Stiri nr. 97

Ianuarie-februarie 2014

Ştiri bisericeşti (II)

 

Neo-teologie ortodoxă contemporană sau pur şi simplu protestantism ?

Ultimul veac a înscris în paginile istoriei bisericeşti o serie întreagă de tendinţe protestantizante dintre cele mai grosolane, care au denaturat aşezămintele ortodoxe vechi de 2.000 ani. Port, rânduieli de post, calendar, tipic bisericesc, reguli privind căsătoria a doua, botezul prin stropire etc – rând pe rând, obiectivele stabilite la aşa-zisul Congres pan-ortodox de la Constantinopol din 1923 au fost atinse. Dar recent, sătui să tot învârtă şi să răstoarne simple aşezăminte, ortodocşii ecumenişti au purces spre a se amesteca în teologie şi a inova şi acolo, pentru a îndepărta duhul teologic ortodox autentic de rădăcinile sale patristice.

Unul dintre ierarhii ortodocşi contemporani ale cărui comentarii teologice ies din hotarele rânduite de Sfinţii Părinţi este Mitropolitul Ierotei de Nafpaktos (foto), care susţine Patriarhia Constantinopolului în disputa sa actuală cu Patriarhia Moscovei privind primatul în Biserica Ortodoxă.

În lucrarea sa Dogmatică empirică, ierarhul grec exprimă idei cel puţin stranii referitoare la structura ierarhică a Bisericii şi la Sinoadele Ecumenice şi Locale şi rolul lor în viaţa ecleziastică. De exemplu, el afirmă că ,,Biserica funcţionează şi lucrează într-un anumit loc şi timp şi foloseşte pentru forma şi structura sa canonică circumstanţele exterioare pe care le găseşte. În acest fel, de dragul unităţii, a adoptat acelaşi mod de lucru ca societatea vremii” şi că ,,Biserica se ajustează după mediu”.

Acest lucru ,,se vede foarte limpede în dezvoltarea sistemului sinodal în Biserica timpurie”, care ,,s-a adaptat la mediul roman”. Potrivit acestei logici, în perioadele ulterioare ale istoriei, Biserica ar fi trebuit să se adapteze la sistemul politic specific acelora. Asta înseamnă că în secolul XX ne-am fi putut aştepta ca Biserica să preia modelul dictatorial sau democratic, în funcţie de teritoriul pe care se afla. Prin astfel de idei se poate justifica chiar serghianismul şi apostolatul social al patriarhului Justinian.

În realitate nu se poate spune că ,,Biserica s-a adaptat la mediul roman”, ci a găsit potrivite cu ţelurile şi năzuinţele sale instituţiile civile ale Imperiului Roman, pe care le-a adaptat şi ajustat în mod cuvenit pentru instituţia sa dumnezeiesco-umană.

În continuare, ierarhul construieşte o întreagă argumentaţie încercând să acrediteze ideea că Sinoadele Locale ale Bisericilor au fost cele cu adevărat importante în Biserică, în timp ce Sinoadele Ecumenice au fost convocate de împăraţi în scopul de a constata care era credinţa Bisericii şi a o susţine la nivelul imperiului. El scrie chiar că Sinodul Ecumenic ,,nu este nici superior, nici inferior, ci este pur şi simplu o extensie a Sinodului Local”.

Susţinând că ereziile au fost condamnate în Sinoadele Locale, el ajunge să tragă concluzia stupefiantă că Biserica nu avea nevoie de nici un Sinod Ecumenic: ,,În general, este lesne a trage concluzia din studierea actelor Sinoadelor Ecumenice, cel puţin a celor care mai există, că Sinodul Ecumenic este o prelungire şi contopire a tuturor Sinoadelor Locale, şi că Sinodul Ecumenic nu era convocat pentru necesităţile Bisericii, căci Biserica nu avea nevoie de nici un Sinod Ecumenic. Toate ereziile care au fost condamnate de Sinoade Ecumenice fuseseră deja condamnate de Sinoade Locale. Prin urmare, Biserica nu avea nevoie de acest Sinod (n.r.: ecumenic). Statul avea nevoie de Sinod pentru a putea stabili Ortodoxia şi dreptul canonic al Bisericii Ortodoxe ca legi ale statului”.

Mitropolitul grec ori nu cunoaşte istoria, ori încearcă să o răstălmăcească. El scrie că Arie a fost condamnat de Sinodul Local din Alexandria şi condamnarea a fost transmisă tuturor Bisericilor locale: Arie ,,a fost condamnat la început în Alexandria şi condamnarea arianismului în Alexandria a fost acceptată de toate Sinoadele Locale ale Bisericii din Apus şi Răsărit”. Mai mult, ,,Arie a fost imediat condamnat, pentru că ei toţi ştiau că el era eretic”.

Lucrurile nu stau atât de simplu cum le prezintă ierarhul grec. El nu precizează că, după condamnarea de către Sinodul Local din Alexandria, Arie nu s-a potolit, ci a continuat să facă tulburare în Biserică, înşelându-i prin scrisori pe episcopi şi credincioşi şi răspândindu-şi învăţătura otrăvită. Văzând aceasta, Sfântul Împărat Constantin l-a trimis la Alexandria pe Sfântul Osie al Cordovei pentru a-l condamna din nou într-un sinod local pe eretic. Pentru că lucrurile nu s-au liniştit nici aşa, împăratul l-a chemat pe Arie să vină înaintea sa spre cercetare şi discuţii şi apoi, ca o ultimă soluţie, a convocat primul Sinod Ecumenic pentru ca, ,,supunând cercetării învăţătura lui Arie, să rezolve definitiv problema”, după cum scrie Sfântul Nectarie al Eghinei.

Potrivit mitropolitului Ierotei, convocarea tuturor celorlalte Sinoade Ecumenice s-a făcut în mod similar, de către împăraţi, după ce erezia din vremea respectivă fusese deja condamnată de sinoade locale. Ca urmare, ,,instituţia Sinoadelor Ecumenice este pur şi doar romană. Dacă Biserica nu ar fi fost recunoscută de Imperiul Roman, mă îndoiesc că am fi avut Sinoade Ecumenice, pentru că ele au fost în mod esenţial lucrarea împăraţilor”.

Însă, conchide el, ,,cu toate că Sinoadele Ecumenice au fost create de statul roman, ele au însemnătate teologică, pentru că la ele au luat parte episcopii care au discutat probleme teologice şi dogmatice şi au extins lucrarea Sinoadelor Locale. (…) Temeiul istoric al Sinoadelor Ecumenice pe care l-am prezentat mai sus nu alterează marea lor valoare şi însemnătate”.

O lectură atentă şi completă a disertaţiei lui dezvăluie că aceasta nu este chiar lipsită de un ţel concret. Mitropolitul pune la îndoială cu subtilitate ideea că ,,autoritatea supremă în Biserică este Sinodul Ecumenic şi că numai Sinodul Ecumenic poate stabili lucruri pe care ierarhia le săvârşeşte în cursul dezvoltării istorice a Bisericii”. El vorbeşte despre posibilitatea de a convoca în prezent un Sinod Ecumenic:

,,Patriarhul (ortodox) al Constantinopolului are dreptul de a convoca un Sinod Ecumenic, cu consimţământul tuturor celorlalte Biserici. Nu există nici o îndoială că există un asemenea drept. Dacă Bisericile Ortodoxe vor să se consulte şi să se întrunească în Sinod este dreptul lor”. El omite să specifice condiţia esenţială pentru ca un sinod să fie considerat ecumenic, adică acceptat de întreaga Biserică: ca învăţătura sa să fie în deplin acord cu învăţătura exprimată la cele şapte Sinoade Ecumenice, la Sinoadele Locale şi de către Sfinţii Părinţi, să fie în deplin acord cu concisa condiţie a Sfântului Vichentie de Lerins: ,,Ceea ce s-a crezut în tot locul, întotdeauna şi de către toţi”.

Aşadar, care este scopul pentru care ierarhul grec se străduieşte să ştirbească autoritatea Sinoadelor Ecumenice ale Bisericii ? Nu cumva pentru ca întrunindu-se astăzi un aşa-zis sinod pan-ortodox să poată hotărî altele decât cele rânduite de Sfinţii Părinţi ?

 

Vaticanul – un susţinător al frontului homosexualităţii ?

După alegerea sa în martie 2013, Papa Francisc a pornit o campanie masivă de ,,transparenţă”, ,,eficienţă” şi ,,reformă financiară” şi administrativă a guvernului statului Vatican. Pentru a atinge aceste ţeluri, înalţii prelaţi catolici au angajat mai multe firme de renume mondial, însă atât Vaticanul, cât şi firmele respective au ‘uitat’ să precizeze un mic amănunt, semnificativ pentru deschiderea iniţiată de Papa Francisc.

Un jurnalist catolic american şi-a luat sarcina de a dezvălui amănuntul mai puţin plăcut al contractului dintre Vatican şi firmele de afaceri, arătând că trăsătura demnă de menţionat a acestor firme internaţionale este atitudinea favorabilă faţă de homosexuali. Astfel, una dintre firmele cu care Vaticanul a făcut contract, Ernst & Young, o corporaţie gigant cu sediul la Londra, este compania cu politica cea mai prietenoasă faţă de homosexuali din lume şi conduce o vastă reţea de organizaţii homosexuale pe mapamond, inclusiv în Marea Britanie, Irlanda, America de Nord şi de Sud, Africa.

Clădirea Ernst & Young din Varşovia

Propaganda pro-sodomită condusă de Ernst & Young depăşeşte imaginaţia unui muritor de rând. O parte din conducătorii firmei sunt homosexuali şi se numără printre persoanele cele mai influente pe plan global. De exemplu, vice-preşedintele mondial pentru politici publice Beth A. Brooke se află între cele mai puternice 100 de femei din lume.

De asemenea, Victor Nieves, co-preşedintele EYGLES din Marea Britanie şi Irlanda, una dintre numeroasele reţele LGBT create şi finanţate de Ernst & Young, declara: ,,Suntem foarte bucuroşi să fim în Top 10 al Indexului de Egalitate la Locul de Muncă Stonewall pentru al patrulea an consecutiv. Prezenţa noastră în clasament este o mare recunoaştere a lucrării pe care firma şi reţeaua EYGLES o desfăşoară pentru a realiza un loc de muncă mai inclusiv”.

Şi firma EY Global a dezvoltat o vastă reţea internă profesionistă pentru ,,persoanele LGBT şi susţinătorii lor”, numită bEYond, care susţine şi promovează cultura inclusivă LGBT. Cu peste 1.700 membri în peste 90 de locaţii Ernst & Young, firma are drept ţintă principală tineretul.

Pentru reforma practicilor sale administrative şi financiare, Vaticanul a angajat alte 3 firme consultante: McKinsey & Company din SUA, firma multinaţională KPMG şi grupul financiar Promontory. Firma McKinsey & Company a fost angajată pentru a-i îmbunătăţi oficiile de presă, inclusiv ziarul L’Osservatore Romano, Radio Vatican şi Televiziunea Vatican. Această companie are o politică LGBT aproape identică cu Ernst & Young. Într-o declaraţie de pe site-ul firmei scrie: ,,McKinsey este un loc unde persoanele LGBT prosperă”. ,,Compania a căutat mereu talente LGBT. Noi suntem sponsorul fondator al celor 3 conferinţe majore de recrutare de persoane LGBT din SUA – ROMBA, OUBC şi IvyQ”.

Clădirea Ernst & Young din Berlin

Corporaţia de contabilitate elveţiană KPMG a fost angajată de Vatican pentru a-i îmbunătăţi practicile financiare. Iată cum îşi descrie corporaţia politica pro-sodomie: ,,Înfiinţată în 2003, pride@kpmg este reţeaua KPMG pentru angajaţi şi parteneri LGBT şi prietenii lor heterosexuali. Cu peste 750 membri şi 12 filiale, reţeaua noastră oferă ocazii de a participa la programe de dezvoltare a carierei, experienţe profesionale lărgite şi relaţii de îmbogăţire a carierei, ambele în cadrul sau în afara firmei”.

Sunt interesante şi programele companiei, precum: ,,Recrutare şi păstrare – dezvoltare şi introducere a unei strategii generale de a spori recrutarea şi păstrarea angajaţilor şi partenerilor LGBT şi extinderea numărului de profesionişti LGBT în poziţii de conducere în cadrul firmei”.

Grupul financiar Promontory a fost angajat pentru a efectua o revizuire amănunţită a conturilor clienţilor Băncii Vaticanului şi Administrării Patrimoniului Sfântului Scaun. Acest grup financiar are relaţii strânse cu diferiţi homosexuali cu poziţii înalte în SUA şi care, profitând de poziţiile lor, au făcut o sumedenie de afaceri necurate la nivel înalt.

Jurnalistul american îşi încheie analiza într-o notă sumbră, afirmând că ,,oficialii şi clericii Vaticanului care au angajat aceste firme falimentare din punct de vedere moral pentru a ‘reforma’ administraţia şi finanţele Vaticanului (…) au ştiut exact ce fac când au ales aceste companii”.

Din nefericire, cele scrise mai sus deranjează pe tot mai puţini credincioşi catolici. În octombrie 2013, Vaticanul a iniţiat un chestionar pe teme de familie şi sexualitate adresat credincioşilor catolici. Să fi testat Vaticanul opinia ‘maselor’ pentru a şti cine s-ar mai împotrivi unui curent pro-sodomit ? Majoritatea ţărilor catolice a ales să nu dea publicităţii rezultatele la chestionar şi să le trimită la Vatican. Printre puţinele ţări care au publicat rezultatele se numără Elveţia şi Germania, iar ele dezvăluie că aproape toţi credincioşii catolici sunt în dezacord cu învăţătura catolică.

Astfel, circa 60% dintre credincioşii elveţieni au afirmat că Biserica ar trebui ,,să recunoască şi să binecuvânteze” uniunile homosexuale şi majoritatea credincioşilor elveţieni şi germani au declarat că ,,învăţătura catolică despre moralitatea sexuală este nerealistă”.

Rezultatele – care arată o respingere aproape universală a învăţăturii catolice morale de către credincioşii care merg la biserică, inclusiv unii cardinali, episcopi, preoţi – sunt surprinzătoare doar pentru cei prea puţin familiarizaţi cu ce se întâmplă astăzi în sânul catolicismului. Michael Voris, apărător al catolicismului în SUA, declară că, după Conciliul Vatican II, conducerea Bisericii a redus importanţa, a ignorat şi în unele cazuri chiar a negat învăţăturile sale. El susţine că printre cei responsabili de această situaţie se numără cardinalii: ,,Ei au pus dinamita şi când cultura o aprinde şi explodează, se plâng de consecinţe. Şi ei continuă să pună dinamită, chiar în timp ce se plâng de consecinţele ei” …

 

Într-o acţiune fără precedent, ONU cere Vaticanului să renunţe la morală

La încheierea celei de-a 65-a sesiuni, Comitetul pentru Drepturile Copilului din cadrul ONU a publicat documentul Observaţii finale la rapoartele analizate, înaintate de Sfântul Scaun şi de alte 5 state care au semnat Convenţia privind Drepturile Copilului.

Documentul prezentat la Geneva a lansat acuzaţii grave împotriva Vaticanului în ce priveşte abuzurile contra minorilor comise de clerici catolici. În acesta se afirmă că, de-a lungul deceniilor, Vaticanul a adoptat sistematic politici care au permis preoţilor să abuzeze şi să molesteze zeci de mii de copii, şi a cerut să deschidă dosarele tuturor clericilor pedofili şi ale episcopilor care au tăinuit infracţiunile lor.

Folosindu-se de pretextul abuzurilor clericilor, din nefericire extrem de reale, Comitetul pentru Drepturile Copilului a lansat un atac ideologic puternic împotriva învăţăturii Bisericii Catolice cu privire la avort, contracepţie, homosexualitate, cerând nici mai mult, nici mai puţin decât schimbarea învăţăturii morale a Bisericii privind sfinţenia vieţii, natura sexualităţii umane şi căsătorie.

Documentul cere ca Biserica să identifice ,,circumstanţele în care poate fi permis accesul la servicii de avort” şi să ,,depăşească toate barierele şi tabuurile care înconjoară sexualitatea adolescentului care îi împiedică accesul la informaţie sexuală şi reproductivă, inclusiv despre planificare familială şi contraceptive”.

Comitetul a atacat învăţătura Bisericii despre ,,complementaritatea sexuală şi egalitatea în demnitate”, anume că fiinţele umane sunt create de Dumnezeu bărbat şi femeie cu scopul procreării şi egali în demnitate morală. Reprezentanţii ONU afirmă că acest concept care stă la baza întregii învăţături catolice despre sexualitate ,,diferă de egalitatea în lege şi practică oferită de articolul 2 din Convenţie şi este adesea folosit pentru a justifica legi şi politici discriminatorii”.

De asemenea, Comitetul cere ca Biserica să ,,garanteze că educaţia sexuală şi de sănătate reproductivă şi prevenirea HIV/SIDA fac parte din programa obligatorie a şcolilor catolice”. El a condamnat ,,declaraţiile şi afirmaţiile din trecut ale Sfântului Scaun pe tema homosexualităţii, care contribuie la stigmatizarea socială şi violenţa împotriva adolescenţilor LGBT şi copiilor crescuţi de cupluri homosexuale”.

Mai mult, documentul a cerut ca Sfântul Scaun ,,să îşi folosească deplin autoritatea morală pentru a condamna toate formele de hărţuire, discriminare sau violenţă împotriva copiilor pe temeiul orientării lor sexuale sau a orientării sexuale a părinţilor lor şi să susţină eforturile de legalizare a homosexualităţii la nivel internaţional”.

Deşi documentul a luat prin surprindere Vaticanul prin tonul său aspru, Sfântul Scaun a răspuns prompt prin arhiepiscopul Silvano Maria Tomasi, observatorul permanent al Vaticanului pe lângă ONU, care a acuzat Comitetul pentru Drepturile Copilului că şi-a trădat obiectivele internaţionale proprii, permiţând să fie influenţat de ideologi pro-sodomie. În plus, într-un interviu acordat Radio Vatican, el a declarat: ,,Pare ca şi cum documentul a fost pregătit înainte de întrunirea Comitetului cu delegaţia Sfântului Scaun, care a dat răspunsuri amănunţite şi precise la diferite puncte, care nu au fost apoi notate în acest document final, sau par că nu au fost luate în consideraţie”.

Grupurile pro-viaţă şi pro-familie din Statele Unite ale Americii şi Europa s-au unit cu Vaticanul într-un cor de indignare faţă de aceste cereri. Austin Ruse, conducătorul Institutului pentru Familia Catolică şi Drepturile Omului, a numit documentul ,,alarmant şi chiar dezgustător” şi a afirmat că Comitetul care l-a alcătuit ,,a scăpat de sub control”.

Pat Buckley, reprezentantul Societăţii pentru Protecţia Copiilor Nenăscuţi la Geneva, afirmă că respectivul Comitet ,,şi-a depăşit cu mult mandatul” cerând schimbări în învăţătura catolică: ,,Nu există nimic în Convenţia pentru Drepturile Copilului, care să solicite ca Biserica Catolică sau orice altă instituţie să faciliteze avortul, contracepţia sau homosexualitatea”.

La rândul său, John Smeaton, directorul executiv al Societăţii, a afirmat că raportul Comitetului este plin de ipocrizie: ,,Sub masca protejării copiilor împotriva abuzului sexual, raportul promovează vătămarea copiilor: distrugerea copiilor nenăscuţi prin avort şi distrugerea inocenţei copiilor născuţi prin promovarea contracepţiei şi homosexualităţii”.

,,Observaţiile de încheiere din raportul despre Sfântul Scaun reprezintă un atac flagrant şi sfruntat împotriva libertăţii religioase a Bisericii Catolice”, declara preotul catolic Shenan Boquet, preşedintele organizaţiei Human Life International. ,,Îndrăzneala celor care au alcătuit acest raport este pur şi simplu uluitoare când dictează Bisericii Catolice cum ar trebui să fie învăţăturile ei morale pentru a promova noţiunile false şi periculoase ale ‘toleranţei’ şi ‘drepturilor’ atât de des promovate de cei cu o agendă anti-viaţă şi anti-familie”, a spus el.

Pe 6 februarie, sociologul şi specialistul în probleme de religie Massimo Introvigne critica raportul Comitetului în cotidianul de opinie catolică La Nuova Bussola Quotidiana: ,,Este evident cum tragedia preoţilor pedofili este folosită ca o justificare şi ca o bâtă pentru a ataca Biserica Catolică. Raportul porunceşte Bisericii să-şi schimbe ’urgent’ învăţătura despre homosexualitate, avort şi contracepţie şi să se bazeze pe comitete de specialişti ‘corecţi politic’ chiar pentru interpretarea Sfintei Scripturi”.

Comitetul ONU s-a opus criticilor, afirmând că documentul a fost elaborat numai după ,,examinarea obiectivă a tuturor informaţiilor importante”. Declaraţia Comitetului vine după un răspuns amănunţit oferit pe 7 februarie de Federico Lombardi, directorul biroului de presă al Vaticanului, care nota că raportul a fost în mod limpede ,,părtinitor”.

Este pentru prima oară când Sfântul Scaun este criticat atât de dur de un comitet al ONU. Se pare că războiul împotriva creştinismului intră într-o nouă etapă. Duşmanii creştinismului s-au întărit atât de mult în redutele lor întunecate, încât au început să ceară făţiş instituţiilor creştine să-şi schimbe învăţătura şi să le legitimeze păcatul. Ce s-a vorbit până ieri în culise, astăzi se grăieşte la lumină. Armatele se aşază strategic faţă în faţă şi se pregătesc pentru bătălia finală împotriva lui Dumnezeu şi a creştinilor.

 

Credincioşi şi necredincioşi din toate ţările, uniţi-vă !

De când a fost ales, Papa Francisc a făcut tot posibilul pentru a-şi promova agenda radicală, care o depăşeşte cu mult în agresivitate pe cea a predecesorilor săi.

La prima întrunire cu reprezentanţii religiilor lumii, el a declarat: ,,Vă salut şi vă mulţumesc tuturor, dragi prieteni care aparţineţi altor tradiţii religioase; în primul rând, musulmanilor care se închină Unuia Dumnezeu, viu şi milostiv, şi Îl cheamă în rugăciune, şi vouă tuturor. Sunt recunoscător pentru prezenţa voastră; văd în ea un semn al voinţei de a creşte în respect reciproc şi colaborare pentru binele comun al omenirii”. Făcând din nou referire la musulmani, în noiembrie 2013, pontiful afirma: ,,Nu trebuie să uităm niciodată că ei ţin credinţa lui Avraam, şi împreună cu noi ei Îl cinstesc pe Unul, milostivul Dumnezeu, care va judeca omenirea în ziua de apoi”.

În campania sa furibundă de a ‘coagula’ cu întreaga lume, papa nu i-a uitat nici măcar pe atei, afirmând destul de răspicat că şi ei se pot mântui: ,,Domnul ne-a creat după chipul şi asemănarea Sa şi noi suntem imaginea Domnului, şi El face bine, şi noi toţi avem această poruncă în inimă: Fă bine şi nu face rău. Noi toţi. ‘Dar tată, el nu este catolic ! El nu poate face bine’. Ba da, poate … Domnul ne-a mântuit pe noi toţi, toţi, cu sângele lui Hristos: pe noi toţi, nu numai pe catolici. Pe toţi ! ‘Tată, dar ateii ?’ Chiar şi ateii. Toţi. Trebuie să ne întâlnim făcând bine. ‘Dar eu nu cred tată, sunt ateu’. Fă totuşi bine, ne vom întâlni acolo”.

Cuvintele sale au stârnit o adevărată furtună, încât Vaticanul s-a simţit nevoit să dea o declaraţie în care afirma că ,,învăţătura catolică asupra acestor chestiuni nu s-a modificat”.

Dar prietenii cei mai apropiaţi ai papei par a fi evreii, care au ajuns să se bucure de privilegii la Vatican. Pe 16 ianuarie 2014, Papa Francisc a invitat la un dineu neoficial o delegaţie de 15 conducători evrei din Argentina (foto). Directorul executiv al Congresului Evreiesc Latino-American, Claudio Epelman, care a organizat întâlnirea împreună cu rabinul Abraham Skorka, a spus că a fost ,,un gest deosebit din partea papei de a acorda peste două ore din programul său încărcat pentru o conversaţie cu conducători evrei din Argentina sa natală”. Potrivit lui Epelman, conversaţiile s-au concentrat pe întărirea dialogului interreligios.

Pentru această vizită şi masă cu reprezentanţii evrei, papa a trebuit să rezolve o problemă delicată: să ofere oaspeţilor săi mâncare cuşer. Vaticanul a oferit şi în trecut mese cuşer pentru delegaţii evreieşti aflate în vizită, pregătite de restaurante din Roma, însă de data aceasta, a fost vorba de o ocazie specială şi, de aceea, bucătăria Casei de oaspeţi Santa Marta, unde locuieşte pontiful, a devenit cuşer pentru o zi.

Procesul, care a constat în curăţarea meselor, fierberea ustensilelor şi sterilizarea cuptorului, a fost supravegheat de proprietarul unui restaurant cuşer din Roma şi rabinul Jaakov Spizzichino, un inspector cuşer din Rabinatul Romei. În pregătirea bucătăriei şi realizarea rafinatului meniu au fost respectate toate regulile evreieşti.

La sfârşitul dineului, papa şi invitaţii săi au intonat împreună psalmul 132 în ebraică, rostind: ,,Ce este bun sau ce este frumos, fără numai a locui fraţii împreună”.

Pe 22 ianuarie 2014, în cursul adunării papale săptămânale din Piaţa Sfântul Petru, 19 rabini din zona Chicago de la Misiunea Comitetului de Acţiune Rabinică Unită Evreiască au venit să se întâlnească cu papa. Unul dintre ei i-a dăruit o kippa, iar altul l-a binecuvântat la cererea papei.

Pe 13 februarie 2014, papa i-a primit pe cei 55 membri ai delegaţiei Comitetului Evreiesc American, salutându-i ca pe ,,fraţii mai mari” şi afirmând că ,,temelia dialogului nostru este una teologică şi nu doar o expresie a dorinţei noastre de respect reciproc”. Pe 24 noiembrie 2013, papa a dat publicităţii exhortaţia apostolică Evangelii gaudium, în care a afirmat nici mai mult, nici mai puţin că Legământul lui Dumnezeu cu evreii ,,nu a fost niciodată anulat” (§. 247). Lepădarea sa a fost răsplătită pe 2 decembrie de Benjamin Netanyahu, prim-ministrul Israelului, cu o menoră (foto).

Un alt eveniment inedit pentru întreaga istorie a Vaticanului s-a petrecut în septembrie-octombrie 2013, când papa şi vechiul său prieten, rabinul Abraham Skorka, au petrecut împreună mai multe zile vieţuind sub acelaşi acoperiş şi împărţind masa, inclusiv în timpul a două sărbători evreieşti şi a sabatului, la care rabinul a rostit rugăciuni în limba ebraică, potrivit tradiţiei sale religioase.

,,Mănânc cu el dimineaţa, la prânz şi seara în fiecare zi. El are grijă de mine şi supraveghează totul privitor la mâncarea mea pentru a fi sigur că totul este cuşer şi potrivit cu tradiţia mea religioasă. Acestea sunt zile de sărbătoare şi eu trebuie să spun anumite rugăciuni la masă; dezvolt ultima rugăciune şi o traduc. Papa mă însoţeşte împreună cu alţii la masă, secretarii săi şi un episcop, şi toţi spun ‘amin’ la sfârşit”, relata rabinul.

Pontiful, călcând pe urmele lui Francisc de Assisi, al cărui nume îl poartă, iubeşte pe toţi oamenii din lume, pe musulmani, pe evrei, pe cei din orice altă religie a lumii, ca şi pe atei. Totuşi există un soi de creştini care nu-i plac şi a mărturisit-o deschis: nu-i plac ,,creştinii ideologici, care îşi iau credinţa foarte în serios”:

,,În ideologii nu este Iisus: gingăşia, dragostea, blândeţea Lui. Ideologiile sunt rigide întotdeauna. Şi când un creştin devine discipolul ideologiei, el şi-a pierdut credinţa: nu mai este ucenicul lui Iisus, este un ucenic al acestui mod de gândire. (…) Din acest motiv, Iisus le-a spus: ‘Aţi luat cheia cunoştinţei’. Cunoştinţa lui Iisus este transformată într-o cunoştinţă ideologică şi de asemenea moralistă, pentru că ei închid uşa cu multe cerinţe. Credinţa devine ideologie şi ideologia înspăimântă, ideologia alungă oamenii, depărtează oamenii de Biserică. Această boală a creştinilor ideologici este o boală gravă. Este o boală, dar nu este nouă, nu ?”

Este uluitor cât de limpede fac totul cuvintele papei ! Creştini care îşi iau credinţa în serios ? Există creştini care nu-şi iau credinţa în serios ? Ei bine, tocmai aceşti oameni care îşi iau credinţa în serios Îl iubesc cu adevărat pe Mântuitorul Hristos şi este cât se poate de firesc să nu fie dispuşi să facă compromisuri în ce priveşte credinţa lor în El. Şi la fel de firesc este că tocmai ei sunt cei care incomodează, cei care frânează neîncetat trenul nebunesc al lepădării de Hristos, pe care ştim prea bine cine-l conduce …

 

Va fi canonizat Arhiepiscopul Aloysius Stepinac de Zagreb ?

Recent, presa croată a anunţat că, până la sfârşitul anului 2014, Arhiepiscopul Aloysius Stepinac de Zagreb (foto) va fi declarat sfânt, de vreme ce a fost îndeplinită ultima condiţie pentru canonizare. Comisia medicală competentă a stabilit un caz de ,,tămăduire miraculoasă prin mijlocirea Fericitului Aloysius Stepinac”.

Anterior, Papa Ioan Paul al II-lea l-a ridicat la treapta de fericit şi atât el, cât şi Papa Benedict al XVI-lea au fost la mormântul său din catedrala din Zagreb. Ei l-au lăudat ca fiind un ,,apărător al evreilor, ortodocşilor şi al tuturor celor prigoniţi şi apoi, în vremea comunismului, un susţinător al propriilor credincioşi, mai ales al multor preoţi catolici prigoniţi şi ucişi”, după cum declara Papa Benedict al XVI-lea în 2011, în cursul vizitei în Croaţia. Dar cine este arhiepiscopul Stepinac, atât de iubit de papi ?

Arhiepiscopul Aloysius Stepinac (1898-1960) a fost întâistătătorul Bisericii Catolice din Croaţia în perioada regimului ustaş şi a Statului Independent Croat din timpul celui de-al doilea război mondial. În această calitate, după cum relatează istoria, el a sprijinit constant regimul ustaş şi campania sa fără precedent de masacrare a sârbilor ortodocşi din Croaţia. Biserica Catolică refuză până astăzi să recunoască implicarea sau vinovăţia lui Stepinac, deşi există mii de mărturii ale martorilor oculari, ale supravieţuitorilor şi chiar ale asasinilor şi mii de fotografii copleşitoare care dovedesc, fără nici cea mai mică urmă de îndoială, implicarea sa.

El este cel care a iniţiat convertirea forţată a sârbilor ortodocşi la catolicism şi a acordat respectabilitate regimului ustaş. ,,Fără îndemnul său către prelaţi şi preoţi, mulţi croaţi care altfel nu ar fi susţinut atrocităţile ustaşe au fost cooptaţi de regimul lui Ante Pavelici”, nota istoricul american specialist în probleme din Balcani, H. James Burgwyn.

Exterminarea ortodocşilor şi evreilor a fost organizată de statul croat ca o campanie de stat, sub ochiul aprobator al prelaţilor catolici printre care se număra arhiepiscopul de Zagreb, iar călugării şi preoţii catolici s-au aşezat în fruntea asasinilor, ţinând într-o mână crucea şi în cealaltă pistolul sau cuţitul. Rezultatele ‘strădaniei’ lor au fost sate întregi exterminate sistematic, 5 episcopi, sute de preoţi şi câteva sute de mii de credincioşi ortodocşi omorâţi în chinuri cumplite, cum nu s-au mai văzut din primele veacuri creştine; bunurile Bisericii Ortodoxe au fost confiscate, iar 229 de biserici ortodoxe au fost distruse.

De pildă, în eparhia Gornij Karlovac, care aparţinea de Arhiepiscopia de Zagreb, unde trăiau 460.000 sârbi ortodocşi, 280.000 au fost ucişi, 50.000 s-au refugiat în munţi, circa 50.000 au fost trimişi în Serbia, iar restul au fost siliţi să se convertească la catolicism.

Statuia arhiepiscopului croat, ridicată în Zagreb

Între timp, arhiepiscopul Stepinac a devenit membru în Parlamentul ustaş, a fost cinstit cu decoraţiile ustaşe pe care le purta cu mândrie, a asistat la toate manifestările ustaşe oficiale în cursul cărora a rostit discursuri şi a susţinut cu toată autoritatea sa de primat al Croaţiei activităţile monstruoase ale regimului ustaş.

Catolicul croat Prvislav Grisogono, fost ministru, îi scria lui Stepinac pe 20 ianuarie 1942: ,,Atitudinea inumană şi anticreştină a unui număr prea mare de preoţi catolici croaţi nu a consternat numai o parte a tovarăşilor lor, ci şi majoritatea intelectualilor croaţi. Am fost de asemenea profund şocat de lipsa totală a oricărei manifestări de simpatie creştină şi umană din partea ierarhiei catolice faţă de victimele unui regim de masacru şi ilegalitate de nedescris. Încă mă întreb cu durere cum şi de ce cercurile catolice croate nu au socotit necesar să dezaprobe public, în numele Bisericii Catolice, convertirile forţate ale ortodocşilor şi confiscarea bunurilor lor”.

La rândul său, croatul catolic Veceslav Vilder, membru al guvernului iugoslav în exil la Londra, a condamnat în aceşti termeni la radio BBC, pe 16 februarie 1942, atitudinea lui Stepinac: ,,Şi acum se comit în jurul arhiepiscopului Stepinac cele mai groaznice atrocităţi. Sângele frăţesc curge în şuvoaie, săpând o prăpastie şi mai adâncă. Ortodocşii sunt convertiţi cu forţa la catolicism şi noi nu auzim vocea arhiepiscopului criticând acestea. În schimb citim că el participă la parade fasciste şi naziste”.

Arhiepiscopul Aloysius Stepinac de Zagreb cu Ante Pavelic, conducătorul regimului ustaş

Arhiepiscopul a acoperit cu autoritatea sa sacerdotală şi cu tăcerea sa o serie întreagă de acţiuni odioase totalitare şi de un servilism absolut faţă de puterea lumească, acţiuni a căror amintire este scrisă cu litere de sânge în istoria Iugoslaviei.

În 1946, el a fost judecat la Zagreb. Într-o scrisoare pastorală din iulie 1946, el declara: ,,Puţin îmi pasă că mă voi găsi într-o zi pe lista criminalilor de război”. Pe 11 octombrie 1946, tribunalul l-a găsit ,,vinovat că a incitat clerul catolic să colaboreze cu regimul ustaş, că a scris numeroase articole de orientare fascistă, că a incitat poporul croat să colaboreze cu ustaşii, că a dat numeroase dovezi clare de simpatie şi colaborare cu ustaşii, că a prezidat comisia alcătuită din 3 membri care a îndrumat primele convertiri forţate ale cetăţenilor sârbi” şi l-a condamnat la 16 ani muncă silnică. Vaticanul însă şi-a răsplătit slugoiul fidel acordându-i pălăria de cardinal.

Pe 17 ianuarie 1940, Arhiepiscopul Stepinac nota în jurnalul său personal: ,,Cel mai perfect lucru ar fi dacă sârbii ortodocşi şi-ar înclina capetele înaintea vicarului lui Hristos, Sfântul nostru Părinte”. Şi el a făcut tot ce i-a stat în putinţă ca să-i ‘ajute’ pe sârbii ortodocşi să-şi încline capetele, fie de sabie, fie prin chinuri groaznice.

Ante Pavelic înconjurat de călugări franciscani

Auzind de apropiata canonizare a arhiepiscopului croat, arhipreotul Velibor Dzomic a declarat: ,,Este problema lor (a catolicilor) pe cine declară sfânt. Aşa popor, aşa sfânt … Cred că este departe de virtuţile creştine care îi împodobesc pe toţi aceşti oameni sfinţi despre care citim în Evanghelii”.

Ioan Palea

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 82/ianuarie-februarie 2014