Icoana în relief a Sfântului Arhanghel Mihail din Mânăstirea Mantamados, Insula Lesvos (III)
Icoana în relief a Sfântului Arhanghel Mihail din Mânăstirea Mantamados, Insula Lesvos
Construirea celei de-a cincea biserici în 1879
Apeductul Sfintei Biserici
Sfânta Biserică a Marelui Arhanghel Mihail, austeră și senină, ascunsă în vegetaţia verde şi la doar 1 km depărtare de Mantamados, a fost întotdeauna locul care oferea liniște trupului şi minţii în chiliile sale primitoare atât locuitorilor din Mantamados, cât și străinilor.
Iarna sau vara, întreaga biserică arăta ca un stup de albine, deoarece în vremea turcocrației „umbra tiraniei se așternea peste tot”, şi biserica era singurul loc liber; acest lucru este confirmat și de mitropolitul Gavriil (1618-1621), care notează: „Există încă Biserica Arhanghelului Mihail cu o curte și un mic spațiu liber, de care agarenii (turcii) nu ar îndrăzni niciodată să se atingă, fiindcă acolo se săvârşesc minuni în fiecare zi”.
Panoramă a curţii Bisericii Sfântului Arhanghel Mihail din Mantamados
În câteva rânduri, agarenii îndrăzniseră să intre în curtea bisericii doar pentru a se făli că nu se temeau de Arhanghel sau pentru a aresta pe cineva care ceruse ca sfântul să le plătească scump pentru faptele lor îndrăznețe. Urmărit de protecția Arhanghelului, în timp ce este vânat de ei. Însă, chiar dacă scoteau sabia, se întorceau mai târziu la el aducând daruri: boi și oi pentru a-l împăca pe sfânt.
Biserica a oferit întotdeauna o climă minunată printre alte avantaje ale ei, deşi cel mai prețios era libertatea; iată de ce până şi în zilele noastre chiliile bisericii sunt mereu pline de străini și oameni din Mantamados, deși există atât de multe stațiuni de vacanță peste tot. Acești oameni sunt îndemnați să vină aici de un imbold lăuntric de a petrece câteva zile în preajma iubitului lor Arhanghel, dar de asemenea deoarece clima plăcută este deosebit de potrivită pentru copii și pacienți care se recuperează după boli. În trecut, medicii din regiunea Mantamados obișnuiau să recomande tuturor pacienților lor o ședere lungă în chiliile Arhanghelului.
Chiliile bisericii
Deși Arhanghelul, apărătorul Bisericii, îi dăruise atât de multe bunuri, lipsea încă ceva foarte important: apa. Închinătorii aduceau apă potabilă în ulcioare locale mici (numite „kmaria”) din Mantamados, şi acest lucru era extrem de greu pentru ei.
Această chestiune a fost mereu principala preocupare pentru fiecare comitet bisericesc. Cu toate acestea, nu exista apă potabilă pe dealurile din apropiere pentru a deservi Biserica. Exista apă foarte bună într-un câmp bine amplasat, dar era departe, la o distanță de circa 1.500 metri, și era necesară proprietarului. Acel câmp aparținea familiei Karoulis.
După ore întregi de gândire, comitetul din 1906 a decis să întrebe de apă şi s-o cumpere de la Karoulis pentru a o aduce la biserică, deși acesta ar fi fost apoi un proiect foarte costisitor.
Karoulis a acceptat cu înflăcărare s-o dea Arhanghelului, desigur cu scopul de a face profit, dar a trebuit să-i ceară permisiunea soției sale, deoarece acel câmp făcea parte din zestrea ei. Karoulis deținea o suprafață mare și își putea muta vitele pe alt câmp unde era apă potabilă la îndemână.
Dar când a discutat problema cu ea seara, Karoulena (soția lui Karoulis) a obiectat vehement. „Nu voi da apa; dacă o facem, câmpul acela va deveni inutil”. Lasă-i să găsească apă în altă parte și spune-le să ne lase în pace. Vreau să văd apă curgând peste câmpul nostru pentru ca animalele noastre s-o bea”.
Încercările soțului ei de a o convinge s-au dovedit zadarnice. El ţinea partea celor neajutoraţi, dar ea pur și simplu nu vroia să asculte. Karoulis era foarte trist și, spunându-i că este pentru Arhanghel, pentru pacienți, pentru străini, a plecat la bazar; el a venit la cafenea și a cerut un pahar de ouzo. Nu a putut, de fapt i-a fost rușine să spună comitetului că soția lui nu-i va da apa. A trecut ceva timp și când alcoolul a început să-i încălzească sângele, el a prins curaj să se ridice și să meargă să se întâlnească cu doi epitropi. Le-a spus că soția lui are obiecții puternice și că nu vroia să dea apa.
În dimineața următoare, s-a răspândit ca fulgerul în sat vestea că „Karoulena a orbit”. O febră teribilă din timpul nopții i-a pricinuit orbirea. Cei doi medici din satul nostru nu puteau explica acest fenomen și au încercat în zadar să-i aline cumva durerea și febra.
A trecut aproape o săptămână şi starea de sănătate a Karoulenei era neschimbată. Câteva prietene de-ale ei au vizitat-o duminică seara și, în timp ce o consolau, i-au spus câteva cuvinte care le trecuseră prin minte în ultimele zile:
– Dragă Karoulena, nu cumva pătimeşti fiindcă nu i-ai dat apa Arhanghelului ?
De îndată ce Karoulena a auzit aceste cuvinte, ochii ei sticloși s-au deschis larg ca și cum ar fi vrut să discearnă adevărul curat dinlăuntrul întunericului lor. Se ridică pe jumătate din pat și își întinse mâinile către prietenele ei pentru sprijin. Buzele îi tremurau când le-a cerut să-l cheme pe soțul ei de la bazar. El era atât de înspăimântat când a apărut în uşă încât a îmbrăţişat deschizătura ei pentru a-și sprijini mâinile tremurânde de ambele părți. Nu găsea puterea de a merge mai departe. Se temea că s-ar fi putut confrunta cu ceva mai rău.
– Ce s-a întâmplat ? Care-i treaba ?
– Nu-ți fie teamă, Karoulis ! Totul este în regulă, de ce toată agitaţia asta ? Karoulena avea nevoie de tine; vrea să-ți spună ceva.
Ea şi-a ridicat ochii roşii ca sângele către soţul ei şi i-a spus cu o voce tremurândă:
– Te rog, du-te și spune comitetului că le dau apa pentru Arhanghel, şi şi-a făcut semnul crucii. Toţi i-au urmat exemplul.
Un închinător pe nume Karadoukas stătea în chiliile Arhanghelului în acele zile. El era un om foarte bogat și evlavios din Messagros, Ghera. Întâmplarea a făcut ca la acea oră din zi să se afle la cafenea împreună cu doi dintre epitropii bisericeşti. Karoulis intră, distras, dar zâmbind, se îndreaptă spre ei și le spune celor doi epitropi: „Soția mea mi-a spus că vă va da apa pentru Arhanghel”.
Karadoukas se întreba ce înseamnă toate aceste cuvinte şi membrii consiliului parohial bisericii au trebuit să-i explice în detaliu problema aprovizionării cu apă de la început. Atunci el s-a oferit să suporte toate costurile pentru acest proiect, desigur dacă ei i-ar fi acordat permisiunea. După această surpriză plăcută și realizând ce tocmai le oferise Karadoukas, epitropii s-au ridicat în picioare și, cu lacrimi în ochi, i-au spus că acesta ar fi cel mai prețios dar făcut vreodată bisericii Arhanghelului.
În mai puțin de o săptămână, ei au început să lucreze intens și susținut, îndreptându-se cu pași siguri spre rezultatul final.
Febra Karoulenei a scăzut, dar orbirea a rămas.
A trecut destul de mult timp, lucrările se apropiau de final, și o frumoasă fântână de apă potabilă din marmură fină împodobea acum curtea bisericii. Toată lumea aștepta cu nerăbdare ziua binecuvântată în care apa va curge din fântână pentru prima oară, şi acea zi a venit. Preoții, îmbrăcați în veșminte aurii, așteptau să curgă primele picături pentru a binecuvânta inaugurarea, folosindu-le ca apă sfințită. Curtea Arhanghelului era plină de oameni bucuroși.
Karoulena se afla în primul rând al mulțimii, așteptând, susținută de cunoștințe și prieteni. Strigăte și voci vesele au întâmpinat primele picături de apă. Mulțimea fericită, făcându-şi semnul crucii, vedea în sfârșit apa limpede curgând din fântâna imaculată. Întreaga curte din jurul bisericii Arhanghelului era acum cuprinsă de o sărbătoare plină de veselie.
Preoții au început binecuvântarea cu troparul Sfinţilor Arhangheli, ,,Mai-marilor Voievozi ai oştirilor cereşti …”
Domnea o liniște absolută, de parcă curtea s-ar fi golit brusc; se auzeau doar psalmodiile preoților și ale cântăreților, atât de clare și de cristaline, exact ca apa cristalină a Arhanghelului.
Binecuvântarea se apropia de sfârșit și Karadoukas a fost primul care a pășit înainte, a sărutat sfânta cruce și a fost stropit cu apă sfințită, urmat de Karoulena.
– Ochii mei, dragul meu părinte, ochii mei … stropește-mi ochii cu apă sfințită, fă semnul crucii peste ei …
Preotul a stropit ochii sticloși ai Karoulenei cu o crenguță de busuioc sfințit. Apa sfințită s-a amestecat cu lacrimile fierbinți ale Karoulenei. Pentru o clipă, ea a rămas nemișcată.
Prietenele ei, care o ajutau, s-au speriat și s-au aplecat să vadă ce se întâmplă. Ea continua să-și frece ochii, deschizându-i și frecându-i iar și iar, până când, în cele din urmă, a strigat: „Arhanghelul meu, Arhanghelul meu, văd, văd, mulțumesc !” şi căzând în genunchi s-a târât înainte printre mulțimea uimită şi s-a oprit în fața icoanei în relief a Arhanghelului și a izbucnit într-un potop de lacrimi de bucurie și recunoștință.
Curtea bisericii este încă împodobită cu aceeași fântână austeră din marmură fină, care poartă următoarea inscripție:
ACEASTĂ APĂ A FOST ACHIZIȚIONATĂ ȘI DISTRIBUITĂ PRIN CONDUCTĂ PE CHELTUIALA DLUI. GEORG. D. KARADOUKAS, ÎNCHINĂTORUL EVLAVIOS DIN MESSAGROS, GHERA, CĂRUIA ÎI DATORĂM RECUNOȘTINȚĂ VEȘNICĂ
1907
