Tot ceea ce credem despre educatie este gresit (II)

Tot ceea ce credem despre educaţie este greşit (II)

Un interviu cu John Taylor Gatto

 

Partea I

Michael Mendizza: Susţii că eşti profesor de literatură engleză. Dar nu asta predai, nu-i aşa? Nu predai engleză. Predai educaţie şi câştigi premii făcând aceasta. Ce vrei să spui atunci când spui că nu predai materia ?

John Taylor Gatto: Materia este educaţia şi toate supoziţiile necercetate ale educaţiei pe care le implică, precum îndepărtarea de familie, de comunitate, de tradiţii, de biserică, de orice altă sursă ai, şi lăsarea în mâinile necunoscuţilor care, după o vreme, dacă ţii ochii deschişi, ajungi să vezi că sunt cu toţii, de jos până sus, lachei. Ei sunt cu toţii interşanjabili. Nimeni nu are idei originale. Aceasta îi califică pe ei ca paznici, care urmăresc ca educaţia să fie impusă aşa cum a fost conceput. Dar de către cine ? Cine a conceput educaţia ?

Nu este uşor să descoperi cine a conceput educaţia. Decât dacă eşti obsedat, şi eu am fost obsedat deoarece eram enervat la culme. Eram foarte furios că mi-am petrecut viaţa rănindu-i pe copii. Am simţit acea furie, destul de violentă, timp de 10 ani. Încă nu am scăpat cu totul de ea. În acea perioadă, lucrând 7 zile pe săptămână, 16 ore pe zi, şi neavând nimic altceva în minte, am reuşit să dau peste nişte surse.

De exemplu, în 1915 exista o comisie congresională numită Comisia Walsh care a încercat să răspundă la aceeaşi întrebare. În 1959 a existat o a doua comisie a congresului numită Comisia Reese. Ele au descoperit că managementul şcolarizării instituţionalizate obligatorii venea de la birourile de proiectare ale unei duzini de fundaţii corporative private. Acum, cel puţin, ai un indiciu.

Expresia comună din timpul epocii Watergate era ,,mergi pe urma banilor”. Aceasta este încă cel mai bun mod de a porni la drum. Cine scoate în realitate banii pentru a susţine aceasta ? Existau familii-cheie care erau îndeajuns de mândre de moştenirea lor pentru a lăsa în urmă documente de familie. Cercetând, nu doar arhitectul direct al unui plan de şcolarizare, ci şi bunicii, străbunicii, pe cât de mult poţi în urmă, poţi vedea continuarea ideilor – cum am făcut mai devreme, mergând de la Calvin la Spinoza, Fichte, Darwin, Arthur Jensen.

Ideea de bază este că o societate utopică este un ţel vrednic de a-ţi irosi timpul, mai ales dacă ai mult timp liber şi mulţi bani, şi că temelia unei societăţi utopice este o ordine socială absolut stabilă.

Ceea ce se petrece este un negoţ al securităţii şi stabilităţii versus libertate. Trebuie să renunţi la libertatea ta, la individualitatea ta, la independenţa ta pentru a dobândi acestea. Deoarece oamenii nu ajung de bunăvoie la stabilitate, toate conceptele despre managementul mulţimii care au fost acumulate de-a lungul istoriei omenirii sunt puse acum în practică sub forma structurilor sociale.

 

Michael Mendizza: Şcolarizarea.

John Taylor Gatto: Şcolarizarea apare foarte, foarte târziu, odată cu evoluţia socială. Nu avem şcolarizare forţată de succes până la începutul secolului al XIX-lea, şi atunci doar în acest stat militar din nordul Germaniei. Este nevoie de alţi 50 ani pentru ca ideea să se răspândească pe tot globul. Şi pe neaşteptate este pretutindeni.

Dar toate celelalte structuri puternice foloseau aceleaşi strategii; armata, religiile şi aşa mai departe[1], toate există de la începutul istoriei.

Şcolarizarea este o asemenea devalorizare a experienţei şi aspiraţiilor umane, încât a fost nevoie de mult timp pentru a fi pusă în practică. Astăzi, stabilitatea instituţiei şcolii pare a fi permanentă, dar nu pentru că îi slujeşte pe oameni. Este cea mai mare componentă individuală a economiei. Angajează mai mulţi oameni, oferă mai multe oportunităţi de carieră. Este una din temeliile clasei de mijloc din America şi conservă toate celelalte instituţii.

Dezvoltarea gândirii critice este strict interzisă în şcoală. Nu ţi se permite să înveţi cum să gândeşti critic, punct.

 

Michael Mendizza: Trebuie să fie dureros pentru tine personal să vezi că i-ai rănit fără să vrei pe oameni, i-ai vătămat, ai contribuit la toată această treabă.

John Taylor Gatto: Am început să predau fără nici o dorinţă de a abuza de tineri. Eram între două slujbe, ca un copywriter de publicitate, unde am aşteptat ca într-o bună zi să fiu copy-şef şi în cele din urmă să scriu, ca Scott Fitzgerald, şi să fiu înconjurat de femei frumoase. Dar, din fericire pentru mine, am avut un bunic german, intelectual militant, care era tipograf şi stăteam cu el în timp ce alimenta cu mâna presa. Eram un băieţel, şi el îmi vorbea despre Hegel, de exemplu. Până la vârsta de 8 ani, am devenit gânditor dialectic.

Când am început să predau, am realizat brusc că aveam 120 tineri în faţa mea. Modalitatea de a nu îţi asuma în mod serios această responsabilitate este să umpli tabla cu notiţe, să ai grijă ca notiţele să fie copiate, să dai un test în fiecare vineri, să faci pregătirea pentru test în fiecare joi şi să corectezi testul în clasă în fiecare luni. Modalitatea de a nu îţi asuma în mod serios această responsabilitate este să-i intimidezi pe copii cu gândul că dacă ei fac un pas greşit în testele standardizate, acest lucru va avea un efect negativ asupra viitorului lor. Dacă fac prea mulţi paşi greşiţi, efectul devine permanent. Toate acestea înseamnă să nu iei în serios responsabilitatea pe care o ai faţă de vieţile acestor 120 tineri. A nu lua în serios această răspundere te transformă într-un releu din marele mecanism şcolar.

Dar poţi să spui în schimb: îmi voi asuma responsabilitatea de a fi util acestor tineri, şi o cale de a face aceasta este să le permit în orice moment să ceară de la mine o explicaţie pentru ce le ocup timpul în acest fel. Dacă explicaţia mea nu este convingătoare, este responsabilitatea mea să ofer alternative. Deoarece toate aceste alternative sunt, în general, împotriva legii (nu doar împotriva procedurii şcolare), am realizat după ce am făcut aceasta doar câţiva ani că eticheta corectă pentru ceea ce făceam era de ,,sabotor”. Făceam mecanismul să lucreze mai puţin eficient.

 

Michael Mendizza: Ai făcut observaţia că singura metodă prin care puteai deveni Profesorul Anului era să încalci toate regulile impuse de sistem.

John Taylor Gatto: Nu cred că asta se va mai întâmpla vreodată în statul New York. De fapt, am auzit aceasta de la o persoană din cadrul Departamentului de Stat pentru Educaţie. Am câştigat titlul de Profesorul Anului de câteva ori pentru că am intuit corect ce anume căutau. Ei căutau lucrarea vizibilă – şi lucrarea vizibilă atrăgea atenţia jurnaliştilor, televiziunii, radioului, ziarelor.

Când mi-am depus atestările profesionale, aveam cutii pline cu astfel de lucrări. M-am luptat cu mine însumi. Dacă mă întrebau cum am reuşit cu aceşti copii, voi fi sincer ? Şi mi-am spus DA. Nu m-au întrebat niciodată. Asta nu se va mai întâmpla.

De exemplu, dacă un puşti porneşte o afacere la vârsta de 13 ani şi câştigă mai mult decât ambii părinţii la un loc, şi ajunge pe o pagină dintr-un cotidian new-yorkez, şi apoi cineva întreabă, cum l-ai ajutat pe acest puşti, aş răspunde: l-am scutit de prezenţa la ore pentru aproape tot anul; nu cred că a fost la şcoală mai mult de 10-20 zile dintr-un an întreg, şi apoi am măsluit notele sale din catalog. Şi acesta este doar un puşti. Au existat zeci de exemple similare în fiecare an.

 

Michael Mendizza: Sistemul impune anumite hotare, anumite restricţii prin simplul fapt că solicită prezenţa timp de 12 ani sau mai mult. Imaginează-ţi toate experienţele de ,,viaţă reală” pe care aceşti tineri le-ar putea avea în acest timp. Şi banii – imaginează-ţi dacă toţi banii care au mers pe salarii, clădiri, şi cărţi ar fi daţi familiilor pentru a investi în aceste experienţe de viaţă. Când vezi cu adevărat ce se întâmplă, devii sabotor.

John Taylor Gatto: Noi luăm adevărata noastră bogăţie – copiii noştri şi potenţialul lor – şi o aruncăm la gunoi. O ardem. O zdrobim. Ceea ce oferă mintea unui tânăr în orice moment din istorie este o cale nouă de a vedea lucrurile, o energie de nestăvilit care poate fi înfrântă şi ea se va ridica din nou. Şi noi pur şi simplu o aruncăm [la gunoi] în schimbul acestei societăţi ordonate stabile.

 

,,Craig Venter, surferul vagabond care culegea laurii pentru producerea hărţii genomului uman … chiulea des de la şcoală pentru a se da cu placa şi a reuşit să treacă de gimnaziu doar pentru că un profesor a schimbat notele sale de ,,F” în ,,D” – astfel ca şcoala să scape de el.

George W. Bush era un elev de media ,,C” în liceu, ca şi în facultate, dar acesta era de o medie ,,C” mai mare în liceu şi facultate decât senatorul de Massachusetts, John Kerry … Al Gore a fost exmatriculat din prima universitate şi a ieşit din cea de-a doua cu o medie de ,,C”. Dich Cheney a fost şi el exmatriculat. Legendarul senator progresist Paul Wellstone a obţinut un punctaj de 800 [din 1600] la testele standardizate SAT [în vederea admiterii la facultate].

Bill Gates şi Paul Allen de la Microsoft – fără diplome universitare. Steve Jobs şi Steve Wozniak de la Apple – fără diplome universitare.

Michael Dell este alt colos fără licenţă al jocului pe calculator, ca şi Larry Ellison de la Oracle.

Ted Turner, fondatorul CNN, a renunţat la facultate. Notele din liceu ale lui William Faulkner erau prea mici pentru a fi admis la Universitatea din Mississippi. Warren Avis, pionierul închirierii de maşini în aeroporturi, a decis că facultatea era o pierdere de vreme şi nici măcar nu s-a înscris la vreuna. Edward Hamilton, cel mai mare dealer naţional independent în domeniul vânzării de carte prin poştă, mi-a scris că avantajul lui a fost că nu şi-a irosit banii sau timpul cu facultatea. Paul Orfalea, foarte inteligentul fondator al Kinko’s, nu era considerat foarte isteţ de profesorii săi de liceu. Lew Wasserman a creat Hollywood-ul modern cu colosala sa companie MCA; el nu avea facultate şi chiulea mai tot timpul în liceu.

Warren Buffet a intrat în afaceri la vârsta de 6 ani, vânzând Coca-Cola la gheaţă. La 18 ani, Buffet avea echivalentul a 100.000 dolari în bancă. Apoi s-a înscris la Şcoala de Afaceri Wharton şi a fost respins.

George Washington, Benjamin Franklin, Thomas Jefferson, Abraham Lincoln – cineva i-a educat, cu siguranţă, dar ei nu erau produsul unui sistem şcolar. În aproape întreaga istorie americană, copiii nu au mers în general la liceu – şi totuşi neşcoliţii au ajuns să fie amirali ca Farragut, inventatori ca Edison, magnaţi ai industriei precum Carnegie şi Rockefeller, scriitori ca Melville, Twain şi Conrad şi chiar erudiţi ca Margaret Mead.

Gândeşte-te cum ar arăta societatea dacă 65 milioane de şcolari captivi ce învaţă să fie consumatori ar începe brusc să-şi închipuie că sunt producători în loc de consumatori plictisiţi ? … Exact de asta are nevoie America în această conjunctură tristă, sterilă a istoriei noastre – nu de mai mulţi zombi bine educaţi pe ale căror spinări să se poată căţăra cei puţini”.

(Fragment din Arme de instrucţie în masă)

 

Traducere: Catacombele Ortodoxiei

 

[1] N.tr.: Cu alte cuvinte, ele fac negoţ cu omul: oferă securitate şi stabilitate în schimbul libertăţii, individualităţii, independenţei. Socotit în mod trivial, aşa este. Însă Biserica lui Hristos ia aşa-zisa libertate a omului căzut – prin aceea că omul se supune de bunăvoie rânduielilor bisericeşti, pentru a-i da adevărata libertate pe care o posedă doar omul nou, renăscut în baia botezului şi prin lucrarea poruncilor evanghelice. Şi, într-adevăr, Biserica este asemenea unei armate, deoarece creştinii sunt soldaţii lui Hristos, ei s-au înrolat în armata lui Hristos şi fac parte din Biserica luptătoare, până când vor birui.

Iar armata are regulile ei, care slujesc unei funcţionări adecvate aici, pe pământ, reguli absolut necesare.

Dar a face o comparaţie între armata lui Hristos şi armata civilă şi condiţionarea pe care o creează şcolarizarea instituţionalizată – care are rolul de a înrobi omul, nicidecum de a-l apăra de vreun vrăjmaş văzut sau nevăzut – este o comparaţie falsă. Sau cine ştie, în concepţia lor, a arhitecţilor şcolarizării, ei socotesc că ne apără de noi înşine, fiindcă suntem proşti, sau osândiţi – precum spune Calvin, sau permanent iraţionali – precum spune Spinoza etc.

Însă, în Biserică te ‘înrolezi’ de bunăvoie, în armată la fel, în timp ce de şcolarizare nu poţi scăpa. Eşti îndoctrinat de copil, înghiţi an de an teorii şi concepte ridicate la rang de axiome, şi respiri nihilism până la maturitate … Iar când te trezeşti, DACĂ te trezeşti, mulţumeşti lui Dumnezeu că te-a scos din acel iad.