Stiri nr. 40

Decembrie 2007. Ştiri

Război aprig între ‘apostolii’ morţii şi susţinătorii vieţii

Ironia istoriei

Din gândirea ecumenistă a ierarhiei ortodoxe: Nicolae Bălcescu lăudat, Sfântul Nicolae defăimat

Babilonii contemporane

Cu sprijinul ierarhilor ortodocşi, creştinismul se transformă încet, dar sigur în antisemitism

Inchiziţia şi-a schimbat numele în … Uniunea Europeană

Războiul împotriva creştinismului

Păgânii în căutarea legitimităţii

 

 

5 decembrie 2007

Război aprig între ‘apostolii’ morţii şi susţinătorii vieţii

În prezent, în lume se duce un război fără precedent între promotorii culturii morţii şi susţinătorii moralei creştine. Primii doresc legiferarea pretutindeni a eutanasiei, avortului pe scară largă, într-un cuvânt a oricăror mijloace îndreptate împotriva omului, ca chip şi asemănare a lui Dumnezeu. Cultura morţii, numită astfel deoarece bagatelizează fiinţa umană, este întemeiată pe principii materialiste care privesc omul doar ca trup, ca o piesă care poate fi înlocuită oricând în ţesătura socială cu un alt ,,exemplar”, mai sănătos, mai apt de muncă.

Cealaltă tabără s-a coagulat în principal în jurul învăţăturii creştine despre om, care susţine că acesta este făptură creată de Dumnezeu, iar existenţa sa are un sens nobil, dincolo de cele materiale.

Încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea, unii oameni de ştiinţă au început să acrediteze ideea că omul este doar trup, trecând cu totul cu vederea latura sa spirituală, iar în ultimele decenii, graţie promovării concertate a tot felul de curente ideologice anti-creştine, fiinţa umană a pierdut şi bruma de importanţă pe care o avea.

Astfel, încetul cu încetul, au apărut medici, ca şi alte categorii de intelectuali, care susţin tot felul de concepte şi teorii care permit uciderea pruncilor din pântece şi, mai recent, chiar după naştere, a bolnavilor aflaţi în ultimul stadiu al bolii şi bătrânilor.

De exemplu, Peter Singer, specialist în bioetică de la Universitatea Princeton, a devenit renumit pentru că a pledat pentru infanticid. În lucrarea sa ,,Etică practică”, el prezintă un sistem ‘etic’ în care oamenii trebuie ,,să-şi merite condiţia umană” şi pot să şi-o piardă dacă sunt handicapaţi, bătrâni sau în vreun fel ,,nefolositori” sau vătămaţi fizic sau psihic.

Punerea în practică a unui astfel de sistem ‘etic’ a atras după sine iniţierea modificării legislaţiei, pentru ca aceasta să corespundă faptelor ce se săvârşesc deja. Confruntată cu diferite cazuri abominabile: uciderea nou-născuţilor, vârstnicilor, invalizilor şi a unor persoane grav bolnave, societatea occidentală a început să reacţioneze.

În Olanda, ţară a cărei legislaţie permite eutanasia, a început să se afle în anii din urmă (2003-2004) despre uciderea nou-născuţilor cu diferite afecţiuni, printre care spina bifida. Spitalul Academic Groningen a şocat opinia publică mondială, când a cerut legalizarea eutanasiei pentru nou-născuţi care îndură ,,dureri de nesuportat” şi ,,fără speranţă pentru viitor”. Conducerea spitalului afirmă că are asentimentul tuturor celor 8 spitale universitare din Olanda pentru propunerea sa, şi şi-a motivat cererea prin faptul că metoda se practică deja în Olanda şi în alte ţări.

Unul dintre doctorii implicaţi activ în această campanie, pediatrul Eduard Verhagen, care a mărturisit că a omorât 4 copii prin injecţie letală, declara pentru postul naţional de radio: ,,Am simţit că cea mai umană opţiune pentru aceşti copii ar fi să le permitem să moară şi chiar să îi asistăm activ în moartea lor. (…) Şi în cazuri extreme, cea mai bună cale de a proteja viaţa este uneori să asistăm un pic la moarte”.

Ca urmare, în prezent, în Olanda a fost adoptat şi este în vigoare aşa-numitul Protocol Groningen, care stabileşte în ce condiţii medicul decide uciderea nou-născuţilor bolnavi. Referindu-se la acest protocol, ziaristul canadian David Warren scria, în Western Standard, că decizia olandezilor este ,,ceva atât de departe de hotarele raţiunii şi decenţei că oricine cu minte întreagă ar fi alarmat şi revoltat (…). Morala publică a olandezilor a atins acum o cotă periculoasă şi este în cădere liberă. (…) I-aş plasa pe canadieni chiar în urma lor, pe tobogan, şi nu mai este nimic care să ne oprească, decât pământul de dedesubt”.

Tot în Olanda, oamenii au început să se teamă să mai meargă la spital pentru tratament. Relatări serioase afirmă că, de ani de zile, olandezii poartă asupra lor scrisori prin care cer personalului spitalicesc să nu-i omoare. Unii olandezi declară că preferă să meargă la tratament în ţările învecinate, precum Germania şi Belgia.

În multe state ale lumii, printre care se află Canada şi Marea Britanie, problema legalizării eutanasiei este dezbătută public şi multe persoane din mediul sanitar o susţin. De exemplu, pe 4 decembrie 2007, oraşul Mexico City a adoptat o lege a ,,morţii anticipate”, care permite ,,pacienţilor diagnosticaţi ca bolnavi în ultimul stadiu al bolii să refuze măsurile de prelungire a vieţii”. Deşi legea interzice explicit eutanasia activă, nu este clar dacă nu îngăduie eutanasia pasivă, sub forma neadministrării hranei şi apei necesare pacienţilor.

Pericolul noii legi este sporit de faptul că aceasta dă dreptul pacientului să semneze documente gen ,,Living Will”, prin care îşi dă acordul pentru eutanasie (a se vedea articolul Dreptul la moarte (II)), şi permite rudelor pacienţilor inconştienţi să decidă oprirea tratamentului. Asemenea dispoziţii au condus la abuzuri serioase în Statele Unite ale Americii şi Europa, inclusiv moartea prin înfometare a pacienţilor neajutoraţi. Cel mai teribil caz din ultimii ani, care a cutremurat lumea creştină, a fost cel al lui Terri Schiavo, o tânără americancă care a fost literalmente lăsată să moară de foame şi sete, ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti care a permis soţului ei să decidă eutanasierea ei prin neadministrarea hranei şi apei.

Una dintre persoanele care a votat această lege afirma, într-un limbaj de acum consacrat, al acestor ‘apostoli’ ai morţii: ,,Noi nu vorbim despre întreruperea vieţii nimănui, ci despre calitatea pe care ei vor să o aibă la sfârşitul vieţilor lor”

În replică la ofensiva fenomenală a culturii morţii în societate şi la cazurile revoltătoare petrecute pe mapamond, în lume a luat naştere o mişcare pro-life (în apărarea vieţii), care militează pentru păstrarea moralei creştine în legislaţie şi respectarea ei în tratarea pacienţilor. Astfel, la începutul lunii decembrie a.c., la Toronto, Canada, a avut loc Simpozionul Internaţional de Eutanasie şi Sinucidere Asistată, organizat de Coaliţia de Prevenire a Eutanasiei din Canada, care a reunit peste 300 de participanţi din întreaga lume.

Acesta a fost cel mai mare simpozion de acest fel organizat până în prezent, şi a adunat specialişti de marcă din domeniul dreptului, medicinei, activismului politic şi drepturilor persoanelor cu handicap. Conducătorii unor organizaţii pentru drepturile persoanelor cu handicap şi-au exprimat temerile crescânde faţă de efectele distrugătoare ale unei atitudini favorabile eutanasiei; de asemenea, ei au remarcat că opoziţia fermă a persoanelor cu handicap poate avea un rol hotărâtor în respingerea unei legislaţii pro-eutanasie.

Bobby Schindler, fratele lui Terri Schiavo, Henk Reitsma din Olanda şi Barbara Farlow din Mississauga, Ontario, au relatat experienţele pe care le-au avut, ca urmare a faptului că moartea unor rude de-ale lor a fost grăbită de atitudinea pro-eutanasie a celor care s-au ocupat de ele ca pacienţi.

Din discursurile participanţilor au reieşit mai multe concluzii. Numeroasele eşecuri ale propunerilor legislative din Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie au dezvăluit că există încă o opoziţie destul de mare faţă de eutanasie, în multe părţi ale lumii. ‘Războiul’ cu legislaţia pro-moarte a fost câştigat de coaliţii largi de oameni, care reprezentau un spectru larg de opinii atât seculare, cât şi religioase.

Pe de altă parte, acceptarea aproape pasivă a practicii eutanasiei în ţări precum Olanda şi Belgia pare să arate că odată ce societatea acceptă aplicarea ei în condiţii limitate, aceasta ajunge, în cele din urmă, să se răspândească într-atât de mult, încât ameninţă chiar şi pe cei care nu vor sau nici măcar nu s-au gândit că ar putea să aibă de-a face cu ea.

Într-un mod asemănător cu alte curente vătămătoare care vântură societatea omenească astăzi (pro-avort, pro-sodomie etc), curentul pro-eutanasie merge înainte, învăţând din eşecuri. ‘Apostolii’ lui au învăţat că ,,toate maşinaţiile sociale sunt precedate de maşinaţii verbale” şi şi-au modificat discursul în mod corespunzător.

În plus, ei s-au orientat într-un mod mai susţinut către elita politică, care controlează legislativul, spre a introduce diferite modificări în lege cu privire la profesia medicală şi practicile spitaliceşti. Adeseori, astfel de modificări au loc, fără a ajunge la cunoştinţa sau în dezbaterea opiniei publice.

Ultima acţiune a promotorilor culturii morţii a avut loc în decembrie 2007. Cotidianul Times relatează că un grup de medici italieni a iniţiat o campanie de eliminare a jurământului lui Hipocrate, rostit la absolvirea facultăţii de medicină de viitorii medici. Jurământul, alcătuit de grecul Hipocrate (cca. 460-377 î.Hr.), supranumit ,,părintele medicinei”, susţine: ,,Să îndrum îngrijirea bolnavilor spre folosul lor şi mă voi feri să le fac orice rău şi orice nedreptate”. În plus, medicul jură: ,,Nu voi încredinţa nimănui otrăvuri, dacă îmi va cere, şi nu voi îndemna la aşa ceva; tot astfel, nu voi încredinţa nici unei femei leacuri care să o ajute să lepede”.

Giorgio Iannetti, chirurg şi profesor la Universitatea din Roma, afirmă că, ţinând seama de faptul că angajamentele pe care medicul şi le ia prin jurământul lui Hipocrate sunt depăşite, acesta trebuie eliminat sau cel puţin modificat radical. ,,Există pasaje care nu se mai potrivesc cu vremurile pe care le trăim şi pe care proaspeţii medici ştiu dinainte că nu vor fi în stare să le respecte”, a mai spus profesorul Iannetti.

Alţi medici mărturisesc că au refuzat să-l rostească. Giuseppe Remuzzi, profesor de neurologie la Universitatea din Bergamo, a amintit că, în urmă cu 5 ani, revista britanică The Lancet a propus o alternativă pentru acest jurământ. De asemenea, în mai multe şcoli de medicină din ţările occidentale, jurământul a fost deja modificat.

Pe de altă parte, Luigi Frati, şeful catedrei de chirurgie de la Universitatea din Roma, susţine că jurământul ,,aminteşte noilor medici de anumite concepte fundamentale (…). Ei simt astfel că aparţin unei comunităţi ştiinţifice cu o lungă tradiţie”. La rândul său, Mauro Moroni, profesor de boli infecţioase la Universitatea din Milano, a declarat că el a oferit jurământul scris pe ,,pergament în greaca veche. Unele valori nu pot fi schimbate”.

Renunţarea la jurământul lui Hipocrate, care a început deja, arată că societatea contemporană doreşte să se lepede nu numai de principiile moralei creştine, ci până şi de principiile păgâne antice, în locul cărora va instaura o cultură a morţii, a unui dispreţ absolut faţă de persoana umană. ‘Apostolii’ ei sunt, de fapt, simple cadavre umblătoare, care urmăresc să-i tragă în moartea sufletească care a pus stăpânire pe ei, pe toţi ceilalţi oameni. O asemenea civilizaţie, care ridică la nivel de ‘etică’ a-i omorî pe cei care nu-i sunt de folos, încetează de a mai fi o civilizaţie şi devine o anti-civilizaţie, care se va prăbuşi în cele din urmă în moartea veşnică pe care atâta o propovăduieşte.

Surse
1. www.lifesite.net, 14 decembrie 2004, ,,Dutch say child euthanasia happening around the world”
2. www.lifesite.net, 27 aprilie 2005, ,,Dutch euthanasia doctor admits to killing 4 newborns with letal injections”
3. www.lifesite.net, 5 decembrie 2007, ,,New, evolving tactics of pro-euthanasia movement highlighted at symposium”
4. www.lifesite.net, 5 decembrie 2007, ,,Mexico City passes «Anticipated Death» Law that could be a first step to euthanasia în Mexico”
5. www.catholica.ro, 17 decembrie 2007, ,,Medicii italieni spun că jurământul lui Hipocrat este depăşit”

 

 

6 decembrie 2007

Ironia istoriei

Începând cu anii ‘1990, conducerea Bisericii Anglicane a introdus o seamă de măsuri progresiste radicale, printre care se numără decizia de a hirotoni femei ca preoţi (1992), de a accepta sodomiţi ca episcopi (2003), de a hirotoni femei ca episcopi (2005) etc (a se vedea articolul Prăbuşirea Bisericii Anglicane sub asaltul agresiv al ideologiei seculare). O parte din cler şi credincioşi au reacţionat faţă de aceste măsuri; ei au protestat, au trimis epistole conducerii Bisericii şi chiar au părăsit Biserica, în mod individual sau colectiv, îndreptându-se către alte comunităţi creştine, mai conservatoare, precum Biserica Catolică sau Ortodoxă, sau constituindu-se în grupări separate.

O astfel de grupare, desprinsă din Biserica Anglicană, este Comunitatea Anglicană Tradiţională, cu sediul în Irlanda. Ea cuprinde peste 60 de episcopi şi câteva mii de preoţi, şi are peste 400.000 de credincioşi anglicani din 12 ţări.

La sfârşitul lunii octombrie 2007, o parte semnificativă a acestei comunităţi a trimis o petiţie Vaticanului prin care cerea primirea în sânul Bisericii Catolice. La ultima întrunire plenară a grupării de la Portsmouth, Marea Britanie, cei 60 de episcopi au hotărât să se adreseze Vaticanului. Potrivit declaraţiei oficiale, ,,episcopii şi vicarii generali au căzut de acord în unanimitate asupra textului unei scrisori către Sfântul Scaun, dorind uniunea deplină, mistică cu Biserica Catolică”.

Pe 6 decembrie 2007, într-un interviu acordat cotidianului Catholic Herald, cardinalul Walter Kasper, preşedintele Consiliului Pontifical pentru unitatea creştinilor, a răspuns negativ la cererea lor. El a declarat oficial: ,,Nu este politica noastră să aducem în sânul Romei atât de mulţi anglicani. Suntem în relaţii bune cu arhiepiscopul de Canterbury, şi, în măsura în care putem, îl ajutăm să ţină unită comunitatea anglicană”.

Nu este prima oară când anglicanii, în număr mare, cer Vaticanului să-i primească în Biserica Catolică şi sunt respinşi. Imediat după decizia Bisericii Anglicane de a hirotoni femei, în 1992, mai mulţi credincioşi revoltaţi au cerut convertirea la catolicism. În aprilie 1993, lor le-a răspuns cardinalul Basil Hume, pe atunci arhiepiscop de Westminster şi primat al Marii Britanii: ,,Nu există nici o îndoială că nu trebuie să întrerupem dialogul nostru ecumenist şi relaţiile prieteneşti cu Biserica Anglicană”.

În cartea ,,Opţiunea romană” a fostului preot anglican William Oddie, publicată în 1996, autorul relatează că mai mulţi prelaţi catolici englezi au împiedicat convertirea a 7 episcopi şi 700 de preoţi şi diaconi care şi-au anunţat public decizia de a trece la catolicism. Argumentul folosit de catolici a fost că aceste convertiri reprezintă ,,o invazie de intoleranţă” care trebuie evitată.

În 2005, Comunitatea Anglicană Tradiţională a făcut prima încercare de a se uni cu scaunul Romei. Primatul ei, arhiepiscopul John Hepworth, a declarat presei că gruparea sa a cerut să fie acceptată ca un ,,rit anglican” în Biserica Catolică. El a afirmat: ,,Dorinţa mea este să văd sfârşitul Reformei din secolul al XVI-lea”.

Cererea anglicanilor, de revenire în Biserica Catolică, ca şi reacţia catolicilor reprezintă o adevărată ironie a istoriei. În Evul Mediu, iniţiatorii Reformei au crezut că separarea de papalitatea coruptă şi depravată îi va ajuta să se întoarcă la învăţătura originară a Bisericii lui Hristos; pentru aceasta, ei au construit un sistem ideologic, omenesc, care i-a condus către un haos şi mai mare.

Evenimentele din ultimele decenii, cauzate de gradul avansat de degradare morală a comunităţilor protestante, i-au determinat pe unii dintre ei să realizeze unde i-a dus calea pe care au urmat-o şi să-şi dorească întoarcerea în sânul Bisericii Catolice.

De cealaltă parte a baricadei, secole de-a rândul, Biserica Catolică a dus o campanie puternică de recucerire a lumii protestante, numită Contrareformă. Între tabăra Reformei şi cea a Contrareformei au avut loc nenumărate conflicte, unele sfârşind în războaie sângeroase. Astăzi însă, Vaticanul a ajuns să refuze să-i primească înapoi pe cei pentru a căror recucerire a făcut sacrificii inimaginabile. Ironia istoriei …

Sursa: www.traditioninaction.org, 28 decembrie 2007, ,,A Church that renounces its apostolic note”

 

 

6 decembrie 2007

Din gândirea ecumenistă a ierarhiei ortodoxe: Nicolae Bălcescu lăudat, Sfântul Nicolae defăimat

La scurtă vreme de la înscăunarea sa ca întâistătător, patriarhul Daniil a început să aplice, în întreaga Biserică, măsurile de ‘guvernare’ experimentate câtă vreme a fost mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. În linii generale, acestea presupun implementarea la nivelul întregii turme ortodoxe a tot felul de idei moderniste, pentru ca aceasta să-şi urmeze arhipăstorii către abisul ecumenismului.

Parte din credincioşi sunt deja puternic afectaţi de anii de nepăsare a păstorilor lor faţă de problemele reale, omeneşti şi duhovniceşti, cu care se confruntă în viaţa de zi cu zi, ca şi de hrana sărăcăcioasă şi alterată de învăţături străine pe care o primesc în sânul Bisericii oficiale. Din aceste pricini, ei nici nu mai găsesc puterea de a discerne cu limpezime că ceea ce li se propovăduieşte şi măsurile luate de ierarhii lor reprezintă o învăţătură străină, ucigătoare de suflet.

Concret, patriarhul Daniil îşi aplică ,,programul de guvernare” prin declaraţii şi acţiuni amăgitoare, cu aparenţă de ortodoxie. De exemplu, pe 6 decembrie 2007, el a participat, alături de numeroase personalităţi de prim rang ale scenei politice româneşti, la dezvelirea unei statui a lui Nicolae Bălcescu (1819-1852), în Parcul Izvorul Rece din Bucureşti. Preşedintele României, Traian Băsescu, cel al Senatului, Nicolae Văcăroiu, şi întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române au dezvelit împreună statuia revoluţionarului român. Apoi, patriarhul a ţinut un scurt cuvânt şi a săvârşit o slujbă de pomenire.

,,Ridicarea unei statui în memoria marelui patriot şi om de cultură Nicolae Bălcescu şi inaugurarea ei astăzi, la sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, reprezintă un act de comemorare şi recunoştinţă din partea poporului român, un gest simbolic pentru o persoană-simbol”, a declarat patriarhul în cuvântul său.

Potrivit noii învăţături pe care o propovăduiesc ierarhii ortodocşi ecumenişti, care proclamă principiile pluralismului (există mai multe religii în lume, deci mai multe căi care îl conduc pe om către Dumnezeu), relativismului (fiecare religie deţine o parte din revelaţia dumnezeiască, dar nici una nu conţine întreaga revelaţie dumnezeiască, fapt care neagă Ortodoxia ca fiind singura şi adevărata credinţă în Dumnezeu), compatibilităţii dintre învăţături (ca şi cum Hristos ar avea ceva de împărţit cu Veliar …), revoluţionarul paşoptist Nicolae Bălcescu a susţinut credinţa ortodoxă, iar ,,multe din ideile lui vin din etosul creştin ortodox”.

În mod evident, patriarhul ,,uită” să menţioneze că ,,fiul demn al poporului român şi al Bisericii Ortodoxe Române” a fost mason de gradul 33 şi a preluat ideile revoluţionare franceze cele mai radicale, putând fi considerat un precursor al revoluţionarilor comunişti. De asemenea, în ţară, el a militat pentru o variantă radicală a revoluţiei de la 1848. Faptul că el foloseşte idei şi concepte creştine este o aparenţă, căci revoluţionarii (masoni) se străduiau să dea o notă de autenticitate ideilor lor folosindu-se de moştenirea creştină.

Legitimitatea pe care patriarhul doreşte să o dea lui Nicolae Bălcescu ca fiu al Bisericii Ortodoxe se înscrie în seria de introduceri a valorilor străine în sânul Ortodoxiei. Prin astfel de acţiuni se încearcă acreditarea ideii că Biserica a fost dintotdeauna o simpatizantă şi chiar aderentă la filozofia diferitelor curente anti-creştine, precursoare ale modernismului şi ecumenismului din zilele noastre. Acestea dovedesc că patriarhul şi cei din preajma lui sunt, într-adevăr, ‘constructori’ de poduri între trecut, prezent şi viitor, ce au menirea de a răstălmăci sau chiar rescrie istoria.

Dezvelirea statuii lui Bălcescu şi ‘ungerea’ lui ca fiu dreptcredincios al Bisericii nu este primul act de acest gen. Statuia domnitorului mason Alexandru Ioan Cuza (foto), marele prigonitor al Bisericii din veacul al XIX-lea, cel care a îndrăznit pentru prima oară în istoria românilor să se atingă de averea Bisericii, a avut neobrăzarea de a se ‘aşeza’ singură chiar în dealul Patriarhiei … Căci cine ar putea crede că un ierarh ortodox ar face aşa ceva ?

Trecând peste episodul Nicolae Bălcescu, omenesc, ajungem la cel cu Sfântul Nicolae, dumnezeiesc. Astfel, în vreme ce în sânul Bisericii Ortodoxe Române bântuie de ceva vreme forme de cult al personalităţii, şi mai recent de elogiere publică a unor figuri istorice care nu au nici cea mai mică tangenţă cu viaţa bisericească, sfinţii Bisericii, cei care au bineplăcut cu adevărat lui Dumnezeu, sunt ignoraţi, dacă nu defăimaţi.

Pe 6 decembrie, cotidianul Lumina, care aparţine trustului de presă al patriarhului, a publicat un articol despre Sfântul Ierarh Nicolae, intitulat ,,Sfântul Nicolae, întruchiparea dărniciei lui Dumnezeu”. Acesta se doreşte a fi o scurtă prezentare a vieţii sfântului, însă, ideile presărate în articol sunt departe de a se constitui într-o laudă la adresa sfântului.

Autorul afirmă nici mai mult, nici mai puţin că noi, creştinii, nu ştim în realitate nimic cert despre Sfântul Ierarh Nicolae: ,,Viaţa Sfântului Nicolae este foarte puţin cunoscută. Nu există o biografie detaliată a vieţii sale, întrucât mai toate elementele biografice au apărut târziu şi nu au putut fi demonstrate”, ,,iar cele care se cunosc sunt puse la îndoială”. Această idee nu este prezentată doar într-un loc în cadrul articolului, ci este reluată şi insinuată de 5 ori pe parcursul lui.

Urmând o asemenea logică, o sumedenie de vieţi de sfinţi, ca şi evenimente din istoria Bisericii, care sunt consemnate în Sfânta Scriptură, în scrierile Sfinţilor Părinţi şi în lucrări aghiografice, nu pot fi demonstrate ‘ştiinţific’ şi, prin urmare, pot fi privite cu circumspecţie, chiar contestate.

În acest fel este defăimată Tradiţia şi istoria Bisericii, ca şi istoricii şi scriitorii bisericeşti de seamă, care s-au străduit să adune vieţile sfinţilor, să le facă cunoscute credincioşilor, uneori prin minune, şi să le lase moştenire posterităţii. Şi oricum, ştiinţa zilelor noastre ne-a dovedit cu vârf şi îndesat că şi-a pierdut rigurozitatea, seriozitatea, chiar şi metodele principiale de observare şi cercetare, şi a rămas doar un instrument lipsit de valoare reală, în mâinile politicienilor de tot soiul, care se folosesc de ea.

O altă idee vehiculată în articol este aceea că Sfântul Nicolae ar fi un apostol al ecumenismului. Cititorului i se spune că sfântul ,,este cinstit de toată creştinătatea” şi ,,chiar şi în tradiţia creştină de tip protestant, unde s-a interzis cinstirea sfinţilor, Sfântul Nicolae a continuat să fie cinstit”, drept … Santa Claus, cel care aduce daruri de Crăciun !

Apoi, în text apar afirmaţii, precum aceea că Sfântul Nicolae ,,era un episcop foarte pragmatic”. Dacă scotocim în DEX (dicţionarul explicativ al limbii române), aflăm că a fi pragmatic înseamnă a ,,aprecia realitatea numai în funcţie de utilitatea practică a acesteia”. Ciudată zugrăvire a personalităţii Sfântului Nicolae …

Pare-se, într-adevăr, că autorul i-a conturat sfântului o personalitate pe placul ierarhilor săi, după chipul lor, care ar putea legitima actele de apostazie săvârşite de aceştia: dacă s-a ştiut vreodată ceva serios despre sfânt, s-a spulberat, pentru că nu era probat ‘ştiinţific’, dar este limpede ca lumina zilei că el era un apostol al ecumenismului şi un ierarh foarte pragmatic, care a socotit lucrurile ,,în funcţie de utilitatea practică” a lor !!!

În finele acestui articol citim că ,,Sfântul a devenit simbolul unităţii creştinilor”, deoarece ,,la 6 decembrie 2005, cu ocazia comemorării Sfântului Ierarh Nicolae, Institutul pentru Studii Ecumeniste al Universităţii Fribourg, Elveţia, a întemeiat «Die Silberne Rose des heilige Nikolaus von Fribourg» – trandafirul de argint al Sfântului Nicolae de la Fribourg”, un premiu ecumenist, care a fost acordat, anul acesta, maicii stareţe de la Mânăstirea Văratec, stavrofora Iosefina Giosanu.

Cu ocazia premierii, s-a tipărit o felicitare cu fotografia maicii stareţe cu distincţia primită şi cu o rugăciune către Sfântul Nicolae pentru unitatea creştinilor, cerând monahilor ortodocşi să o citească. Această felicitare se aseamănă întrucâtva unui îndemn al păstorilor ecumenişti către monahi: ,,Iată cum îi cinstim şi îi premiem pe monahii ‘ascultători’, care lucrează în glia ecumenistă. Faceţi la fel, fiţi ecumenişti, pragmatici, lepădaţi-vă de credinţa Sfinţilor Părinţi, căci nu se mai potriveşte cu vremurile pe care le trăim. Noi vom şti să vă răsplătim pe măsură: vă vom dărui slava cea deşartă a acestui veac, vom face poze cu voi, calendare, afişe, vom scrie cărţi despre ‘nevoinţele’ voastre. Vă vom preamări mai mult decât pe sfinţii Bisericii, acei înapoiaţi şi rigizi care nu au vrut să fie toleranţi şi deschişi către alte invăţături, care nu au fost de acord cu compromisurile. Nu faceţi ca ei, căci ca ei veţi sfârşi !”

Surse
1. Lumina, 6 decembrie 2007, ,,Sfântul Nicolae, întruchiparea dărniciei lui Dumnezeu”
2. www.catholica.ro, 6 decembrie 2007, ,,Dezvelirea statuii lui Nicolae Bălcescu”
3. www.mitropolia-ardealului.ro, 7 decembrie 2007, ,,Ridicarea unei statui în memoria marelui patriot şi om de cultură Nicolae Bălcescu”
4. www.razboiintrucuvant.ro, 7 decembrie 2007, ,,Când întunericul ia chipul Luminii sau cum este necinstit Sfântul Nicolae de către ortodocşii «de şcoală nouă»”

 

 

7 decembrie 2007

Babilonii contemporane

Oamenii din zilele noastre ne dovedesc, pe zi ce trece, că, pentru ei, a fi creştin nu mai înseamnă mare lucru, mărturie stând opiniile şi acţiunile lor, care mai de care mai trăsnite.

De exemplu, consiliul districtului Kent (Canada) oferă cetăţenilor săi ceremonii seculare de ,,întâmpinare a copilului” ca alternativă pentru botezul creştin. Când părinţii merg să înregistreze naşterea copilului, biroul districtual de înregistrări le înmânează o broşură care face reclamă la ,,ceremonia de întâmpinare perfectă”. Aceasta costă între 109-234 lire şi este însoţită de un certificat de numire standardizat.

Pe site-ul consiliului scrie: ,,O ceremonie de întâmpinare poate fi un mod foarte special de a sărbători naşterea copilului vostru şi întâmpinarea noii sosiri în familie şi în comunitatea mai mare. De asemenea, este o ocazie pentru a face cunoscută, înaintea familiei şi a prietenilor, intenţia de a fi un părinte cât mai bun şi o oportunitate pentru prieteni sau rude de a-şi arăta relaţia specială cu copilul vostru”.

O altă iniţiativă ce urmează ,,moda” religioasă contemporană este alcătuirea unui calendar unic, ce cuprinde sărbătorile religiilor importante: sărbători creştine: ortodoxe, catolice, protestante; ale vechilor religii: iudaism, islamism, hinduism, budism, confucianism, zoroastrism; ale religiilor şi mişcărilor religioase noi: mormonism, baha’i, wicca, scientologie etc.

În calendar apar, de asemenea, sărbătorile noilor curente unificatoare ale religiilor, precum ecumenismul – săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor şi dialogul interreligios. În cadrul dialogului intereligios sunt trecute prăznuirea celor 4 capelani (4 capelani, 3 creştini şi unul evreu, care şi-au dat viaţa în cursul celui de-al doilea război mondial) şi Ziua recunoştinţei (sărbătorită la 13 octombrie în Canada şi 27 noiembrie în Statele Unite ale Americii).

Apar în calendar şi alte caracteristici ale calendarelor particulare ale religiilor, precum zile intercalate.

Acest amestec lipsit de logică şi sens este asemenea Turnului Babel, unde fiecare vorbea limba sa şi nimeni nu-l înţelegea pe cel de lângă el. Aşa şi astăzi, fiecare ,,crede în felul lui”, are dumnezeul lui şi nu se mai înţelege defel cu cel de lângă el …

Surse
1. www.religiousintelligence.co.uk, 7 decembrie 2007, ,,Bishop’s anger over secular naming ceremony”
2. www.interfaithcalendar.org, ,,Interfaith calendar”

 

 

11 decembrie 2007

Cu sprijinul ierarhilor ortodocşi, creştinismul se transformă încet, dar sigur în antisemitism

Încet dar sigur, ortodocşii ecumenişti merg pe calea iniţiată de Biserica Catolică, de deschidere faţă de celelalte religii ale lumii şi, în mod special, faţă de iudaism. Deoarece, în plan interreligios, catolicii excelează în dialogul creştino-evreiesc (a se vedea articolul Ianuarie 2007. Ştiri – Conferinţa iudeo-catolică «Credinţa lui Israel şi omenirea. Contribuţia iudaismului la lumea contemporană»).

Astfel, ei îşi dovedesc prietenia faţă de evrei prin organizarea de întruniri şi conferinţe comune, participarea la slujbe evreieşti, în sinagogi, şi chiar la paştele evreiesc, studierea Talmudului de către episcopii catolici etc. Recent, Conferinţa episcopilor catolici din Statele Unite ale Americii a recomandat tuturor cardinalilor şi episcopilor americani să comemoreze ziua holocaustului printr-o slujbă specială, alcătuită de rabinul Klenicki şi dr. Eugene J. Fischer, intitulată ,,De la disperare la nădejde: o slujbă interreligioasă comemorativă a holocaustului”.

În ultima perioadă, ortodocşii ecumenişti s-au implicat şi ei în acest dialog, prin conferinţe şi reuniuni la nivel local şi internaţional. În perioada 14-15 martie 2007, la Institutul Van Leer, în jurisdicţia Patriarhiei Ierusalimului, a avut loc cea de-a VI-a întrunire academică dintre ortodoxie şi iudaism, având tema ,,Libertatea religioasă şi relaţia dintre libertate şi religie”.

Ea a fost susţinută de Centrul Sapir pentru Educaţie şi Cultură Evreiască şi de arhonţii Ordinului Sfântul Andrei al Patriarhiei Constantinopolului. Întrunirea a fost coprezidată de Mitropolitul Emmanuel al Franţei, care conduce departamentul pentru probleme interreligioase şi interculturale al Biroului de legătură al Patriarhiei Constantinopolului cu Uniunea Europeană de la Bruxelles şi şef-rabinul David Rosen, preşedintele Comitetului Evreiesc Internaţional pentru consultaţii interreligioase.

La întrunire au participat Patriarhul Teofil al III-lea al Ierusalimului, şef-rabinul statului Israel, Yonah Metzger, şi 40 de delegaţi ortodocşi şi evrei. De asemenea, au fost prezenţi, ca observatori, reprezentanţi ai Vaticanului şi Fraternităţii de studii teologice ecumeniste din Israel. În urma discuţiilor, delegaţii au ajuns la următoarele concluzii: ,,… (c) trebuie garantate libertatea religiei, libertatea de conştiinţă pentru toţi indivizii şi libertatea de a săvârşi închinarea şi riturile proprii la nivel naţional, regional şi internaţional; (e) valoarea persoanei umane ne obligă să respectăm toate formele de exprimare religioasă şi seculară, atâta vreme cât nu încalcă sau ameninţă securitatea şi libertatea religioasă a indivizilor, comunităţilor şi societăţilor. Dimpotrivă, acolo unde secularismul militant şi extremismul religios sunt pasibile de o asemenea ameninţare, trebuie respinse şi combătute”.

Ulterior, între 12-17 noiembrie 2007, în Franţa, s-a desfăşurat Săptămâna de prietenie creştino-evreiască, cu tema ,,Biserica Ortodoxă şi iudaismul: pentru a ne cunoaşte mai bine”. În cadrul acesteia au avut loc diferite manifestări, conferinţe, vizitarea reciprocă a lăcaşurilor de cult, rugăciuni comune, participarea ortodocşilor vineri seara la slujba de deschidere a sabatului în diferite sinagogi din Paris.

În cadrul Săptămânii de prietenie s-au vehiculat idei, precum: ,,Forţa unei credinţe religioase nu stă în exclusivismul său”, ,,creştinii au devenit conştienţi de greşelile comise; (…) ei au renunţat să se creadă autosuficienţi”. Astfel de idei respectă principiile de bază ale dialogului interreligios, îndeosebi pe cel al complementarităţii religiilor.

În timp ce promovează dialogul interreligios alături de creştini şi implicit complementaritatea religiilor, ca şi ,,libertatea religiei, libertatea de conştiinţă”, ,,respectarea tuturor formelor de exprimare religioasă” etc, evreii acuză Biserica creştină de antisemitism şi cer vehement modificarea învăţăturii şi slujbelor ei, în special a textului slujbelor din Săptămâna Patimilor. În Biserica Catolică, începând cu Conciliul Vatican II, slujbele au fost radical schimbate (a se vedea articolul Iulie 2007. Ştiri – Manipulări papale). De asemenea, protestanţii au eliminat pasaje din slujbele lor.

În Biserica Ortodoxă, problema nu a fost discutată nicicând în mod oficial, însă, acolo unde s-a putut, s-au operat pe tăcute modificări în cărţile de cult. Spre exemplu, Biserica Ortodoxă Română a eliminat, din ultimele ediţii ale unor cărţi de cult pasaje, cele mai cunoscute cazuri fiind al schimbărilor din prohodul Domnului şi al troparului Învierii pe glasul 1.

Însă, în aprilie anul acesta, gheaţa a fost spartă. În cursul unei vizite în Israel, 12 preoţi ortodocşi au cerut Bisericilor lor ,,să-şi revizuiască poziţiile teologice vechi faţă de evrei şi să îndepărteze pasajele antisemite din liturghie”. Ei au afirmat: ,,Este timpul să numim antisemitismul un mare păcat împotriva lui Dumnezeu şi a omului”.

Declaraţia de 10 pagini a preoţilor ortodocşi, care fac parte din Bisericile Ortodoxe ale Rusiei, Greciei, Ucrainei şi Georgiei, cere Bisericii Ortodoxe să renunţe la ,,teologia înlocuirii” (n.r.: adică, învăţătura Bisericii care susţine că Legea veche a fost o preînchipuire, o pregătire pentru venirea Mântuitorului. Cu alte cuvinte, Legea nouă a luat locul celei vechi).

Cererea a stârnit discuţii în lumea ortodoxă. Părintele Inochentie Pavlov, profesor de teologie la Institutul Teologic Biblic din Moscova, a afirmat: ,,Din nefericire, există unii ortodocşi care propagă un antisemitism respingător sub stindardul Ortodoxiei, care este incompatibil cu creştinismul. (…) Trebuie să unim glasurile şi să cerem mirenilor şi ierarhilor să formuleze o poziţie oficială a Bisericii Ortodoxe faţă de relaţiile cu iudaismul, aşa cum a formulat cu câteva decenii în urmă Biserica Catolică”. De asemenea, părintele Ioan Sviridov, redactorul-şef al postului de radio rusesc Sophia, a declarat: ,,A sosit vremea să începem dialogul dintre ortodoxie şi iudaism”.

Liga Anti-Defăimare (ADL) a solicitat ierarhilor ortodocşi să susţină propunerea preoţilor. ,,Îi chemăm pe conducătorii ortodocşi să înceapă acum procesul de îndepărtare a pasajelor antisemite din liturghie. Acest efort este amânat de multă vreme. Foarte mulţi evrei au suferit de-a lungul secolelor. Şi astăzi, în multe ţări, în care aceste biserici sunt importante, evreii se confruntă cu o creştere a antisemitismului, datorită nehotărârii de a rezolva această problemă”, a spus Abraham H. Foxman, directorul naţional al ADL. Eric J. Greenberg, director asociat al ADL pentru probleme interreligioase, susţinea: ,,Îi apreciem pe preoţii şi intelectualii curajoşi care caută să salveze Bisericile lor de otrava antisemitismului” …

În acelaşi timp în care îi acuză pe creştini de antisemitism, evreii se strecoară în spaţiul creştin cu sărbătorile lor tradiţionale. Nu suntem de părerea că praznicele evreieşti nu-şi găsesc locul într-o societate creştină sau că evreii nu au dreptul de a-şi ţine sărbătorile religioase, însă este mai mult decât bizar ca ortodocşii să ia parte la ele.

Una dintre cele mai promovate sărbători evreieşti pe întreg mapamondul este hanuka, numită şi sărbătoarea luminii. Cu această ocazie, evreii prăznuiesc înfrângerea duşmanilor greco-sirieni şi resfinţirea Templului din Ierusalim, şi pomenesc minunea săvârşită atunci, când menora din templu a ars 8 zile, deşi uleiul existent ar fi ajuns doar pentru o zi.

Astfel, pe 4 decembrie 2007, în Piaţa Manejului de lângă Kremlin, a avut loc o ceremonie specială pentru începutul sărbătorii hanuka. Primarul Moscovei, Yury Luzhkov, şi şef-rabinul Rusiei, Berel Lazar, au aprins primele lumânări într-o menora uriaşă amplasată în piaţă (foto). La ceremonie au participat numeroşi musafiri, toţi cei prezenţi primind o mică menoră drept cadou.

Berel Lazar a declarat: ,,Posibilitatea de a marca public sărbătorile evreieşti şi a aprinde menora într-o piaţă centrală din Moscova constituie o minune a zilelor noastre”. Evenimentul are loc regulat, de câţiva ani, în Piaţa Manejului. De asemenea, mai multe maşini cu menore montate pe capotă au circulat prin oraş în perioada 4-12 decembrie, cât a ţinut sărbătoarea. Aceasta a fost celebrată cu fast şi în alte oraşe din Rusia.

Pe 11 decembrie 2007, la Ateneul din Bucureşti, a avut loc aprinderea ultimei lumânări de hanuka şi ceremonia de încheiere a sărbătorii. Printre invitaţi s-au numărat: ministrul infrastructurilor naţionale israeliene, Beniamin Ben Eliezer, ministrul român al afacerilor externe, Adrian Cioroianu, ambasadorul Israelului în România, Oren David, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Nicholas Taubman, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, Aurel Vainer, preşedintele Comunităţii Evreieşti din Bucureşti, Osy Lazăr etc. Ministrul Cioroianu a fost invitat să aprindă lumânarea de început, după care a primit cadou o menoră (foto).

Pe 10 decembrie 2007, demnitarii polonezi au aprins o menora în Camera inferioară a Parlamentului polonez, pentru a marca sărbătoarea hanuka. O ceremonie similară a avut loc la palatul prezidenţial, pentru al doilea an consecutiv. În prezent, în peste 10.000 de pieţe publice din toată lumea sunt aprinse menore.

În ciuda faptului că astăzi, în aproape orice colţ al lumii, societatea contemporană arată multă înţelegere faţă de culturi, tradiţii şi credinţe dintre cele mai diferite, inclusiv faţă de cultura şi religia iudaică, evreii nu încetează să-i acuze pe creştini şi Biserica creştină de antisemitism. Diferenţa dintre atitudinea celor două părţi ridică de la sine întrebarea: care este adevăratul motiv pentru care evreii continuă să-i acuze pe creştini ? Pare-se că nu este altul decât faptul că noi, creştinii, Îl mărturisim pe Hristos că este Mesia …

Menora de gheaţă. Krasnoyarsk, Siberia

Surse
1. www.ec-patr.org, ,,Communique of the 6th Academic Meeting between Judaism and Orthodox Christianity. Jerusalem, March 14-15, 2007”
2. www.jpost.com, 20 aprilie 2007, ,,Priests: remove anti-semitic liturgy”
3. www.brama.com, 28 mai 2007, ,,UAOC Bishop praises priests for trying to end anti-semitism in liturgy”
4. www.adl.org, 6 iunie 2007, ,,ADL urges Orthodox Christian Churches to excise anti-semitism from liturgy”
5. http://www.amitie-judeo-chretienne.com, 12 noiembrie 2007, ,,Juifs et Chretiens devant la rupture spirituelle du XXIeme siecle”
6. www.fjc.ru, 29 noiembrie 2007, ,,Giant menorah lighting to be held in front of the Kremlin”
7. www.interfax.ru, 5 decembrie 2007, ,,Moscova mayor and Russia’s Chief Rabbi lit up Chanukah candles in the center of Moscow”
8. www.fjc.ru, 7 decembrie 2007, ,,Dnepropetrovsk lights up in style for Chanukah”
9. www.fjc.ru, 10 decembrie 2007, ,,Krasnoyarsk lights up for icy Chanukah”
10. www.romania-israel.com, 11 decembrie 2007, ,,Hanuka la Atheneul Român”
11. www.wwrn.org, 13 decembrie 2007, ,,Polish, Jewish leaders light 1st menorah in Poland’s parliament for Hanukkah”

 

 

13 decembrie 2007

Inchiziţia şi-a schimbat numele în … Uniunea Europeană

În ultimii câţiva ani, graba conducătorilor Europei de a-şi impune ideologia, prin intermediul constituţiei, s-a lovit de o opoziţie destul de puternică din partea cetăţenilor. Proiectul constituţiei din 2004 trebuia ratificat de toate ţările europene prin referendum sau de către corpurile legislative naţionale. Însă, în referendumurile din 2005, francezii şi olandezii au votat împotrivă, blocând introducerea acestui document ca tratat constituţional al organismului suprastatal european.

După 2 ani de aşteptare, strategii Europei au reluat problema într-un mod diferit doar în aparenţă. La întrunirea din 21-23 iunie 2007 de la Bruxelles a Consiliului Europei, s-a acordat mandat unei conferinţe interguvernamentale pentru a revizui tratatul constituţional. Apoi, între 18-19 octombrie 2007, Consiliul Europei s-a reunit la Lisabona, unde şi-a dat acordul final asupra textului, care a fost numit Tratatul de reformă sau Tratatul de la Lisabona. Acesta a fost semnat, în cadrul unei ceremonii, la 13 decembrie 2007, la Mânăstirea Jeronimos din Lisabona, de către toţi şefii de stat şi de guvern ai celor 27 de state membre, printre care şi România.

Acest tratat nu le înlocuieşte pe cele anterioare, care reglementează activitatea Uniunii Europene, ci le amendează. Este demn de remarcat faptul că lideri politici, analişti şi alţi reprezentanţi de seamă ai societăţii au declarat că ,,tratatul reia practic substanţa şi prevederile fostului tratat constituţional”. Valery Giscard d’Estaing, fost preşedinte al Franţei şi fost preşedinte al Convenţiei pentru viitorul Europei, care a elaborat textul tratatului constituţional, declara: ,,Toate propoziţiile anterioare se vor regăsi în noul text, dar ascunse sau deghizate într-un fel sau altul”.

Ce noutăţi aduce Tratatul de la Lisabona ? Cele mai importante dintre aspectele stabilite prin acest act sunt: conferă personalitate juridică Uniunii Europene (care poate semna tratate internaţionale); înfiinţează funcţia de şef al diplomaţiei europene, cu titulatura de Înalt Reprezentant pentru afaceri externe şi politică de securitate comună; măreşte mandatul preşedintelui Consiliului European la 2 ani şi jumătate; extinde competenţele Parlamentului European; Consiliul Europei şi Banca Centrală Europeană devin instituţii oficiale; elimină referinţele la o constituţie şi la diferite simboluri ale Uniunii Europene, precum drapelul sau imnul, deşi acestea sunt deja în uz (pentru ca oamenilor să nu li se pară că uniunea este un super-stat); modifică sistemul de vot şi elimină dreptul de veto în anumite domenii; nu în ultimul rând, tratatul conferă statut juridic obligatoriu Cartei Drepturilor Fundamentale (semnată în decembrie 2007 la Strasbourg).

Pentru ca Tratatul de reformă să intre în vigoare la data de 1 ianuarie 2009, înaintea alegerilor europene, el trebuie ratificat de fiecare stat european în parte. Ţinând cont de problemele apărute în 2005, politicienii europeni s-au opus cu înverşunare ratificării documentului prin referendum, alegând varianta mult mai comodă a validării sale de către corpurile legislative naţionale. Singura ţară care va organiza referendum este Irlanda, din cauza prevederilor sale constituţionale.

Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, declara la Strasbourg: ,,Nu va exista nici un tratat dacă în Franţa are loc un referendum, care ar fi urmat de un alt referendum în Marea Britanie”.

Opoziţia politicienilor faţă de votul popular are loc în ciuda tuturor semnalelor venite din partea cetăţenilor care au cerut, în mai multe state europene, ca ratificarea documentului să se facă prin referendum. Un sondaj realizat de publicaţia Financial Times releva că ,,70% din cetăţenii din cele mai mari 5 state ale Uniunii Europene (Franţa, Germania, Italia, Spania şi Marea Britanie) doresc referendumuri naţionale”. Cereri similare au existat în Olanda.

Unii politicieni şi mass-media au declarat că ,,ratificarea în parlamente va conduce, în mod inevitabil, la crearea unei prăpăstii între cetăţenii Europei şi instituţiile lor”. Acelaşi lucru era semnalat de săptămânalul francez L’Express: ,,Există dovada că Uniunea Europeană nu poate merge înainte decât trecând peste asentimentul popular (…). Uniunea se teme de popoarele ei într-atât de mult, încât a trebuit să abandoneze la Lisabona «însemnele manifeste», drapelul şi imnul, pentru a da nişte garanţii destul de ciudate opiniei”.

,,Construcţia europeană redevine o acţiune a elitelor politice”, au afirmat marile cotidiene; este semnificativ că această ‘construcţie’ pe care elitele politice o doresc pentru Europa are o temelie profund anti-creştină. Practic, împotriva voinţei populare, lumea politicului vrea să ridice anti-creştinismul la rang de doctrină europeană.

Printre cele mai recente exemple de promovare a unei ideologii anti-creştine se numără: promovarea dialogului între culturi, tradiţii şi credinţe (a se vedea articolul POLILOGHII ECUMENISTE. Dialoguri între religii şi dialoguri între civilizaţii), condamnarea homofobiei (două rezoluţii ale Parlamentului European din 18 ianuarie 2006 şi 27 aprilie 2007, a se vedea articolul Sodoma cucereşte lumea, cu sau fără voia noastră (II)) şi condamnarea creaţionismului (a se vedea articolul Documente ale Bisericii. Rezoluţia Consiliului Europei cu privire la creaţionism).

Ultima dintre aceste măsuri, rezoluţia Consiliului Europei cu privire la creaţionism, a fost adoptată la 4 octombrie 2007. În acest act, parlamentarii europeni, ca nişte veritabili inchizitori ai unui Ev Mediu modern, fac rechizitoriul teoriei creaţioniste, calificând-o drept ,,ameninţare pentru drepturile omului” şi ,,respingere totală a ştiinţei”, şi cer statelor membre ,,să se opună ferm” predării sale în şcoli ,,ca disciplină ştiinţifică”.

Împotriva acestei rezoluţii s-au ridicat numeroşi oameni de ştiinţă, care au subliniat pericolele dogmatizării unei teorii ştiinţifice, într-un mod cu totul necaracteristic pentru ştiinţă. O analiză a rezoluţiei, realizată de Institutul Discovery, afirmă: ,,Nu se presupune că ştiinţa permite şi chiar susţine scepticismul şi îndoiala ? Numind îndoiala la adresa teoriei lui Darwin crimă de gândire împotriva umanităţii, rezoluţia dezvăluie că acest Consiliu al Europei este alcătuit chiar din acel tip de dogmatişti, pe care ei afirmă că vor să-i oprească” !

Centrul European pentru Lege şi Justiţie s-a opus, de asemenea, adoptării acestui document. Reprezentanţii săi au declarat că o consecinţă imediată a votării acestei rezoluţii este împiedicarea discuţiilor academice constructive, ca şi a celor educative, pe marginea teoriilor evoluţioniste şi creaţioniste.

Astfel de documente oficiale ale Uniunii Europene vin să ne dovedească o dată în plus, dacă mai era nevoie, că artizanii Uniunii Europene vor să izgonească creştinismul de pe continent şi să-şi impună propria religie, prin aceeaşi metodă pe care a folosit-o Vaticanul pentru a cuceri sau a reduce la tăcere pe cei care i s-au opus: inchiziţia …

Surse
1. www.gov.ro, iunie 2007, ,,Avem acord pentru reforma Uniunii Europene”
2. http://assembly.coe.int, 4 octombrie 2007, ,,Resolution 1580 (2007). The dangers of creationism in education”
3. Gândul, 6 octombrie 2007, ,,Creaţionismul nu se va preda în şcoli ca disciplină ştiinţifică”
4. Cotidianul, 19 octombrie 2007, ,,Habemus Constitutiae”
5. Gândul, 22 octombrie 2007, ,,Liderii Uniunii Europene, temători să organizeze referendumuri. Ratificarea – ultimul hop al Tratatului de la Lisabona”
6. www.bbc.co.uk, 13 decembrie 2007, ,,Liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene au semnat în Portugalia ’Tratatul de la Lisabona’”
7. Curierul naţional, 14 decembrie 2007, ,,Liderii UE-27 au semnat Tratatul de la Lisabona”
8. www.mae.ro, 18 decembrie 2007, ,,Tratatul de reformă/Tratatul de la Lisabona”
9. www.dilemaveche.ro, 22 decembrie 2007, ,,La Tratat nou, negocieri noi…”
10. www.gds.ro, nr. 3965, ,,Tratatul de la Lisabona, trimis spre ratificare”
11. www.monde-diplomatique.ro, decembrie 2007, ,,O clonă a Tratatului Constituţional”
12. www.monde-diplomatique.ro, decembrie 2007, ,,La Lisabona, fără ca popoarele s-o ştie. Resurecţia ’Constituţiei’ europene”
13. http://en.wikipedia.org/, ,,Treaty of Lisbon”

 

 

Decembrie 2007

Războiul împotriva creştinismului

În ultima perioadă are loc un atac concertat împotriva creştinismului, pe toate fronturile posibile şi imaginabile. Prin această campanie este atacată nu numai instituţia Bisericii, dar mai ales biserica din sufletul fiecărui creştin în parte; cu alte cuvinte, se urmăreşte izgonirea creştinismului din cugetele şi inimile tuturor.

Este o luptă împotriva simbolurilor creştine prin eliminarea icoanelor, crucilor şi monumentelor creştine din spaţiul public; de asemenea, creştinilor li se cere să nu mai poarte nici măcar discrete cruciuliţe la gât. Cuvinte precum Crăciun, Naşterea Domnului au devenit indezirabile, cu toate că alte cuvinte precum diwali (sărbătoare hindusă, a se vedea articolul Noiembrie 2007. Ştiri – Hinduşii ridică temple în Europa, iar ierarhii creştini propovăduiesc compatibilitatea dintre cele două religii) sau hanuka nu se află în aceeaşi situaţie … Nici simbolurile acestor religii …

În ciuda dialogului interreligios, creştinii continuă să fie prigoniţi în diferite părţi ale lumii: nu li se permite să slujească, să construiască biserici în anumite regiuni chiar dacă comunitatea este cea care cere acest lucru, să intre în bisericile care le aparţin de facto, să repare lăcaşurile de cult afectate de bombardamente sau chiar vandalizate de duşmani ai creştinătăţii. Prigonirea creştinilor la nivel individual poate merge de la a fi concediaţi pentru refuzul de a face lucruri contrare principiilor creştine până la agresarea fizică şi chiar uciderea lor.

Învăţătura creştină este pusă la îndoială, luată în derâdere sau criticată prin emisiuni şi documentare realizate de televiziuni sau organizaţii cu renume. Prin astfel de mijloace mass-media se încearcă acreditarea ideii că religia creştină este un mit, că Iisus Hristos fie nu a existat, fie a fost un simplu om, fie a vrut să spună altceva decât propovăduieşte Biserica etc. Astfel de idei nu sunt noi, însă amplitudinea la care a ajuns în ultima perioadă promovarea lor la orice nivel al societăţii este o operă propagandistică de proporţii a duşmanilor creştinismului.

În lumea artei, se vernisează expoziţii, rulează filme şi au loc spectacole care revarsă asupra omenirii torente de blasfemii care mai de care mai cutremurătoare. Hula tronează deasupra tuturor asalturilor anti-creştine, ea s-a cocoţat la loc de cinste în societatea post-modernă, care încearcă să-L elimine cu totul pe Dumnezeu din univers, fie prin indiferenţă faţă de credinţă, fie prin vrăjmăşie şi ură deschisă faţă de tot ceea ce înseamnă creştinism. Unele dintre blasfemii nici nu pot încăpea în mintea unui om normal; ele vatămă sufletele oamenilor într-un mod terifiant şi perfid.

Vom încerca să exemplificăm cele de mai sus cu câteva ştiri alese în principal din lunile noiembrie şi decembrie 2007, căci evenimentele anti-creştine sunt nenumărate şi cad asemenea unei grindine asupra omenirii.

* * *

Despre lupta împotriva simbolurilor creştine am mai scris, cu atât mai mult cu cât acest fenomen s-a făcut simţit şi în România, din cauza acţiunilor profund anti-creştine ale Asociaţiei Solidaritatea pentru Libertatea de Conştiinţă (ASLC, a se vedea serialul Reînvierea iconoclasmului ca prim pas în prigonirea creştinismului în România şi articolele Iunie 2007. Ştiri – Războiul împotriva icoanelor continuă cu înverşunare şi August 2007. Ştiri – Nici o lună fără proteste la adresa creştinismului. ASLC şi campania sa aberantă).

Atacul împotriva simbolurilor expuse de Naşterea Domnului, precum ieslea şi brazii, şi a cuvintelor legate de acest praznic creştin a fost numit ,,Războiul împotriva Crăciunului” şi se duce de câţiva ani în ţările occidentale ale Europei şi Statele Unite ale Americii. Autorităţile civile americane, ca şi lanţurile de magazine, au decis să nu mai folosească public diferite expresii. Astfel ,,bradul de Crăciun” a fost înlocuit cu ,,pomul de sărbătoare”, urarea ,,Crăciun fericit !” s-a transformat în ,,Sărbători fericite !”, iar în jurul scenelor cu Naşterea Domnului se duc adevărate războaie mediatice şi în justiţie.

În 1998, primăria oraşului Birmingham, Marea Britanie, a adoptat denumirea de ’Winterval’ şi urarea ’Happy Winterval !’ pentru perioada de la sfârşitul lunii decembrie, când au loc sărbătorile creştine de iarnă. După doi ani de proteste, s-a renunţat la această variantă; după boicotarea magazinelor şi trimiterea de cereri către autorităţi, anul acesta, războiul pare să se fi îmblânzit oarecum. Unele magazine folosesc din nou cuvântul ’Crăciun’, iar Camera Reprezentanţilor a adoptat o rezoluţie care proclamă ,,importanţa Crăciunului şi a credinţei creştine”.

Apoi, în perioada sărbătorilor Naşterii şi Învierii Domnului, canalele TV programează emisiuni şi documentare care au o ţintă precisă: terfelirea sau negarea creştinismului. Anul acesta de Crăciun, televiziunea naţională canadiană (CBC) a prezentat un documentar intitulat ,,Hristosul păgân”, bazat pe cartea cu acelaşi nume a teologului liberal canadian Tom Harpur.

Harpur afirmă că ,,a descoperit că Noul Testament este bazat în întregime pe mitologia egipteană, că Iisus Hristos nu a trăit niciodată şi că întotdeauna s-a dorit ca textul Scripturii să fie citit alegoric. Întemeietorii Bisericii sunt cei care au înşelat lumea să ia Scripturile literal”. De ani de zile, postul de televiziune CBC atacă deschis creştinismul, deşi 70 % din populaţia Canadei se declară creştină.

Ţeluri similare are postul britanic BBC. Anul acesta, el a prezentat ,,cea mai nouă interpretare relevantă nereligioasă a naşterii lui Hristos, de data aceasta ca o poveste politică în sprijinul imigraţiei ilegale. Aceasta îi înfăţişează pe Maica Domnului şi Sfântul Iosif ca pe nişte imigranţi ilegal, care caută azil, iar Irod este o femeie politician, angajată într-o campanie de măsuri drastice împotriva imigraţiei, numită Irodia”.

Telespectatorii britanici au protestat vehement faţă de această oripilantă punere în scenă, cerând chiar întreruperea acordării de fonduri pentru această ,,organizaţie odioasă, care promovează orice, cu excepţia intereselor majorităţii oamenilor care sunt obligaţi să o întreţină”.

Tot din această categorie fac parte diferite filme pe teme religioase, care sunt mai subtil sau mai făţiş anti-creştine. Anul acesta a fost lansat filmul ,,The Golden Compass”, care îi are ca protagonişti pe Nicole Kidman şi Daniel Kraig. Filmul a fost realizat după prima parte a unei trilogii intitulate ,,His dark materials”, scrisă de britanicul Phillip Pullman, care susţine ,,o ideologie complet atee, duşmană tuturor religiilor tradiţionale şi instituţionale, şi creştinismului şi catolicismului în mod special”. Cărţile sale atacă Biserica Catolică şi încurajează la ,,uciderea lui Dumnezeu”.

Într-un lung editorial, L’Osservatore Romano, oficiosul Vaticanului, notează: ,,«The Golden Compass» este un film care lasă pe cineva rece, deoarece aduce cu sine răceala şi disperarea rebeliunii, solitudinii şi individualismului. (…) După cuvintele lui Pullman, pur şi simplu speranţa nu există, în parte pentru că nu există mântuire, ci doar o capacitate personală, individualistă, de a controla situaţia şi a domina evenimentele”.

Pe de altă parte, expoziţii deschise pretutindeni în lume, de diferiţi artişti plastici, promovează blasfemia ca mod principal de exprimare în artă. Aceasta este îndreptată în primul rând împotriva Mântuitorului, în nişte moduri atât de grosolane şi abjecte încât nu pot fi descrise. La cererea creştinilor de a se închide astfel de expoziţii, sau măcar de a elimina exponatele blasfemiatoare, li se replică că este … ,,artă” !

La începutul lunii decembrie, în Ucraina, la un centru de artă din Kiev, a fost vernisată o expoziţie intitulată ,,Iisus şi cei 12 apostoli”. Mântuitorul şi Sfinţii Apostoli sunt înfăţişaţi ca 13 capete de tauri, plasate în 13 vase cu formol, în faţa cărora sunt aşezate plăci dreptunghiulare cu muşte moarte. Kievenii au protestat şi au cerut închiderea expoziţiei.

De asemenea, în reclamele la diferite produse de consum s-au ’strecurat’ imagini care atacă creştinismul: oameni ai Bisericii care se comportă indecent, simboluri creştine batjocorite etc.

Pe 11 decembrie 2007, locuitorii din oraşul rusesc Nizhny Novgorod au depus o plângere la biroul procurorului din oraş. Ei acuză compania Coca-Cola că, printr-o campanie de publicitate recent iniţiată, a batjocorit credinţa ortodoxă. În cadrul acestei campanii, compania a plasat imagini ale unor biserici din oraş pe etichetele sticlelor de Coca-Cola, unele din aceste imagini fiind postate ,,în mod intenţionat” cu capul în jos. Cu alte cuvinte, crucea creştină este răsturnată.

În mod firesc, reprezentanţa Coca-Cola HBC pentru Eurasia din oraş şi-a apărat campania, afirmând cu nonşalanţă că ,,plasarea obiectelor de artă şi arhitectură pe ambalaje, compania demonstrează dorinţa sa de a păstra moştenirea culturală rusească”. Să ne amintim că şi în România, pe etichetele sticlelor acestei băuturi s-au strecurat în mai multe rânduri simboluri satanice discrete.

Având de partea lor puterea civilă, grupurile de activişti care promovează diferite ideologii anti-creştine ridică vocea pentru a cere ,,reducerea influenţei creştine” în societate.

Astfel, în aprilie 2007, Terry Sanderson, preşedintele Societăţii Seculare Naţionale din Marea Britanie, sugera: ,,Este timpul ca Biserica Catolică şi toate celelalte grupări religioase, care caută să-şi impună voinţa asupra guvernelor democrate, să fie puse cu fermitate la locul lor”. Tot în această ţară, George Broadhead, secretarul Asociaţiei umaniste a minorităţilor sexuale, afirma: ,,Am văzut crescând homofobia în cercurile catolice cu o viteză înspăimântătoare în ultimele luni. Papa este aproape isteric în ce priveşte problema, iar ierarhia Bisericii Catolice se agită constant pentru a împiedica drepturile persoanelor sodomite. Pentru binele acestor copii (…) trebuie protejaţi de promovarea fanatismului în şcoli, iar Bisericii trebuie să i se ia instituţiile de învăţământ”.

De asemenea, guvernul olandez a alocat 2,5 milioane de euro între anii 2008-2011, pentru a promova sodomia ca mod de viaţă normal, în toate domeniile sociale. Guvernul a declarat că banii vor fi cheltuiţi pe programe îndreptate specific către acei cetăţeni olandezi care ,,urmează un mod de viaţă religios mai tradiţional”.

La începutul lunii decembrie 2007, ministrul britanic al justiţiei, Jack Straw, a făcut publică dorinţa guvernului de a aduce un amendament la Legea justiţiei criminale. Acest amendament are în vedere extinderea protecţiei sodomiţilor faţă de discursul de ură (hate speech) pe care l-ar putea propaga diferite grupuri religioase sau rasiale. Ceea ce înseamnă ca orice discurs împotriva sodomiei va fi interzis cu desăvârşire.

În Canada, folosind ca pretext un grup de extremişti radicali, care susţin ura şi comportamentul violent faţă de sodomiţi, primarul Stephane Gendron din Huntington, Quebec, a cerut ca statul să impună un control asupra religiilor. El scria: ,,De ce să trăim potrivit cu valorile religioase stabilite cu milenii înaintea noastră ? Nu este viaţa prea scurtă pentru a vă limita la dogme scrise într-o vreme în care omul nu însemna aproape nimic ?”

Parlamentarul britanic Mark Pritchard a ridicat problema creşterii ,,creştinofobiei” (ura faţă de creştinism), vizibilă în absenţa dorinţei autorităţilor şi mass-media de a respecta sărbătorile şi tradiţiile creştine. El a afirmat deschis că ,,motivul oferit pentru marginalizarea creştinismului, acela de a evita insultarea credincioşilor altor credinţe, este, în realitate, un pretext pentru secularişti şi susţinătorii corectitudinii politice”.

În alte ţări, lupta împotriva creştinismului are accente de violenţă. În ciuda dialogului interreligios şi a presiunilor internaţionale, turcii continuă să-i prigonească pe ortodocşii din Turcia şi Cipru. Pe 13 noiembrie 2007, o echipă a administraţiei turceşti a pădurilor a pătruns fără avertisment în incinta Mânăstirii Schimbarea la Faţă a Mântuitorului, una dintre cele 4 mânăstiri din insula Halki. Mânăstirea datează din prima jumătate a secolului al XIX-lea.

Declarând că regiunea trebuie reîmpădurită, iar biserica este construită ilegal, turcii i-au obligat pe paznici şi familiile lor să părăsească lăcaşul, pentru a începe lucrările de demolare. Patriarhia Constantinopolului a fost informată imediat şi a intervenit pe lângă autorităţi, care au întrerupt acţiunea, însă distrugerile sunt ireparabile.

Ulterior, au fost atacate alte două biserici, la Halkidona şi Bosfor. Pe 16 noiembrie 2007, în Biserica Sfânta Treime din Halkidona a intrat un grup de indivizi care au spart geamurile. Martorii oculari au fost înspăimântaţi de furia atacatorilor, căci cu sângele care le curgea din mâini au mâzgălit simboluri anti-creştine pe pereţii lăcaşului. În altă parte a Istanbulului, un grup de fanatici a intrat în Biserica Sfinţii Arhangheli; ei au scris pe pereţi: ,,Moarte creştinilor, blestem romeilor” (n.r: romei, adică bizantini).

În Cipru, după ce Bisericii Sfânta Anastasia din Lapitho i s-a dat destinaţia de hotel, Biserica Sfântul Haralambie din satul Trimithi, regiunea Kyrenia, a fost transformată în cuptor de ceramică.

Pe de altă parte, în Turcia, multe lăcaşuri de cult ortodoxe sunt închise, fiind transformate în muzeu, iar clerului i se interzice să slujească în ele. Anul acesta, după 5 ani de insistenţe, Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului a primit permisiunea de a sluji liturghia în Biserica Sfântul Nicolae din oraşul Mira Lichiei, numit de turci Demre. Aceasta este construită pe ruinele bisericii în care a slujit Sfântul Nicolae ca episcop. În prezent, ea este muzeu şi turcii nu permit să se slujească în ea nici măcar de praznicul Sfântului Nicolae.

Însă, deşi creştinii nu au acces în biserică, muftiul local o poate folosi pentru Asociaţia locală Santa Claus (n.r.: ca întotdeauna, turcii iau în derâdere credinţa creştină, în acest caz pe Sfântul Nicolae, înfiinţând o asociaţie care se numeşte Santa Claus …). Pe 6 decembrie 2005, muftiul a organizat în ea o ,,rugăciune pentru pace”. În cursul ceremoniei, asociaţia a înmânat premiul său anual pentru pace unei călugăriţe catolice americance, cunoscută pentru implicarea ei plină de zel în apărarea drepturilor sodomiţilor. În discursul său de mulţumire, călugăriţa a cerut iertare pentru papă şi credincioşii care ,,nu respectă” această minoritate …

Hinduşii au o atitudine asemănătoare musulmanilor faţă de creştini. În timpul nopţii de Crăciun, în estul Indiei, ei au atacat peste 10 biserici, violenţele soldându-se cu un mort şi 30 de răniţi. Atacatorii, susţinuţi de Visha Hindu Parishad (Consiliul mondial hindus), au dat foc la 6 biserici şi au jefuit alte 4 lăcaşuri de cult.

Ca şi cum nu ar fi de ajuns acest război susţinut şi vehement împotriva creştinismului, înşişi conducătorii creştini luptă credinţei lor, dinlăuntrul instituţiilor creştine, prin apostazii abominabile. Pe 30 noiembrie 2007, dervişii rotitori din Turcia (foto) au fost invitaţi să-şi prezinte dansurile rituale în Biserica Votivă din Viena, Austria, pentru a comemora 734 de ani de la moartea întemeietorului sufismului, Mevlana Rumi.

Biserica Votivă este cunoscută pentru faptul că în incinta ei se află mormântul contelui Niklas Salm, comandantul forţelor catolice care a respins atacul turcilor împotriva Vienei din 1529. Ceremonia a fost promovată de arhidioceza catolică de Viena şi a fost deschisă de părintele Martin Rupprecht, decanul preoţilor din arhidioceză. Vorbind în numele arhiepiscopului Christoph von Schonborn, el a spus că ,,este minunat să vezi musulmani într-o biserică catolică”. La ceremonie au fost prezente circa 300 de persoane, catolice şi musulmane. După încheierea dansurilor, un musulman sufit a rostit versete din Coran înaintea altarului.

Toate aceste cuvinte şi acţiuni au un efect devastator asupra instituţiei Bisericii, dar îndeosebi asupra bisericii din sufletul omului. Expuşi acestor atacuri neîncetate şi extrem de virulente, creştinii de astăzi sunt asemenea celui lăsat abia viu pe drumul dintre Ierusalim şi Ierihon. Cine oare va trece ca să le lege rănile, când înşişi păstorii Bisericii luptă împotriva lor ?

Surse
1. www.asianews.it, 7 decembrie 2005, ,,Church of St. Nicholas open to local mufti, but closed for mass on the Feast Day of Saint Nicholas”
2. www.lifesite.net, 4 aprilie 2007, ,,UK secularists and gays demand marginalization of christians”
3. www.directionstoorthodoxie.org, 15 noiembrie 2007, ,,Turkish Forestry officials vandalize historic Church”
4. www.orthodoxie.com, 16 noiembrie 2007, ,,Dommages irreparables au monastere de la Transfiguration a Chalki”
5. www.orthodoxie.com, 19 noiembrie 2007, ,,Manifestations de haine a egard de l’orthodoxie a Constantinople”
6. www.orthodoxie.com, 20 noiembrie 2007, ,,Chalki: le patriarche de Constantinople se rend au monastere de la Transfiguration”
7. www.orthodoxie.com, 22 noiembrie 2007, ,,Chypre occupee: profanation d’eglises”
8. www.lifesite.net, 30 noiembrie 2007, ,,Just in time for Christmas – canadian broadcaster floats show on how Christ didn’t really exist”
9. www.religiousintelligence.co.uk, 2 decembrie 2007, ,,British Justice minister warned over anti-gay speech”
10. www.religiousintelligence.co.uk, 5 decembrie 2007, ,,Christianophobia warning from MP
11. www.asianews.it, 5 decembrie 2007, ,,Finally a mass in the church of Saint Nicholas in Myra”
12. www.lifesite.net, 6 decembrie 2007, ,,BBC Nativity Program accused of abolishing religion at Christmas”
13. www.interfax.ru, 7 decembrie 2007, ,,Ukraine’s Orthodox believers demand to close an exhibition insulting Christian feelings”
14. www.lifesite.net, 7 decembrie 2007, ,,Netherlands government pledges 2.5 m. euros to crack down on religious dissent from «gay rights»”
15. www.traditioninaction.org, 16 decembrie 2007, ,,Dervishes perform in the Votive Church, Vienna”
16. www.christianophobia.eu, 17 decembrie 2007, ,,Examples of the War on Christmas collected by the American NGO Catholic League for Religious and Civil Rights”
17. www.lifesite.net, 18 decembrie 2007, ,,Quebec mayor suggests all «organized religion» should be subject to government control”
18. www.lifesite.net, 19 decembrie 2007, ,,Vatican Newspaper slams «Golden Compass» as «the most anti-Christmas film possible»”
19. www.cwnews.com, ,,Sympathy for the devil: thoughts on «The Golden Compass»”
20. www.interfax.ru, 19 decembrie 2007, ,,Orthodox residents of Nizhny Novgorod to bring an action against Coca Cola”
21. http://news.bbc.co.uk, 20 decembrie 2007, ,,Anger at «satanic» Coca-Cola ad”
22. Cotidianul, 21 decembrie 2007, ,,Războiul împotriva Crăciunului continuă pe noi fronturi”
23. www.traditioninaction.org, 23 decembrie 2007, ,,Rock show at the Lourdes Sanctuary”
24. www.crestinortodox.ro, 28 decembrie 2007, ,,Bisericile din India atacate de hinduşi”

 

 

Decembrie 2007

Păgânii în căutarea legitimităţii

În timp ce vânătoarea de vrăjitoare câştigă teren în unele părţi ale lumii, magia se dezvoltă în ţările occidentale, în special în Marea Britanie, Canada, Statele Unite ale Americii, unde religia neo-păgână wicca, cu influenţe din şamanism şi druidism, devine din ce în ce mai populară.

Aceasta a beneficiat din plin de mediatizarea practicilor magice prin seriale TV, cărţi pentru copii şi adolescenţi, precum Harry Potter, Stăpânul inelelor, Cronicile din Narnia etc, care au împins practicile oculte în sfera distracţiei. Istoricul Rune Blix Hagen de la Universitatea Tromsoe din Norvegia spune: ,,Cei care practică astăzi vrăjitoria în Occident cred că urmează o anumită formă de artă care a fost pe punctul de a dispărea. Ei se concentrează pe vrăjitoria albă sau tehnicile de vindecare”.

Profitând de orientarea anti-creştină a legislaţiei europene, ordine druidice, grupuri de vrăjitoare şi tot felul de organizaţii cu ideologii de sorginte păgână încep să-şi ceară drepturile ca orice religie. Aşa se face că vrăjitoria este o profesie recunoscută în Uniunea Europeană.

Recent, păgânii din Marea Britanie au cerut să le fie înapoiate rămăşiţele umane şi bunurile descoperite în mormintele precreştine. Ei consideră că păstrarea acestor rămăşiţe în muzee reprezintă o insultă la adresa religiei lor, deoarece oasele sunt ,,fiinţe vii, a căror existenţă este legată de urmaşii lor şi de pământurile sacre”.

Ca urmare, Muzeul Naţional de Istorie, Muzeul Britanic, Muzeul Leicester, Muzeul Manchester, Muzeul Devizes şi Laboratorul Duckworth de la Universitatea Cambridge au primit cereri de la diverse grupuri păgâne. În februarie 2007, Consiliul Ordinelor Druidice Britanice a organizat o demonstraţie în faţa Muzeului Alexander Keiller din Wiltshire pentru îngroparea scheletului unui copil dezgropat în 1929 la Windmill Hill.

Paul Davies, funcţionarul consiliului însărcinat cu îngroparea rămăşiţelor, afirmă: ,,Vrem ca oamenii să-şi reconsidere atitudinea faţă de oase. Noi le privim ca pe fiinţe vii şi prin urmare au drepturi ca orice om. Pentru că nu pot să-şi dea consimţământul, consiliul vorbeşte pentru ei”.

În schimb, oamenii de ştiinţă consideră că, datorită migraţiei populaţiilor şi influxului de persoane în Insulele Britanice, este imposibil de stabilit care sunt descendenţii genetici sau culturali ai păgânilor anglo-saxoni sau ai unor neamuri mai vechi. Ei spun că înapoierea oaselor pentru îngropare ar fi o trădare a datoriei muzeelor faţă de societate şi o pierdere pentru ştiinţă.

Holger Schutkowski de la Universitatea Bradford, conducătorul Asociaţiei Britanice pentru Antropologie Biologică şi Osteoarheologie, declara: ,,Nu se poate spune că grupurile de păgâni din zilele noastre au vreo legătură directă şi neîntreruptă cu sistemele de credinţă din trecut. Ei ar vrea să se vadă pe ei înşişi într-o poziţie în care să poată reprezenta rămăşiţele preistorice din Marea Britanie, dar nu este cazul. În realitate, ei nu vorbesc în numele nimănui”.

De asemenea, păgânii cer să primească drepturile pe care le au credincioşii altor religii. Astfel, în Scoţia, cei 30.000 de păgâni au ajuns la un acord cu conducerea unor spitale, pentru a oferi consiliere spirituală bolnavilor care cer ajutorul lor. Astăzi, li se permite să-i sfătuiască pe bolnavi, să se roage pentru aceştia şi să săvârşească ritualuri speciale la patul lor. Pacienţii vor putea ţine lângă paturi statuete cu zeiţa vindecării.

Pe de altă parte, druizii, vrăjitoarele wicca, alţi păgâni şi curioşi încep să celebreze cu fast sărbătorile păgâne antice. Printre cele mai mediatizate sunt Halloween-ul (a se vedea articolul Noiembrie 2007. Ştiri – «Ura pentru biruinţa păgânismului asupra creştinismului ! Soarele vostru apune, creştini, şi al nostru răsare», trâmbiţează vrăjitoarele contemporane) şi solstiţiul de vară.

În 2007, la Stonehenge, s-au adunat circa 24.000 de oameni, care au întâmpinat răsăritul soarelui deasupra monumentului preistoric în cea mai lungă zi a anului. Îmbrăcaţi cu pelerine negre, purtând coarne de cerb şi frunze de stejar (foto), druizii au aplaudat şi au dansat la stânca Heel de la Stonehenge, strigând: ,,Solstiţiu fericit !”

Jeanette Montesano, care se declară păgână, a comparat importanţa sărbătoririi solstiţiului la Stonehenge cu cea a pelerinajului musulman la Mecca, în Arabia Saudită. Solstiţiul este sărbătorit şi în alte ţări, precum Suedia, Danemarca, Finlanda şi Ţările Baltice.

Pe măsură ce vrăjitoria a început să câştige teren în societate, comunitatea vrăjitoarelor şi-a desemnat purtători de cuvânt care să combată miturile populare, care le înfăţişează călare pe mătură. Astfel, Inbaal este mare preoteasă şi purtătoare de cuvânt pentru grupul ,,Copiii lui Artemis”, şi apare cu regularitate la televiziune şi radio. Ea afirmă că vrăjitoria este ilegală în ţara ei natală, Israel, dar nu a avut niciodată probleme cu poliţia britanică: ,,Odată am participat la o iniţiere cu spade şi poliţia a venit peste noi. (…) Le-am spus că suntem vrăjitoare şi atunci ei au spus că este în regulă şi au plecat”.

Nici vrăjitoarele românce nu au rămas mai prejos, ci s-au ,,orientat” şi au început să prepare poţiuni şi vrăji pentru a-i ajuta pe clienţii lor să primească bani din fondurile Uniunii Europene. Vrăjitoarea Florica din Piteşti zice: ,,Este un nou tip de vrajă la care trebuie să lucrăm. Nu poţi pretinde că eşti o vrăjitoare adevărată dacă nu poţi ajuta un om de afaceri să câştige fonduri UE”.

Vrăjitoarele românce sunt căutate şi în alt domeniu nou: farmece pentru sodomiţi. Margareta din Piteşti spune: ,,Am lucrat la mai multe vrăji noi pentru a-i ajuta pe bărbaţi să fie împreună sau pentru ca aceştia să capete trăsături mai feminine” …

Acestea sunt doar câteva din ultimele noutăţi din lumea magiei. Fiindcă vrăjitoria, divinaţia, spiritismul şi celelalte asociate lor sunt în mare vogă astăzi şi se răspândesc de-a lungul şi de-a latul continentelor ca o epidemie, otrăvind cu totul lumea.

Surse
– 5 februarie 2007, ,,Give us back our bones, pagans tell museums”
– 28 februarie 2007, ,,EU helps witches branch out”
– 21 iunie 2007, ,,Revelers welcome summer solstice”
– 25 iunie 2007, ,,Witchcraft in focus at Arctic rendez-vous”
– 1 iulie 2007, ,,NHS gives its blessing to Paganism”
– 31 octombrie 2007, ,,Witchcraft goes mainstream”

Ioan Palea

 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 40/ianuarie-februarie 2008