Agheasma si pseudo-stiinta

Agheasma şi pseudo-ştiinţa: cine are nevoie de experienţe pe lucrurile sfinte ?

de Vladimir Gurbolikov

Redactorul Vladimir Gurbolikov, de la jurnalul rus FOMA: un periodic ortodox pentru cei care se îndoiesc (FOMA: An Orthodox Magazine for Doubters), oferă un răspuns ortodox la ,,dovezile” ştiinţifice ale religiei şi spiritualităţii care au inundat mass-media tipărită şi internetul în ultimul deceniu.

Nu cu multă vreme în urmă, am fost implicat într-o discuţie despre agheasmă. A început cu un articol publicat pe un site ortodox despre cercetarea proprietăţilor fizice şi chimice ale aghesmei. Articolul nu a trecut neobservat în cercurile ştiinţifice laice, care au râs la ceea ce ele au numit ,,promptitudinea Bisericii de a accepta orice ştiinţă falsă care mărturiseşte în favoarea Ortodoxiei”.

Am fost interesat vreme îndelungată de subiectul ştiinţei false, şi nu m-am putut abţine să nu comentez pe site. Astfel de investigaţii nu sunt numai deosebit de îndoielnice din punctul de vedere al ştiinţei, dar noi creştinii ar trebui să fim chiar mai preocupaţi de motivele unor astfel de investigaţii. De ce fac oamenii aceste experimente ? Şi de ce ar trebui publicate astfel de lucruri pe forumurile ortodoxe ? Editorul site-ului a răspuns zicând că deşi faptele descrise în articolele prezentate ar putea fi greşite, experienţe ca aceasta sunt văzute în mod pozitiv de unii clerici de rang înalt şi cultivaţi (el menţiona două astfel de nume). Astfel de investigaţii, spune el, ,,pot fi o nouă mărturie a adevărului Evangheliilor şi Ortodoxiei în epoca noastră de îndoială şi lipsă de credinţă”.

Aici eu, ca laic, ar fi trebuit să păstrez tăcerea, dar am răspuns cu un nou comentariu, şi fie din cauza acestuia fie a altei circumstanţe, articolul de rău augur a fost scos de pe site chiar în acea zi. Nu vreau să dau numele site-ului, aşa cum nu aş dori să compromit o sursă ortodoxă în general bună, dar problema mi se pare îndeajuns de importantă să o dezbat.

Aşadar se ridică următoarea întrebare: este acceptabil să investigăm, prin intermediul ştiinţei tradiţionale, lucruri care sunt sfinte pentru creştini ? Poate fi supusă agheasma experimentelor fizice şi chimice pentru a dezvălui diferenţa dintre ea şi apa obişnuită ? Dacă pot fi făcute pe agheasmă, atunci de ce oamenii nu ar putea face experienţe pe mir de la icoanele făcătoare de minuni sau pe moaştele nestricăcioase ale sfinţilor ? Şi în cele din urmă pe sfânta împărtăşanie ?

În opinia mea, asemenea experienţe sunt fie blasfemie cu bună ştiinţă, necredinţă profund mascată, sau mai adeseori o neînţelegere gravă a înseşi temeliilor credinţei noastre.

Biserica are taine şi rituri. În ele noi ne rugăm ca Dumnezeu să ne dea har, şi acest har influenţează într-un mod tainic omul prin materia fizică care a fost folosită la acele slujbe. Oare înseamnă aceasta că materia binecuvântată trebuie să aibă proprietăţi chimice şi fizice diferite [de cea care nu a fost binecuvântată] ?

Atunci când vorbim despre proprietăţi fizice şi chimice ale acestei sau acelei substanţe sau obiect, noi înţelegem acele proprietăţi care pot fi studiate direct sau indirect prin mijloace ştiinţifice. Proprietăţile trebuie să fie reproductibile şi nu pot depinde de personalitatea investigatorului sau de voinţa cuiva. Cu alte cuvinte, proprietăţile sunt obiective.

Dar nu poate exista obiectivitate când vorbim despre harul lui Dumnezeu. Noi credem că există har în materia binecuvântată, adică, acţiunea directă a lui Dumnezeu, energia Sa. Dar noi nu putem decide pentru Dumnezeu în ce mod anume se va dezvălui harul Său, dacă o va face câtuşi de puţin. Nu există inevitabilitate aici, doar libertatea lui Dumnezeu. El poate tămădui pe cineva care bea agheasmă prin credinţă şi rugăciune, dar în locul vindecării El poate trimite persoanei respective pacea minţii şi a sufletului. Sau El poate alege să nu Se manifeste în exterior în nici un chip deoarece, în unele circumstanţe, aceasta ar putea să nu fie spre binele persoanei.

Dacă, însă, noi credem că binecuvântarea schimbă proprietăţile apei şi această binecuvântare va produce efectul dorit într-un mod la fel de inexorabil precum o maşină, atunci noi suntem păgâni. Aceasta este diferenţa dintre magie şi conştiinţa creştină: magia nu acceptă libertatea. Ea pleacă de la presupunerea că materia şi spiritul pot fi manipulate pentru a dobândi efectul dorit. Apasă un buton, lampa se va aprinde. Deschide robinetul din partea stângă, curge apă rece; deschide robinetul din partea dreaptă, aici ai apă fierbinte. Sau ca o opţiune, freacă o lampă şi un duh ascultător îţi va construi un palat.

Creştinismul este cu totul diferit. Harul lui Dumnezeu nu este curent electric. Nimeni nu poate fi nicicând sigur că Dumnezeu va face aceasta sau aceea. Tu poţi nădăjdui că va face şi te poţi ruga pentru ceva, dar Dumnezeu este liber. Şi această libertate se manifestă în toate acţiunile Sale.

Prin urmare, haideţi să revenim la întrebare: se schimbă proprietăţile apei după ce ea a fost binecuvântată ? Sau ar trebui să conchidem din cuvintele noastre despre libertate că din punctul de vedere al ştiinţei naturale agheasma nu diferă de apa obişnuită ? Că densitatea sa optică este întotdeauna aceeaşi, că ea îngheaţă întotdeauna la aceeaşi temperatură, că timpul cât rămâne proaspătă este întotdeauna acelaşi ca la apa obişnuită ?

Întotdeauna pare a fi cuvântul cheie aici; dacă îl înlăturăm, atunci noi avem ceva spaţiu pentru libertate. Cu toate că nu cunoaştem cum lucrează harul lui Dumnezeu în agheasmă, avem dreptul să credem că în unele cazuri harul se poate manifesta ca schimbări în proprietăţile fizice şi chimice, dar a prevedea când şi pentru cine ? Aceasta noi nu putem şti.

În consecinţă, atunci când un om de ştiinţă ia o eprubetă cu agheasmă şi o studiază în laboratorul său, ce-i va arăta experimentul său ? Va dezvălui proprietăţi extraordinare ? Răspunsul este evident: da, va dezvălui, dacă Dumnezeu îngăduie aceasta. Probabil, necunoscut nouă, acest om de ştiinţă are nevoie de un impuls către credinţă, şi Dumnezeu vede că o diferenţă în densitatea optică îi poate schimba cu totul sufletul. Dar dacă aceasta nu se întâmplă, va fi un incident semnificativ în acele circumstanţe unice. Sub nici un chip nu putem vorbi despre acest eveniment ca fiind reproductibil – fapt care este un criteriu al validităţii ştiinţifice. Dumnezeu nu este obligat să schimbe densitatea optică în orice vas separat cu agheasmă.

Astfel de investigaţii nu sunt justificate din punct de vedere teologic, şi aceia care experimentează pe sfintele lucruri promovează o perspectivă magică păgână, fie că o fac intenţionat sau nu.

De unde vine opinia că astfel de experienţe pot deveni o ,,nouă mărturie a adevărului Evangheliilor şi Ortodoxiei în epoca noastră de îndoială şi lipsă de credinţă” ? Voi risca un răspuns: din materialism şi un cult al ştiinţei care sunt profund întipărite în sufletele noastre. Aceasta este consecinţa deceniilor de stagnare culturală, a credinţei că dacă ştiinţa confirmă ceva, acel ‘ceva’ este bun şi corect. În minţile multor oameni, aprobarea ştiinţifică încă ridică în mod automat statutul religiei, şi iată de ce atât de mulţi credincioşi au primit cu bucurie cea mai mică confirmare a oricărui lucru cât de mic. Oamenii adeseori vor să se bazeze pe ştiinţă, şi pentru unii creştini nu contează cu adevărat dacă ştiinţa este adevărată sau falsă, obiectivă sau de proastă calitate, atâta vreme cât influenţează pe unii către credinţă.

Acest fapt este foarte trist şi naiv deoarece, în primul rând, creştinismul nu are nevoie de nici un sprijin ştiinţific, artistic sau politic. Biserica nu neagă aceste elemente, dar poate merge înainte foarte bine fără ele. În al doilea rând, tu nu poţi mărturisi adevărul credinţei cu ajutorul unei minciuni, şi ce alt cuvânt putem găsi pentru experimentele pseudo-ştiinţifice cu o interpretare pseudo-religioasă ? Mărturia reală a credinţei constă în adevărata viaţă creştinească a oamenilor.

În cele din urmă, veacul nostru a încetat de multă vreme să fie un veac al necredinţei şi îndoielii. El a devenit un veac al pseudo-religiei şi spiritualităţii omnivore. Pentru noi, a lupta împotriva materialismului ar fi asemenea luptei britanicilor din anii ‘1940 împotriva fantomelor din castelele familiilor lor. Supuşii maiestăţii sale au avut un duşman mai teribil în acea vreme.

* * *

De ce publicăm acest articol ? Fiindcă în cea mai mare parte suntem de acord cu ce spune autorul. Dar să facem şi noi câteva comentarii pe marginea celor scrise de el, ca să nu lăsăm loc neînţelegerilor.

Este într-adevăr cu totul nepotrivit a face experienţe pe lucrurile sfinte, în cazul nostru concret pe agheasmă. Aceasta nu înseamnă însă că agheasma nu ar putea avea proprietăţi fizico-chimice diferite de apa obişnuită. Ea rămâne totuşi proaspătă, deci nu se alterează, or aceasta presupune o schimbare a proprietăţilor pe care le avea înainte de a fi sfinţită. Dar ideea este alta. De ce avem nevoie de ştiinţă ca să ne spună aşa ceva ? Că ar putea fi o dovadă a sfinţeniei … Puţin probabil. Aceste lucruri pot duce mai degrabă către o desacralizare, o profanare a celor sfinte, nu către mai multă credinţă, mai ales în acest veac.

Nu avem nevoie de experienţe pentru a şti că agheasma este sfinţitoare, ci trebuie să credem. Credinţa este o alegere. Alegi să crezi că ceea ce ne-a lăsat Dumnezeu prin Biserică este sfinţitor, mântuitor. Harul lui Dumnezeu lucrează în mod tainic şi de nepătruns pentru noi; tu bea agheasma aceea cu evlavie, cu o evlavie înţeleaptă şi cu încredere că Dumnezeu îţi va ajuta, şi ea îţi va fi de folos ! Într-un mod pe care nu-l vei cunoaşte, nu-l vei putea cuantifica prin nici o metodă ştiinţifică, dar pe care poate – dacă Dumnezeu va socoti că-ţi este de folos să ştii – ţi-l va descoperi. Dar sunt multe din judecăţile lui Dumnezeu pe care nu le putem pătrunde, oricând de inteligenţi am fi, oricât de scrutători în cele ale lui Dumnezeu am fi, sau oricât de evlavioşi şi oricât de mult ne-am ruga ca să ni le descopere.