Marturii despre Sfanta Lumina (V)

Mărturii despre Sfânta Lumină, care se pogoară la Sfântul Mormânt de Învierea Domnului (V)

Mărturia rusoaicei N.N. Tikhonova din Sâmbăta Mare a anului 1997

Foc din ceruri

Sâmbăta Mare la Mormântul Domnului

,,Vezi ceva ?” Întrebarea răsună în jurul nostru de ore întregi în arabă, engleză, rusă, albaneză, amharică, română, greacă, bulgară … şi răspunsul este mereu acelaşi: ,,Nu încă. Doamne miluieşte !”

Irina şi cu mine suntem în Biserica Sfântului Mormânt de 27 ore, cocoşate pe scăunele pliante minuscule de pânză, cu pâine uscată, fructe uscate şi puţină apă în genţile de sub picioarele noastre. De la slujba de ieri a ceasurilor împărăteşti am aşteptat rugându-ne, moţăind şi urmărind cum spaţiul nostru se micşorează la diametrul scaunelor noastre pe care stăteam …

În Vinerea Mare, începe slujba de înmormântare a Domnului şi noi privim cum este scos epitaful, giulgiul de înmormântare cu imaginea brodată a lui Hristos. Ne cutremurăm. În acest loc sfânt, este ca şi cum am privi o înmormântare reală, şi mulţi dintre pelerini plâng tare. În cursul nopţii, o bătrână grecoaică ne spune că a fost de 30 de ori la Ierusalim pentru Paşti. Românii din faţa noastră ne împing înapoi tot mai mult, încercând să-şi întindă picioarele, până când unul dintre bărbaţi se aşază pe picioarele mele. Nu bagă în seamă rugăminţile mele de a se ridica şi când încerc să-l dau la o parte, el sare în picioare şi ne ameninţă cu pumnul, ţipând că suntem comunişti ruşi ticăloşi. Îi spun cu voce tare că nu suntem comunişti, suntem creştini ortodocşi şi el se domoleşte într-un bombănit mânios.

În zorii sâmbetei, grecii sosiţi târziu, invidioşi pe scaunele noastre de 25 cm, ne acuză că ocupăm spaţiul. Un bărbat arab impunător care a fost aici din timpul nopţii anterioare intervine ca un păzitor al nostru şi se învârte în jurul nostru protector, până când soseşte poliţia israeliană la ora 8,30 şi porunceşte tuturor să se ridice în picioare, împingându-ne pe toţi împreună pentru a face un coridor în jurul centrului bisericii. Următoarele 6 ore stăm într-o mulţime atât de aglomerată, încât trebuie să ne smucim mâinile în sus pentru a ne face semnul sfintei cruci.

Răsuflările celor din jurul nostru ne flutură pe obraji şi pe ceafă. Căldura sufocantă ne aminteşte de sticlele noastre goale de apă. Ne spunem nouă înşine că este cuvenit să pătimim de sete în timp ce Domnul este încă în mormânt şi ne rugăm lui Dumnezeu să ne dea inimi curate şi o picătură de tărie încât să ne învrednicim să vedem Sfântul Foc …

Deodată arabii apar din nou unii pe umerii altora ţipând şi strigând: ,,Iesu Kum ! Hakkam Kum !” (Hristos a înviat ! Adevărat a înviat !) De data aceasta, ei se opresc în faţa mormântului Domnului. Un tânăr cu ochii fardaţi în negru sare din mijlocul lor, fluturând două săbii într-un dans înflăcărat. Este ceva arhaic în el, asemenea energiei sălbatice, triste a Vechiului Testament. Mă gândesc la David care a dansat înaintea Chivotului Legii. Îşi isprăveşte dansul şi este luat pe umerii fraţilor săi arabi. Deodată uşile bisericii se deschid pentru a-l primi pe patriarh şi clerul ierusalimitean în procesiune. Ei cădesc biserica şi înconjoară mormântul, oprindu-se după cel de-al treilea ocol.

Mulţimea priveşte în tăcere cum patriarhul este percheziţionat pentru surse de foc. În timp ce paznicii dau jos sigiliul de pe uşă, mă uit în sus către turlă. Deasupra mea, sus, văd ce par a fi mici scânteieri de fulger în aer. Şoptesc către Irina, întrebând-o ce vede. Ea vede acelaşi lucru, şi alţii din jurul nostru încep să arate în sus şi să exclame. În sfârşit, patriarhul intră în mormânt. Mulţimea este tăcută acum, până şi arabii, şi aşteptăm cu toţii Sfântul Foc. Clipele se scurg. În mormânt este întuneric şi linişte în mulţime. O bătrână din preajma mea şopteşte în rusă: ,,Gospody pomiloi !” (Doamne miluieşte). Grecii din spatele nostru sunt ca un ecou: ,,Kyrie Eleison !” (Doamne miluieşte) şi unul din ei începe să plângă. Mă întreb dacă aşa va fi în Ziua Judecăţii – o mulţime imensă de oameni, ţinându-şi răsuflarea cu teamă şi nădejde, aşteptându-L pe Domnul.

Deodată, din faţa mulţimii, se aude un strigăt biruitor. Vedem o lumină în mormânt şi sunt scoase torţe. A venit Sfântul Foc ! Feţele neliniştite devin radioase. Sunt Paştile. Străinii se îmbrăţişează unul pe altul; noi suntem cu toţii fraţi în bucuria noastră. Mă gândesc: ,,Şi aceasta va fi la Judecata de Apoi”. Este doar cu o clipă înainte ca propriile noastre lumânări să fie aprinse – flacăra sfântă ne este dată de românii care au ţipat noaptea. Îmi pun mâna deasupra ei. Precum au spus, nu arde ! Ating flacăra de faţă, de păr – este întotdeauna aceeaşi, o lumină caldă, minunată. Poliţiştii israelieni stau pe marginile stâlpilor cu extinctoare, stingând lumânările la care pot ajunge. Ei se tem de incendiu cu atât de mulţi pelerini, dar şi ei au fost prinşi de bucuria mulţimii. Nu contează. Lumânările sunt reaprinse cu uşurinţă. Lumina nu se va stinge niciodată. Este veşnică. Este o minune. El a înviat.