Arta ortodoxa

ARTĂ ORTODOXĂ
Seriale care au rulat în cadrul acestei rubrici
de la nr. 1 (aprilie 1999) până la nr. 157 (noiembrie-decembrie 2024)
ICOANA - Fereastră spre DumnezeuArta 01
Icoana înfăţişează chipul Mântuitorului, al Sfintei Sale Maici, al sfinţilor bineplăcuţi lui Dumnezeu. Prin icoană, cele nevăzute se fac văzute, cele neapropiate ne par apropiate, aşa cum cel Necuprins s-a făcut cuprins prin întrupare. Ea este foarte aproape de inimile noastre, chiar dacă uneori rămânem doar la descifrarea sensului imediat pe care ni-l oferă o simplă privire, şi, contemplăm cele dumnezeieşti dacă pătrundem sensul ei cel adânc.
Icoanele au apărut încă de la începuturile creştinismului, şi, chiar Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca este cel care a zugrăvit primele icoane ale Maicii Domnului, după Cincizecime. Putem considera aceasta un îndemn, o încredinţare că a fost un început că icoana este un lucru bineplăcut lui Dumnezeu.


SCURTĂ ISTORIE A PICTURII BIZANTINE
Creştinismul se conturează în lumea greco-romană, o lume bulversată de convulsii sociale, atât de natură materială, cât şi spirituală. Societatea este câmpul de luptă al ideilor şi sistemelor religioase ale timpului aceluia. În acest spaţiu, plin de conflicte, dar adânc preocupat de problemele spirituale, creştinismul aduce o nouă concepţie despre lume, complet diferită de orice idee existentă  până atunci. Imaginea, ca întrupare a cuvintelor Sfintei Scripturi, s-a dezvoltat treptat, odată cu Biserica şi în timp ce aceasta îşi stabilea dogmele
(Episoadele I-XIII)