Despre cel chemat să dea socoteală cu trei zile înainte de sfârşitul său

Despre cel chemat să dea socoteală cu trei zile înainte de sfârşitul său

1. Un preot din Peloponez, pe nume Pardos, a venit la mine în Monemvasia, cu rugămintea să-l îmbrac în sfântul chip al monahilor. Înduplecat de rugămintea sa, după catehizarea cuvenită, l-am tuns în monahism şi, dându-i veşmântul schimei monahale, i-am schimbat numele în Petru. Acest fericit bărbat, străduindu-se întru nevoinţa cea bună, a fost silit de tatăl său după trup să plece de la mine şi să se întoarcă în patria sa, o cetăţuie pe nume Eniklion unde, căzând într-o boală foarte grea, s-a mutat la Domnul, primind pentru nevoinţele sale ca răsplătiri, adeveritoare ale îndrăznelii sale la Dumnezeu, minunile care se petreceau zilnic la racla moaştelor lui.

2. Odată, pe când stăteam de vorbă cu acest părinte vrednic de pomenire şi discutam despre ieşirea sufletului şi despre felul în care i se cere să dea socoteală duhurilor răutăţii, îmi zise: prietenul meu s-a îmbolnăvit şi, când m-am dus să-l văd, mi-a spus următoarele: „După starea în care mă aflu, preacinstite părinte, înţeleg că sfârşitul mi-e aproape; cu îngăduinţa ta, o să mărturisesc sfinţiei tale cele săvârşite de mine”. După ce i-am spus: „Grăieşte, frate, fără să te ruşinezi; căci cu toţii, stricăcioşi fiind, am păcătuit şi, ispitiţi de vrăjmaşul cel de obşte, păcătuim; dar să nu socoteşti că milostivirile lui Dumnezeu nu vor birui mulţimea relelor noastre dacă ne îndreptăm spre El prin pocăinţă sinceră”, el a început să-şi mărturisească de bunăvoie greşelile.

3. După ce s-a spovedit, rudele şi prietenii au venit să-l vadă. Pe când şedeam eu dimpreună cu aceia şi bolnavul ne vorbea, dintr-odată, întorcându-se către cealaltă parte a patului, a spus: „Dumnezeu să-ţi înmulţească anii, domnul meu”. În timp ce noi toţi eram cuprinşi de uimire şi frică şi ne gândeam că are o vedenie, el îşi avea privirea îndreptată spre cel ce i se arătase şi spunea: „Da, este adevărat, Stăpâne al meu, am făcut asta, dar am mărturisit preotului”. Şi iarăşi: „Şi pe acestea le-am făcut, dar le-am spovedit”, apoi: „Spun minciuni, domnul meu, nu am făcut aşa ceva, mă osândesc pe nedrept”. Multe asemenea lucruri spunea uneori: „Am săvârşit acestea şi le-am mărturisit”, alteori: „Aceştia spun minciuni, sunt învinovăţit pe nedrept”.

Iar după aceea a zis: „Cât priveşte înscrisul, domnul meu, despre care mă învinovăţesc, Domnul ştie că eu nu am vrut să-l iau, dar alţi necugetaţi asemenea mie m-au îndemnat zicându-mi: ‘Fură-l de la mama ta şi dă-l slugii, care are să-ţi dea bani, şi vei avea răsplată de la Dumnezeu’; iar acesta este adevărul, Stăpâne”. Şi iarăşi spunea: „Spun minciuni, domnul meu, mă osândesc pe nedrept, însă cercetează şi, dacă sunt adevărate cele pretinse de ei, să mă omori”, apoi grăia: „Zici că te duci, domnul meu, şi te întorci după trei zile; dar teme-te de Dumnezeu ! Dacă vrei să mă iei, ia-mă acum, că nu voi putea să mă chinui vreme de trei zile”, şi iarăşi: „Să mergi, domnul meu, eu te voi aştepta după trei zile; şi Dumnezeu să-ţi dea mulţi ani”.

4. În timp ce noi toţi ascultam acestea, cuprinşi şi stăpâniţi de multă frică şi spaimă din pricina înfricoşatei şi nevăzutei sale trageri la răspundere, cel bolnav s-a întors spre noi, iar eu l-am întrebat: „Ce au fost, frate, cele pe care le spuneai şi cu cine grăiai ?”, iar el mi-a răspuns: „Să nu crezi că mi-am ieşit din fire şi nu am minţile întregi. Ori sunteţi orbi şi nu vedeţi pe trimisul împărătesc şi pe cinstiţii bărbaţi care-l însoţesc şi nici pe întunecaţii demoni care stau la uşă ?” Eu însă i-am răspuns: „Care trimis împărătesc ?”, iar el: „Pe famenul care până acum a vorbit cu mine, al cărui chip strălumina mai mult decât soarele şi ale cărui veşminte erau mai strălucitoare decât lumina. Nici nu a apucat acesta să ajungă bine aici împreună cu slăviţii şi înfricoşătorii săi oameni, că nişte demoni întunecaţi şi hidoşi, cu ochi ca de foc, şi-au făcut apariţia şi s-au aşezat la uşă, învinuindu-mă şi spunând câte am făcut şi câte nu am făcut; iar când împuternicitul împărătesc mă întreba dacă sunt adevărate cele pe care le grăiesc, despre cele ce ştiam că le-am săvârşit, spuneam: ‘Da, stăpânul meu, pe acestea le-am făcut, dar le-am mărturisit preotului’, iar despre cele ce ştiam că nu le-am săvârşit, spuneam: ‘Spun minciuni, pe acestea nu le-am făcut, mă osândesc pe nedrept’”.

5. Atunci l-am întrebat din nou: „Iar înscrisul, de care vorbeai, ce era cu el ? Căci despre acesta nu mi-ai spus nimic”. „Am socotit – mi-a răspuns – că nu era nimic însemnat şi de aceea nu am mărturisit acest lucru”. „Şi despre ce este vorba ?”, l-am întrebat, iar el a răspuns: „Mama mea avea un rob şi i-a făcut un înscris prin care-i acorda libertatea, însă păstra acest înscris, zicând: ‘După moartea mea să se dea robului spre a pleca slobod unde doreşte şi pofteşte’. Robul, fiind însă foarte viclean, a împins pe nişte necugetaţi ca şi mine să mă silească să-i fur mamei înscrisul şi să-l dau acestuia, cu făgăduinţa că-mi vor da şi bani. Amăgit de ei, am furat înscrisul şi l-am dat robului, fără să primesc nici un ban. Acela, îndată ce a luat înscrisul, nu mai voia să slujească mamei mele. Când s-a apucat să caute înscrisul, fiindcă nu l-a găsit, s-a necăjit şi a început să-l blesteme pe hoţ, iar eu, deşi o auzeam de multe ori cum blestemă, nu i-am mărturisit nimic. Despre acestea vorbeau demonii cei întunecaţi; ei mai spuneau şi multe altele pe care nu le-am săvârşit. Când mă întreba despre acestea trimisul împărătesc, îi răspundeam: ‘Spun minciuni, domnul meu, am parte de osândă nedreaptă, însă cercetează, şi dacă sunt adevărate cele pretinse de ei, omoară-mă’. Atunci trimisul împărătesc, alungându-i pe demonii cei întunecaţi, mi-a spus: ‘Mergi, pregăteşte-te pentru tunderea în monahism, îmbrăcând sfântul chip monahal, iar după trei zile o să vin să te iau’. Eu însă i-am spus: ‘Dacă vrei să faci aceasta, domnul meu, ia-mă acum, că nu voi putea îndura să mă chinui încă trei zile’, iar el mi-a răspuns: ‘Nu, nu, ci mergi şi fă aşa cum îţi spun şi după trei zile mă voi întoarce să te iau’; atunci i-am spus: ‘Dumnezeu să-ţi înmulţească anii, domnul meu’ şi numaidecât acesta şi cei dimpreună cu el s-au făcut nevăzuţi”.

Noi însă, la auzul acestora, am rămas uimiţi şi ne-am cutremurat cu gândul la cumplitul sfârşit care ne aşteaptă; iar el, după ce şi-a rânduit bine toate cele ale sale şi a îmbrăcat chipul cel sfânt al monahilor, s-a mutat la Domnul după trei zile.