bisericilor şi Organizaţiilor Religioase, care reprezintă mai multe confesiuni ortodoxe, catolicismul şi iudaismul, a luptat împotriva introducerii acestui amendament, avertizând că acesta va fi urmat de ,,restricţionarea exprimării libere, cote de angajare pentru homosexuali şi legalizarea căsătoriei homosexuale”. Mai mult, confesiunile şi organizaţiile religioase se tem că modificarea legislaţiei le va sili să angajeze homosexuali.

Biserica Greco-Catolică din Ucraina a propus modificarea amendamentului în sensul de a interzice nespecific discriminarea de orice fel, însă propunerea nu a fost acceptată. Ulterior, în mai multe rânduri, arhiepiscopul major Sviatoslav Şevciuc, conducătorul Bisericii Greco-Catolice, a condamnat ,,ideologia de gen” din spatele amendamentului anti-discriminare, afirmând că ,,orice recunoaştere suplimentară a homosexualităţii ar conduce la distrugerea familiei”. Prelatul a mai spus că ideologia de gen este similară sistemelor totalitare anterioare, care au încercat să distrugă ,,temelia omenirii, deoarece instituţia familiei este mult mai veche decât instituţiile naţiunii sau statului”.

După votarea amendamentului, arhiepiscopul Evstratie Zoria, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Kievului (o structură bisericească necanonică), a declarat la o conferinţă de presă că ideologia de gen din spatele amendamentului a fost încă un ,,experiment social” dintr-o serie lungă de experimente ideologice efectuate pe parcursul secolului XX. Ultimul dintre acestea ,,va izgoni o instituţie importantă – instituţia familiei”.

Şi întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, Mitropolitul Onufrie al Kievului şi a toată Ucraina, este îngrijorat de perspectiva legalizării uniunilor homosexuale în ţară. Vorbind în cadrul Sinodului Episcopilor Bisericii Ortodoxe a Rusiei, desfăşurat în februarie 2016 la Moscova, el a amintit de amendamentul introdus în noiembrie:

,,Această lege introduce termeni noi în domeniul legislaţiei ucrainene, precum ‘orientare sexuală’ şi ‘identitate de gen’. Aceste inovaţii pot deveni primul pas pentru promovarea stilului de viaţă homosexual în Ucraina şi pentru încercări de a legaliza căsătoria homosexuală”.

El a continuat spunând că Biserica sa, împreună cu alte organizaţii religioase, a înaintat Radei Supreme formulări alternative pentru proiectul menţionat, în scopul de a evita ,,introducerea de termeni străini pentru morala creştină” în domeniul legislativ. ,,Din nefericire, poziţia noastră nu a fost auzită niciodată. Pe 29 ianuarie 2016, Sinodul Episcopilor Bisericii Ortodoxe a Ucrainei l-a îndemnat din nou pe preşedintele ucrainean să ‘susţină valorile morale tradiţionale şi să protejeze poporul de promovarea în societate a unui stil de viaţă păcătos”, a afirmat mitropolitul Onufrie.

Declaraţiile acestor ierarhi vădesc campania care se duce, ca şi presiunile care se fac pe canale oculte pentru introducerea legislaţiei pro-homosexuale în Ucraina. În decembrie 2015, unele informaţii referitoare la acest subiect ‘au scăpat’ pe internet. De exemplu, Patriarhia Kievului, care este o facţiune ortodoxă nerecunoscută canonic şi se luptă de peste 23 ani pentru a dobândi recunoaşterea, a primit în ultima vreme semnale că Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului s-ar implica în rezolvarea acestei probleme spinoase.

Întâistătătorul constantinopolitan s-a întâlnit în septembrie 2015 cu ierarhi ai Patriarhiei Kievului şi le-a dat speranţe, afirmând că divizarea poate fi depăşită numai sub patronajul şi medierea Constantinopolului. Apoi, în noiembrie, a avut loc o întâlnire mult mai puţin mediatizată, între miliardarul şi ‘filantropul’ american George Soros şi conducătorul Departamentului de Informaţii şi membru permanent în Sfântul Sinod al Patriarhiei Kievului, arhiepiscopul Evstratie Zoria, în cursul vizitei lui Soros la Kiev.

Multe persoane au speculat că subiectul conversaţiei ar fi fost atitudinea Patriarhiei faţă de persoanele LGBTI din Ucraina. S-a afirmat că George Soros ar putea oferi ajutor pentru obţinerea statutului canonic al Patriarhiei Kievului, în schimbul atenuării poziţiei Bisericii sale faţă de minorităţile sexuale şi protecţia legală a drepturilor lor. Într-adevăr, credincioşii au remarcat că arhiepiscopul Evstratie nu a mai spus un cuvânt despre ,,orientarea sexuală” şi ,,identitatea de gen” de la întrunire încoace.

Pagină din programul vizitei lui George Soroş în Ucraina

În sprijinul acestor suspiciuni vin încă două lucruri. În primul rând, întâlnirea dintre George Soros şi reprezentantul Patriarhiei Kievului nu a fost întâmplătoare, ci la recomandarea Mitropolitului Elpidifor [Lambriniadis] de Prussa din Patriarhia Constantinopolului. În al doilea rând, prin documentul Contribuţia Bisericii Ortodoxe la realizarea păcii, dreptăţii, libertăţii, înfrăţirii şi iubirii între popoare şi la îndepărtarea discriminărilor rasiale şi de alte feluri, Patriarhia Constantinopolului a făcut primul pas către acceptarea de către Biserica Ortodoxă, la nivel oficial şi mondial, a homosexualităţii. Iar pentru introducerea unui astfel de cal troian este nevoie, neîndoios, de câţiva trădători, adică de câteva Biserici Ortodoxe locale dispuse să promoveze o astfel de idee şi chiar s-o implementeze.

Un prim ’trădător’ în rândul ortodocşilor este Biserica Ortodoxă a Finlandei, a cărei conducere, potrivit unor jurnalişti, pare să fi căzut în mâinile ,,unei mafii bisericeşti de homosexuali, care propovăduieşte astăzi deschis şi fără ruşine nu numai homosexualitatea ca stare normală, ci şi acceptarea acesteia la nivel ecleziastic” (A se vedea Septembrie-octombrie 2015. Ştiri – Un nou secretar general pentru Conferinţa Bisericilor Europene). Un al doilea ’trădător’ ar putea fi, de ce nu ?, o structură bisericească necanonică, precum Patriarhia Kievului, care luptă cu ardoare pentru a-şi dobândi recunoaşterea.

 

Georgia

Autorităţile europene sunt deranjate şi de poziţia Bisericii Ortodoxe a Georgiei, care se exprimă împotriva homosexualităţii. Astfel, pe 1 martie 2016, Comisia Europeană împotriva rasismului şi intoleranţei a publicat un raport de ţară, referitor la discriminare, în care l-a acuzat pe Patriarhul Ilie al II-lea al Georgiei că ,,a recurs la discurs de ură” când a caracterizat paradele homosexuale drept ,,o insultă la adresa naţiunii” şi a numit homosexualitatea ,,boală”.

Mitropolitul Serafim de Borjomi şi Bakuriani (foto) a luat poziţie faţă de aceste acuzaţii şi a afirmat: ,,Sunt profund surprins de această acuzaţie. În Scriptură se spune că homosexualitatea este un păcat. Biserica trebuie să le atragă atenţia celor care pătimesc de pe urma acestui păcat, să renunţe la el. Dacă ei acceptă sau nu, asta nu mai este treaba Bisericii. Nici un cleric al Bisericii nu cheamă la o cruciadă, iar patriarhul nu face rău nimănui. Dar a-i chema pe credincioşi la virtuţile vieţii şi la smerenia creştină este o datorie a clericilor. … Biserica şi fiecare cleric în parte ar trebui să le ceară oamenilor, cu dragoste, să nu mai păcătuiască, ei au îndatorirea de a le reaminti faptul că acest păcat este periculos pentru suflet, şi să o facă de nenumărate ori. Iar în ce priveşte raportul şi acuzaţiile sale, din punctul meu de vedere, ele sunt inadecvate şi foarte incorecte”.

Stareţa Mânăstirii Sfânta Varvara din Tbilisi, maica Serafima şi-a exprimat ,,indignarea”, considerând că raportul este ,,o insultă atât la adresa patriarhului Ilie, cât şi la adresa poporului georgian”. Ea a declarat: ,,În opinia mea, este clar că avem de-a face cu un atac împotriva Ortodoxiei şi a poporului georgian” şi a conchis: ,,Nu avem nevoie de aşa ceva de la Europa, de căsătorii homosexuale. Această Europă Îl ofensează pe Hristos”.

Însuşi Patriarhul Ilie al II-lea al Georgiei a vorbit despre legea anti-discriminare adoptată în Georgia în 2014 şi a răspuns la acuzaţiile care i-au fost aduse de Comisia Europeană în predica ţinută după slujba din Catedrala Svetitskhoveli din Mtskheta, vechea capitală a Georgiei.

,,Astăzi omul consideră fenomene naturale ceea ce sunt păcate. Este surprinzător faptul că astăzi anumite persoane vor să legalizeze un păcat precum ‘căsătoriile’ de acelaşi sex. Este un păcat atât de mare, încât nu ar trebui să se vorbească despre aceasta în biserică. Nu trebuie nici măcar să pronunţăm numele acestui mare păcat. … Procesul de globalizare care are loc în lumea întreagă este inevitabil şi nu-l putem opri. Cu toate acestea, trebuie să alegem, în acest proces, ceea ce este de folos sufletului şi necesar pentru poporul nostru. …

Aş vrea să spun câteva cuvinte despre legea anti-discriminare. Georgia este o ţară care nu a asuprit pe nimeni. Georgia este o ţară în care fiecare s-a simţit întotdeauna liber, dar sunt lucruri pe care nu le putem permite. Cum putem să legalizăm fărădelegea ? Acesta este un mare păcat. Aceasta este exact ceea ce am menţionat mai devreme. Am spus ceea ce am avut de spus şi, dacă tăceam, aceasta ar fi fost de mirare. Trebuie să vorbesc despre acest lucru”, a spus patriarhul Ilie al II-lea.

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 98/mai-iunie 2016

 

 

PARTEA A IV-A

Homosexualitatea cu cortegiul ei urât mirositor – drepturi, căsătorie, adopţie etc – asaltează Biserica Ortodoxă din toate părţile. Un factor important care agravează lucrurile este atitudinea ierarhiei ortodoxe din secolul XX faţă de lume, mai precis prin cele două parteneriate pe care le-a iniţiat în secolul trecut: parteneriatul cu statul ateu, sau serghianism, şi parteneriatul cu lumea creştină heterodoxă/eretică, sau ecumenism[9].

Pe lângă consecinţele directe ale acestor două parteneriate, faptul că nici în al unsprezecelea ceas ierarhia ortodoxă nu se dezice de ele face ca la poarta Ortodoxiei să se îmbulzească cu multă obrăznicie o mentalitate anticreştină, care a pus deja stăpânire pe cea mai mare parte a lumii.

 

Efectele parteneriatului Bisericii Ortodoxe cu statul

Autorităţile europene, şi în urma lor politicienii români şi nu numai, luptă cu vehemenţă ca statele europene să adopte legi favorabile homosexualităţii. În virtutea parteneriatului dezvoltat în ultimul secol – începând cu legile care i-au trecut pe clerici în rândul angajaţilor statului şi le-au acordat salarii, pensii etc, finanţarea construirii de biserici etc, la apărarea intereselor politice ale diferitelor partide ante- şi interbelice, conlucrarea cu statul comunist pentru binele societăţii şi, în final, cu statul actual, secular, care socoteşte benefic pentru sine a avea de partea sa Biserica, care are încă un cuvânt greu de spus în ţările ortodoxe –, autorităţile civile de astăzi vor pretinde Bisericii să le stea alături, în această încercare continuă de a se alinia ideilor europene.

Iniţial, politicienii vor cere înalţilor prelaţi să nu se opună acestor legi anticreştine – ceea ce probabil s-a şi întâmplat. Ulterior, le vor cere să accepte şi să introducă noi şi noi reglementări, din ce în ce mai explicite: acceptarea făţişă a homosexualităţii, integrarea homosexualilor credincioşi în rândul credincioşilor de rând bucurându-se de toate tainele Bisericii – ca o dovadă a nediscriminării lor, acceptarea în rândul clericilor a absolvenţilor homosexuali de teologie, săvârşirea de căsătorii între homosexuali etc.

Dar să vedem concret cum se desfăşoară lucrurile pe acest front, spicuind câteva evenimente mai importante din ultimele luni.

Pe 9 iunie 2016, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a făcut publică hotărârea luată în privinţa discuţiei despre căsătoria homosexuală. Potrivit CEDO, căsătoria homosexuală nu este considerată un drept al omului, arătând că parteneriatele homosexuale nu sunt egale cu căsătoria heterosexuală.

Controversa a fost declanşată în urmă cu 12 ani de primarul Noel Mamere al oraşului francez Begles, care la 5 iunie 2004 a săvârşit o căsătorie homosexuală ilegală. El a făcut acest gest în ciuda faptului că a primit 4.000 de scrisori care îi cereau să nu o facă. ,,Îmi asum riscul. Accept să fiu un provocator”, a declarat el. Căsătoria făcută de el a fost anulată în scurt timp şi primarul Mamere a fost suspendat din funcţie timp de o lună. Cu toate acestea, gestul lui a stârnit discuţii în Franţa şi a contribuit la legalizarea căsătoriei homosexuale în această ţară în mai 2013.

Decizia CEDO interzice homosexualilor să deschidă procese pentru a obţine o căsătorie homosexuală acolo unde nu este permis prin lege. Ca urmare, nici un stat membru al Uniunii Europene nu este obligat să ofere posibilitatea unei căsătorii homosexuale pe baza drepturilor omului.

Jurnaliştii conservatori şi apărătorii căsătoriei tradiţionale speră ca decizia CEDO să pună capăt presiunii ILGA (grup de lobby homosexual, care este finanţat în proporţie de două treimi din banii Comisiei Europene) şi altor grupuri homosexuale, mai ales în ţările din Europa de Răsărit, care luptă să înscrie în legislaţie unicitatea căsătoriei heterosexuale. Însă este posibil ca în scurt timp hotărârea CEDO să fie modificată.

Pentru a stopa influenţa nocivă a Uniunii Europene asupra legislaţiei naţionale, în ultimii ani, în unele ţări europene au avut loc referendumuri împotriva politicilor UE şi pro-familia tradiţională: în Lituania în 2009, în Slovenia în 2012, în Croaţia în 2013, în Slovacia în 2015. În România, Coaliţia pentru Familie a strâns 3 milioane de semnături pentru organizarea unui referendum, însă acesta nu a avut loc nici până astăzi, fiind ‘rătăcit’ de politicieni în meandrele birocraţiei.

Conducerea de la Bruxelles a reacţionat faţă de referendumurile naţionale, care au arătat că aceste popoare se opun hotărârilor Uniunii, înfiinţând mecanisme politice de constrângere şi monitorizare. Ziarul german Freie Welt a relatat că Comisia Uniunii Europene a pregătit un plan în 6 puncte pentru introducerea drepturilor pentru homosexuali în toate statele membre.

Pe 17 iunie 2016, cele 28 state membre ale Uniunii au ajuns la un acord larg în sprijinul ,,egalităţii LGBTI” care va promova cauza homosexualistă în toată Europa, va monitoriza drepturile LGBT în ţările europene şi ,,va combate discriminarea pe temeiul orientării sexuale şi identităţii de gen”. Agenţia de ştiri (homosexuală) Pink News afirmă că aceasta ar fi prima oară când toate cele 28 state membre au adoptat un asemenea acord pentru promovarea cauzei sodomiei.

Potrivit documentului, Comisia pentru Justiţie, Consumatori şi Egalitate de Gen va monitoriza ,,situaţia persoanelor LGBTI în Uniunea Europeană şi în afara ei” şi va raporta conducerii Uniunii, a declarat comisarul Vera Jourova, conducătoarea acestei comisii. Comisia Europeană a invitat statele membre să urmeze o listă de acţiuni recomandate, printre care:

– să întreprindă o ,,campanie de comunicare largă şi inclusivă” pentru a asigura că ,,cetăţenii Uniunii Europene îşi schimbă pozitiv atitudinea faţă de persoanele LGBTI” şi pentru a asigura ,,mai multă vizibilitate chestiunilor transsexuale şi intersexuale în Uniunea Europeană”;

– să adopte o atitudine mai severă faţă de ,,discursul de ură” aplicând legile existente care limitează discursul liber, găzduind ,,întruniri tematice despre acuzarea eficientă a discursului şi crimei de ură homofobe şi transfobe” şi ,,îmbunătăţind legislaţia la nivel naţional privind discursul de ură/crima de ură, non-discriminarea şi chestiuni transsexuale”;

– să organizeze un schimb de pregătire bună despre ,,practicile anti-discriminare LGBTI” în şcoli;

– să culeagă date vaste despre drepturile homosexualilor, transsexualism, oameni intersexuali şi ,,inegalităţi de sănătate” în comunitatea LGBT din ţările europene;

– să interzică diferite forme de ,,discriminare anti-LGBTI” în Europa;

– Grupul la nivel înalt privind Non-discriminarea, Egalitatea şi Diversitatea, care reuneşte reprezentanţi din toate cele 28 state membre, responsabil pentru chestiuni de egalitate, să se întrunească de 2 ori pe an.

Comisia poate realiza aceste acţiuni – pentru care şi-a stabilit ca termen anul 2019 – ,,respectând pe deplin identităţile naţionale şi tradiţiile constituţionale ale statelor membre, ca şi competenţa statelor membre în domeniul legislaţiei privind familia”, afirmă acordul. Începând din 2016, Comisia Europeană va evalua anual legile legate de persoanele LGBT în Europa.

Statele membre trebuie să facă ,,noi angajamente facilitate prin presiuni[10], schimburi şi instruiri care să conducă la noi Planuri Naţionale de Acţiune”. De asemenea, acordul afirmă că statele trebuie ,,să întărească şi să continue să susţină acţiunea mecanismelor instituţionale, inclusiv a Organismelor de Egalitate naţionale, care sunt instrumente cruciale pentru non-discriminarea persoanelor LGBTI, ca şi cea a Reţelei Europene a Organismelor de Egalitate (Equinet)”.

Mai mult, statele Malta, Suedia, Danemarca, Austria, Belgia, Grecia, Luxemburg, Portugalia au semnat o declaraţie spunând că Uniunea Europeană trebuie să avanseze şi mai mult în lucrarea sa de protejare a ,,drepturilor omului persoanelor LGBTI”.

Ce înseamnă toate acestea pentru noi, ca ortodocşi, şi cum se răsfrâng asupra vieţii noastre de zi cu zi, asupra credinţei noastre sau asupra Bisericii ca instituţie ? Încă nu ne simţim constrânşi, prin diferite presiuni, să adoptăm o anume atitudine, dar putem remarca câteva lucruri – via parteneriatul dintre Biserică şi stat: de ani de zile nu se aude un cuvânt de la Patriarhie împotriva paradelor homosexualilor sau a altor manifestări heterofobe, să spunem aşa, precum au fost cele de la Muzeul Ţăranului Român din 2015 sau faţă de lansarea cărţii lui Virgiliu Gheorghe, Faţa nevăzută a homosexualităţii. Nu există articole, broşuri, cărţi apărute cu binecuvântarea Patriarhiei, dar, după câte ştim noi, nici la nivel local, de arhiepiscopie sau episcopie, care să ia în discuţie această problematică dintr-un punct de vedere ortodox. Iniţiativele de apărare a familiei tradiţionale şi a legislaţiei aferente sunt, în majoritate zdrobitoare, de natură laică; Biserica Ortodoxă Română NU are nici un fel de iniţiativă în a apăra familia.

În opinia noastră, această tăcere este o dovadă că lanţul slăbiciunilor funcţionează: ierarhii ortodocşi fac ceea ce le cer politicienii români, care fac ceea ce li se cere de la Bruxelles …

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 99/iulie-august 2016

 

 

PARTEA A V-A

Efectele parteneriatului Bisericii Ortodoxe cu lumea heterodoxă

O altă poartă prin care homosexualitatea se strecoară în Ortodoxia oficială este ecumenismul. Confesiunile heterodoxe cedează rând pe rând şi acceptă să-şi modifice învăţătura despre păcatul homosexualităţii. Drept urmare, ele introduc în rânduielile lor bisericeşti binecuvântări ale parteneriatelor civile homosexuale, căsătorii homosexuale, hirotonii de homosexuali (chiar căsătoriţi) ca diaconi, pastori, episcopi (în confesiunile care au episcopi) sau conducători ai confesiunii cu altă titulatură.

 

Confesiunea anglicană

În Biserica Anglicană din Marea Britanie se binecuvântează deja cuplurile homosexuale care au contractat un parteneriat civil, dar nu se îngăduie căsătoria homosexuală. Pentru preoţii homosexuali, Biserica permite parteneriate civile. Mai mult, deşi Biserica nu permite oficial, tot mai mulţi preoţi homosexuali şi-au transformat parteneriatele civile în căsătorii legale şi au rămas preoţi, fără a fi sancţionaţi în vreun fel.

 

» În contextul dezbaterilor şi controverselor din ultimii ani privind săvârşirea de căsătorii homosexuale în Bisericile anglicane, s-a dezvăluit că în Marea Britanie există deja un episcop homosexual, Nicholas Chamberlain de Grantham, care are un parteneriat civil homosexual[11]. El este primul episcop britanic care declară public că este homosexual şi are un parteneriat. Se pare că nu este singurul de acest gen, deoarece fostul arhiepiscop de Canterbury, George Carey, a afirmat public că a hirotonit ca episcopi 2 homosexuali în anii ’1990. Este interesant de remarcat că în momentul hirotoniei sale, noiembrie 2015, toţi prelaţii anglicani implicaţi în alegere şi hirotonie, inclusiv primatul anglican, Arhiepiscopul Justin Welby de Canterbury, îi cunoşteau situaţia personală.

De asemenea, sunt semnificative cuvintele liderului anglican, Justin Welby, la deschiderea unei sesiuni de discuţii pe tema căsătoriei homosexuale, la care i-a convocat pe primaţii Bisericilor Anglicane locale. El a afirmat că are puţină speranţă în a reconcilia cele două tabere la nivel teologic. ,,Reconcilierea nu înseamnă întotdeauna acord. Înseamnă găsirea de căi pentru a nu fi de acord”, a declarat el pentru BBC. Chiar dacă unele Biserici locale din confesiunea cu 85 milioane de credincioşi vor merge pe ,,căi separate”, a insistat primatul, ,,ele vor fi totuşi o familie”.

După cum se poate remarca, Biserica Anglicană din Marea Britanie a abordat chestiunea căsătoriei homosexuale într-un mod care să evite divizarea, pentru că există încă o parte din clerici şi credincioşi care se opun cu tărie acceptării acestei practici. Însă Andrea Williams, cofondatoare a organizaţiei Christian Concern, a adus în discuţie faptul că delegaţii anglicani la diferite întruniri au fost expuşi la prezentări ,,manipulate” despre sexualitate şi apoi împărţiţi în grupuri de dezbatere.

,,S-au opus oricărei încercări de a da adevărului biblic orice fel de autoritate”, afirmă Andrea Williams. ,,Opiniilor contrare învăţăturii creştine despre homosexualitate li s-a dat un statut egal cu această învăţătură. Totul a fost despre cum simţim”. Andrea Williams încă speră ca episcopii Bisericii Angliei să oprească deriva homosexuală, dar deplânge faptul că până şi cei conservatori par intimidaţi şi înclinaţi spre a ceda.

 

» Anglicanii de pe continentul american sunt mai progresişti decât cei din Marea Britanie. În 1976, la Convenţia Generală, care are loc o dată la 3 ani, Biserica Episcopală a făcut primul pas către ,,egalitatea căsătoriei”, măsură pe care a legalizat-o după 39 ani, la Convenţia Generală din 2015. În 2009, Convenţia Generală a adoptat o rezoluţie prin care permitea episcopilor individuali să aleagă dacă permit sau nu binecuvântarea uniunilor civile homosexuale în diocezele lor. La acel moment, hotărârea a fost privită ca un compromis între cele două tabere.

În 2012, Biserica Episcopală a votat o rezoluţie prin care a aprobat textul unei liturghii oficiale pentru binecuvântarea uniunilor homosexuale. Aceasta oferă o binecuvântare apropiată de căsătorie, însă nu o socoteşte căsătorie. În 2015, Biserica s-a aliniat hotărârii Curţii Supreme a Statelor Unite ale Americii şi oficiază căsătorii homosexuale în lăcaşurile sale. Deocamdată, clericii au dreptul canonic de a refuza să oficieze o astfel de căsătorie.

De asemenea în Biserica Episcopală există mai mulţi episcopi homosexuali. Cel care a ‘spart gheaţa’ a fost Gene Robinson, hirotonit episcop în martie 2004. Alegerea sa a stârnit un scandal uriaş în cadrul confesiunii, dar anii au trecut şi lucrurile au fost acceptate (a se vedea Sodoma la porţile Bisericii ?). Ulterior, Gene Robinson a ‘divorţat ‘ de partenerul său, dar răul a fost făcut …

Biserica Episcopală din SUA este membră a Consiliului Mondial al Bisericilor.

 

» Biserica Anglicană a Canadei a urmat exemplul surorii sale americane şi a votat, în această vară, pentru săvârşirea de căsătorii homosexuale. Ea are o poziţie îngăduitoare faţă de homosexualitate de mai bine de un deceniu, iar din 2010 a lăsat la latitudinea diocezelor locale hotărârea de a binecuvânta uniunile homosexuale. În dioceze ca Ottawa şi Toronto sunt în curs de alcătuire slujbe speciale pentru binecuvântarea cuplurilor. Toate acestea au făcut ca mulţi credincioşi să părăsească confesiunea, în mod individual şi ca parohii întregi, ei alcătuind în 2005 Reţeaua Anglicană din Canada.

Credincioşi anglicani care iau parte la Parada Anuală a homosexualilor, Toronto, iulie 2011. Pe pancartele lor se poate citi: ,,Anglicani mândri”, adică anglicani care acceptă homosexualitatea

Modul în care au decurs evenimentele la votul de anul acesta a fost considerat bizar de unii. Pe 11 iulie 2016, la Ottawa, s-a întrunit Sinodul General (alcătuit din episcopi, preoţi şi mireni) al Bisericii Anglicane a Canadei, care a dezbătut şi a votat chestiunea. După numărarea voturilor, s-a stabilit că nu s-a obţinut o majoritate necesară de două treimi în rândul clericilor şi, ca urmare, moţiunea a fost declarată respinsă. Susţinătorii ei s-au plâns că voturile nu au fost numărate bine, s-a trecut la verificarea voturilor, s-a dovedit că ei aveau dreptate şi, pe 12 iulie, moţiunea a fost considerată admisă.

Rezoluţia stipulează: ,,Un slujitor poate celebra o căsătorie între persoane de acelaşi sex numai dacă este autorizat de episcopul diocezan”. De asemenea, rezoluţia a mai propus înlocuirea, în dreptul bisericesc, a termenilor ,,soţ” şi ,,soţie” cu ,,parteneri”. Decizia nu va deveni lege canonică înainte de 2019, când viitorul sinod va trebui să o ratifice. Dar, fără îndoială, curând vor fi organizate slujbe de cununii homosexuale în bisericile anglicane din Canada, deoarece unii episcopi ,,au jurat să le permită indiferent de rezultatul votului”.

Conducătorii Reţelei Anglicane din Canada şi-au exprimat consternarea faţă de hotărâre, despre care au spus că este ,,limpede în contrast cu învăţătura scripturistică despre căsătorie şi desparte Biserica Anglicană a Canadei de Comuniunea Anglicană din toată lumea”. Alţii au fost chiar mai tăioşi. Pastorul baptist dr. Joe Boot de la Capela Westminster din Toronto a declarat deschis: ,,Cu votul recent de a aproba oficial căsătoria homosexuală, Biserica Anglicană a Canadei şi-a dovedit în sfârşit conducerea necredincioasă şi apostată. Creştinii adevăraţi trebuie să iasă”. El a mai spus că episcopii ,,par pregătiţi să bată ultimele cuie în propriul coşciug al apostaziei spirituale şi neînsemnătăţii culturale”.

De asemenea, 7 episcopi anglicani canadieni au condamnat public Biserica Anglicană a Canadei pentru ,,abandonarea fundamentală a credinţei”, prin votul acordat recunoaşterii căsătoriei homosexuale, dar nu vor părăsi Biserica din acest motiv. Editorul unui blog anglican conservator, David Virtue, se întreba nedumerit: ,,Dar nu este aceasta o contradicţie ? Dacă ei consideră că credinţa şi rânduiala Bisericii au fost profund compromise, de ce rămân [în sânul ei] ?”

Cu toate acestea, episcopii, preoţii şi mirenii care se opun rezoluţiei sunt în minoritate. Ca toate surorile sale anglicane, Biserica Anglicană a Canadei este membră a Consiliului Mondial al Bisericilor.

 

» Celelalte surori anglicane mai mici urmează cursul luat de Bisericile prezentate mai sus. În Biserica Anglicană a Irlandei, în 2011, un cleric de rang înalt a contractat un parteneriat civil homosexual. În prezent, în Biserica Irlandei există 4 poziţii principale, de la opoziţie deplină faţă de uniunile civile până la acceptarea fără rezerve a căsătoriei homosexuale.

Biserica Anglicană a Scoţiei a votat în 2016 să modifice slujba cununiei pentru a include cuplurile homosexuale. În 2015, Biserica Anglicană din Ţara Galilor a discutat despre aprobarea căsătoriei homosexuale şi peste jumătate din sinod a votat pentru, însă statutul prevede o majoritate necesară de două treimi. Ca urmare, corpul episcopilor a hotărât să aprobe deocamdată o serie de rugăciuni de binecuvântare pentru cuplurile homosexuale.

Biserica Anglicană a Australiei dezbate de mai mulţi ani această chestiune, dar nu a adoptat încă nici o poziţie oficială. În 2013, Dioceza Perth a votat în favoarea recunoaşterii relaţiilor homosexuale şi în Dioceza Gippsland a fost numit un preot homosexual.

În 2014, Sinodul General al Bisericii Anglicane din Aotearoa, Noua Zeelandă şi Polinezia a votat o rezoluţie care va deschide calea către binecuvântarea cuplurilor homosexuale. Biserica Anglicană a Africii de Sud nu are încă o poziţie oficială, dar unele biserici locale acceptă hirotonia homosexualilor. În 2016, episcopii anglicani din Africa de Sud au declarat public că primesc cuplurile homosexuale în congregaţii. Biserica Anglicană a Braziliei permite hirotonia preoţilor homosexuali şi lesbiene şi binecuvântarea relaţiilor homosexuale. În 2016, un Sinod Extraordinar a propus ca Sinodul General, care se va întruni în 2017, să voteze pentru modificarea slujbei cununiei pentru a putea oficia căsătorii şi pentru homosexuali.

Deşi toate aceste Biserici se află în colţuri îndepărtate ale planetei şi poate că Biserica Ortodoxă nu are relaţii directe cu ele, ele fac parte din Consiliul Mondial al Bisericilor.

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 100/septembrie-octombrie 2016

 

 

PARTEA A VI-A

Efectele parteneriatului Bisericii Ortodoxe cu confesiunile heterodoxe (continuare)

Confesiunea luterană

 

» În acelaşi ‘tren’, al acceptării depline a homosexualilor în Biserică, s-au urcat o mulţime de alte confesiuni protestante membre în Consiliul Mondial al Bisericilor. Biserica Luterană Evanghelică din Canada permite binecuvântarea cuplurilor homosexuale din iulie 2011 şi mai recent şi săvârşirea de căsătorii. Mai mult, din 2006 are un episcop vicar homosexual.

Biserica Luterană din Canada nu permite binecuvântarea cuplurilor homosexuale. Poziţia ei este în acord cu cea a surorii sale din SUA, Biserica Luterană – Sinodul Missouri. Consiliul de conducere al Bisericii Unite a Canadei recunoaşte căsătoria homosexuală, dar permite congregaţiilor individuale să hotărască la nivel local dacă oficiază căsătorii.

Biserica Luterană Evanghelică din Statele Unite ale Americii – cea mai mare confesiune luterană din SUA – permite hirotonia homosexualilor, are deja un episcop homosexual, permite binecuvântarea cuplurilor homosexuale, ca şi căsătoria în funcţie de caz.

 

» Trecând pe continentul european, în unele state bisericile luterane sunt biserici de stat şi ele s-au aliniat hotărârilor politice. În noiembrie 2011, guvernul Danemarcei a anunţat că Biserica Danemarcei (membră CMB) va săvârşi căsătorii homosexuale în lăcaşurile ei. O discuţie similară are loc în prezent în Biserica Islandei (membră CMB), după ce în 2013 în această ţară a fost legalizată căsătoria homosexuală. Deocamdată Biserica Islandei permite binecuvântarea cuplurilor homosexuale.

În 2010, Biserica Luterană Evanghelică a Finlandei (membră CMB) a aprobat rugăciuni speciale pentru cuplurile homosexuale care au încheiat o uniune sau o căsătorie civilă. Conducătorul Bisericii, Arhiepiscopul Kari Makinenn de Turku şi Finlanda, care a susţinut aprobarea rugăciunilor, ,,a cerut Bisericii să adopte o poziţie clară şi fără echivoc în sprijinul cuplurilor homosexuale”. Deocamdată însă, datorită opoziţiei unei părţi a clerului, Biserica nu a aprobat căsătoria homosexuală, deşi mulţi episcopi şi-au exprimat aprobarea pentru uniunile homosexuale. Clericii acestei Biserici pot săvârşi rugăciuni pentru homosexuali, dar nu sunt obligaţi să o facă. Unii episcopi finlandezi sunt dornici să hirotonească pastori homosexuali sau lesbiene.

 

» Luni 11 aprilie 2016, la Trondheim, Norvegia, a avut loc o reuniune a Sinodului Bisericii Evanghelice Luterane a Norvegiei. Delegaţii au hotărât cu mare majoritate de voturi (88 din 115) să autorizeze săvârşirea de căsătorii religioase pentru cuplurile homosexuale. De asemenea, ei au stabilit crearea unei noi slujbe pentru oficierea căsătoriei între două persoane de acelaşi sex, al cărei text să fie adoptat la viitorul sinod din ianuarie 2017.

Măsura este valabilă pentru întreaga Biserică a Norvegiei, dar deocamdată fiecare pastor va avea dreptul să refuze oficierea unei astfel de căsătorii.

Propunerea de autorizare a căsătoriilor religioase pentru homosexuali a fost respinsă de Sinodul Bisericii în 2014, dar alegerile ecleziastice din septembrie 2015, care au dus la victoria taberei progresiste, au schimbat situaţia. La o lună după alegeri, în pofida unor divergenţe de ordin personal, potrivit Agerpres, cei 12 episcopi au susţinut în unanimitate propunerea, care a fost adoptată de sinod în aprilie 2016.

Norvegia – cu o populaţie de 5,2 milioane persoane, dintre care 74% se declară luterani – a fost a doua ţară din lume, după Danemarca, în care s-au legalizat parteneriatele civile homosexuale, în 1993. Din 2009, cuplurile homosexuale au dreptul să se căsătorească civil şi să adopte copii, iar de acum încolo se pot căsători şi religios. De asemenea, Biserica Norvegiei permite hirotonia homosexualilor. Biserica Evanghelică Luterană a Norvegiei este membru fondator al Consiliului Mondial al Bisericilor. Actualul secretar general al CMB, pastorul Olav Fykse Tveit este membru al Bisericii Norvegiei.

 

» După legalizarea căsătoriei homosexuale în Suedia în 2009, în toamna aceluiaşi an, Biserica Suediei (membră CMB) – de confesiune luterană – a hotărât să săvârşească cununii homosexuale în biserici. Biserica Suediei este una dintre cele mai progresiste confesiuni protestante din lume, având şi o episcopeasă lesbiană, Eva Brunne, căsătorită cu o preoteasă. Din 2013, ea face parte din Comitetul Central al CMB.

Pe 8 noiembrie 2009, regele şi regina Suediei au participat, în catedrala din Uppsala, la hirotonia întru episcop a două femei: Eva Brunne (a doua din stânga) şi Tuulikki Koivunen Bylund (a treia din stânga)

În plus, de mai mulţi ani, Biserica Suediei a făcut parteneriat cu agenţia Fondul Populaţiei al ONU (UNFPA) pentru a-i convinge pe liderii religioşi să accepte ,,avortul, contracepţia şi autonomia sexuală a copiilor”. În 2016, Biserica a organizat un eveniment intitulat ,,Femei, credinţă şi drepturile omului”, cu scopul deschis de a dovedi că ,,nu există nici o incompatibilitate între credinţă şi drepturile omului”.

 

» Biserica Evanghelică Waldensiană a devenit prima confesiune din Italia care şi-a afirmat sprijinul pentru cuplurile homosexuale în 2010. Biserica Evanghelică Luterană din Italia permite binecuvântarea uniunilor homosexuale din 2011.

 

» În Germania, majoritatea Bisericilor Luterane, Unite sau Reformate de stat care sunt membre ale Bisericii Evanghelice din Germania[12] (EKD – membră CMB) permit hirotonia homosexualilor şi binecuvântarea cuplurilor homosexuale. Din EKD fac parte: Biserica Protestantă din Hesse şi Nassau; Biserica Protestantă din Bremen; Biserica Luterană Protestantă de Stat din Brunswick; Biserica Luterană Evanghelică din Hanovra; Biserica Luterană Evanghelică din nordul Germaniei; Biserica Luterană Evanghelică din Oldenburg; Biserica Evanghelică de Berlin-Brandenburg-Silesian-Lusatia Superioară; Biserica Protestantă de Westphalia; Biserica Protestantă de Palatinat; Biserica Evanghelică din Rhineland; Biserica Evanghelică din Germania Centrală; Biserica Evanghelică de Hesse Electorate-Waldeck; Biserica Reformată Evanghelică din Bavaria şi nord-vestul Germaniei; Biserica din Lippe; Biserica Evanghelică de Anhalt; Biserica Luterană Evanghelică din Bavaria; Biserica Protestantă din Baden; Biserica Luterană Evanghelică de Saxonia.

Deja de mai mulţi ani, majoritatea Bisericilor membre permit binecuvântarea cuplurilor homosexuale şi hirotonia homosexualilor, însă în ultima perioadă, mai multe din ele introduc căsătoria religioasă pentru homosexuali. Prima a fost Biserica Evanghelică din Hesse-Nassau care a adoptat o modificare în constituţia Bisericii pentru a permite acest lucru.

Pe 15 ianuarie 2016, Sinodul Bisericii Evanghelice din Rhineland, a doua biserică ca mărime din Germania, cu peste 700 parohii, a votat în favoarea căsătoriei homosexuale. Este de remarcat că numai 7 din cele 211 persoane care au votat la sinod au fost împotriva acceptării căsătoriei homosexuale. În aprilie 2016 i-a urmat Biserica Berlin-Brandenburg-Silesian-Lusatia Superioară, care a adoptat aceeaşi hotărâre şi chiar a început să oficieze cununii religioase pentru homosexuali.

* * *

În timp ce confesiunile luterane acceptă rând pe rând homosexualitatea, în mai 2015 a avut loc o sesiune de dialog teologic ortodoxo-luteran (a se vedea Mai-iunie 2015. Evenimente ecumeniste – Întâlnire oficială ortodoxo-luterană). De asemenea, Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Ortodoxă Rusă poartă un dialog oficial cu Biserica Evanghelică din Germania (EKD) şi nu au luat nici o poziţie faţă de hotărârile acesteia.

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 101/noiembrie-decembrie 2016

 

 

PARTEA A VII-A

Efectele parteneriatului Bisericii Ortodoxe cu confesiunile heterodoxe (continuare)

Alte confesiuni protestante

 

» Din mai 2015, Biserica Protestantă Unită a Franţei (membră CMB) binecuvântează căsătoriile homosexuale. După mai mulţi ani de discuţii şi controverse aprinse, în cele din urmă în mai 2015, Sinodul a aprobat cu majoritate copleşitoare de voturi (94 pentru – 3 împotrivă) binecuvântarea căsătoriilor şi a discutat despre slujba care va fi folosită în acest scop. Pastorii au deocamdată libertatea de a refuza oficierea de căsătorii. În rezoluţie se notează: ,,Sinodul deschide posibilitatea pentru pastori şi pastoriţe care consideră aceasta a fi o cale potrivită de a da mărturie pentru Evanghelie, să extindă o binecuvântare liturgică pentru cuplurile căsătorite de acelaşi sex, care doresc să-şi pună legământul lor înaintea lui Dumnezeu”. Singura condiţie pusă este ca ei să fie căsătoriţi civil.

De asemenea, Biserica Protestantă Unită din Belgia (membră CMB) permite binecuvântarea căsătoriei homosexuale.

 

» O parte din Bisericile reformate care fac parte din Federaţia Bisericilor Protestante Elveţiene (membră CMB) dau binecuvântări sau săvârşesc rugăciuni pentru cuplurile homosexuale. Următoarele confesiuni luterane din Austria permit binecuvântarea cuplurilor de acelaşi sex: Biserica Evanghelică, Biserica Luterană Evanghelică Liberă şi Biserica Reformată.

 

» Pe 9 iulie 2016, Adunarea Generală a Bisericii Reformate Unite din Marea Britanie, întrunită la Meyerside, a votat cu majoritate zdrobitoare (240-21) pentru a permite bisericilor locale să oficieze căsătorii homosexuale în lăcaşurile lor, devenind astfel cea mai mare confesiune din Marea Britanie care aprobă această practică. Bisericile individuale nu sunt obligate să se supună dacă nu sunt de acord.

,,Astăzi, Biserica Reformată Unită a luat o hotărâre importantă – pentru care unii se vor bucura şi altora nu le va plăcea”, a afirmat pastorul John Proctor, secretarul general al Bisericii. ,,Acele biserici ale noastre care doresc acum să ofere servicii complete de căsătorie cuplurilor homosexuale sunt libere să procedeze exact aşa, iar acele biserici care nu doresc nu sunt obligate să o facă. Toate fac parte din Biserica Reformată Unită. Aceasta a fost o chestiune sensibilă pentru mulţi din bisericile noastre. A fost important să nu ne grăbim în procesul de luare a deciziei şi să ascultăm pe toţi pe cât de atent putem în această cale a noastră”, a continuat el.

După ce, începând din 2011, confesiunea a început să permită binecuvântarea parteneriatelor homosexuale, în ultimii 3 ani, a luat în discuţie aprobarea căsătoriei. În 2015, într-o sesiune specială, Adunarea Generală a votat pentru a permite bisericilor locale să hotărască dacă săvârşesc sau nu căsătorii homosexuale. Votul din 9 iulie 2016 a confirmat hotărârea anterioară ca pe o politică a Bisericii. Confesiunea, protestantă cu rădăcini în presbiterianism, are aproximativ 1.500 biserici în Marea Britanie şi circa 60.000 de credincioşi. Biserica Reformată Unită face parte din Consiliul Mondial al Bisericilor.

Unele biserici locale ale confesiunii au sărbătorit imediat decizia. Şi activiştii homosexuali britanici s-au bucurat de hotărâre şi şi-au exprimat speranţa că Biserica Anglicană va proceda la fel.

 

» Pe 21 mai 2016, Adunarea Generală a Bisericii Scoţiei, întrunită la Edinburgh, a votat pentru a permite congregaţiilor să numească un pastor sau diacon homosexual căsătorit, şi a permite clericilor să contracteze o căsătorie homosexuală, deşi a afirmat că ,,îşi menţine poziţia tradiţională despre căsătorie între un bărbat şi o femeie”.

Deocamdată, clerul confesiunii nu are voie să oficieze căsătorii homosexuale. Abia în acest an, când Forumul Teologic al Bisericii va prezenta un raport pe această temă, Biserica Scoţiei va organiza o dezbatere pentru a stabili dacă aprobă căsătoria homosexuală. Hotărârea pe care o va lua este destul de uşor de anticipat.

Biserica Scoţiei este o confesiune presbiteriană cu circa 400.000 credincioşi şi este Biserica naţională a Scoţiei. De asemenea, Biserica Scoţiei este membru fondator al Consiliului Mondial al Bisericilor.

 

» Alături de Biserica Scoţiei, din rândul confesiunilor presbiteriene care acceptă homosexualitatea face parte Biserica Presbiteriană din SUA (membră CMB). În cadrul presbiterienilor americani hotărârea s-a luat după 3 decenii de dezbateri aprinse.

În martie 2015, conducerea acestei confesiuni a votat să-şi modifice constituţia pentru a permite căsătoria homosexuală. Votul a mai hotărât să lase la latitudinea pastorului dacă binecuvântează sau nu o astfel de căsătorie. Anterior, în 2010, presbiterienii americani au votat pentru a permite hirotonia homosexualilor care au o uniune civilă homosexuală. În 2011, Biserica a decis să permită homosexualilor să slujească şi în alte poziţii în cadrul confesiunii, dar fără a obliga congregaţiile la acest lucru. Cu alte cuvinte, fiecare congregaţie hotărăşte cum procedează.

Biserica Presbiteriană din SUA este singura confesiune presbiteriană americană care permite căsătoria homosexuală; alte confesiuni presbiteriene din SUA, mai mici ca număr de credincioşi, încă consideră că homosexualitatea este un păcat. Pe de altă parte, în 1980, în SUA a fost înfiinţată o coaliţie de congregaţii presbiteriene, Presbiterienii mai luminaţi (More Light Presbyterians), care acceptă homosexualitatea. Această coaliţie cuprinde astăzi circa 194 congregaţii membre, în timp ce mult mai multe congregaţii presbiteriene americane îi susţin propaganda de a primi mai bine persoanele homosexuale în sânul său.

Slujbă de aniversare a 20 de ani de la introducerea politicii favorabile LGBT într-o congregaţie a Presbiterienilor mai luminaţi, august 2011

 

» În cadrul confesiunii metodiste, la nivel mondial, există o varietate de poziţii mai mult sau mai puţin favorabile homosexualilor şi căsătoriei homosexuale. Astfel, începând din 2005, Biserica Metodistă din Marea Britanie (membră CMB) a permis pastorilor să procedeze după cum consideră. În 2006, Biserica a interzis binecuvântarea cuplurilor în lăcaşurile sale, dar a permis pastorilor să dea binecuvântare în particular. Câţiva ani mai târziu, în 2014, urmând tendinţa existentă la nivel mondial, Biserica Metodistă şi-a modificat hotărârea şi a permis pastorilor să contracteze o căsătorie homosexuală şi de asemenea să oficieze ceremonii religioase în lăcaşurile sale pentru cuplurile homosexuale care doresc să se căsătorească.

Biserica Metodistă Unită din SUA (membră CMB) este cu un pas în urma suratei sale britanice. Deocamdată interzice binecuvântarea cuplurilor homosexuale, dar în particular pastorii metodişti americani pot participa la ceremonii de binecuvântare a cuplurilor homosexuale, se pot ruga pentru acestea etc. Unele jurisdicţii hirotonesc homosexuali, oficiază căsătorii religioase şi există în cadrul confesiunii, de asemenea, un episcop homosexual care are partener.

Biserica Episcopală Metodistă Africană (membră CMB), în comuniune cu Biserica Metodistă Unită din SUA, interzice pastorilor să oficieze căsătorii homosexuale, dar îngăduie ca pastorii ei să fie homosexuali. Biserica Metodistă Evanghelică din Argentina permite binecuvântarea cuplurilor homosexuale, dar hotărârea aparţine fiecărei congregaţii în parte.

De asemenea, Biserica Metodistă Evanghelică din Uruguay a lăsat la latitudinea pastorilor binecuvântarea uniunilor homosexuale. Biserica Metodistă a Noii Zeelande (membră CMB) a aprobat în 2004 hirotonia homosexualilor şi lesbienelor, dar fiecare congregaţie are dreptul să-şi hotărască poziţia.

 

» Poziţiile variază în rândul Bisericilor Baptiste (în general membre CMB). Convenţia Baptistă Sudică, cea mai mare confesiune baptistă şi cel mai mare grup protestant din SUA, consideră că homosexualitatea este păcat. Alte grupări baptiste se opun de asemenea homosexualităţii şi acceptării căsătoriei homosexuale. Există însă grupări baptiste care lasă la latitudinea congregaţiilor poziţia faţă de homosexualitate şi căsătorie; există, de asemenea, Asociaţia Baptiştilor care salută şi susţin (Association of Welcoming and Affirming Baptists), un grup de circa 50 biserici şi organizaţii, care militează pentru ,,includerea deplină” a homosexualilor în bisericile sale.

 

» Societatea Religioasă a Prietenilor sau Quakerii (membră CMB) din multe ţări – Australia, Canada, Noua Zeelandă, Marea Britanie – susţine homosexualii, a luptat pentru căsătoria homosexuală şi săvârşeşte binecuvântări sau căsătorii. În Canada quakerii săvârşesc căsătorii homosexuale din 2003, în Australia din 1994. În Marea Britanie, în 2009, Adunarea Anuală a Societăţii Religioase a Prietenilor (Quakerii) a hotărât să autorizeze căsătoria homosexuală, după ce înainte săvârşea doar binecuvântări pentru parteneriatele civile homosexuale.

Societatea Religioasă a Prietenilor din SUA este profund divizată asupra acestei chestiuni. Membrii mai conservatori consideră că homosexualitatea este un păcat, în timp ce membrii mai modernişti susţin cu tărie egalitatea căsătoriei homosexuale cu cea dintre bărbat şi femeie.

 

» În Biserica Unită a lui Hristos (membră CMB), alcătuită din biserici congregaţionale, evanghelice şi reformate, poziţia variază în funcţie de congregaţie, dar în general este favorabilă căsătoriei homosexuale. Sinodul general al Bisericii Unite a lui Hristos a votat o rezoluţie care conferă ,,drepturi egale la căsătorie pentru cupluri indiferent de gen”. Sinodul general din 2005 a introdus rezoluţia ,,Drepturi egale la căsătorie pentru toţi”, dar nu impune aceasta congregaţiilor, care au dreptul să hotărască individual. Ca urmare, unele congregaţii permit hirotonia homosexualilor, ca şi căsătoria homosexuală. Circa 10% din congregaţii au adoptat o declaraţie oficială ,,deschisă şi afirmativă” pentru primirea persoanelor homosexuale în toate aspectele vieţii bisericeşti. Coaliţia pentru Preocupările LGBT a Bisericii Unite a lui Hristos este un grup recunoscut oficial în Biserică şi are un loc în consiliul executiv al Bisericii.

În Biserica Unită a Canadei, cea mai mare confesiune protestantă din ţară, homosexualii sunt primiţi la slujire. În 1988, a avut loc prima hirotonie a unui homosexual, eveniment care a stârnit un scandal imens şi a făcut ca unele congregaţii să părăsească Biserica. În 2012, Consiliul General l-a ales pe pastorul homosexual Gary Paterson ca moderator. El este primul conducător homosexual al unei confesiuni creştine din lume.

 

» Biserica Menonită (membră CMB) are multe grupări care susţin homosexualitatea. Nici o Biserică Menonită din SUA nu a recunoscut oficial căsătoria homosexuală, dar s-au făcut paşi în această direcţie. În Biserica Menonită din SUA şi Canada au avut loc hirotonii ale homosexualilor, iar în Canada şi căsătorii. În Olanda, Biserica Menonită oficiază căsătorii homosexuale şi hirotonii din 2001.

 

» Majoritatea Bisericilor din Mişcarea Penticostală – Adunările lui Dumnezeu, Biserica Penticostală Unită Internaţională, Biserica lui Dumnezeu etc – privesc homosexualitatea ca păcat. Există însă un număr crescând de confesiuni penticostale care susţin homosexualii.

 

» Nici Bisericile Vechi Catolice nu sunt ocolite de această plagă. Astfel, 4 Biserici Vechi Catolice din Uniunea de la Utrecht[13], din Germania, Elveţia, Olanda şi respectiv Austria, permit binecuvântarea cuplurilor homosexuale. Uniunea de la Utrecht are comuniune deplină cu Biserica Anglicană prin Acordul de la Bonn (1931) şi face parte din CMB.

* * *

Pe lângă toate acestea, există multe alte confesiuni mai mici, membre CMB, care susţin măcar şi în parte homosexualitatea. Apoi există o listă uriaşă cu congregaţii din ţări precum SUA, Marea Britanie, Irlanda, Australia, Argentina, Filipine, Mexic, Noua Zeelandă, Taiwan, Canada, Coreea de Sud care săvârşesc ceremonii religioase pentru homosexuali.

Independent sau în colaborare, diferite confesiuni au înfiinţat în mod oficial programe de susţinere a homosexualilor. Există şi o sumedenie de programe neoficiale, finanţate de diferite organizaţii cu scopul de a lupta pentru modificarea învăţăturii Bisericilor care nu acceptă homosexualitatea.

În Biserica Ortodoxă există Axios – o asociaţie ortodoxă pentru ortodocşii homosexuali şi pentru susţinerea căsătoriei homosexuale. În Biserica Catolică există mai multe organizaţii: Apel la Acţiune, Demnitate SUA, Familii Fericite care acţionează în principal în SUA. Există organizaţii şi în cadrul altor confesiuni ca cea anglicană, baptistă, penticostală, menonită etc.

În această reţea, gândită să-i pescuiască pe toţi creştinii, există şi programe care nu sunt afiliate unei confesiuni anume. Aceste programe sunt derulate de diferite organizaţii sau reţele. De exemplu, Reţeaua Creştină Homosexuală este o reţea ecumenistă, înfiinţată în 2001, care-i susţine pe creştinii LGBT din toată lumea. De asemenea, Freedom2b este o organizaţie australiană care-i susţine pe homosexualii proveniţi din familii creştine. Mai există Mişcarea Creştină Homosexuală şi Lesbiană din Marea Britanie, Evanghelici care Acceptă, Tovărăşia Evanghelică pentru Creştini Homosexuali, Biserica Inclusivă – o organizaţie multi-confesională susţinută în principal de Biserica Anglicană, Sibile – un grup britanic pentru creştini homosexuali, Nuntiare et Recreare – o organizaţie ecumenistă rusă, Creştini LGBT – o organizaţie multi-confesională ucraineană, sau Forumul European al Grupurilor Creştine LGBT.

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 103/ianuarie-februarie 2017

 

 

PARTEA A VIII-A

Lumea catolică

După ce am trecut în revistă, în episoadele anterioare, în mod succint gradul în care homosexualitatea şi ideologia homosexuală au pătruns în lumea protestantă, să aruncăm o privire asupra acestui fenomen în lumea catolică. Aici situaţia este mai nuanţată, dar tendinţele sunt aceleaşi: diferiţi cardinali, arhiepiscopi şi episcopi din toate colţurile lumii, mai ales din America şi Europa, sunt favorabili – mai mult sau mai puţin public – homosexualităţii şi acceptării persoanelor homosexuale în Biserică, fără a le cere să se pocăiască şi să-şi schimbe stilul de viaţă.

În parohiile americane din diferite oraşe importante, pe credincioşii care mărturisesc că sunt homosexuali, unii preoţi îi îndeamnă să-şi păstreze stilul de viaţă, cerându-le doar să fie fideli partenerilor lor. De asemenea, multe din aceste parohii au programe pentru homosexuali, dar nu pentru a-i convinge să renunţe la păcat, ci pentru a-i sprijini, integra şi transforma în activişti ai schimbării învăţăturii Bisericii Catolice cu privire la homosexualitate.

Pe continentul european, unii preoţi irlandezi i-au îndemnat pe credincioşi să voteze ‘da’ la referendumul din 22 mai 2015 privind introducerea căsătoriei homosexuale în această ţară catolică. În iulie 2015, Parlamentul Irlandei a aprobat în unanimitate o lege prin care interzice şcolilor şi spitalelor cu afiliere religioasă să-i discrimineze pe angajaţii LGBT. Anterior acestei date, angajatorii irlandezi puteau să-i concedieze pe angajaţii homosexuali sau puteau să refuze angajarea acestora dacă orientarea sexuală submina ,,etosul religios al instituţiei”. Această nouă decizie are o importanţă deosebită, deoarece în Irlanda circa 90% din şcoli au afiliere religioasă, ca şi multe din spitalele mari.

Tot în 2015 (în luna mai), Conferinţa Episcopilor Catolici din Germania a hotărât că angajaţii civili ai unor instituţii catolice din Germania, precum spitale sau şcoli, nu vor mai fi daţi afară, ca până acum, în cazul în care divorţează sau se angajează într-un parteneriat homosexual.

De asemenea, Sinodul pentru Familie convocat de Papa Francisc împreună cu diferite măsuri şi gesturi pontificale[14] fac ca activiştii homosexuali împreună cu susţinătorii lor catolici – prelaţi, profesori, credincioşi din diferite organizaţii etc – să sporească presiunea ca Biserica Catolică să-şi schimbe poziţia la nivel de instituţie faţă de ideologia homosexuală şi să accepte păcatul împreună cu toate consecinţele lui.

Jurnaliştii conservatori sau simpli credincioşi catolici, care s-au transformat din necesitate în apărători ai moralităţii, notează: ,,Cu fiecare săptămână care trece, ritmul se accelerează. Revoluţionarii continuă să devină tot mai îndrăzneţi. Nu este timp de pierdut. Acum este vremea celor care doresc să refacă Biserica după chipul omului căzut, în loc să apere Adevărul neschimbător al Domnului nostru înviat”.

În toate ţările şi în fiecare episcopie se găsesc episcopi, clerici sau credincioşi care ies în faţă cu declaraţii şi iniţiative de acceptare a homosexualilor şi modificare a moralităţii. La nivel practic, acest lucru are deja loc de mai multe decenii, precum vom vedea mai jos. Prelaţi ai Bisericii Catolice scriu cu patimă cărţi cu aceeaşi retorică găunoasă, reluând ideile din deceniile anterioare şi stârnind tulburare şi confuzie în rândul credincioşilor tradiţionalişti, ca şi bucurie şi satisfacţie în sânul cetelor tot mai mari de modernişti.

Într-un cuvânt, se duce un război înverşunat pentru înscrierea în învăţătura Bisericii Catolice a acestei patimi şi a ideologiei ţesute în jurul ei şi pentru impunerea ei tuturor credincioşilor catolici.

 

Ce se întâmplă astăzi[15]

Într-o relatare din 2016, o credincioasă catolică care are o fiică lesbiană povestea: ,,Când fiica mea cea mai mare era adolescentă, a avut prima relaţie homosexuală. Ca mamă catolică, când am aflat acest lucru, m-am mâhnit foarte tare. După câţiva ani, văzând în publicaţia parohiei Înălţarea Binecuvântatei Fecioare o reclamă la o ‘slujire catolică’ pentru ‘părinţi de homosexuali şi lesbiene’, am sperat că am găsit un loc de sprijin pentru părinţii catolici care împărtăşesc aceleaşi opinii.

Reuniunea s-a ţinut în sala de întruniri a parohiei Sfânta Familie din Pasadena de Sud şi a fost condusă de dr. Elizabeth Taylor, psiholog; nu a fost de faţă nici un preot. M-am numărat printre părinţii care veneau pentru prima oară în acea seară. Am înţeles destul de repede că toţi ceilalţi părinţi erau de acord că Biserica Catolică ‘greşea’. În mod deschis, ei au condamnat Biserica, considerând-o responsabilă pentru că-i făcea pe cei dragi ai lor ‘să se simtă prost’, ‘nedoriţi’, şi cereau ca relaţiile copiilor lor cu partenerii lor să fie recunoscute drept căsătorie – asemenea căsătoriilor heterosexuale sacramentale –, şi ca cei care au astfel de relaţii să fie consideraţi catolici deplini care pot primi toate sfintele taine. Mesajul era puternic şi limpede: dacă eu îmi iubeam cu adevărat fiica, atunci trebuia să mă alătur lor, acceptând şi promovând homosexualitatea ca fiind ‘felul’ în care fusese creată fiica mea. De asemenea, trebuia să susţin chestiunile LGBT şi să lupt împotriva ideilor discriminatorii pe care le propovăduia Biserica Catolică.

A lipsit de la întrunire orice fel de sugestie că fiii sau fiicele noastre nu ar trebui să aibă relaţii sexuale în afara căsătoriei, sau că actele homosexuale sunt bolnăvicioase şi nu pot fi niciodată încurajate.

Organizatoarea ne-a înmânat articole să le luăm acasă; erau contrare învăţăturii catolice despre homosexualitate.

Am fost atât de supărată, încât nici nu puteam să mă gândesc ce să spun. După întrunire, am stat în maşină şi, plină de nelinişte, am început să plâng”.

Din nefericire, acesta nu este un caz singular, influenţa cuplurilor homosexuale asupra comunităţilor catolice americane şi canadiene devenind tot mai deschisă şi explicită. Astfel, într-un număr de parohii ‘prietenoase faţă de homosexuali’ (gay-friendly) – număr care sporeşte cu fiecare zi –, homosexualii şi cuplurile homosexuale care dispreţuiesc învăţătura Bisericii Catolice au roluri de conducere, ţin discursuri, fac propagandă homosexuală şi sunt încurajaţi de păstorii lor să primească împărtăşanie.

Fenomenul este întâlnit atât în diocezele conduse de episcopi cu reputaţie de ,,conservatori”, cât şi în cele ale unor episcopi faimoşi pentru modernismul lor. Însă există un numitor comun: lipsa de dorinţă a autorităţilor diocezane de a intra în conflict cu o mişcare homosexuală puternică şi agresivă.

Dacă în anii ’1970, câteva parohii americane şi canadiene au devenit cunoscute ca ‘prietenoase faţă de homosexuali’, iar clerul şi mirenii răzvrătiţi au iniţiat programe de slujire ‘care nu judecă’, precum grupările ,,Căi noi” (New Ways Ministries) şi ,,Demnitate SUA” (Dignity USA), astăzi numărul parohiilor care tolerează sau acceptă comportamentul homosexual a sporit uluitor de mult, incluzând parohii din majoritatea episcopiilor americane.

Deşi New Ways Ministries a fost condamnată în mod repetat de ierarhia catolică americană, ea numără în prezent circa 240 parohii în 165 oraşe mari şi mici, care se conformează standardelor sale ‘prietenoase faţă de homosexuali’.

Aceste parohii au programe de ,,extindere LGBT” care susţin homosexualitatea membrilor şi chiar îi încurajează să fie ,,mândri” de cine sunt. Ele sărbătoresc public aniversarea uniunilor homosexuale, anunţându-le în buletinele parohiale; numesc homosexuali activi în poziţii de conducere a parohiei; au reprezentanţi la paradele homosexuale şi săvârşesc liturghii pentru sărbătorirea paradelor sau a altor evenimente importante pentru subcultura homosexuală. De asemenea, ele pun la dispoziţie şi răspândesc materiale promoţionale: filme, broşuri etc; au evenimente la care invită diferiţi activişti şi susţinători ai integrării homosexualităţii în Biserica Catolică.

Ceea ce pare să lipsească în aceste parohii este cea mai mică menţionare a învăţăturii catolice privind scopul natural al sexualităţii umane şi răul intrinsec al actelor homosexuale. În parohiile ‘prietenoase faţă de homosexuali’, conceptele de căsătorie, familie şi sexualitate sunt tratate în mod deschis în opoziţie cu învăţătura Bisericii. În loc să-i îndrume pe cei cu atracţie homosexuală către o viaţă de curăţie şi tratarea problemelor psihologice şi duhovniceşti, homosexualilor li se spune că impulsurile lor izvorăsc chiar din natura lor, că ei au fost creaţi homosexuali de Dumnezeu şi etosul homosexual face parte din identitatea lor.

Deşi vreme de decenii au fost depuse plângeri la autorităţile diocezane privind aceste parohii, ierarhia catolică arareori a luat măsuri. În realitate, unii episcopi au încurajat făţiş activitatea homosexuală. Până şi episcopi cunoscuţi pentru fidelitatea lor faţă de învăţătura catolică au făcut doar încercări timide de a le controla şi rar au acţionat hotărât pentru a pune capăt abuzurilor. Consecinţa este o atmosferă în care lipseşte aproape orice reglementare din partea forurilor superioare, ceea ce a făcut ca păstorii şi enoriaşii să fie încă mai îndrăzneţi în declaraţiile lor publice în favoarea stilului de viaţă homosexual.

 

Voci care încearcă să atragă atenţia asupra pericolului

În anii ’1990, Joseph Sciambra a fost actor de filme porno şi a fost implicat în multe relaţii homosexuale. În 1999, după o experienţă care l-a adus aproape de moarte, a abandonat acest stil de viaţă şi a revenit la credinţa catolică. Ulterior, el s-a străduit ani de zile să schimbe ceva în aceste parohii şi programe, şi să alerteze publicul cu privire la vătămarea care li se pricinuieşte catolicilor care suferă de atracţie homosexuală printr-o astfel de atitudine. Cu toate acestea, episcopii şi administraţiile diocezane îi ignoră pe deplin pe el şi alţii care se plâng.

,,În majoritatea cazurilor, încercările mele de a iniţia un dialog sau o discuţie cu unii episcopi, în care să le împărtăşesc experienţele mele cu parohiile şi programele care îi susţin pe homosexuali, au eşuat”, a declarat Sciambra pentru LifeSiteNews. ,,În unele cazuri, a fost nevoie de ani de zile pentru a obţine un singur răspuns. Iar răspunsul a fost: ‘Răbdare’”. Însă răbdarea este un lucru dificil pentru Sciambra, care şi-a văzut duzini de prieteni murind ca urmare a stilului lor de viaţă homosexual.

,,Ca persoană care şi-a pierdut prieteni din cauza SIDA, în parte pentru că ei erau înşelaţi intenţionat de preoţi care-i sfătuiau să-şi păstreze stilul de viaţă homosexual, urmărind cum aceste parohii şi programe continuă să-i zăpăcească şi să-i îndrume greşit pe alţii, uneori chiar vreme de 30 ani, este greu a tăcea cu răbdare. Tind să privesc lucrurile astfel: când un medic tratează pe cineva care suferă din cauza unui picior infectat cu cangrenă, oare el îndeamnă la răbdare sau acţionează rapid şi hotărâtor pentru a salva persoana ? Fiindcă timpul este esenţial”, afirmă Sciambra.

El însuşi a căutat ajutor la parohia Preasfântul Mântuitor din San Francisco, dar a descoperit că în loc să-l descurajeze de la comportamentul său auto-distructiv, clericii l-au încurajat să-şi accepte identitatea homosexuală: ,,Într-o zi, după ce am luat parte la un act sexual cumplit, am simţit o nevoie inexplicabilă de a-l mărturisi. Un preot de la [parohia] Preasfântul Mântuitor mi-a spus să trăiesc cu o singură persoană. Dar m-a asigurat că mă aflam în locul potrivit (cartierul Castro) pentru că, la urma urmei, eram născut homosexual”.

Sciambra spune că ,,s-a simţit neobişnuit de amăgit” de întâlnire şi nu s-a mai întors la mărturisire vreme de ani de zile. Consecinţa a fost că el s-a întărit în adoptarea homosexualităţii şi şi-a continuat calea auto-distructivă. ,,Ceea ce cred că vroiam în mod inconştient era să aud de la preot că viaţa mea scăpase de sub control, că nu eram ‘homosexual’, şi că nu mă aflam acolo unde trebuia să fiu. Deşi înlăuntru luptam împotriva homosexualităţii, împotriva identităţii mele homosexuale, acest incident a blocat lucrurile. Pentru că acum simţeam că nu aveam nicăieri în altă parte unde să merg. Asta a fost soarta mea şi, precum m-a sfătuit preotul, mai bine aş face ce-i mai bine cu ea”. Când a fost în primejdie să moară din cauza comportamentului său, Sciambra a mers la un al doilea preot şi a primit un sfat similar.

Dar Joseph Sciambra a reuşit să iasă din mlaştina în care trăia şi astăzi expune ce se petrece în parohiile catolice americane.

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 104/martie-aprilie 2017

 

 

PARTEA A IX-A

Parohii catolice cu organizaţii de susţinere a homosexualilor

Arhiepiscopia de New York

În cartierul Manhattan, aflat în Arhiepiscopia de New York, există 5 parohii binecunoscute care susţin homosexualii prin programe speciale. Una dintre ele este parohia Sfântul Francisc de Assisi[16]. În timpul paradei Gay Pride a oraşului New York, această parohie săvârşeşte o liturghie ‘Pride’ la care biserica este decorată cu steaguri curcubeu, simbolul mişcării homosexuale.

Printre alte activităţi organizate prin intermediul acestui program se numără evenimentul de teologie populară ,,Beţi, rugaţi-vă, iubiţi. Pot fi homosexual şi catolic ?” care a avut loc pe 17 februarie 2017 la Stonewall Inn – locul de naştere al mişcării homosexuale moderne, şi o petrecere Mardi Gras[17] la barul homosexual Rise.

În parohia Sfântul Francisc de Sales există organizaţia Alianţa Catolică Heterosexuali-Homosexuali condusă de un transsexual. În 2014, această organizaţie studia cartea preotului disident John J. McNeill, Asumarea unei şanse cu Dumnezeu: Teologia eliberării pentru homosexuali, lesbiene şi iubiţii, familiile şi prietenii lor (foto). El, ca şi alţii, încearcă să justifice comportamentul homosexual: ,,Este de înţeles, există o furie legitimă în comunitatea LGBT faţă de Biserica umană şi supusă greşelii … Un răspuns patologic este a încerca să păstrezi bună Biserica mamă. Pentru a face aceasta, cineva trebuie să se conformeze învăţăturii homofobe a Bisericii, să se vadă pe sine că este ‘bolnav lăuntric’ şi să-şi vadă dorinţa de exprimare sexuală ca fiind o ‘tendinţă către rău’ … Orice persoană care face aceasta urăşte în mod necesar o parte esenţială din sine, şi această ură de sine se revarsă adeseori ca o ură paranoică asupra tuturor homosexualilor”.

De asemenea, în cartea sa de referinţă din 1976, Biserica şi homosexualul, McNeill afirma: ,,Deoarece majoritatea homosexualilor îşi trăiesc orientarea sexuală ca pe o parte a creaţiei, dacă acceptă învăţătura Bisericii, ei sunt nevoiţi să-L vadă pe Dumnezeu ca creându-i în mod sadic pe ei cu o înclinaţie lăuntrică spre rău. Majoritatea homosexualilor vor prefera ca mai degrabă să considere că învăţătura Bisericii este greşită, decât să creadă că Dumnezeu este sadic”. Această ideologie a devenit baza pentru toate acţiunile care susţin homosexualii din Biserica Catolică.

Parohia Sfântul Francisc Xavier găzduieşte un grup de susţinere a homosexualilor, numit simplu Homosexuali Catolici, şi un grup separat Lesbiene Catolice. În 2014, în buletinul parohial a apărut un articol intitulat ,,44 de ani de dragoste şi angajament”, scris de un cuplu lesbian recunoscut, enoriaşe ale parohiei. În ziua imediat următoare deciziei Obergefell[18], parohia a postat pe site-ul său o poză cu altarul bisericii acoperit cu un steag curcubeu.

De asemenea, de foarte multă vreme, preotul John Duffell de la parohia Sfântului Sacrament este un susţinător deschis al chestiunilor LGBT. În 2011, Duffell a participat la o serie de conferinţe ,,Mai mult decât un monolog” pe tema ,,diversitatea sexuală şi Biserica Catolică” la Universitatea Fordham[19]. Când a fost întrebat de un tânăr homosexual dacă ar trebui să fie precaut sau temător privind intrarea la seminar în cazul în care şi-ar recunoaşte păcatul, Duffell i-a răspuns: ,,Nu tu eşti distrus. Sistemul este distrus. Şi prin urmare tratezi cu el ca cu un sistem distrus: minţi”. Parohia din care face parte Duffell este gazda unor întâlniri regulate ,,Tovărăşia homosexuală”.

Parohia Sfântul Apostol Pavel este cea mai deschisă parohie din Manhattan faţă de susţinerea cauzei LGBT, şi are o organizaţie numită ,,Pe faţă la Sfântul Pavel” (Out at St. Paul). Atât parohia, cât şi organizaţia sa sunt faimoase pentru disidenţa catolică radicală. Pe 23 septembrie 2016, ,,Pe faţă la Sfântul Pavel” a sărbătorit decizia Obergefell cu doi musafiri speciali: Lisbeth Melendez Rivera şi Margie Winters. Prima lucrează pentru Campania Drepturilor Omului, un grup homosexual de consultanţă de extremă stânga care cere şi luptă pentru schimbări în învăţătura catolică privind homosexualitatea, iar cea de-a doua este o fostă profesoară la o şcoală catolică concediată după ce s-a descoperit că este căsătorită cu altă femeie.

În 2015, organizaţia a făcut un film documentar scurt, intitulat ,,Mărturisind credinţa noastră”, care cuprinde interviuri cu bărbaţi şi femei – o lesbiană, un cuplu homosexual căsătorit, un transsexual etc – care nu sunt de acord cu învăţătura Bisericii despre homosexualitate. Iată ce declară aceştia: ,,Dumnezeu nu creează deşeuri – noi suntem creaţia Lui. Şi am putea să nu ne potrivim în vreo cutie tradiţională de relaţii umane, sau căsătorie, dar energiile noastre sunt reale, realitatea noastră este reală, şi nu este doar o chestiune de a ne accepta, trebuie să o faceţi, sau de a ne tolera, trebuie să ne încurajaţi să fim cine suntem. Suntem creaţia lui Dumnezeu şi a nega aceasta înseamnă a nega că El ştie ce face”.

Sau: ,,Dacă plecăm, dacă abandonăm Biserica, atunci ea nu se va schimba niciodată. Aşa că trebuie să continuăm să trăim aici, fiind un exemplu şi încurajând alţi oameni să fie un exemplu pentru că aceasta va schimba Biserica”[20].

 

Arhiepiscopia de Los Angeles

Arhiepiscopia de Los Angeles numără nu mai puţin de 10 parohii ‘prietenoase’ faţă de homosexuali. La o liturghie televizată la nivel naţional şi prezidată de arhiepiscopul Jose Gomez, un cuplu homosexual a adus darurile pentru jertfă. Evenimentul a reprezentat apogeul unor ani buni de colaborare a arhiepiscopiei cu subcultura homosexuală, inclusiv prin participarea activă la evenimente ‘Gay Pride’ a preoţilor catolici implicaţi în lucrarea cu persoane LGBT.

Pe 28 februarie 2016, ca ultim act al Congresului pentru Educaţie din Los Angeles, Arhiepiscopul Jose Gomez a ţinut o mesă. El a ales 10 cupluri, reprezentanţi ai catolicilor din Los Angeles, pentru a aduce darurile la liturghie. Printre ele s-a aflat un cuplu homosexual care avea cu sine şi băiatul adoptat de el. Acesta a fost modul în care Gomez a socotit de cuviinţă să legitimeze atât căsătoriile homosexuale, cât şi adoptarea de copii de către aceştia.

Un alt prelat din arhiepiscopie, episcopul Robert Barron a declarat într-un interviu la începutul anului 2017: ,,Dacă singurul lucru pe care-l aude un homosexual din partea Bisericii Catolice este: ‘tu eşti bolnav lăuntric’, avem o problemă foarte gravă, dacă acesta a devenit mesajul … Dacă acesta este modul în care este exprimat mesajul nostru, noi (Biserica) suntem bolnavi”.

Organizaţia LGBT oficială din această arhiepiscopie este Slujirea Catolică cu Persoane Lesbiene şi Homosexuale (Catholic Ministry with Lesbian and Gay Persons, CMLGP). La Congresul de Educaţie Religioasă de la Los Angeles din 2015, fostul preşedinte al organizaţiei, Arthur Fitzmaurice a criticat deschis catehismul Bisericii Catolice: ,,Paragraful din catehism despre homosexualitate – care o descrie ca o ‘tulburare intrinsecă’, în timp ce cere respect pentru homosexuali şi lesbiene – este plasat într-o secţiune a catehismului care condamnă pornografia, prostituţia şi violul … A păstra acest limbaj abuziv în catehism şi alte scrieri ale Bisericii este în sine un rău profund”[21].

Pe 24 iunie 2016, Arthur Fitzmaurice a semnat o petiţie online, creată de grupul Chemare la Acţiune care susţine homosexualitatea şi hirotonia femeilor, care cere schimbări în catehism privind învăţăturile despre homosexualitate; Frank McKown, actualul co-preşedinte al CMLGP, a făcut acelaşi lucru după o zi.

Alt conducător din programele LGBT ale arhiepiscopiei este Martha Plasencia, care a spus: ,,Limbajul din catehism trebuie să se schimbe. Acea expresie ‘tulburare intrinsecă’, fiul meu nu este tulburat lăuntric. Şi punctele din catehism, ele pot vătăma o mulţime de copii, mă refer până la sinucidere”.

 

Arhiepiscopia de Chicago

Şi în Arhiepiscopia de Chicago există numeroase parohii care au organizaţii de susţinere a homosexualilor, precum Gay+ la parohia Sfântul Patrick, Homosexuali şi Lesbiene Catolice la parohia Sfântul Clement şi Organizaţia Homosexuală şi Lesbiană Arhiepiscopală din Chicago (Archdiocesan Gay and Lesbian Outreach of Chicago, AGLO). Aceasta din urmă a fost înfiinţată de fostul cardinal Joseph Bernardin şi Jerry McEnany, conducătorul filialei din Chicago a organizaţiei disidente Dignity, după Scrisoarea adresată episcopilor Bisericii Catolice din 1987[22], prin care s-a cerut deschis episcopilor să desfiinţeze organizaţiile de susţinere a homosexualilor din parohii.

Potrivit activistului homosexual Rick Garcia, AGLO a fost un compromis între Dignity şi Arhiepiscopia de Chicago: ,,Cardinalul Bernardin împreună cu alţi episcopi catolici era supus unei presiuni puternice din partea Romei pentru a scăpa de filialele Dignity de pe proprietatea Bisericii. Jerry [McEnany] şi comitetul de directori ai Dignity se întruneau cu Arhiepiscopia pentru a găsi o cale de a împăca şi capra şi varza – liturghie pe proprietatea Bisericii pentru homosexuali şi dorinţa arhiepiscopiei de a domoli presiunea Romei şi a catolicilor de dreapta”.

În San Francisco, există 3 parohii binecunoscute care îi susţin pe homosexuali: Preasfântul Mântuitor, Sfânta Agnes şi Sfântul Ignatie. Pe pagina oficială de Facebook a celei dintâi se notează: ,,Parohia este situată în cartierul Castro din San Francisco. Parohia este 65-75% LGBTQ. Mulţi din enoriaşii noştri sunt căsătoriţi cu partenerii lor homosexuali şi au adoptat copii care sunt botezaţi în cadrul parohiei”.

La Boston, Organizaţia Curcubeu de la parohia Sfânta Cecilia a promovat ideea aşa-numiţilor sfinţi homosexuali şi a felicitat publicaţia The National Catholic Reporter pentru hotărârea sa de a onora un cuplu homosexual căsătorit cu titlul de persoanele anului. Joe Quinn, OFM[23], care conduce grupul Spiritualitatea LGBTQ de la parohia vecină Sfântul Antonie, ce oferă un curs de teologie queer[24] (foto), a fost unul dintre semnatarii petiţiei create de grupul Chemare la Acţiune care cere revizuiri masive ale catehismului în ce priveşte limbajul referitor la homosexualitate.

La Baltimore, parohia Sfântul Matei găzduieşte organizaţia Educaţie LGBT & Afirmarea Diversităţii, care a produs o serie de filme promoţionale care acceptă deschis şi chiar sărbătoresc comportamentul homosexual. În altă parte a oraşului, parohia iezuită Sfântul Ignatie organizează ,,slujbe de rugăciune Pride” pentru a comemora festivităţile Gay Pride.

Există parohii şi organizaţii puternice care îi susţin pe homosexuali în alte oraşe cu populaţie LGBT numeroasă, inclusiv San Diego, Minneapolis, Cleveland, New Orleans, Brooklyn, Sacramento, San Jose. Acestea promovează un mesaj puternic homosexual care pune la îndoială învăţăturile catolice fundamentale privind homosexualitatea. Există chiar o Asociaţie Naţională a Organizaţiilor Episcopale Catolice Lesbiene şi Homosexuale care organizează conferinţe anuale de mai bine de 10 ani. În 2012, membrii conducerii acestei asociaţii naţionale au refuzat să semneze un ,,jurământ de integritate personală” faţă de învăţătura catolică.

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 105/mai-iunie 2017

 

 

PARTEA A X-A

Răspândirea organizaţiilor catolice de susţinere a homosexualilor. Cum se cucereşte parohie după parohie

În urmă cu 20 ani, organizaţia disidentă Căi Noi (New Ways Ministries) a început să publice o listă cu parohiile ‘prietenoase’ faţă de homosexuali. Pe atunci avea pe listă 33 de parohii în 14 state americane. Astăzi are o reprezentare puternică cu ,,mult peste 200 de parohii”.

De asemenea, lista iniţială cuprindea 7 colegii ,,ale căror comunităţi de studenţi catolici erau cunoscute a fi prietenoase faţă de homosexuali”. În prezent, New Ways Ministries alcătuieşte o listă separată pentru colegii, care cuprinde peste 100 de colegii. Criteriul pentru a fi trecut pe listă este ca universitatea sau colegiul catolic respectiv să aibă ,,un fel de grup de studenţi homosexuali, un grup de sprijin sau un grup de aliaţi”, iar cititorii sunt încurajaţi să recomande colegii şi universităţi ‘prietenoase’ faţă de homosexuali.

Toate aceste organizaţii, propaganda pe care o desfăşoară, presiunile continue din partea activiştilor fac ca homosexualii să ocupe funcţii de conducere în parohii, precum cea de preşedinte sau membru în consiliul parohial, director de cor etc. Este destul de limpede că, odată ajunşi în aceste poziţii, ei încep să facă presiuni pentru ca parohia să devină tot mai ‘prietenoasă’ faţă de homosexuali.

De exemplu, în Arhiepiscopia de Los Angeles există un apostolat catolic pro-homosexual pentru părinţii copiilor homosexuali, numit Familii Fericite. În numărul din mai 2015 al buletinului organizaţiei, Voci pentru dreptate, co-fondatorii Casey şi Mary Ellen Lopata vorbesc despre prietenia lor de 20 ani cu un cuplu de homosexuali căsătoriţi: ,,Ei sunt foarte activi în viaţa parohială: unul sau celălalt (sau ambii) au fost preşedinţi ai consiliului parohial, conducători ai comitetului liturgic, membri în comisia liturgică a arhiepiscopiei, profesor de educaţie religioasă, citeţ, slujitor euharistic, cantor şi membru în cor”.

Cine răsfoieşte biografiile membrilor consiliului parohial de la parohia Sfânta Clara din California dă peste următorul rând: ,,John şi soţul său Willie sunt părinţii a doi gemeni care învaţă în clasa a III-a la Şcoala Sfânta Clara”. Mai departe se notează că John, pe lângă faptul că este membru în consiliul parohial, este angajat la Catholic Charities unde ,,îi instruieşte pe studenţii în psihologie şi asigură servicii de sănătate mintală bilingve”.

În ultimul deceniu, organizaţia Catholic Charities a fost eliminată din domeniul adopţiilor în multe jurisdicţii catolice din cauza principiului potrivit căruia copiii au nevoie de un tată şi o mamă. Se pare că principiul nu se extinde şi la angajaţii organizaţiei …

În iunie 2017, parohia Sacramentul Binecuvântat din Arhiepiscopia de New York a anunţat că organizaţia sa Tovărăşia Homosexuală va colabora cu Fundaţia Born This Way[25] a cântăreţei Lady Gaga pentru a organiza o petrecere cu strângere de fonduri în sala parohiei pe data de 17 iunie a.c. (foto). Organizaţia Tovărăşia Homosexuală este condusă de John Gadaska, un bărbat căsătorit cu partenerul său homosexual în 2016, într-o biserică episcopală. Conducerea parohiei catolice a organizat o ceremonie de sărbătorire a căsătoriei lui Gadaska imediat după cununie, anunţând evenimentul în buletinul parohial.

Banii strânşi la eveniment vor fi folosiţi pentru a finanţa activităţile a două organizaţii homosexuale, Fundaţia Born This Way şi Centrul Ali Forney. Carl Siciliano, directorul executiv al Centrului Ali Forney, va fi prezent la eveniment; el este un fost călugăr catolic, homosexual, care afirmă că a-i învăţa pe copii morala catolică înseamnă homofobie şi abuz de copii. Numele centrului este al unui adolescent dependent de droguri, pungaş şi travestit prostituat, care a fost împuşcat în cap la 23 ani. Centrul oferă adăpost adolescenţilor care se identifică LGBTQ şi caută să le dea ,,mândrie şi siguranţă în identităţile lor LGBTQ”, mergând până la a le furniza ,,terapie hormonală” şi contraceptive.

 

Poziţii ale enoriaşilor

Dar să vedem ce cred enoriaşii despre aceste fenomene. Parohia Sfânta Maria din Providence, Rhode Island, a fost preluată în vara anului 2016 de preotul Francesco Francese. Aflând că în 2015, directorul corului parohiei, Michael Templeton s-a căsătorit cu partenerul său homosexual, preotul l-a înlăturat din poziţia de director al corului.

Ca urmare, la liturghia duminicală, un grup de circa 30 enoriaşi din parohie a purtat obiecte de vestimentaţie în culorile curcubeului. Mai mult, în loc să se alăture preotului pentru a rosti Crezul enoriaşii au cântat un cântec despre incluziune, ,,Toţi sunt bineveniţi”. După slujbă, ei au spus reporterilor că acesta este modul lor de a protesta faţă de înlăturarea lui Templeton.

În mod firesc, presa îl susţine pe Michael Templeton, în schimb Episcopia de Providence, condusă de episcopul Thomas J. Tobin, susţine cu tărie hotărârea preotului. ,,Orice persoană care deţine o poziţie de slujire în Biserică, în calitate de angajat sau voluntar, trebuie să trăiască în acord deplin cu învăţăturile şi credinţa Bisericii. Dacă o persoană, în mod deliberat şi conştient, intră într-o relaţie sau se angajează într-o activitate care contrazice esenţa învăţăturilor Bisericii, acea persoană nu lasă Bisericii nici o alegere, decât aceea de a răspunde”, a declarat un purtător de cuvânt al episcopiei pentru NBC 10.

O situaţie asemănătoare a apărut în 2016 la parohia catolică Sfântul Mihail din Athy, Irlanda. Disputa aprinsă din această parohie irlandeză este un exemplu extrem pentru tensiunile şi conflictele care au devenit obişnuite, din nefericire, în comunităţile catolice. Jacinta O’Donnell şi Geraldine Flanagan sunt două enoriaşe importante ale parohiei: ambele cântă în cor, una este chiar director al corului, iar cealaltă este slujitor extraordinar la împărţirea euharistiei. Cele două sunt partenere lesbiene, fiind unite printr-o căsătorie civilă.

Unul dintre enoriaşi, Anthony Murphy, editor la publicaţia Catholic Voice, a fost deranjat de acest aspect şi a depus o contestaţie la preot, declarând că rolul lor activ în parohie sugerează o susţinere a uniunii lor şi a modului lor de viaţă. Preotul paroh Frank McEvoy nu a luat în considerare contestaţia lui, dar protestele lui Murphy au făcut ca cuplul să se simtă stânjenit şi ca urmare să se retragă de bunăvoie.

A urmat o reacţie vehementă din partea enoriaşilor – de susţinere pentru cuplul O’Donnell-Flanagan şi de ostilitate faţă de Murphy – care le-a făcut pe cele două să revină asupra hotărârii. Întoarcerea lor triumfătoare a avut loc la liturghia de seară[26] din 10 septembrie, când ele au condus corul să cânte ,,Îl voi urma” – un cântec pop interpretat de Whoopi Goldberg într-o comedie. Ele au fost răsplătite de enoriaşi cu aplauze zgomotoase, sălbatice. La sfârşitul liturghiei, cuplul a stat în faţa altarului, cu braţele ridicate şi pumnii strânşi pentru noi aplauze. Gestul făcut de ele – cu braţele ridicate şi pumnii strânşi – este extrem de sugestiv. El este caracteristic pentru activiştii comunişti din toate timpurile, şi preînchipuie revolta omului faţă de Dumnezeu şi învăţătura Sa.

Cuplul lesbian a biruit şi Anthony Murphy a fost învins. Alături de el, unul dintre cei 5 preoţi prezenţi a declarat că îi pare rău că s-a aflat acolo. Părintele Brendan Kealy, care se afla acolo pentru a sărbători a 50-a aniversare a hirotoniei unui coleg preot, afirma: ,,Nu am fost prezent pentru a promova sau a trece cu vederea căsătoria homosexuală sau ce a părut să fie întoarcerea aparent victorioasă a directorului corului – care a părut să fie evenimentul principal al serii. În opinia mea, liturghia a fost deturnată pentru a susţine cauza căsătoriei homosexuale, care este limpede o încălcare a învăţăturilor catolice … Am simţit că scopul principal al liturghiei de sâmbătă seara s-a pierdut în mod grosolan şi regret că am participat”.

După cele petrecute pe 10 septembrie 2016, susţinătorii cuplului homosexual au afirmat că ei ,,s-au bucurat să izgonească poziţiile de ‘dreapta’ ale lui Murphy din comunitatea lor”. În plus faţă de toate acestea, Anthony Murphy, enoriaşul care a îndrăznit să se opună rolului important al cuplului în viaţa parohiei, a primit atât de multe ameninţări, încât la sfatul poliţiei locale el nu se apropie de parohie.

 

Colegiile sunt în acord cu parohiile

Pe lângă programele din parohii, colegiile şi activiştii catolici din colegii desfăşoară o activitate intensă de promovare a homosexualităţii. Astfel, ele invită preoţi catolici susţinători ai homosexualităţii sau chiar activişti homosexuali să vorbească în faţa studenţilor, şi chiar acordă premii homosexualilor.

Cel mai recent caz este cel al conducătorilor a două şcoli iezuite importante din Australia, în care au învăţat generaţii de personalităţi ale ţării. Aceştia au dat declaraţii de susţinere a căsătoriei homosexuale în comunicări cu părinţii, personalul şcolii şi elevii înainte de votul din ţară. Începând din septembrie 2017, Australia realizează un sondaj poştal voluntar privind legalizarea căsătoriei homosexuale. Dacă cetăţenii se pronunţă majoritar în favoarea legalizării, guvernul australian va introduce un proiect de lege corespunzător. Însă, dacă majoritatea se va opune legalizării, este aşteptată o reacţie vehementă din partea activiştilor homosexuali[27].

Între timp, în august 2017, rectorul Colegiului Sfântul Ignatie, preotul Ross Jones, a afirmat că ,,probabil, cuplurile homosexuale care îşi iau un asemenea angajament reciproc cu bună conştiinţă o fac reflectând la experienţă şi la ceea ce trebuie să fie uman, folosindu-şi raţiunea dată de Dumnezeu”. El, ca mulţi alţii, foloseşte noua chichiţă catolică promovată la Sinodul pentru Familie, ,,buna conştiinţă”. Astfel, pentru a putea da împărtăşanie cuplurilor divorţate şi recăsătorite şi chiar celor homosexuale şi altor persoane cu păcate grave, diplomaţii abili au născocit conceptul ,,bunei conştiinţe”; potrivit acestuia, o persoană hotărăşte singură dacă poate lua împărtăşanie dacă are conştiinţa împăcată cu Dumnezeu privind faptele sale, nu contează care ar fi acelea.

În realitate, un astfel de concept deschide uşa către împărtăşanie catolicilor care nu au dreptul să se împărtăşească, din cauza unor păcate care-i opresc de la aceasta; ‘povara’ hotărârii este luată din mâna preotului – care este mijlocitor între Dumnezeu şi om, şi are puterea de a lega şi de a dezlega păcatele omeneşti – şi îi este dată omului, pe baza ,,bunei conştiinţe”; totodată, conceptul închide uşa către pocăinţă, părăsirea păcatului şi îndreptare prin intermediul mărturisirii şi pocăinţei în sine şi, prin urmare, către orice progres duhovnicesc.

Într-o notă mai accentuată, rectorul Colegiului Xavier, părintele Chris Middleton a afirmat: ,,În experienţa mea, există o unanimitate aproape totală în rândul tinerilor în favoarea căsătoriei homosexuale şi argumentele contra nu au aproape nici o influenţă asupra lor. Ei sunt mânaţi de un angajament emoţional puternic faţă de egalitate şi acest lucru este categoric de respectat şi admirat. Ei sunt idealişti în valoarea pe care o atribuie dragostei, principala virtute evanghelică”.

El continuă: ,,Biserica trebuie să reflecteze de ce există un sprijin atât de puternic pentru căsătoria homosexuală printre tineri”, conchizând că Biserica are nevoie de ,,o reconciliere cu realitatea”. Cu alte cuvinte, el, ca toţi ceilalţi, susţine adaptarea Bisericii şi a învăţăturii ei la chipul omului căzut şi împătimit, nu ridicarea lui la înălţimea şi nobleţea învăţăturii evanghelice.

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 106/iulie-august 2017

 

 

PARTEA A XI-A

Pe lângă promovarea numeroaselor programe de contracarare a învăţăturii Bisericii Catolice şi de introducere a ideologiei homosexuale, activiştii profită de orice oportunitate pentru a cuceri încă o redută la orice nivel în Biserica Catolică. Credincioşii catolici pentru care învăţătura catolică şi-a pierdut sensul profund şi care sunt puternic afectaţi de mentalitatea societăţii contemporane devin unelte perfecte ale mult-doritei schimbări.

Războiul este total, nici un aspect nu este scăpat din vedere pentru ştergerea deplină şi definitivă a învăţăturii creştine.

 

Manifestaţii şi sărbători

La începutul lunii iulie, oraşul german Köln este copleşit de evenimente LGBT Pride. S-a încetăţenit ca homosexualii să se întâlnească în acest oraş pentru 2 săptămâni de evenimente şi manifestaţii de promovare a cauzei lor şi pentru a hrăni agenda lor politică cu demonstraţii extravagante. Parada Zilei Străzii Christopher (Christopher Street Day)[28] din data de 3 iulie este un spectacol de nuditate fără limite. Parada imită celebra paradă tradiţională din Köln din cadrul carnavalului dar, în loc de bomboane, din carele de procesiune în mulţime sunt aruncate prezervative.

În urmă cu 10 ani, Comitetul Catolic din Köln a iniţiat un dialog cu grupurile LGBT. În trecut ,,am vorbit despre scopul Christopher Street Day. Au apărut subiectele de egalitate şi participare în societate. Apoi am început un dialog despre valori şi tot ce ne susţine”, a declarat Hannelore Bartscherer, preşedinta comitetului.

În 2016, angajamentul Comitetului Catolic a fost răsplătit printr-un premiu LGBT, ,,Come-Together-Heart”. Premiul se acordă după un campionat de fotbal numit ,,Come-Together-Cup”, organizat o dată pe an de grupurile activiste LGBT, care invită cluburile de fotbal din regiune să participe. Premiul este dat persoanelor cu merite speciale. Pe lângă evenimentul sportiv, Bartscherer susţine voluntar ,,Run of Colours”, o campanie de strângere de fonduri pentru persoanele homosexuale bolnave de SIDA.

Într-un interviu pentru Domradio din Köln, Hannelore Bartscherer a afirmat: ,,Este treaba Comitetului Catolic din Köln să intervină în politică, să vorbească. Lesbienele, homosexualii, bisexualii şi transsexualii sunt prezenţi vizibil în Köln. Ei sunt o parte naturală a societăţii. Ei trebuie să fie bine primiţi în Biserică”.

În 2016, Papa Francisc a făcut un comentariu primit de presă ca o invitaţie pentru creştini să-şi ceară iertare de la persoanele cu tendinţe homosexuale. Bartscherer a fost întrebată ce impact a avut declaraţia printre persoanele LGBT: ,,Nu aveţi idee cât de mult le place homosexualilor să audă aceasta [de la papă]”. Ea a mai spus că nici un homosexual nu poate fi exclus de la participarea deplină la activităţile Bisericii, mai ales cei care spun: ,,Aceasta este şi Biserica mea ! Şi eu aparţin ei. Oamenii care spun aceasta nu pot fi excluşi”.

Köln-ul nu este singurul oraş german unde catolicii au deschis porţile Bisericii pentru homosexuali. O abordare similară poate fi văzută în Frankfurt, unde Christopher Street Day are loc între 15-17 iulie. În cadrul evenimentului, biserica unei mânăstiri catolice condusă de capucini organizează o slujbă ecumenistă. La această iniţiativă colaborează ,,Proiectul Gay şi Catolic”, ,,Grupul de lucru ecumenist al homosexualilor şi Bisericii” şi ,,Slujirea LGBT a Bisericilor anglicane/episcopale din Frankfurt”.

De asemenea, Zilele Mondiale ale Tineretului Catolic – o manifestaţie catolică de mare anvergură – începe să fie infiltrată de homosexuali. Astfel, la evenimentul organizat în perioada 25-31 iulie 2016 la Cracovia, Polonia, activiştii LGBT polonezi au creat un ,,adăpost pentru pelerini LGBT” (foto). Conducătorii grupului ,,Credinţă şi Curcubeu LGBT” din Varşovia au sperat că la acest eveniment, la care au fost prezenţi circa 2 milioane de tineri din întreaga lume, vor lua parte mii de persoane LGBT.

Misza Czerniak, unul dintre organizatori, declara: ,,Dorim să creăm un spaţiu în care ei să se simtă în siguranţă şi unde să găsească răspunsuri la problemele cu care se confruntă”. Adăpostul este organizat într-o cafenea din cartierul evreiesc Kazimierz din Cracovia. Printre activiştii care au luat parte la evenimentele LGBT s-a numărat pastorul Jim Mulcahy, iezuit american, ,,pastor experimentat şi duhovnic al multor credincioşi homosexuali”. În prezent, el este pastor al Bisericii Comunităţii Metropolitane[29], trăieşte în Ucraina şi ,,este un musafir ecumenist special al Adăpostului”. A fost prezent şi Brendan Fay, preşedintele Alianţei Lavandă şi Verde, cel de-al doilea mare grup activist care a participat la Parada de Sfântul Patrick din 2016 de la New York.

Manifestanţi la Parada de Sfântul Patrick

Parada de Sfântul Patrick, eveniment tradiţional pentru catolicii americani, este o altă manifestaţie la care au început să participe în mod deschis grupările homosexuale. S-a dus un adevărat război pro şi contra participării homosexualilor, câştigat în cele din urmă de homosexuali.

 

Bătălia pentru şcolile catolice

În 2017, Serviciul de Educaţie Catolică, o agenţie a Conferinţei Episcopilor din Anglia şi Ţara Galilor, împreună cu Universitatea catolică St. Mary’s Twickenham, a aprobat un program intitulat ,,Făcuţi după chipul lui Dumnezeu: respingerea hărţuirii homofobe şi bifobe în şcolile catolice” britanice. El a fost alcătuit cu scopul declarat de a ajuta şcolile catolice să respecte reglementarea impusă de guvernul britanic de a trata şi respinge hărţuirea dintre elevi[30].

Coperta programului ,,Făcuţi după chipul lui Dumnezeu”

Modul în care directorii de şcoli, profesorii şi guvernatorii de şcoli abordează hărţuirea este monitorizat de inspectorii şcolari guvernamentali, Biroul de Standarde în Educaţie, Servicii şi Calificări pentru Copii (Ofsted). Astfel, toate şcolile au datoria legală de a garanta că elevii nu suferă nici o formă de discriminare din cauza rasei, sexului, orientării sexuale şi schimbării de sex etc.

Însă, după publicarea programului, o serie de părinţi catolici britanici au protestat pe reţelele de socializare, afirmând că prin intermediul său în şcolile catolice este introdusă ideologia homosexuală. Părinţii nu sunt împotriva luării unor măsuri potrivite pentru a opri hărţuirea şi discriminarea existentă în şcoli; ei protestează deoarece programul în sine este discriminator şi se concentrează exclusiv pe hărţuirea homofobă şi bifobă şi pe modificarea învăţăturii catolice despre sexualitate şi homosexualitate.

Scandalul s-a adâncit când s-a descoperit că programul ,,Făcuţi după chipul lui Dumnezeu” foloseşte material preluat de la grupurile activiste homosexuale Stonewall şi Tineretul LGBT din Scoţia, fără a preciza acest lucru. Ben Trovato, pseudonimul părintelui catolic care a condus la această dezvăluire, declara: ,,Autorii programului se referă în introducere la învăţătura catolică despre căsătorie şi sexualitate … dar ulterior dau deoparte această învăţătură. Prin omisiuni, citări trunchiate şi folosirea de materiale de la grupurile LGBT, programul Serviciului de Educaţie Catolică prezintă o imagine a homosexualităţii total opusă învăţăturii Bisericii Catolice. Pe scurt, ea este prezentată alături de heterosexualitate ca o ‘orientare sexuală’ şi ‘identitate sexuală’ pozitivă”.

La rândul său, într-un interviu acordat agenţiei LifeSiteNews, Episcopul Philip Egan de Portsmouth şi-a exprimat rezervele faţă de program, arătând pe larg cum agenţia preia din documentele grupărilor LGBT: ,,Influenţa grupărilor Stonewall şi Tineretul LGBT este limpede în documentul Serviciului de Educaţie Catolică, deoarece acesta preia din documentul Stonewall ‘Pentru a începe: Set de instrumente pentru prevenirea şi abordarea hărţuirii homofobe, bifobe şi transfobe în şcolile primare’. … În plus, unele planuri de lecţie folosesc elemente din cartea ‘Tratarea homofobiei şi hărţuirii homofobe în şcolile scoţiene – Resursă de unelte pentru profesori’ de la Tineretul LGBT din Scoţia. În mod straniu, nici una din aceste surse – disponibile pe internet – nu este recunoscută de autorii programului”.

Episcopul Philip comentează şi pe tema finanţării programului, socotind-o o chestiune controversată. La început, Serviciul de Educaţie Catolică a afirmat că ,,a primit finanţare pentru a acoperi” tipărirea şi distribuirea programului în fiecare liceu din Anglia şi Ţara Galilor. Întrebat ulterior despre sursa de finanţare, Serviciul a negat că a primit ,,finanţare externă”. Dacă această finanţare a fost doar internă, de ce la început a fost menţionată extra-finanţarea ?

De asemenea, el vorbeşte despre grupurile seculariste care ,,impun un totalitarism secular, distrugător pentru persoana umană”: ,,Hotărâte categoric să îngroape patrimoniul creştin al acestei ţări, ele propun schimbări orwelliene în limbajul nostru şi pun restricţii încă mai draconice asupra exprimării religioase, chiar şi asupra a ceea ce îmbrăcăm”.

Stonewall a negat că ,,grupul a avut vreo implicare specială în redactarea documentului”, dar laudă agenţia episcopilor catolici pentru preluarea materialelor. Terence Weldon, activistul homosexual catolic care conduce blogul Queering the Church[31], subliniază semnificaţia faptului că Serviciul de Educaţie Catolică a folosit materialul grupului Stonewall şi pune punctul pe i: ,,Lucrul în mod special remarcabil cu privire la această iniţiativă este că, intenţionat sau nu, episcopii englezi au intrat în realitate într-un parteneriat neoficial cu Stonewall”.

Părinţii catolici uluiţi de atitudinea episcopilor lor, ca şi jurnaliştii conservatori, s-au întrebat retoric: ,,De ce, în loc să trateze chestiunea hărţuirii, au aprobat ceea ce echivalează cu un cal troian LGBT în şcolile copiilor lor ?”

 

Ce se întâmplă dincolo de ocean ?

Pe meleagurile americane se fac primii paşi în aceeaşi direcţie. Episcopia de Jefferson City, condusă de episcopul John Gaydos, a formulat o nouă politică, ,,Proces pastoral de însoţire şi dialog”, document datat 9 mai 2017, prin care permite elevilor care se identifică drept ,,transsexuali”, LGBT sau care trăiesc cu cupluri LGBT să poată învăţa în şcolile episcopiei. Documentul a fost adus la cunoştinţa preoţilor şi educatorilor la scurt timp după elaborare.

Superintendentul şcolilor din dioceză, călugăriţa Elizabeth Youngs, laudă noua politică şi consideră că dioceza este un ,,înaintemergător” printre celelalte dioceze americane. Însă, unele familii din episcopie consideră că ,,Procesul” nu este conform cu învăţătura catolică şi ar trebui anulat. Mai mult, credincioşii afirmă că nici unul dintre preoţii din parohiile cu şcoli nu a fost consultat la alcătuirea documentului. De asemenea, ei susţin că nici părinţii nu au fost consultaţi şi că programul susţine ideologia de gen, suspendă moralitatea creştină şi scandalizează pe copiii din şcolile diocezei aducându-i în contact cu copii cu probleme de orientare sexuală şi care trăiesc cu cupluri homosexuale.

În faţa criticilor din partea părinţilor şi jurnaliştilor tradiţionalişti, dioceza a dat publicităţii o declaraţie în care susţine noua politică; astfel, se afirmă că programul a fost alcătuit urmând îndrumarea din documentul papei Amoris laetitia şi citează fragmentul din documentul papal care se referă la integrarea în viaţa Bisericii a persoanelor care trăiesc în ,,situaţii neregulamentare”. Totodată, se susţine că iniţiativa diocezei este în deplin acord cu învăţătura Bisericii Catolice privind genul şi sexualitatea umană şi că apără acele învăţături morale.

În pofida acestor declaraţii aparent liniştitoare, o persoană preocupată din dioceză care îşi păstrează anonimatul a spus că noua politică demonstrează cum ambiguitatea din învăţătura Papei Francisc împreună cu confuziile care decurg din ea sunt exploatate pentru a impune o agendă radicală în şcolile catolice.

Faţă de noua politică introdusă în Episcopia de Jefferson City au reacţionat şi preoţi, credincioşi şi jurnalişti din alte dioceze americane. Blogul Preotul Curajos scria: ,,Oare dioceza noastră este următoarea ? Această politică diocezană va fi politica fundamentală în toate diocezele cu episcopi cooperanţi. Oricine a avut acces la document înţelege că dioceza plănuieşte acum ca, alături de lumea seculară, să se îndoiască de însuşi sistemul binar de gen creat de Dumnezeu”.

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 107/septembrie-octombrie 2017

 

 

PARTEA A XII-A

Declaraţii publice ale prelaţilor catolici

În ultimii ani, până şi prelaţii catolici au început să facă declaraţii publice în sprijinul homosexualilor, al acceptării lor în Biserica Catolică fără renunţarea la păcat şi chiar a acceptării căsătoriei homosexuale în Biserica Catolică. Se remarcă cum aceşti prelaţi, mai tineri sau mai vârstnici, aflaţi mai sus sau mai jos în ierarhia catolică, din Europa sau de pe alte continente, au o mentalitate care nu mai este conformă cu învăţătura şi morala creştină, fiind pervertită de amestecul cu lumea şi propaganda asurzitoare şi neîncetată care i se face astăzi păcatului şi este îndreptată împotriva virtuţii. Unii se exprimă mai direct şi mai vehement, alţii sunt mai reţinuţi în afirmaţii, dar una peste alta ei alcătuiesc un cor care repetă papagaliceşte sau ca hipnotizaţi ‘mantrele’ lobby-ului homosexual. Să le dăm cuvântul, să le auzim pledoariile în favoarea păcatului.

 

Cardinalul Reinhard Marx

Pe 23 iunie 2016, cotidianul irlandez Irish Times publica cuvintele cardinalului Reinhard Marx[32], arhiepiscop de Munchen şi Freising, conducătorul Conferinţei Episcopilor Catolici din Germania şi membru în Consiliul de 9 cardinali aleşi de Papa Francisc pentru a-l sfătui. ,,Istoria homosexualilor din societăţile noastre este foarte proastă deoarece noi am făcut multe pentru a-i marginaliza”, a spus el, adăugând că şi Biserica şi societatea ,,trebuie să spună ‘iertare, iertare’”. El a mai spus că până ,,foarte recent”, Biserica Catolică a fost ,,extrem de negativă faţă de homosexuali”, numind această atitudine ,,un scandal şi un lucru teribil”.

Vorbind despre cuplurile homosexuale, el afirma: ,,Trebuie să respectăm deciziile oamenilor. De asemenea, ceea ce am spus şi la primul Sinod despre Familie – unii au fost şocaţi, dar eu cred că este normal –, nu poţi să spui că o relaţie între doi bărbaţi credincioşi este nimic, că nu are nici o valoare”. Statul ,,trebuie să reglementeze aceste parteneriate şi să le pună într-o poziţie corectă, şi noi ca Biserică nu putem să fim împotriva lor”.

Pe 30 iunie 2017, Parlamentul german a votat cu 393-226 în favoarea legalizării căsătoriei homosexuale. În acest context, cardinalul Marx a acordat un interviu cotidianului Augsburger Allgemeine, în care susţine învăţătura Bisericii Catolice despre căsătorie, dar critică Biserica pentru că nu a luptat pentru drepturile homosexualilor în Germania: ,,Biserica nu a fost tocmai un pionier în ce priveşte drepturile homosexualilor. Trebuie să ne exprimăm regretul că nu am făcut nimic pentru a ne opune ca homosexualii să fie persecutaţi. Legea germană împotriva homosexualităţii nu a fost anulată până în 1994, iar noi, ca Biserică, nu ne-am preocupat de acest lucru”.

După votarea legii, cardinalul a mai declarat că ,,noua lege nu este o înfrângere pentru Biserică, deoarece căsătoria şi familia sunt chestiuni care se extind în afara Bisericii. Poziţia creştină este un lucru. Alt lucru este să te întrebi dacă poţi face din toate conceptele creştine morale legi ale statului”. Jurnalistul care îi lua interviu a replicat că Biserica şi-a pierdut influenţa, la care prelatul i-a răspuns: ,,Din nou, noi nu vrem pur şi simplu să introducem opiniile noastre în legi şi astfel să măsurăm influenţa Bisericii. Într-o societate seculară, statul trebuie să alcătuiască legi valabile pentru toţi”.

Chiar înainte de Sinodul pentru Familie din 2015, episcopii germani – dintre care mulţi sunt extrem de modernişti – au publicat un eseu teologic pe site-ul Conferinţei în care justificau căsătoria homosexuală.

Cardinalul Reinhard Marx nu s-a oprit aici cu declaraţiile, ci devine tot mai îndrăzneţ, ca toţi colegii săi întru modernism şi întru păcat. În ianuarie 2018, cardinalul, care este un susţinător fervent al tizului său de tristă pomenire, Karl Marx, şi al comunismului, a acordat un interviu ziarului german Herder Korrespondenz în care a propus ca Biserica Catolică ,,să-şi regândească învăţătura despre moralitatea sexuală” şi a pledat împotriva ,,rigorismului orb”. Pentru el, este ,,dificil a spune din afară dacă o persoană se află într-o stare de păcat mortal”. Cu alte cuvinte, el neagă Legea lui Dumnezeu şi învăţătura creştină care au criterii limpezi privind păcatul. Reinhard Marx a aplicat această afirmaţie nu numai bărbaţilor şi femeilor aflaţi ,,în situaţii neregulate”[33], ci şi celor aflaţi într-o relaţie homosexuală.

Trebuie să existe ,,respect pentru o decizie făcută în libertate” şi pentru ,,conştiinţa” unei persoane, a afirmat prelatul. El a continuat spunând că trebuie să se ţină cont de ,,circumstanţele concrete”. Pentru a îndulci tonul grozăviilor debitate, el a adăugat că ,,trebuie să ascultăm de vocea Bisericii”.

 

Episcopul Franz-Josef Bode de Osnabruck

Aceeaşi poziţie o are vice-preşedintele Conferinţei Episcopilor Germani, Episcopul Franz-Josef Bode de Osnabruck. Încă din 2015, acesta propunea ,,binecuvântări particulare” acordate de preoţi cuplurilor homosexuale. În urma interviului cardinalului Marx, episcopul Bode a acordat un interviu ziarului german regional Neue Osnabrucker. Declaraţiile sale au stârnit o discuţie aprinsă în Germania, reputaţi catolici conservatori exprimând proteste vehemente.

În cadrul interviului, episcopul a solicitat iniţierea unei dezbateri privind posibilitatea binecuvântării cuplurilor homosexuale. ,,Cred că trebuie să discutăm această chestiune mai amănunţit în Biserică”, spune el, adăugând că ,,nu ajută să păstrăm tăcerea” asupra problemei. Relatarea din ziar continuă: ,,Vice-preşedintele Conferinţei Episcopilor Germani a propus să reflectăm la o binecuvântare (a unor asemenea cupluri homosexuale), care însă nu trebuie confundată cu o nuntă. Deşi ‘căsătoria pentru toţi’ este diferită de înţelegerea căsătoriei în Biserică, ea este, la urma urmei, o realitate politică”.

Referindu-se la cuplurile homosexuale, episcopul Bode întreabă: ,,Cum le facem dreptate ?” şi ,,Cum le însoţim pastoral şi liturgic ?” Şi continuă: ,,Trebuie să reflectăm asupra chestiunii cum să evaluăm în mod diferenţiat o relaţie între două persoane homosexuale. Nu sunt atâtea lucruri pozitive şi bune şi drepte încât să trebuiască să fim mai drepţi ?”

 

Cardinalul Walter Kasper

O poziţie asemănătoare are alt cardinal german de frunte, Walter Kasper, fostul conducător al Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creştinilor. Ideile sale par să fie principala sursă de inspiraţie pentru învăţătura Papei Francisc din exhortaţia apostolică Amoris Laetitia privind acordarea de împărtăşanie persoanelor divorţate şi recăsătorite, ca şi homosexualilor care au o uniune civilă sau căsătorie. Documentul a creat foarte multă confuzie şi discordie în lumea catolică; prelaţi şi teologi catolici renumiţi au combătut ideile papale, au ţinut conferinţe şi au cerut oficial retragerea documentului. Subiectul controversat a născut încă un conflict între tabăra tradiţionalistă şi cea modernistă din Biserica Catolică.

În martie 2018, cardinalul Kasper a publicat o broşură în limbile germană şi italiană în apărarea documentului papal, intitulată Mesajul Amoris Laetitia: o discuţie frăţească. În aceasta, el notează: ,,Papa nu lasă loc de îndoială cu privire la faptul că uniunile civile, căsătoriile civile, o a doua căsătorie după divorţ şi uniunile dintre persoane homosexuale nu corespund cu concepţia creştină despre căsătorie”. Însă continuă: ,,Unii dintre aceşti parteneri pot realiza într-un mod parţial şi analog unele elemente din căsătoria creştină”. El compară asemenea relaţii cu relaţia dintre Biserica Catolică şi grupurile creştine non-catolice, despre care Conciliul Vatican II a afirmat oficial că conţin ,,elemente de sfinţenie şi adevăr” ale Bisericii adevărate: ,,Aşa cum în afara Bisericii Catolice există elemente ale adevăratei Biserici, în uniunile menţionate mai sus pot exista elemente dintr-o căsătorie creştină, deşi ele nu împlinesc pe deplin sau nu împlinesc încă pe deplin idealul” de căsătorie, scrie Walter Kasper.

În 2015, cardinalul Kasper a susţinut public înfiinţarea instituţiei căsătoriei homosexuale în Irlanda. Atunci el declara: ,,Un stat democratic are datoria de a respecta voinţa poporului; şi pare limpede că dacă majoritatea poporului vrea astfel de uniuni homosexuale, statul are datoria de a recunoaşte astfel de drepturi”. Iar după ce statul prevede posibilitatea încheierii unor astfel de uniuni, legiferându-le, ne putem aştepta ca astfel de cardinali să spună: iată că poporul vrea, statul recunoaşte, iar noi, în calitate de creştini, suntem datori să fim toleranţi şi să ne iubim aproapele recunoscându-i dreptul de a păcătui şi chiar primindu-l în Biserică fără a-i cere să se pocăiască pentru păcat. Ba mai mult, vor spune: iată un bun catolic !

 

Cardinalul Christoph Schonborn

În Austria vecină conduce cardinalul Christoph Schonborn, alt modernist favorit al papei. În toamna anului 2016, într-un buletin parohial al catedralei arhiepiscopale din Viena, a fost prezentat un cuplu homosexual împreună cu fiul său adoptiv ca o formă alternativă de familie. Ştirea, relatată iniţial pe 30 septembrie 2016 de agenţia germană de ştiri Kath.net, i-a îngrijorat pe catolici mai ales deoarece cardinalul Schonborn a fost numit de papă interpret cu autoritate al documentului Amoris Laetitia.

Astfel, în buletin apare un articol intitulat ,,Noi suntem familie”, semnat de unul din cei doi ‘taţi’, Georg Urbanitsch, fost prezentator la un canal tv public din Austria. Din 2012, Urbanitsch are o uniune civilă cu proprietarul unui restaurant vienez, Bernd Schlachter, iar în 2014, ei au adoptat un băiat sud-african (foto). Acesta a fost botezat în catedrala din Viena.

Mai mult, buletinul de toamnă este dedicat în mare parte exhortaţiei papale Amoris Laetitia, materialul purtând titlul ,,A creşte în dragoste”. Sunt prezentate mai multe articole în care diferiţi autori explică poziţia lor faţă de parteneriate, căsătorii, familie, unul dintre aceste articole fiind scris de cuplul homosexual.

De-a lungul timpului, prelatul austriac a dat mai multe declaraţii pro-homosexuale, a susţinut homosexuali în conflictele apărute în parohii, şi participă la evenimente mondene care promovează stilul de viaţă homosexual. Cel mai recent, în aprilie 2018, cardinalul a participat la un concert de caritate intitulat ,,Celebrarea panglicii roşii” organizat de fundaţia Balul Vieţii la prestigiosul Burgtheater din capitala austriacă. Fundaţia strânge milioane de dolari pentru organizaţiile de caritate care luptă împotriva SIDA, dar evenimentele sale mondene devin tot mai pornografice şi groaznice. Evenimentul principal este o gală de deschidere la care participă celebrităţi internaţionale care se întrec în costume care mai de care mai obscene sau încearcă să şocheze prin lipsa de îmbrăcăminte. Posterul din 2015 al evenimentului a înfăţişat un transsexual dezbrăcat.

Cardinalul Christoph Schonborn la evenimentul organizat de Balul Vieţii; se remarcă panglica roşie de la piept şi faptul că şi-a ascuns crucea pectorală în buzunar. Pe cine deranja acolo dacă prelatul şi-ar fi expus crucea ?

După eveniment, el a declarat pentru Austrian Press Agency că nu este preocupat ce poziţie are el şi Biserica Catolică despre homosexualitate, ci despre ,,umanitatea noastră comună”: ,,Eu nu sunt Biserica Catolică şi Gery Keszler (fondatorul fundaţiei) nu este Balul Vieţii. În primul rând noi suntem oameni. … Am spus pe scenă că eu eram probabil singura persoană din Burgtheater (din acea seară) care are prejudecăţi. Am într-adevăr prejudecăţi, dar ele s-au împrăştiat” …

* * *

Alături de cei de mai sus se află o întreagă pleiadă de prelaţi catolici care au început să se exprime tot mai deschis în favoarea homosexualităţii şi a integrării credincioşilor LGBT în Biserica Catolică.

În octombrie 2016, a apărut în librăriile belgiene cartea Aş putea ? Mulţumesc. Mă iertaţi – Dialoguri deschise despre relaţii, căsătorie şi familie, în care au fost tipărite conversaţiile Episcopului Johan Bonny de Antwerp cu teologul belgian Roger Burgraeve care susţine recunoaşterea uniunilor homosexuale. Jurnaliştii afirmă că declaraţiile prelatului belgian reprezintă una dintre poziţiile cele mai radicale exprimate în ultimii ani în numele ,,grijii pastorale” şi ,,milei”. El a sugerat ca cuplurile homosexuale, catolicii divorţaţi şi recăsătoriţi şi cuplurile care trăiesc în concubinaj să primească un fel de binecuvântare a Bisericii ca parte a unei ,,diversităţi a ritualurilor”, care să recunoască ,,exclusivitatea şi stabilitatea” uniunilor lor. ,,Experimentul său de gândire” – cum îl numeşte presa belgiană – pare stânjenitor de apropiat de o propunere completă care ar avea nevoie doar de un pic de implementare pentru a deveni o practică comună în Biserica Catolică din Belgia.

,,Pot eu, ca episcop, să ofer un ritual care seamănă cu micul semn al crucii făcut de părinţi pe fruntea copiilor lor, credincioşilor care trăiesc împreună şi care îşi doresc unul altuia tot binele în lumina prezenţei lui Dumnezeu ? Semnul crucii nu este un sacrament, ci aparţine ordinului ‘semnelor şi gesturilor sfinte’. Nu putem noi, în Biserică, să creăm diferite nuanţe între ‘nimic’ pentru cuplurile necăsătorite şi ‘totul’ pentru căsătoria sacramentală, care recunoaşte clar ce este ‘deja’ acolo şi în acelaşi timp lasă să se vadă ce ‘nu este încă’ acolo ?” afirma el.

În aprilie 2017, Episcopul John Stowe de Lexington, Kentucky, a vorbit la simpozionul cu titlul ,,Dreptatea şi mila se vor săruta: catolici LGBT în epoca Papei Francisc” al grupului disident New Ways Ministry. El şi-a apărat decizia de a vorbi, afirmând: ,,Papa Francisc a semnalat că avem nevoie să mai privim o dată acele lucruri” şi ,,învăţătura Bisericii Catolice despre homosexualitate nu a fost abordarea lui Iisus [Hristos]” …

Tot în aprilie 2017, mai mulţi ierarhi catolici printre care cardinalul Kevin Farrell, conducătorul Dicasteriului pentru Viaţă şi Familie al Vaticanului, cardinalul Joseph Tobin de Newark, Episcopul Robert McElroy de San Diego, au elogiat o nouă carte despre cum ar trebui să arate relaţia Bisericii Catolice cu comunitatea LGBT, scrisă de părintele iezuit modernist James Martin. Cartea se intitulează Construind o punte: Cum Biserica Catolică şi comunitatea LGBT pot intra într-o relaţie de respect, compasiune şi sensibilitate (foto).

De asemenea, la liturghia din 30 iulie 2017, Episcopul Antonio Carlos Cruz Santos de Caico, Brazilia, a rostit o omilie care a stârnit controverse. El a afirmat că ,,atunci când priveşti la homosexualitate, nu poţi să spui că este o opţiune. Dacă nu este o alegere, dacă nu este o boală, în perspectiva credinţei poate fi numai un dar. Un dar de la Dumnezeu. Este dată de Dumnezeu. Dar poate prejudecăţile noastre nu percep darul lui Dumnezeu” …

Aceste declaraţii nu epuizează nici pe departe subiectul.

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 112/mai-iunie 2018

 

 

PARTEA A XIII-A

S-ar putea spune însă că declaraţiile sunt lucrul cel mai neînsemnat pe care îl fac ierarhii catolici pe frontul susţinerii homosexualităţii. Astăzi, ei închid ochii faţă de mişcările disidente din Biserica Catolică care propovăduiesc deschis modificarea învăţăturii catolice şi organizează simpozioane şi alte manifestări pro-LGBT, ca şi faţă de preoţii care îi susţin deschis pe homosexuali şi grupările lor, sau care au în parohii grupuri de susţinere. De asemenea, ei participă la acţiuni pro-homosexualitate şi se ceartă cu clerul şi credincioşii care îndrăznesc să-i mustre; sugerează sau chiar recomandă clerului din eparhia lor să nu se opună acestei ideologii nocive, ci dimpotrivă să o primească în Biserică; sau chiar practică respectivul păcat.

 

Preoţi disidenţi, grupuri de susţinere şi activism în sânul comunităţii catolice

Baltimore

Pe diferite meridiane, clerici catolici deschişi către ideologiile şi conceptele moderne ajung activişti ai mişcării LGBT. După cum am arătat în episoadele anterioare, ei încep să organizeze diferite evenimente în parohiile lor, să participe la paradele homosexuale şi să susţină şi în alte feluri mişcarea. Deşi activităţile lor devin tot mai publice, mulţi dintre aceştia nu sunt sfătuiţi, certaţi sau pedepsiţi în nici un fel de episcopii în jurisdicţia cărora se află. La întrebările credincioşilor mai conservatori sau ale jurnaliştilor, prelaţii nu răspund în nici un fel sau dau răspunsuri abracadabrante despre faptul că nu cunosc evenimentele, despre toleranţă, iubire şi acceptare.

De pildă, în parohia Sfântul Matei din Baltimore a preotului Joseph Muth, există un grup de susţinere a homosexualilor, cu numele Diversitatea de Educare şi Susţinere LGBT (LGBT Educating & Affirming Diversity, LEAD). Acesta a fost înfiinţat în 2010 cu ajutorul preotului Muth, care a făcut parte pentru o perioadă din conducerea organizaţiei catolice disidente Căi Noi (New Ways Ministries).

Muth a săvârşit botezul unui copil adoptat de un cuplu homosexual (foto), eveniment filmat pentru a promova grupul LEAD. În 2012, grupul a susţinut redefinirea căsătoriei în statul Maryland şi participă la parada anuală a homosexualilor din Baltomore. În declaraţia de viziune de pe site-ul său, grupul afirmă că ,,celebrează diversitatea parohiei şi prevede o societate care îi îmbrăţişează pe toţi, inclusiv pe cei cu diferite orientări sexuale şi identităţi de gen”. De asemenea, în declaraţie se spune că ,,grupul a fost menit să-i susţină pe membrii LGBT din familia noastră parohială şi din comunitatea mai largă”. Pe tot site-ul grupului, pe pagina de Facebook şi în filmele de promovare este susţinută homosexualitatea şi sunt respinse limpede principiile Bisericii Catolice privind căsătoria şi sexualitatea.

Diferiţi credincioşi şi jurnalişti au contactat biroul Arhiepiscopiei de Baltimore pentru a întreba ce poziţie are faţă de grupul LEAD. Nimeni nu a primit nici un răspuns. Ulterior, la sfârşitul anului 2015, pe site-ul arhiepiscopiei a fost publicat un articol în care vice-cancelarul Sean Caine a răspuns cu o declaraţie în care afirma că Arhiepiscopul William Lori de Baltimore şi episcopul Denis Madden s-au întâlnit cu conducătorii grupului şi că orice slujire parohială trebuie să susţină învăţătura Bisericii Catolice.

,,Arhiepiscopul William Lori doreşte să continue dialogul început cu grupul LEAD”, se afirmă în declaraţie, ,,devotat ideii că este nevoie de multă rugăciune, milă şi perseverenţă pentru a ajuta minţile şi inimile să se deschidă faţă de învăţătura Bisericii, mai ales în cazul celor care se luptă cu atracţia homosexuală”.

Însă relatările indică faptul că Arhiepiscopia de Baltimore a ştiut de grupul LEAD încă de la înfiinţarea lui şi în timp ce au existat discuţii între arhiepiscopie şi grup, nu a fost luată nici un fel de măsură pentru a preîntâmpina încălcarea flagrantă a învăţăturii catolice din afirmaţiile şi evenimentele organizate de grup. Pe pagina LEAD se notează că preotul Joseph Muth s-a întâlnit în urmă cu câţiva ani cu arhiepiscopul anterior de Baltimore, cardinalul Edwin O’Brien, şi ca rezultat Muth a demisionat din conducerea organizaţiei Căi Noi, dar el continuă ,,lucrarea pastorală” cu organizaţia de susţinere homosexuală şi nu a dat semne că ar întrerupe sau schimba retorica în lucrarea LEAD.

 

New York

Activitatea grupurilor LGBT în parohii este înfloritoare şi în Arhiepiscopia de New York. Acestea resping deschis învăţăturile catolice privind moralitatea sexuală. La parohia St. Francisc de Sales, Alianţa Catolică Homosexuală-Heterosexuală (LGBTQS Gay Straight Catholic Alliance) îndeamnă oamenii să ,,vină cum sunt” la ,,comunităţile homosexuale, lesbiene, bisexuale, transsexuale, queer şi heterosexuale ale parohiei St. Francisc de Sales”. Organizaţia celebrează căsătorii, participă la parade, şi are pe pagina de Facebook o poză cu un cuplu de bărbaţi în pat cu băieţi. Şi grupurile din alte parohii organizează evenimente similare şi propovăduiesc lucruri similare.

Existenţa unor asemenea grupuri în Arhiepiscopia de New York se potriveşte cu modelul de toleranţă a homosexualităţii în rândul clerului şi mirenilor de către prelaţii arhiepiscopiei, fapt care i-a făcut pe unii să speculeze că ,,arhiepiscopia este manipulată de o mafie homosexuală” în timp ce conducătorul ei, cardinalul Timothy Dolan pare ,,incapabil sau nu doreşte să îi disciplineze”.

 

Canada

În buletinul din 25 iunie 2017 al Arhiepiscopiei Sfântul Ioan, Newfoundland, Canada a fost anunţată pentru luna iulie o ,,slujbă multi-confesională Pride” pro-homosexuală la un centru al călugăriţelor din arhiepiscopie. ,,Ca parte a celebrărilor de mândrie/pride LGBTQ+ din [Arhiepiscopia] Sfântul Ioan de anul acesta, va avea loc o a doua slujbă multi-confesională. … Vor veni oameni din diferite tradiţii de credinţă care se vor reuni pentru a mărturisi, a împărtăşi istorii, a cânta imne de bucurie şi pentru a celebra dorinţa noastră comună de a merge înainte cu speranţă”.

În ultimii ani, Paul Lundrigan, membru în comitetul de organizare a evenimentului, preot la parohia Sfânta Treime din arhiepiscopie, a dat mai multe declaraţii contrare învăţăturii Bisericii. El a afirmat că învăţătura catolică despre căsătorie şi sexualitate este ,,stânjenitoare” şi că ,,dacă Sfântul Duh ar îndruma Biserica condusă de Papa Francisc să schimbe învăţătura despre homosexualitate, atunci ar fi o greşeală să lupţi împotriva ei”.

Grupul St. John’s Pride, unul dintre cele mai importante grupuri LGBT din provincie, trece evenimentul în calendarul său pe luna iulie, notând că este organizat de un ,,asociat”.

Jurnaliştii de la LifeSiteNews au cerut opinia Arhiepiscopului Martin Currie de Sfântul Ioan, Newfoundland, dar secretara lui le-a declarat că ,,arhiepiscopul ştie despre eveniment, dar nu are de făcut nici un comentariu”. Lipsa sa de răspuns nu este surprinzătoare fiindcă în 2014, în timpul Sinodului pentru Familie, arhiepiscopul Martin a declarat pentru CBC News că spera că ,,Biserica ar putea găsi un fel de adaptare prin care uniunile homosexuale să fie acceptate şi respectate şi prin care homosexualii să aibă un rol în viaţa bisericească”.

 

Ierarhi care-i susţin pe preoţii disidenţi

Chiar atunci când unii ierarhi sunt rugaţi de credincioşi să intervină în apărarea credinţei catolice, aceştia refuză să o facă. Astfel, pe 14 octombrie 2017, la Institutul pentru Slujire Pastorală al Episcopiei Orange din statul California, urma să ţină o cuvântare preotul iezuit Greg Boyle. Episcopia aştepta ca circa 1.500 de persoane să participe la evenimentul de o zi ,,Întâlnire, conectare, evanghelizare”, la care era invitat Boyle.

Greg Boyle este preot în Arhiepiscopia de Los Angeles şi este cunoscut pentru opoziţia şi batjocura sa faţă de învăţătura catolică privind căsătoria, hirotonia femeilor şi condiţiile în care credincioşii se pot împărtăşi. Un grup de catolici din episcopie şi-au exprimat îngrijorarea faţă de prezenţa preotului disident şi au cerut ca invitaţia adresată lui Boyle să fie anulată.

Diferiţi reprezentanţi ai episcopiei au răspuns catolicilor îngrijoraţi că el nu va vorbi despre căsătoria homosexuală sau hirotonia femeilor. De asemenea, episcopia a emis o declaraţie în care a recunoscut că afirmaţiile lui Boyle erau ,,tulburătoare”, dar le-a minimalizat importanţa.

 

Ierarhi care promovează agenda homosexuală în cadrul comunităţii catolice

Există o altă serie de ierarhi care sugerează sau chiar recomandă clerului să susţină cuplurile homosexuale, manifestările favorabile sau alte evenimente legate de acest subiect. De exemplu, Mexicul, ca alte state, a fost asaltat de activiştii homosexuali care au cerut adoptarea de legislaţie favorabilă. Preşedintele mexican Enrique Pena Nieto a propus un set de reforme pentru a modifica constituţia ţării şi a permite căsătoria homosexuală, adopţia de copii de către cuplurile homosexuale şi a impune educaţie homosexuală în şcoli.

Timp de mai multe luni, mexicanii au ieşit în stradă şi au organizat mitinguri şi marşuri masive în favoarea drepturilor familiei şi copiilor şi împotriva redefinirii căsătoriei şi adopţiei de către homosexuali. Aceste manifestaţii au dus la victorii majore pentru cauza pro-familie. Partidul preşedintelui Nieto a fost înfrânt categoric la alegeri şi amendamentul privind căsătoria homosexuală a fost respins de Camera Deputaţilor pe 9 noiembrie 2016.

După acest curs al evenimentelor, în Mexic a fost trimis un nou nunţiu papal ca pentru a-i potoli pe mexicani. Arhiepiscopul Franco Coppola, diplomat de carieră la Vatican, nunţiu în mai multe ţări de pe continentul african, a sosit în Mexic pe 29 septembrie 2016. Imediat după sosirea sa a început să comenteze lupta din ţară faţă de setul de reforme al preşedintelui şi a adus un mesaj uluitor pentru mexicani: ,,Nu organizaţi marşuri, ci mai degrabă intraţi în dialog cu privire la agenda homosexuală”.

De asemenea, Franco Coppola a spus presei că dezbaterea naţională cu privire la agenda homosexuală ,,a arătat limpede că sunt unii oameni care nu se simt apreciaţi, care simt că nu au toate drepturile de care ar putea să se bucure”. Aşadar, pe cine susţine catolicul Coppola ? Pe credincioşii care luptă pentru păstrarea învăţăturii creştine sau pe ,,oamenii care simt că nu au toate drepturile” ?

Episcopul Robert McElroy de San Diego se numără printre cei care susţin cauza LGBT. Pe lângă nenumăratele declaraţii în favoarea lor, mai recent a cerut preoţilor din eparhia sa să adopte ,,familiile LGBT”. Astfel, pe 30-31 octombrie 2016, a avut loc un sinod diocezan, iar după sinod episcopul i-a încurajat pe preoţi să publice o notiţă în buletinele parohiale în care să anunţe printre altele că ,,Sinodul a propus o spiritualitate a vieţii de familie care este profund inclusivă” şi că ,,adoptă familiile LGBT”. În cursul lunilor următoare, episcopul a lucrat cu un comitet al delegaţilor sinodului pentru adoptarea de măsuri clare pentru implementarea acestor deziderate în eparhia sa. Declaraţia lui a apărut în cel puţin 3 buletine parohiale şi este una dintre cele mai progresiste interpretări făcute de un episcop american controversatului document papal Amoris laetitia.

O lună mai târziu, episcopul Robert McElroy l-a lăudat pe directorul programului de tineret de la o parohie din episcopia sa pentru că are ,,o atitudine primitoare faţă de credincioşii LGBT”; respectivul director, Aaron Bianco este un homosexual care este ,,asociat pastoral” cu organizaţia Call to Action, grup disident care se opune învăţăturii catolice privind homosexualitatea, căsătoria şi hirotonia femeilor.

San Diego Union Tribune a relatat că episcopul a citat parohia Sfântul Ioan Evanghelistul din Hillcrest ca exemplu de parohie unde ,,credincioşii LGBT se simt îndeosebi bine primiţi”. După sinodul diocezan, pe pagina de Facebook a parohiei a fost pus un anunţ ,,Liturghie modernă … unde toţi oamenii găsesc un loc la masă !” care avea o poză cu o cruce pe un steag curcubeu, simbolul activismului homosexual.

Episcopul McElroy ştie că Aaron Bianco este homosexual şi îl susţine în poziţia pe care o are. Nu este de mirare de vreme ce în 2010, când el a devenit episcop vicar de San Francisco, a slujit liturghia ,,la o parohie majoritar homosexuală din cartierul Castro al oraşului”, faimosul cartier al homosexualilor.

În aprilie 2017, parohul de la parohia Sfântul Ioan Evanghelistul din Hillcrest, preotul John P. Dolan, 54 ani, a fost numit de Papa Francisc episcop vicar pentru Episcopul Robert McElroy. Organizaţia disidentă New Way Ministries a sărbătorit numirea lui Dolan ca episcop vicar. Dolan a declarat: ,,Există două forme diferite de a face biserică … Una este de dialog, dintr-un sens al dialogului, şi cealaltă este dintr-un sens al monologului. … Tinerii au o înţelegere a experienţei LGBT. Este pur şi simplu o parte a lumii lor, şi ei ne privesc şi spun: ‘Care este problema ?’”

 

Limba de lemn a Vaticanului se face simţită în orice colţ de lume în care au ajuns reprezentanţii lui

În perioada 12 septembrie – 7 noiembrie 2017, în Australia s-a desfăşurat un sondaj prin poştă care cerea opinia cetăţenilor australieni privind legalizarea căsătoriei homosexuale. Directorii a două şcoli iezuite au avut mai multe declaraţii în care au susţinut cauza homosexuală şi i-au îndemnat pe credincioşi să voteze favorabil.

Pe 6 septembrie 2017, Episcopul Bill Wright de Maitland-Newcastle a scris un articol publicat în publicaţia eparhială Aurora, în care le sugera credincioşilor catolici să voteze favorabil: ,,Problema cu orice proiect de lege nu este dacă se potriveşte cu învăţătura Bisericii sau cu un ideal moral, ci dacă este o regulă practică bună pentru oamenii care trăiesc în această societate în aceste vremuri. Un asemenea argument al ‘binelui comun’ poate fi exprimat spunând că în societatea noastră pluralistă înseamnă mai mult pentru pacea şi armonia comunităţii ca cuplurile homosexuale să aibă un loc în structurile recunoscute decât ca ei să fie excluşi”.

Episcopul Wright nu face decât să recidiveze, fiindcă într-un articol din 2015 nota că ,,redefinirea căsătoriei nu va însemna sfârşitul lumii”. ,,Ar fi mai bine să salvăm numele ‘căsătorie’ pentru lucrul pe care l-a definit multă vreme: proiectul de viaţă comună dintre un bărbat şi o femeie care se angajează într-un parteneriat pe viaţă, intenţionând să aibă copii împreună şi să întemeieze o casă şi o familie. Dar probabil că a trecut timpul pentru aceasta”.

În articolul din 2017, episcopul Wright şi-a recunoscut preocuparea pentru consecinţele sociale ale legalizării căsătoriei homosexuale, inclusiv posibila persecuţie a firmelor mici şi a persoanelor care nu vor dori să facă servicii pentru nunţi homosexuale ca o chestiune de conştiinţă şi posibilitatea viitoare ca Bisericile şi şcolile să sufere consecinţe pentru că predau învăţătura creştină privind căsătoria. Cu toate acestea, el nu a spus că implicaţiile sociale şi libertatea religioasă s-ar putea constitui în argumente pentru ca oamenii să voteze potrivit cu învăţătura Bisericii şi împotriva căsătoriei homosexuale.

Comentariile sale le-au precedat pe cele ale confratelui său Episcopul Vincent Long Van Nguyen de Parramatta, care a sugerat recent că nu contează cum votează credincioşii. El declara: ,,Nu va fi o chestiune de răspuns simplu ‘da’ sau ‘nu’ la sondajul poştal. Mai degrabă votul va fi o ocazie pentru noi să ascultăm ce spune Duhul prin semnele vremii”[34].

În 2016, episcopul Long a ţinut un discurs în care a denunţat învăţătura din Catehismul catolic, potrivit căreia homosexualitatea este o boală. El a afirmat că îl urmează pe Papa Francisc şi cheamă Biserica ,,să pună capăt oprimării homosexualilor cauzată de definirea sexualităţii lor ca ‘intrinsec bolnavă’”.

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 113/iulie-august 2018

 

 

PARTEA A XIV-A

Pelerinaje şi liturghii pentru catolicii LGBT

Există prelaţi care fac un pas şi mai departe în susţinerea homosexualităţii şi a primirii cuplurilor homosexuale în Biserică fără ca aceştia să renunţe la păcat. Spre deosebire de cei care, prin poziţia lor, sugerează sau recomandă clerului şi credincioşilor să susţină homosexualitatea, prelaţii mai îndrăzneţi participă direct la acţiuni pro-homosexuale, le sprijină, trimit mesaje de susţinere pentru diferite evenimente etc.

Un astfel de exemplu este Arhiepiscopul Joseph Tobin de Newark, New Jersey, numit recent cardinal de Papa Francisc. El are o turmă de milioane de credincioşi în zona metropolitană New York, unde se află şi o universitate catolică importantă.

În mai 2017, cardinalul a susţinut personal ,,un pelerinaj şi liturghie LGBT la Catedrala Sfânta Inimă din Newark, New Jersey”. Potrivit unui fluturaş, pelerinajul şi liturghia ,,au loc cu binecuvântarea şi cele mai bune urări ale cardinalului Joseph Tobin, arhiepiscop de Newark”.

Înainte să aibă loc, evenimentul a fost puternic mediatizat, cardinalul transmiţând următorul mesaj: ,,Sunt încântat că voi şi fraţii şi surorile LGBTQ plănuiţi să vizitaţi frumoasa noastră catedrală. Veţi fi extrem de bine primiţi !”

Pe 21 mai 2017, cardinalul Tobin i-a întâmpinat personal pe homosexuali în Catedrala Sfânta Inimă şi a rostit un cuvânt de bun venit (foto). Apoi, preotul Francisc Gargani asistat de un diacon al arhiepiscopiei a săvârşit liturghia în prezenţa episcopului Cruz, parohul catedralei. Mai mulţi preoţi din diferite ordine şi episcopii au slujit împreună cu Gargani.

Pelerinajul la catedrală a fost organizat de Arhiepiscopia Newark în colaborare cu grupul Interfaith Collaborative, grup care reprezintă 15 parohii catolice din zona New York, New Jersey, Connecticut care au programe pentru homosexuali. Acest grup ,,încurajează dialogul pentru a promova modele eficiente de slujire pentru LGBT”.

Într-un articol despre pelerinajul de la catedrală, preotul Alexander Santora din arhiepiscopia Newark nota: ,,Papa Francisc a deschis o nouă eră întâmpinându-i pe homosexuali când a rostit întrebarea retorică: ‘Cine sunt eu să judec ?’. Şi mirenii, călugării, diaconii, preoţii, episcopii şi acum chiar cardinalii o duc la un nou nivel de acceptare”.

 

Din ce în ce mai pe faţă …

Astfel de declaraţii şi manifestări nu au loc numai în Statele Unite ale Americii sau Canada. Un ierarh care se află întru totul pe linia susţinerii integrării păcatului homosexualilor în Biserica Catolică este Arhiepiscopul Charles Scicluna de Malta.

În Insula Malta există grupul homosexual Drachma LGBTI care duce campanii pentru ca Biserica Catolică să accepte căsătoria homosexuală, homosexualitatea şi adopţia de copii de către cuplurile homosexuale. Mai mult, acest grup se consideră ,,catolic”, fiind alcătuit în mare parte din catolici disidenţi faţă de învăţătura catolică. Ce face în această situaţie conducătorul Arhiepiscopiei de Malta ? Se opune grupului, prezintă învăţătura creştină autentică ?

Nu. Arhiepiscopul şi-a dat acceptul ca grupul să acţioneze neoficial în Arhiepiscopia de Malta, să se întrunească în parohii catolice, mânăstiri şi capela catolică a singurei universităţi catolice a insulei. Mai mult, el susţine grupul şi activităţile lui; în 2014 a săvârşit personal o liturghie organizată cu ajutorul grupului cu scopul de ,,a pune capăt homofobiei”.

Grupul Drachma a afirmat despre eveniment: ,,Comunitatea Drachma speră că această celebrare poate servi ca un mesaj limpede împotriva tuturor formelor de homofobie şi transfobie din societatea noastră. Această liturghie demonstrează de asemenea că este posibil ca persoanele LGBTI să-şi integreze deplin sexualitatea cu spiritualitatea”.

În 2016, arhiepiscopia a găzduit pe propriul site o ştire privind o nouă întâlnire a arhiepiscopului cu reprezentanţii grupului Drachma. Aceştia i-au prezentat lui Scicluna noua carte pro-homosexuală a grupului intitulată Copiii noştri. Prelatul a numit cartea ,,un instrument de ajutor pentru părinţii copiilor LGBTI”.

Drachma foloseşte reţelele de socializare pentru a-şi promova întrunirile din spaţiile catolice sacre. În mai 2017, grupul a postat pe pagina sa de Facebook o poză de la o rugăciune făcută într-o capelă catolică pentru a pune capăt ,,homofobiei”. În poză este un altar catolic împodobit cu lumânări şi o statuie a Fecioarei Maria. Altarul a fost învelit într-un steag curcubeu, simbolul mişcării LGBT (foto).

Într-un interviu acordat în februarie 2016 publicaţiei One News Malta, coordonatorul grupului Drachma, Christopher Vella a apărat poziţia grupului faţă de moralitatea sexuală catolică. ,,Cred că sexualitatea mea ca persoană homosexuală, bisexuală sau care are orice altă sexualitate pe care o puteţi menţiona, este cât se poate de firească şi naturală. Cu alte cuvinte, dacă natura mea este homosexuală, dacă natura mea este bisexuală, dacă natura mea este transsexuală, aceasta este natura mea şi în acest fel pot eu să iubesc”, a declarat el.

Întrebat cum pot rămâne credincioşi învăţăturii morale a Bisericii catolicii homosexuali care aparţin grupului, Vella a răspuns că homosexualii au o ,,responsabilitate” de a ,,dialoga” cu Biserica pentru a o ajuta să găsească ,,încet-încet” ,,echilibrul” în învăţăturile ei morale. ,,Alegi să iubeşti o persoană cu toată dragostea. Nu doar sexul, ci sexul împreună cu relaţia. Spun chiar că o relaţie între doi bărbaţi sau două femei poate fi o relaţie minunată, şi chiar spirituală, sfântă …”.

De ce nu este oare o surpriză că Arhiepiscopul Charles Scicluna de Malta susţine grupul Drachma ? Deoarece el însuşi nu este de acord cu învăţătura catolică despre homosexualitate. În 2016, când a început să se pună problema legalizării căsătoriei homosexuale, arhiepiscopul Scicluna a declarat pentru Malta Indep că uniunile civile homosexuale sunt ,,un serviciu pentru demnitatea acestor oameni”. ,,Cred că trebuie să susţinem legea care dă partenerilor homosexuali demnitatea şi protecţia lor socială”, a afirmat el în interviul din 19 martie 2016.

În acelaşi chip a reacţionat ierarhul când un grup de credincioşi catolici conservatori din Malta a publicat o reclamă cât o pagină într-un ziar maltez de largă circulaţie, în care apărau căsătoria împotriva ,,căsătoriei homosexuale nefireşti”. Arhiepiscopul împreună cu Episcopul Mario Grech de Gozo au criticat reclama ca fiind ,,propagandă” şi au afirmat că ,,nu au nici o legătură cu grupul”. ,,Arhiepiscopia de Malta afirmă categoric că, în timp ce respectă dreptul la libertatea de expresie a fiecărei persoane sau a oricărei alte organizaţii, nu este în nici un fel implicată în propaganda făcută de grupul Catolici Maltezi Uniţi pentru Credinţă”, scria pe site-ul arhiepiscopiei pe 23 mai 2017.

În reclama alcătuită de credincioşii catolici se notează: ,,Este homosexuală. Dar nu este căsătorie. Toate relaţiile contează. Dar nu toate relaţiile sunt căsătorie”.

 

Catedrala catolică – ultimul loc de cucerit

Tot pe meridianele europene, pe 24 iunie 2017, oraşul ‘s-Hertogenbosch (prescurtat Den Bosch) din sudul Olandei a fost ales să găzduiască ,,Sâmbăta roz” a Olandei. Capitala provinciei catolice istorice Brabantul de Nord a anunţat că va primi persoane LGBT din toată ţara şi din străinătate cu un eveniment în premieră: în Catedrala Sfântul Ioan Evanghelistul se va organiza o slujbă ecumenistă de rugăciune la care va lua parte însuşi episcopul Gerard de Korte.

,,Roze Zaterdag” – ,,Sâmbăta roz” este versiunea olandeză a paradelor Gay Pride, care cuprinde inclusiv o paradă cu îmbrăcăminte şi atitudini provocatoare. Evenimentul s-a născut din marşurile de protest organizate de homosexuali în 1979 împotriva învăţăturilor ,,anti-homosexuale” ale episcopului Johannes Gijsen de Roermond, care era la acea vreme unul dintre puţinii episcopi conservatori din ţară.

Odinioară, ,,Sâmbăta roz” din Den Bosch era un eveniment menit a face presiuni pentru drepturile homosexualilor. Astăzi însă, în Olanda extrem de progresistă, homosexualii au puţine de cerut şi evenimentul a devenit mai mult unul festiv. Ziua oficială începe întotdeauna cu o slujbă ecumenistă, dar până acum aceasta nu a avut loc niciodată într-o biserică catolică, cu atât mai puţin o catedrală. Jurnaliştii au comentat că, poate, era ultimul loc care trebuia cucerit …

Alegerea catedralei din Den Bosch – rodul a 2 ani de discuţii cu clerul local şi reprezentanţii altor confesiuni care iau parte – este una simbolică. Pe de-o parte, vechea catedrală ,,Sint Jan” a fost centrul vieţii catolice din Den Bosch încă din Evul Mediu şi este un loc de pelerinaj marian, fiindcă aici se află o statuie făcătoare de minuni a Fecioarei Maria care este cinstită încă şi astăzi.

Pe de altă parte, în 2010, la un eveniment legat de carnavalul de dinainte de post, parohul catedralei, Geert-Jan van Rossum a refuzat să dea împărtăşanie unui homosexual declarat ,,prinţul carnavalului”, stârnind furia activiştilor homosexuali.

Între timp, Geert-Jan van Rossum a fost ‘convertit’ şi el este cel care a negociat organizarea evenimentului în catedrală. El personal îi va primi pe participanţi şi va avea rolul principal în celebrare, înconjurat de pastori şi pastoriţe protestante, inclusiv un pastor homosexual care va vorbi în cursul ceremoniei.

Purtătorul de cuvânt al episcopului Gerard de Korte, Joos Goes, a declarat pentru gay.nl, că episcopul vrea ca Biserica Catolică să fie o ,,instituţie deschisă şi primitoare”. ,,Învăţătura Bisericii nu se schimbă”, a spus Goes, continuând: ,,Înţelegem că oamenii se pot simţi excluşi şi dezamăgiţi de Biserică, dar credem că oricine ar trebui să găsească un loc în comunitatea credincioşilor. Subiecte ca orientarea sexuală se ciocnesc cu învăţătura Bisericii, dar în practică nu este adesea mare lucru. Azi, există deja homosexuali care sunt membri fericiţi ai unei parohii”.

Când de Korte a fost înscăunat, el a citat foarte mult din cuvintele Papei Francisc, cerând o Biserică ,,pregătită să fie murdară” şi să fie ,,punţi, nu ziduri”.

Cu toate acestea, într-o scrisoare dată publicităţii pe 15 iunie, episcopul Gerard de Korte anunţă că nu va participa la celebrarea pro-homosexuală. De asemenea, ceremonia a fost mutată din catedrala catolică istorică din oraş în principala biserică protestantă, unde urmau să participe 3 pastori protestanţi dintre care 2 femei în colaborare cu cele 10 confesiuni creştine care au trimis reprezentanţi. Din partea catolică a fost prezent cel puţin parohul catedralei, Geert-Jan van Rossum.

Însă prelatul catolic nu a renunţat la hotărârea de a-i primi pe homosexuali în catedrală pentru că a realizat că nu se cuvine, ci ca urmare a presiunilor unei mari părţi a clerului şi a protestelor şi zecilor de scrisori primite de la credincioşii catolici. În scrisoarea sa, episcopul afirmă că ,,a trecut printr-una din cele mai dificile perioade din viaţa lui” şi că consideră un ,,eşec” faptul că nu a reuşit să-i convingă pe preoţi şi credincioşi de intenţiile sale ,,curate”. Dar, pe parcursul scrisorii, el repetă ideea că ,,dialogul dintre Biserica noastră şi comunitatea homosexuală trebuie să continue” şi insistă că ,,toţi, oricare ar fi orientarea lor, ar trebui să găsească cordialitate, securitate şi prietenie în Biserică” şi îi mustră pe catolicii care nu îi înţeleg poziţia.

În plus, scrisoarea sa este străbătută de ideea extrem de nocivă introdusă de Papa Francisc şi acoliţii lui, potrivit căreia trebuie făcută o distincţie între învăţătură şi grija pastorală: ,,Fiecare episcop ca şi fiecare preot nu este numai învăţător, ci şi păstor. El cunoaşte tensiunea dintre învăţături şi viaţă, mai ales în domeniul sexualităţii. Idealul bisericesc şi realitatea nesupusă se ciocnesc regulat. Face parte din înţelepciunea pastorală a nu folosi învăţăturile Bisericii ca pe un băţ cu care să baţi, ci ca pe un toiag cu care să însoţeşti”. Este o capcană subtilă prin care învăţătura este ocolită, păcatul este introdus pe uşa din dos, iar Mântuitorul nu mai este privit decât ca fiind milostiv, uitând cu totul că este şi Judecător drept.

Presa olandeză şi organizaţiile homosexuale au primit extrem de prost decizia episcopului de Korte. Poate, peste un an sau doi, vor reuşi totuşi să cucerească ultimul loc …

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 114/septembrie-octombrie 2018

Adrian Popovici

---

[1] Mentalitate homosexuală nu au numai homosexualii, ci şi orice heterosexual care adoptă stilul de viaţă insuflat americanilor odată cu publicarea Raportului Kinsey (1948) şi apariţia revistei Playboy (1953). (Astăzi, se ştie că aşa-zisele cercetări ştiinţifice ale lui Alfred Kinsey au fost finanţate de Fundaţia Rockefeller, că el însuşi era homosexual, iar raportul său s-a bazat pe date false. Dar el a reuşit să lanseze mitul potrivit căruia 10% din populaţie este homosexuală, mit care dăinuie încă. Revista Playboy a fost parte a aceleiaşi inginerii sociale special create pentru a încuraja homosexualitatea şi a provoca declinul familiei.)

Aşadar, orice heterosexual care acceptă şi în parte curentul ideologic propagat de revoluţia sexuală din anii ‘1950-60 – promiscuitate, sex pentru plăcere etc – are o mentalitate homosexuală.

Care au fost urmările adoptării unei asemenea mentalităţi (unii autori americani afirmă limpede astăzi că America a devenit homosexuală) ? Eliminarea oricăror inhibiţii în ce priveşte sexul, invazia pornografiei, abuzurilor sexuale asupra copiilor, violenţelor sexuale, perversiunilor de tot felul şi bolilor cu transmitere sexuală culminând cu SIDA, creşterea fabuloasă a cazurilor de sarcină la adolescente, destrămarea familiilor şi înmulţirea fenomenală a mamelor care-şi cresc singure copiii, ca şi a copiilor care se confruntă cu probleme sociale majore, inclusiv delincvenţă. Statisticile întocmite în deceniile următoare publicării Raportului Kinsey au dovedit, de fapt, importanţa crucială pentru societate a mentalităţii heterosexuale, al cărei fundament este căsătoria monogamă şi familia. Oamenii nu sunt atât de convinşi de importanţa acestora, pe cât sunt cei ce luptă împotriva lor …

[2] Într-o primă fază s-a ţintit distrugerea oricăror principii creştine ale societăţii omeneşti şi a celulei de bază a societăţii, familia. Fireşte, nu a fost vorba doar despre ideologia homosexuală, la acest car satanic s-au angajat multe alte ideologii anticreştine, sau mai bine zis antiumane, fiindcă ele urmăresc distrugerea omului ca apogeu al creaţiei lui Dumnezeu. Abia după destrămarea societăţii creştine, care a slujit ca un fel de zid pentru Biserică, iese la iveală că adevărata ţintă este Biserica lui Hristos. Însă, înainte de a fi atacată ea, a fost necesar a se distruge toate celelalte edificii care o împrejmuiau.

[3] Cardinalii Reinhard Marx, Walter Kasper, Arhiepiscopul Robert Zollitsch de Freiburg şi mulţi alţi prelaţi germani. În cadrul Sinodului pentru Familie din 2014, cardinalul Reinhard Marx a declarat că ,,Biserica Catolică trebuie să accepte şi să preţuiască orientarea homosexuală”.

[4] În septembrie 2015, în cadrul unui interviu lung acordat revistei italiene iezuite La Civilta Cattolica, cardinalul Christoph von Schonborn, arhiepiscopul Vienei şi conducătorul Conferinţei Episcopilor Catolici din Austria, a afirmat: ,,Noi putem şi trebuie să respectăm decizia de a alcătui o uniune cu o persoană de acelaşi sex, şi să căutăm mijloace în conformitate cu legea civilă de a proteja viaţa lor împreună”. Această declaraţie este doar una dintr-un şir lung de aserţiuni de acest gen ale prelatului austriac. Încă din 2006, în catedrala din Viena, reşedinţa oficială a cardinalului Christoph von Schonborn, prelaţii catolici ofereau binecuvântări cuplurilor necăsătorite, inclusiv celor homosexuale.

[5] Însăşi Conferinţa Episcopilor Catolici din această ţară, în frunte cu conducătorul ei, Episcopul Markus Buchel de Sankt Gallen, susţine deschis homosexualitatea.

[6] În 2003, cardinalul Godfried Danneels l-a felicitat pe prim-ministrul Belgiei pentru legalizarea căsătoriei homosexuale.

[7] Conducătorul Conferinţei Episcopilor Catolici din Franţa, Arhiepiscopul Georges Paul Pontier de Marsilia, asemenea.

[8] În mai 2015, Cardinalul Vincent Nichols de Westminster a slujit o liturghie în parohia Imaculata Concepţie din Mayfair, Londra, pentru ,,catolicii LGBT şi familiile lor”. Consiliul Pastoral Westminster al catolicilor LGBT a fost recunoscut de cardinal în 2013, după mulţi ani de proteste, ca parte a Arhidiocezei de Westminster.

[9] Parteneriatul cu lumea creştină heterodoxă are aceleaşi rădăcini cu parteneriatul Biserică-stat. Iniţiat la sfârşitul secolului XIX, acest parteneriat, de sorginte masonică, continuat în timpul regimului comunist, dar şi după căderea acestuia, este la fel de vechi ca cel cu statul.

[10] Peer pressure, presiune socială asupra cuiva pentru a adopta un tip special de comportament, îmbrăcăminte sau atitudine pentru a fi acceptat ca parte dintr-un grup.

[11] În Biserica Anglicană, episcopii se pot căsători.

[12] Biserica Evanghelică din Germania, înfiinţată în 1948, este o federaţie de 20 de Biserici separate, luterane, reformate sau protestante unite.

[13] Uniunea de la Utrecht este o federaţie alcătuită din comunităţile de credincioşi din diferite ţări catolice care au respins Conciliul Vatican I. Uniunea a fost înfiinţată în 1889 prin Declaraţia de la Utrecht.

[14] Din 2013, de când ocupă scaunul pontifical, Papa Francisc a acordat audienţă mai multor persoane homosexuale, a dat declaraţii de genul: ‘Cine sunt eu să judec ?’ de care s-a abuzat până la refuz, sau declaraţii laudative la adresa unor persoane homosexuale. În cursul vizitei sale în SUA, în septembrie 2015, el a avut la liturghie un citeţ homosexual.

[15] Informaţiile de mai jos sunt culese doar din ultimii 2 ani, 2016-2017.

[16] Biserica Catolică are o sumă de sfinţi pe care noi, ortodocşii, nu-i avem; noi redăm aici numele parohiei pentru conformitate, ceea ce nu înseamnă că recunoaştem acei sfinţi.

[17] Mardi Gras – marţea grasă, marţea de dinainte de începerea Postului Mare.

[18] Decizia Curţii Supreme a Statelor Unite ale Americii din 2015 (Obergefell vs. Hodges) prin care se legitimează căsătoria homosexuală.

[19] Universitatea Fordham este de tradiţie iezuită.

[20] Exemplele de mai sus, care vorbesc despre ideologia care a ajuns să fie propovăduită în rândul catolicilor, sunt cutremurătoare. Cu alte cuvinte, noi – creştinii, în general – vom fi obligaţi cât de curând să acceptăm că Dumnezeu i-a creat pe homosexuali aşa cum sunt, nu este o eroare de judecată [în cel mai bun caz !] că ei se consideră astfel.

[21] Astăzi se cere declasificarea homosexualităţii ca ‘tulburare intrinsecă’ din catehismul Bisericii Catolice. Ieri – figurat vorbind – se cerea declasificarea homosexualităţii din rândul tulburărilor psihiatrice. A se vedea serialul nostru, Sodoma cucereşte lumea, cu sau fără voia noastră, partea a X-a.

[22] Letter to the Catholics Bishops of the Catholic Church on the Pastoral Care of Homosexual Persons

[23] OFM, în latină Ordo Fratrum Minorum, ordinul franciscan.

[24] Teologia queer, sau teologia homosexualităţii, are ca punct de pornire ideea că în populaţia umană a existat întotdeauna neconformitate de gen şi porniri homosexuale, inclusiv în Biblie.

[25] Born This Way (Născut aşa) este titlul unei melodii a cântăreţei în care aceasta susţine teza faimoasă a activiştilor homosexuali, anume că homosexualii se nasc cu o astfel de înclinaţie şi nu se pot schimba.

[26] Catolicii au liturghii de seară, care pot începe de exemplu la ora 17.

[27] După cum era de aşteptat, australienii au votat pentru legalizarea căsătoriei homosexuale.

[28] Christopher Street Day este numele unei sărbători şi manifestaţii LGBT europene care are loc în diferite oraşe din Europa pentru drepturile persoanelor LGBT şi împotriva discriminării şi excluderii acestora. Aşa se numesc paradele gay din Elveţia şi Germania; cele mai importante astfel de parade au loc în Berlin, Hamburg, Köln, Germania şi Zürich, Elveţia. Denumirea vine de la numele străzii – Christopher Street, Manhattan, New York – pe care se afla barul Stonewall, unde a avut loc prima revoltă a persoanelor LGBT împotriva poliţiei, pe 28 iunie 1969.

[29] În această Biserică îl regăsim şi pe Florin Buhuceanu, preşedintele Accept, a se vedea Ianuarie-februarie 2015. Evenimente ecumeniste – Consiliul Mondial al Bisericilor promovează agenda minorităţilor sexuale.

[30] A se vedea legislaţia pro-homosexualitate existentă în Marea Britanie, NOUTĂŢI PE FRONTUL SODOMIEI – III. Legea Egalităţii din Marea Britanie şi consecinţele imediate ale aplicării ei, care a avut rezultatele aşteptate …

[31] Să încercăm să traducem numele acestui blog astfel: homosexualizarea Bisericii …

[32] Pe 7 ianuarie 2015, în Biserica Sfântul Ioan Botezătorul a Centrului Bisericesc din Munchen, Mitropolitul Serafim [Joantă] al Germaniei şi Europei Centrale şi de Nord, aparţinând de Patriarhia Română, i-a acordat Cardinalului Reinhard Marx, arhiepiscop de Munchen şi Freising, Ordinul ,,Crucea Sfinţilor Martiri Brâncoveni”, cea mai înaltă distincţie a Arhiepiscopiei române. Ceremonia a avut loc după slujba vecerniei. Mitropolitul Serafim i-a mulţumit cardinalului pentru sprijinul acordat personal şi de către comunităţile catolice locale românilor veniţi pe meleagurile germane. Mai mult, mitropolitul l-a elogiat pe cardinal pentru activitatea sa deosebită în viaţa religioasă şi socială din Germania. Prelatul este, în opinia mitropolitului român, ,,un recunoscut reprezentant şi multiplicator al valorilor creştine dincolo de graniţele creştinismului şi ale Bisericilor şi un important actor în modelarea ideilor sociale şi politice”.

[33] Se referă la persoanele care trăiesc în afara cununiei săvârşite în Biserica Catolică: divorţaţi, recăsătoriţi etc.

[34] A se vedea articolul Renaşterea harismatică ca un semn al vremurilor, de ieromonah Serafim Rose († 1982).