Talcuiri la Noul Testament (XCV)
Tâlcuiri la Noul Testament
Comentarii la Evanghelia după Luca
de Sfântul Ambrozie al Milanului (XCV)
147. ,,Iar întru una din Sâmbete, la mânecare adâncă, au venit la mormânt” (Luca 24, 1). Mare nesiguranţă se naşte pentru foarte mulţi din acest fragment, căci deşi evangheliştii nu par să se contrazică unul pe altul, ei spun lucruri diferite: ei spun că femeile au venit la mormânt ,,la mânecare adâncă” (Luca 24, 1); Marcu: ,,Foarte de dimineaţă … răsărind soarele” (Marcu 16, 2); Matei: ,,Sâmbătă târziu, întru ceea ce lumina spre una a Sâmbetelor” (Matei 28, 1); Ioan: ,,Iar întru una din Sâmbete … de dimineaţă, încă întuneric fiind” (Ioan 20, 1).
Apoi, Luca menţionează că au fost văzuţi doi bărbaţi (potrivit Luca 24, 4); Marcu, un tânăr stând îmbrăcat în alb (potrivit Marcu 16, 5); Matei, un înger (potrivit Matei 28, 2-3); Ioan, doi îngeri în veşminte albe şezând (potrivit Ioan 20, 12). În sfârşit, ceea ce pare aproape inexplicabil, Ioan a scris că Mariei Magdalena i s-a spus: ,,Nu te atinge de mine, că încă nu m-am suit la Tatăl meu” (Ioan 20, 17). Matei a scris că Domnul s-a întâlnit cu Maria Magdalena şi cu cealaltă Marie, şi s-a abătut pentru a face o descriere foarte limpede a cum s-au apropiat ele şi au cuprins picioarele Lui şi s-au închinat Lui (potrivit Matei 28, 9).
148. Deci cum trebuie să fie soluţionată această situaţie, decât că tu crezi că cei patru evanghelişti au vorbit despre 4 ocazii diferite, astfel că tu deduci că unele femei erau persoane şi altele erau vedenii ? Apoi, unele au venit cu miresme dimineaţă devreme în ziua Sâmbetei (potrivit Matei 28, 1; Marcu 16, 1-2), şi altele fără miresme în seara Sâmbetei (potrivit Ioan 20, 1 – la Ioan scrie: ,,De dimineaţă, încă întuneric fiind”). Numele celor din urmă sunt date, despre cele dintâi se spune că L-au urmat pe Domnul din Galileea (potrivit Luca 23, 55).
149. Ca nu cumva greutatea unei interpretări obscure aici în final să deranjeze pe cineva, când rostirile line sunt acceptate îndată, închipuie-ţi că acum noi strângem velele încheierii predicii noastre, deoarece noi am intrat în port, şi corabia care a străbătut mările într-o călătorie agitată, când începe să se apropie de ţărm, zgârie cu cursul ei întortocheat pericolele ascunse ale stâncilor ascuţite. Prin urmare, ca nu cumva predica mea să eşueze, ca un cârmaci neexperimentat, pe nisipurile ţărmului, ca şi cum aş alege locuri puţin adânci ascunse, cred că mai degrabă călătoria ar trebui încetinită decât accelerată, pentru ca omilia noastră să nu se deschidă larg plină de fisuri.
150. Apoi, prima chestiune care trebuie luată în considerare este de ce este scris că Domnul S-a sculat ,,Sâmbătă târziu, întru ceea ce lumina spre una a Sâmbetelor” (Matei 28, 1). Astfel, tu ai: ,,Sâmbătă târziu … au venit Maria Magdalina şi cealaltă Marie să vază mormântul. Şi iată, cutremur mare s-a făcut” (Matei 28, 1-2). Fiindcă nu în ziua Sâmbetei – deoarece ei se odihneau în ziua Sâmbetei, potrivit poruncii (potrivit Luca 23, 56) –, ci în ziua de după Sâmbătă (potrivit Marcu 16, 2), într-adevăr, El S-a sculat în cursul nopţii. Deci, femeile care au venit de dimineaţă, deşi foarte devreme (potrivit Luca 24, 1), au cunoscut că Domnul Se sculase deja.
151. Deci atunci trebuie afirmat că Învierea nu a avut loc duminica, care este prima zi după Sâmbătă, nici Sâmbătă. Căci cum sunt împlinite cele trei zile (potrivit Luca 24, 7) ? Astfel, El S-a sculat nu când ziua trăgea către seară, ci în preajma nopţii. Apoi, grecul spune ,,târziu”, adică ,,οψε” (Matei 28, 1). Deci ,,târziu” (Matei 28, 1) indică atât ceasul de la sfârşitul zilei cât şi, ca să spunem aşa, semnifică întârzierea a ceva. ,,Târziu” (Matei 28, 1) mi s-a sugerat, adică, cu întârziere; vine târziu cel care soseşte după timpul stabilit. Deşi el a venit în dimineaţa zilei următoare, este târziu când timpul pentru acţiune este măsurat. ,,Târziu” (Matei 28, 1) este de asemenea timpul adânc al nopţii, ca şi cum ai spune: ,,M-am sculat târziu pentru a lucra la lumina lămpii”, cu alte cuvinte, m-am sculat nu seara, ci în miezul nopţii.
152. Aşadar, femeile au de asemenea prilej să se apropie de mormânt acum când paznicii se odihnesc, şi paznicii înşişi erau cutremuraţi de frică (potrivit Matei 28, 4), ceea ce li se întâmplă celor sculaţi din somn. În sfârşit, de asemenea arhiereii, adunaţi cu bătrânii în timpul nopţii, adeveresc că aceasta s-a întâmplat, spunând străjerilor: ,,Spuneţi că ucenicii lui noaptea venind, l-au furat pre el, dormind noi” (Matei 28, 11-13). Ei au folosit numaidecât argumentul înşelării pe care l-au învăţat de la paznici. Deoarece şi Ioan spune că ,,de dimineaţă, încă întuneric fiind” (Ioan 20, 1), Maria Magdalena a venit la el şi la Petru, şi totuşi o înfăţişează pe ea ca neconştientizând că a avut loc Învierea (potrivit Ioan 20, 1-2), fiindcă, într-adevăr, dacă ea ar fi avut loc când ziua înclina către seară, ar fi putut deveni cunoscută de îndată.
153. Este devreme, şi încă Petru nu ştie, Ioan nu ştie. Cu siguranţă, Domnul nu a îngăduit ca ucenicii să fie chinuiţi mai mult fiind nesiguri de moartea Sa, ei cărora un înger sau Domnul (potrivit Matei 28, 5; Marcu 16, 5; Ioan 20, 14) le-a trimis imediat femeile ca soli a ceea ce se întâmplase (potrivit Matei 28, 7; Marcu 16, 7; Ioan 20, 17) ? Şi ca tu să poţi şti că s-a întâmplat noaptea, unele femei ştiu şi altele nu ştiu. Cele care au vegheat noaptea şi ziua ştiu, cele care au plecat nu. O Maria Magdalena nu ştie, potrivit lui Ioan (potrivit Ioan 20, 14), cealaltă Maria Magdalena ştie, potrivit lui Matei (potrivit Matei 28, 9), fiindcă aceeaşi femeie nu ar fi putut atât să ştie dinainte şi să nu ştie după aceea. Prin urmare, dacă erau câteva Marii, erau probabil câteva Magdalene, deoarece primul este numele unei persoane, cel de-al doilea al unui loc.
154. Apoi, cunoaşte că exista o a doua. Celei dintâi îi este îngăduit să cuprindă picioarele Domnului (potrivit Matei 28, 9), celei de-a doua îi este interzis să-L atingă pe Domnul (potrivit Ioan 20, 17); cea dintâi a fost vrednică să vadă îngerul (potrivit Matei 28, 2-3), dar aceasta, deoarece ea venise prima, nu a văzut pe nimeni (potrivit Ioan 20, 1); una a vestit ucenicilor că Domnul S-a sculat (potrivit Matei 28, 8), cealaltă a vestit că El fusese luat (potrivit Ioan 20, 13); una se bucură (potrivit Matei 28, 8), cealaltă plânge (potrivit Ioan 20, 11); Hristos o întâmpină pe una deja în slava Sa (potrivit Matei 28, 9), cealaltă Îl caută pe El ca încă mort (potrivit Ioan 20, 13, 15); una L-a văzut pe Domnul şi a crezut (potrivit Matei 28, 9), cealaltă nu L-a putut recunoaşte când L-a văzut pe El (potrivit Ioan 20, 14-15); una I S-a închinat Lui cu duh credincios, cealaltă era întristată în mâhnire şovăielnică.
155. Fără îndoială, ei îi este interzis în chip potrivit să-L atingă pe Domnul, fiindcă noi Îl atingem pe Hristos nu cu o atingere trupească, ci cu credinţă. El spune: ,,Că încă nu m-am suit la Tatăl meu” (Ioan 20, 17), adică ,,Eu nu m-am suit încă pentru tine care cauţi pe cel viu cu cei morţi” (potrivit Luca 24, 5; Ioan 20, 13), şi, prin urmare, ea este trimisă la cei mai puternici (adică, la Petru şi la Ioan), prin al căror exemplu ea va învăţa să creadă (potrivit Ioan 20, 2, 8), astfel că ei pot propovădui Învierea.
156. Fiindcă aşa la început, femeia era autoarea vinii pentru bărbat (potrivit Eclisiastul 25, 27), şi bărbatul era făcătorul greşelii; aşa, acum, ea care a gustat prima moartea era prima care vede Învierea, prima pentru un leac pentru vină. Şi ca nu cumva ea care a împărţit păcatul cu bărbatul să poarte printre oameni ruşinea vinii veşnice, ea a împărţit de asemenea harul, şi prin dezvăluirea Învierii recompensează nenorocirea vechii Căderi. Moartea a ieşit odinioară prin gura unei femei (potrivit Facerea 3, 6), viaţa este restabilită prin gura unei femei (potrivit Ioan 20, 18).
157. Dar deoarece statornicia lor în propovăduire este mai mică şi partea femeiască este mai slabă în faptă (potrivit I Petru 3, 7), îndatorirea vestirii Evangheliei este încredinţată bărbaţilor. Fiindcă exact aşa cum nu numai vina femeilor este desfiinţată prin Iisus, ci şi harul este înmulţit, astfel că cea care mai înainte l-a ispitit pe unul (acum) îi convinge pe mulţi; tot aşa bărbatul care mai înainte a crezut nesăbuit trebuie să-şi recapete darul pierdut cu dobândă, astfel încât cel care a fost şovăitor în a crede în el însuşi să poată deveni potrivit pentru a propovădui altora.
158. Dar haideţi să remarcăm însele cuvintele poruncii: ,,Nu te atinge de mine, că încă nu m-am suit la Tatăl meu; ci mergi la fraţii mei, şi le spune lor: mă sui la Tatăl meu şi Tatăl vostru, şi Dumnezeul meu şi Dumnezeul vostru” (Ioan 20, 17). Cum nu Te-ai înălţat, Doamne Iisuse ? Cum erai absent Tu, Cel care |i-ai încredinţat Duhul Tău în mâinile Tatălui Tău (potrivit Luca 23, 46) ? Sau când poţi fi Tu absent Cel care eşti întotdeauna în Tatăl, întotdeauna cu Tatăl (potrivit Ioan 10, 38; 14, 10; 16, 32) ? Apoi, Tu Însuţi ai spus: ,,De mă voiu pogorî în Iad, de faţă eşti. De voiu lua aripile mele de dimineaţă, şi mă voiu sălăşlui la marginile mării, şi acolo mâna ta mă va povăţui” (Psalmi 138, 7-9). Sau cum Te-ai pogorât Cel care eşti întotdeauna pretutindeni ?
159. Într-adevăr, o Fiule al Omului, Te-ai pogorât, nici când Tu Te-ai pogorât nu ai fost absent de lângă Tatăl, dar Tu Te-ai pogorât la noi, ca noi să Te putem vedea cu ochii şi minţile (noastre), ca noi să putem crede în Tine. Aşadar, Tu Te-ai înălţat de asemenea de la noi (potrivit Luca 24, 51), ca noi să Te putem urma cu minţile noastre pe Tine pe care noi nu Te putem vedea cu ochii noştri. Tu Te-ai înălţat de la apostoli cărora le-ai spus: ,,Cel ce m-a văzut pre mine, a văzut pre Tatăl” (Ioan 14, 9). Deci Ioan, când Te-a căutat, ştia că te-a căutat cu Tatăl, şi Te-a găsit, şi, de aceea, a spus: ,,Şi Cuvântul era la Dumnezeu” (Ioan 1, 1). Tu Te-ai înălţat de asemenea pentru Pavel, care, nemulţumit ca doar să Te urmeze, ne-a învăţat şi cum Te putem urma şi unde Te putem afla, spunând: ,,Deci dar de v-aţi sculat împreună cu Hristos, cele de sus căutaţi, unde este Hristos şezând de-a dreapta lui Dumnezeu” (Coloseni 3, 1). Şi ca nu cumva noi să credem că aceasta este mai degrabă datoria ochilor noştri decât a sufletelor noastre, el a adăugat: ,,Cele de sus gândiţi, iar nu cele pământeşti” (Coloseni 3, 2).
Traducere: Catacombele Ortodoxiei
