Trambita sihastrilor (X)

Din Pidalion, faţa 8

Prolegomena îndeobşte despre sfintele canoane, ce este canonul

Cum că de către toţi se cuvine a se păzi dumnezeieştile canoane nestrămutate. Că cei ce nu le păzesc, se supun sub înfricoşatele certări, ori canonisiri.

Episcopilor, acestea s-au rânduit vouă pentru canoane de către noi, voi însă rămânând într-însele vă veţi mântui şi pace veţi avea, iară nesupunându-vă vă veţi munci şi luptă unii cu alţii necurmată veţi avea, plata neascultării cea cuvenită luând-o. Cum că cel ce vorbeşte din canoane sinodiceşti, cuvântul lui este vrednic de crezare.

Din Pidalion, pagina 10

Cum că dumnezeieştile canoane sunt mai tari şi decât împărăteştile legi. Leon înţeleptul, în cartea a 5-a din Vasilicale, titlul 3, cap. 9, zice: Primesc pre sfintele şapte Ecumenice Sinoade ca pe Sfânta Evanghelie, ce s-au hotărât de Sfinţii Părinţi a se întrebuinţa şi după moarte a se anatematisi cei ce azi în credinţă ori în canoane ar păcătui. Vezi, iubitule, înfricoşat cuvânt, cei ce pun în defăimare sfintele şi dumnezeieştile canoane ale Sfinţilor Părinţilor noştri, care şi pre Sfânta Biserică o sprijinesc şi pre toată creştineasca petrecere împodobind-o, o povăţuiesc către dumnezeiasca evlavie, fie anatema.

Pidalion, foaia 275

Canonul 1 de la Antiohia 

Toţi cei ce îndrăznesc a dezlega hotărârea sfântului şi marelui Sinod cel adunat în Nicheea, în fiinţa bunei cinstiri a prea iubitorului de Dumnezeu, sfântul împărat Constantin, pentru sfânta sărbătoare cea mântuitoare a Paştilor, să fie neîmpărtăşiţi şi lepădaţi de la Biserică. De vor stărui mai cu prigoniri, împotrivindu-se celor bine dogmatisite şi acestea să fie zise pentru mireni. Iară dacă vreunul dintre proestoşii bisericii, episcop sau presbiter sau diacon, după hotărârea aceasta, ar îndrăzni pentru răzvrătirea popoarelor şi tulburarea bisericilor a se osebi şi cu jidanii a săvârşi Paştile, sau mai înainte de jidani, pre acesta Sfântul Sinod din dată acum străin de Biserică l-au judecat ca pre unul ce nu numai luişi s-au făcut pricinuitor de păcat, ci şi multora de stricăciune şi de răzvrătire. Şi nu numai pre unii ca aceştia îi cateriseşte de liturghie, ci şi pre cei ce vor cuteza a se împărtăşi cu aceştia caterisiţi să se lipsească şi de cinstea cea din afară şi cea dinlăuntrul altarului, atât de toată preoţia şi de toată sfinţita lucrare, cea cuvenită celor sfinţiţi, şi nici a mai avea nume de sfinţit, şi nici a şedea împreună cu cei sfinţi. Şi în scurt a zice să fie lepădaţi de toată lucrarea cea din altar şi de cea de afară, fiindcă unii ca aceştia şi pre sineşi s-au vătămat cu călcarea hotărârii acesteia şi pre alţii i-au făcut să o calce, fie anatema.

Întâiul şi al doilea Sinod, foaia 244, canonul 15

Sfântul Sinod acesta porunceşte că dacă episcopii cu capurile goale prin biserici vor propovădui eresul şi cu îngroziri îl va învăţa, cei ce se vor despărţi de el pentru eresul cel propovăduit, unii ca aceia nu că vor fi pedepsiţi, dar şi de cea mai mare cinste se vor învrednici că, cu osebirea aceasta, nu au rupt unirea Bisericii, ci s-au silit a izbăvi Biserica de schismă şi de răzvrătire.

Canonul 32 al Sfinţilor Apostoli, foaia 26, la tâlcuire

Zice Sfântul Ioan Gură de Aur că nici sângele muceniciei nu poate spăla păcatul osebirii şi al dezbinării Bisericii, şi a dezbina cineva Biserica este răul cel mai cumplit şi decât a cădea în eres. Scrie însuşi Dionisie al Alexandriei Mărturisitorul în epistolia cea către Navat episcopul, că se cuvine a pătimi cineva orişice rău ar fi numai a nu dezbina Biserica, şi că este mai slăvită mucenicie ce ar suferi cineva pentru a nu dezbina Biserica decât mucenicia cea pentru a nu sluji idolilor, fiindcă în mucenicia cea pentru a nu sluji idolilor mărturiseşte pentru folosul sufletului său, iar întru cea pentru a nu dezbina Biserica mărturiseşte pentru folosul şi unirea a toată Biserica.

Sfântul Marele Vasilie, în canonul 91, adeveresc şi Sfinţii Apostoli şi toate soboarele într-una adeveresc că ereticul şi schismaticul una sunt. Ereticul este care nu crede în Sfânta Treime despre adevăr. Schismatic se numesc toţi care rătăcesc din credinţă şi răzvrătesc Biserica şi calea sfintelor canoane şi fac schismă şi urâciune între oameni.

Acum să vă scriu şi canoanele contra ereticilor şi schismaticilor, ca să înţelegeţi voi care nu voiţi să credeţi că popii cei cu nou nu mai au nici un dar.

Din Laodiceea, pagina 249, canonul 33

Nu se cuvine cu eretici sau cu schismatici a ne ruga împreună, cu ereticii pentru că rătăcesc din credinţă şi cu schismaticii, adică cu cei ce după credinţă sunt ortodocşi, dar de Soborniceasca Biserică sunt despărţiţi pentru oarecare predanii şi obiceiuri ale Sfintelor Soboare.

Din Calcedon, foaia 254, canonul 1

Cu multe dovezi arată canonul acesta că botezul ereticilor şi al schismaticilor este neprimit. Şi că se cuvine a se boteza ei când se întorc la dreptslăvitoarea şi Soborniceasca Biserică.

1. Pentru că botezul este unul şi pentru că el se află în singură Soborniceasca Biserică, iară ereticii şi schismaticii afară din Soborniceasca Biserică aflându-se, prin urmare nici un botez au.

2. Apa botezului se cade mai întâi a se curăţi şi a se sfinţi prin rugăciunile preotului şi prin darul Prea Sfântului Duh, apoi să curăţească şi să sfinţească pre cel ce se botează într-însa, dar ereticii şi schismaticii nu sunt preoţi, ci mai vârtos fur de cele sfinte. Nici curaţi, ci necuraţi. Nici sfinţiţi, ca unii ce nu au Duh Sfânt. Deci nici botez au.

3. Prin botezul cel în Biserica Sobornicească se dă iertarea păcatelor, iar prin botezul ereticilor şi schismaticilor, afară fiind de Soborniceasca Biserică, cum poate a se da iertarea păcatelor ?

4. Cel ce se botează, după ce se botează, se cuvine a se unge cu Sfântul şi Marele Mir, carele s-au sfinţit prin venirea Sfântului Duh. Iară ereticul şi schismaticul neavând Sfânt Duh, ca un despărţit de el pentru eres şi pentru schismă, adică pentru dezbinare de Soborniceasca Biserică, cum poate a sfinţi mirul cel de acest fel ?

5. Preotului i se cuvine a se ruga către Dumnezeu pentru mântuirea celui ce se botează. Iară ereticul şi schismaticul, fur de cele sfinte fiind şi păcătos (nu atâta pentru fapte, ci mai mult pentru eres şi pentru schismă, care este păcat mai mare decât toate), cum poate fi ascultat de Dumnezeu, în vremea când zice Scriptura că pre păcătoşi nu-i ascultă Dumnezeu ?

6. Pentru că nu poate fi primit de la Dumnezeu botezul ereticilor şi schismaticilor, fiindcă ei sunt vrăjmaşi ai lui Dumnezeu şi antihrişti numindu-se de Evanghelistul Ioan, deci pentru toate acestea şi altele.

Canonul acesta cu scumpătate voieşte a se boteza toţi ereticii şi schismaticii adăugând şi aceasta, că socotinţa aceasta a fi, adică neprimit botezul ereticilor şi al schismaticilor, nu este nouă, adică a părinţilor Sinodului acestuia (adică din timpul lui Agripa, episcopul Cartaginei, precum am zis în Prolegomena Sinodului acestuia, care mai au ajuns pre însuşi moştenitorii apostolilor); şi care socotinţă cu multă silinţă şi scumpătate este unită între toate cu apostoliceştile canoane 45-46 şi 68 şi nu numai de obşte. Canonul acesta leapădă botezul ereticilor şi al schismaticilor, ci şi îndeosebi care din părinţii cei 84 ai acestui Sinod, cu o osebită lucrare, adică cu 84 de hotărâri îl leapădă. Pentru aceasta şi cel de-al II-lea Sinod Ecumenic în canonul 7 al său în parte au păzit canonul acesta şi au dat anatema pre eretici şi pre schismatici.

Prolegomena

Despre Sinodul cel adunat în Calcedon în timpul lui Chiprian, care şi-au rânduit întâi că câţi din Biserică clerici adică vor lăsa credinţa, aceştia întorcându-se iarăşi să se primenească numai ca nişte mireni, şi al doilea că atât să fie de neputernic botezul ereticilor şi al schismaticilor încât aceştia întorcându-se şi după ortodoxie botezându-se, să nu se socotească că a doua oară se botează, cu al doilea botez, ci să se socotească că întâia oară primesc botezul ca cum cu totul neavând botez adevărat. Însemnează că nu numai în Africa, ci şi în Asia era obicei a se boteza a doua oară cei botezaţi de eretici întorcându-se la ortodoxie, unde însuşi Ştefan aceasta au scris către dânşii, dar asienii nu numai nu s-au înduplecat, ci şi sinod au adunat în Iconia în anul 258, între care Icsarac, au fost Sfântul Filimon al bisericii întru care s-au adunat părinţii din Capadocia, din Lichia, din Galatia şi din alte eparhii, şi au rânduit ca nici o sfinţită lucrare a ereticilor să fie primită, ci şi botezul lor şi hirotonia şi orice altă taină să nu fie primită nefiind vrednici nici de un cuvânt. Şi Sfântul Dorotei porunceşte în foaia 55 din Dodicavilon că trebuie să se boteze ereticii şi schismaticii, dar şi cei botezaţi de ei nu sunt botezaţi, ci spurcaţi.

Din Anghira, canonul 9, foaia 258, tâlcuirea

Iară câţi atâta s-au temut de munci, încât numai ei s-au lepădat de credinţa cea întru Hristos, ci şi asupra altor credincioşi s-au ridicat, şi ori însuşi ei au silit să slujească ereticeşte şi să-şi lepede, sau pricinuitori s-au făcut, poate chiar şi arătându-i către gonaci pe unde erau ascunşi. Hotărăşte canonul ca 3 ani să asculte Scripturile, 6 să cază, unul să stea cu cei credincioşi, apoi sfârşindu-se 10 ani de pocăinţă să se împărtăşească cu dumnezeieştile taine. Însă în aceşti 10 ani se cade a se cerceta de arhiereu sau de duhovnic şi cealaltă viaţă a lor, şi de vieţuieşte rău şi cu lenevire, să li se mai adauge 10 ani de pocanie, dar de va fi fost preot, să nu mai fie. Mergeţi, creştinilor, şi vă botezaţi la popii statului.

Canonul 45 al Sfinţilor Apostoli, tâlcuirea

Canonul acesta rânduieşte ca oricare episcop sau presbiter sau diacon, numai împreună s-ar ruga dar nu şi ar liturghisi împreună cu eretici, să se afurisească, că cela ce împreună se roagă cu afurisiţii, precum acest fel sunt ereticii, trebuie împreună a se afurisi şi el. După canonul 10 al acestoraşi apostoli. Iară de au iertat ereticilor acestora să lucreze vreo slujire ca clericii să se caterisească, fiindcă oricarele cleric va liturghisi cu cel caterisit, precum unii ca aceştia sunt şi ereticii, după canonul 2 şi 4 al Soborului al III-lea împreună se cateriseşte şi el după canonul 11 al apostolilor. Că se cuvine pre eretici a-i urî şi să ne întoarcem feţele despre ei ca de către un drac, dar nu cândva să ne şi rugăm împreună cu ei, sau să iertăm lor a lucra vreo slujire bisericească, ori ca nişte clerici ori ca nişte sfinţiţi, să nu fie.

Din Gangra, canonul 19

Evstatienii, toate făcându-le împotriva dumnezeieştilor canoane şi a predaniilor, duminicile şi în celelalte dezlegate zile postea, iară întru cele de post dezlega cugetând pentru sineşi că au ajuns întru deplinătate, adică sfinţi, şi dar nu mai au trebuinţa de aicea înainte de apostoli şi de canoane. Care acest fel de socoteală aveau şi masalienii şi vagomilii, ereticii, unii ca aceştia fie anatema.

Postiţi, fraţilor, când vă porunceşte cei de moda nouă, că veţi lua plata la fel cu ei.

Din Gangra, canonul 17

Dacă vreuna din muieri pentru păruta nevoinţă şi-ar tunde părul care l-au dat Dumnezeu spre pomenirea supunerii, ca una ce strică porunca supunerii, anatema să fie.

Tâlcuirea

Pavel Apostolul scriind către corinteni, zice: capul muierii bărbatul (fiindcă din Adam s-au luat Eva, şi pricinuitor al ei s-au făcut), şi mai jos, de nu-şi acoperă capul său muierea tundă-şi părul. Iară de este lucru de ruşine a se tunde sau a se rade muierea, apoi învelească-şi capul, şi iarăşi muierea de are plete şi păr mult este slava şi cinstea ei. Iară Evstatie şi ucenicii lui învăţa să-şi tundă muierile părul, ca şi când aceasta făcea lucru cinstitor de Dumnezeu şi faptă bună. Neînţelegând nepricepuţii că învăţătura lor aceasta şi însuşi firii se împotriveşte care atât de mult judecă a fi lucru potrivit la muieri părul, încât nici pe o muiere nu o au făcut Dumnezeu pleşuvă şi fără păr, precum pre mulţi bărbaţi i-au făcut. Pentru aceasta, canonul acesta dă anatema pe cele ce ar urma acest lucru.

Din Sinodul al VI-lea, canonul 1, foaia 145

Cele scrise de Teodorit împotriva dreptei credinţe şi a celor 12 capete ale fericitului Chiril şi epistolia ceea ce se zice a lui Iva, sinodiceşte le-au anatematisit şi le-au lepădat. Şi credinţa cea de Sfântul Sinod al VI-lea de curând adunat întru această împărătească cetate în zilele fericitului întru aducere aminte Constantin fostul nostru împărat, care noi mult am primit tărie prin cele ce binecinstitorul de Dumnezeu împărat cu peceţi au întărit tomurile (scrisorile) acestui sinod, spre asigurarea cea întru toţi vecii. Şi iarăşi mărturisim a păzi neatinse şi nestricată ceea ce el a învăţat lămurit cu iubire de Dumnezeu, învăţându-ne a slăvi două fireşti voi şi două fireşti lucrări la întrupeasca iconomie a Unuia Domnului nostru Iisus, adevăratul Dumnezeu.

Iară pe cei ce pe dreapta dogmă a adevărului o au strâmbat, şi o voie şi o lucrare întru Unul Domnul Dumnezeul nostru Iisus Hristos pe popoare a crede au învăţat, cu hotărârea bunei cinstiri de Dumnezeu osândindu-i, pe Teodor zicem al cetăţii Faran, pe Chir al Alexandriei, pe Onorie al Romei, pe Serghie, pe Pir, pe Pavel, şi pe Petru care în aceasta de Dumnezeu păzită cetate au preseduit, pe Macarie fostul episcop al Bisericii antiohienilor, pe Ştefan ucenicul lui, şi pe Polihronie cel fără de minte (anatematisindu-i); de aici neatins fiind obştescul Trupul lui Hristos Dumnezeului nostru, şi în scurt a zice: Legiuim cu ale tuturor bărbaţilor celor ce au fost bună încuviinţarea Bisericii lui Dumnezeu, care au fost luminători în lume, Cuvântul vieţii ţiindu-l, credinţa a o păzi adevărată, şi până la sfârşitul veacului neclătită a rămâne, şi conscriptele şi dogmele lor cele de Dumnezeu predanisite. Lepădând şi noi, şi anatematisind pe toţi pe care i-au lepădat şi i-au anatematisit (şi ei), ca pe vrăjmaşii adevărului, şi care au întărâtat cele deşarte împotriva lui Dumnezeu, şi nedreptate au cugetat spre înălţime.

Iar dacă cineva dintre toţi nu vor ţine şi nu vor îmbrăţişa prozisele dogme ale bunei cinstiri de Dumnezeu, şi nu vor slăvi, şi nu vor propovădui aşa, şi s-ar apuca a meşteşugi împotriva acestora, fie anatema, după hotărârea cea acum aşezată de către proarătaţii sfinţii şi fericiţii părinţi, şi din creştinescul catalog ca un străin să se scoată şi să cadă. Că noi nici a se adăuga, nici iarăşi a se scoate, după cele mai înainte hotărâte, nicidecum am socotit, sau nici măcar după orice fel de cuvânt am putut.

Al Sfântului Ioan Pustnicul, canonul 21

Femeile cele ce strică pe feţi cu meşteşugire, şi cele de dau şi cele ce iau buruieni ca să piarză şi negata fac să cadă prunci, noi hotărâm aceasta a se economisi până la 5 ani să mănânce mâncare uscată după al 9-lea ceas, adică după vreme, şi 300 metanii pe zi.

Pravila lui Matei Basarab

Soborul de la Laodiceea, canonul 33

Tot episcopul, sau popa, sau monahul, sau mireanul care va face Paştele cu jidanii, sau înainte de ei, sau va muta alte sărbători, sau va schimonosi posturile şi alte uscături va tâlcui amăgind poporul spre dracul, fie anatema.

Din pravila Matei Basarab de la Sfântul Simeon Tesaloniceanul, canonul 134.