Talcuiri la Noul Testament (I)

Tâlcuiri la Noul Testament

Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Marcu (I)

de Sfântul Teofilact, arhiepiscopul Bulgariei

 

Despre Sfântul Ierarh Teofilact, arhiepiscopul Bulgariei

Sfântul Teofilact era elin de neam, născut din părinţi dreptcredincioşi, la Halki pe Insula Evia, pe la mijlocul veacului al XI-lea. Încă de copil, el s-a arătat a fi atât de luminat în înţelepciune, încât părinţii săi s-au străduit să-i ofere o educaţie cât mai bună. Astfel, el a mers la Constantinopol spre a învăţa cu cei mai străluciţi dascăli şi ritori din cetatea împărătească. Aici, ca o albină harnică, el s-a deprins nu numai cu învăţătura Sfinţilor Părinţi, dar şi cu cea elinească. Atât de smerit şi de vrednic lucrător al poruncilor Sfintei Evanghelii s-a arătat, încât dascălii săi au socotit că ar trebui să fie el însuşi dascăl şi povăţuitor, iar păstorii Bisericii l-au socotit la rândul lor vrednic de cinul preoţesc. Astfel, el a fost hirotonit întru diacon, spre a fi mai marele ritorilor şi slujitor în marea biserică Sfânta Sofia din Constantinopol.

Pentru smerenia şi înţelepciunea sa, dumnezeiasca pronie l-a rânduit a fi dascăl al lui Constantin Porfirogenetul, fiul împărătesei Maria. Această împărăteasă Maria, preaminunată ea însăşi prin frumuseţea ei exterioară, dar şi lăuntrică, i-a cerut Sfântului Teofilact să alcătuiască o tâlcuire a Evangheliilor spre a găsi şi ea şi fiul ei înţelesurile cele mai de trebuinţă spre a împlini poruncile dumnezeieşti. Aşa sfântul a început a scrie tâlcuirea Evangheliilor, apoi a tâlcuit şi Faptele Apostolilor, Epistolele trimise de dumnezeieştii apostoli şi un cuvânt de învăţătură la cea de-a 11-a evanghelie a Învierii; iar din Vechiul Testament a tâlcuit cărţile Sfinţilor Prooroci Osie, Avacum, Iona, Naum şi Miheea. A scris şi cuvinte întru cinstea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi a sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci a Domnului.

Sfântul Teofilact a fost ales spre a fi hirotonit arhiepiscop al Ohridei şi Bulgariei. El s-a împotrivit fiind covârşit de greutatea arhipăstoriei duhovniceşti, ca şi de lipsirea de slujirea în biserica Sfânta Sofia şi de vieţuirea în cetatea împărătească care era în acea vreme un sălaş al celor iubitori de înţelepciune, dar în cele din urmă s-a supus hotărârii de obşte şi a pornit către Ohrida. Deşi un bizantin prin creştere şi concepţie, el a fost un arhipăstor sârguitor al Bisericii Bulgare, apărând interesele şi autonomia ei (adică, independenţa ei de Patriarhia Constantinopolului); el a luptat cu vigoare pentru a apăra turma sa de învăţăturile paulicienilor şi bogomililor, şi a dobândit respectul şi dragostea poporului bulgar care a fost martorul strădaniilor sale pentru el.

El s-a ostenit mult în aria Domnului, cârmuind mai bine de 30 ani arhiepiscopia Bulgariei, în care erau atât bulgari, cât şi vlahi. Cu puţin înainte de moartea sa, el s-a întors în patria sa, la Thessalonic, unde în jurul anului 1126 a trecut la Domnul.

Tâlcuirile Sfântului Teofilact la Noul Testament au fost de mare folos atât în Biserica greacă, română, cât şi în Bisericile slave. Ele sunt considerate cele mai bune lucrări de acest fel din literatura patristică, după cele scrise de Sfântul Ioan Gură de Aur. Mulţi sfinţi i-au povăţuit pe credincioşi să se folosească de aceste tâlcuiri, precum Sfântul Antim Ivireanul, Sfântul Dimitrie al Rostovului, Sfântul Tihon de Zadonsk, Sfântul Paisie Velicicovski, Sfântul Nicodim Aghioritul, Sfântul Calinic de la Cernica, Sfântul Ignatie Briancianinov, Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfântul Nectarie de Eghina.

El este pomenit de Biserica Ortodoxă la 31 decembrie.

Sfântul Teofilact, icoană din secolul al XVII-lea

 

Despre Evanghelia de la Marcu

Evanghelia cea de la Marcu s-a scris la Roma, după 10 ani de la Înălţarea Domnului Hristos. Iar acest Marcu era ucenic al lui Petru, care îl şi numeşte pe acesta cu adevărat fiul său duhovnicesc (I Petru 5, 13). Se numea încă şi Ioan şi era nepot al lui Varnava, dar era şi împreună mergător cu Pavel, însă pentru că s-a aflat de mai multe ori cu Petru, a fost şi la Roma împreună cu dânsul.

Şi i-au cerut lui credincioşii cei din Roma nu numai nescris să le propovăduiască, ci şi în scris să le descopere lor petrecerea lui Hristos. Şi supunându-se lor, Marcu a scris. Iar lui Petru i s-a descoperit de la Dumnezeu că Marcu a scris o Evanghelie aşa încât, după ce a văzut-o şi a întărit-o că este adevărată, l-a trimis pe Marcu episcop în Egipt unde, propovăduind şi aşezând Biserică în Alexandria, a luminat pe toţi cei din partea dinspre miazăzi.

Iar în această Evanghelie [ce s-a scris prin Duhul Sfânt], toate sunt descoperite şi nimic nu este cu anevoie de înţeles. Şi în scurt a spune, acest evanghelist în toate se uneşte cu Matei, cu deosebire numai că Matei scrie mai pe larg şi dintru început pomeneşte de naşterea cea trupească a Domnului, iar Marcu a început de la Proorocul [şi Înaintemergătorul] Ioan.

Drept aceea deşi iscoditor lucru se pare [acesta], unii au dat această înţelegere pentru evanghelişti: Dumnezeu care şade pe heruvimi (Iezechiil, cap. 1 şi 10) pe care cu patru chipuri îi arată Scriptura[1], cu patru feţe ne-a dat nouă şi Evanghelia, dar de un Duh fiind plinite acestea. Deci, precum fiecare dintre heruvimi avea câte o faţă unul asemenea cu leul, altul asemenea cu omul, altul asemenea cu vulturul, iar altul asemenea cu viţelul (Iezechiil 1, 10), tot aşa cartea evangheliceştii propovăduiri. Evanghelia lui Ioan are faţă de leu, pentru că leul este dobitoc stăpânitor şi împărat al dobitoacelor şi asemenea şi Ioan a început de la vrednicia împărătească şi stăpânească a dumnezeirii Cuvântului, zicând: La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul (Ioan 1, 1). Iar Evanghelia lui Matei are faţă de om, pentru că de la Naşterea cea după trup şi de la Întruparea Cuvântului a început. Evanghelia lui Marcu se aseamănă cu vulturul, întrucât de la Proorocul Ioan a început, iar darul proorocesc mai înaintevăzător fiind şi iute văzând cele de departe, ca un vultur este. Căci spun unii că vulturul este prea iute la vedere, încât numai el singur dintre toate jivinele poate a privi la soare fără să clipească. Iar Evanghelia lui Luca este asemenea cu viţelul, fiindcă a început de la preoţia lui Zaharia care tămâia pentru păcatele norodului şi încă se aducea atunci jertfă de viţei.

Drept aceea, Marcu începe Evanghelia de la petrecerea şi arătarea Înaintemergătorului.

Ascultă dar ce zice:

 

[1] Despre cele patru chipuri sau fiinţe vorbeşte şi Sfântul Ambrozie al Milanului, în prologul său la Comentarii la Evanghelia după Luca (a se vedea prologul, punctele 7-8). A se vedea şi Cuvânt la vedenia profetului Iezechiil, de Nicolae Cabasila, I. Explicare a sensului ei care în cele pe care le spune îşi are mărturia din dumnezeieştile Scripturi şi II. Explicare a sensului vedeniei profetului Iezechiil, în care pe cele patru fiinţe vii este asemănarea unui tron, iar pe asemănarea tronului este o asemănare ca un chip de om.