Cuvinte despre pocăinţă şi moarte (III)
Cuvinte despre pocăinţă şi moarte
Că nu trebuie creştinul să se teamă de moarte, ci să
se pregătească pentru ea prin pocăinţă şi mărturisire (III)
24. Dar ca să vă convingem despre pocăinţă şi din exemple, este necesar să amintim şi câteva istorioare de suflet folositoare şi mântuitoare.
(1) Un frate oarecare, biruit fiind de demonul curviei, se afla săvârşind păcatul în fiecare zi, dar în fiecare zi se afla cerând îndurare de la Stăpânul său prin rugăciuni şi lacrimi. Dar acestea făcând, iarăşi ademenit de răul obicei, săvârșea păcatul. Iar apoi după ce săvârșea păcatul alerga la biserică şi acolo, văzând preacinstitul şi preacuviosul chip al Domnului nostru Iisus Hristos, se arunca pe sine înaintea Lui cu amare lacrimi şi zicea: ,,Miluieşte-mă, Doamne, pe mine, pătimaşul şi necuratul, şi ridică de la mine ispita aceasta, care mă stăpâneşte. M-am biruit, Stăpâne, de ea, și m-am robit, ticălosul, şi nu pot să-mi ajut mie, nici să mă izbăvesc de ea fără ajutorul Tău. Nu mai am ochi, Bunule, ca să mi-i ridic cu îndrăznire la sfântul Tău chip şi nu pot să-l privesc fiindcă sunt întunecat de amărăciunea patimilor şi sunt cu totul ruşinat. Ci Tu Însuți vino grabnic, Cela ce nu ții minte răul, Te rog, să mă scoți și să mă mântuieşti pe mine, cel ce scap la Tine”. Acestea zicându-le iarăşi, ieşind din biserică, cădea în același noroi, şi totuşi nici nu deznădăjduia, ci ducându-se iarăşi în biserică rostea aceleaşi lucruri cu cele de mai înainte către Domnul cel iubitor de oameni.
(2) Şi făcând așa destui ani, nu înceta nici din a păcătui, nici din mărturisire, ba adeseori îndrăznind îşi dădea cuvântul cu jurământ către Iubitorul de oameni, zicând: Pe Tine, Doamne, Te pun chezaş de acum înainte, că voi tăia spurcatul obicei și nu mă voi mai duce la păcat niciodată. Numai iartă-mi, Preabunule, cele pe care de la început şi până acum le-am păcătuit”. Dar după ce a făcut aceste înfricoşate juruințe, iarăşi s-a aflat săvârşind lucrarea lui cea rea și nu-i era de ajuns lui fărădelegea întinăciunii pe care o săvârșea, ci a căzut ticălosul şi în jurământul strâmb. Era, aşadar, a vedea nesfârşita bunătate a lui Dumnezeu și iubirea Lui de oameni, răbdând fără ținere de minte a răului nemăsurata călcare de lege a fratelui şi căutând, din mulțimea milelor Sale, pocăința lui, ca unul care niciodată nu va fi tăiat cu adevărat lucrarea lui spurcată. Căci nu numai de un an petrecea în aceasta, de 2, de 3, ci de 10 ani şi chiar mai mult de atât.
(3) Este, aşadar, a ne înfricoşa şi a ne minuna cu adevărat de îndurările cele bogate ale lui Dumnezeu, cum de fiecare dată îndelung rabdă şi este bun, răbdându-ne cumplitele noastre nelegiuiri, ale noastre, ale ticăloşilor şi aşteptând întoarcerea noastră. Iată deci şi aici: acesta curvind şi jurându-se cu cumplite juruințe se afla mincinos, căci făgăduia înaintea Domnului să nu mai facă păcatul şi îndată ieșind din biserică se afla călcător de jurământ şi dezlegând juruințele făcute alerga spre păcat, iar Dumnezeu răbda şi îndelung răbda din neasemuita Lui iubire de oameni, trecând cu vederea cuvântul proorocului: Pierde-vei pre toți cei ce grăiesc minciună (Psalmi 5, 7).
(4) Într-una din zile pe când se întâmpla aceasta, după ce săvârșise păcatul obişnuit (căci nemincinos este cel ce a zis că ,,obiceiul este ca o datorie”, odată ce s-a obişnuit cineva, face păcatul și fără de voie și, chiar nevoind, este tras la păcat cu de-a sila ca un datornic), a venit iute, aşadar, după ce a săvârşit păcatul în biserică şi aruncându-se la pământ se ruga lui Dumnezeu cu plângere și tânguiri ca să facă milă cu el şi să-i dea mână de ajutor, ca să-l scoată din întinăciunea păcatului. Dar văzând diavolul că nimic nu foloseşte (căci cele pe care le uneltea el prin păcat, pe acestea acela prin pocăință le dezlega), fără să se rușineze i s-a arătat lui în chip văzut, intrând în biserică în spatele lui şi stând înaintea ușilor, când l-a văzut pe acela zăcând jos şi plângând, întorcându-şi faţa de la el, a strigat către cinstit chipul Domnului nostru lisus Hristos, zicând: ,,Ce este mie şi ţie, Iisuse ? (Marcu 5, 7) Compătimirea lui Iisus cea nesfârşită. M-ai biruit și m-ai trântit la pământ din mulțimea milelor Tale şi din nemăsurata Ta bunătate. Pentru ce îl primeşti pe acest curvar, spurcat, risipitor şi întunecat, care minte în fiecare zi şi-şi bate joc de puterea Ta şi disprețuiește stăpânirea Ta, neîntemeindu-se pe cuvântul adevărului (potrivit Evrei 13, 4). Pentru ce, aşadar, nu îl arzi pe el prin fulgerul Tău cel înfricoşat, ci îl rabzi îndelung şi-l suferi atât ? Căci Tu, precum auzim, vei judeca şi pe curvari şi pe adulteri şi pe toți păcătoşii îi vei pierde. Cu adevărat nu eşti drept judecător, ci judeci cum Îți place, în chip mincinos și dreptate nu se face. Și pe mine, pentru mica abatere a înălțării de sine, m-ai aruncat de sus jos din cer şi nu m-ai cruțat deloc, iar pe acesta, curvar şi mincinos şi desfrânat fiind, îl primeşti cu bunăvoinţă şi îți pleci urechea la rugămințile lui, răbdându-l pe el atât de îndelungă vreme. Unde este dreptatea că abia ieșind din necurăția lui, prin lacrimi te înduri de el şi nu-l lepezi, ci te grăbeşti să-l miluiești pe el ? Pentru ce oare Te mai numesc pe Tine Preadrept Judecător, la față căutând şi judecând cu nedreptate ?”
(5) Acestea le zicea diavolul cu multă amărăciune înverşunându-se, încât şi flăcări cu fum ieşeau din nările lui. După acestea se face un glas din jertfelnic ca un tunet, zicând către el: ,,O, diavol viclean şi pierzător, nu te-ai săturat cu voia ta cea vicleană, că întreaga lume ai înghițit-o, dar şi pe cel ce se lipeşte de negrăita milă a milostivirii Mele te-ai sârguit să-l răpeşti şi să-l înghiți, netrebnicule ? Ai tu atâtea greşeli ale lui, încât să le pui în balanță cu cinstitul sânge pe care, spânzurat fiind pe cruce, l-am vărsat pentru el (potrivit I Petru 1, 19) ? Iată străpungerea Mea, moartea și sângele Meu au pătimit împreună cu el nelegiuirile lui. Cu nedreptate judec, blestematule ? Tu nu îl alungi pe el când vine la păcat, ci îl primeşti cu bucurie, nădăjduind să-l câştigi pe el și nu te scârbeşti de el, ci nădăjduieşti să-l moşteneşti şi Mă învinuiești pe Mine că primesc cu ușurință propria mea făptură ? Pentru care şi om M-am făcut din multă iubire de oameni, şi am primit moarte pe cruce. Eu care am poruncit lui Petru să ierte celui ce i-a greşit de 70 ori câte 7 pe zi (potrivit Matei 18, 22), nu cu atât mai mult voi pătimi împreună cu el şi Îl voi milui pe el, Cel ce sunt bun şi din fire milostiv ? Da, cu adevărat, fiindcă aleargă la Mine, nu Mă voi întoarce de la el, până ce nu îl voi moşteni pe el. Căci pentru risipitori şi pentru cei fără de lege şi pentru păcătoşi Eu M-am răstignit și palmele Mele cele fără de prihană pe cruce le-am întins (potrivit Romani 10, 21), pentru ca cel ce vrea să se mântuiască să afle scăpare şi să se mântuiască. Căci de la nimeni nu Mă voi întoarce, nici nu îl voi alunga dacă va alerga la bunătatea Mea, chiar dacă de zece mii de ori pe zi ar intra cineva și ar ieşi şi se va apropia de Mine, că nu am venit să chem pre cei drepți, ci pre cei păcătoşi la pocăință (Matei 9, 13; Marcu 2, 17; Luca 5, 32)”.
(6) Când s-a făcut acest glas, era diavolul tremurând, neputându-se mişca. Şi iarăşi a venit glasul a doua oară, zicând: ,,Ascultă, înşelătorule, despre Cel pe care îl învinuiești. Eu drept sunt şi dreptatea am iubit (potrivit Psalmi 10, 7) şi în ceea ce îl voi găsi pe om, în aceea îl voi şi judeca (potrivit Iezechiil 18, 30). Iată, aşadar, l-am găsit pe acesta în pocăinţă şi mărturisire zăcând la picioarele Mele şi arătându-se biruitor al tău. Voi lua aşadar duhul lui și îl voi încununa ca pe al unuia dintre sfinți, fiindcă în toți aceşti ani a răbdat fără să deznădăjduiască de mântuirea lui, dobândit în chip vădit nădejdea în bunătatea Mea, iar tu priveşte cinstea acestui suflet şi crapă de pizma şi invidia ta, ticălosule !”
(7) Aşadar, zăcând fratele cu fața la pământ plângând și tânguindu-se şi-a dat duhul. Și îndată urgia Domnului a căzut asupra lui satan ca un foc arzând şi l-a mistuit pe el pentru neruşinarea lui.
(8) De aici învățăm să nu deznădăjduim de mântuirea noastră, ci să căutăm fără ruşine mila Stăpânului, căci oricât de multe ar fi păcatele noastre, întotdeauna au un liman, dar mila lui Dumnezeu este nemăsurată. Fărădelegile noastre sunt ca nişte cărbuni de foc, dar mila Domnului, ca noianul mării de largă. Aşadar, câți cărbuni va stinge noianul cel mare al milei Lui ? Şi aşa cum un pumn de nisip care cade în mare dispare, tot aşa păcatele oricărui trup pier în mulțimea îndurărilor Sale. Căci nu poate fi biruită bunătatea Făcătorului de răutatea făpturilor Lui. De aceea şi unul dintre sfinți zice: ,,Să nu îndrăzneşti să-L numeşti pe Dumnezeu drept”, căci dreptatea Lui nu se arată în faptele noastre. Căci dacă ar fi doar drept, care dintre noi toți s-ar mântui ? Dar acum, dreptatea Lui este biruită de bunătatea Lui şi faptele noastre nu sunt răsplătite după merit. Vezi pe fiul acela risipitor cum după ce a mâncat toată averea părintească, numai fiindcă a zis greşit-am, a fost întors la cinstea de fiu de mai înainte ? (potrivit Luca 15, 21). Tot aşa cel ce a venit în cel de-al unsprezecelea ceas este socotit împreună cu cei ce au trudit de dimineață de mila Stăpânului casei (potrivit Matei 20, 1-16), tot aşa tâlharul pentru un singur cuvânt moşteneşte Raiul (potrivit Luca 23, 43) și mulți dintre cei ce au săvârșit toată răutatea, numai fiindcă s-au întors la Domnul, au dobândit mântuirea. Căci Dumnezeu este preabun şi nu ține minte răul, cerând numai îndreptarea noastră şi tăierea răutății și astfel cu iubire de oameni izvorăşte mila Lui revărsându-se.
(9) Aşadar, să ne silim pe noi înșine, vă rog, la mărturisire, căci Împărăția cerurilor se sileşte, şi silitorii o răpesc pre ea (Matei 11, 12). De câte ori vei cădea, ridică-te, de câte ori vei păcătui, întoarce-te. Aleargă la biserică, suspină, lăcrimează, bate-ți pieptul, osândeşte-te pe sineți, smerește-te înaintea Domnului Dumnezeului tău, pocăindu-te şi mărturisindu-te, cu trudă şi durere, și vei avea iertare. Nimeni nu te alungă din biserică, nimeni nu te respinge, nimeni nu te leapădă, decât numai diavolul. El înfige cuiul deznădejdii, pizmașul și urâtorul de oameni, sfătuindu-te unele ca acestea: ,,Ai păcătuit, zice, de multe ori ai căzut, încercând multe şi nu ai putut ajunge la măsurile virtuții. Nu vei putea să te depărtezi de păcat. Te-ai înfrânat și iarăși ai căzut, te-ai păzit în chip vrednic, și iarăși ai nelegiuit … Pentru ce te înşeli, omule ? Aşadar, încetează, că în zadar te trudești, măcar satură-te de păcat. Da, nu poți să dobândești cele de dincolo, măcar de cele pământeşti să nu te lipsești, să nu pierzi plăcerile şi desfătările lumii, curvia, dezmățul, beția, râsul, cântecele cele desfrânate, şi într-un cuvânt, toate desfătările cele trupeşti”. Acestea le zice vrăjmaşul.
(10) Dar tu îngrădeşte-ţi, iubite, urechile inimii şi nu-l asculta pe cel ce însetează după pierzania noastră, ca să nu te ia cu el, prin gândurile lui deşarte, înşelătorul și amăgitorul, dar spune către el cu îndrăznire: „Dumnezeu te va nimici pe tine cu toate gândurile tale, o, diavole ! De Domnul Dumnezeul meu eu niciodată nu mă voi depărta, nici nu voi părăsi nădejdea mântuirii mele, atât timp cât trăiesc, cunoscând întocmai mulțimea milei şi milostivirii Lui. Dar tu, dacă iarăşi vei putea, iarăşi vei fi biruit şi sfatul ce-l vei sfătui împotriva mea, risipi-l-va Domnul”.
(11) Căci niciodată de nimic nu Se mânie Dumnezeu decât de aceasta, că atunci când cădem, nu alergăm la El. Căci zice: Fie, ai căzut. Dar de ce nu ai venit la bunătatea Mea, ca să te îndrept pe tine, cel gârbovit ? (potrivit Ps. 144, 15; 145, 8). Pentru ce nu vii de îndată să-Mi vorbeşti prin rugăciune şi mărturisire ? Oare te alung şi Mă întorc de la tine ? Oare Mă scârbesc şi nu te primesc ? Vino la Mine, făptura Mea cea bună şi iubită. fără teamă şi nu te spăimânta. Oare te ocărăsc ? Oare îți voi închide milele Mele ? Oare nu Eu vă rog şi strig: Veniți către mine toți cei osteniți și însărcinaţi, şi eu vă voiu odihni pre voi (Matei 11, 28) ? Nu ca un Tată te aștept și ard ca să văd mântuirea și pocăința ta ? Pentru ce atunci, când păcătuieşti, nu alergi la bunătatea Mea ? Pentru ce, când greşeşti, nu vii la Mine, Cel atotmilostiv ? Oare nu am puterea să te iert ? Nu cumva Mă tem de cineva ? De aceea Mă mânii Eu, de aceea întristându-Mă, pedepsesc și osândesc spre învățătură, fiindcă păcătuind şi putând să vă pocăiți și să fiți mântuiți, nu vreți, fiindcă greșind ca oameni slabi şi neputincioşi nu vă înțelepțiți ca să vă îndreptați, ci adăugați în chip fără de minte rău la rău şi la păcat adăugați mândria și deznădejdea.
Cât de mult i-am răbdat pe uriaşii aceia în zilele lui Noe, cât timp arca a fost construită de el (potrivit Facerea 6, 4 şi urm.; I Petru 3, 20) ? Cât nu i-am rugat să se întoarcă și să se pocăiască și nu au luat aminte, până ce a venit potopul și i-a pierdut pe toți … (potrivit Luca 17, 27; Matei 24, 39) Şi a fost cumva vina Mea ? Nicidecum. Ci a fost vina lor pentru faptul că pătimeau incurabil și erau nevrednici de iubirea de oameni. Iarăși în privința sodomiților, câte nu am răbdat pentru necurăția lor, desfrânarea și spurcăciunea cea împotriva firii şi nici măcar 10 la număr din neamurile lor şi din atâta mulțime de oameni nu s-au aflat înfrânându-se ? De aceea i-am și prefăcut în cenuşă, fiindcă nici nu mai puteam suferi duhoarea fărădelegii faptei lor (potrivit Facerea 18, 32). Mai presus de fire sunt îndelung răbdător, dar când voi vedea nevindecată răutatea, atunci și fără să vreau aduc tăierea. Căci atunci când un mădular este putred, adeseori şi fără de voie medicul îl taie.
