Sfaturi de ţinut minte (XVIII)
Sfaturi de ţinut minte (XVIII)
de Sfântul Dimitrie al Rostovului
Osândirea
Celor cu nărav de fariseu, care se socotesc drepți, nimeni nu le poate fi pe plac cu nimic, pentru că ei și pe sfinți îi socotesc între păcătoși, iar pe păruții păcătoși sunt gata să-i trimită în iad chiar înaintea Înfricoşătoarei Judecăţi a lui Hristos. Tocmai despre unii ca aceștia, care se socotesc drepți, Domnul nostru zice cu durere în inimă: Cu cine voiu asemăna pre neamul acesta ? … Că a venit Ioan, nici mâncând, nici bând, şi ei zic: drac are. A venit Fiul Omului, mâncând şi bând, şi zic: iată om mâncător și băutor de vin, prieten vameșilor şi păcătoşilor (Matei 11, 16, 18-19). Pe Ioan, care era înger în trup, îl numeau îndrăcit, iar pe Fiul lui Dumnezeu, care nu a săvârşit nici un păcat, nici nu s-a aflat vicleşug în gura Lui (potrivit II Petru 2, 22), L-au socotit împreună cu cei fără de lege. Şi atunci, cu cine voi asemăna neamul acesta, Hristoase, Mântuitorul meu ? Porunceşte-mi mie, zidirii Tale stricăcioase, să caut în dumnezeiasca Ta Scriptură: cu cine voi asemăna neamul acesta stricat şi cârtitor ?
Cei cu nărav de fariseu, care se socotesc drepți, iar pe ceilalți îi osândesc, seamănă cu tăunii pe care Dumnezeu i-a adus asupra Egiptului şi care au fost o încercare atât de grea și crâncenă pentru egipteni, încât Scriptura spune chiar: S-a prăpădit pământul de musca cea câinească (Ieşirea 8, 24).
Cel ce îşi osândeşte aproapele este un câine care latră, căci câinele latră la toți trecătorii, la buni şi la răi deopotrivă. Câinele îl muşcă nu numai pe cel care-l întărâtă și-l necăjeşte, ci și pe cel care nu i-a făcut nici un rău. La fel şi cel care osândește: nu-i osândește numai pe cei vinovați de vreun păcat, ci și pe cei nevinovați. El, ca un câine, muşcă şi sfâşie cinstea și slava aproapelui său.
Tăunii sunt cuvintele celor ce osândesc. Tăunii, aşezându-se nu numai pe răni, ci și pe trupul sănătos, îi muşcau pe egipteni foarte dureros, chiar până la sânge: şi cuvintele defăimătoare ale celor ce osândesc, ponegrind nu numai păcatele, ci și faptele bune omeneşti, muşcă, dacă nu până la sânge, cel puțin până la lacrimi și suspinări. Și după cum țara Egiptului pierea cândva de tot din pricina tăunilor, aşa va pieri acum și cea creştinească din pricina oamenilor cu nărav de câine, din pricina vorbelor lor rele. Cu greu se va găsi între cei care stau de față vreunul care să nu-şi muşte astfel aproapele. Va pieri, zic, țara creștinească, fiindcă toți oamenii de acest soi vor fi osândiți la pierzarea veşnică.
Fariseule orb ! Tu crezi că te-ai suit până la cer, dar stai în mijlocul pierzării. Te crezi om bun, însă de fapt eşti doar un câine care latră împotriva aproapelui. Tu nu te vezi și nu înțelegi năravul tău câinesc. Cel împotriva căruia latri și pe care îl sfâşii este om, pe când tu ești câine, şi vorbele rele ce ies din gura ta sunt tăuni.
După tăuni, cu cine voi mai asemăna neamul acesta ? Îl voi asemăna, dimpreună cu Eclisiastul, unui şarpe mic, ce se târăște prin iarbă şi prin vreascuri şi muşcă pe neașteptate. Eclisiastul spune aşa: De va muşca şarpele întru tăcere, nimic decât el mai puţin are cel ce huleşte în taină (Eclisiastul 10, 11). Altfel spus, cel care-l osândeşte într-ascuns pe aproapele său nu se deosebeşte nicidecum de un şarpe care înfige pe neașteptate în trupul omului colții săi veninoși, așa cum l-a muşcat cândva de mână pe Sfântul Apostol Pavel o viperă, însă apostolul n-a pățit nimic, scuturând vipera în foc (potrivit Faptele Apostolilor 28, 3-5).
De ce se aseamănă unui şarpe cel care-şi hulește și îşi osândeşte aproapele ? Fiindcă precum colții şarpelui străpung cu ușurință, de abia se simte, dar totodată varsă în rană otravă groaznică, încât cu o mică împunsătură îl omoară de tot pe om, aşa și cel care osândește, ascuțind limba sa ca un colț de şarpe, are, după cuvântul psalmistului, otravă de şarpe în gura sa (potrivit Psalmi 139, 3), el linguşeşte cu limba sa și totodată aduce cu ea vătămări grele. Pare a vorbi de bine despre alții, dar totodată varsă otrava osândirii în inima celui cu care stă de vorbă, iar prin aceasta duce la păcatul de moarte al osândirii aproapelui și omoară sufletul.
Şarpele muşcă o singură parte a trupului, dar umple de otravă ucigătoare toate mădularele: și cel care își osândește și își defaimă aproapele este la fel de vătămător. El îi sminteşte pe ascultători, îi tulbură pe cei care sunt în pace, destramă unirea, alungă dragostea, înmulțește mânia și vrăjmășia, stârneşte lupte și sfezi și câteodată prăpădeşte case, cetăți și împărății. Printr-un singur cuvânt, cel care-și hulește și își osândește aproapele pricinuiește o întreită vătămare. În primul rând, el vatămă cu un păcat de neiertat propria conștiință, apoi vatămă numele bun și cinstea celui pe care-l vorbeşte de rău și, în sfârşit, îl vatămă pe cel care-l ascultă. Astfel, el omoară dintr-odată doi oameni și pe sine al treilea, sau mai bine zis cel dintâi.
Dar de ce asemăn cu nişte şerpi mici neamul celor ce-şi hulesc şi îşi osândesc aproapele ? Mai bine voi da în vileag năravul lor şerpesc dacă îi voi asemăna marelui şarpe cu şapte capete, a cărui coadă a smuls a treia parte din stelele cerului (Apocalipsis 12, 4). Nu este şarpe mai mare decât şarpele cu şapte capete: nu este păcat mai puternic decât păcatul osândirii aproapelui, fiindcă toate păcatele, ca nişte şerpi mici, au doar un cap, adică pricinuiesc doar pierzarea celui care le face, pe când păcatul osândirii are nu unul, ci şapte capete – şapte pricini pentru care este pierzător.
Cel dintâi cap al şarpelui îi arată pe cei care tǎinuiesc şi nici măcar nu pomenesc faptele bune ale aproapelui. Cel de-al doilea pe cei care osândesc orice faptă bună a aproapelui. Cel de-al treilea pe cei care nu numai că nu recunosc nici o virtute la aproapele lor, ci chiar îl socotesc între cei netrebnici. Cel de-al patrulea pe cei care dau în vileag vreun păcat ascuns al aproapelui. Cel de-al cincilea pe cei care umflă păcatele aproapelui și răspândesc zvonuri rele despre el. Cel de-al şaselea pe cei ce răspândesc minciună despre aproapele, care născocesc păcate săvârşite chipurile de el şi răspândesc zvonuri despre păcate, pe care aproapele nu numai că nu le-a săvârşit, dar nici măcar prin cap nu i-au trecut. Cel de-al șaptelea și cel pe urmă îi arată pe cei care nimicesc de tot bunul nume şi cinstea aproapelui. Vedeți ce groaznic este acest şarpe cu şapte capete, cât de mare este acest păcat al osândirii aproapelui !
Şarpele cu şapte capete pe care l-a văzut Sfântul Apostol Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu era o închipuire a lui antihrist, iar cel ce-şi osândește aproapele este chiar antihrist, după cum zice Sfântul Leontie, episcopul Neapolei: ,,Cel care-și judecă aproapele răpeşte cinul lui Hristos şi Îi este antihrist”. Cel care-și osândește aproapele este tot atât de prieten lui Hristos pe cât Îi este antihrist; el place lui Dumnezeu tot atât pe cât îi place antihrist. El nu este plăcut al lui Dumnezeu, ci urât de El; nu este prieten, ci vrăjmaş. Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu zice aşa: Fiilor, ceasul cel de apoi este; şi precum ați auzit că antihrist vine, şi acum antihrişti mulți s-au făcut; dintru aceasta cunoaștem că ceasul cel de apoi este (I Ioan 2, 18).
Cât de mulți antihrişti de acest fel trăiesc în mijlocul nostru ! Oare nu suntem toți niște antihrişti ? Oare nu trăim toți în nedreptate ? Să privească fiecare în conștiința sa și să vadă dacă este sau nu antihrist.
Norod creştin, care te-ai prefăcut într-o adunătură de antihrişti ! Ce mai avem de așteptat, afară de sfârşitul lumii ? Din aceasta vedem că aproape este ceasul cel de pe urmă. Știți ce sfârşit îl aşteaptă pe antihrist ? Va fi legat şi aruncat în adânc, în iezerul de foc încins. Acelaşi sfârșit îl aşteaptă pe orice om care își osândește aproapele. Ne-am abătut puțin de la șarpe la antihrist, dar nu ne-am rătăcit deloc şi nu am părăsit calea potrivită, fiindcă şarpele este o închipuire a lui antihrist. Cine îşi osândeşte aproapele, acela este în același timp şi şarpe, şi antihrist.
Şarpele pe care l-a văzut Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu a smuls cu coada sa a treia parte din stelele cerului, iar păcatul osândirii a dat pierzării, s-ar putea spune, o treime dintre oamenii îmbunătățiţi, care doreau să strălucească precum stelele cerului. Mulți au fost cei care, hulindu-și și osândindu-și aproapele, au pierit împreună cu toate faptele lor bune.
Nimeni nu se uită la păcatele sale, chiar dacă sunt grele, nu vede bârna din ochiul său (potrivit Matei 7, 3), ci despre sine, chiar dacă este până la grumaz în mocirla păcatului, crede că este om curat şi bun, sfânt şi drept – dar dacă este să-l ia pe alt om bun, chiar dacă acela s-a poticnit într-o privință măruntă de tot, chiar dacă neajunsul vădit în el ar fi cu totul neînsemnat, fățarnicul, nesimțind bârna din ochiul său, îl ponegrește peste tot, peste tot îl face de poveste, peste tot îl osândește.
Nu judecați, ca să nu fiți judecați, a zis Domnul. Că, cu ce judecată veţi judeca, veți fi judecați, şi cu ce măsură veţi măsura, se va măsura vouă (Matei 7, 1-2). Nu judeca nicidecum şi nu răpi cinul Domnului, fiindcă doar El este Judecător – Dumnezeu, care va judeca viii și morții. Iar tu, fiind om pământesc, la tine însuți uită-te, la tine însuți ia aminte, fiindcă și în tine sunt lucruri pentru care ești vrednic de judecat, tu însuți ai de aşteptat judecată pentru ceea ce ai făcut, tu însuți ai săvârșit rele, dar te arunci cu obrăznicie asupra altuia. Dumnezeu însă, Cela ce a făcut toate, Însuşi să judece toate, iar tu smerește-te pe sineți.
Nu judeca, de nu vrei să fii judecat. Chiar dacă ai fi preadesăvârşit, pe altul totuşi nu-l judeca; iar dacă osândești, să ştii că eşti supus aceleiaşi judecăţi ca cel care păcătuiește. Dacă tu însuți eşti curat, dar îl osândești pe cel care nu trăiește în curăție, eşti la fel cu cel care săvârșește curvie. Chiar dacă n-ai păcătui nici măcar în cele mărunte, dacă îl osândești cu ură pe cel ce păcătuiește faci același rău ca el și chiar mai mult decât el, răpind și însușindu-ți cinul dumnezeirii.
Nu te uita la păcatele altora, ci la răutățile tale uită-te, fiindcă nu pentru păcatele tale vei fi tras la răspundere, ci numai pentru ale tale o să dai seama. Nu ai nici o nevoie să cercetezi cum trăiesc ceilalți, cum păcătuiesc, ci ia aminte la tine însuți ca să placi lui Dumnezeu, ca să urmezi viețuirii sfinților, ca lucrarea ta să fie plăcută Domnului. Omul care îi osândeşte pe ceilalți este ca o oglindă amăgitoare: răsfrânge chipul tuturor, dar pe sine nu se vede; sau ca o baie murdară, care pe toți îi spală, dar ea însăşi stă în mocirlă. Și cel care îi judecă pe alţii se uită la toți ca să vadă care cum mănâncă, cum bea, cum păcătuieşte – toate le vede, dar pe sine nu se vede. Fiecare vrea ca nimeni să nu știe păcatul lui, să nu se uite la el, să tacă, dar el însuşi pe toți îi ponegreşte cu îndrăzneală, îi judecă şi îi cleveteşte.
Nu osândi şi nu te mira de păcatul omenesc, ci miră-te dacă cineva va putea scăpa în vremea de acum de cursele vrăjmăşeşti, dacă cineva se va putea păzi curat înaintea lui Dumnezeu, că diavolul, ca un leu răcnind, umblă căutând pre cine să înghită (I Petru 5, 8), se sârguiește pentru pierzarea oamenilor, vrea ca nimeni să nu scape de cursele lui. Așadar, adu-ți și tu aminte de păcatele tale, căci mult păcătuieşti chiar dacă nu vrei, și ceea ce urăști, aceea faci cu râvnă, de voie și de nevoie eşti robit păcatului, de voie și de nevoie cazi în fărădelege.
Nu-l osândi pe cel ce păcătuiește, nu răpi judecata lui Dumnezeu, nu fi potrivnic Lui în ceea ce Hristos a pus deoparte pentru Sine. Chiar dacă vezi cu ochii tăi cum cineva păcătuiește, nu-l defăima și nu-l judeca în trufia ta, ca să nu ai de pătimit și tu pentru aceasta, căci cel ce judecă pe cineva în vreo privință va suferi el însuşi negreşit. Tu acoperă păcatul lui cu milostivire, îndreaptă cu iubire de oameni, dacă poți, călcarea lui de lege, iar dacă nu poți osândește-te în tăcere pe tine însuți, căci ai destule fapte rele ca să nu ți se cadă a te uita la păcatele altuia.
Ce vezi ştercul cel ce este în ochiul fratelui tău, iar bârna care este în ochiul tău nu o simţi ? (Matei 7, 3) Vezi păcatele altora, dar pe ale tale le treci cu vederea. Aşadar, nu osândi pe nimeni, ca să nu fii osândit ca fariseul. Să nu zici cum zicea acesta în orbirea sa: Dumnezeule, mulțumescu-ţi, că nu sunt ca ceilalți oameni, răpitori, nedrepți, preacurvari, sau ca și acest vameş (Luca 18, 11), fiindcă cel osândit de el a plecat îndreptat, pe când fariseul, care l-a judecat în trufia sa, a fost osândit. Să nu crezi că toți sunt păcătoși și numai tu ești drept, că toți sunt răi și doar tu eşti bun. Nu-i judeca pe alţii, ci judecă-te numai pe tine însuți; nu-i defăima pe alţii, ci pe tine însuți să te socoți mai rău decât toți, fiindcă pe nimeni nu cunoşti atât de bine cum te cunoști tine însuți, nu poți să știi păcatul altuia aşa cum știi păcatele tale.
Chiar dacă vei vedea un om foarte rău, să nu-l osândești și să nu zici că este vrednic de iad, ci lasă în seama lui Dumnezeu cele neştiute de către oameni. Dumnezeu știe soarta lui, ca Cel ce a zidit toate, are stăpânire să mântuiască ori să piardă pe cine vrea, și va rândui precum Însuşi ştie, fiindcă este Dumnezeu Atotputernic.
