Scriptura NT nr. 11

Tâlcuiri la Noul Testament

Comentarii la Evanghelia după Luca

de Sfântul Ambrozie al Milanului

 

CARTEA A IX-A

(Luca 19, 29 – 20, 41)

,,Şi a fost când s-a apropiat de Vitfaghi şi Vitania, către muntele ce se cheamă al Măslinilor, a trimis doi din ucenicii săi, zicând: Mergeţi în satul care este înaintea voastră; întru care intrând veţi găsi un mânz legat, pre care nimeni din oameni niciodată nu a şezut” (Luca 19, 29-30).

1. În mod potrivit lăsându-i în urmă pe iudei când (era) pe punctul de a Se sălăşlui în inimile păgânilor, Domnul a urcat la templu, fiindcă acesta este adevăratul templu în care Domnul este închinat, nu în literă (potrivit II Corintenii 3, 6), ci în duh (potrivit Ioan 4, 24); acesta este Templul lui Dumnezeu care a întemeiat neamul credinţei, nu o structură de pietre. Prin urmare, cei care au urât sunt părăsiţi, cei care vor iubi sunt aleşi.

2. Şi El a venit la Muntele Măslinilor (potrivit Luca 19, 29), astfel încă El să poată sădi noi măslini (potrivit Psalmi 127, 4) pe înălţimile virtuţii, a căror Mamă este ,,Ierusalimul cel de sus” (Galateni 4, 26). Pe acest munte, există acel Lucrător Ceresc, astfel că toţi cei care ,,răsădiţi fiind în casa Domnului” (Psalmi 91, 13) pot spune: ,,Iar eu ca un măslin roditor în casa lui Dumnezeu” (Psalmi 51, 7). Şi, probabil, acel munte este Hristos Însuşi. Căci cine altcineva ar putea aduce astfel de roade, nu în abundenţa boabelor întregite, ci în plinătatea duhului neamurilor rodnice ?

El este Cel prin care noi urcăm, şi către care noi urcăm (potrivit Ioan 3, 13). El este Uşa (potrivit Ioan 10, 9), El este Calea (potrivit Ioan 14, 6), care este deschisă şi care se deschide, la care bat cei care intră (potrivit Matei 7, 7-8; Luca 11, 9-10) şi închinată de cei care ies.

3. Deci mânzul era în sat şi legat de asină (potrivit Zaharia 9, 9; Matei 21, 5; Ioan 12, 15). El nu a putut fi dezlegat, decât la porunca Domnului (potrivit Psalmi 145, 8). Mâna unui apostol l-a eliberat; atât de mult har. Fii tu asemenea ca tu să poţi dezlega pe cei care sunt legaţi (potrivit Matei 16, 19; 18, 18).

 

Intrarea în Ierusalim a Domnului nostru Iisus Hristos
Frescă din Biserica Stăneşti, Vâlcea
Ţara Românească, secolul al XVI-lea

 

4. Acum, haideţi să cercetăm cine erau cei care au fost izgoniţi din rai când a fost descoperit păcatul lor (potrivit Facerea 3, 23-24) şi legaţi în sat. Şi tu vezi cum Viaţa şi-a adus aminte de cei pe care moartea i-a izgonit. Şi noi citim la Matei atât despre asină, cât şi despre mânz (potrivit Matei 21, 2), căci de vreme ce fiecare sex a fost izgonit prin două fiinţe umane, fiecare sex este rechemat prin două făpturi. Astfel, acolo el a întruchipat, ca să spunem aşa, pe Eva în păcatele ei prin asină, dar aici a exprimat caracterul universal al popoarelor păgâne prin mânz (potrivit Luca 19, 30).

5. Şi mânzul unei asine este încălecat ,,pre care nimeni nu a şezut” (Luca 19, 30), deoarece nimeni înainte de Hristos nu a chemat popoarele păgâne în Biserică. Apoi, potrivit lui Marcu tu ai: ,,Pre care nimeni din oameni încă nu a şezut” (Marcu 11, 2). Deci era ţinut legat de lanţurile necredinţei, legat de un domn rău, înrobit de greşeală, dar nu putea pretinde pentru sine stăpânirea, pe care nu firea, ci vina l-a făcut domn. Şi din această pricină, când domnul este amintit, unul este recunoscut – fiindcă ,,sunt dumnezei mulţi, şi domni mulţi” (I Corinteni 8, 5), dar în general Un Dumnezeu şi Un Domn (potrivit I Corinteni 8, 6; Efeseni 4, 5-6). Astfel, dacă Domnul nu este înfăţişat, El este precizat nu acum prin adăugarea persoanei, ci prin universalitatea firii.

6. Marcu a menţionat şi el însă că era legat: ,,Lângă uşă afară” (Marcu 11, 4), fiindcă oricine este fără Hristos este pe drum, dar oricine este în Hristos nu este afară. El a adăugat: ,,La răspântie” (Marcu 11, 4), unde nu exista posesiune definită, loc îngrădit, hrană, grajd. Robia nenorocită unde Legea este vagă; cel care nu are un singur stăpân are mulţi (potrivit Efeseni 6, 5). Legături ale străinilor pe care ei le pot avea; El dezleagă ca El să poată stăpâni, căci El cunoaşte că darurile sunt mai puternice decât lanţurile.

7. Nici nu este lipsit de însemnătate că sunt trimişi doi ucenici (potrivit Luca 19, 29), Petru la Cornelie (potrivit Faptele Apostolilor 10, 24-25), Pavel la restul (potrivit Faptele Apostolilor 13, 2). Şi din această pricină, El nu a numit persoanele, dar a stabilit numărul lor; totuşi dacă cineva stăruie asupra persoanelor, el poate număra de la Filip, pe care Duhul l-a trimis în Gaza, când el l-a botezat pe eunucul împărătesei Candachia şi a sădit cuvântul Domnului în toate oraşele de la Azot la Cezareea (potrivit Faptele Apostolilor 8, 26-40). Nici nu ar trebui trecut cu vederea că el a spus că ei trebuie să fie trimişi numaidecât (potrivit Marcu 11, 3), pentru că cei care vor propovădui pe Domnul Iisus în pământul păgânilor trebuie să fie îndrumaţi.

8. Astfel, când cei care au fost trimişi au dezlegat mânzul, cu siguranţă ei nu au folosit propriile cuvinte ? În nici un caz; ci ei au grăit precum le-a spus Iisus să grăiască (potrivit Luca 19, 30-34), ca tu să poţi cunoaşte că nu cu propriul cuvânt, ci cu Cuvântul lui Dumnezeu, nici în propriul nume, ci în cel al lui Hristos, ei au înfăţişat credinţa popoarelor păgâne, şi puterile ostile, care pretindeau pentru ele (însele) supunerea neamurilor, au cedat în faţa poruncii dumnezeieşti.

9. Mai mult, apostolii aruncă propriile veşminte înaintea lui Hristos (potrivit Luca 19, 35-36), presupunând că prin propovăduirea Evangheliei (de către ei) ei vor înfăţişa slava faptei lor; fiindcă, foarte adeseori în Sfânta Scriptură, veşmintele sunt virtuţi, care trebuie să înmoaie duritatea păgânilor într-o oarecare măsură prin propria virtute, astfel ca, cu bunăvoinţă plină de râvnă, ele (neamurile) să poată arăta supunerea netulburată a trecerii bucuroase. Căci a desfătat nu Domnul lumii care a fost purtat într-un spectacol public pe spatele unui mânz, ci Călăreţul mistic care astfel a putut astupa locurile cele mai adânci ale minţii noastre cu taina ascunsă şi Şi-a putut lua locul într-o stăpânire lăuntrică a locurilor tainice ale duhurilor, ca şi cum (ar fi) insuflate cu dumnezeirea, domnind (peste) urmele minţii, înfrânând poftele trupului, astfel încât cu strategia evlaviei, El a supus dispoziţia obişnuită a poporului păgân.

Fericiţi sunt cei care au primit un astfel de Călăreţ înlăuntrul inimilor lor, fericiţi cu adevărat sunt cei ale căror guri au fost înfrânate de un căpăstru ceresc, ca nu cumva ei să fie dezlegaţi într-o mulţime a cuvintelor (potrivit Pildele lui Solomon 10, 20).

10. Ce este acel căpăstru, fraţilor ? Cine mă poate învăţa cum să pun frâu sau să dezleg gurile oamenilor ? El mi-a arătat căpăstrul, cel care a spus: ,,Ca să mi se dea mie cuvânt, întru deschiderea gurii mele” (Efeseni 6, 19). Astfel, cuvântul este un frâu, cuvântul este un bold, şi, prin urmare, ,,cu greu îţi este ţie a lovi cu piciorul împotriva boldurilor” (Faptele Apostolilor 9, 5; 26, 14). Deci, El ne-a învăţat aici să ne deschidem inima (potrivit Judecătorii 16, 18), să răbdăm boldul, să luăm jugul (potrivit Matei 11, 30).

Haideţi să-l lăsăm şi pe altul să ne înveţe să răbdăm frâul pe limbă (potrivit Iacov 3, 2-3, 5), pentru că virtutea păstrării tăcerii este mai rară decât cea a vorbirii (Înţelepciunea lui Isus fiul lui Sirah 20, 4-6). În mod clar lasă-l pe el să înveţe, (pe cel) care asemenea unui om mut nu a deschis gura sa împotriva piciorului Călăreţului, gata pentru bici şi nerefuzând loviturile (potrivit Psalmi 37, 13-14, 17), astfel încât să fie un lăcaş evlavios pentru Dumnezeu.

11. Învaţă de la slujitorul lui Dumnezeu să-L porţi pe Hristos, deoarece El întâi te-a dus pe tine, când Păstorul a adus acasă oaia pierdută (potrivit Luca 15, 4-7); învaţă să-ţi pleci spatele sârguincios al minţii tale; învaţă să fii sub Hristos, astfel încât să poţi fi deasupra lumii. Nu oricine Îl duce cu uşurinţă pe Hristos, decât cel care poate spune: ,,Necăjitu-m-am şi m-am smerit foarte, răcnit-am din suspinarea inimii mele” (Psalmi 37, 8). Dar dacă tu refuzi să fii mişcat, spală-ţi urma piciorului şi pune-o pe veşmintele sfinţilor.

Deci, păzeşte-te, ca nu cumva să mergi cu picioare murdare; păzeşte-te ca nu cumva să părăseşti căile profetice pavate cu paşi în unghiuri drepte. Fiindcă pentru a face mai sigur accesul pentru neamurile păgâne care vor veni, cei care mergeau înaintea lui Iisus găteau calea cu propriile veşminte (potrivit Matei 21, 8; Marcu 11, 8; Luca 19, 35-36), chiar până la Templul lui Dumnezeu. Ca tu să poţi merge fără vătămare, ucenicii Domnului, scoţând hainele de pe propriile trupuri în mijlocul ostilităţii mulţimii, au gătit calea pentru tine prin mucenicia lor. Încă dacă cineva doreşte s-o tâlcuiască astfel, noi nu tăgăduim că mânzul deja mergea peste veşmintele iudeilor.

12. Ar trebui într-adevăr să fiu nesigur de semnificaţia stâlpărilor din copaci (potrivit Matei 21, 8; Marcu 11, 8), care obişnuiau fără îndoială să încurce picioarele mergătorilor, dacă acel Bun Gospodar al întregii lumi nu m-ar fi învăţat, mai înainte, că ,,iată şi securea la rădăcina pomilor zace” (Luca 3, 9). (Această) secure la Venirea Domnului şi Mântuitorului taie cele neroditoare şi culcă la pământ îngâmfarea păgânilor sterpi pentru a fi călcate de picioarele celor credincioşi, astfel ca neamurile în înnoirea minţii (potrivit Efeseni 4, 23), asemenea mlădiţelor noilor copaci, să poată înmuguri din vechile cioturi (potrivit Iov 14, 7-9).

13. Aşadar nu dispreţui acest mânz de asin (potrivit Ieşirea 13, 13; 34, 20); deoarece exact aşa cum există lupi răpitori în piei de oaie (potrivit Matei 7, 15), tot aşa, pe de altă parte, există un om în adâncul sufletului ascuns sub o înfăţişare de fiară (potrivit I Petru 3, 4). Deoarece dedesubtul acoperământului trupului, pe care noi îl avem în comun cu fiarele, este animat un cuget plin de Dumnezeu.

Sfântul Ioan a afirmat limpede ceea ce aparţine chipului oamenilor adăugând că ei au primit pentru ei înşişi vigoarea finicilor (potrivit Ioan 12, 13), căci ,,dreptul ca finicul va înflori” (Psalmi 91, 12).

Şi, prin urmare, la Venirea lui Hristos, stindardele dreptăţii şi simbolurile biruinţei au fost ridicate pe umerii oamenilor. De ce se minunează mulţimea că lucrează taina ? Cu toate că nu ştie de ce lucrează, deoarece Înţelepciunea stă pe acel mânz (potrivit Luca 19, 35), virtutea rămâne şi dreptatea îşi croieşte drum.

14. Şi să nu dispreţuieşti acea asină care odinioară l-a zărit pe Îngerul lui Dumnezeu pe care omul nu l-a putut vedea. Ea a văzut, a acuzat, şi a grăit (potrivit Numerii 22, 25, 27, 30; II Petru 2, 16), astfel ca tu să poţi cunoaşte că în aceste vremuri din urmă la Venirea Marelui Înger al lui Dumnezeu (potrivit Isaia 9, 6), acele neamuri păgâne vor grăi înaintea asinelor.

15. În mod potrivit, în Luca noi citim că mulţimea alerga lăudând pe Dumnezeu până la pogorâşul muntelui (potrivit Luca 19, 37), pentru a arăta că Lucrătorul tainei duhovniceşti a venit la ei din Cer. Astfel mulţimea Îl recunoaşte pe Dumnezeu, Îl numeşte pe El Împărat (potrivit Luca 19, 38), repetă proorocia: ,,Osana Fiului lui David” (Matei 21, 9, 15; Marcu 11, 9-10), şi anume, declară că Mântuitorul aşteptat al Casei lui David (potrivit Psalmi 117, 24-25) a venit ca Fiul lui David de asemenea în trup, şi această mulţime Îl va răstigni curând pe El (potrivit Luca 23, 33). Un semn cu adevărat remarcabil al lucrării dumnezeieşti, că o mărturie împotriva Lui va fi smulsă de la martori neştiutori, când cu patimile lor, ei Îl neagă ca Dumnezeu pe Cel pe care Îl mărturisesc cu glasurile lor.

16. De aici, spusa Domnului: ,,De vor tăcea aceştia, pietrele vor striga” (Luca 19, 40). Nici nu este neobişnuit dacă pietrele răspund împotriva firii lor cu laudele Domnului ai cărui ucigaşi mai tari decât pietrele vestesc; sau, poate, atunci când evreii sunt fără grai după Patima Domnului, pietrele vii, potrivit lui Petru, vor striga (potrivit I Petru 2, 5). Prin urmare, deşi cu simţăminte amestecate, mulţimea Îl conduce pe Dumnezeu cu laudă către Templul Său.

17. Dar Dumnezeu nu doreşte ca Templul Său să fie lăcaş de neguţătorie (potrivit Luca 19, 45-46), ci sălaş al sfinţeniei, şi El păstrează practica slujirii preoţeşti nu prin datoria coruptă a religiei, ci prin ascultarea de bunăvoie. Aşadar cugetă la ceea ce poruncesc faptele Domnului pentru tine ca o pildă de viaţă.

18. ,,Şi au scos pre toţi cei ce vindeau şi cumpărau în biserică, şi mesele schimbătorilor de bani le-au răsturnat, şi scaunele celor ce vindeau porumbei” (Matei 21, 12).

Astfel, El a învăţat în general, mai înainte, că tranzacţiile lumeşti trebuie să lipsească din templu (potrivit Luca 19, 45-46), dar în special, El i-a izgonit pe schimbătorii de bani. Cine sunt schimbătorii de bani, dacă nu aceia care caută profit din banii Domnului şi nu pot deosebi între bine şi rău ? Fiindcă Sfintele Scripturi sunt banii Domnului. Deoarece atunci când se pregătea să plece către o ţară îndepărtată, El le-a dat dinari slugilor Sale, şi a împărţit talanţi (potrivit Matei 25, 15; Luca 19, 13), şi a lăsat doi dinari gazdei ca să poarte grijă de cel rănit (potrivit Luca 10, 35), fiindcă sufletele noastre sunt tămăduite prin două Testamente.

Dar tu, ca un bun schimbător de bani, tăinuieşte ,,cuvintele Domnului, cuvinte curate, argint cu foc lămurit, ispitit pământului, curăţit” (Psalmi 11, 6) de Duhul cel înşeptit (potrivit Isaia 11, 2-3), şi nu cu un schimb necuviincios să-ţi atribui asemănarea falsă a împăratului, pentru că până şi ,,satana se preface în Înger de lumină” (II Corinteni 11, 14), nici să nu împreunezi chipul Prinţului tău, micşorat de înşelăciunea trădării ariene, cu comoara ta, nici să nu ispiteşti urechea credincioşilor cu sunetul banilor, astfel încât sunetul alamei să împiedice ascultarea scrierilor evlavioase, sau dorinţa pentru posesiuni să fie amestecată cu sentimente evlavioase.

Astfel, nu toţi schimbătorii de bani vor fi daţi afară, deoarece există şi cei buni. Apoi, El a spus: ,,Se cuvenea să fi dat argintul meu schimbătorilor, şi venind eu aş fi luat al meu cu dobândă” (Matei 25, 27). Dar dacă banii sunt ai Scripturilor, dobânda este de asemenea a Scripturilor.

19. Dar eu nu înţeleg potrivit literei de ce El a răsturnat scaunele celor care vindeau porumbei (potrivit Matei 21, 12), nici nu puteau neguţătorii de păsări să pretindă pentru ei înşişi demnitatea unui loc onorabil la târgul săptămânal. Căci ce privilegiu al demnităţii există în porumbei ? Însă forma botezului Domnului, când Sfântul Duh S-a pogorât ca un porumbel (potrivit Luca 3, 22), ne învaţă, prin chipul unor astfel de neguţători izgoniţi din Templu, că cei care vând darul Sfântului Duh nu pot avea nici o afiliere la Biserica lui Dumnezeu. Fiindcă El spune: ,,În dar aţi luat, în dar daţi” (Matei 10, 8). Apoi, lui Simon, care credea că darul sfinţirii i-ar putea fi conferit pentru un preţ, Petru i-a răspuns: ,,Argintul tău să fie cu tine întru pierzare, căci ai socotit că darul lui Dumnezeu cu bani se agoniseşte. Nu este ţie parte nici soartă întru cuvântul acesta” (Faptele Apostolilor 8, 20-21).

20. De asemenea, eu îi consider pe vânzătorii de oi şi boi (potrivit Ioan 2, 15) nişte pungaşi care prin truda sau simplitatea altora în mod ruşinos stau la pândă pentru pieţe, sau din cauză că oile şi boii sunt izgoniţi, şi se porunceşte ca porumbeii să fie îndepărtaţi, poporul evreu pare să fie exclus, deoarece ,,era Efraim ca o porumbiţă” (Osie 7, 11), fiindcă Domnul a urât generaţiile lor şi strădaniile lor. Neruşinarea este alungată, astfel ca Darul să poată fi adunat; mesele schimbătorilor de bani sunt răsturnate, astfel ca cele ale Domnului să poată fi înlocuite; scaunul este răsturnat, ca marile altare să poată fi ridicate.

21. Şi El nu a făcut aceasta echipat cu o forţă sau bogăţii, ci cu un bici de ştreanguri (potrivit Ioan 2, 15), El a lovit mulţimile, şi nimeni nu a îndrăznit să I Se împotrivească. Şi acum El foloseşte un toiag, acum un bici – fiindcă ,,toiagul dreptăţii, (este) toiagul împărăţiei tale” (Psalmi 44, 8) –; un toiag pentru a îndrepta, un bici pentru a convinge. Acolo, drept şi tare. Aici, un precept moral deşi ferm, prin care conştiinţa este biciuită, ca să spunem aşa, de un birjar îngăduitor. Fiindcă există unele înfricoşări ale proorocilor, alte convingeri ale apostolilor, însă în fiecare, există disciplina Unui Cuvânt.

Şi El a făcut biciul din funii mici, deoarece se spune: ,,Funii au căzut mie întru cei puternici ai mei, că moştenirea mea sub puterea mea este” (Psalmi 15, 6). Căci ei sunt numiţi ,,funii” cu care topografii împart hotarele măsurând terenurile. Deci, asemenea unui topograf bun, El a hotărât graniţele sinagogii şi a poruncit profanatorilor Bisericii să se depărteze de Templu, fiindcă o nouă măsurătoare a sufletelor credincioase trebuia să vină să măsoare neamurile, nu spaţiile, terenurilor.

22. Încă, în mod potrivit, măsura unei posesiuni nu este îngrădită de funii întinse, nici hotarele credinţei nu sunt marcate ca cele ale unui obiect distinct, ci graniţele Bisericii sunt extinse nestingherit de bici la nemărginire şi evreii sunt izgoniţi, nu la un exil prescris, ci la unul nesfârşit, astfel încât nu mai există nici un loc în lume pentru sinagogă.

23. ,,Un om a sădit vie” (Luca 20, 9). Foarte mulţi deduc multe înţelesuri din cuvântul ,,vie”, dar Isaia a afirmat limpede că Via Domnului Savaot este Casa lui Israil (potrivit Isaia 5, 7). Cine altcineva decât Dumnezeu a întemeiat această Vie ? Astfel, El este Cel care a arendat-o şi a plecat în ţări străine (potrivit Luca 20, 9), nu că Domnul, care este pretutindeni întotdeauna, călătoreşte din loc în loc, ci că El este prezent pentru aceia care-L iubesc şi absent de la cei care Îl neglijează.

El a fost absent din multe motive, ca nu cumva prescrierea să pară precipitată. Fiindcă cu cât este mai îngăduitoare generozitatea, cu atât mai de neiertat este încăpăţânarea.

24. De aici, în mod potrivit tu ai după Matei că ,,o a îngrădit împrejur cu gard” (Matei 21, 33; Isaia 5, 2), adică El a împrejmuit-o cu o pavăză a protecţiei dumnezeieşti, ca nu cumva ea să se afle descoperită cu uşurinţă atacurilor fiarelor spirituale. ,,Şi a săpat într-însa teasc” (Matei 21, 33; Isaia 5, 2). Cum să înţelegem ce este un teasc, decât că, poate, deoarece psalmii sunt scrişi despre teascuri (potrivit Psalmi 8, 80, 83), ca în aceştia tainele Patimii dumnezeieşti au fiert ca mustul abundând de sfântul, înflăcăratul duh al profeţilor ? Apoi, aceia în care se revarsă Sfântul Duh sunt socotiţi beţi (potrivit Faptele Apostolilor 2, 13). Astfel, El zideşte de asemenea un teasc aici în care roada lăuntrică a unui strugure raţional curge cu insuflare spirituală.

,,Şi a zidit turn” (Matei 21, 33; potrivit Luca 14, 28), desigur, înălţând culmea Legii şi, astfel, El a arendat via Sa, a întărit-o, a pregătit-o şi a împodobit-o pentru evrei.

25. Şi la vremea roadelor, El a trimis slugile Sale (potrivit Luca 20, 10). A menţionat în mod potrivit vremea roadelor şi nu recolta lor. Fiindcă nici o roadă nu a venit de la evrei, nici o recoltă din această vie, despre care Domnul a spus: ,,Am aşteptat să facă struguri şi a făcut spini” (Isaia 5, 2). Astfel, teascurile au fost pline nu de vinul veseliei (potrivit Psalmi 103, 16), nu de mustul duhovnicesc, ci de sângele proorocilor (potrivit Matei 23, 30; Luca 11, 50; Apocalipsis 16, 6; 18, 24).

Deci, Ieremia a fost aruncat într-o groapă (potrivit Ieremia 38, 6). Fiindcă teascurile evreilor nu erau pline cu vin, ci cu tină. Şi cu toate că pare să se refere în general la prooroci, fragmentul (Luca 20, 10 şi următoarele) ne permite să credem că este vorba de Navute care a fost ucis cu pietre (potrivit III Împăraţi 21, 13); cu toate că noi nu am primit nici o zicere proorocească a lui, am primit o faptă proorocească, deoarece cu propriul sânge el a profeţit că vor fi mulţi mucenici de dragul acestei Vii.

Apoi, cine este cel care este rănit în cap ? Cu siguranţă, Isaia, ale cărui încheieturi ale trupului au fost cu uşurinţă despărţite cu un ferăstrău (potrivit Evrei 11, 37), care el s-a plecat credinţei, s-a şlefuit în statornicie, şi-a croit tăria minţii.

26. Şi astfel s-a întâmplat că atunci când El a trimis pe foarte mulţi alţii, pe care evreii i-au gonit, batjocoriţi şi cu mâinile goale, de la care ei nu au putut trage folos, acum El a trimis şi pe Fiul Său Unul-Născut, pe care ticăloşii, dorind să-L îndepărteze pe El ca Moştenitor, L-au ucis răstignindu-L pe cruce, şi L-au respins tăgăduindu-L pe El (potrivit Luca 20, 10-15).

27. Deci pe scurt, cât de mari lucruri, cât de multe lucruri ! Întâi, deoarece bunătatea, care foarte adeseori crede pe cei nedemni, este firească; apoi, fiindcă Hristos a venit ca tămăduitorul greşelilor; apoi, întrucât cel care-L tăgăduieşte pe Moştenitor pierde orice nădejde de la Creator. Deci Hristos este atât Moştenitorul, cât şi Autorul Testamentului (potrivit Evrei 1, 2); Moştenitor, fiindcă El supravieţuieşte propriei morţi şi dobândeşte beneficiile Testamentelor pe care El le-a întemeiat ca ereditare în sporirile noastre.

28. Aşadar, El îi supune în mod potrivit unui interogatoriu, ca ei să se poată condamna prin propriile cuvinte. Deci El spune că Domnul Viei va veni (potrivit Luca 20, 15-16), pentru că măreţia Tatălui apare de asemenea în Fiul, sau pentru că în vremurile de pe urmă, El este mai prezent în dragostea omenească. În acest chip, ei de asemenea dau sentinţa asupra lor înşişi, ca cel rău să poată pieri şi Via să fie dată altor gospodari. Prin urmare haideţi să cercetăm cine sunt gospodarii, şi ce este Via.

29. Via ne prefigurează pe noi, deoarece poporul lui Dumnezeu, întemeiat pe rădăcina Viţei Veşnice, apare deasupra pământului, împodobind suprafaţa pământului; acum ei (poporul lui Dumnezeu) cresc maturi având boboci de floare, acum sunt îmbrăcaţi cu frunziş des, acum iau asupra lor un jug blând (potrivit Matei 11, 30), când ei se închină cu ramuri mature, ca şi cu lujerii viţei. Într-adevăr, Tatăl Atotputernic este Gospodarul, Hristos este Viţa, dar noi, nu lăstarii viţei, suntem tăiaţi de secera Cultivatorului Veşnic, dacă nu purtăm roada în Hristos (potrivit Ioan 15, 1-2).

Apoi, poporul lui Hristos este numit pe drept Vie, fie deoarece Semnul Crucii este ţesut pe partea sa frontală (potrivit Iezechiil 9, 4, 6), fie pentru că roada sa este adunată în cel din urmă sezon al anului, fie întrucât, ca în toate rândurile viei, există măsură egală în Biserica lui Dumnezeu pentru bogaţi şi săraci, umili şi puternici, slujitori şi stăpâni: nu există nici o diferenţă (potrivit Coloseni 3, 25).

Aşa cum via este înjugată cu copacii, tot aşa trupul este înjugat cu sufletul şi sufletul cu trupul. Asemenea viei, câtă vreme este înjugată, este ridicată, deoarece atunci când este boltită, nu este micşorată, ci creşte; tot aşa, poporul lui Dumnezeu este dezgolit când este legat, înălţat când este smerit, încununat când este tăiat. Ba mai mult, aşa cum lăstarul gingaş tăiat dintr-un copac bătrân este altoit pe descendenţa altei rădăcini, tot aşa poporul lui Dumnezeu – odată ce urmele lăstarului vechi sunt îndepărtate – creşte în Pădurea Crucii, ca şi cum (ar fi) îngrijit în sânul unui părinte evlavios, şi Sfântul Duh, ca şi cum (ar fi) alungat în jgheaburile adânci ale pământului şi insuflat în această temniţă trupească, curăţeşte cu curgerea Apei mântuitoare orice este murdar şi înalţă postura mădularelor noastre la disciplina cerească.

30. Gospodarul, iubind această Vie, obişnuia s-o sape, s-o taie, s-o îngrijească, şi curăţind grămezile de gunoi pământesc, acum pentru a usca locurile tainice ale trupului nostru la soare, acum pentru a le înmuia cu ploaia, obişnuia să sape câmpul, ca nu cumva mugurii să fie vătămaţi de spini, ca nu cumva umbra frunzişului să se dezlănţuie şi expunerea stearpă a cuvintelor să împiedice coacerea talentului natural umbrindu-l cu virtuţile.

Dar poate fi departe de noi a ne teme de orice nenorocire pentru această vie, pe care un paznic pururea vigilent al Domnului şi Mântuitorului a întărit-o împotriva tuturor curselor răutăţii lumeşti cu un zid al vieţii veşnice. ,,Întins-o viţele sale până la mare” (Psalmi 79, 12), fiindcă ,,al Domnului este pământul” (Psalmi 23, 1). Pretutindeni Dumnezeu Tatăl este închinat (potrivit Ioan 4, 21), pretutindeni Domnul Hristos este slăvit.

31. Acesta este culesul nostru de struguri. Fie ca unii, veseli şi netulburaţi, să-şi umple sânurile cu coardele strugurilor delicaţi (potrivit Cântarea Cântărilor 2, 15); fie ca alţii dintre noi să guste darurile cereşti cu gurile noastre; şi fie ca cei mai mulţi dintre noi, călcând roada darului dumnezeiesc cu paşii dorinţelor bune, scoţând încălţămintele noastre, să ne pătăm picioarele noastre goale cu mustul curgător, fiindcă locul pe care noi stăm este pământ sfânt (potrivit Ieşirea 3, 5), şi, prin urmare, încălţămintea trebuie scoasă, astfel ca piciorul duhovnicesc, urcând piedestalul Preasfântului Tron, să fie eliberat de lanţurile trupeşti ale îndatoririi; căci este potrivit ca aici să fie culesul de struguri al întregii lumi, deoarece este via întregii lumi.

32. ,,Acum este vreme bine primită” (II Corinteni 6, 2), în care anul nu este amorţit de îngheţurile de iarnă ale trădării puturoase, nici nu face o crustă a blasfemiei hidoase ce se încheagă pe zăpada cufundată pe care o întăreşte vremea rece; dar pământul, eliberat de furtunile profanării, deja dă naştere noilor roade şi produce pe cele vechi: într-adevăr, uraganul tuturor disputelor a slăbit, toată căldura dorinţei lumeşti şi orice patimă cu care oamenii din Italia erau chinuiţi prin bombardările, odinioară ale perversităţii evreieşti, apoi (ale celei) ariene, sunt acum domolite de o adiere calmă. Furtuna este liniştită, înţelegerea navighează, credinţa suflă drept, marinarii credinţei caută din nou cu sete porturile pe care le-au lăsat în urmă şi dau săruturi dulci ţărmurilor lor natale, veselindu-se pentru izbăvirea de primejdii şi eliberarea de greşeli.

33. Salut, vie vrednică de un atât de mare păzitor; sângele, nu al unui Navute, ci al nenumăraţilor prooroci, şi ce este mai mult, Scumpul Sânge al Domnului te-a sfinţit. Navute, deşi înspăimântat de ameninţările împăratului, nu a ascuns credinţa sa în teamă; deşi îndemnat la răsplăţi mari, el nu a vândut evlavioasa sa datorie, ci împotrivindu-se datoriei sale faţă de împărat, ca nu cumva verzele să fie semănate în via sa când viţele erau tăiate, când el nu putea face alta, a stins focurile pregătite pentru viţele sale cu propriul sânge, apărând însă via sa pământească (potrivit III Împăraţi 21, 1-13); dar moartea pentru noi a multor profeţi te-a sădit pe tine (vie), şi crucea apostolilor, asemenea Patimii Domnului, te-a răspândit chiar până la marginile întregii lumi (potrivit Psalmi 18, 4).

34. ,,Al cui chip şi scriptură pre el are ?” (Luca 20, 24). În acest fragment, Domnul ne învaţă să fim circumspecţi când răspundem ereticilor sau evreilor. În alt loc, El a spus: ,,Fiţi înţelepţi ca şerpii” (Matei 10, 16). Foarte mulţi tâlcuiesc acest fragment ca înţeles că deoarece Crucea lui Hristos a fost preînchipuită de un şarpe spânzurat (potrivit Numerii 21, 8), dat fiind că El va nimici veninul şarpelui răutăţii duhovniceşti (potrivit Efeseni 6, 12), pare necesar a fi înţelept precum Hristos, simplu precum Duhul (potrivit Matei 10, 16; Luca 3, 22). Gândeşte-te la un şarpe, care îşi păzeşte întotdeauna capul (potrivit Înţelepciunea lui Isus fiul lui Sirah 25, 17) şi preîntâmpină o rană fatală (potrivit Facerea 3, 14-15).

Întrebat de către evrei dacă El a primit putere din Cer, El a răspuns: ,,Botezul lui Ioan din cer a fost, sau de la oameni ?” (Luca 20, 4). Astfel că pe câtă vreme ei nu îndrăzneau să tăgăduiască că a fost din cer, cei care negau că Ziditorul lor era din cer s-au dovedit singuri că sunt vinovaţi de răutate (potrivit Luca 20, 5-7).

Întrebat cu privire la dinar, El întreabă despre chip (potrivit Luca 20, 22, 24), fiindcă este un chip al lui Dumnezeu, alt chip al lumii. Prin urmare, apostolul de asemenea ne îndeamnă: ,,Precum am purtat chipul celui pământesc, să purtăm şi chipul celui ceresc” (I Corinteni 15, 49).

35. Hristos nu are chipul chesarului (potrivit Luca 20, 24), fiindcă El este ,,chipul lui Dumnezeu” (II Corinteni 4, 4; Coloseni 1, 15). Petru nu are chipul chesarului, deoarece el a spus: ,,Noi am lăsat toate şi am urmat ţie” (Matei 19, 27). Chipul chesarului nu este găsit în Iacov şi Ioan, fiindcă ei sunt fiii tunetului (potrivit Marcu 3, 17); dar este găsit în mare, unde sunt acei balauri cu capetele strivite sub apă, şi marele balaur însuşi, capul său sfărâmat, este dat ca mâncare etiopienilor (potrivit Psalmi 73, 14-15).

Deci, dacă El nu avea chipul chesarului, de ce a plătit dajdia ? El nu a dat din ale Sale, ci a dat înapoi lumii ceea ce era al lumii. Şi dacă tu vrei să nu fii obligat faţă de chesar, nu deţine ceea ce aparţine lumii. Dar tu ai avere; tu eşti îndatorat faţă de chesar. Dacă tu vrei să nu datorezi nimic unui împărat pământesc, leapădă tot ceea ce ai şi urmează lui Hristos (potrivit Marcu 10, 21; Luca 5, 11, 28).

36. Şi El a hotărât în mod potrivit întâi ceea ce trebuie dat chesarului (potrivit Luca 20, 25), pentru că nimeni nu poate aparţine Domnului decât dacă el a renunţat mai întâi la lume. Dar noi cu toţii renunţăm în cuvinte, noi nu renunţăm în trăire; fiindcă atunci când primim tainele, noi renunţăm la lume. Cât de grele (sunt) lanţurile, să făgăduieşti lui Dumnezeu şi să nu plăteşti ! ,,Mai bine este – se spune – a nu făgădui, decât a făgădui şi a nu da” (Eclisiastul 5, 4). Contractul credinţei este mai mare decât cel al banilor. Plăteşte făgăduinţa câtă vreme tu eşti în trup, înainte ca perceptorul să vină şi ,,te va arunca în temniţă. Zic ţie, nu vei ieşi de acolo, până nu vei plăti şi filiarul cel mai de apoi” (Luca 12, 58-59; Matei 5, 25-26).

37. ,,De va muri fratele cuiva” (Luca 20, 28). Saducheii, adică cel mai respingător partid al evreilor, Îl ispitesc aici pe Domnul (potrivit Luca 20, 27). Nebunia lor este mustrată făţiş, dar cuvintele sunt îndreptate în mod mistic către a arăta ce exemplu de virtute au dat dintr-ale lor, când, potrivit literei, chiar o văduvă nedornică este silită să se mărite, astfel ca un frate să poată ridica sămânţa unui om mort (potrivit A Doua Lege 25, 5). Astfel, ,,slova omoară” (II Corinteni 3, 6), ca o codoaşă a patimilor, dar duhul este învăţăturii curăţiei.

38. Aşadar, haideţi să vedem dacă femeia care a avut 7 bărbaţi este sinagoga, precum este spus femeii din Samaria: ,,Că cinci bărbaţi ai avut” (Ioan 4, 18), deoarece samarinenii urmează doar cele 5 cărţi ale lui Moisi, dar sinagoga, 7 în principiu, şi din cauza necredinţei ei, nu a primit sămânţa unui urmaş ereditar. De aceea, ea nu poate lua parte cu bărbaţii ei la Înviere (potrivit Apocalipsis 20, 6), fiindcă ea răstoarnă preceptul duhovnicesc după simţul trupului; fiindcă cel care a ridicat sămânţa fratelui său mort nu este întrucâtva declarat frate în trup, ci fratele care din poporul mort al evreilor a luat de soţie pe Înţelepciunea închinării dumnezeieşti şi din ea a ridicat sămânţa în apostoli, care, deşi părăsiţi în pântecele sinagogii ca o rămăşiţă denaturată a evreilor morţi, s-au învrednicit să fie păstraţi după alegerea darului (potrivit Romani 11, 28) prin amestecul unei seminţe noi.

39. Deci sinagoga primeşte adeseori veşmântul, deoarece este semnul căsătoriei, ca o strămoaşă a credincioşilor, şi este adeseori zugrăvită ca o soţie divorţată (potrivit Isaia 50, 1; Ieremia 3, 1), deoarece ea este mama necredincioşilor. Pentru ea Legea trupească omoară, ca cea duhovnicească să se poată înălţa din nou. Astfel, poporul sfânt al lui Dumnezeu, dacă ei au iubit cele 7 cărţi ale Legii cu dragostea căsătoriei (potrivit Luca 20, 29-33) şi, ca să spunem aşa, s-au supus poruncilor Soţului lor, vor avea tovărăşie cerească într-o înviere nu desfigurată de ruşinea pângăririi trupeşti, ci împodobită cu darurile harului dumnezeiesc.

Din aceeasi categorie...