Talcuire la canoanele Deniilor (IV)

POSTUL MARE 2023

Tâlcuire la canoanele Deniilor (IV)

de Sfântul Nicodim Aghioritul

Tâlcuire la canonul triod al Sfintei şi Marii Miercuri

Cântarea a IX-a

Iuda lepădându-se de prieteşugul lui Hristos pentru aur, mergând a zis cârmuitorilor celor fără de lege: ce-mi veţi da mie şi eu voi da vouă precum voiţi pe Hristos, pe carele căutaţi ? Milostiveşte-Te de sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule, şi ne mântuieşte.

Şi în acest tropar sfântul melod se referă la nemernicul de Iuda, urmând rânduiala şi tonul Evanghelistului Matei, care, după vărsarea mirului de către femeie şi cârtirea lui Iuda, spune: Atunci unul din cei doisprezece, care se numea Iuda Iscarioteanul, mergând la arhierei, a zis lor: ce îmi veţi da mie, şi eu îl voiu da pre el vouă ? Iar ei i-au pus lui treizeci de arginţi. Şi de atunci căuta vreme cu prilej ca să-l dea pre el (Matei 26, 14-16). Cu aceste cuvinte drept temă pentru troparul de faţă, Sfântul Cosma zice: Iubitorul de arginţi Iuda s-a dus la căpeteniile celor fără de lege, la arhiereii, cărturarii şi bătrânii poporului, şi le-a spus: Ce-mi daţi ca să-L trădez pe Hristos, pe care-L căutaţi ? Astfel că pentru aur, pentru niscaiva arginţi (nu erau decât treizeci), a respins şi s-a lepădat de iubirea şi legătura strânsă cu Învăţătorul său Hristos.

Iuda vânzându-L pe Hristos

Frescă din biserica mânăstirii noastre

De asta şi dumnezeiescul Grigorie al Thessalonikului spune despre el: ,,Iuda Iscarioteanul nu a fost doar dintre cei chemaţi, ci şi dintre apostoli; şi nu doar dintre apostoli, ci din ceata celor doisprezece, a verhovnicilor; dar, fiind străin de înrudirea [duhovnicească] cu El, s-a făcut cel mai străin dintre toţi şi de numele dat lor de această înrudire. De ce ? Pentru că el nu se silea spre Împărăţia propovăduită a Cerurilor, nici nu privea la faptele şi învăţăturile minunate ale Mântuitorului, nici nu era doritor de ele, ci cu privirea îndreptată spre pământ, la hoţie, la cele pământeşti, la câştigurile scârboase şi la foloasele aduse lui de acestea pentru trup, fiind iubitor de asemenea lucruri interzise de multe ori şi în multe chipuri de Tatăl şi Stăpânul a toate şi de Învăţătorul. Aşadar, nu era al lui Hristos, nici unul dintre apostoli, ci se înrudea cu cei cărora Domnul le-a spus: Mă căutaţi pre mine, nu pentru că aţi văzut semne, ci pentru că aţi mâncat din pâini, şi v-aţi săturat (Ioan 6, 26); asemenea acelora, care, deşi au văzut minunile şi au mâncat din pâini şi au auzit vorbindu-le Cuvântul cel enipostatic care S-a făcut om, mai apoi i-au strigat lui Pilat: Ia-l, ia-l, răstigneşte-l pre el (Ioan 19, 15); şi acesta, deşi a văzut cu ochii săi, părtaş fiind mai mult decât alţii măreţiei Domnului şi dumnezeirii Sale, mai apoi L-a trădat, dându-L celor ce cugetau cele potrivnice Lui”[1].

Să ne aplecăm asupra felului în care melodul ne spune aici că Iisus era căutat de iudei. Cu scop bun sau rău ? Înţelesul căutării este unul, dar intenţiile celor ce-L caută nu sunt aceleaşi. Biserica neamurilor Îl caută pe Hristos precum mireasa pe mire, râvnind la frumuseţea Lui duhovnicească şi din iubire pentru El; căci şi în Cântarea Cântărilor mireasa, care este prefigurare a Bisericii, strigă: Am căutat, pre cel ce iubeşte sufletul meu, căutatu-l-am, şi nu l-am aflat (Cântarea Cântărilor 3, 1). Îl caută şi sinagoga iudaică, însă nu în chip iubitor, ci furibund, cu gând ucigaş şi dintr-o pornire aducătoare de moarte, precum lupul oaia ca să o sfâşie şi leul prada; iudeii Îl caută pe Domnul ca să-L ucidă, după cum El Însuşi le vorbea despre acest lucru: Ce mă căutaţi să mă omorâţi ? (Ioan 7, 19).

Aşadar, Iuda le spune iudeilor: ,,Eu vreau să-L dau pe mâinile voastre pe Hristos, pe care voiţi să-L ucideţi”. Nelegiuite şi mişelule ! Măcar dacă Cel trădat de tine nu ar fi fost Învăţătorul tău; măcar de nu ar fi fost binefăcătorul tău; măcar de nu ai fi mâncat cu El pâine şi sare. Şi totuşi trebuia să te ruşinezi din pricina firii omeneşti de obşte, chiar dacă era om de aceeaşi fire cu tine, şi să nu-L trădezi, dându-L în mâinile celor ce căutau să-L omoare. Dar tu, netrebnicule, te-ai prefăcut în fiară, uitând că eşti un simplu om. O, milostiveşte-te, Doamne, de sufletele noastre şi să nu mai avem parte de priveliştea unei aşa lipse de omenie nemaiîntâlnite ! Spre mustrare a fost, de asemenea, alcătuit şi finalul acestui tropar.

O, iubirea ta de argint cea oarbă, încălcător al prieteniei, din care ai luat uitare de cele ce ai învăţat ! Că nici toată lumea nu este de acelaşi preţ cu sufletul şi din deznădăjduire te-ai atârnat în laţ pe tine însuţi, trădătorule. Milostiveşte-Te de sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule, şi ne mântuieşte.

Acest tropar a fost alcătuit de melod ca o certare adusă lui Iuda, care orbit într-atât de iubirea de arginţi a uitat cuvintele mântuitoare ale învăţătorului Hristos, care a spus: Că ce va folosi omului de ar dobândi lumea toată, şi îşi va pierde sufletul său ? (Marcu 8, 36). Făcând din versetul de mai sus subiectul acestui tropar, ierarhul Cosma îl ceartă astfel pe ucenicul arghirofil: ,,O, Iuda fără de omenie şi neprietene, vai şi amar de tine ! Din pricina arghirofiliei tale pierzătoare, care a orbit ochii duhovniceşti ai sufletului tău, din pricina acestei iubiri de arginţi ai avut parte de uitare, sărmane, de cuvintele mântuitoare ale Învăţătorului Hristos, care a spus că nici măcar întreaga lume de-ai câştiga nu este asemenea unui suflet nemuritor şi raţional şi de aceeaşi vrednicie cu el; în uitare faţă de acestea şi din deznădejde, te-ai atârnat [în laţ], adică te-ai spânzurat de un copac şi te-ai sugrumat. Iar copacul acela se numea meriki[2], după cum spune Vryennios în ,,Cuvântul întâi la Înviere”. Şi aruncând arginţii în biserică, s-a dus de acolo; şi mergând, s-a spânzurat (Matei 27, 5). Faptul că Iuda a căzut în deznădejde este adeverit şi de dumnezeiescul Grigorie de Nyssa: ,,Eu socotesc că şi Iuda Iscarioteanul, dacă nu s-ar fi făcut aşa de grabnic propriul său gâde, judecându-şi păcatul fără a se ierta, ci căzând [înaintea lui Dumnezeu] şi-ar fi cerut iertare, nu s-ar fi lipsit pe sine de îndurările revărsate asupra întregii lumi”[3].

De aceea şi Sfântul Ioan Gură de Aur îndeamnă să nu deznădăjduiască de mântuirea sa nimeni: ,,Nimeni, dragii mei, să nu deznădăjduiască de mântuirea sa; că cele ale răutăţii [păcatele] nu aparţin firii noastre, cinstită cu libertatea şi putinţa de a se autodetermina. Eşti vameş ? Ai putinţa de a te face evanghelist. Hulitor eşti ? Îţi stă la îndemână să ajungi apostol. Tâlhar eşti ? Poţi să câştigi raiul. Mag eşti ? Ai şansa de a ajunge printre închinătorii Stăpânului. Nu există răutate, păcat, care să nu fie dezlegat prin pocăinţă”[4]. Şi, dacă acela care alege să câştige întreaga lume îşi dispreţuieşte sufletul, este un om de nici un folos şi nechibzuit. Iar tu, necugetate Iuda, care numai pentru treizeci de arginţi ţi-ai trădat mântuirea sufletului şi L-ai tăgăduit pe Izbăvitorul şi Mântuitorul, tu, zic, oare nu eşti mai necugetat şi ticălos decât toţi oamenii ? De aceea bine a spus purtătorul de Dumnezeu Maxim, asemănând pe fiecare iubitor de arginţi cu Iuda astfel: ,,Tot iubitorul de arginţi se preface a fi credincios sub aparenţa evlaviei, aşa că, dacă va ajunge să-şi împlinească pofta, se dezice numaidecât de calea urmată, potrivit căreia mai devreme fusese ucenic al Cuvântului”[5].

Şi dumnezeiescul Ioan Gură de Aur a remarcat: ,,Să ştii că, deşi îi stătea în putinţă să se schimbe, Iuda nu a voit asta, ci trădarea şi toate celelalte au avut loc din pricina nepăsării sale, iar necugetarea i-a grăbit sfârşitul. De-abia după ce păcatul s-a săvârşit şi l-a înţeles. Şi de aici ne dăm seama că, atunci când suntem nepăsători, nici sfatul şi nici îndrumarea nu ne sunt de folos. Însă atunci când ne silim de la noi înşine este cu putinţă să ne ridicăm”[6]. Şi melodul adaugă: ,,Milostiveşte-te, Doamne, de sufletele noastre ca să nu mai fim de faţă la o aşa lipsă de omenie ca aceea pusă la cale de atotnetrebnicul Iuda !” Spre mustrare a fost, de asemenea, alcătuit şi finalul acestui tropar.

Dar fie ca noi, cei ce cântăm sau citim şi ascultăm acest canon de pocăinţă triod (alcătuit din trei cântări), să fim întăriţi pe piatra credinţei lui Iisus Hristos şi să ne veselim cu duhul când psalmodiem şi-I aducem slavă ! Fie ca niciodată să nu ajungem a face adunare şi sfat împotriva celor drepţi şi nevinovaţi, trecând cu vederea pe cel drept, apărând nedreptatea din părtinire şi lăsându-ne cumpăraţi ! Fie ca şi noi să vărsăm [drept ofrandă] pe capul lui Hristos, ca acea femeie, mir, adică să-I aducem credinţa noastră în dumnezeirea Sa. Căci, după cum spune Sfântul Teofilact, ,,tot cel ce crede că Hristos este Dumnezeu varsă mir pe capul Lui. Fie să nu ne asemănăm trădătorului Iuda, ci să ne dezicem cu totul de cugetul său stricat ! Asemenea lui Iuda sunt toţi arhiereii care pentru arginţi trădează darurile Sfântului Duh, dându-le celor nevrednici. Asemenea lui Iuda sunt toţi duhovnicii care iartă păcatele oamenilor la spovedanie pentru bani. Asemenea lui Iuda sunt toţi câţi de frica oamenilor tăgăduiesc dogmele credinţei, încalcă canoanele apostolice, sinodale şi patristice şi tradiţiile Bisericii; şi, ca să vorbesc fără înconjur, asemenea lui Iuda sunt toţi care tăgăduiesc adevărul pe faţă şi cu pizmă. Căci adevărul este Hristos, Cel ce a spus: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa (Ioan 14, 6)”.

În încheiere, spun dimpreună cu purtătorul de Dumnezeu Maxim că asemenea lui Iuda este cel ce trădează cuvântul raţional predându-l patimilor celor neraţionale şi păcătuind prin lucrarea lor; căci aşa zice: ,,Dacă ne dorim a fi ai lui Dumnezeu şi a-I purta numele, să ne luptăm pentru a nu trăda cuvântul raţional dându-l patimilor ca Iuda; căci înclinarea de a pune în lucrare păcatul şi pornirea spre săvârşirea lui sunt trădare”[7]. Dacă, aşadar, voim a ne asemăna celor virtuoşi, ne vom scârbi de cei răi, neruşinaţi şi de pervertirile, răutăţile lor şi neîndoielnic ne vom izbăvi de focul gheenei gătit ticălosului Iuda şi vom avea parte de Împărăţia Cerurilor prin harul şi iubirea de oameni ale Domnului nostru Iisus Hristos, care a venit pentru noi spre Patima Sa cea de bunăvoie: ale Lui sunt slava şi puterea, dimpreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh în veci. Amin.

[1] ,,Omilia la Duminica Strămoşilor”.

[2] Μερικη în limba greacă, în textul de faţă. Alteori este numit mirihes, alteori siki, sicomor, însă Sfânta Scriptură nu dă nici un nume concret, ci spune simplu ,,un copac”.

[3] ,,Cuvânt îndrumător la pocăinţă”.

[4] ,,Cuvânt la dezlegarea hananeencii”.

[5] Capete teologice, prima centurie, cap. 64.

[6] ,,Cuvânt despre trădarea lui Iuda”.

[7] Capete teologice, a treia centurie, cap. 43.