Istoria Bisericii Sfintilor Parinti din Niceea

Istoria Bisericii Sfinţilor Părinţi din Niceea

Locul unde a avut loc primul Sinod Ecumenic în 325 nu a fost o biserică, ci cea mai mare sală a palatului împărătesc din Niceea. Împăratul Constantin a întrunit acest Sinod şi a fost prezent împodobit cu toate însemnele regalităţii la dezbaterile dintre cei 318 Sfinţi Părinţi adunaţi să restabilească unitatea dintre creştinii din Imperiul Roman, divizaţi precum erau între ortodocşi şi arieni. În cursul domniei lui Iustinian, o parte din acest palat s-a prăbuşit şi el a poruncit ca această sală să fie restaurată complet. În secolul al VIII-lea, marea sală a palatului a fost transformată într-o biserică închinată celor 318 Sfinţi Părinţi de la primul Sinod Ecumenic, altfel cunoscută ca Biserica Sfinţilor Părinţi.

Persoana de la care avem prima menţionare a vizitării acestui sfânt lăcaş al Sfinţilor Părinţi a fost pelerinul englez Willibald (circa 727-729) care, după ce a menţionat Sinodul celor 318 ierarhi convocat de Împăratul Constantin, continuă: ,,Acea biserică este similară celei de pe Muntele Măslinilor, de unde Domnul S-a înălţat la ceruri şi în acea biserică (de la Niceea) erau zugrăviţi episcopii care au participat la Sinod”. Willibald însuşi vizitase Biserica Înălţării Domnului de la Ierusalim şi remarcase faptul că nu avea acoperiş astfel că înăuntru pătrundea ploaia. În mijlocul ei era un fel de altar de bronz care avea o candelă pusă sub un acoperământ de sticlă ca să poată arde pe orice vreme. Aşadar, Willibald avea o imagine bună a Bisericii Înălţării, care a fost descrisă mult mai complet de Arculf (679-699) ca fiind o rotondă, fără acoperiş în mijloc, înconjurată de 3 galerii boltite.

Zidurile palatului împărătesc din Niceea

Fie că spaţiul său central era complet sau doar parţial deschis către cer, Biserica Înălţării avea o asemănare generală cu un tip de clădire care avea o lungă tradiţie în arhitectura romană, adică rotonda sau octogonul cu cupolă cu un oculus mai mare sau mai mic în centru. Acel model arhitectonic fusese folosit în temple, palate (de exemplu Casa de Aur a lui Nero) şi mausolee, şi ulterior folosită la câteva construcţii închinate mucenicilor din Ţara Sfântă. În cazul Bisericii Înălţării, o mare deschidere era potrivită pentru a arăta înălţarea lui Hristos la ceruri din punctul marcat de urmele picioarelor Lui. Însă acesta nu era un model folosit în arhitectura bisericească bizantină. Aşadar, nu este nerezonabil să presupunem că lăcaşul vizitat de Willibald fusese convertit din sală a palatului în care se crede că ar fi avut loc Sinodul.

În 727, cu puţin timp înainte sau după vizita lui Willibald, Niceea a fost asediată de o puternică armată arabă. Acest eveniment – singurul asediu consemnat al Niceei în cursul conflictului de secole dintre bizantini şi arabi – ne este cunoscut din două relatări în siriacă şi două în greacă. Sursele arabe păstrează tăcerea probabil din cauză că atacul s-a încheiat cu un eşec. În acea vreme a avut loc o minune, precum este consemnată de Teofan în Cronica sa:

,,La solstiţiul de vară din acelaşi indiction al 10-lea (iunie 727), o mulţime de sarazini a venit asupra Niceei din Bitinia: Amr cu 15.000 de iscoade reprezentau avangarda şi au înconjurat oraşul, pe care l-au găsit nepregătit, în timp ce Mu’awiya a urmat cu alţi 85.000 de oameni. După un lung asediu şi distrugerea parţială a zidurilor, ei nu au supus oraşul mulţumită rugăciunilor înălţate către Dumnezeu de Sfinţii Părinţi care sunt cinstiţi acolo într-o biserică (în care se află până azi cuvioasele lor chipuri, care sunt cinstite de cei care cred precum au făcut-o ei). Un oarecare Constantin, însă, care era ofiţerul lui Artabasdos, văzând o icoană a Maicii lui Dumnezeu care fusese înălţată, a luat o piatră şi a aruncat-o către ea. El a spart chipul şi l-a călcat în picioare când acesta a căzut la pământ. Apoi a văzut într-o vedenie pe Doamna stând lângă el şi spunându-i: ‘ Vezi, ce lucru curajos ai făcut faţă de mine ! Cu adevărat, asupra capului tău l-ai făcut’.

În ziua următoare, când sarazinii au atacat zidurile şi s-a încins lupta, acel nefericit a alergat către zid ca un ostaş curajos ce era, şi a fost lovit de o piatră aruncată dintr-o catapultă care i-a zdrobit capul şi faţa, o răsplată dreaptă pentru hula sa. După ce au luat mulţi prizonieri şi multă pradă, arabii s-au retras. În acest fel, Dumnezeu a arătat celui hulitor (Leon al III-lea) că el şi-a învins compatrioţii nu din cauza evlaviei sale, precum s-a lăudat el însuşi, ci pentru vreo pricină dumnezeiască şi judecată de nepătruns, prin care forţa arabă atât de mare a fost alungată din oraşul Sfinţilor Părinţi prin mijlocirea lor şi aceasta, de asemenea, ca o mustrare şi condamnare incontestabilă a tiranului şi îndreptăţire a adevăraţilor credincioşi. Hulitorul nu greşea numai în ce priveşte cinstea firească datorată sfintelor icoane, ci şi în ce priveşte mijlocirea Preasfintei Maici a lui Dumnezeu şi a sfinţilor. Precum învăţătorii săi arabii, pe deplin afurisitul om ura rămăşiţele lor.

De atunci înainte el l-a chinuit fără ruşine pe binecuvântatul Ghermano, patriarhul Constantinopolului, acuzându-i pe toţi împăraţii, episcopii şi credincioşii creştini care trăiseră înainte de el că au comis idolatrie închinându-se sfintelor şi cinstitelor icoane, incapabil precum era să priceapă argumentul referitor la cinstirea lor relativă din pricina lipsei sale de credinţă şi neştiinţei grosolane”.

Asediul eşuat din 727 este comemorat printr-o inscripţie care există încă la o mică distanţă spre apus de poarta care ducea la Istanbul pe latura oraşului cu turnul 71 (foto). Săpată cu litere în relief şi cu infatuare, poate întrucâtva scrisă fără prea multă gramatică, poate fi tradusă după cum urmează:

,,La locul unde, cu ajutorul dumnezeiesc, obrăznicia duşmanului a fost ruşinată, acolo împăraţii noştri iubitori de Hristos Leon şi Constantin au refăcut cu râvnă cetatea Niceei, ridicând întru dovedirea faptei lor un trofeu al biruinţei înălţând un turn kentenarion, pe care Artabasdos, slăvitul patrician şi curopalat, l-a completat prin truda sa”.

Aşadar inscripţia marchează exact locul unde arabii au fost ,,ruşinaţi”. Nu numai turnul 71, dar întreaga porţiune a zidului dintre turnurile 70 şi 72 a fost reconstruită la acea vreme din blocuri şi coloane de marmură refolosite, luate din clădiri străvechi. Aceea era probabil porţiunea care a fost parţial distrusă, precum spune Teofan.

Poarta către Istanbul, astăzi

Într-o Laudă a celor 318 Părinţi compusă de un anume Grigorie, presviter al bisericii din Chesareea Capadochiei, cerută în mod explicit de un episcop al cărui nume nu se pomeneşte al Niceei, suntem informaţi de următoarele: la încheierea Sinodului, Împăratul Constantin a oferit un ospăţ şi i-a îmbrăţişat pe mărturisitori. Pe când Părinţii erau gata să plece şi au rostit rugăciuni pentru siguranţa cetăţii care i-a primit bine, ,,s-a întâmplat că un rezervor de ulei a ţâşnit din aşa-numitul mesomfalon (placă circulară în podea) de la intrarea dinspre răsărit, chiar în centrul absidei (arcadă sau boltă) unde ansamblul sfinţilor fusese adunat; care izvor, vizibil încă astăzi, mărturiseşte puterea rugăciunilor rostite atunci”.

În aceeaşi Laudă, el consemnează altă minune, datorată înţelepciunii Părinţilor, care s-a întâmplat ,,în generaţia noastră”. Când ‘asirienii’ pustiau Imperiul Roman, probabil asediul din 727, Niceea a fost păzită nevătămată, ,,nesuferind nici o pierdere de bărbaţi, femei sau copii, fie prin foc fie prin sabie”, în ciuda multor atacuri ale duşmanilor întreprinse atât deschis, cât şi pe ascuns. Comandantul lor a făcut o încercare împotriva Bisericii Părinţilor şi s-a grăbit ,,să celebreze acolo riturile detestabile ale vrăjitoriei sale”, dar a fost oprit de o vedenie de noapte şi de apariţii la lumina zilei. Într-adevăr el a căutat să-L îmbuneze pe Dumnezeu aprinzând lumini şi a interzis accesul în sfânta biserică ,,babilonienilor” lui. Până şi prizonierii luaţi de ei au scăpat de vătămare afirmând că erau locuitori ai Niceei. Trupurile Părinţilor au rămas nestricate. Autorul poate depune mărturie pentru aceasta în cazul Episcopului Leontie al Cezareei, oraşul său natal. Acelaşi lucru este valabil pentru Sfântul Grigorie al Armeniei, cel care a descoperit moaştele Sfintelor Ripsimia şi Gaiani şi l-a creştinat pe Împăratul Tiridat. ,,Multe persoane au văzut preacinstitul său trup împreună cu mine. El nu şi-a pierdut nici părul, nici unghiile şi este scăldat în mireasma dulce a mirului”.

În 740, un cutremur violent a lovit Niceea, distrugând multe biserici, dar Biserica Sfinţilor Părinţi a supravieţuit, deşi se poate să nu fi fost într-o formă bună, ţinând cont că cel de-al VII-lea Sinod Ecumenic nu s-a desfăşurat acolo, ci în Biserica Sfânta Sofia. Adeseori se consideră greşit că primul Sinod Ecumenic s-a ţinut în Biserica Sfânta Sofia din Niceea, dar nu este adevărat.

Chipurile Părinţilor care au fost văzute de Willibald în anii ’720 erau categoric o reprezentare de grup, o imagine mai degrabă istorică decât religioasă. Se poate să existe o referire la ea în Mustrarea unui bătrân cu privire la sfintele icoane din circa 750, dar textul este incomplet şi neclar. Aşa cum am văzut, Teofan se referă la ea ca existând încă în jurul anului 813. Câţiva ani mai târziu (820-828), patriarhul Nichifor, care cu siguranţă mersese în Niceea, vorbeşte de două ori despre aceeaşi compoziţie. Biserica construită în cinstea Părinţilor, spune el, păstrează până azi, pe lângă alte reprezentări sfinte chipurile Părinţilor şi al lui Constantin într-un mozaic splendid. El afirmă că iconoclaştii au încercat să-l distrugă, dar nu au reuşit.

Atât Biserica Sfinţilor Părinţi, cât şi Biserica Sfânta Sofia din Niceea au fost distruse în cutremurul din 1065. A fost probabil reparată şi apare ulterior ca mânăstire. Două referiri bizare sunt însă demne de menţionat. În 1232, la Niceea, s-a întrunit un sinod bisericesc în ,,oaton-ul cu dom” a ceea ce era atunci Patriarhia greacă în exil. Termenul oaton (ovatum, în formă de ou) a fost folosit de asemenea pentru o sală din Palatul imperial din Constantinopol. Acolo s-au întrunit cel de-al VI-lea Sinod Ecumenic (680-681) şi Sinodul Quinisext (692). Putea oaton-ul din Niceea să fie rotonda reparată din palatul lui Constantin ? Doi ani mai târziu (1234), o delegaţie latină a venit la Niceea şi i-a fost arătată biserica în care se pare că s-a întrunit primul Sinod. În ea, ei au văzut o reprezentare care înfăţişa acea adunare. Era oare mozaicul amintit mai sus sau un înlocuitor ulterior al său ?