Talcuire la cartea Proorocului Daniil (II)

Tâlcuiri la Vechiul Testament

Tâlcuire la cartea Proorocului Daniil

de Fericitul Teodoret al Cirului (II)

Episodul anterior

Înainte cuvântare

De ar fi fost cu înlesnire tuturor să facă desluşite prezicerile dumnezeieştilor prooroci şi, trecând dincolo de arătarea slovei, să se cufunde în adânc, pescuind de acolo mărgăritarul noimei, poate că ar fi fost întemeiat să se socoată de prisos tâlcuirea în scris a lor când toţi ar fi putut fără osteneală să ajungă la înţelesul proorocesc îndată ce citesc. De vreme însă ce avem cu toţii aceeaşi fire, dar nu am primit aceeaşi cunoştinţă (că fiecăruia se dă arătarea Duhului spre folos. Că unuia prin Duhul se dă cuvântul înţelepciunii; iar altuia cuvântul cunoştinţei întru acelaşi Duh; şi unuia credinţa întru acelaşi Duh – I Corinteni 12, 7-9, şi aşijderea toate celelalte sunt împărţite între oameni), nicidecum nu este nefiresc, mi se pare mie, dacă predanisesc în scris învăţătură celor ce nu cunosc aceste scrieri dumnezeieşti, fiindcă pe de o parte sunt din pruncie hrănit cu ele şi de la mulţi scriitori binecinstitori am adunat oarece cunoştinţă, iar pe de alta, dumnezeiasca lege porunceşte să-i învăţăm pe urmaşii noştri ceea ce am învăţat şi noi de la părinţi: Să înveţi pre fiii tăi şi pre fiii fiilor tăi (A Doua Lege 4, 9).

Drept aceea şi marele învăţător David spune: Luaţi aminte norodul meu la legea mea, plecaţi urechea voastră spre graiurile gurii mele. Deschide-voiu în pilde gura mea, spune-voiu vorbele cele din început (Psalmi 77, 1-2). Apoi, arătând de unde a învăţat acestea, adaugă: Câte am auzit şi le-am cunoscut pre ele, şi părinţii noştri ne-au povestit nouă. Nu s-au ascuns de la fiii lor, întru alt neam (3-4). Şi arătând pricina cunoştinţei, adaugă: Lege au pus în Israil. Câte au poruncit părinţilor noştri, ca să le arate pre ele fiilor săi, ca să cunoască alt neam. Fiii cei ce se vor naşte şi se vor scula, şi le vor spune fiilor săi (6-8). Arătând şi folosul învăţăturii, încă adaugă: Ca să pună întru Dumnezeu nădejdea lor, şi să nu uite lucrurile lui Dumnezeu, şi poruncile lui să le caute (9).

Deci, primind această învăţătură de la părinţi, dreaptă datorie avem către viitorime şi se cuvine să o plătim cu înţeleaptă recunoştinţă. De altfel, nu doar dumnezeiasca lege, ci şi mulţi cunoscuţi, oameni aleşi, stăruind cu căldură, ne-au silit a cuteza la astă nevoinţă.

Hai dar să facem limpede proorocia preadumnezeiescului Daniil, pe cât este cu putinţă, celor neştiutori; şi poate că nici celor învredniciţi de cunoştinţă nu li se va părea lipsită de folos această trudă, că ori vor afla mai multe decât ştiau, ori, aflând la noi aceleaşi lucruri ca la sine, prin această împărtăşire se vor încredinţa de roadele pescuitului lor duhovnicesc, fiindcă încuviinţarea mai multora ne întăreşte de obicei în cele ce cugetăm.

Deci, să încercăm acum a tâlcui pe acest prooroc – nu din dispreţ faţă de ceilalţi (să nu fie !), fiindcă îi ştim pe toţi organe ale Duhului dumnezeiesc, ci în primul rând, deoarece cunoscuţii ne-au cerut astă tâlcuire şi socotim că se cuvine să răspundem cererii lor; în al doilea rând, prostia şi neruşinarea iudeilor ne face să lăsăm deoparte deocamdată restul proorocilor şi să desluşim prezicerile acestuia, că la asemenea neobrăzare au ajuns încât i-au răpit şi numele de prooroc. Neruşinarea lor nu-i lipsită de scop: dat fiind că el a prevestit mult mai limpede decât ceilalţi venirea Marelui Dumnezeu şi Mântuitorului Iisus Hristos, ba chiar şi vremea ei, arătând numărul de ani care avea să treacă până atunci şi înşirând desluşit toate cele mâhnicioase câte aveau să îi cuprindă după căderea lor în necredinţă, ei cutează ca nişte urâtori de Dumnezeu şi vrăjmaşi ai adevărului ce sunt să spună cu obrăznicie că nu este prooroc cel ce a prevestit acestea şi nenumărate altele, socotind că hotărârea luată cu de la sine putere este îndeajuns spre întărirea minciunii lor.

Şi ce este de mirare dacă, după ce au turbat împotriva Celui Unuia-Născut, îi clevetesc pe slujitorii plini de dragoste ai Stăpânului ? Că nelegiuirile acestea de pe urmă sunt pe potriva celor dintâi. Drept aceea şi Domnul zice: De m-au gonit pre mine şi pre voi vă vor goni (Ioan 15, 20), şi de asemenea: Dacă pre stăpânul casei l-au numit veelzevul, cu cât mai vârtos pre casnicii lui ? (Matei 10, 25). Iar ca să veştejim din plin nesimţirea lor, să-i întrebăm aşa: ,,Ce ziceţi voi că înseamnă a fi prooroc ?” Poate că au să spună: ,,A prevedea şi a prevesti cele ce au să fie”. Să vedem dar dacă fericitul Daniil nu a cunoscut mai înainte şi nu a prezis cele viitoare; lăsând deoparte cele despre Stăpânul Hristos, să cercetăm celelalte proorocii ale lui.

Vom afla că a prevestit multe despre împărăţia babilonienilor, multe şi despre cea a perşilor, şi despre cea a macedonenilor, multe şi despre cea a romanilor; a prevestit ce avea să păţească împăratul babilonienilor, cum aveau să treacă împărăţia lui în mâna perşilor, că macedoneanul, după îngenuncherea acestora, avea să se sfârşească nu după multă vreme, având patru moştenitori, că dintr-unul din ei avea să odrăslească un oarecare ce avea să facă iudeilor nenumărate rele şi că aceştia, bucurându-se de ajutorul dumnezeiesc, aveau să scape de sălbăticia lui. După aceea prezice puterea romanilor şi că aceştia, biruind toate împărăţiile, vor primi dajdie de la toţi. Ce să mai spunem că a proorocit despre împăraţii Egiptului şi ai Siriei, arătând câte grozăvii aveau să-şi facă unii altora, împăcările, şi nunţile, şi înrudirile dintre ei, războaiele încrâncenate dintre împăcări ?

Deci, cum să nu fie lucru rău cinstitor şi necuvios a scoate din ceata proorocilor pe cel ce mai înainte a cunoscut şi a prevestit şi a lăsat în scris spre aducere-aminte toate acestea ? Iar dacă acestea nu înseamnă proorocie, atunci ce ? Dacă-l lipsesc de vrednicia proorocească pentru că nu-şi începe spusele cu acestea zice Domnul, să ne arate: ce a zis patriarhul Avraam de l-a numit prooroc Dumnezeul tuturor ? Că despre el s-a zis: Iar acum dă înapoi femeia omului, că prooroc este şi se va ruga pentru tine şi vei fi viu (Facerea 20, 7). Şi fericitul David spune despre dânsul şi despre fiul şi despre nepotul lui: Au certat pentru dânşii împăraţi. Nu vă atingeţi de unşii mei, şi întru proorocii mei nu vicleniţi (Psalmi 104, 14-15). Şi Samuil, cel atât de mare între prooroci, din pruncie fiind crescut la umbra celor sfinte, nu a proorocit precum ceilalţi prooroci, ci şi el fie prin vise, fie prin oarecare descoperiri pe timp de zi primea cunoştinţa celor ce au să fie, înţelegeri şi prevestiri.

Aşadar, războiţi-vă pe faţă, iudeilor, şi cu aceştia, şi izgoniţi-i şi pe dânşii din soborul proorocilor; iar dacă nu vreţi să-i jigniţi pe ei, fugiţi şi de clevetirea împotriva lui Daniil, fiindcă prooroc este, şi încă un prooroc ce a primit cu poftă şi cu dorire cunoştinţa celor ce au să fie, cu sudori şi cu osteneli, cu postire şi chinuirea trupului mai înainte cunoscând şi arătând nu doar cele ce au să se întâmple iudeilor, ci iconomia de obşte a lumii. Luaţi seama deci dacă nu este cât se poate de nedrept ca Avdie, care a prevestit numai necazurile care aveau să vină peste Idumeea, şi Iona dimpreună cu Naum, care au prezis numai despre Ninevi, o singură cetate, să fie trecuţi în rândul proorocilor, iar fericitului Daniil – care nu despre o singură cetate, nici despre un popor mic, ci despre cele mai mari împărăţii (ale haldeilor, perşilor, macedonenilor, romanilor) şi despre cele făcute de acestea a prevestit – să i se răpească numele de prooroc şi să se spună despre el că este străin de harul duhovnicesc.

Turla Pantocrator cu sfinţii prooroci

Frescă din biserica Mânăstirii Buna Vestire

Dar şi foarte nerecunoscători de-am fi, s-ar cădea să ne ruşinăm de Nabucodonosor păgânul, fiara şi barbarul, neştiutorul de cele dumnezeieşti, care strigă cu privire la Daniil şi zice: Duh Sfânt al lui Dumnezeu este întru tine (Daniil 4, 6), căci cu adevărat lucrare a Duhului celui dumnezeiesc este a spune visul pe care altul l-a văzut şi l-a uitat, arătând tâlcuirea lui cu de-amănuntul şi fără de greşeală. Iar pe voi nici asta nu vă înduplecă să vă curmaţi turbarea cea împotriva proorocului, ci luptându-vă cu el vă războiţi de fapt cu Stăpânul lui. Oricum, proorocul nu va fi vătămat nicicum de uneltirile voastre, fiindcă îl arată ca atare scrierile dumnezeieşti, iar prezicerile îi sunt întărite de împlinirea lor. Noi, văzând faptele, pricepem aceste vechi preziceri şi fiind călăuziţi de ele primim cu uşurinţă înţelegerea slovelor; voi însă şi prin fapte vă arătaţi rătăcirea minţii. Acum v-am veştejit pe scurt neruşinarea, însă tâlcuirea cu de-amănuntul vă va vădi mai limpede nebunia.

Hai dar de vreme ce îndeajuns am apărat învăţătura creştinească şi i-am mustrat pe iudei, să arătăm mai întâi despre ce se vorbeşte în mare în proorocie, după care vom începe tâlcuirea cuvânt cu cuvânt.

După Iosia (acesta a fost împărat dreptcredincios) a domnit în Iudeea Ioahaz, fiul lui, timp de 3 luni şi câteva zile. Acesta avea două nume, căci în cărţile Împăraţilor şi ale Paralipomenelor i se spune Ioahaz, iar fericitul Ieremia îl numeşte Selim. Pe acesta l-a prins în război Nehao, faraonul Egiptului, şi l-a dus rob în Egipt, punând împărat în locu-i pe Eliachim, fratele lui, şi numindu-l pe acesta Ioachim. Ioachim a împărăţit 11 ani şi câteva luni. În al treilea an al domniei lui, oştindu-se Nabucodonosor, împăratul babilonienilor, a luat nu puţini robi dintre cei de neam bun, a luat şi unele dintre sfintele vase afierosite pentru slujbele dumnezeieşti, şi după ce a pus oarecare bir asupra lui Ioachim s-a dus înapoi în Babilon. Apoi, nevrând Ioachim să plătească birul, Nabucodonosor a pornit din nou asupra Ierusalimului. Luând cetatea şi omorându-l pe Ioachim, a pus în locu-i pe fiul lui, numit Ioachim de către iudei şi răs-numit Eliachim.

Pe acesta fericitul Ieremia îl numeşte Iehonia: Viu sunt eu, zice Domnul; dacă Iehonia feciorul lui Ioachim împăratul lui Iuda s-ar face chiar o pecete în mâna mea cea dreaptă, de acolo te voiu smulge. Şi te voiu da pre tine în mâna celor ce caută sufletul tău, de care tu te temi de faţa lor, în mâna haldeilor (Ieremia 22, 24-25). Domnind acesta 3 luni şi câteva zile, Nabucodonosor, împăratul babilonienilor, trimiţând iarăşi oaste în frunte cu un dregător al său, l-a adus pe acesta rob în Babilon, dând împărăţia lui Sedechia, unchiul lui dinspre tată. Sedechia a împărăţit 11 ani, apoi, datorită neplăţii birului datorat, împăratul babilonienilor a pornit cu putere multă asupra Ierusalimului, l-a împresurat şi, având drept ajutor înfometarea şi folosind împotriva întăriturilor maşinării de război, a spart zidul, a omorât pe cei mai mulţi, iar pe ceilalţi i-a dus în robie, dând cetatea şi Biserica pradă focului.

Dumnezeul tuturor, ce a îngăduit ca iudeii să sufere aceasta pentru multa lor nelegiuire, nici pedepsindu-i nu i-a lăsat cu totul fără purtarea Sa de grijă, ci celor din Iudeea le-a dat ca îndrumători pe Urie al lui Samai şi pe Ieremia al lui Helchia, bărbat ce strălucea cu preoţia şi proorocia; împreună cu cei duşi în Babilon cu primul rând de robime a trimis pe Daniil şi pe tovarăşii acestuia – Iezechiil, şi Anania, şi Azaria, şi Misail, ca având dascăli nerătăciţi ai vieţuirii sub lege să nu se vatăme prea mult în urma amestecului cu barbarii, ci să aibă spre aducere-aminte icoane ale faptei bune şi ale filozofiei strămoşeşti. Atâta grijă are Dumnezeul tuturor de păcătoşi, încât de dragul lor a îngăduit să fie luaţi prinşi cei ce pururea sârguiau a sluji Lui cu dragoste, să sufere greutăţile robiei, să treacă prin primejdii multe şi să străbată drumul vieţii lor prin valuri şi prin vifor – căci cu acelaşi înţeles zice şi prin Osie proorocul: Am secerat pre proorocii voştri, ucisu-i-am pre ei cu cuvântul gurii mele (Osie 6, 5).

Tot astfel, lucrând mântuirea lumii, a îngăduit ca sfinţii apostoli să pătimească suferinţele scrise în cărţi. Astfel purtând grijă de iudei, a îngăduit ca fericitul Daniil şi tovarăşii lui să ajungă împreună cu dânşii în Babilon, iar el fiind tânăr şi de o frumuseţe strălucitoare, împreună cu tinerii cei iubitori de Dumnezeu, fiind crescut la curţile împărăteşti şi din pruncie având în sine belşugul harului dumnezeiesc ce l-a umplut de felurită înţelepciune şi pricepere, a câştigat multă îndrăznire către împăratul şi propovăduind cuvântul bunei cinstiri s-a făcut mijlocitor al folosului nu numai pentru el, ci şi pentru toţi supuşii, căci împăratul i-a învăţat şi pe aceştia cele aflate de la Daniil, legiuind desluşit ca toţi cei aflaţi sub stăpânirea sa să se închine Dumnezeului cinstit de către prooroc.

Aşadar, am arătat pe scurt când a ajuns în Babilon acest prooroc de Dumnezeu insuflat şi pentru ce, şi câtor bunătăţi s-a făcut mijlocitor nu numai pentru cei de un neam cu dânsul, ci şi barbarilor, iar puterea proorociei o vom înfăţişa mai cu de-amănuntul în tâlcuirea stih cu stih. Deci, chemând ca împreună-lucrător harul dumnezeiesc, să purcedem la desluşirea ei.