Transumanismul: sfarsitul evolutiei (I)

Transumanismul: sfârșitul evoluției, apoteoza omului trupesc,

și pregătirea și calea către antihrist (I)

de protopresbiter Peter Heers, profesor de ecleziologie

la Seminarul Sfânta Treime din Jordanville

Cel care nu poate crede în Hristos,

trebuie să creadă și va crede în antihrist

Ieromonah Serafim Rose

 

Nota redacţiei: Acest articol este o sinteză a ceea ce s-a scris în spaţiul creştin despre transumanism. Se vorbeşte de ani de zile despre transumanism, a curs multă cerneală şi s-au lansat multe opinii. Cele de mai jos sunt concluziile nu numai ale unui preot ortodox, ci şi ale celor mai puţin apropiaţi de Biserică, dar care înţeleg mersul omenirii într-un mod profund, şi spun răspicat: transumanismul este o RELIGIE, este religia lui antihrist …

Să notăm şi faptul că articolul nu ia deloc în discuţie faptul că diverşi ’apostoli’ ai transumanismului sunt puternic implicaţi în planurile mondiale de resetare a lumii şi ceea ce implică ele. El constituie doar o analiză ideologico-teologică a transumanismului. Dar cele două planuri – religie şi politică – au fost întotdeauna îngemănate, fiindcă omul este o fiinţă care TREBUIE să creadă. Şi de nu crede în Dumnezeu, va crede în antihrist …

 

Transumanismul: inversarea diavolească

Transumanismul este cea mai recentă, și probabil ultima, expresie a ispitei primordiale şi minciunii satanei faţă de om: a deveni Dumnezeu fără Dumnezeu. Ori în ce zi veţi mânca dintr-însul, se vor deschide ochii voştri şi veţi fi ca nişte dumnezei (Facerea 3, 5). În respingerea sa a lui Hristos cel teantropic (Theanthropos) în favoarea creării inversului, anthropos-Theos[1], este limpede că transumanismul este cu totul satanic în inspirație. Inversarea diavolească a voinţei şi planului lui Dumnezeu pentru om de a deveni ,,dumnezei prin har” prin minciuna că el va deveni Dumnezeu prin modificarea naturii umane a omului este evidentă cu ochiul liber. Mai mult, acest fapt este mărturisit de profeții transumaniști.

Yuval Noah Harari fantazează că transumaniștii și co-beligeranții lor îi vor duce pe oameni dincolo de evoluție și îi vor transforma în zei: „După ce am ridicat umanitatea deasupra nivelului animalic de lupte pentru supraviețuire, noi vom năzui acum să îmbunătăţim oamenii [transformându-i] în zei, și să transformăm Homo sapiens în Homo deus[2].

Neîndoios, Harari are în minte o ,,îmbunătăţire” (numită astfel în mod eronat) în zeii pătimași și păgâni ai Muntelui Olimp și nu unirea cu Dumnezeul-om, Iisus Hristos, cel extrem de smerit, răstignit și înviat. Ceea ce urmăresc neo-păgânii este, deloc surprinzător, putere. Nu este nimic nou sub soare. Pretențiile sunt cât se poate de fantastice:

„Știința și tehnologia moderne au făcut puterile atribuite odinioară acestor zei, precum capacitatea de a crea şi a proiecta viața, de a citi mințile, de a comunica la distanțe mari, de a controla mediul înconjurător, de a călători cu viteză mare și de a trăi pentru totdeauna, în cadrul înţelegerii colective a fiinţelor umane. Astfel, Harari prezice că, cândva în viitor, „ţi-ai putea cumpăra puterea lui Hercule, senzualitatea Afroditei, înțelepciunea Atenei sau nebunia lui Dionysius dacă asta ceea ce te interesează”[3].

Parodia îndumnezeirii a lui Harari este în concordanță cu perspectiva nepăsătoare a colegilor săi transumanişti, până la dispreț, asupra ființelor umane și creației însăși. „Așa cum umanismul ne-a eliberat de lanțurile superstiției”, spune transumanistul Simon Young, „să lăsăm transumanismul să ne elibereze de lanțurile noastre biologice”[4]. Prin urmare, ei preamăresc nu omul, ci ideea lor despre ceea ce vor să devină omul; exact aşa cum ei se îndepărtează de umanism și de o perspectivă centrată pe om către o perspectivă centrată pe date, ei Îl retrogradează pe Dumnezeu la o stare supra-umană cu puteri asemănătoare lui Dumnezeu. Acest lucru este inevitabil, pentru că omul este făcut după chipul lui Dumnezeu, astfel încât desfigurarea sau respingerea omului aduce același lucru lui Dumnezeu, și invers.

Nick Bostrom, un pionier transumanist, spune, amintind de Nietzsche, că transumaniștii visează la ziua în care umanitatea slabă va fi depășită, biruită și va deveni post-umană:

„Transumaniștii văd natura umană ca pe o lucrare în curs [de execuţie], un început pe jumătate copt pe care noi putem învăţa să-l remodelăm în moduri dezirabile. Umanitatea actuală nu trebuie să fie punctul final al evoluției. Transumaniștii speră că, prin utilizarea responsabilă a științei, tehnologiei și altor mijloace raționale, vom reuși în cele din urmă să devenim post-umani, ființe cu capacități mult mai mari decât au ființele umane actuale”[5].

Prin manipularea grosolană și lipsită de etică a naturii, ingineria genetică, medicamentele și îmbunătățirile cibernetice ale structurii noastre fizice, emoționale și cognitive, oamenii de știință transumaniști caută să reproiecteze rasa umană și să ne transforme într-o specie cu totul nouă, pentru a crea „omul nou”. Scopul lor nelegiuit nu este nimic altceva decât a trăi pentru totdeauna vieţi păcătoase căzute, sau prin îmbunătățirile corpurilor organice, înlocuirile corpurilor cu unele artificiale, sau prin plasarea minților oamenilor într-un mediu virtual (o „sferă a intelectului”).

„Transumanistul este visătorul cu putere tehnologică de a proiecta și de a hotărî propriul său viitor evoluţionist. Transumanistul este un demiurg care reunește o serie de forțe interconectate care vor da naştere viitorului sperat al post-umanului – o ființă asemănătoare unui zeu”[6].

Perspectiva vieții veșnice într-o lume căzută, stricăcioasă, o existență cu adevărat de iad infernală căutată de transumaniști, a fost evitată în mod providențial mai întâi de izgonirea omului din rai şi apoi de moartea lui[7]. Moartea, la rândul ei, trebuie biruită prin Învierea umanității noastre în Hristos și șederea ei de-a dreapta lui Dumnezeu. Nici o invenție a omului căzut, păcătos, oricât de cuprinzătoare sau revoluționară, nu poate birui vreodată moartea pentru simplul motiv că moartea este mai întâi un eveniment spiritual și numai în al doilea rând biologic.

În căutarea lor de auto-îndumnezeire și de făurire a „omului nou”, transumaniștii se întorc la idolatrie, jucându-se de-a Dumnezeu și imitând pe Lucifer care a contemplat lumina propriului său intelect și s-a închinat la el – la creație – ca Creator, dând slavă nu lui Dumnezeu, ci înălţându-se pe sine la egalitate cu Dumnezeu. În consecinţă, ei sunt înaintemergători evidenţi ai lui antihrist potrivnicul şi care se va înălţa mai presus de tot cel ce se zice Dumnezeu sau închinăciune (II Tesaloniceni 2, 4). Ei sunt urmașii contemporani ai apostolilor anteriori ai lui antihrist: Nietzsche, Marx și alți utopişti, dar acum eliberați de nevoia de a distruge vechea ordine și cu totul concentrați pe făurirea „singularității”[8] (super-inteligență tehnologică), un paradis-coșmar post-uman chiliast[9].

 

Transumanismul: Sfârșitul evoluției

Disprețul transumanist față de umanitate, corolarul respingerii sale a lui Dumnezeu, nu este nimic nou, dar are rădăcini adânci în umanismul european și planul Iluminismului:

„În centrul planului Iluminismului [era] sentimentul că, prin ingeniozitatea umană, rațiunea umană poate descoperi tainele din inima realității, exploatând puterile naturii pentru îmbunătățirea omenirii. Forța conducătoare este scopul baconian de a despovăra condiţia umană de slăbiciunile sale, dar despovărând-o totodată de însăşi umanitatea ei. Cu alte cuvinte, transumanismul este din aceeaşi ţesătură cu planul baconian, început în secolul al XVII-lea, găsindu-și apogeul în viziunea postumană a viitorului”[10].

Într-o inversare exactă a înțelegerii creștine a istoriei a omului care se îndepărtează treptat de Dumnezeu și se întoarce la idolatrie înainte de întoarcerea lui Hristos, transumaniștii, ca evoluționiști fideli, cred că omenirea este pe punctul de a dobândi asemănarea cu Dumnezeu. Chiar dacă disprețuiesc și se îndepărtează de „rădăcinile biologice” ale omului, transumaniștii precum Ray Kurzweil sunt plini de o încredere şi un optimism fără margini în promisiunile evoluției de a aduce încă „mai multă complexitate, mai multă eleganță, mai multă cunoaștere, mai multă inteligență, mai multă frumusețe, mai mare creativitate, și niveluri mai mari de atribute subtile precum dragostea”[11]. Deși se îndepărtează de Dumnezeu și depășesc „limitările biologice” ale omului, ei sunt convinși că sunt angajați într-o întreprindere spirituală. În realitate, ei au dreptate într-un mod gnostic al căii. Cu toate acestea, duhurile care însufleţesc ,,urcuşul” lor sunt căzute şi îi conduc către sub-umanitate, nu super-umanitate.

După cum a observat J.P. Bishop cu privire la credința transumanistului în puterile raționale ale omului de a-l transcende pe om:

„În stadiul târziu al existenței sale, omul se află în pragul unei alegeri; să se adapteze sau să nu mai existe, nemaicontând că în ţeserea propriei sale existenţe evoluţioniste, el creează condiţiile propriului deces. Convingerea lor este că, prin puterile sale raţionale şi prin capacitatea sa de a-și proiecta propriul viitor evoluţionist, animalul uman poate păcăli prăbușirea sa în abis”[12].

În această „evoluție a designer-ului”, oameni deosebit de puternici se străduiesc să conducă mișcarea evoluţionistă pe calea stăpânirii și controlului complet a tot ceea ce a fost, este și urmează să vină, dând „mai multă putere, şi mai multă extindere unei forme particulare de fiinţă umană”[13]. Aici singura mână care ghidează evoluția este cea a transumanistului – sau probabil o anumită elită dintre ei.

Post-umanismul transumanismului aduce astfel în mod ironic sfârşitul inevitabil al evoluţiei. Selecţia nu mai este naturală. Transumaniștii sunt pe scaunul șoferului, modificând și îndreptând evoluția către un program voit conștient de manipulare și transcendere a naturii. Aşadar, transumanismul este totodată cea mai recentă „mutație” a perspectivei evoluţioniste, ca şi sfârşitul ei efectiv – cel puţin ca dezvoltare fără agent.

Născut după nihilism (după „moartea lui Dumnezeu”) și crescut în chiliasm (o credință utopică în perfectibilitatea omului căzut), transumanismul înflorește acum în „condițiile cu totul noi de existență”[14] a ,,noii ere” post-revoluţionare ,,guvernată prin ‘anarhie’ şi populată de ‘supra-oameni’”[15]. Aşa cum scria părintele Serafim Rose cu mai mult de 60 ani în urmă:

,,O ’nouă eră’ guvernată prin ’anarhie’ şi populată de ’supra-oameni’: acesta este visul revoluţionar care i-a mişcat pe oameni să săvârşească incredibila dramă a istoriei moderne. Este un vis „apocaliptic”, şi cei care văd în el o inversare stranie a nădejdii creştine în Împărăţia Cerurilor au dreptate”[16].

Traducere: Catacombele Ortodoxiei

 

[1] Transumaniștii se laudă că ei îl „clădesc pe Dumnezeu”: https://www.theguardian.com/books/2022/jun/04/beyond-our-ape-brained-meat-sacks-can-transhumanism-save-our-species.

[2] Yuval Noah Harari, Homo Deus, 24.

[3] Ian Curran, în recenzia sa la cartea lui Harari, Homo Deus:

https://www.christiancentury.org/review/books/incarnation-and-challenge-transhumanism.

[4] Simon Young, Designer Evolution: A Transhumanist Manifesto (Amherst, NY: Prometheus Books, 2006), p. 32. A se vedea Ray Kurzweil, The Singularity is Near: When Humans Transcend Biology (New York: Penguin Books, 2005), p. 374.

[5] Nick Bostrom, „Valori transumaniste”, în Ethical Issues for the 21st Century, ed. Frederick Adams (Philosophical Documentation Center Press, 2003); retipărit în Review of Contemporary Philosophy, vol. 4, mai 2005.

[6] Jeffrey P. Bishop, „Transhumanism’s WEIRD Religion: On the Ontotheological Morality of the Posthuman”, eseu împărtășit cu mine de autor.

[7] A se vedea Facerea 3, 22-24: Și au zis Dumnezeu: iată Adam s-a făcut ca unul din noi cunoscând binele și răul ! Şi acum, ca nu cumva să-şi tinză mâna sa și să ia din pomul vieții și să mănânce şi să trăiască în veci, l-au scos pre el Domnul Dumnezeu din Raiul desfătării, ca să lucreze pământul din care s-a luat. Şi au scos Domnul Dumnezeu afară pre Adam şi l-au pus pre el în preajma Raiului desfătării; şi au pus Heruvimi și sabie de foc învârtitoare, ca să păzească calea pomului vieții.

[8] V. Vinge, unul dintre primii care au vorbit despre aceasta, a spus că ea însemna sfârșitul erei umane, deoarece noua super-inteligență continuă să se îmbunătăţească şi să avanseze tehnologic într-un ritm de neînțeles (Vernor Vinge, „The Coming Technological Singularity: How to Survive in the Post-Human Era”, în Vision-21: Interdisciplinary Science and Engineering in the Era of Cyberspace, 1993, p. 11-22).

[9] „Transformarea omului în transuman este adeseori văzută în termenii unei viitoare Împărăţii tehnologice a Omului-Dumnezeu – Vernor Vinge și Kurzweil o numesc „singularitate” – chiar dincolo de orizontul pentru care toți ‘singularitenii’ trebuie să lucreze pentru a-l atinge”. B. Gallaher, „Godmanhood vs Mangodhood: An Eastern Orthodox Response to Transhumanism”, Studies in Christian Ethics, 32.2 (2019), p. 200-215.

[10] Jeffrey P. Bishop, „Transhumanism’s WEIRD Religion: On the ontotheological Morality of the Posthuman”.

[11] Ray Kurzweil, The Singularity is Near, New York, Viking Books, 2005.

[12] Ibid.

[13] Jeffrey P. Bishop, „Nietzsche’s Power Ontology and Transhumanism: Or Why Christians Cannot be Transhumanists”, capitolul 7 în Christian Perspectives on Transhumanism and the Church, Palgrave Studies in the Future of Humanity and its Successors, S. Donaldson și R. Cole-Turner editori, p. 128.

[14] Voința de putere, Vol. I, în The complete works of Friedrich Nietzsche, New York, The McMillian Company, 1909, volumul XIV, p. 92.

[15] Ieromonah Serafim Rose, Nihilism: The Root of the Revolution of the Modern Age, 93. N.tr.: A se vedea cartea părintelui în limba română.

[16] Ibid.