Talcuiri la Noul Testament (V)
Tâlcuiri la Noul Testament
Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Marcu (V)
de Sfântul Teofilact, arhiepiscopul Bulgariei
Capitolul 3
Vindecarea celui cu mâna uscată. Chemarea Apostolilor. Hula împotriva Duhului Sfânt. Mama şi fraţii lui Iisus.
3, 1-5: Şi au intrat iarăşi în sinagogă, şi era acolo un om având mâna uscată. Şi îl pândeau pre dânsul de îl va vindeca pre el Sâmbăta, ca să-l învinuiască pre el. Şi au zis omului celui ce avea mâna uscată: ridică-te în mijloc. Şi au zis lor: se cuvine Sâmbăta bine a face, sau rău a face ? Suflet a mântui sau a pierde ? Iar ei tăceau. Şi căutând spre ei cu mânie, întristându-se pentru împietrirea inimii lor, au zis omului: tinde-ţi mâna ta. Şi o a tins; şi a venit mâna lui la starea cea dintâi, sănătoasă ca şi cealaltă.
1. Mat. 12, 9 şi urm; Luca 6, 6. 5. 3 Împ. 13, 6.
Fiind ucenicii Săi învinuiţi de iudei că smulgeau spice sâmbăta, Domnul a astupat gura prihănitorilor şi prin pilda lui David. Dar acum şi mai mult ruşinându-i pe ei, face minunea, arătând că pe cât nu a greşit El Însuşi lucrând în zi de sâmbătă şi minune arătând, pe atât nici ucenicii Săi nu greşesc smulgând spicele în zi de sâmbătă.
Deci, de este lucru rău a face minune, cu adevărat este lucru rău şi a lucra cele de nevoie sâmbăta; dar a face minuni pentru mântuirea omului, este lucru dumnezeiesc şi nu calcă Legea cel ce nu lucrează vreun rău sâmbăta. Drept aceea, pentru aceasta îi şi întreabă pe dânşii de se cuvine a face bine, ruşinându-i pe ei pentru că-L opresc de la a face bine.
Şi uscată are mâna cea dreaptă tot cel care nu săvârşeşte lucrurile părţii celei drepte şi către care zice Hristos: ,,Ridică-te, adică scoală-te din păcat şi stai în mijloc, adică în mijlocul faptelor celor bune”. Căci toată fapta cea bună mijloc este, care nu se pleacă nici la lipsire, nici la covârşire. Deci, atunci când va sta în mijloc, se va face sănătoasă mâna lui, adică aşa cum era la început, căci vezi ce zice evanghelistul că a venit mâna lui la starea cea dintâi. Pentru că a fost vreme când aveam mâinile sănătoase, adică lucrarea faptei bune, atunci când încă nu fusese săvârşită călcarea poruncii; iar după ce s-a întins mâna noastră la rodul cel oprit, de atunci s-a uscat către lucrarea binelui. Şi iarăşi se va aşeza mâna noastră la cea dintâi sănătate, când vom sta în mijlocul faptelor celor bune.
Vindecarea celui cu mâna uscată. Frescă din biserica Mânăstirii Gracanica, Serbia
3, 6-12: Şi ieşind fariseii, îndată au făcut sfat cu irodienii împotriva lui, ca să-l piarză pre dânsul. Iar Iisus s-au dus cu ucenicii săi către mare, şi după dânsul a mers mulţime multă din Galileea şi din Iudeea, şi din Ierusalim şi din Idumeea, şi din ceea parte de Iordan, şi cei dimprejurul Tirului şi al Sidonului, mulţime multă, auzind câte făcea, a venit către dânsul. Şi au zis ucenicilor săi, ca să stea o corăbioară aproape de el, pentru norod, ca să nu-l împresoare pre el; că pre mulţi au vindecat, cât năvăleau spre el ca să se atingă de dânsul câţi aveau bătăi. Şi duhurile cele necurate când îl vedeau pre el, cădeau înaintea lui şi strigau, grăind: tu eşti Fiul lui Dumnezeu. Şi mult îi certa pre dânşii ca să nu-l facă arătat pre el.
6. Mat. 12, 14. 7. Luca 6, 17; Ioan 6, 1. 11. Luca 4, 41. 12. Mat. 12, 16.
Cine erau irodienii ? Sau ostaşii lui Irod, sau un oarece eres nou răsărit care dogmatisea că Irod este Mesia, pentru că la el s-a sfârşit domnia împăraţilor evrei. Căci proorocia lui Iacov spunea că atunci când va lipsi stăpânitor din Iuda, atunci va veni Hristos (potrivit Facerea 49, 10). Deci, fiindcă în vremea lui Irod nu mai era nici un stăpânitor iudeu, ci el stăpânea, care era de altă seminţie (căci era idumeu), unii au socotit că el este Hristos şi din această pricină au plăsmuit acest eres. Aceştia se ispiteau să-L piarză pe Domnul. Iar El S-au dus de acolo, fiindcă nu sosise încă vremea Patimii şi se duce de la cei nemulţumitori, ca multora să facă bine, căci mulţi s-au dus după El şi i-a vindecat pe ei.
Dar şi cei din Tir şi din Sidon, de alt neam fiind, se foloseau de la El, iar neamul Său Îl gonea; aşa că nici un folos nu este de la rudenii, de nu au obicei bun. Şi cei de alt neam veneau la El de departe, iar iudeii, la care venise El, Îl goneau.
Vezi încă şi neiubirea Lui de slavă, că pentru a nu-L împresura pe El noroadele, cere o corăbioară pentru ca intrând într-însa, neîmpresurat să se păzească.
Iar bătăi numeşte bolile, căci cu adevărat bolile prea folositoare ne sunt, Dumnezeu bătându-ne precum tatăl pe fiii săi (potrivit Apocalipsa 3, 19).
Încă să înţelegi că irodienii, adică cei trupeşti şi îngroşaţi, voiesc să-L ucidă pe Hristos, pentru că Irod se tâlcuieşte ,,de trup”.
Şi vin după Hristos cei care au ieşit din casele lor şi din patriile lor, adică din dragostele cele către trup. Drept aceea bătăile [bolile] se vindecă – adică păcatele, precum unele care mustră prin bătăi conştiinţa – şi duhurile cele necurate sunt alungate.
Şi ia aminte că Iisus porunceşte ucenicilor Săi ca să ţină aproape de El corăbioara din pricina noroadelor, ca să nu-l împresoare pre el. Iar corăbioara în care stă Iisus arată că El este Cuvântul cel dintru noi, care porunceşte ca să stea lângă El corăbioara noastră, adică trupul, şi să nu intre în tulburarea lucrurilor vieţii, ca să nu-l împresoare pre Hristos Cel ce este întru noi mulţimea, adică tulburările lucrurilor.
3, 13-19: Şi s-au suit la munte şi au chemat pre care au vrut el însuşi, şi au venit la dânsul. Şi au făcut doisprezece ca să fie cu el şi să-i trimită pre dânşii să propovăduiască, şi să aibă putere a vindeca bolile şi a goni dracii. Şi au pus lui Simon numele: Petru. Şi pre Iacov al lui Zevedei şi pre Ioan fratele lui Iacov, şi le-au pus lor numele: voanerghes, adică: fiii tunetului. Şi pre Andrei şi pre Filip şi pre Vartolomeu şi pre Matei şi pre Toma şi pre Iacov al lui Alfeu şi pre Tadei şi pre Simon Cananitul, şi pre Iuda Iscarioteanul, care l-a şi vândut pre el.
14. Mat. 10, 1; Luca 6, 13. 16. Mat. 10, 2; Ioan 1, 42. 17. Ps. 28, 3 şi 68, 36.
S-au suit la munte ca să Se roage, căci fiindcă a făcut minuni, după arătarea minunilor Se roagă, învăţându-ne cu adevărat pe noi pe toţi că se cuvine să mulţumim lui Dumnezeu când ajungem a lucra vreun bine şi să credem cu adevărat că din puterea Lui s-a săvârşit acel bine. Sau face aceasta fiindcă voieşte să-i aleagă pe apostoli, de aceea Se suie să Se roage, ca să învăţăm că atunci când voim să hirotonim pe cineva se cuvine mai întâi să ne rugăm şi noi ca să ni se descopere nouă cel vrednic şi să nu ne împărtăşim cu fărădelegi străine.
Încă şi pe Iuda îl alege Domnul a fi apostol, ca să ne învăţăm că Dumnezeu nu Se întoarce de la nici un om din pricina răutăţii ce va să facă, ci, pentru fapta bună care este acum în el, îl învredniceşte de cinste, deşi ştie că mai apoi se va face vas al răutăţii.
Şi numără numele apostolilor, pentru ca să fie cunoscuţi adevăraţii apostoli, din pricina apostolilor mincinoşi.
Iar fiii tunetului îi numeşte pe fiii lui Zevedeu, ca pe nişte mari propovăduitori şi preacuvântători de Dumnezeu.
3, 20-22: Şi au venit în casă, şi iarăşi s-a adunat norodul, cât nu puteau ei nici pâine să mănânce. Şi auzind cei ce erau despre dânsul, au ieşit să-l prinză pre el, zicând că nu-şi este în fire. Şi cărturarii cei ce se pogorâseră din Ierusalim ziceau cum că veelzevul are, şi cum că, cu domnul dracilor scoate dracii.
20. 6, 31. 22. Mat. 9, 34 şi 12, 24; Luca 11, 15.
Şi auzind cei ce erau despre dânsul – poate cei ai Lui, poate cei dintru aceeaşi patrie sau şi fraţii Lui – au ieşit să-l prinză pre el, zicând că nu-şi este în fire, că adică are drac. Căci auzind că scoate dracii şi tămăduieşte bolile, din pizmă socoteau că are drac şi Şi-a ieşit din fire. Drept aceea voiau să-L prindă şi să-L lege ca pe un îndrăcit. Întru acest chip socoteau despre El cei de aproape ai Lui.
La fel ziceau cărturarii cei din Ierusalim că are drac şi, pentru că nu puteau grăi împotriva minunilor pe care le făcea El, întru alt chip Îl clevetesc, anume că face acestea cu ajutorul şi puterea dracilor.
3, 23-27: Şi chemându-i pre dânşii, în pilde grăia lor: cum poate satana să scoată pre satana ? Şi dacă împărăţia se va împerechea între sine, nu poate să stea împărăţia aceea. Şi dacă casa se va împerechea între sine, nu poate să stea casa aceea. Şi dacă satana s-a sculat însuşi asupra sa şi s-a împerecheat, nu poate să stea, ci are sfârşit. Nimeni nu poate să jefuiască vasele celui tare, intrând în casa lui, de nu va lega întâi pre cel tare, şi atunci va jefui casa lui.
24. Luca 11, 17.
Prin pilde, împotriva cărora nu se poate grăi împotrivă, îi surpă pe pizmătăreţii iudei. Căci Hristos zice: ,,Cum este cu putinţă ca drac să scoată pe draci ? Precum vedem şi în case că acestea au bună temelie atâta vreme cât vieţuiesc în pace cei ce locuiesc într-însele, iar de se vor învrăjbi cei ce sălăşluiesc într-însele, casele se strică. Şi cum poţi să jefuieşti vasele [lucrurile] celui mai tare, de nu-l vei lega mai întâi pe el ?”
Iar ceea ce zice aşa se înţelege: tare este diavolul, iar vasele lui sunt oamenii care îl au pe diavol într-înşii.
Deci, de nu va lega mai întâi cineva pe diavolul şi-l va surpa, cum vasele lui, adică pe cei îndrăciţi, îi va putea răpi de la el ? Deci, de vreme ce Eu răpesc vasele lui, adică îi slobozesc pe oameni de la diavoleasca patimă, cu adevărat mai întâi am legat şi am surpat pe diavoli şi deci sunt vrăjmaş al lor. Cum dar ziceţi voi că am pe veelzevul, adică sunt prieten al dracilor şi prin vrăjitorie scot dracii ?”
3, 28-30: Amin grăiesc vouă: toate păcatele se vor ierta fiilor oamenilor, şi hulele oricâte vor huli, iar cine va huli împotriva Sfântului Duh, nu are iertare în veac, ci este vinovat judecăţii de veci, pentru că ziceau: duh necurat are.
Una ca aceasta zice aici: ,,Orice păcate fac oamenii, poate vor putea şi a se dezvinovăţi cu ceva şi a se învrednici de iertare, Dumnezeu pogorându-Se neputinţei oamenilor”. Adică, numindu-L pe Domnul mâncător şi băutor de vin, prieten vameşilor şi păcătoşilor (Matei 11, 19; Luca 7, 34), pentru aceasta se vor învrednici de iertare. Dar când Îl văd pe El că face minuni preaslăvite şi hulesc pe Sfântul Duh, adică minunile care se fac prin Sfântul Duh, atunci cum vor dobândi iertare de nu se vor pocăi ? Căci, dacă se sminteau pentru cele ale trupului Său, chiar de nu s-ar fi pocăit, ar fi fost iertaţi, smintindu-se ei ca nişte oameni. Dar când Îl vedeau pe Dânsul făcând lucrurile lui Dumnezeu şi iarăşi huleau, cum vor putea fi iertaţi, nepocăiţi rămânând ei ?
3, 31-35: Atunci au venit fraţii şi mama lui, şi stând ei afară, au trimis la el, chemându-l pre dânsul. Şi şedea norodul împrejurul lui, şi a zis lui: iată mama ta şi fraţii tăi şi surorile tale afară, te caută pre tine. Şi au răspuns lor, grăind: cine este mama mea şi fraţii mei ? Şi căutând la cei ce şedeau împrejurul lui, au zis: iată mama mea şi fraţii mei; că oricine va face voia lui Dumnezeu, acela fratele meu şi sora mea şi mama mea este.
32. Luca 8, 20.
Fraţii Domnului, pizmuindu-L, au venit să-L prindă pe El, ca pe un ieşit din fire şi îndrăcit, iar maica, poate de patimii iubirii de slavă fiind ţinută, a venit să-L smulgă pe El de la învăţătură şi să arate mulţimilor că pe Cel pe care dânşii Îl priveau cu atâta minunare, în aşa fel Îl cârmuieşte, încât şi de la învăţătură Îl trage.
Deci Domnul răspunde că ,,nimic nu-i va folosi mamei Mele că M-a născut, de nu va avea şi alte fapte bune. Aşijderea, nici fraţilor Mei nu le va folosi rudenia cu Mine, căci aceia sunt cu adevărat rudenii ale Mele care fac voia lui Dumnezeu”. Dar Domnul nu zice aceasta lepădându-se de maica Sa, ci arătând că nu numai pentru că L-a născut va fi vrednică de cinste, ci şi pentru toate celelalte fapte bune; că dacă pe acelea nu le va avea, alţii mai întâi vor fi cinstiţi ca rudenii.