Stiri nr. 91

Ianuarie-februarie 2012

Ştiri bisericeşti externe

 

 

‘Unitate în diversitate’ calendaristică

Anul acesta, la Hong Kong, credincioşii ortodocşi au ţinut o slujbă combinată pentru praznicele Botezului Domnului pe stil nou şi Naşterii Domnului pe stil vechi. Privegherea comună a fost săvârşită în seara zilei de 6 ianuarie 2012 şi condusă de Mitropolitul Nectarie de Hong Kong şi Extremul Orient, aparţinând de Patriarhia Constantinopolului. La această slujbă inedită au participat numeroşi ortodocşi de diferite etnii, printre care ruşi şi sârbi care prăznuiesc Naşterea Domnului după calendarul iulian.

Agenţia greacă Romfea, care a preluat ştirea, a oferit două argumente în favoarea soluţiei găsite. Primul constă în faptul că ,,sărbătorile Naşterii şi Botezului Domnului sunt legate puternic şi nu constituiau decât o singură sărbătoare în timpul primelor secole ale creştinismului”. Însă în primul mileniu creştin, tezaurul dogmatic şi liturgic al Bisericii s-a îmbogăţit şi s-a desăvârşit prin lucrarea şi strădania marilor ierarhi şi Sinoadelor. De ce se caută întoarcerea la o stare care era potrivită la începutul vieţuirii creştine, dar nu mai este potrivită astăzi, după ce Sfinţii Părinţi ne-au lăsat moştenire un edificiu teologic deplin pentru mântuire ?

Al doilea argument încearcă să valideze acest amalgam folosindu-se în mod josnic de numele unuia dintre marii sfinţi făcători de minuni din secolul XX, Sfântul Ioan Maximovici: ,,Nu este prima oară când este întrebuinţată această soluţie pentru o sărbătorire comună după vechiul şi noul calendar. La o prăznuire comună a ruşilor şi românilor din imigraţie, condusă de Sfântul Ioan Maximovici în 1954, au fost cântate troparele după cele două calendare”. Având în vedere cât de mult ţinea Sfântul Ioan Maximovici la Tradiţia Bisericii şi la calendarul bisericesc (iulian), afirmaţia de mai sus nu este decât o minciună ordinară vehiculată pe internet.

Rămâne un mister de ce ar fi necesară o astfel de amestecare a două praznice ale Mântuitorului Hristos. Decât că cei care au socotit necesar aşa ceva s-au gândit la orice altceva, dar nu la a-L preaslăvi pe Dumnezeu. La ce ar cugeta credincioşii în timpul unei asemenea slujbe ? La Naştere sau la Botez ? Şi, la urma urmei, oare în acelaşi timp Mântuitorul S-a născut în peştera Betleemului şi S-a botezat în apa Iordanului ?

 

Sfârtecarea calendarului bisericesc, după bunul plac al marilor ‘teologi’ contemporani, pentru a-l potrivi cu calendarele seculare

În aceeaşi notă dispreţuitoare faţă de ceea ce au rânduit Sfinţii Părinţi, arhidiaconul Andrei Kuraev, profesor la Academia Teologică din Moscova, propune prăznuirea Naşterii Domnului pe 1 ianuarie.

Într-un interviu pentru Vocea Rusiei, el declara: ,,Principala problemă este soluţionarea dilemei de ce anii care se numără de la Naşterea lui Hristos încep la o dată care diferă de data naşterii Sale. Există o distanţă între aceste date în oricare dintre calendarele folosite în prezent. Apusul utilizează calendarul gregorian şi marchează Crăciunul pe 25 decembrie, după care vechiul an durează încă o săptămână. Potrivit calendarului iulian, Crăciunul este pe 7 ianuarie, ceea ce înseamnă că anul începe cu o săptămână înainte de Naşterea lui Hristos. Sunt încredinţat că cele două calendare ar trebui combinate. Ar fi logic ca anul şi epoca să înceapă în ziua imediat următoare Crăciunului”.

Kuraev susţine că mutarea praznicului Naşterii Domnului în ziua de 1 ianuarie ar fi răspunsul la multe întrebări puse de creştinii din diferite biserici şi ar putea marca atât începutul anului religios, cât şi al celui secular. Potrivit lui, o asemenea modificare nu ar aduce nici o schimbare liturgică şi reformă semnificativă în calendar. ,,Chiar şi praznicul Botezului Domnului poate rămâne în aceeaşi zi, căci vremea când Hristos a fost botezat nu este legată cu timpul naşterii Sale (El a fost botezat la vârsta de 30 ani)”, scrie el.

Cuvintele lui sună izbitor de asemănător cu ale celor care au înfăptuit reforma calendarului în 1923 şi care i-au asigurat pe credincioşi că nu se va schimba nimic în rânduielile bisericeşti. Însă el, ca şi înaintaşii săi, îşi vădeşte făţărnicia de îndată. După ce susţine mutarea praznicului Naşterii Domnului în ziua de 1 ianuarie, iar adversarii săi îi spun că mutarea acestui praznic atrage după sine mutarea Bunei Vestiri, prăznuită cu 9 luni înainte de Naşterea Domnului, Kuraev răspunde cu nonşalanţă: ,,Mutarea datelor cu o săptămână nu este mare lucru. La urma urmei, orice medic şi orice mamă vă vor spune că 9 luni sunt întotdeauna o perioadă aproximativă pentru sarcină. Sunt sigur că dacă oamenii sunt întrebaţi de ce Buna Vestire şi Crăciunul nu sunt exact la 9 luni distanţă, le va fi mai uşor să răspundă la acea întrebare decât să explice de ce există două date ale Crăciunului şi de ce ambele diferă de începutul anului”.

Arhidiaconul Andrei Kuraev predicând

Este bizar modul în care Andrei Kuraev pune problema. În primul rând, nu există două date pentru Naşterea Domnului. Într-adevăr, ruşii obişnuiesc să considere că ei prăznuiesc Naşterea Domnului pe 7 ianuarie, dar este vorba de 7 ianuarie stil nou, care este totuna cu 25 decembrie stil vechi. Prin urmare, nu vorbim de două date ale Crăciunului, ci de data de 25 decembrie stil nou pe care o ţin Bisericile de stil nou, şi de data de 25 decembrie stil vechi pe care o ţin Bisericile de stil vechi. În acest caz, problema o reprezintă ruptura creată de schimbarea calendarului bisericesc în 1923 şi că din 1923 încoace lumea ortodoxă se împarte între stil nou şi stil vechi.

Cât priveşte faptul că data Naşterii Domnului nu corespunde primei zile din an, ceea ce ar motiva – potrivit lui Kuraev – de ce anii se socotesc de la Naşterea lui Hristos încoace, să ne aducem aminte că, pentru Biserică, 1 ianuarie nu marchează Anul Nou bisericesc, ci prăznuirea Sfântului Vasilie cel Mare şi a Tăierii Împrejur a Domnului. Oare Andrei Kuraev, asemenea altora din ‘casta’ lui, creează această confuzie – anume că pe 1 ianuarie, şi nu pe 1 septembrie, se sărbătoreşte începerea anului bisericesc – cu vreun scop anume ? Va veni o zi în care Îl vor transforma pe Hristos într-un personaj pur istoric, după a cărui Naştere se socotesc anii, până când va deveni cu totul un mit ?

În plus, atitudinea frivolă a arhidiaconului rus faţă de mutarea praznicelor în an arată lipsa sa profundă de evlavie, fără a mai aminti necunoaşterea sau poate chiar sfidarea intenţionată a rânduielilor liturgice aşezate de Sfinţii Părinţi ai Bisericii. Iniţiativa sa face parte dintr-o serie de propuneri de modificare a rânduielilor calendaristice bisericeşti, care au rolul de a trivializa tot ce a mai rămas în conştiinţa ortodoxă referitor la bunul mers şi rost ale slujbelor dumnezeieşti.

Până în prezent, sugestia lui nu a fost susţinută nici de ortodocşi, nici de alte Biserici creştine. Specialistul în probleme religioase Alexie Yudin consideră că aceasta este gluma lui Andrei Kuraev de Anul Nou: ,,Este o sugestie complet nerealistă. Chiar dacă a fost aleasă la întâmplare, data Naşterii lui Hristos este atât de puternic înrădăcinată în tradiţia Bisericii şi în cugetele creştinilor din întreaga lume, încât acum este imposibilă orice schimbare a ei”. Yudin este convins că o reformă mondială a calendarului ar putea aduce la un acord toate sărbătorile creştine şi seculare. Cu toate acestea, comunitatea mondială va accepta cu greu această inovaţie.

Nici Alexie Yudin nu pare să mai ştie despre ce vorbeşte, sau nu este interesat să grăiască adevărul. Data Naşterii Domnului nu a fost aleasă la întâmplare; mai mult, o astfel de afirmaţie făcută de un aşa-zis specialist în probleme religioase poate zdruncina puternic credinţa unora. De asemenea, este demn de remarcat faptul că el, asemenea lui Kuraev, propune cu uşurinţă o reformă mondială a calendarului care ,,ar putea aduce la un acord toate sărbătorile creştine şi seculare”. De ce ar putea dori conducerea Bisericii să adopte un calendar care să armonizeze sărbătorile creştine cu cele seculare, fără numai pentru a seculariza complet instituţia Bisericii ?

Unii ortodocşi din zilele noastre prăznuiesc concomitent sărbători diferite, alţii cer modificarea datelor lor, alţii vor să le armonizeze cu sărbătorile seculare – se încearcă orice pentru a goli cu totul de conţinut duhovnicesc aceste puncte de reper ale trăirii creştine.

 

Pateric athonit contemporan sau relatări demne de isprăvile unor guru hinduşi ?

În 2002, cu ocazia inaugurării Centrului pentru Studiul Spiritualităţii Ortodoxe de la Facultatea de Teologie din Bucureşti, stareţul athonit Efrem al Mânăstirii Vatopedu a vizitat România. El a ţinut mai multe conferinţe despre vieţuirea athonită şi opiniile monahilor athoniţi referitoare la problemele spinoase ale lumii contemporane.

Cu prilejul inaugurării centrului, părintele Efrem a dorit să împărtăşească ,,câteva trăiri, câteva experienţe ale unor oameni sfinţi pe care i-a cunoscut”, părinţi recenţi ai Bisericii, pe care îi numeşte chiar ,,podoabe ale Bisericii Ortodoxe”. El se referă la părinţi athoniţi precum Iosif Isihastul, Paisie Aghioritul, Efrem Katunachiotul, stareţul Porfirie, părintele Sofronie Saharov de la Essex etc, ca şi la părinţi români ca Ilie Cleopa sau Sofian Boghiu.

De exemplu, el prezintă o sumă de întâmplări minunate ale unor părinţi contemporani, încercând să scoată în evidenţă prin acestea faptul că experienţa părinţilor Bisericii este aceeaşi. Astfel, despre părintele Sofronie scrie: ,,Când l-am întâlnit pe părintele Sofronie de la Essex, care după părerea multora şi a mea personală este un alt Sfânt Grigorie Palama, mi-a spus că în timp ce rostea rugăciunile sfintei liturghii, gura sa scotea flăcări, iar veşmintele răspândeau lumina cea necreată. Aşa cum el însuşi mi-a spus, zile în şir era copleşit de această lumină dumnezeiască”.

 

Actualii părinţi îmbunătăţiţi au fost pictaţi deja ca sfinţi, deşi nu au fost proslăviţi de Biserica Ortodoxă. Mânăstirea Sfântul Ioan Botezătorul din Essex, care a fost întemeiată de părintele Sofronie Saharov († 1993), ucenic al Sfântului Siluan Athonitul († 1938), are o sumă de icoane în care sunt reprezentaţi părintele Sofronie Saharov, alături de părintele său duhovnicesc, părintele Paisie Aghioritul etc

Părintele Paisie Aghioritul i-a istorisit de asemenea următoarea întâmplare minunată: ,,Într-o iarnă, pe la apusul soarelui, plecam de la Mânăstirea Stavronichita, îndreptându-mă către chilia mea. La 100 de metri de poarta mânăstirii, m-am întâlnit cu un grup de 5 studenţi care mă căutaseră la chilie şi s-au dus către mânăstire. Când m-au întâlnit, m-au rugat să rămân puţin cu ei şi să le vorbesc. Aveau multă râvnă pentru Dumnezeu. Astfel, fără să-mi dau seama, a trecut mult timp stând de vorbă. Nici ei nu se dezlipeau de mine. S-a întunecat însă şi, deoarece nu se mai vedea nimic, i-am trimis la mânăstire, ajungând la vreme înainte de a se închide porţile. Eu m-am grăbit să ajung la chilie. Din pricina întunericului, nu mai distingeam drumul şi astfel am intrat în nişte mărăcini, nemaiputând ieşi. Nu aveam nici lanternă. Mi-am zis că, pe frigul acesta, cu un singur plămân, este cu neputinţă să supravieţuiesc nopţii care mă aştepta în desiş. Am îngenuncheat şi mă rugam pentru ieşirea sufletului, nemaiavând nici o speranţă de viaţă. În timp ce mă rugam, deodată din mine iese o lumină aşa de puternică, încât soarele la amiază putea fi considerat întuneric în comparaţie cu ea. Condus de această lumină am ajuns cu bine la chilie şi, îndată ce am pus cheia în uşă, a dispărut”.

Un alt părinte la care face referire stareţul Efrem este Efrem Katunachiotul (foto). De la el a aflat că, ,,în timp ce se ruga, chilia i s-a umplut de lumină şi se întreba în inima sa ce putea fi aceasta. A auzit însă un glas preadulce care cânta un tropar al Cincizecimii: ‘Toate sunt dăruite de Duhul Sfânt’”. El îl numeşte pe acest monah contemporan un Sfânt Spiridon al Trimitundei contemporan. Când l-a întrebat dacă a slujit vreodată în prezenţa văzută a îngerilor, monahul i-a răspuns: ,,Da, fiule, m-a învrednicit harul lui Dumnezeu să slujesc cu îngerii. Aveam heruvimi de-a dreapta şi de-a stânga”.

Relatări asemănătoare, dacă nu şi mai gogonate, sunt istorisite despre părintele Arsenie Boca (foto) de diverse persoane care l-au cunoscut. Una dintre aceste persoane îl descrie astfel: ,,Am văzut un călugăr înalt, subţire, îmbrăcat în alb, care mă privea foarte serios şi foarte de aproape. Nu-mi explicam de unde apăruse. I-am văzut ochii şi m-am speriat: privirea lui nu avea fundal. Mă privea infinitul cu doi ochi albaştri de om. Nu mai văzusem niciodată aşa ceva. Pur şi simplu era să cad pe spate”.

Călugării de la Mânăstirea Sâmbăta de Sus, unde vieţuia părintele Arsenie, spuneau că ,,atunci când el umbla în sufletul unui om şi-i răscolea gândurile, imediat omul acela izbucnea în lacrimi. Numai ce se pomenea aşa, plângând, fără ca măcar să-şi dea seama ce face”, chiar dacă nu se afla în aceeaşi încăpere cu monahul. Plânsul pare să fi fost de asemenea o caracteristică a slujbelor săvârşite la Sâmbăta: ,,La prefacere, părintele întotdeauna se zguduia de plâns şi toată biserica după el. Era o emoţie generală”.

Cei care l-au cunoscut au afirmat că el comunica telepatic, că lua flacăra lumânării direct pe vârful degetului ca să aprindă altă lumânare, că în mâna lui lumânările nu se stingeau nici în mijlocul furtunii, că în închisoare, ,,când se ruga el, săreau singure zăvoarele de pe uşi”. Una dintre cele mai stranii istorisiri despre el este că atunci când i-a murit mama şi el era deţinut la Canalul Dunărea-Marea Neagră, a apărut la înmormântare în Vaţa de Sus, Hunedoara, la o distanţă de sute de km. ,,Se spune că la aceste capacităţi supranaturale, părintele a ajuns după ce a petrecut trei luni în asceză deplină pe Muntele Athos, numai în rugăciune, fără mâncare şi fără apă”.

 

Şi părintele Arsenie Boca a fost reprezentat ca sfânt, deşi nu a fost proslăvit de Biserica Ortodoxă

Orice credincios care a citit Vieţile sfinţilor şi se străduieşte să pătrundă cu adevărat învăţătura creştină şi să o trăiască în autenticitatea ei, va remarca de îndată că aceste isprăvi extravagante par a fi desprinse mai degrabă din vieţile unor guru hinduşi decât dintr-un pateric contemporan. Minunile creştine se săvârşesc spre adeverirea credinţei care ne-a fost revelată şi spre întărirea în credinţă, având rolul primordial de a-L descoperi pe Dumnezeu înaintea oamenilor. Minunea creştină nu este un spectacol asemenea isprăvilor făcute de hinduşi, precum apariţia de flori, bani, transformarea apei în benzină, nici măcar deschiderea zăvoarelor de la uşi sau teleportarea pe distanţe de sute de kilometri. Astfel de întâmplări – puse pe seama unor capacităţi supranaturale – au doar scopul impresionării oamenilor şi transformării lor în adepţi înfocaţi ai unor guru.

(A se vedea scrierea Sfântului Ierarh Ignatie Briancianinov, Despre semne şi minuni, în care el ne învaţă să nu ne dorim semne din cer, nici minuni uluitoare, ci să luăm aminte la viaţa duhovnicească, care este plină de lucrarea minunată a Sfântului Duh).

Vieţile sfinţilor ne vorbesc şi despre smerenia neasemuită a sfinţilor, care nu vorbeau niciodată despre darurile de care se învredniciseră de la Dumnezeu, şi nici nu le doreau pe acestea; dimpotrivă, ei se temeau să primească darul facerii de minuni sau alte asemenea daruri, ca nu cumva prin acestea să piardă liniştea şi vorbirea cu Dumnezeu şi să se înconjoare de slava oamenilor. Aşadar, cele expuse de părintele Efrem de la Mânăstirea Vatopedu sunt în contradicţie flagrantă cu tot ceea ce ne învaţă Tradiţia: monahii îmbunătăţiţi despre care vorbeşte stareţul athonit mărturisesc singuri despre darurile pe care le-au primit de la Dumnezeu, despre lumina necreată care izvora din ei, din veşmintele lor, despre faptul că au slujit cu îngerii, ş.a.m.d.. O astfel de atitudine este, în realitate, de nivelul unui guru hindus precum Sai Baba !

În conferinţa sa, părintele Efrem acuză tineretul de astăzi că nu mai are duhovnicia celor de demult, pentru că ,,tinerii noştri ucenicesc la cele ale mândriei, la încrederea în sine, care este un ‘dar’ al civilizaţiei europene”. Ceea ce spune părintele Efrem este destul de firesc, de vreme ce tineretul despre care vorbeşte uceniceşte exact la astfel de monahi ‘îmbunătăţiţi’, care ucenicesc la rândul lor ,,la cele ale mândriei, la încrederea în sine”, care-i face să vadă îngeri slujind cu ei şi lumină necreată izvorând din sine …

 

Mitropoliţii bulgari – agenţi ai securităţii statului ?

Pe 17 ianuarie 2012, Comisia Dosarelor din Bulgaria – comisia parlamentară care se ocupă cu studiul arhivelor serviciilor secrete comuniste – a făcut public faptul că 11 din cei 15 mitropoliţi ortodocşi bulgari şi foarte mulţi preoţi au făcut parte din Darzhavna Sigurnost, poliţia politică, ca simpli angajaţi sau agenţi ai ei. Potrivit informaţiilor date publicităţii, doar Patriarhul Maxim al Bulgariei şi alţi 3 ierarhi nu au colaborat cu securitatea. Ierarhii făceau parte din departamentul de ,,luptă împotriva diversiunii ideologice”, care îi urmărea pe bulgarii suspectaţi de ,,comportament anti-comunist”.

Aceasta este lista cu membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare care au colaborat cu securitatea statului, dată publicităţii de Comisia Dosarelor din Bulgaria:

Mitropolitul Galaction de Stara Zagora, născut în 1949, recrutat în 1981, agentul Misho;

Mitropolitul Dometian de Vidin, născut în 1932, recrutat în 1972, agentul Dobrev;

Mitropolitul Ignatie de Pleven, născut în 1938, recrutat în 1980, agentul Penev;

Mitropolitul Ioanichie de Sliven, născut în 1939, recrutat în 1977, agentul Kirilevici;

Mitropolitul Grigorie de Veliko Târnovo, născut în 1950, recrutat în 1975, agentul Vanio;

Mitropolitul Iosif de SUA, Canada şi Australia, născut în 1942, recrutat în 1980, agentul Nikolov;

Mitropolitul Calinic de Vratsa, născut în 1931, recrutat în 1968, agentul Rilski, agentul Velko;

Mitropolitul Chiril de Varna, născut în 1954, recrutat în 1976, agentul Vladislav;

Mitropolitul Natanail de Nevrokop, născut în 1952, recrutat în 1980, agentul Blagoev;

Mitropolitul Simeon al Europei Centrale şi Apusene, născut în 1926, recrutat în 1964, agentul Hristov.

Vreme îndelungată, ierarhii bulgari s-au opus cu fermitate studierii dosarelor securităţii legate de cler, fapt care indica existenţa unor lucruri tainice şi murdare. Dezvăluirile actuale au doar o valoare morală, fără urmări legale sau de altă natură pentru persoanele vizate. Comisia a descoperit că şi muftiul Mustafa Alich Hadji, fostul muftiu Nedim Guendjev, şi unul din cei 3 episcopi catolici, Gheorghe Iovchev de Sofia şi Plovdiv, se află pe lista agenţilor securităţii.

Raportul comisiei parlamentare a zguduit puternic Biserica Ortodoxă a Bulgariei şi încrederea bulgarilor în păstorii lor. Pe 20 ianuarie, un grup de preoţi din sud-vestul Bulgariei a dat publicităţii o declaraţie în care îi critica pe ierarhii colaboraţionişti, îndemnându-i să se retragă. În document, preoţii îi numeau pe ierarhi ,,apostaţi” şi afirmau că aceştia au deschis ,,o rană amară în Biserică”.

Pe 23 ianuarie, cotidianul 24 Chassa consemna că 8 parohii bulgare din dioceza Europei Apusene şi Centrale au vrut să părăsească nu numai dioceza, ci şi Biserica Ortodoxă Bulgară din cauză că mitropolitul Simeon, conducătorul acesteia, s-a dovedit a fi fost maior în cadrul poliţiei politice. Dosarul mitropolitului Simeon, cunoscut ca agentul Hristov, cuprinde 27 volume. Potrivit cotidianului, imigranţii bulgari din Austria, Berlin şi Budapesta au spus că mitropolitul Simeon nu este persoana potrivită pentru a conduce dioceza şi au dorit transferul în jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice.

Confruntaţi cu dezvăluiri care compromit statura morală a ierarhilor lor, unii credincioşi şi jurnalişti alunecă cu uşurinţă către idei protestante. De pildă, Kalin Yanakiev, profesor de filozofie la Universitatea din Sofia, autor a diferite cărţi şi articole pe teme de spiritualitate, filozofie şi istorie medievală ortodoxe şi redactor-şef al revistei religioase Creştinism şi Cultură, sublinia într-un interviu că Biserica Ortodoxă Bulgară ,,constă în special şi mai presus de orice din membrii săi mireni”. El a mai afirmat că Biserica ,,a fost victima securităţii, care i-a ales, hrănit, promovat şi numit pe ierarhi”, cerând ca şi cei care au făcut recrutările, dintre care cel puţin unul este în viaţă, să ajungă în atenţia publică. Totodată, în timp ce pentru mulţi bulgari a fost o uşurare faptul că patriarhul nu este nominalizat în raportul comisiei, unii analişti au emis ipoteza că lista ierarhilor ar putea să nu fie completă, gândindu-se chiar la patriarh.

În acest timp, aşa cum s-a întâmplat în alte ţări foste comuniste, majoritatea ierarhilor nu au fost dispuşi să-şi recunoască vinovăţia şi măcar să-şi ceară iertare pentru ceea ce au făcut. Mitropolitul Chiril de Varna (agentul Vladislav) a declarat: ,,Nu am pentru ce să-mi cer iertare. Nu am făcut nimic greşit – niciodată nu am jignit, niciodată eu nu am” … ,,Am slujit Biserica Ortodoxă Bulgară”, a insistat el ferm. El se numără printre clericii care neagă că au lucrat pentru securitatea statului. Mitropolitul Calinic de Vratsa (agentul Rilski) a cerut turmei să-l ierte dacă credincioşii simt că el i-a vătămat în vreun fel.

Mitropolitul Chiril de Varna

Pe lângă acest scandal al colaborării cu securitatea, în ultima perioadă, ierarhii bulgari au făcut o serie de gafe care au stârnit scandaluri, conducând la erodarea încrederii păstoriţilor lor. Astfel, Sfântul Sinod bulgar a dat o declaraţie confuză cu privire la fertilizarea in vitro, pe care ulterior a retras-o, publicând un text contrar celui dintâi. Sinodul a pus mesajul ambiguu pe seama greşelilor de redactare. A urmat apoi incidentul cu maşina extrem de costisitoare a Mitropolitului Chiril de Varna, care întâi a afirmat că nu este a sa, apoi a demisionat, pentru ca ulterior să nege tot. ,,Numai eu şi Obama folosim asemenea maşină”, a spus el ironic jurnaliştilor. La Plovdiv, mitropolitul Nicolae a poruncit să se acopere cu panouri de tavan o lucrare de artă istorică dintr-o biserică binecunoscută.

Mitropolitul Nicolae de Plovdiv. Asemenea patriarhului Maxim şi altor doi ierarhi, numele lui nu s-a aflat pe lista Comisiei Dosarelor

În această atmosferă tensionată, credincioşii şi presa aşteaptă rezultatul unei investigaţii a Ministerului de Finanţe cu privire la modul în care a utilizat Biserica sprijinul financiar pe care l-a primit din partea statului – fapt care i-a făcut pe critici să afirme că, în timp ce s-au opus cercetării dosarelor securităţii, ierarhii nu au avut probleme în a primi bani de la stat.

Bulgari, greci, sârbi, ruşi, români – pretutindeni aceleaşi plăgi: coabitare plină de compromisuri cu statul ateu, modernism, ecumenism, lux. Să fie toate acestea simptomele pierderii conştiinţei ortodoxe şi al realizării unui pact cu puterile întunericului ?

 

Un Perun contemporan la Kremlin

În 2005, în Rusia, a apărut o nouă sectă, care se închină preşedintelui Vladimir Putin. În satul Bolşaia Elnia, în apropiere de Nijni Novgorod, la circa 400 km de Moscova, Svetlana Frolova – sau maica Fotinia, cum se auto-intitulează – a construit împreună cu adepţii sectei un templu numit Templul Învierii Rusiei. În ianuarie 2012, ea a ajuns în centrul atenţiei mass-mediei ruse când a declarat că ‘icoana’ lui Putin s-a acoperit cu mir: ,,Domnul ne dă semne ale prezenţei sale pline de har”.

Adepţii sectei îl consideră pe Vladimir Putin reîncarnarea Sfântului Apostol Pavel şi a Sfântului Cneaz Vladimir. Într-un interviu acordat săptămânalului Sobesednik, Svetlana Frolova, care se crede reîncarnarea Ioanei d’Arc, afirma: ,,Aşa cum Saul i-a persecutat pe creştini, înainte de a se converti în Sfântul Pavel, aşa şi Putin i-a persecutat pe credincioşi din postura de ofiţer KGB sovietic. Sovieticii au dărâmat biserici sau le-au înlocuit cu bazine de înot, dar, când a devenit preşedinte, Sfântul Duh S-a pogorât asupra lui. De atunci, Putin îşi conduce turma cu înţelepciune, aşa cum a făcut şi Apostolul Pavel”.

Ea crede că Dumnezeu l-a ales pe Vladimir Putin să pregătească Rusia pentru venirea lui Iisus Hristos pe pământ. Svetlana Frolova a făcut aproape 2 ani închisoare în anii ’1990 pentru furt calificat, în timp ce era funcţionar public. Ulterior, ea a deschis un Centru pentru Medicină Cosmo-Energetică şi apoi Templul pentru Învierea Rusiei. Discipolii ei cred că ea are puterea de a vindeca bolnavii doar atingându-i cu mâinile.

Din nefericire, această sectă nu este singurul grup de ruşi care şi-au transformat afecţiunea pentru Putin în adorare religioasă. Sondajele de opinie publică arată că 57% din ruşi au remarcat existenţa unui ,,cult pentru Putin” în ţară, şi 52% consideră că acest lucru este unul pozitiv.

Oraşul natal al lui Putin, Sankt Petersburg a fost împânzit cu afişe în care el este înfăţişat ca un înger cu o mână întinsă, binecuvântându-i pe locuitorii oraşului. În alte imagini, chipul său a fost lipit peste cel al unui heruvim de la Catedrala Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. La congresul partidului, Dmitri Medvedev a recomandat susţinerea lui Vladimir Putin pentru alegerile prezidenţiale din 2012. Cei 11.000 de delegaţi şi membri de partid au ovaţionat minute în şir în palatul din Moscova, ca la o slujbă de încoronare. De asemenea, Vladislav Surkov, directorul adjunct al administraţiei de la Kremlin, vede în Putin ,,un om trimis de Dumnezeu în Rusia”.

În urmă cu câteva luni, rabinul şef al Rusiei, Berel Lazar, a afirmat că ,,ruşii au toate motivele din lume să-I ceară lui Dumnezeu să-l binecuvânteze pe Putin, care, în fiecare zi, în fiecare ceas, face doar bine, pentru atât de mulţi pameni, a salvat sute şi mii de vieţi”.

Continuând de bunăvoie serghianismul, care a devenit parte din cugetarea ortodoxă rusă contemporană, Patriarhul Chiril al Moscovei şi întregii Rusii s-a alăturat acestui cor inedit de închinători putinieni. În luna februarie, la Mânăstirea Sfântul Daniil din Moscova, a avut loc o întâlnire a premierului Putin cu conducătorii religiilor tradiţionale din Rusia. La aceasta au participat patriarhul Chiril, rabinul şef Berel Lazar, 4 muftii din regiunile musulmane, un lama budist, un episcop armean, reprezentanţi ai romano-catolicilor şi ai altor confesiuni creştine.

Alături de ceilalţi conducători religioşi care i-au adus osanale premierului rus, patriarhul Chiril a numit cei 12 ani de conducere a lui Putin ,,o minune a lui Dumnezeu” şi i-a criticat pe opozanţii acestuia. Înaltul prelat a comparat perioada de dinaintea venirii lui Putin la putere cu invazia nazistă a URSS din 1941. El declara cu patos: ,,Ce ar fi fost atunci anii ’2000 ? Printr-o minune a lui Dumnezeu, cu participarea activă a conducerii ţării, am reuşit să ieşim din această criză sistemică oribilă. Trebuie să spun deschis, ca un patriarh care trebuie să spună numai adevărul, fără a ţine cont de situaţia politică sau propagandă, că dvs. aţi jucat un rol extrem de important în corectarea acestei cotituri nefericite din istoria noastră”. El şi-a continuat tirada: ,,Aţi spus odată că munciţi ca un sclav la galeră. Singura diferenţă este că munca unui sclav nu era atât de eficientă, în timp ce a dvs. este”.

Servitutea şi ridicarea în slăvi a celor aflaţi la putere a devenit o prezenţă constantă a zilelor noastre apostate. Din nefericire, ierarhii ortodocşi s-au alăturat fără nici cea mai mică jenă acestui cor de lingăi. Însă, Perunii contemporani sunt la fel de iluzorii ca cel din vechime, iar laudele aduse astăzi, mâine vor rămâne doar o pată pe obrazul celor care le-au grăit …

Ioan Palea

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 69/martie-aprilie 2012