Sfaturi de ţinut minte (XVII)

Sfaturi de ţinut minte (XVII)

de Sfântul Dimitrie al Rostovului

Episodul anterior

 

Ochii trupeşti şi cei duhovniceşti

Omul, care a fost zidit de Dumnezeu din trup și duh, are și ochi trupeşti, şi ochi duhovniceşti. Ochi trupeşti are asemenea cailor, câinilor, furnicilor şi celorlalte vietăți din văzduh, din apă și de pe pământ, pe când ochi sufleteşti are asemenea îngerilor lui Dumnezeu şi Însuşi Domnului Dumnezeu, care este Duh, iar nu trup. Lucrarea ochilor trupești este de a vedea cele trupești și materiale, pe când a celor duhovniceşti este duhovnicească. Drept aceea, după cum cel ce nu are ochi trupeşti este orb cu trupul, tot aşa cel ce s-a lipsit de ochii duhovniceşti este orb cu sufletul sau cu duhul. De lumina ochilor sufleteşti este lipsit omul a cărui inimă sau minte se întunecă de răutatea păcatului. Sfântul Ioan Gură de Aur spune aşa: ,,Orbirea duhovnicească este răutatea inimii, căci precum orbul nu poate vedea strălucirea luminii, nici omul rău nu poate înțelege tainele bunei credințe”.

Aşadar, orbul duhovnicesc nu este altul decât omul păcătos, care, rupându-se de lumina de Sus, suferă bezna pedepsei sale. Ochii duhovniceşti ai păcătosului sunt orbiți prin simțurile trupești, prin care, ca prin nişte uși sau ferestre, vrăjmaşii sufletului – lumea și demonul dimpreună cu trupul care le ajută acestora – la început îl orbesc cu săgețile lor, iar pe urmă îl și omoară. Dacă sufletul nu se va strădui să închidă aceste uși și ferestre ale cetății sale, nu va primi tămăduirea ochilor săi de la Doctorul cel ceresc.

Sfântul Apostol Pavel spune: Trupul pofteşte împotriva duhului (Galateni 5, 17). Cu adevărat, și ochiul trupesc pofteşte împotriva celui duhovnicesc, ca să-l orbească, și mulți și-au pierdut ochii duhovniceşti prin văzul ochilor trupeşti.

Cum s-au întunecat cu mintea întru început Adam şi Eva din pricina demonului, înainte-stătătorului întunericului ? Clevetitorul diavol a lucrat cu viclenie şi în Eden: el nu s-a înfățișat cu chipul său înaintea Evei ca să stea de vorbă cu ea, ci s-a ascuns sub chip străin, s-a folosit de chipul şarpelui ca să nu i se dea în vileag uneltirile și răutatea cea plănuită. Când demonul i-a zis Evei: Nu veți muri cu moarte. Că ştie Dumnezeu, că ori în ce zi veţi mânca dintr-însul (din pomul oprit), se vor deschide ochii voştri şi veţi fi ca nişte dumnezei cunoscând binele şi răul. Şi a văzut femeia, că bun este pomul la mâncare şi plăcut ochilor la vedere, şi cum că frumos este a cunoaşte; şi luând din rodul lui a mâncat şi a dat şi bărbatului său şi a mâncat cu dânsa. Şi li s-au deschis ochii amândurora şi au cunoscut că erau goi; şi au cusut frunze de smochin şi şi-au făcut acoperământuri (Facerea 3, 4-7).

Ce înşelare diavolească ! Li s-au deschis ochii nu ca unor dumnezei, ci ca unor păcătoși: li s-au deschis ca să vadă pedeapsa, nu harul, ca să cunoască ruşinea, nu ca să vadă cinstea, ceea ce şi înseamnă orbirea sufletească. Li s-au deschis ochii asupra pomului frumos, și pentru aceasta s-au făcut nevrednici să vadă toată frumusețea Raiului şi a cerului. Li s-au deschis ochii asupra mărului, dar s-au închis de la vederea Dumnezeului lor, fiindcă îndată s-au ascuns Adam şi Eva de fața Domnului Dumnezeu între pomii Raiului. Li s-au deschis ochii, dar şi-au închis Raiul şi cerul, fiindcă au fost lipsiți de amândouă. Mai bine ar fi fost să-şi închidă ochii şi să-i întoarcă de la pomul acela, fiindcă atunci ar fi stăpânit Raiul ca pe o patrie și ar fi avut deschise porțile cerului nu numai pentru sineși, ci și pentru noi toți, care ne tragem din ei.

Prin ochii trupeşti s-a orbit și mintea tuturor oamenilor din lume care au trăit până la potop, fiindcă au văzut fiii lui Dumnezeu (fiii lui Sit) că fiicele oamenilor, fiicele neamului blestemat al lui Cain, sunt frumoase (potrivit Facerea 6, 2), s-au înşelat şi s-au amestecat cu ele. Domnul a toată făptura, mâniindu-Se, a abătut din această pricină potop asupra întregii lumi şi a dat pierzării tot ce era viu, afară de cei ce s-au mântuit în chivotul lui Noe.

Privind cu viclenie la frumusețea chipurilor femeieşti şi bărbăteşti, necredincioșii sodomiteni au ajuns la asemenea desfrânare încât își făceau poftele unul cu altul și au cutezat chiar asupra îngerilor înşişi, care veniseră în cetate de la Avraam, fapt pentru care au fost pedepsiţi nu numai cu orbire, încât nici n-au mai văzut porțile, ci și cu aceea că tot ținutul Sodomei, cu cinci cetăți mari, a fost ars cu foc şi pustiit.

Cu ochii cei trupeşti a adus și proorocul împărătesc întunecime asupra ochilor săi duhovniceşti, fiindcă atunci când umbla în casa sa a văzut-o pe fereastră pe Virsavia, soția lui Urie, care se îmbăia, şi înşelându-se de frumusețea ei a uitat de cinstea sa împărătească, nu a mai văzut chemarea sa proorocească, a trimis după ea și a preacurvit cu ea.

Dina, fiica lui Iacov, care a dorit să-şi sature ochii trupeşti cu vederea celor de alt neam, s-a dus în cetate ca să privească la fiicele locuitorilor ei, a rănit cu frumusețea sa inima și a întunecat cu înşelarea sa ochii minții lui Sihem, fiul lui Emor, care, văzând-o și apucând-o, a necinstit-o. Pentru aceasta, frații Dinei, aprinzându-se de mânie, au năvălit asupra cetății, au căsăpit mulți nevinovați pentru cel unul vinovat, au jefuit tot ce era în ea, oile, boii și asinii lor, au luat tot ce era în cetate, în case şi în țarină, toată agonisita lor, toate vasele lor, le-au robit femeile (potrivit Facerea 34).

Cu privirea rea a ochilor trupești și-au orbit mintea şi cei doi bătrâni care erau judecători ai fiilor lui Israil în Vavilon. Aceştia au văzut-o într-ascuns pe Susana cea frumoasă şi evlavioasă atunci când se îmbăia goală în curtea soțului ei, au simțit poftă față de ea, și-au stricat mintea şi şi-au abătut ochii de la cer, nu şi-au amintit judecata dreaptă. Au năvălit asupra ei când era singură ca s-o spurce, dar ea a ales mai degrabă moartea decât săvârşirea preacurviei. Atunci au răspândit clevetire, au adus martori mincinoși și au osândit-o la moarte, însă cu ocrotirea lui Dumnezeu, prin judecata Proorocului Daniil, s-au arătat vrednici de moarte şi au fost ucişi de norod (potrivit Istoria Susanei).

Cu ochii trupești și-a pierdut mințile și Irod cel nelegiuit, fiindcă privind la frumusețea fiicei spurcatei sale soațe și la dănțuirea ei l-a dat la tăiere pe proorocul nevinovat, pe Sfântul Ioan Înainte-Mergătorul (potrivit Matei 14, 6-11).

Dansul Salomeei înaintea lui Irod

Biserica Sfinţilor Apostoli din Thessaloniki, cea de-a doua jumătate a secolului al XIV-lea

Ştiind prea bine aceasta, Dreptul Iov îşi închidea ochii ca să nu privească la femei, fiindcă spune despre sine: Legătură am făcut cu ochii mei, şi nu voiu căuta spre fecioară (Iov 31, 1), iar proorocul împărătesc, primind prin pocăință tămăduirea orbirii de mai înainte, striga cu osârdie către Dumnezeu ca să-i abată ochii de la deşertăciunile acestei lumi: Întoarce ochii mei să nu vază deşertăciune; în calea ta mă viază (Psalmi 118, 37). Preaînțeleptul Solomon nu şi-a întors ochii de la femeile străine, şi-a luat soațe dintre femeile de alt neam, care l-au scos din minți atât de mult, încât a început să înalțe temple pentru idolii lor și să facă acolo închinăciune: a făcut templu înalt lui Hamos, idolul moavit, pentru idolul amoniților și pentru Astarte, urâciunea cea spurcată a Sidonului, pe muntele din fața Ierusalimului (potrivit IV Împăraţi 23, 13). Ce sminteală ! Preaînțeleptul a înnebunit, cel văzător s-a lipsit de ochi şi a orbit văzul minții sale !

 

Orbirea sufletească

Ochii sufleteşti sunt orbiți de orice păcat de moarte, care în parte se iartă; în parte zic, fiindcă păcatul este pe atât de rău, pe cât de mult împiedică lucrarea harului dumnezeiesc, care este lumina sufletului, iar întrucât orice om este păcătos, oricine suferă de orbirea deplină sau în parte a ochilor sufleteşti. Orbirea cea în parte poate fi lecuită cu ușurință, pe când cea deplină cu mare greutate.

Dacă va întreba cineva cum se alungă această beznă, voi răspunde: cel orb cu mintea să șadă lângă calea credinței pravoslavnice și soborniceşti şi să strige cu osârdie către Hristos Dumnezeu: Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă (Luca 18, 38). Dacă poftele trupești încep să-l silească a tǎcea, să strige mai tare: Fiul lui David, miluiește-mă (Luca 18, 39). Atunci Se va opri Doctorul cel ceresc, va porunci să fie adus la El prin pocăința adevărată și-i va deschide ochii prin singur cuvântul de dezlegare dat de părintele duhovnicesc. Iată cum are loc luminarea duhovnicească !

 

Sunt două orbiri: una trupească și alta sufletească, cea de-a doua fiind mai rea decât cea dintâi.

Deşi orbirea trupească li se pare rea tuturor fiindcă odată cu lumina răpeşte toate bucuriile vieții, după cuvântul lui Tovit: Ce bucurie pot să am dacă stau în întuneric şi nu văd lumina cerului ? Și totuşi, această orbire este vremelnică, la fel ca viața omenească. Se termină viața, şi după aceea începe omul să vadă lumina cea neînserată.

Nu este rău în această orbire trupească, fiindcă ea aduce folos sufletului şi ajută la mântuire: prin pierderea vederii sunt înlăturate multe prilejuri de păcătuire; inima nu mai poftește ceea ce ochiul nu vede, pe când dacă ajunge ceva prin ochi în inimă nu mai iese de acolo repede …

Iar orbirea sufletească … O, cât de rea şi vătămătoare este aceasta ! Ea răpeşte toată bucuria, toată fericita desfătare a bineplăcuților lui Dumnezeu, odihna tuturor ostenelilor, cununa tuturor nevoințelor, lauda şi răsplata tuturor virtutilor: vederea feței Domnului, fiindcă aceasta este sfârşitul şi limanul a toată calea cea necăjită, pe care creştinul merge numai și numai ca să ajungă a vedea Fața Domnului. Când voiu veni și mă voiu arăta feței lui Dumnezeu. Sătura-mă-voiu când mi se va arăta slava ta (Psalmi 41, 2; 16, 15).

De toate acestea ne lipseşte orbirea sufletească. Necredincioșii nu vor vedea slava Ta, Hristoase Dumnezeule, lucru care este, în sine, mai amar decât orice rău, căci după cum a vedea fața Domnului este lucru mai fericit decât toate fericirile cereşti, aşijderea a nu o vedea este mai crunt decât toate muncile iadului.

Orbirea sufletească este necunoașterea de sine, neprevedere a nenorocirilor viitoare: a morții, Judecăţii, gheenei; de asemenea, este alcătuită din toate păcatele de moarte şi din toate patimile, atunci când se obişnuiește omul cu ele și nu vrea să-și vină în fire. Despre această orbire duhovnicească vorbeşte Scriptura: Au rătăcit, că i-au orbit pre ei răutatea lor. Şi nu au cunoscut tainele lui Dumnezeu, nici au nădăjduit plata dreptăţii (Cartea Înțelepciunii lui Solomon 2, 21-22), și: Şi-au răzvrătit gândul lor, şi şi-au abătut ochii lor ca să nu caute spre cer (Istoria Susanei 10), și: Ochii săi și-au pus ca să-i plece la pământ (Psalmi 16, 11).

Celor orbiți în acest fel Domnul nu le arată faţa Sa, fiindcă scris este la Ieremia: Le voi întoarce spatele şi nu faţa (Ieremia 18, 17). El İşi întoarce de la orbirea noastră ochii Săi luminoşi, zicând: Iar eu întorcând voiu întoarce faţa mea de către ei în ziua aceea pentru toate răutăţile care au făcut (A Doua Lege 31, 18).

Atunci când Domnul Îşi întoarce faţa de la noi, se abat asupra noastră toate nenorocirile, după cum El Însuşi ne arată: Şi mă voiu mânia cu iuţime asupra lor în ziua aceea, şi voiu părăsi pre ei, şi voiu întoarce faţa mea de către ei, şi va fi spre pierzare; şi-l vor afla pre el rele multe şi necazuri (A Doua Lege 31, 17). De aceea se tânguie și David: Ţi-ai întors fața ta și m-am tulburat; întorcându-ţi tu faţa ta, se vor tulbura (Psalmi 29, 7; 103, 30).

Aşadar, să ne sculăm şi să alergăm cu orbirea noastră sufletească la Doctorul cel bun, care luminează pe tot omul, rugându-ne: ,,Având orbiți ochii cei sufleteşti, la Tine, Hristoase, vin ca cel orb din naştere. Nu mă lepăda de la fața Ta. Să nu întorci fața ta de la sluga ta, că mă necăjesc. Ţie a zis inima mea: pre Domnul voiu căuta; căutat-o pre tine faţa mea; faţa ta Doamne, voiu căuta (Psalmi 50, 12; 68, 20; 26, 13)”.

 

Zis-au oarecând fariseii: Au doar şi noi suntem orbi ? Zis-au lor Iisus: de aţi fi orbi, nu aţi avea păcat; iar acum ziceţi: că vedem; pentru aceasta păcatul vostru rămâne (Ioan 9, 40-41). Nu este lucru mai nenorocit decât această orbire: să ai ochi şi să nu vezi, să ştii că este voia lui Dumnezeu cea bună şi plăcută şi desăvârşită (potrivit Romani 12, 2) şi să nu o faci, căci dacă multe sunt bătăile păcătosului (Psalmi 31, 11), cu atât mai multe sunt bătăile celui ce ştie și nu face. Sluga ceea ce a ştiut voia domnului său, şi nu a gătit nici a făcut după voia lui, se va bate mult (Luca 12, 47).

Vedem, şi totuşi suntem orbi, fiindcă păcătuim de bunăvoie, dându-ne seama ce facem, iar păcatul este orbirea sufletului, precum grăiește Proorocul Sofonie: Vor umbla ca orbii, că au păcătuit Domnului (Sofonie 1, 17).

Egiptul a fost cuprins în vechime de beznă mare timp de trei zile, aşa încât nimeni nu se scula din patul său și nimeni nu putea să vadă pe fratele său (potrivit Ieșirea 10, 23).

Și păcătosul nepocăit este cuprins în trei vremuri de orbirea și de întunecarea sufletului: în vremea vieții lui vremelnice, când nu poate să vadă lumina poruncilor Domnului din pricina înmulţirii fărădelegilor: Apucatu-m-au fărădelegile mele, şi nu am putut să văz (Psalmi 39, 16); în vremea morții, când duhurile întunecate îl împresoară şi nu are unde să găsească ajutor, după cuvântul psalmistului: Moartea păcătosului este cumplită (Psalmi 33, 20), și în vremea veşniciei nesfârşite, când nu va mai vedea în veci lumina lui Hristos: ,,Necredincioşii nu vor vedea slava Ta, Hristoase Dumnezeule” (Octoih, glasul 4, irmosul cântării a 5-a).

Deschide ochii tăi acum, păcătoase, ca să cunoşti starea ta cea ticăloasă și să nu te mai poticneşti de la un păcat la altul ca un orb ! Porunca Domnului strălucită, [care] luminează ochii (Psalmi 18, 9), păzește-o, și-L vei vedea pe Dumnezeu ! Pe Acesta și roagă-L, zicând: Trimite lumina ta şi adevărul tău; acestea m-au povățuit și m-au adus la muntele cel sfânt al tău şi la locaşurile tale (Psalmi 42, 3).