Talcuiri la Noul Testament (II)
Tâlcuiri la Noul Testament
Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Marcu (II)
de Sfântul Teofilact, arhiepiscopul Bulgariei
Capitolul 1
Iisus botezat de Ioan. Ispitirea. Chemarea Apostolilor. Vindecări de felurite boli[1]
1, 1-3: Începerea evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Precum s-a scris în prooroci: iată, eu trimit pre Îngerul meu înaintea feţei tale, care va găti calea ta înaintea ta. Glasul celui ce strigă în pustie: gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările lui.
1. Mal. 3, 1; Mat. 11, 10; Luca 7, 27. 3. Isaia 40, 3; Mat. 3, 3; Luca 3, 4; Ioan 1, 23.
Ioan Botezătorul este ultimul dintre prooroci şi începătură a Evangheliei Fiului lui Dumnezeu, pentru că sfârşitul Legii celei Vechi este începătură a Legii celei Noi.
Iar mărturia pentru Înaintemergătorul s-a luat de la doi prooroci. Căci de la Maleahi este: Iată eu trimit Îngerul meu, şi va găti cale înaintea feţei mele (Maleahi 3, 1), iar de la Isaia: Glasul celui ce strigă în pustie: gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Dumnezeului nostru (Isaia 40, 3). Iar acest cuvânt este pentru Fiul de la Dumnezeu şi Tatăl, care zice că Înaintemergătorul este Înger şi pentru viaţa sa cea îngerească şi peste fire şi pentru că vestea[2] şi propovăduia venirea lui Hristos, a gătit calea Domnului, adică a pregătit sufletele iudeilor prin botezul pocăinţei pentru a-L primi pe Hristos.
Iar ceea ce zice: înaintea feţei tale înseamnă că aproape de El va fi Îngerul acesta, arătând prietenia lui Ioan către Hristos, căci şi înaintea împăraţilor merg mai vârtos cei mai de aproape ai lor şi prieteni.
Iar glasul celui ce strigă în pustie arată şi pustia Iordanului, dar poate şi adunarea iudeilor, care era pustie de tot binele.
Iar cale este Legea cea Nouă, iar cărările colţuroase Legea lui Moisi, ca una ce era învechită. Deci pentru cale erau datori a se găti iudeii, adică pentru Legea cea Nouă, iar cărările Legii celei Vechi drepte a le face, fiindcă de mult le primiseră pe acestea, iar mai apoi s-au arătat răzvrătiţi şi au şchiopat din cărările lor (potrivit Psalmi 17, 45-49).
1, 4-5: Era Ioan botezând în pustie şi propovăduind botezul pocăinţei, întru iertarea păcatelor. Şi mergeau la dânsul toată latura Iudeei şi Ierusalimlenii, şi se botezau toţi în râul Iordanului de la dânsul, mărturisindu-şi păcatele sale.
4. Mat. 3, 1; Luca 3, 2; Ioan 1, 6 şi urm.
Botezul lui Ioan nu avea iertarea păcatelor, ci numai aducea pocăinţă oamenilor. Deci cum zice Marcu aici: întru iertarea păcatelor ? Răspundem aşadar: Ioan propovăduia botezul pocăinţei, dar propovăduirea aceasta a pocăinţei unde ducea ? Întru iertarea păcatelor, adică întru botezul lui Hristos, care avea iertarea păcatelor. Precum este şi această pildă: a venit o slugă a împăratului propovăduind gătire de bucate, spre facerea de bine a celor ce le gătesc. Însă nu vom zice că sluga propovăduia aceasta ca să facă bine celor ce gătesc bucatele cele împărăteşti, ci cum că aceasta vestea gătirea bucatelor, pentru ca cei care le-au gătit, primind pe împăratul, să dobândească facere de bine de la dânsul.
Asemenea şi aici, Înaintemergătorul propovăduia botezul pocăinţei ca aceia care se pocăiau să ia iertarea păcatelor, primindu-L pe Hristos.
1, 6: Şi era Ioan îmbrăcat cu peri de cămilă, şi cu brâu de curea împrejurul mijlocului lui, şi mânca acride şi miere sălbatică.
6. Lev. 11, 22.
Despre acestea am vorbit şi în tâlcuirea Evangheliei de la Matei, iar aici le vom spune pe cele pe care acolo le-am lăsat:
Îmbrăcămintea lui Ioan era semn de plângere, arătând proorocul că acela care se pocăieşte se cuvine a plânge, căci semn de plângere este sacul. Iar brâu de curea arată omorârea norodului iudaicesc. Iar cum că plângere arată îmbrăcămintea lui, zice şi Domnul: De jale am cântat vouă şi nu aţi plâns (Matei 11, 17). Cântare de jale şi plâns numeşte Domnul petrecerea Înaintemergătorului, că zice: A venit Ioan, nici mâncând, nici bând, şi ei zic: drac are (Matei 11, 18). Ci însăşi hrana lui Ioan înfrânare arată cu adevărat, şi poate şi semn este al hranei celei cuvântătoare de atunci a norodului iudeu, care nu mânca ceva din zburătoarele curate ale cerului, nici nu înţelegea nimic din cele înalte, ci se hrănea cu cuvânt care se părea că saltă întru înălţime şi se află sus, dar iarăşi se prăvălea jos; căci în acest fel este acrida, sare ca spre înălţime, dar iarăşi vine jos.
Dar şi miere sălbatică mânca poporul, făcută de albine, adică de prooroci. Însă iudeii nu lucrau cuvintele proorocilor şi nu se domesticeau, ca bine să le înţeleagă şi să le cuprindă cu mintea şi să le cerce; pentru că iudeii aveau Scripturile ca pe o oarecare miere[3], dar nu le cercetau şi, deci, nu le făceau lucrătoare.
1, 7-8: Şi propovăduia, zicând: vine după mine cel mai tare decât mine, căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-i dezleg cureaua încălţămintelor lui. Eu adică v-am botezat pre voi cu apă, iar acela vă va boteza pre voi cu Duh Sfânt.
7. Mat. 3, 11; Luca 3, 16; Ioan 1, 27. 8. Mat. 3, 11; Luca 3, 21; Ioan 1, 32.
Botezătorul zice: Nici cea de pe urmă slugă a Lui nu sunt vrednic a fi, ca să-i dezleg cureaua, adică legătura cea de curea a încălţămintelor.
Dar şi altfel se înţelege: toţi cei care veneau şi se botezau de către Ioan, se dezlegau prin pocăinţă de legătura păcatelor lor, crezând în Hristos. Deci, Ioan dezlega tuturor curelele – adică, legăturile păcatelor –, numai lui Iisus nu a putut să-i dezlege, de vreme ce n-a aflat la Dânsul curea, adică păcat.
1, 9-11: Şi a fost în zilele acelea, au venit Iisus din Nazaretul Galileei şi s-au botezat de la Ioan în Iordan. Şi îndată ieşind din apă, au văzut cerurile deschise şi Duhul ca un porumb pogorându-se preste dânsul; şi glas a fost din ceruri: tu eşti Fiul meu cel iubit, întru care bine am voit.
11. Mat. 3, 17; Luca 3, 22; 2 Petru 1, 17.
Hristos nu vine la botez nici pentru iertarea păcatelor – că păcat nu a făcut şi nu a avut –, nici nu a venit ca să ia Duh; căci botezul lui Ioan, precum am zis, necurăţind păcatele, Duh cum ar fi dat ? Nici pentru pocăinţă nu vine Domnul ca să Se boteze, căci era cu mult mai presus şi decât Botezătorul. Dar pentru ce vine ? Vădit este cu adevărat că Hristos vine pentru ca să fie arătat norodului de către Ioan. Că de vreme ce mulţi se adunau să se boteze de către Ioan, El a binevoit să vină ca să fie mărturisit înaintea acestei mulţimi cine este El, dar şi ca să plinească toată dreptatea (Matei 3, 15) – adică toate poruncile Legii. Că de vreme ce şi aceasta se pare a fi poruncă – adică a se supune proorocului care boteza, ca unuia ce este trimis de Dumnezeu –, o împlineşte Domnul şi pe aceasta.
Iar Duhul Se pogoară nu pentru că Iisus ar fi avut trebuinţă de Acesta – căci cum ar fi avut trebuinţă de Acela care întru Dânsul petrecea în chip firesc ? –, ci ca să înveţi tu că atunci când te botezi şi la tine vine Sfântul Duh.
Încă şi aceasta lucra pogorârea Duhului: de vreme ce Tatăl a zis de sus: tu eşti Fiul meu cel iubit, ca să nu creadă poporul că pentru Ioan s-a spus aceasta, Se pogoară Duhul peste Iisus, arătând că pentru El s-a spus.
Şi cerurile deschise sunt, ca să învăţăm că atunci când ne botezăm ni se deschid şi nouă.
Botezul Domnului
Frescă din biserica Mânăstirii Sfântul Nicolae Filantropinon, Ioannina, Grecia, secolul al XVI-lea
1, 12-13: Şi îndată l-a scos pre dânsul duhul în pustie. Şi era acolo în pustie patruzeci de zile ispitindu-se de satana, şi era cu hiarele, şi Îngerii slujeau lui.
12. Mat. 4, 1; Luca 4, 1.
Învăţându-ne pe noi Domnul să nu ne necăjim dacă după Botez vom cădea în ispite, pentru aceasta Se suie în munte, să fie ispitit. Şi mai vârtos nu Se duce singur, ci scos de Sfântul Duh, arătându-ne şi nouă că nu se cuvine să ne aruncăm în ispite, ci venind ele asupra noastră, să le primim. Şi Se suie în munte ca, pentru pustietatea locului, să îndrăznească diavolul a se apropia de Dânsul, că aşa obişnuieşte să năvălească asupră-ne, când ne vede singuri. Şi atât de neumblat era locul, încât şi de fiare era plin.
Şi Îngerii slujeau lui după ce l-a biruit pe ispititorul (Matei 4, 11), iar acestea se află mai pe larg în Evanghelia lui Matei.
1, 14-15: Şi după ce s-a prins Ioan, au venit Iisus în Galileea, propovăduind Evanghelia împărăţiei lui Dumnezeu, şi zicând, că s-a plinit vremea şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu; pocăiţi-vă şi credeţi în evanghelie.
14. Mat. 4, 17; Luca 4, 15. 15. Gal. 4, 1.
Auzind că a fost pus Ioan în temniţă, Domnul Se duce în Galileea, ca să ne arate că nu se cuvine cu îndrăzneală să ne aruncăm în ispite, ci să ne dăm în lături de la ispite, iar când vom cădea întru ele, să le răbdăm.
Şi pare că cele asemenea cu ale lui Ioan propovăduieşte Domnul, spunând pocăiţi-vă şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Dar nu este aşa, că Ioan zicea pocăiţi-vă, poruncindu-le iudeilor ca să se depărteze de păcate; iar Hristos când zice pocăiţi-vă, îi învaţă să fugă de slova Legii, şi pentru această pricină a şi adăugat credeţi în evanghelie, pentru că acela care va crede în Evanghelie, din însăşi aceasta a făcut nelucrătoare Legea. Că zice Domnul: S-a plinit şi vremea Legii, că până acum lucra Legea, iar de acum Împărăţia lui Dumnezeu – adică a sosit petrecerea cea după Evanghelie care, cu cuviinţă, este asemănată cu Împărăţia Cerurilor.
Căci dacă ai vedea pe cel ce vieţuieşte viaţă evanghelicească petrecând ca şi cum ar fi fără de trup, oare nu ai zice că acesta a dobândit încă de aici Împărăţia Cerurilor care nu este mâncare şi băutură (Romani 14, 17), deşi pare că acesta este departe de Împărăţie ?
[1] Pentru Sfânta Scriptură, vom folosi ediţia sinodală din 1914, iar acolo unde există deosebiri între versetele tâlcuite şi ediţia din 1914, vom specifica în paranteză. Sub fiecare fragment din Sfânta Scriptură sunt precizate notele de subsol din Scriptură, care fac trimitere la alte texte asemănătoare din Scriptură.
[2] N.tr.: Fiindcă înger se tâlcuieşte vestitor.
[3] Cât sunt de dulci gâtlejului meu cuvintele tale, mai mult decât mierea gurii mele (Psalmi 118, 103).
