Talcuire la canoanele Deniilor (VI)

POSTUL MARE 2023

Tâlcuire la canoanele Deniilor (VI)

de Sfântul Nicodim Aghioritul

Tâlcuire la canonul triod al Sfintei şi Marii Vineri

Cântarea a IX-a

Cohorta nimicitoare a urâtorilor de Dumnezeu [dimpreună cu] adunarea celor plini de vicleşug şi ucigaşă de Dumnezeu năpustitu-s-au asupra Ta, Hristoase, şi Te-au târât ca pe un nedrept pe Tine, Ziditorul a toate, pe care Te mărim.

Şi în acest tropar, ca şi în următoarele trei, sfântul melod se referă la trădarea Domnului şi la Patimile Sale mântuitoare. Preluând câteva versete de la Evanghelistul Ioan: Deci Iuda luând oaste şi de la arhierei şi de la farisei slugi, au venit acolo cu felinare şi cu făclii şi cu arme (Ioan 18, 3) şi Deci oastea şi căpetenia cea preste o mie, şi slugile iudeilor au prins pre Iisus, şi l-au legat pre el. Şi l-au dus pre el la Ana întâi (Ioan 18, 12-13), dar şi din Psalmii lui David: Adunarea celor vicleni m-a cuprins (Psalmi 21, 17) şi, îmbinându-le, ierarhul Cosma zice: cohorta, aducătoare de pierzanie şi nimicire a romanilor idolatri urâtori de Dumnezeu sau urâţi de Dumnezeu, dimpreună cu adunarea iudeilor celor plini de vicleşug şi ucigaşi de Dumnezeu, amândouă aceste neamuri s-au năpustit asupra Ta, Doamne, şi Te-au [apucat şi] târât ca pe un om nedrept şi făcător de rele pe Tine, vai, vai !, Ziditorul şi Creatorul a toate, pe care noi creştinii Te adorăm ca pe un Dumnezeu cu slavoslovii şi imnuri de dumnezeiască cuviinţă. A folosit verbul ,,mărim”, şi nu un altul, pentru a arăta că troparul face parte din cântarea a IX-a, al cărei început este Măreşte sufletul meu pre Domnul (Luca 1, 47).

Ia aminte că σπειρα [cohortă] este un cuvânt latin şi înseamnă grupul, tagma care cuprinde 300 de soldaţi, despre care Sfântul Ioan Gură de Aur zice: ,,σπειρα este ceea ce astăzi numim număr”[1]. Iar adunarea (sinagoga) se referă în primul rând la iudeii, ucigaşi de Dumnezeu şi de prooroci; căci ea i-a ucis pe dumnezeieştii profeţi, după care şi-a întins mâna ucigaşă şi asupra Dumnezeului profeţilor, răstignindu-L pe El trupeşte. Ia aminte, o, cititorule, că melodul, voind să-i arate pe iudei ca fiind mai răi decât romanii cei necredincioşi, a numit cohorta romană ,,urâtoare de Dumnezeu”, pe când adunarea (sinagoga) iudeilor ,,ucigaşă de Dumnezeu”. Pe cât este mai rău să ucizi un om decât să-l urăşti pur şi simplu, pe atât iudeii au fost mai răi decât romanii. Căci pe acest Dumnezeu romanii doar Îl urau, pe când iudeii L-au şi omorât.

Neînţelegând necredincioşii Legea şi cercetând în zadar glasurile proorocilor, ca pe o oaie Te-au târât pe Tine, Stăpânul a toate, să Te junghie pe nedrept; pe Tine Te mărim.

Şi în acest tropar Sfântul Cosma ne arată cum iudeii L-au prins pe Hristos, L-au legat şi L-au târât ca pe o oaie: necredincioşii şi necugetaţii de iudei, cu toate că citeau Legea lui Moisi, nu înţelegeau că în multe locuri Legea profeţea despre Hristos, cercetând cuvintele şi cărţile în van şi fără nici un folos (fiindcă profeţii prooroceau despre Hristos, însă iudeii, cu mintea oloagă şi inima împietrită, nesimţitoare aasemenea pietrei care se numeşte travertin, nu voiau să înţeleagă cele profeţite), de aceea Te-au târât la judecată ca pe o oaie – o, soare, înspăimântă-te ! – pe Tine, Domnul a toate. Şi de ce ? Ca să Te junghie – o, pământule, suspină ! – nedrept şi absurd, pe cruce.

Iar iudeii, deşi citeau Legea, nu înţelegeau cele ale Legii din pricina vălului ce le acoperea inimile, despre care şi Pavel, cel suit la ceruri, mărturiseşte: Ci s-au orbit înţelegerile lor, că până astăzi acelaşi acoperământ întru citirea legii vechi rămâne nedescoperit (II Corinteni 3, 14); şi iarăşi: Ci până astăzi, când se citeşte Moisi, acoperământ pre inima lor zace (II Corinteni 3, 15); că dacă iudeii ar fi înţeles Legea, ar fi cunoscut neîndoielnic că mielul acela, pe care Legea rânduia să fie junghiat de Paşti, şi profetul acela, despre care Moisi a spus că Domnul L-a înviat, Îl prefigurează pe Stăpânul Hristos, şi din acest motiv nu L-ar fi răstignit. Că iudeii în zadar au cercetat profeţii este foarte limpede; şi, ca să-i las la o parte pe ceilalţi profeţi, ar fi trebuit ca numai de la Profetul Isaia să cunoască, necugetaţii, că este Hristos şi să nu-L răstignească; căci a profeţit despre Acesta: Ca o oaie la junghiere s-au adus, şi ca un miel fără de glas înaintea celui ce îl tunde, aşa nu-şi deschide gura sa (Isaia 53, 7).

Preoţii dimpreună cu cărturarii, fiind răniţi de răutatea întru totul pizmuitoare, dat-au păgânilor spre a ucide, Viaţa – pe Cel din fire dătător de viaţă; pe Acesta Îl mărim.

În troparul de faţă Sfinţitul Cosma arată cum preoţii şi cărturarii iudeilor L-au dat pe Domnul neamurilor (păgânilor), lui Pilat şi romanilor săi. Preia acestea de la Evanghelistul Matei, care ni-L înfăţişează pe Domnul: Iată, ne suim în Ierusalim şi Fiul Omului se va da arhiereilor şi cărturarilor, şi-l vor judeca pre el spre moarte. Şi-l vor da pre el neamurilor ca să-l batjocorească, şi să-l bată, şi să-l răstignească, şi a treia zi va învia (Matei 20, 18-19); şi: Iar dacă s-a făcut ziuă, sfat au făcut toţi arhiereii şi bătrânii norodului asupra lui Iisus, ca să-l omoare pre el. Şi legându-l pre dânsul, l-au dus şi l-au dat domnului Pilat din Pont (Matei 27, 1-2).

Ana şi Caiafa judecându-L pe Hristos. Pilat judecându-L pe Hristos

Frescă din biserica mânăstirii noastre

Dumnezeiescul melod ceartă aşa nebunia iudeilor: Preoţii şi cărturarii iudeilor L-au predat autorităţilor, adică neamurilor, lui Ponţiu Pilat, care era de neam roman, latin şi necredincios, după obârşie din Insula Pontia. Şi pe cine au predat autorităţilor ? Pe Iisus Hristos, pe Cel ce este viaţa şi dătătorul prin fire al vieţii. De ce L-au predat ? Ca să-L nimicească, anume, ca să-L ucidă. Şi din ce pricină s-au întărâtat să-L predea ? Pentru că erau sufleteşte răniţi de răutatea cea întru totul pizmuitoare; iar ,,răutatea cea întru totul pizmuitoare” este numită răutatea ce are multă, peste măsură de multă pizmă, care nu este decât pizmă întruchipată.

Şi cum să nu fie pizmuitori şi necugetaţi atare preoţi şi cărturari, care au dat morţii Viaţa ? Sau oare nu au fost foarte nechibzuiţi că Cel ce este prin fire Viaţa avea să moară ? Că dătător de viaţă prin firea Sa nu este decât Hristos. Căci deşi Ilie şi Elisei şi alţii au adus la viaţă morţi şi i-au înviat, fapt pentru care pot fi pe drept numiţi şi ei ,,dătători de viaţă”, sunt totuşi numiţi aşa indirect şi după har, nu după fire, pentru că au adus morţii la viaţă prin puterea şi harul lui Dumnezeu, nu prin puterea lor. Iisus Hristos însă, fiindcă este Dumnezeu adevărat şi Însăşi Viaţa, este şi dătător de viaţă prin firea Sa şi aşa este şi numit, ca Cel ce dăruieşte viaţa de la Sine şi prin puterea Sa atotstăpânitoare.

Ia aminte, aşadar, cât de necugetaţi au fost iudeii: căci ei şi-au luat loruşi viaţa; altfel spus, L-au predat neamurilor pe Dătătorul vieţii şi, lipsindu-se pe ei înşişi de slavă, au dat-o singuri celorlalţi, fără să asculte de Profetul Varuh, care le-a poruncit: Nu da altuia mărirea ta, şi cele de folos ţie limbii străine (Varuh 4, 3); că predarea Domnului la neamuri a fost tip şi prefigurare ale faptului că Hristos şi harul aveau să plece de la iudei şi să se ducă la neamurile cele necredincioase care, prin credinţa în El, s-au mântuit, iar iudeii, prin necredinţa lor în El, s-au osândit; şi s-a împlinit cuvântul Domnului către ei: Iată, se lasă vouă casa voastră pustie (Matei 23, 38).

Înconjuratu-te-au ca nişte câini mulţi şi Te-au lovit, Împărate, cu palme peste obraz şi Te-au întrebat, mărturisind lucruri mincinoase împotriva Ta, dar Tu, toate răbdând, pe toţi i-ai mântuit.

În acest tropar melodul ne înfăţişează pătimirile cele de multe feluri ale Domnului: încercuirile câinilor iudei, pălmuirile, întrebările, mărturiile mincinoase şi, într-un cuvânt, toate pătimirile pe care Dumnezeu cel nepătimitor le-a îndurat pentru noi cu trupul. Cuvintele troparului au fost preluate din diferite locuri din dumnezeiasca Scriptură: ,,Înconjuratu-te-au ca nişte câini mulţi” – de la Sfântul Psalmist David, care spune în numele Domnului: Că m-au înconjurat câini mulţi (Psalmi 21, 17); ,,Te-au lovit cu palme peste obraz – de la Isaia: Spatele mele le-am dat spre bătăi şi fălcile mele spre pălmuiri, şi faţa mea nu o am întors de către ruşinea scuipărilor (Isaia 50, 6); ,,Te-au întrebat, mărturisind lucruri mincinoase împotriva ta” – de la David: Sculându-se asupra mea mărturii nedrepte, de cele ce nu ştiam m-au întrebat (Psalmi 34, 10).

Şi toate acestea sunt adeverite în chip duhovnicesc de Sfintele Evanghelii. Astfel că şi Ierarhul Cosma se adresează prin cuvântul său Stăpânului Hristos: O, Împărate a toate, pe Tine Te-au înconjurat iudeii necredincioşi şi hulitori asemenea unei mulţimi de câini; dar nu asemenea unor câini, care-şi iubesc stăpânul şi-şi gudură fericiţi coada, lingându-şi stăpânul, ci asemenea unora sălbatici şi întărâtaţi, asemenea unor câini care rânjesc, asemenea unora turbaţi şi porniţi asupra Ta, a unora care vor să Te muşte şi să Te sfâşie în tot felul; şi, cu toate că Tu nu i-ai numit niciodată pe iudei câini, încât să aibă vreun motiv de reproş, ci fii, copii, iar pe păgâni, pe idolatri câini, ca atunci când ai vorbit cu femeia hanaaneancă, nu este bine a lua pâinea fiilor şi a o arunca câinilor (păgânilor, idolatrilor) (Matei 15, 26), iudeii, copiii Tăi atât de dragi, Te-au înconjurat, vai !, ca nişte nenumăraţi câini turbaţi şi însetaţi de sânge.

Aceiaşi iudei, o, Împărate nevăzute, au lovit obrazul şi faţa Ta cu foarte multe lovituri, de care s-ar cuveni să aibă parte doar robii neobrăzaţi; iar asupra Ta, care eşti Împăratul, şi nu doar un împărat, ci mai mult decât atât, Împăratul Împăraţilor, cine ar putea îndrăzni să ridice mâna şi să Te pălmuiască ? Nimeni, fireşte. Or Tu, Stăpâne Îndelung-Răbdătorule, biruit fiind de negrăita Ta neţinere de minte a răului, ai îngăduit să fii până şi pălmuit, o, pământule, o, soare, nu de unul sau de doi sau de trei, ci de întreaga mulţime: Şi acestea zicând el, unul din slugile ce stau înainte, a dat palmă lui Iisus, zicând: aşa răspunzi arhiereului ? (Ioan 18, 22), iar Matei: Au scuipat în obrazul lui şi cu pumnii l-au bătut (adică loveau cu palmele peste grumaz ca să se amuze de zgomotul acestei lovituri), iar alţii îi dau palme (Matei 26, 67)/ după Marcu: Şi slugile îl băteau pre el cu palmele preste obraz (Marcu 14, 65).

Şi aceşti iudei Te-au luat la întrebări nu ca să afle adevărul, ci ca să Te acuze; de aceea a spus şi Ioan: Deci arhiereul a întrebat pre Iisus de ucenicii lui şi de învăţătura lui (Ioan 18, 19), iar Marcu: Şi sculându-se arhiereul în mijloc, a întrebat pre Iisus, zicând: nimic nu răspunzi ? Ce aceştia mărturisesc asupra ta ? Iar el tăcea şi nimic nu răspundea (Marcu 14, 60-61). Aceşti iudei mărturiseau mincinos împotriva Ta; aceasta adevereşte Matei: Şi nu au aflat [nici o mărturie împotriva Domnului]; şi multe mărturii mincinoase venind de faţă, nu au aflat; iar mai pre urmă venind două mărturii mincinoase, au zis: acesta au zis: pot să stric biserica lui Dumnezeu, şi în trei zile să o zidesc pre dânsa (Matei 26, 60-61). Apoi melodul a adăugat: Îndurând toate pătimirile de care am amintit, ai mântuit pe toţi oamenii; şi dacă nu ne mântuim cu toţii, este fiindcă ne prăbuşim de bunăvoie în groapa pierzaniei, din pricina nenumăratelor noastre păcate; dar Tu, Iubitorule de oameni Doamne, Ţi-ai vărsat preacuratul Tău sânge pentru toţi; astfel că după [cele săvârşite de] Tine, ai adus mântuire de obşte întreg neamului omenesc.

Fie ca şi noi, cântând sau citind sau ascultând canonul triod de faţă, să lăudăm pe Dumnezeu şi, stând la masă şi cinând, să-I mulţumim, ridicându-ne la vederea (contemplarea) Sa duhovnicească asemenea ucenicilor la Cina [cea de Taină] care, dând laudă, au ieşit în Muntele Măslinilor (Matei 26, 30). Fie ca şi noi să ne arătăm în ispite şi primejdii nu mici la suflet şi laşi ca Petru, ci curajoşi şi mărinimoşi, netăgăduind cuvântul adevărului, predaniile Bisericii şi împlinirea virtuţii de frica oamenilor; că aşa ne porunceşte şi purtătorul de Dumnezeu Maxim: ,,Dacă ne numim ai lui Dumnezeu şi voim să fim aşa, să ne luptăm să nu-L tăgăduim ca Petru; că tăgăduirea Cuvântului este atunci când renunţăm de frică la a săvârşi binele”[2]. Fie ca noi să nu ne punem încrederea în noi înşine, ci să nădăjduim cu totul numai în puterea lui Dumnezeu; căci cea dintâi este lucrarea mândriei, pe când cea din urmă, a smereniei.

Şi, în general, fie să ne facem cu toţii dimpreună-lucrători şi părtaşi Pătimirilor Domnului, îndurând ocări, primind necinstiri, răbdând dispreţuiri, când va veni vremea lor, ba chiar suferind bătăi şi moartea de dragul adevăratei credinţe, al adevărului, al dreptăţii; că, de ne vom face părtaşi Patimilor Domnului, ne vom face dimpreună-moştenitori ai slavei şi ai Împărăţiei Sale, după cuvântul fericitului Pavel: De vreme ce pătimim împreună cu dânsul, ca să ne şi preaslăvim împreună cu dânsul (Romani 8, 17). Cu harul şi iubirea de oameni ale Celui ce a pătimit pentru noi, Iisus Hristos, căruia Se cuvine stăpânirea, dimpreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, în veci. Amin.

[1] ,,Cuvântul al XXII-lea la Faptele Apostolilor”.

[2] Capete teologice, centuria a treia, cap. 43.