Istoria Bisericeasca Universala (IX)

ISTORIA BISERICEASCĂ UNIVERSALĂ

şi

STATISTICA BISERICEASCĂ

de

Eusebiu Popovici

 Profesor la Facultatea de Teologie din Cernăuţi

Capitolul II

Constituţia Bisericii sau organizarea ei ierarhică

A. Răsăritul

§. 140. Organizarea ierarhică a Bisericii ruşilor şi românilor

2. Biserica Românească

§. 141. Mitropoliţi de diferite ranguri

Pe lângă mitropoliţii proprii, care se numeau ipertimoi, prea onoraţi, conform epitetului în uz pentru ei în periodul III, se aflau şi mitropoliţi de un rang superior, căror erau subordinate mitropoliile vecine, spre a le supraveghea în numele patriarhului; de aceea ei se numeau şi vicari ai patriarhului sau exarhi şi prea onoraţi ipertimoi kai exarhoi, precum şi exarhi ai plaiurilor exarhoi ton plagion, exarhoi ton plaginon. Mai erau apoi autocefalii sau arhiepiscopii în sens modern şi inferior al cuvântului, autokefaloi sau arhiepiskopoi, adică episcopii, care fusese ridicaţi la rang de mitropoliţi onorari şi astfel erau direct subordinaţi patriarhului; prin urmare ei se puteau numi arhiepiscopi faţă de episcopii propriu zişi, iar autocefali, faţă de foştii lor mitropoliţi. Astfel între mitropoliţi se făcea următoarea gradaţie de sus în jos.

1. Ipertimoi kai exarhoi, mitropoliţi şi exarhi.
2. Ipertimoi, mitropoliţi.
3. Arhiepiskopoi sau autokefaloi, arhiepiscopi sau autocefali (adică mitropoliţi onorari sau episcopi exemţi adică independenţi de mitropolitul eparhiei respective).

De asemenea era uzul că la diferiţi mitropoliţi, spre a distinge scaunul lor, li se conferea un scaun de rang egal cu al mitropoliţilor de rang superior. Mitropoliţii distinşi astfel se intitulau. ,,Având locul mitropolitului (cutare)” d.e. a celui de Cesaria: ,,Ton topon apehon tou Kaisareias”.

§. 142. Sinoadele

Sinoade curat ecumenice, ca cele 7 recunoscute de toţi, n-au mai fost, după schisma dintre Răsărit şi Apus. Dar precum în periodul precedent răsăritenii numărau ca sinod al VIII-lea ecumenic pe cel adunat în anul 879-880 în Biserica Sf. Sofia, iar apusenii, pe cel adunat în 869-870 în aceeaşi biserică, anulând pe cel din 879-880, astfel şi acum apusenii au avut sinoadele lor ecumenice, pe care răsăritenii nu le puteau recunoaşte. De asemenea şi Biserica de Răsărit avu în 1341 la Constantinopol un sinod, care se ocupă cu rezolvarea unei controverse dogmatice foarte importantă atunci şi anume a isihasmului şi care fu privit ca sinod ecumenic. Despre acest sinod vom vorbi încă mai jos, expunând istoria zisei controverse; dar el n-a fost nici măcar sinod al Bisericii de Răsărit întregi cu atât mai puţin sinod ecumenic; de aceea nici Răsăritul întreg nu l-a recunoscut ca sinod ecumenic.

Din contra la Constantinopol au fost foarte multe sinoade patriarhale, consecvent cu dezvoltarea patriarhismului; la aceste sinoade luau parte din când în când şi alţi patriarhi, rezolvând controverse dogmatice şi disciplinare, dând şi reguli canonice, aşa zise decrete sinodale ale patriarhilor. Aceste decrete împreună cu novele nouă ale împăraţilor au constituit continuu dreptul canonic al Bisericii de Răsărit; ele completau canoanele anterioare şi legile vechi ale împăraţilor în afaceri ecleziastice. În anul 1350 şi 1355 s-au adunat la Târnova două sinoade ale patriarhiei româno-bulgare sau sinoade naţionale mai ales contra eresului bogomililor, care s-au format din pavlicieni şi s-au localizat acolo.

Sinoade mitropolitane s-au adunat numai la mitropoliile, ce erau în orbita patriarhiei de Constantinopol, însă nu stăteau în relaţie de aproape cu patriarhia şi mai ales la mitropoliile din Biserica Rusiei. Unul din aceste sinoade este cel adunat în Vladimir (de nord) în anul 1274 sub Chiril II mitropolitul Rusiei, sinod celebru, ce a dat multe legiuiri importante pentru Biserica Rusiei şi a promulgat ca codice general de legiuiri bisericeşti un nomocanon slav numit ,,Cormceaea Cniga” sau ,,Cartea Cârmuirii”[1]. Acest nomocanon fu adoptat de la bulgari, dar el era originar din Biserica sârbilor. Un alt sinod celebru al mitropoliei Rusiei fu cel adunat la Moscova în 1441; acest sinod a respins unirea între Biserica de Răsărit şi cea de Apus încheiată la Florenţa cu 2 ani mai înainte şi a refuzat a intra în comuniune cu Biserica Romei.

În episodul următor

§. 143. Cum a fost organizat clerul din casa episcopului. Subalternii lui, în special clerul de la Biserica episcopală sau clerul catedralei, după uzul de vorbire actual, ce-i adoptat din Apus. Împărţirea acestui cler în două categorii, ce, după acelaşi uz de vorbire, se numesc: una din ele cler consistorial, iar a doua cler al catedralei în sens strâns.

[1] N.tr.: ,,Cormceaea Cniga” este un nomocanon sau un codice bisericesc ce conţine legi politice şi bisericeşti.

Legile politice sunt cele date de primii mari principi creştini ai Rusiei Vladimir şi Iaroslav, cel ce cu dreptul fu numit Iustinian al Rusiei. Aceste legi prevedeau alegerea episcopilor şi confirmarea lor şi a igumenilor, înfiinţarea de eparhii nouă, strămutarea scaunelor eparhiale, veniturile materiale ale Bisericii, întinderea jurisdicţiunii bisericeşti asupra tuturor membrilor Bisericii şi dilectele supuse la judecata Bisericii, adică sfera competenţei bisericeşti. Legile date de Iaroslav în special, prevăd pedepse pentru delicte, ce au a fi dictate de episcopi şi în înţelegere cu ei de puterea civilă; acele pedepse consistau şi în amenzi băneşti în profitul principelui, al mitropolitului şi al episcopilor, precum şi al părţii lezate; Cormceea dă chiar un lung catalog de felurite acte imorale, indicând şi cota amenzii pentru fiecare din atari acte. Unele codici ale ei dau clerului drept de a percepe zeciuială.

Legile bisericeşti sunt hotărâri ale puterii bisericeşti relative la disciplina bisericească. Aceste hotărâri se bazează pe canoanele apostolice şi pe cele ale sinoadelor locale şi ecumenice, precum şi pe canoanele Sfinţilor Părinţi. Cf. Boissard, op. cit., tomul I, pag. 118 scv. 130 scv.