Schimbarea calendarului la începutul secolului XX (VII)

CHESTIUNEA CALENDARULUI

Schimbarea calendarului la începutul secolului XX (VII)

Articole despre schimbarea calendarului din presa vremii

Articole semnate Nae Ionescu din perioada 1926-1929
Articole semnate Nae Ionescu din perioada 1926-1929 (II)
Articole semnate Mircea Vulcănescu din anul 1929
Articole din ziarul Cuvântul, sub genericul ,,În chestia calendarului”, semnate de alţii

Dr. Constantin Chiricescu, profesor la Facultatea de Teologie din Bucureşti
Pascalia Bisericii Creştine Ortodoxe de Răsărit, în conformitate cu calendarul îndreptat, 1925
Aşezarea Pascaliei în calendarul îndreptat
Calendarul nostru nu este schimbat, ci îndreptat

Dr. Vasile Gheorghiu, profesor la Facultatea de Teologie din Cernauti
Sfintele Paşti şi reforma calendaristică ,,ortodoxă română”
Critica noilor proiecte de reformă calendaristică propuse de către Societatea Naţiunilor”
Chestiunea stabilizării sărbătorii de Paşti

EPISTOLĂ de lămurire către creştini cu privire la îndreptarea calendarului şi la data serbării Sfintelor Paşti în anul 1929
CARTE PASTORALĂ a Sfântului Sinod al Sfintei Biserici Ortodoxe Romane privind data Paştelui din anul 1929

* * *

Preoţii din capitală discută fixarea Paştelui

Întrunirea de la Societatea Ajutorul

(Publicat în Cuvântul, an V, nr. 1346, 20 ianuarie 1929)

 

Aseară s-au întrunit, în localul Societății Ajutorul al clerului, preoții din capitală, sub preşedinţia părintelui I. Popescu-Mălăeşti[1], profesor universitar, spre a discuta asupra fixării datei Paştelui[2].

Pr. I. Popescu-Mălăeşti arată că în privința sărbătoririi Paştelui Biserica noastră trebuie să țină seama de Tradiție, care este temelia ortodoxismului. Sfinții Părinți au hotărât să se serbeze Paştele în prima duminică, după lună plină, după echinocțiul de primăvară şi după Paştele mozaic.

Roagă Sfântul Sinod, pentru liniştea Bisericii, să revină la vechea Pascalie, până la o hotărâre a tuturor Bisericilor de Răsărit.

Pr. G. Creţu spune că din punct de vedere național este necesar ca toți românii să serbeze Paştele la aceeaşi dată, așa cum au serbat secole de-a rândul, deşi nu erau uniți.

Pr. Marin Ionescu spune că, după canoanele şi practicile bisericeşti, în nici un caz Paştele ortodox nu poate fi serbat înainte de Paştele evreilor, care în anul acesta, cade la 25 aprilie.

Pr. D. Georgescu, referindu-se la canonul 7 apostolic, care fixează practicile bisericești, spune că în acest canon se prevede ca Paştele ortodox să nu se serbeze odată cu Paştele evreiesc, dar nu specifică dacă el se poate serba înainte sau după. Dacă evreii şi-ar schimba Paştele lor, aşezându-l prin iunie sau iulie, noi să fim obligați să ne serbăm Paştele în mijlocul verii ? Dacă serbăm Paştele la 5 mai, oare nu schimbăm atâtea practici care fac parte din tradiția bisericească ? De pildă, având Paştele la 5 mai, Sfinții 40 de mucenici nu mai cad în post, ci în ajunul lăsatului de sec de carne. Postul Sfinților Petru şi Pavel va fi desființat, căci va cădea la 30 iunie. Paştele trebuieşte prăznuit aşa fiind[că] nu se calcă oare mai multe practici sărbătorind Paştele la 5 mai ? Trebuie, apoi, să ne gândim că chestiunea revenirii la vechea Pascalie este agitată de cei care vor revenirea şi la vechiul calendar. Dacă serbăm Paştele la 5 mai, atunci sărbătoarea naţională de 10 mai cade în săptămâna Paştelor, când şcoalele sunt în vacanță și, deci, nu o vor putea serba.

Pentru demnitatea Sfântului Sinod, care este cel mai înalt for bisericesc al nostru, Paştele trebuieşte prăznuit aşa cum a decis acest Sinod, adică la 31 martie.

Pr. N. Vintilescu este de părere că Pascalia trebuie fixată de acord cu toate Bisericile Ortodoxe.

* * *

La sfârşit preoții, cu excepția câtorva, au votat o moțiune în care arată că respectă îndreptarea calendarului, dar cer ca Paştele să se fixeze de acord cu toate Bisericile Ortodoxe. În acest sens, Biserica noastră să intervină pe lângă celelalte Biserici spre a determina ținerea unui congres panortodox care să discute această chestiune. În anul acesta Biserica noastră să serbeze Paştele odată cu toate celelalte Biserici Ortodoxe de Răsărit.

Moțiunea va fi înaintată Sfântului Sinod.

 

 

ŞEDINŢA SFÂNTULUI SINOD

Astăzi se va decide asupra datei Paștilor

(Publicat în Cuvântul, an V, nr. 1349, 23 ianuarie 1929)

 

Ieri dimineaţă a avut loc solemnitatea deschiderii sesiunii Sfântului Sinod, convocat spre a lua o hotărâre definitivă cu privire la stabilirea prăznuirii Paştilor. La ora 10 s-a oficiat un Te Deum la patriarhie, la care au asistat aproape toți înalții prelați.

 

Asistenţa

La ora 11 membrii Sinodului s-au întrunit în palatul sinodal din curtea Bisericii Antim. Erau prezenți Mitropoliții Pimen al Moldovei, Nicolae al Ardealului, Gurie al Basarabiei, Episcopii Vartolomeu al Râmnicului, Iacov al Huşilor, Gherontie al Tomisului, Ghenadie al Buzăului, Cosma al Dunării de Jos, Iosif al Caransebeşului, Grigorie al Aradului, Nicolae al Clujului, Justinian al Cetății Albe şi Stroe al armatei, arhiereii Tit Simedrea, Platon, Ilarion, Evghenie, Grigorie Leu, Andrei, Dionisie şi Stan.

S-a observat absența P.S.S. Visarion al Hotinului şi a P.S.S. Lucian al Romanului.

La şedinţă au luat parte şi dnii Aurel Vlad[3] şi Stancu Brădişteanu[4], ministrul Cultelor şi secretarul general al acestui departament.

A prezidat Mitropolitul Pimen al Moldovei.

 

Mesajul regal

Dl. Aurel Vlad, ministru al Cultelor, a citit următorul mesaj regal de deschidere a sesiunii Sfântului Sinod:

 

Prea Sfințiți Părinți,

Sfântul Sinod al Sfintei Biserici autocefale Ortodoxe Române, urmând a se întruni în ziua de 21 ianuarie 1929 în sesiune ordinară, potrivit art. 5 din statutul legii pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române; Noi, declarăm deschisă această sesiune.

Dat în Bucureşti, la 15 ianuarie 1929. În numele Majestǎții Sale Regelui Mihai I.

(ss) Nicolae Principe al României.

(ss) Miron Patriarh al României.

(ss) G. Buzdugan. Ministru al Cultelor şi Artelor

(ss) Aurel Vlad.

 

Comisiunea pentru chestiunea Pascaliei

Urmând să se ia hotărârea asupra stabilirii datei Paştelor, Sfântul Sinod a numit o comisie compusă din I.P.S.S. Mitropolitul Gurie al Basarabiei, P.S. Tit, vicarul patriarhiei şi P.S. Grigorie, vicarul Mitropoliei Moldovei, care să depună în şedinţa ce va avea loc astăzi, de dimineață, un raport cu privire la această chestiune.

S-au ales apoi diferitele comisii care vor depune rapoarte asupra chestiunilor ce urmează să fie dezbătute în cursul acestei sesiuni sinodale.

La ieşirea înalților prelați din localul Sfântului Sinod, o mulțime de credincioşi din capitală, precum şi delegații de săteni din diferite părți ale țării, au rugat pe membrii Sinodului să revină la vechea Pascalie.

O declaraţie a Mitropolitului Nicolae al Ardealului

Î.P.S.S. Mitropolitul Nicolae al Ardealului, întreținându-se câteva minute cu ziariștii, le-a spus: ,,ÎN EPARHIA MEA NU S-AR PUTEA PETRECE ASEMENEA LUCRURI, PREOŢII ŞI CREDINCIOŞII DIN EPARHIA MEA NU SE AGITĂ PE CHESTIUNEA CALENDARULUI”.

 

SE VA REVENI LA VECHEA PASCALIE

Din unele mici discuțiuni avute cu doi episcopi – care s-au ferit să ne facă declarațiuni precise – am putut totuşi deduce că astăzi Sfântul Sinod va decide revenirea la vechea Pascalie. De altfel, această concluzie s-ar putea trage și din faptul că în comisia, care va face raportul asupra acestei chestiuni, face parte şi I.P.S.S. Gurie, care, după cum se ştie, s-a și declarat pentru prăznuirea Paştilor după vechea Pascalie, adică la 5 mai.

Astăzi la ora 10 se va ține o nouă ședință.

 

 

VII DISCUȚIUNI ÎN SFÂNTUL SINOD ASUPRA PASCALIEI

Abia mâine se va lua o hotărâre definitivă

(Publicat în Cuvântul, an V, nr. 1350, 24 ianuarie 1929)

 

Membrii Sfântului Sinod s-au întrunit ieri dimineață, din nou, în sala sinodală de la Biserica Antim.

Întreaga şedinţă a fost ocupată cu rezolvarea diferitelor lucrări curente.

Deşi nu s-a făcut nici o comunicare ziariştilor, totuşi, se pare că la sfârşitul ședinței s-a luat în discuție şi chestiunea Pascaliei.

Această afirmațiune o facem bazați pe faptul că după ridicarea ședinței a avut loc, în holul de la intrarea Sinodului, următorul dialog între Episcopul Ghenadie al Buzăului şi Mitropolitul Gurie al Basarabiei:

,,Eu v-aş lăsa – a spus episcopul Ghenadie – să mergeţi pe drumul care vreți.

Sunt atâtea chestiuni care s-ar încurca prin revenirea la vechea Pascalie, încât eu nu vreau să-mi iau răspunderea şi nu vreau să iscălesc o asemenea hotărâre”.

La aceste cuvinte mitropolitul Gurie a replicat:

,,Asta nu se poate ! Frăţia ta eşti în afară de lume și popor”.

 

Şedinţa de la patriarhie

Aseară la ora 4 membrii Sfântului Sinod s-au întrunit în sala de recepție de la patriarhie pentru a discuta chestiunea stabilirii Paştilor.

A prezidat I.P.S.S. Patriarhul Miron Cristea. La această şedinţă au luat parte şi dnii Aurel Vlad, ministrul Cultelor şi Artelor, şi Stancu Brădișteanu, secretarul general al acestui departament.

 

Cele două teme

Discuțiile în contradictoriu au durat mai bine de patru ore.

Atât susținătorii vechii Pascalii cât şi cei care au cerut rămânerea la cele stabilite de Sinod în şedinţa sa de la 14 mai 1928 au arătat temeiurile pe care se întemeiază în afirmațiunile lor.

Astfel, pe când o parte a evidențiat că stabilirea Paştelor la data de 31 martie este întemeiată ştiinţificește, cealaltă parte a susținut că această hotărâre este în contradicție cu canoanele, tradiția și practicile bisericeşti.

La discuția în contradictoriu au luat parte șase înalți prelați, printre care Î.P.S.S. Patriarhul Miron, I.P.S.S. Gurie, P.S.S. Vartolomeu al Râmnicului, P.S.S. Gherontie al Tomisului şi P.S.S. Ghenadie al Buzăului.

Î.P.S.S. Patriarhul Miron a declarat că va asculta părerile ce se vor emite fără însă a influența Sfântul Sinod prin părerea sa asupra problemei în discuție.

 

Cum au decurs dezbaterile

După deschiderea ședinței Î.P.S. Mitropolitul Gurie a citit raportul asupra chestiunii datei Paştelor întocmit de comisia compusă din Î.P.S.S. Gurie, P.S.S. Tit, vicarul patriarhiei şi P.S.S. Grigorie, vicarul Mitropoliei Moldovei.

Acest raport susține în concluzie cunoscutele păreri ale Î.P.S.S. Gurie, în sensul revenirii la vechea Pascalie. Biserica să-şi urmeze cursul ei indicat de canoane fără a se lăsa influențată de calculele ştiinţifice. Orice abatere de la canoane aduce după ea frământări în sânul Bisericii şi îndepărtarea de la credință.

 

Pro și contra

Printre cei dintâi care s-au declarat în contra concluziilor raportului a fost P.S.S. Ghenadie al Buzăului, care a susținut că hotărârea Sfântului Sinod luată în şedinţa de la 14 mai 1928, când s-a decis ca Paştele să fie prăznuit la 31 martie, trebuie să fie imutabilă.

În argumentarea sa P.S.S. Ghenadie a arătat că această hotărâre corespunde unor necesități administrative şi de stat şi că  o revenire asupra ei ar aduce o ştirbire a prestigiului supremei autorități bisericești, care este Sfântul Sinod.

P.S.S. Vartolomeu al Râmnicului a arătat că hotărârea din 14 mai 1928 este perfect valabilă ştiinţificeşte, dar trebuie să se țină seamă şi de starea sufletească a credincioşilor. De altfel, hotărârea din 14 mai n-a fost luată cu consensul tuturor episcopilor, unii dintre ei fiind absenți de la şedinţă.

Discuțiile au urmat, apoi, în jurul părerilor pro şi contra.

 

O propunere împăciuitoare

Unul dintre chiriarhi a intervenit cu o propunere medie între cele două extreme.

Hotărârea Sfântului Sinod luată la 14 mai 1928 este infailibilă şi imutabilă, însă, avându-se în vedere că suntem singura Biserică Ortodoxă care am căutat să împăcăm practicile religioase cu prevederile științifice, s-ar putea să amânăm punerea în practică a acestei hotărâri pentru un an sau doi.

În acest timp Paştele s-ar prăznui după vechea Pascalie, iar Sfântul Sinod al Bisericii noastre autocefale Ortodoxe ar avea vreme să intre cu celelalte Biserici de Răsărit ca, de comun acord, să ia o hotărâre definitivă şi generală.

Înaltul prelat a încheiat: ,,Dacă celelalte Biserici vor fi de acord cu hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii noastre şi vor adopta noua Pascalie, atunci credincioşii nu vor mai avea nimic de obiectat, deoarece măsura va fi generală pentru întreaga Ortodoxie.

Dacă celelalte Biserici n-ar fi de acord cu hotărârea Sinodului nostru, n-am avea decât să ne supunem dispozițiunilor cu caracter de ecumenicitate ce s-ar lua. În acest caz, Sinodul nostru, prin revenirea asupra Pascaliei, n-ar face decât să se încline în fata unei hotărâri luate printr-o conlucrare generală şi, deci, de o autoritate indiscutabilă”.

* * *

Şedinţa Sfântului Sinod s-a ridicat la ora 8 şi jumătate seara, fără a se lua vreo altă hotărâre decât aceea de a se întocmi un nou referat în care să se ţină seama de cele discutate. Acest referat va fi dezbătut în şedinţa ce se va ține tot la patriarhie, mâine, joi, la ora 4 după amiază.

Astăzi de dimineață Sfântul Sinod se va întruni în sala de şedinţe din palatul sinodal spre a rezolva diferite chestiuni curente.

 

[1] Ioan Popescu-Mălăeşti (1874-1953), cadru universitar la Facultatea de Teologie din Bucureşti, catedra de Vechiul Testament, Arheologie biblică şi Limbă ebraică (1907-1939), şi decan al acesteia (1929-1933; 1936-1938).

[2] În România,

– în 1926, în loc să se serbeze pe 19 aprilie stil vechi/2 mai, Paştele a fost prăznuit pe 4 aprilie stil nou;

– în 1929, în loc să se serbeze pe 22 aprilie stil vechi/5 mai, Paştele a fost prăznuit pe 31 martie stil nou.

În ambii ani, Biserica Ortodoxă Română – de una singură, restul lumii ortodoxe respectând Pascalia iuliană [sau alexandrină] – a prăznuit Paştele înaintea Paştelui evreiesc.

A se vedea amănunte în Chestiunea calendarului, întrebarea: Ce a hotărât Sinodul român cu privire la data Sfintelor Paşti ?

[3] Aurel Vlad (1875-1953), avocat, om politic, membru de frunte al Partidului Național Român din Transilvania. După 1918, el ocupă mai multe demnități în cadrul guvernului. În 1929 era ministru al Cultelor şi Artelor.

[4] Stancu Brădişteanu (1881-?), licențiat în teologie şi drept, funcționar superior în cadrul Ministerului Cultelor şi Artelor.

You may also like...