Talcuiri la Noul Testament (XCVII)
Tâlcuiri la Noul Testament
Comentarii la Evanghelia după Luca
de Sfântul Ambrozie al Milanului (XCVII)
Deci haideţi să cercetăm însele cuvintele Scripturii.
172. Ioan are aceasta a spune: ,,Şi s-au bucurat ucenicii, văzând pre Domnul. Deci au zis lor Iisus iarăşi: pace vouă; precum m-au trimis pre mine Tatăl, şi eu trimit pre voi. Şi acestea zicând, au suflat şi au zis lor: luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, se vor ierta lor, şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (Ioan 20, 20-23). Dar Luca spune: ,,Şi cum s-a cunoscut de dânşii întru frângerea pâinii. Şi acestea grăind ei, şi însuşi Iisus au stătut în mijlocul lor, şi au zis lor: pace vouă. Iar ei spăimântându-se şi înfricoşându-se, li se părea că văd duh” (Luca 24, 35-37).
Şi poate părea că au fost alţii prezenţi, dar deoarece aceasta era târziu în ziua Învierii – fiindcă seara se apropia, cei care au intrat să petreacă noaptea cu Domnul, când El pe neaşteptate a plecat de la ei, în acelaşi ceas este istorisit că aceşti doi s-au întors la ucenici, când El S-a dat spre a fi pipăit (potrivit Luca 24, 39) –, şi Ioan spune că era târziu: ,,În ziua aceea întru una din Sâmbete” (Ioan 20, 19), şi noi ne-am gândit că ar trebui cercetat cu sârguinţă că El S-a arătat ucenicilor şi a dat rănile Sale spre a fi pipăite, ca nu cumva să se producă vreo ambiguitate.
173. Fiindcă El pare că S-a arătat celor unsprezece separat (potrivit Ioan 20, 19), exact aşa cum El S-a arătat lui Cleopa şi bărbatului din Emaus separat deja pe seară (potrivit Luca 24, 13-35), şi asemenea acestor doi, tot aşa celor unsprezece pare să fi putut să-i întâlnească împreună pentru a întări pe restul. Apoi, ei, de asemenea, erau tulburaţi, aşa cum tu ai potrivit lui Luca (potrivit Luca 24, 37), şi, de aceea, ,,le-au deschis mintea lor ca să înţeleagă scripturile” (Luca 24, 45).
Nu există îndoială că unul a scris în cuvinte cuprinzătoare şi celălalt mai succint. Căci de ce ar spune ei că El a fost văzut de Chifa singur dacă El a fost văzut de toţi (potrivit Luca 24, 34; I Corinteni 15, 5) ? Dar exact aşa cum El a fost văzut de Maria printre femei (potrivit Matei 28, 9) şi altă Maria Magdalena, tot aşa de Petru printre bărbaţi dis-de-dimineaţă (potrivit Luca 24, 12). Şi Pavel are aceasta a spune: ,,Că am dat vouă întâi care am şi luat, cum că Hristos au murit pentru păcatele noastre după scripturi; şi cum că s-au îngropat şi cum că au înviat a treia zi după scripturi; şi cum că s-au arătat lui Chifa” (I Corinteni 15, 3-5). Şi, prin urmare, Marcu menţionează în mod specific un tânăr care porunceşte femeilor să le spună lui Petru şi apostolilor că Domnul a înviat (potrivit Marcu 16, 5-7).
174. Astfel, Petru singur a văzut pe Domnul (potrivit Luca 24, 34; I Corinteni 15, 5), din devotament, (fiind) pururi gata, a crezut şi prin urmare era râvnitor de a aduna semne mai frecvente ale credinţei. Într-un loc cu Ioan (potrivit Ioan 20, 3), în altul singur (potrivit Luca 24, 12); pretutindeni, într-adevăr, el aleargă cu înflăcărare, pretutindeni fie singur, fie cel dintâi; nemulţumit de a fi văzut lucrurile pe care le-a văzut, el se întoarce către ele pentru contemplaţie, şi aprins de dragostea de a-L căuta pe Domnul, el nu se satură de a vedea.
El vede singur, el vede cu cei unsprezece, el vede cu cei şaptezeci, el vede de asemenea când Toma a crezut, el vede când pescuia (potrivit Ioan 21, 4-11); dar nemulţumit de a fi văzut, nerăbdător cu dor, nepăsător la a fi prins, neatent la pericol şi totuşi atent la evlavie, văzând pe Domnul pe ţărm, el s-a acoperit cu haina sa, gândindu-se prea târziu că el ar fi ajuns în barcă cu ceilalţi (potrivit Ioan 21, 4, 7-8). Astfel, când Domnul a mers pe apă, uitând de firea sa, el a umblat pe valurile mării (potrivit Matei 14, 25-29); când Domnul a fost arestat de evrei, el singur a tras sabia împotriva mulţimii (potrivit Matei 18, 10); acum, când Domnul stătea pe ţărm, supunerea sa religioasă s-a desăvârşit într-o scurtătură primejdioasă (potrivit Ioan 21, 7).
175. Aşadar, nu există îndoială că Petru credea, şi că el credea fiindcă iubea, şi că iubea deoarece credea. De aceea, de asemenea, el este mâhnit deoarece este întrebat până şi a treia oară: ,,Mă iubeşti ?” (Ioan 21, 17). Căci cel în privinţa căruia există îndoială este întrebat; însă Domnul nu Se îndoieşte, ci a întrebat nu pentru a afla, ci pentru a-l învăţa pe cel pe care El îl va înălţa la Cerul dragostei Sale şi ni-l va lăsa nouă ca vicar al Său. Căci astfel tu ai: ,,Simone al lui Iona, mă iubeşti mai mult decât aceştia ? Zis-a lui: aşa Doamne, tu ştii că te iubesc. Zis-au lui: paşte mieluşeii mei” (Ioan 21, 15).
Cunoscându-se bine pe sine, Petru depune mărturie că dragostea sa nu a fost asumată pentru o vreme, ci (era) de multă vreme cunoscută lui Dumnezeu. Căci cine altul este capabil cu uşurinţă să mărturisească despre sine ? Şi, de aceea, deoarece el singur dintre toţi mărturiseşte, el este preferat tuturor, fiindcă ,,mai mare decât acestea este dragostea” (I Corinteni 13, 13).
176. Trebuie de asemenea reflectat cu atenţie de ce, când Domnul a spus: ,,Mă iubeşti ?”, el a răspuns: ,,Doamne, tu ştii că te iubesc” (Ioan 21, 15-16). În aceasta, dragostea îmi pare a avea bunăvoinţa duhului, dar dragostea pe care căldura a zămislit-o în fervoarea trupului şi a minţii, şi eu cred că Petru reprezintă nu numai ardoarea duhului, ci şi a trupului său în jurul slujirii lui Dumnezeu.
Apoi, cea de-a treia oară Domnul nu spune: ,,Ai afecţiune faţă de mine ?” (Ioan 21, 15-16), ci ,,Mă iubeşti ?” (Ioan 21, 17 – nu există astfel de diferenţe în traducerile Scripturii în limba română). El a fost întrebat, şi i s-a poruncit să pască nu, ca prima oară, mieluşeii (potrivit Ioan 21, 15), care trebuie să fie hrăniţi cu lapte, nici, ca a doua oară, oile mici (potrivit Ioan 21, 16), ci oile mature (potrivit Ioan 21, 17), ca un om desăvârşit să poată ocârmui pe cei desăvârşiţi.
177. Şi, prin urmare, o cunună este acordată lui ca (fiind) desăvârşit în toate lucrurile, pe care trupul deja nu l-ar (mai) putea întoarce de la slava Patimii. ,,Când erai mai tânăr – zice – te încingeai pre tine însuţi şi umblai unde vreai; iar după ce vei îmbătrâni, vei tinde mâinile tale, şi altul te va încinge şi te va duce unde tu nu voieşti” (Ioan 21, 18). Bătrâneţea este bună, puternică pentru exerciţiu prin lungimea vieţii (potrivit Înţelepciunea lui Solomon 4, 8), dar la maturitatea virtuţilor pregătite pentru mucenicie, care supune lascivitatea plăcerilor trupeşti şi nu face pe plac dorinţelor, se fereşte de toate desfătările, şi nu caută atrăgătorul, ,,că trupul pofteşte împotriva Duhului” (Galateni 5, 17) şi găseşte pentru el ocoluri ale diferitelor dorinţe pentru a merge acolo unde doreşte el (trupul). Cu adevărat, bătrâneţea minţii este bună, care alege nu ceea ce este plăcut trupului, ci ceea ce consideră util pentru minte, nici nu este prinsă de apetitul arbitrar al trupului, ci este rechemată ca nedoritoare de o călăuză fermă.
178. Astfel, până şi Petru, deşi gata în duh de a suferi mucenicia (potrivit Luca 22, 33), când pericolul era aproape şi-a schimbat statornicia minţii sale, pentru că bucuria darului ceresc ne prinde cu dulceaţa sa. Căci cine nu ar alege mucenicia dacă el ar putea muri de bunăvoie ? Astfel, Petru pare să fie nedoritor, dar el este gata să biruiască. Şi ce este de mirare că Petru este nedoritor când Domnul spune: ,,Părintele meu, de este cu putinţă, treacă de la mine paharul acesta; însă nu precum voiesc eu, ci precum tu” (Matei 26, 39) ? Apoi, după încercarea îndrăznelii sale, Petru acum nu îndrăzneşte să făgăduiască statornicia voinţei, ci pentru garanţia sa, ca să spunem aşa, caută tovărăşia altuia (potrivit Ioan 20, 3).
179. Atât de încredinţaţi de atât de multe pilde de virtute, noi credem că Petru nu ar fi putut să se îndoiască. Este de asemenea evident că Ioan credea că el L-a văzut pe Mântuitorul (potrivit Ioan 21, 7); el care credea deja atunci, după aceea a văzut mormântul gol de trupul Său (potrivit Ioan 20, 8).
Apoi, de ce Luca spune că ei erau tulburaţi (potrivit Luca 24, 37-38) ? În primul rând, deoarece enunţul unei majorităţi include opinia celor puţini; în al doilea rând, deoarece cu toate că Petru a crezut cu privire la Înviere, el ar fi putut fi tulburat când a văzut că Domnul a apărut în mod neaşteptat în trupul Său într-o încăpere unde uşile erau încuiate şi pereţii solizi (potrivit Ioan 20, 19). Aşadar Luca a urmărit detalii din punct de vedere istoric; unul a contemplat sfârşitul, celălalt cursul evenimentelor. Deoarece, neîndoios, spunând: ,,Atunci le-au deschis mintea lor ca să înţeleagă scripturile” (Luca 24, 45), el însuşi declară de asemenea că ucenicii credeau.
180. Dar fie că El a suflat Sfântul Duh asupra celor unsprezece ca fiind mai desăvârşiţi şi a făgăduit că El va fi dăruit celorlalţi după aceea, sau a suflat asupra aceloraşi bărbaţi atunci (potrivit Ioan 20, 21-22), El Şi-a dat cuvântul. Nici nu pare contradictoriu când există ,,osebiri darurilor” (I Corinteni 12, 4), căci ,,unuia prin Duhul se dă cuvântul înţelepciunii; iar altuia cuvântul cunoştinţei întru acelaşi Duh (…); iar altuia darurile tămăduirilor (…), iar altuia feluri de limbi” (I Corinteni 12, 8-10).
Astfel, El a dăruit unuia dar şi altuia făgăduinţe, pentru că atunci a fost dat Harul de a ierta păcatele (potrivit Ioan 20, 23), care pare să fie mai preacinstit şi, prin urmare, este împărţit de Hristos, ca tu să poţi crede în Duhul lui Hristos şi să crezi că Duhul este de la Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu Singur iartă păcatele (potrivit Marcu 2, 7; Luca 5, 21).
Apoi, Luca relatează că a fost dat darul limbilor. Deci, tu ai acolo: ,,Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, se vor ierta lor, şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (Ioan 20, 22-23). Dar, cu adevărat, tu ai astfel în Fapte: ,,Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt, şi au început a grăi într-alte limbi, precum le da lor Duhul a grăi” (Faptele Apostolilor 2, 4).
181. Deci diferenţa vederilor semnifică mulţimea îngerilor slujitori (potrivit Matei 28, 2-3; Marcu 16, 5; Luca 24, 4; Ioan 20, 12) după cum Domnul Însuşi a făgăduit, spunând: ,,Veţi vedea … pre Îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi pogorându-se preste Fiul Omului” (Ioan 1, 51). Şi ce bine ar fi ca cuvântul nostru, de asemenea, să fie încheiat la sfârşitul Evangheliei !
182. De ce, potrivit lui Matei şi Marcu, El făgăduieşte ucenicilor: ,,Voiu merge mai înainte de voi în Galileea” (Matei 26, 32; Marcu 14, 28): acolo voi Mă veţi vedea (potrivit Marcu 16, 7); cu adevărat, potrivit lui Luca şi Ioan, El S-a arătat spre a fi văzut într-o încăpere (potrivit Luca 24, 33; Ioan 20, 19) ? Şi, într-adevăr, noi am dovedit prin mărturia apostolilor că El S-a arătat adeseori pe Sine spre a fi văzut, atât de mai mult de 500 fraţi, cât şi de Petru şi Iacov (potrivit I Corinteni 15, 5-7); şi Luca relatează în Faptele Apostolilor că El S-a arătat ucenicilor viu ,,după patima sa în multe semne adevărate, prin patruzeci de zile arătându-se lor şi grăind cele pentru împărăţia lui Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 1, 3).
Aşadar, pentru că El S-a arătat atât de des şi atâtor de mulţi oameni, deoarece Scripturile nu au dat un timp rânduit sau precis când El a fost văzut în Galileea (potrivit Ioan 21, 1), şi au afirmat ziua şi ceasul când El S-a arătat în Ierusalim (potrivit Ioan 20, 19), cei sperioşi sunt vizitaţi în încăperi, cei curajoşi se întâlnesc pe munte (Matei 28, 16).
183. Deci Ioan înfăţişează pe ucenici adunaţi într-o încăpere cu uşile încuiate de frica iudeilor (potrivit Ioan 20, 19), deoarece Luca a scris că erau nu unsprezece, ci mai mulţi (potrivit Luca 24, 33). Apoi, Matei a spus că doar cei unsprezece s-au adunat în Galileea. Astfel, tu ai: ,,Iar cei unsprezece ucenici au mers în Galileea, în muntele unde le-au poruncit lor Iisus. Şi văzându-l pre el, s-au închinat lui, iar unii s-au îndoit” (Matei 28, 16-17). Lor le-a dat putere El să înveţe şi să boteze (potrivit Matei 28, 18-20). Mai mult de atât, fiindcă cei unsprezece ucenici stăteau la masă, Marcu, de asemenea, relatează că El S-a arătat la sfârşit, când El de asemenea le dă sarcina de a propovădui în toată lumea (potrivit Marcu 16, 14-15).
184. De aceea, eu cred că este mai potrivit că Domnul, într-adevăr, a făgăduit ucenicilor că ei Îl vor vedea în Galileea (Matei 26, 32; Marcu 14, 28), dar că El întâi S-a arătat lor fiindcă ei stăteau înăuntru de frică (potrivit Luca 24, 33; Ioan 20, 19), iar după aceea cu duhurile ferme cei unsprezece au mers în Galileea. Sau, cel puţin, ceea ce găsesc că a plăcut mai multor autori sârguincioşi, nu există nici un motiv pentru care noi nu ar trebui să spunem că puţini au stat înăuntru, dar majoritatea au mers în munte (potrivit Matei 28, 16).
Traducere: Catacombele Ortodoxiei
