Talcuirea crezului (VIII)

Tâlcuirea crezului (VIII)

de arhimandrit Serafim Alexiev

Episoadele anterioare

 

Al şaptelea articol

Şi iarăşi va să vină, cu slavă, să judece viii şi morţii, a cărui Împărăţie nu va avea sfârşit.

Sfânta noastră credinţă ne vorbeşte despre două veniri ale lui Iisus Hristos pe pământ. Prima s-a petrecut la Naşterea Lui din Sfânta Fecioară Maria, cea de-a doua va avea loc la sfârşitul lumii. Prima a fost întru umilinţă, cea de-a doua va fi întru slavă. La prima, Hristos a trăit pe pământ 33 ani; cea de-a Doua Venire a Lui va dura mult mai puţin. Prima oară, Iisus Hristos a venit ca un Răscumpărător şi Izbăvitor al neamului omenesc de păcat şi diavol; a doua oară, El va veni ca Judecător al lumii. Prima oară, El a venit să semene, iar acum va veni să secere cele semănate şi să aleagă grâul de neghina pe care o va azvârli în focul cel veşnic. Cea de-a Doua Venire a lui Hristos va fi plină de bucurie pentru toţi drepţii şi oamenii care s-au împăcat cu Dumnezeu, şi înfricoşătoare pentru toţi păcătoşii care nu s-au pocăit, pentru toţi cei care s-au lepădat de credinţă, căci pe aceştia îi va aştepta o grea pedeapsă pentru necredinţa şi păcătoşenia lor.

Când va fi a Doua Venire ?

Mulţi au vrut să ştie aceasta. Apostolii înşişi L-au întrebat despre aceasta pe Mântuitorul. El le-a spus: Iar de ziua aceea şi ceasul, nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, fără numai Tatăl meu singur (Matei 24, 36). Dumnezeu în chip înţelept a ascuns de noi această zi, ca să ne străduim să trăim drept şi să priveghem întotdeauna. Pentru aceasta şi voi fiţi gata, că în ceasul care nu gândiţi, Fiul Omului va veni (Matei 24, 44).

Însă Hristos a descoperit mai multe semne după care am putea să ne dăm seama de apropierea celei de-a Doua Veniri şi de sfârşitul lumii. Unul dintre semne este propovăduirea Evangheliei în întreaga lume. Şi se va propovădui această evanghelie a împărăţiei întru toată lumea, întru mărturie la toate neamurile; şi atunci va veni sfârşitul (Matei 24, 14). Dar iată şi alte semne: înaintea celei de-a Doua Veniri credinţa se va împuţina foarte mult, dragostea se va răci, nelegiuirile se vor înmulţi, păcatele şi ura vor deveni un fenomen obişnuit. Ca urmare a tuturor acestora vor avea loc felurite pedepse dumnezeieşti pentru mustrarea omenirii care a uitat de sine. Felurite necazuri vor cuprinde omenirea: foamete, ciumă, războaie, molime şi cutremure de pământ. Se va scula neam preste neam, şi împărăţie preste împărăţie (Matei 24, 8). Va fi atunci necaz mare, care nu a fost din începutul lumii până acum, nici va fi (Matei 24, 21). Şi vor fi semne în soare, pe mare şi în stele, iar pe pământ îngrijorare între popoare şi multă nedumerire. Mai murind oamenii de frică şi de aşteptarea celor ce vor să vină în lume, că puterile cerurilor se vor clăti (Luca 21, 26).

Ultimul semn al slăvitei învieri a lui Hristos va fi arătarea lui antihrist. Antihrist va fi un om întru totul dedat păcatului, potrivnic lui Dumnezeu şi Legii Lui celei sfinte. Însă, prin viclenia sa, el se va arăta mai întâi ca un binefăcător al omenirii, ca un conducător blând şi plin de virtuţi. Pentru aceasta, mulţi nici nu vor putea să-l recunoască. Darurile sale vor fi mari. Însă calităţile sale le va întrebuinţa pentru a săvârşi doar răul. El va avea puterea de a săvârşi şi minuni. Va avea o mândrie satanică, se va înălţa deasupra lui Dumnezeu şi deasupra oricărei dumnezeiri şi sfinţenii şi se va prezenta pe sine ca Dumnezeu. El va căuta, ca potrivnic al lui Hristos, să-I şteargă şi pomenirea Lui de pe pământ, însă singur va pieri în cel mai înfricoşător chip. Pre care Domnul îl va omorî cu duhul gurii sale, şi îl va pierde cu arătarea venirii sale (II Tesaloniceni 2, 8). Şi atunci Iisus Hristos, ca Împărat al împăraţilor, ca Stăpân al cerului şi al pământului, Se va arăta înconjurat de mulţime nenumărată de îngeri şi va sta pe tronul neasemuitei Sale slave, ca să judece viii şi morţii. Chiar înainte de Judecată, El îi va învia pe toţi morţii, ca să stea înaintea Judecăţii Lui toţi cei care au trăit pe pământ, fără excepţie.

Despre învierea din morţi iată ce spune Mântuitorul Însuşi: Nu vă miraţi de aceasta, că vine ceasul, întru care toţi cei din mormânturi vor auzi glasul lui. Şi vor ieşi cei ce au făcut cele bune, întru învierea vieţii; iar cei ce au făcut cele rele, întru învierea osândirii (Ioan 5, 28-29). Astfel, la glasul de tunet al trâmbiţei arhanghelului se vor aduna înaintea tronului slavei Judecătorului toţi oamenii din cele patru colţuri ale pământului – vii şi morţi. Şi atunci va începe înfricoşătoarea şi dreapta Judecată a lui Hristos. Conştiinţa fiecărui om se va deschide dintr-odată înaintea tuturor. Atunci se vor vădi nu doar faptele pe care le-am săvârşit. Întreaga noastră viaţă pământească se va derula asemenea unei pelicule înaintea tuturor. Atunci vor fi dezvăluite toate tainele gândurilor noastre, necuratele dorinţe şi simţămintele păcătoase. Va veni Domnul, care va şi lumina cele ascunse ale întunericului şi va arăta sfaturile inimilor; şi atunci lauda va fi fiecăruia de la Dumnezeu (I Corinteni 4, 5). La această Judecată nu se va admite nici o nedreptate. Hristos – Atotştiutorul şi Atotputernicul – va judeca după dreptate şi după adevăr. Noi vom răspunde pentru fiecare cuvânt deşert (a se vedea Matei 12, 36), pentru fiecare privire necurată (a se vedea Matei 5, 28) şi pentru fiecare gând rău, dacă nu ne-am pocăit pentru acestea şi nu ne-am îndreptat comportamentul. Însă dacă ne-am pocăit, vom fi iertaţi.

Înfricoşătoarea Judecată este descrisă în capitolul 25, versetele 31-46, ale Sfintei Evanghelii după Matei. Înainte de toate, Domnul îi va împărţi pe oameni şi îi va alege pe cei buni de cei răi, precum păstorul desparte oile de capre. Şi atunci vor fi aşezate oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Prin oi îi înţelegem pe cei drepţi, iar prin capre pe cei păcătoşi. După aceasta, Domnul va spune celor drepţi: Veniţi binecuvântaţii Părintelui meu, moşteniţi împărăţia care este gătită vouă de la întemeierea lumii; şi va lămuri pentru ce anume acelora din partea cea de-a dreapta li se dă veşnica împărăţie a desfătării. Că am flămânzit şi mi-aţi dat de am mâncat, am însetat şi mi-aţi dat de am băut, străin am fost şi m-aţi primit, gol şi m-aţi îmbrăcat, bolnav am fost şi m-aţi cercetat, în temniţă am fost şi aţi venit la mine (Matei 25, 34-36).

Adevărata dreptate este însoţită întotdeauna de smerenie. Cel drept, chiar atunci când săvârşeşte binele, nu-i dă mare importanţă acestuia. Nu-şi vede virtuţile proprii. El are ochiul veghetor doar pentru păcatele sale, ca să se păzească de acestea ori, dacă a făcut păcate, să le dezrădăcineze din suflet, pocăindu-se pentru ele. Pentru aceasta, cei drepţi se vor minuna că atât de mult bine săvârşit de ei a fost înscris în cer şi vor spune: Doamne când te-am văzut flămând şi te-am hrănit ? Sau însetat şi ţi-am dat de ai băut ? Sau când te-am văzut străin şi te-am primit ? Sau gol şi te-am îmbrăcat ? Sau când te-am văzut bolnav, sau în temniţă şi am venit la tine ? La aceasta Domnul le va răspunde: Amin zic vouă: întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai mei prea mici, mie aţi făcut (Matei 25, 37-40).

Domnul vede şi cea mai mică faptă bună făcută în numele Lui. El socoteşte ajutorul care se face celor în nevoi ca fiind făcut Lui Însuşi. După dragostea Sa cea mare, Se aseamănă cu oamenii cuprinşi de nevoi, cu cei de pe urmă în această viaţă. Astfel, dacă ajutăm unor asemenea oameni sărmani, Îl ajutăm pe Însuşi Hristos.

Iar oamenilor necredincioşi, care stau de-a stânga Sa, El le va spune: Duceţi-vă de la mine, blestemaţilor în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui, că am flămânzit şi nu mi-aţi dat să mănânc, am însetat şi nu mi-aţi dat să beau, străin am fost şi nu m-aţi primit, gol şi nu m-aţi îmbrăcat, bolnav şi în temniţă şi nu m-aţi cercetat pre mine (Matei 25, 41-43). Pentru împietrirea inimii lor, cei necredincioşi vor fi îndepărtaţi de la faţa lui Dumnezeu şi vor merge în locul menit veşnicelor chinuri.

Şi astfel, la Înfricoşătoarea Judecată, vor fi aspru pedepsiţi păcătoşii înverşunaţi întru păcatele lor şi care nu s-au pocăit de acestea, şi răsplătiţi cu îndestulare toţi cei drepţi. Iată ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur despre Înfricoşătoarea Judecată: ,,Acolo vor fi cercetate cu foarte mare asprime atât faptele bune, cât şi faptele rele, chiar şi cele mai mărunte dintre acestea. Pentru o privire necurată vom fi daţi pedepsei. Vom da socoteală pentru fiecare cuvânt deşert şi pentru toate râsetele noastre, vorbirile cele rele, pentru orice gând, pentru băutură şi pentru altele. Şi tot astfel vom primi răsplată pentru faptele cele bune: pentru un pahar cu apă rece, pentru fiecare cuvânt bun, chiar şi pentru un suspin”.

Înfricoşătoarea Judecată

Frescă din biserica Mânăstirii Chora din Constantinopol

Dar cum poate însă – se vor întreba unii – Dumnezeu Cel întru tot bun să-i pedepsească atât de aspru pe cei păcătoşi ? Sfinţii Părinţi ne răspund la aceasta că nu Dumnezeu îi pedepseşte pe cei păcătoşi, ci propriile lor păcate, de care ei nu au voit să se lepede în viaţa lor, spre a trăi pentru Dumnezeu.

La un pustnic a venit un tânăr doborât de îndoială şi l-a întrebat:

– De ce Dumnezeu nu voieşte să-i ierte pe toţi şi de ce după Înfricoşătoarea Judecată unii vor trebui să meargă într-un loc atât de înfricoşător – cel al veşnicelor chinuri ?

Ziua era însorită. Bătrânul l-a luat pe oaspetele lui afară şi l-a rugat să privească la soare. Tânărul şi-a ridicat ochii săi, însă nu a putut să privească la soarele dogoritor; a închis ochii şi şi-a plecat capul.

– De ce nu te uiţi ? – a întrebat sihastrul. Oare nu vrei să vezi soarele ?

– Nu, dimpotrivă, aş dori, însă ochii mei nu pot să rabde o astfel de lumină din pricina durerii.

– Iată, tu singur ţi-ai răspuns la întrebare, a continuat bătrânul. Dacă tu cu ochii tăi sănătoşi nu poţi să rabzi faţa de foc a soarelui, ia spune-mi, cum ar putea să-l rabde pe acesta ochii bolnavi ? Pentru sufletul necurat este chinuitor să privească faţa lui Dumnezeu. Şi chiar dacă un asemenea suflet ar fi fost dus în Rai, acolo ar fi fost pentru el la fel de chinuitor ca iadul. Mai chinuitor ar fi fost să stea cineva sub razele luminii celei dumnezeieşti decât să privească soarele fără să închidă ochii. Acum îţi este limpede de ce păcătoşii, care nu s-au pocăit, nu pot să meargă în Rai ? Ei nu ar putea să se bucure, chiar dacă ar fi fost luaţi din iad şi le-ar fi fost îngăduit să intre în Împărăţia slavei de necuprins a lui Dumnezeu.

Adevăraţii creştini, ştiind aceasta, se străduiesc cât încă mai au vreme să se curăţească prin pocăinţă de păcatele lor, care nu le îngăduie să simtă dumnezeiasca desfătare ca suflete curate. Curăţindu-se cu lacrimile pocăinţei, ei devin din nou capabili să se bucure cu cei drepţi în Împărăţia cerurilor a Dumnezeului slavei.

Această Împărăţie nu va avea sfârşit, adică va fi veşnică. Noţiunea de Împărăţie a lui Hristos are o întreită însemnătate. Prin ea se înţelege mai întâi întreaga lume, în cel de-al doilea rând, credincioşii de pe pământ, şi în cel de-al treilea rând, toate sufletele fericite din cer. Lumea închipuie aşa-numita împărăţie a naturii. Credincioşii de pe pământ alcătuiesc împărăţia harului. Sufletele fericite din cer aparţin împărăţiei slavei. Cuvintele din Simbolul de credinţă: a cărui Împărăţie nu va avea sfârşit se referă la împărăţia slavei.

Cu cel de-al şaptelea articol s-a încheiat prima jumătate a Simbolului de credinţă alcătuit la primul Sinod Ecumenic din anul 325.