Stiri nr. 48

Mai 2008

Ştiri

 

 

Biserica – furnizor de servicii sociale ?

Treptat dar sigur, Biserica oficială se transformă într-un departament al statului, pierzându-şi pe rând însuşirile transcendentale şi rămânând să lucreze doar în plan pământesc, ca o simplă organizaţie omenească. În acest proces de lepădare a celor dumnezeieşti, Episcopia Huşilor a mai făcut un pas. La 16 mai 2008, prin decizia nr. 108, Comisia de acreditare a furnizorilor de servicii sociale din judeţul Vaslui a hotărât să acorde acestei episcopii, la cererea conducerii ei, certificatul de furnizor autorizat de servicii sociale.

Acţiunea de acreditare a serviciilor sociale oferite de episcopie a fost iniţiată la începutul anului 2008, când, cu binecuvântarea Episcopului Corneliu Bârlădeanul, arhiereu vicar al Episcopiei Huşilor, Permanenţa Consiliului eparhial a hotărât mutarea în municipiul Vaslui a Biroului de Asistenţă Socială de pe lângă Centrul eparhial şi începerea procedurilor de acreditare a serviciilor sociale pe care acesta le oferă.

Biroul de Asistenţă Socială Vaslui oferă servicii sociale de identificare a nevoilor sociale, activităţi de informare despre drepturi şi obligaţii, activităţi şi servicii de consiliere, măsuri şi acţiuni de urgenţă şi implementează proiecte sociale în beneficiul persoanelor nevoiaşe. Totodată, sectorul social-filantropic şi misionar al eparhiei a demarat întocmirea documentaţiei necesare pentru acreditarea Birourilor de Asistenţă Socială de pe lângă Protopopiatele Vaslui, Bârlad, Huşi, Negreşti şi Fălciu.

Cu alte cuvinte, ierarhii vasluieni au cerut statului să acrediteze Episcopia Huşilor ca pe o organizaţie non-guvernamentală în domeniul oferirii de servicii sociale. Însă, cel care acreditează, în speţă statul, cere împlinirea unor condiţii. Printre acestea se numără colaborarea cu diverse alte organizaţii acreditate de el, fie ele atee, păgâne sau de altă sorginte.

Astfel, printre partenerii sociali ai Episcopiei Huşilor se numără fundaţia olandeză ,,Prieteni pentru Moldova”, care sprijină permanent programele sociale ale acesteia încă din anul 2003. În perioada 15-19 mai 2008, cu binecuvântarea prea sfinţitului Corneliu, Episcopia Huşilor a primit vizita unei delegaţii din partea fundaţiei şi a Organizaţiei ,,Rotary Club Scarborough” din York, Marea Britanie, ultima fiind cunoscută pentru apartenenţa sa la masonerie. Scopul vizitei a fost de a evalua activităţile desfăşurate în parteneriat cu episcopia pe parcursul anului 2007 şi a dezvolta noi activităţi sociale în beneficiul categoriilor defavorizate din judeţul Vaslui.

Deşi este vrednică de laudă grija faţă de aproapele, numărându-se printre virtuţile creştine, este o gravă eroare îndreptarea puterilor trupeşti şi sufleteşti ale oamenilor Bisericii către asistenţa socială şi amestecarea celor bisericeşti, deci dumnezeieşti, în problemele cotidiene laice. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în zilele noastre, misiunea de păstor este extrem de grea şi anevoioasă – din pricina ispitelor de tot felul, atracţiilor nesfârşite ale lumii şi înteţirii mai degrabă a celor sataniceşti, decât a celor duhovniceşti – şi necesită atât de mult timp şi strădanii susţinute.

O dată în plus, este dureros să vedem că Episcopia Huşilor este cea care a iniţiat această cerere de acreditare, şi nu statul român, fiindcă denotă o înţelegere din ce în ce mai slabă a ceea ce se cuvine să lucreze un slujitor al Bisericii în mijlocul poporului pe care a fost rânduit să-l păstorească.

 

 

Biserica patronat, preoţimea sindicat ?

O altă dovadă a pierderii înţelegerii rânduielilor Bisericii lui Hristos este înfiinţarea recentă de sindicate ale preoţilor. La 23 mai a.c., 31 de preoţi şi 4 mireni (angajaţi la biserici sau mânăstiri) din Mitropolia Olteniei au înregistrat la Judecătoria Craiova primul sindicat al preoţilor din România, ,,Păstorul cel bun”. Potrivit unui comunicat al acestei organizaţii, ,,Păstorul cel bun” luptă pentru ,,transparenţă, deschidere, comunicare, dar şi pentru respectarea drepturilor preoţilor şi mirenilor din Mitropolia Olteniei”.

Preoţii olteni au declarat: ,,Am încercat să facem această organizaţie ani la rând, însă fără succes. Tot timpul s-au făcut presiuni mari, chiar şi la nivel înalt, astfel încât această iniţiativă să nu devină realitate. Sunt preoţi, care, cu o seară înainte ca judecătorii să se pronunţe favorabil, au fost ameninţaţi să se retragă. Unii au cedat, unii nu. Dar toţi, după ce am câştigat, s-au reînscris. Zilnic, sună noi persoane pentru a se înscrie”.

De asemenea, la sfârşitul lunii mai, mai mulţi clerici din judeţele Neamţ, Iaşi şi Bacău au depus la Judecătoria Iaşi cererea de înfiinţare a sindicatului ,,Acoperământul Maicii Domnului”, cu scopul de a fi reprezentaţi în faţa conducătorilor Bisericii. Sindicatul moldovenesc are o adunare generală, preoţii contribuie cu 1% din veniturile lunare la bugetul sindicatului, lider de sindicat fiind ales preotul Alexandru Argatu. Potrivit lui, noua organizaţie are deocamdată 20 de membri, însă este deschisă pentru ,,toţi cei din Biserică”. În plus, preotul Argatu se gândeşte la constituirea unui sindicat preoţesc la nivel naţional.

Cele două cazuri nu sunt primele, în ultimii ani existând mai multe tentative ale preoţilor de a înfiinţa organizaţii de tip sindical, la Constanţa, Craiova şi Vâlcea. Conducerea Bisericii Ortodoxe Române a reacţionat cu promptitudine, condamnând iniţiativele clericilor: ,,Iniţiativa înfiinţării de sindicate ale preoţilor este necanonică, nestatutară şi ilegală; (…) iniţiativele aparţin unor preoţi care sunt ispitiţi de duh de răzvrătire, de dezbinare şi ieşire din disciplina şi comuniunea bisericească. Preotul nu este angajatul laic al unei societăţi comerciale, ci este învestit de ierarhul său cu responsabilitatea unei misiuni sfinte care are ca scop mântuirea şi slujirea comunităţii de credincioşi pe care o păstoreşte. El nu poate face grevă, lăsând copiii nebotezaţi, mirii necununaţi, bolnavii nespovediţi, morţii neîngropaţi şi credincioşii neîmpărtăşiţi pentru că are salariul prea mic”.

Şi Mitropolia Olteniei a luat atitudine, afirmând că ,,între slujirea de preot şi activitatea de tip sindical există o incompatibilitate structurală”. De asemenea, conducerea mitropoliei a anunţat că ,,se va înainta recurs la hotărârea judecătorească privind înfiinţarea acestui aşa-zis sindicat (…) şi fiecare ierarh se va întâlni cu preoţii din eparhia sa, care au aderat la această formă de străină de duhul Evangheliei, al canoanelor şi aflată în contradicţie cu prevederile statutului Bisericii, chemându-i să revină în rânduială”.

Alături de ierarhi au stat marii duhovnici ai Bisericii oficiale, care au susţinut că ,,iniţiativa vine din afara ţării” şi este ,,o acţiune foarte bine organizată, de forţe potrivnice Ortodoxiei”. Părintele Arsenie Papacioc declara: ,,Biserica are căile ei proprii de rezolvare a unor probleme. Sindicatele sunt forme de organizare propuse de forţe străine de duhul Bisericii. Vor pieri aşa cum au apărut”. Părintele Iustin Pârvu afirma: ,,Trebuie să fim foarte atenţi, pentru că aici lucrează vrăjmaşul ăsta eretic care dezbină tocmai ce este mai esenţial, clerul. (…) Este o influenţă numai şi numai dinafara Bisericii şi dinafara ţării noastre”.

Tot părintele Iustin spunea: ,,Toate lucrurile acestea constituie o realitate dureroasă, pentru că preotul este foarte slab pregătit pentru lucrurile acestea, de jertfire permanentă. Se găseşte, la un moment dat, preotul cu trei-patru copii şi nu-i mai merge parohia. Păi sigur că nu-i merge parohia, dacă el se face mare comerciant la Bucureşti, are magazine, în sfârşit, de efect la kilogram şi mai face afaceri cu iazuri de peşte şi alte lucruri. (…) Acţiunea acestor preoţi este o ispită a slavei deşarte şi de a ne ridica, considerând că noi aducem un bine Bisericii, dar, dimpotrivă, o vătămăm şi o slăbim prin această împărţire a noastră în sindicate, în partide şi în nu mai ştiu eu ce”.

Fără îndoială, o astfel de atitudine a clericilor faţă de ierarhii lor nu are nici o temelie duhovnicească şi nu-şi găseşte locul în sânul Bisericii. Dar, din nefericire, nu este prima oară în istorie când clerul ortodox întemeiază asociaţii nepotrivite cu menirea de slujitor al sfântului altar. Să amintim doar câteva din organizaţiile înfiinţate la noi, în România, în secolul al XX-lea. Societatea Renaşterea, cea mai mare societate a clerului român, a fost înfiinţată în 1922, având ca scopuri: a). Cultivarea pe plan teologic şi social a preoţimii; b). Un plan cât mai uniform şi unitar de acţiune socială a clerului; c). Culturalizarea, evanghelizarea şi moralizarea satelor şi oraşelor; d). Cultivarea simţământului de solidaritate între preoţi; e). Crearea de venituri proprii preotului individual şi preoţimii în general pentru sprijinirea celor în suferinţă, încurajarea celor merituoşi, pentru înlesnirea operei sociale; f). Apărarea prestigiului Bisericii şi preoţimii.

Un tip de asociaţie şi mai nepotrivită cu slujirea Bisericii l-au reprezentat băncile populare preoţeşti, care au luat fiinţă în ţara noastră începând cu anul 1929. Este demn de remarcat faptul că cel care a iniţiat înfiinţarea de astfel de bănci nu este altul decât patriarhul Justinian Marina (1901-1977, patriarh între anii 1949-1977), pe vremea când era preot de mir în judeţul Vâlcea. El a fost cel care a propus înfiinţarea primei asemenea bănci, a alcătuit statutul ei de funcţionare şi a fost preşedintele băncii din judeţul Vâlcea. După modelul acesteia, toate societăţile anonime ale învăţătorimii şi preoţimii de pe cuprinsul ţării s-au transformat treptat în bănci populare. Acestea aveau drept scop ajutorarea preoţilor suferinzi şi a soţiilor de preoţi suferinde în spitale şi sanatorii, susţinerea financiară a studenţilor teologi, cantinelor şcolare, cantinelor bisericilor din oraşe etc.

De asemenea, atât înainte de epoca comunistă, cât şi în timpul ei, preoţii ortodocşi, nu doar din România, ci şi din Bulgaria şi Iugoslavia, organizau conferinţe şi congrese ale clerului ortodox. De pildă, Asociaţia Generală a Clerului Ortodox Român (AGCOR) ţinea congrese an de an, propunându-şi să se ocupe de problemele sociale ale clerului; tot aşa existau organizaţii ale preoţilor bulgari şi iugoslavi, care aveau aceeaşi menire.

Prin urmare, sindicatele înfiinţate astăzi nu apar dintr-odată, ci au asociaţii care au premers înfiinţării lor. De fapt, regimul comunist a încercat în câteva rânduri să impună organizaţiilor clericale să formeze sau să se transforme în sindicate, pentru a-i putea trata pe preoţi ca pe nişte funcţionari, însă până la căderea regimului, în 1989, nu a reuşit. În mod ironic, astăzi, după mai bine de 15 ani de la căderea regimului comunist, clerul ortodox român se organizează în sindicate de bunăvoie …

Afirmaţiile duhovnicilor români care au sărit în sprijinul ierarhilor vădesc, de fapt, realitatea. Precum spune părintele Iustin Pârvu, ,,toate lucrurile acestea constituie o realitate dureroasă, pentru că preotul este foarte slab pregătit pentru lucrurile acestea, de jertfire permanentă”. Dar, în ciuda acestei afirmaţii, şi a celorlalte, la fel de pertinente, se ridică întrebarea: de ce este preotul foarte slab pregătit ? De ce ar fi preotul de astăzi mai puţin pregătit decât preotul de acum 30-50 sau poate chiar 100 de ani ? Nu cumva şi cei care-l pregătesc pe acel preot pentru misiunea pe care o are, de a păstori poporul, nu-şi fac datoria precum se cuvine ?

Părintele Iustin îi învinovăţeşte pe preoţi că sunt preocupaţi de afaceri şi de aceea au probleme în parohie. Însă, el uită să spună că cei care-i păstoresc pe preoţi, ierarhii, au aceleaşi preocupări, încă îi întrec cu mult în afacerile pe care le întreprind (a se vedea serialul Iunie 2007. Ierarhii au transformat BOR într-o … peşteră de tâlhari !). Ce exemplu au primit aceşti preoţi de la mai-marii lor ? Ce au învăţat ei încă de pe băncile seminariilor şi ale facultăţilor de teologie ?

Apoi, tot el afirmă că influenţa este din afara ţării noastre. Să nu mai aruncăm cu noroi în terţe părţi, gunoiul este la noi în curte ! Şi se află aici de mai bine de 100 de ani, fiindcă înclinaţia clerului ortodox român de a înfiinţa asociaţii nepotrivite cu misiunea lor de păstori – care s-a făcut simţită începând cu anii ’1920, precum am arătat – nu a apărut nici ea dintr-odată, ci s-a zămislit în cugete care începuseră deja să se îndepărteze de cugetul ortodox autentic. Iar ceea ce acum 100 de ani era doar o adiere, astăzi s-a transformat într-un vânt puternic, potrivnic Duhului Bisericii, care împresoară corabia mântuirii din toate părţile şi este pe cale să o cufunde în noroiul unei cugetări aberante, străine Ortodoxiei.

 

 

Sinodul Bisericii Ortodoxe Bulgare a rediscutat întoarcerea la calendarul iulian

În perioada 14-18 mai 2008, la Mânăstirea Rila, s-a desfăşurat al 6-lea sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare, sub conducerea patriarhului Maxim. La acest sinod au participat episcopii bulgari, delegaţi preoţi şi mireni din fiecare dioceză, delegaţi din mânăstiri şi şcolile de teologie importante.

Mânăstirea Rila, Bulgaria

Sesiunea anterioară a acestei adunări bisericeşti, prima după căderea comunismului, a avut loc la Sofia, în iulie 1997. Vreme de 10 ani, comisiile înfiinţate de sinodul bulgar au lucrat la nivel de administraţie sinodală centrală şi la nivel de dioceze pentru a pregăti mai multe propuneri de reforme.

Astfel că la adunarea de anul acesta au fost discutate o serie de proiecte în vederea reorganizării unei Biserici care a întâmpinat probleme la căderea comunismului, a avut dificultăţi de renaştere a vieţii pastorale şi de formare teologică. La toate acestea se adaugă un conflict intern care, din 1992, a opus taberele adversarilor şi susţinătorilor patriarhului Maxim, în vârstă de 93 de ani, care a fost ales în 1971 la comanda autorităţilor comuniste.

Adunarea s-a pronunţat pentru revizuirea unor articole din statutul Bisericii Ortodoxe Bulgare adoptat în 1997 şi a respins propunerea de înfiinţare, pe lângă dioceze, a unor fundaţii care să administreze bunurile materiale ale Bisericii.

Mai mulţi delegaţi prezenţi la sinod au cerut ca Biserica să renunţe la calendarul gregorian şi să revină la cel iulian (stilul vechi) pentru ciclul sărbătorilor cu dată fixă, însă propunerea a fost respinsă. Anul acesta se împlinesc 40 de ani de când, în 1968, sub presiunea cercurilor ecumeniste internaţionale şi a conducerii comuniste, Biserica Ortodoxă Bulgară a înfăptuit reforma calendarului (n.r.: după 45 de ani de la congresul pan-ortodox de la Constantinopol, din 1923).

Despre propunerea de revenire la calendarul iulian, Mitropolitul Natanail de Nevrokop a declarat, cu lipsa de logică caracteristică ortodocşilor ecumenişti: ,,Noi sărbătorim evenimente şi nu date: este mai important să crezi că Iisus Hristos a venit pe pământ pentru mântuirea noastră, decât să vrei să cunoşti data exactă a naşterii Sale”.

Vreme de aproape jumătate de secol, Biserica Ortodoxă Bulgară a fost ‘patronată’ de regimul comunist ateu. În prezent, ea se confruntă cu procesul secularizării societăţii, care afectează însă şi instituţiile bisericeşti şi mentalităţile creştinilor, de la ierarhi până la credincioşi.

În aceste circumstanţe, Biserica Ortodoxă Bulgară se străduieşte să stabilească principii după care să se ghideze în apele extrem de tulburi ale lumii contemporane. Dar, fiind orbită de plaga ecumenismului şi pătrunderea subtilă a secularismului, nu prea mai reuşeşte să ‘ţină cârma’ printre recifele ascuţite ale apostaziilor contemporane, pentru a găsi calea către portul cel lin.

 

Notă

După statisticile disponibile, Biserica Ortodoxă Bulgară are astăzi 11 dioceze, cărora li se adaugă alte 2 dioceze în străinătate, cu un total de 2.600 de parohii. Ea are 2 facultăţi de teologie, la Sofia şi Veliko Târnovo, care fac parte din universităţile de stat, ca şi 2 seminarii, la Sofia şi Plovdiv. Mânăstirile sunt în număr de 120, însă monahii sunt foarte puţini, abia 200. Este de notat, pentru comparaţie, că la o populaţie de circa 3 ori mai numeroasă, România are circa 6.000 de monahi.

Sursa: www.orthodoxpress.com, 17 mai 2008, ,,Bulgarie: 6e concile de l’Eglise orthodoxe de Bulgarie”

 

 

Patriarhul Pavle al Bisericii Ortodoxe Sârbe a renunţat la slujirea patriarhală

În perioada 15-21 mai 2008, episcopii Bisericii Ortodoxe Sârbe s-au reunit la reşedinţa patriarhală din Belgrad, în sesiune regulată. Primele două zile ale întrunirii au fost dedicate unor chestiuni de procedură datorită problemelor grave de sănătate ale patriarhului Pavle, aflat în spital şi în imposibilitate de a conduce sinodul. Ca urmare, ierarhii au luat în discuţie şi au decis ca adunarea să fie prezidată de Mitropolitul Amfilohie (Radovic) de Muntenegru şi Litoral.

De asemenea, ierarhii sârbi au hotărât transferarea responsabilităţilor patriarhului către Sfântul Sinod al Bisericii şi către mitropolitul Amfilohie, care va conduce sinodul până la alegerea unui nou întâistătător. ,,Sfântul Sinod şi-a asumat toate puterile, toate responsabilităţile şi toate obligaţiile patriarhului, care se află în spital de 6 luni şi nu-şi poate exercita funcţia”, se afirmă în comunicatul sinodului episcopilor din 17 mai. Nu s-a precizat dacă retragerea din funcţie este temporară sau definitivă, însă la 16 mai, credincioşii au manifestat în faţa reşedinţei patriarhale împotriva retragerii patriarhului.

Patriarhul Pavle al Serbiei, alături de un cardinal catolic

Patriarhul Pavle al Serbiei s-a născut la 11 septembrie 1914 în satul Kucanci, ţinutul Donji Milanovac, Slavonia. În 1944, a intrat ca frate în Mânăstirea Raca, unde după 4 ani a fost tuns în monahism şi hirotonit ierodiacon. În 1954 a devenit ieromonah, iar în 1957 arhimandrit.

Şi-a efectuat studiile teologice la Belgrad şi Atena, iar în 1957 a fost hirotonit episcop de Raska şi Prizren, în regiunea Kosovo. A scris mult pe marginea Noului Testament şi a luptat pentru ortodocşii sârbi din provincia Kosovo. În 1989, el a fost bătut de câţiva tineri albanezi, necesitând mai multe luni de spitalizare.

La 1 decembrie 1990, el a fost ales patriarh al Bisericii Ortodoxe Sârbe, înlocuindu-l pe patriarhul Ghermano. Acesta a fost declarat în incapacitate de a conduce Biserica datorită vârstei înaintate şi a stării de sănătate precare.

Începând cu primăvara anului 2007, starea de sănătate a patriarhului Pavle s-a deteriorat, el fiind spitalizat în mai multe rânduri şi înlocuit din funcţie temporar în cursul anului trecut. În urma unei insuficienţe cardiace şi a unor probleme pulmonare şi neurologice, la 13 noiembrie 2007, patriarhul a fost internat la Spitalul Academic-Militar din Belgrad, unde se află şi în prezent.

La sinodul din luna mai au fost prezenţi toţi episcopii din ţară şi străinătate, care au discutat probleme importante pentru viaţa, organizarea şi misiunea Bisericii Ortodoxe Sârbe. Ei au acordat o atenţie deosebită problemelor credincioşilor din Kosovo-Metohia, legate de declararea ilegală a independenţei acestei provincii.

Ei au analizat problemele ortodocşilor sârbi din Muntenegru, Croaţia şi Bosnia-Herţegovina şi au adresat un apel autorităţilor din aceste ţări cerându-le să respecte drepturile religioase şi drepturile la proprietate ale credincioşilor. Ei au cerut autorităţilor fostei republici iugoslave Macedonia să înceteze persecuţiile împotriva Arhiepiscopului Jovan de Ohrid.

Printre problemele discutate de adunarea episcopilor s-au numărat relaţiile şi colaborarea cu alte Biserici Ortodoxe locale, ca şi dialogul cu alte Biserici şi instituţii religioase. Episcopii au adoptat comunicatul comisiei pentru dialogul cu reprezentanţii Bisericii Catolice de la Ravenna şi au constatat că acest dialog nu s-a purtat în detrimentul Bisericii Ortodoxe (a se vedea articolul Poliloghii ecumeniste. A X-a sesiune de dialog teologic dintre Biserica Ortodoxă şi Biserica Catolică, Ravenna, 8-15 noiembrie 2007).

Mai mult, ierarhii sârbi şi-au exprimat ‘uimirea’ faţă de ,,comportamentul unor mijloace de informare atât electronice, cât şi publicaţii care nu sunt obiective şi scriu cu rea-voinţă minciuni despre evenimentele din Biserică”, adică nu prezintă cosmetizat evenimentele şi vorbesc despre adevăruri uitate de episcopii sârbi.

 

Notă

Biserica Ortodoxă Sârbă are astăzi 27 de dioceze pe teritoriul fostei Iugoslavii: 13 în Serbia, 2 în Muntenegru, 5 în Bosnia-Herţegovina, 5 în Croaţia şi Slovenia, 2 în Macedonia, una pentru sârbii din Ungaria, una pentru cei din România, 3 în Europa Occidentală (Paris, Himmelstühr şi Stockholm), 5 în America de Nord şi una în Australia. Biserica are circa 200 de mânăstiri, o facultate de teologie la Belgrad şi 10 seminarii.

 

 

A fost ales noul întâistătător al Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora

După trecerea la Domnul a mitropolitului Lavru, întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora (a se vedea articolul Martie 2008. Ştiri – Trecerea la cele veşnice a mitropolitului Lavru, întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora), la 12 mai, sinodul arhiepiscopal al Bisericii din diaspora l-a ales ca întâistătător pe Arhiepiscopul Ilarion (Kapral) de Sydney, Australia şi Noua Zeelandă.

El s-a născut la 6 ianuarie 1948, la Spirit River, provincia Alberta, Canada. Părinţii săi au părăsit Ucraina apuseană în 1929 din cauza ocupaţiei poloneze şi au avut şapte copii, dintre care ultimul, Igor, este viitorul monah şi ierarh Ilarion. Locuind destul de aproape de Mânăstirea Sfânta Treime, Jordanville, tânărul mergea des la slujbe, alegând în final calea monahală.

În 1972, a absolvit Seminarul Sfânta Treime din Jordanville, iar în 1974 a devenit rasofor, primind numele de Ilarion. În 1975, el a fost călugărit şi un an mai târziu a fost hirotonit ierodiacon de Arhiepiscopul Averchie de Jordanville, al cărui ucenic de chilie a fost până la moartea acestuia.

În 1977, părintele Ilarion a absolvit Universitatea Syracuse, secţia de limbi slave şi literatură rusă, şi a fost hirotonit preot. În perioada 1976-1984, a fost redactor al revistei Orthodox Life, editată de Mânăstirea Sfânta Treime. În 1984, este hirotonit episcop de Manhattan de către mitropolitul Filaret şi devine vicarul mitropolitului Filaret şi ulterior al mitropolitului Vitalie, împlinind şi funcţia de secretar al sinodului episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora.

În iunie 1996, i s-a încredinţat spre păstorire turma din Australia, fiind numit arhiepiscop de Sydney, Australia şi Noua Zeelandă. După trecerea la cele veşnice a mitropolitului Lavru, el a fost ales locţiitor şi era cel mai probabil succesor. Arhipreotul Nikolai Balashov, secretar pentru relaţii inter-ortodoxe al Departamentului pentru relaţii externe al Patriarhiei Moscovei, a afirmat că alegerea sa era ,,un eveniment prevăzut” şi a amintit că arhiepiscopul de Sydney ,,a fost văzut de mulţi ca un urmaş firesc al mitropolitului Lavru, şi al spiritului său, şi ca o persoană care împărtăşeşte vederile sale cu privire la calea dezvoltării viitoare a Bisericii din diaspora”.

Părintele Nikolai a menţionat că mitropolitul Lavru l-a propus pe arhiepiscopul Ilarion ca prim ajutor al său. ,,În perioada de reconciliere şi reunificare a Bisericii din diaspora cu Patriarhia Moscovei, arhiepiscopul Ilarion s-a dovedit un ierarh înţelept, grijuliu şi prudent. Datorită eforturilor sale, majoritatea clerului şi credincioşilor diocezei australiene a Bisericii din diaspora a privit pozitiv reunificarea cu Patriarhia Moscovei”, a spus el, conchizând: ,,Sunt sigur că arhiepiscopul Ilarion va continua să conducă Biserica din diaspora în direcţia în care a pornit înaintaşul său Lavru”.

Pe 14 mai a.c., potrivit rânduielilor stabilite prin Actul de comuniune canonică (a se vedea Mai 2007. De Înălţarea Domnului, Biserica Ortodoxă Rusă din Diaspora s-a reunit cu Biserica Ortodoxă Rusă, condusă de Patriarhul Alexie al II-lea al Moscovei şi întregii Rusii” (II)), Patriarhul Alexie al II-lea al Moscovei şi întregii Rusii a aprobat alegerea arhiepiscopului Ilarion ca întâistătător al Bisericii din diaspora. Acesta a fost ridicat la rangul de mitropolit şi a fost înscăunat la 18 mai a.c., în Catedrala Maica Domnului a Semnului din New York (foto).

Într-adevăr, mitropolitul Ilarion calcă, în cuvânt şi faptă, pe urmele predecesorului său. Într-un interviu acordat publicaţiei Komsomolskaya Pravda, el susţine opinii şi atitudini, care, înainte de unirea cu Patriarhia Moscovei (n.r.: care a avut loc în mai 2007), erau străine Bisericii din diaspora: ,,Patriarhia Moscovei participă la Consiliul Mondial al Bisericilor pentru scopul de a menţine un dialog între creştini, dar putem vedea că s-a reuşit cu greu orice apropiere, şi această organizaţie şi-a pierdut importanţa … Ca noi, Patriarhia indică faptul că este imposibil să ţii slujbe comune cu heterodocşii”. Într-un mod ameţitor, el uită cu totul de relaţiile Patriarhiei Moscovei cu musulmanii şi evreii, cu hinduşii şi budiştii, ca să nu mai vorbim de cele cu heterodocşii de pretutindeni.

Cu toate că a fost odinioară ucenic al unor ierarhi vestiţi pentru viaţa lor bineplăcută lui Dumnezeu, precum mitropolitul Filaret sau Arhiepiscopul Averchie de Jordanville, astăzi el se pleacă înaintea unor ierarhi care pierd pe zi ce trece orice urmă de Ortodoxie, darmite să fie pildă de viaţă frumoasă întru Hristos …

 

 

Biserica Greciei se recunoaşte vasală a Patriarhiei Constantinopolului

Deşi este greu de crezut şi chiar de imaginat că există astfel de tendinţe în sânul Bisericii Ortodoxe, realitatea ne obligă să luăm aminte la cele ce se întâmplă în jurul nostru şi să acceptăm că se pot petrece asemenea lucruri. De câţiva ani, Patriarhul Bartolomeu I al Constantinopolului încearcă, prin tot felul de metode, să obţină în lumea ortodoxă o poziţie similară celei ocupate de papă în Biserica Catolică. Deşi o noţiune precum cea a primatului papal este de neconceput în Ortodoxie, patriarhul ecumenic se străduieşte să dovedească, în fel şi chip, la nivel practic, dar şi dogmatic, că aceasta există şi are temeiuri canonice.

Dând canoanelor Bisericii interpretări pe care nu le-au cunoscut nicicând până la el, patriarhul Bartolomeu susţine cu vehemenţă că el ocupă poziţia de întâistătător al Ortodoxiei din întreaga lume şi, ca urmare, are drept de jurisdicţie asupra comunităţilor din diaspora ale diferitelor Biserici Ortodoxe locale. Cel mai recent eveniment din această campanie a avut loc în luna mai a.c. şi a fost calificat drept ,,fără precedent” de publicaţii ortodoxe de pretutindeni.

Pe 11 mai 2008, în Duminica Mironosiţelor, cei doi întâistătători, patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului şi Arhiepiscopul Ieronim al Atenei şi întregii Grecii, au slujit împreună în biserica Mânăstirii Maica Domnului Izvorul dătător de viaţă (Zoodokhos Pigi), construită în 1833 în Baloukli, un cartier al oraşului Istanbul

Astfel, în perioada 9-12 mai 2008, întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Greciei, arhiepiscopul Ieronim (a se vedea articolul Februarie 2008. Ştiri – Biserica Ortodoxă a Greciei are un nou întâistătător. Să fie oare acesta un Benedict al Ortodoxiei ?), un acolit fidel al patriarhului ecumenic, a efectuat o vizită la Istanbul. El a participat, împreună cu delegaţia sa, la tratative cu reprezentanţi ai sinodului constantinopolitan, ca pe 10 mai să semneze un comunicat comun, în care se anunţa ,,reexaminarea ’status-quo-ului’ canonic dintre cele două Biserici şi reprezentarea lor la nivel internaţional”.

Documentul semnat de delegaţii celor două Biserici cuprinde 4 părţi, care se referă la: 1). Aplicarea Actului patriarhal şi sinodal din 1928 (jurisdicţia canonică a Patriarhiei Constantinopolului în teritoriile din Grecia de nord, care sunt administrate de Biserica Greciei); 2). Detaşarea de clerici ai Bisericii Greciei în diocezele Patriarhiei Constantinopolului din străinătate; 3). Reprezentarea Bisericii Greciei de către patriarhie la nivel internaţional (mai precis desfiinţarea reprezentanţei Bisericii Greciei de la Bruxelles) şi 4). Înfiinţarea unui exarhat al Patriarhiei Constantinopolului la Atena. În plus, în document se specifică faptul că toate proiectele de modificare a statutului Bisericii Greciei care privesc Patriarhia Constantinopolului trebuie să fie supuse spre aprobare conducerii patriarhiei, înainte de votarea lor în sinodul grec.

Doar şi numai discutarea acestor chestiuni indică începutul unei relaţii de vasalitate între scaunul constantinopolitan şi Biserica Greciei. De altfel, această subordonare a fost reliefată – ce-i drept ca fiind o relaţie de filiaţie între cele două Biserici (Patriarhia Constantinopolului fiind ,,Biserica Mamă”, iar Biserica Greciei ,,fiica” ei) – în discursurile rostite de cei doi întâistătători în cadrul vizitei.

În plus, patriarhul Bartolomeu a afirmat că ,,acordarea autocefaliei Bisericii Ortodoxe a Greciei a fost determinată de circumstanţe istorico-politice şi nu trebuie să conducă la blocarea jurisdicţiei scaunului apostolic al Constantinopolului, stabilit de Sfinţii Părinţi şi Sinoade” asupra Greciei, afirmând voalat că dacă Biserica Greciei nu colaborează cu tronul ecumenic, îi poate ,,revizui şi anula autocefalia”.

La rândul lui, arhiepiscopul Ieronim s-a exprimat în termeni extrem de elogiatori la adresa patriarhului şi a poziţiei sale în lumea ortodoxă. ,,Încă o dată Trupul Constantinopolului şi-a dezvăluit universalitatea ascunsă”, a declarat el, susţinând că Patriarhia Ecumenică a fost ,,coloana vertebrală a Bisericii Ortodoxe”.

Pe 14 mai, patriarhul Bartolomeu i-a întors vizita, venind în Grecia pentru a ajunge la un acord final cu privire la înfiinţarea exarhatului la Atena. Mai mulţi ierarhi din sinodul grec au afirmat că acţiunile arhiepiscopului Ieronim reprezintă o cedare în probleme pe care predecesorul său, arhiepiscopul Hristodul, a reuşit să le ţină sub control, fapt care-i determină să se gândească la o contracarare a ,,expansiunii” Patriarhiei Constantinopolului.

 

 

Apostaziile patriarhului ecumenic sunt ‘virtuţi’ în ochii lumii

În cursul vizitei sale în Grecia, între 13-17 mai 2008, patriarhul ecumenic a primit premiul Woodrow Wilson, acordat de Centrul internaţional pentru oameni de ştiinţă Woodrow Wilson al Institutului Smithsonian al Statelor Unite ale Americii (foto). Acest premiu i-a fost decernat ca o recunoaştere a ,,angajamentului său faţă de mediu, pacea internaţională, drepturile omului şi eradicarea rasismului”.

Ambasadorul american la Atena, Daniel Speckhard, l-a elogiat pe ierarhul ortodox pentru promovarea ecologiei, dialogului interreligios şi lupta pentru ,,sănătatea spirituală” a cetăţenilor lumii. La rândul său, patriarhul a afirmat că Statele Unite ale Americii şi Patriarhia Ecumenică ,,slujesc aceleaşi idealuri de dreptate, libertate şi toate valorile morale supreme care există peste timp şi în mod universal” …

Pe 16 mai, patriarhul a vizitat parcul natural Parnitha din nordul capitalei greceşti, care a fost afectat de incendii în vara anului trecut. Aici, el a făcut din nou ‘apologia’ ecologiei, afirmând că ,,ecologia este una dintre chestiunile cele mai importante pentru omenire astăzi” şi a lansat un semnal de alarmă: ,,Suntem pe cale să transformăm planeta într-o zonă plină de gaz şi otrăvuri mortale”.

Deşi oameni de ştiinţă extrem de serioşi au afirmat că această campanie furibundă, de susţinere a ideii că au loc tot felul de schimbări climatice care afectează planeta, este puternic exagerată în diferite scopuri nu tocmai nobile, patriarhul ecumenic nu a ezitat să se implice în ea. Şi aceasta este doar una din preocupările lipsite de orice sens duhovnicesc ale întâistătătorului constantinopolitan, care nu sunt decât aducătoare de slavă deşartă şi elogieri spumoase din partea mai-marilor acestei lumi.

De altfel, tot în luna mai, fotografia patriarhului Bartolomeu s-a aflat pe coperta faimoasei reviste americane Time. Time l-a trecut pe ierarhul ortodox pe locul 11 dintre primele 100 de personalităţi cele mai influente ale lumii, în categoria ,,Conducători şi revoluţionari”, alături de Vladimir Putin, George W. Bush, Barack Obama, Hillary Clinton sau Dalai lama. O companie selectă, care dezvăluie cât de ortodox şi iubitor de Dumnezeu este patriarhul …

El a fost recomandat de prietenul său întru apostazie, Arhiepiscopul Rowan Williams de Canterbury, conducătorul Comunităţii Anglicane. În scurta sa prezentare, arhiepiscopul anglican îl laudă pentru ‘virtuţile’ sale, printre care enumeră: preocuparea pentru mediul înconjurător, responsabilitatea pastorală pentru întreaga lume, autoritatea spirituală în lumea ortodoxă. La acestea s-ar putea adăuga: implicarea în dialogul ecumenist dintre creştini, dar şi dintre creştini, musulmani şi evrei, educarea tineretului într-un spirit apostat (a se vedea articolul Iulie 2007. ,,Membri ai Bisericii – cetăţeni ai lumii”) şi altele.

Toate acestea îl fac vrednic nu de premiul Woodrow Wilson şi de apariţia fotografiei sale pe coperta revistei Time, ci chiar de canonizarea sa încă din viaţă, având în vedere pleiada de ‘virtuţi’ pe care o are !

 

 

Catolicii s-au făcut fraţi cu … extratereştrii

Cu toate că, în ultimii ani, ne-am obişnuit să auzim tot felul de declaraţii fistichii şi să fim martorii unor fapte şi gesturi excentrice ale prelaţilor catolici, în frunte cu papa, mărturisim că această ultimă poziţie a lor ne-a lăsat fără grai. Recent, iezuitul Jose Gabriel Funes, directorul Observatorului astronomic al Vaticanului a acordat un interviu săptămânalului catolic L’Osservatore romano, oficiosul Vaticanului. Preotul argentinian de 45 de ani, care din august 2006 conduce observatorul astronomic papal şi este consilierul Papei Benedict al XVI-lea, a afirmat că ipoteza vieţii extraterestre nu se opune dogmei catolice.

În interviul intitulat ,,Extraterestrul este fratele meu”, el spune că viaţa extraterestră ,,este posibilă, chiar dacă până acum nu avem dovezi. Cu siguranţă, într-un univers atât de mare, această ipoteză nu poate fi exclusă (…) Sfântul Francisc de Assisi a descris celelalte creaturi de pe pământ ca pe fraţii şi surorile noastre, aşa că de ce nu putem vorbi şi noi despre un ‘frate extraterestru’ ? Ar fi şi el o componentă a creaţiei”.

El a subliniat că extratereştrii nu reprezintă o piedică în calea credinţei în Dumnezeu: ,,Este posibil să crezi în Dumnezeu şi în extratereştri. Creştinii pot admite existenţa altor lumi şi a altor forme de viaţă, chiar şi a celor mai evoluate decât noi, pământenii, fără ca astfel să pună sub semnul întrebării credinţa în creaţie, Întrupare sau mântuire”.

Fabulaţiile lui nu s-au oprit aici. La întrebarea dacă extratereştrii au şi ei păcat originar, el a răspuns: ,,Dacă există alte fiinţe inteligente, nu se poate spune că ele au nevoie de mântuire. Probabil că au rămas în deplină amiciţie cu Creatorul lor, fără să fi comis păcatul originar”.

Religii diferite au răspuns diferit la ideile astronomului Vaticanului. Reprezentantul Consiliului Muftiilor din Rusia, Rushan Abbyasov, a declarat că învăţătura islamică admite existenţa unor forme inteligente de viaţă: ,,Conform Coranului, Atotputernicul vorbeşte despre crearea a diferite lumi. Ştim lumea oamenilor, spiritelor, plantelor şi animalelor. Poate nu ştim totul. Creatorul poate crea orice. Alte creaturi pot locui lumi inaccesibile nouă”. La rândul lui, rabinul Zinovy Kogan a declarat: ,,Domnul este prima cauză pentru ceea ce există în micro şi macro lumi. … Nu se poate exclude ideea că ar mai exista, în alte lumi, alte creaturi similare omului”.

Pe de altă parte, mai mulţi reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Ruse au combătut puternic ideile iezuitului. Preotul Igor Vyzhanov, secretarul pentru problemele inter-creştine al Departamentului pentru relaţii externe al Patriarhiei Moscovei, a afirmat că ,,problema existenţei unor fiinţe extraterestre nu are nimic de-a face cu dogmatica creştină şi mântuirea sufletului”. De asemenea, cunoscutul teolog şi profesor la Academia Teologică din Moscova, Alexie Osipov, a afirmat că Ortodoxia ,,respinge existenţa civilizaţiilor extraterestre dotate cu intelect şi capabile să creeze”.

Pe 14 mai a.c., ieromonahul Serapion Mitko, conducătorul departamentului misionar al diocezei Yaroslavl, a acordat un interviu publicaţiei Russian Line, în care a comentat afirmaţiile iezuitului Funes: ,,Acesta nu este primul caz în care reprezentanţii Bisericii Catolice îşi manifestă simpatia pentru ideile OZN (n.r.: OZN, adică obiecte zburătoare neidentificate). Din când în când, în ultimii 10 ani, în diferite publicaţii catolice, au apărut idei asemănătoare, propuse de Funes. (…) Majoritatea fenomenelor OZN sunt fie fanteziile imaginaţiei omului sau încadrarea unor fenomene naturale în categoria OZN, fie produsul activităţii îngerilor căzuţi, a demonilor”.

El concluzionează arătând pericolele reprezentate de aceste fenomene atunci când nu sunt privite dintr-un punct de vedere ortodox: ,,Ortodocşii, care privesc cu detaşare asemenea lucruri, se pot teme că anumite fenomene OZN, prezentate în cultura de masă contemporană, pot fi folosite pe termen lung într-un mod negativ eshatologic. Adică este evident că fenomenul ,,mesagerilor din spaţiu” poate deveni una dintre minunile pe care antihrist va începe să le săvârşească. Prin urmare, ortodocşii trebuie să fie foarte atenţi cu privire la orice informaţie de acest tip”.

Este interesant de remarcat faptul că aceste idei sunt vehiculate periodic de catolici; de asemenea, se pare că şi reprezentanţii altor religii, precum islamismul şi iudaismul, susţin ipoteze similare. Probabil, printr-o propovăduire susţinută, credincioşii lor vor crede într-o bună zi că există extratereştri. Mai mult, ideea că aceştia ar fi fiinţe superioare nouă – care este în contradicţie flagrantă cu faptul că omul este apogeul creaţiei lui Dumnezeu – ar putea avea menirea de a-i determina pe oameni să se plece în faţa unor asemenea inteligenţe superioare. Însă, afirmaţia cea mai bizară este aceea că extratereştrii ar putea fi fiinţe fără păcat originar. Ce-ar putea însemna acest lucru decât faptul că, fiind fără de păcat, nu numai că ne sunt superiori, ci chiar sunt vrednici de … a ne închina la ei ?

Ioan Palea

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 43/iulie-august 2008