Pagini din vietile sfintilor (VII)

Pagini din vieţile sfinţilor (VII)

Despre cum ne vesteşte Dumnezeu, prin felurite întâmplări şi semne, cele ce vor să fie

Din viaţa Sfântului Ierarh Gheorghe Mărturisitorul, mitropolitul Mitiliniei (7 aprilie)

Sfântul Gheorghe a primit viaţa monahicească din tinereţe şi s-a făcut mărturisitor al sfintelor icoane în vremea împărăţiei lui Leon Isaurul. După aceea, el a fost ridicat la scaunul arhieriei, păstorind turma credincioasă din Cetatea Mitiliniei din Insula Lesvia pe vremea împăraţilor dreptcredincioşi Constantin şi Irina.

Ajungând Leon Armeanul la cârma împărăţiei creştine, el a înnoit lupta împotriva sfintelor icoane, Sfântul Gheorghe pătimind din nou pentru adevăr. Dar mai înainte de a împărăţi Leon Armeanul, de înnoirea luptei împotriva icoanelor şi izgonirea Sfântului Gheorghe din scaunul arhieresc, s-au făcut oarecare semne în cetatea aceea, care arătau mai înainte primejdia şi tulburarea Bisericii lui Hristos ce avea să fie.

Odată, în Biserica Sfintei Mare Mucenice Teodora, în vremea cântării vecerniei, pe când poporul cânta ,,Doamne miluieşte”, sfânta cruce care sta pe sfânta masă s-a ridicat deodată de la locul său cu o putere nevăzută şi cu mare zgomot şi s-a înălţat la boltă. Apoi, plecându-şi vârful în jos, a căzut la pământ. Văzând aceasta, poporul s-a cuprins de mare frică şi spaimă şi, ridicându-şi ochii şi mâinile în sus, a strigat cu mare glas multă vreme ,,Doamne miluieşte”, şi nu voia să iasă din biserică pentru că aştepta să năvălească asupra acelei insule a Lesviei o pierzare grabnică.

În vremea aceea era acolo cuviosul Simeon cu fratele său Gheorghe, care a fost mai pe urmă moştenitor al scaunului acestui Gheorghe mai vârstnic. Acel Simeon, fiind mai înainte văzător, a zis cu plângere către popor: ,,Nu va fi aşa, fraţilor, precum aşteptaţi, nici nu va pierde Dumnezeu latura aceasta până în sfârşit; ci va veni în zilele acestea un împărat urâtor de Dumnezeu şi potrivnic Lui, care va lua podoaba Bisericii, aruncând la pământ cinstitele icoane”.

După puţine zile, în aceeaşi biserică, fiind din întâmplare uşile deschise, un porc sălbatic mare şi înfricoşat, având urechile şi coada tăiate, a intrat în biserică în sfântul altar şi s-a culcat pe scaunul de sus. Văzând aceasta, slujitorii bisericii au încercat să-l scoată, dar nu puteau, fiind sălbatic, căci repezindu-se îi fugărea pe toţi care voiau să-l scoată din altar. Apoi aducându-se drugi mari, l-au bătut multă vreme până la sânge şi, obosindu-l cu mare greutate, l-au putut scoate. Despre acest lucru înştiinţându-se acest fericit Simeon, a zis: ,,Să mă credeţi, fiilor, că porcul acela prevesteşte pe cel ce are să fie episcop aici cu voinţa lui Dumnezeu, care va avea obicei şi viaţă porcească”.

Şi s-a împlinit aceasta degrabă, pentru că venind la împărăţie Leon Armeanul, el a chemat la Constantinopol mulţi episcopi spre a-i amăgi la eresul său cel luptător de icoane. Fiind chemat şi Sfântul Gheorghe mitropolitul Mitiliniei, el a ruşinat pe împărat, iar pe mincinosul patriarh Teodot şi pe ceilalţi cu dânşii eretici i-a făcut să-şi cunoască amăgirea lor. Nesuferind mustrările lui, împăratul şi mincinosul patriarh l-au izgonit în Herson, iar în locul lui au pus mitropolit pe un oarecare eretic care, asemenea porcului care iese din pădure, a muşcat şi a prihănit via lui Hristos, călcând sfintele icoane şi tulburând ca o fiară oile cele cuvântătoare.

Petrecându-şi în surghiun celelalte zile ale vieţii sale, Sfântul Gheorghe a făcut multe minuni cu darul lui Hristos. Sosind vremea morţii lui, a răsărit pe cer o stea foarte luminoasă, care s-a văzut şi în Insula Lesviei, vestind mai înainte sfârşitul lui cel fericit. Astfel, pe cel ce a fost în viaţă lumină lumii prin faptele cele bune, pe al acelui fericit sfârşit l-a preamărit Dumnezeu prin stea luminoasă.

Din viaţa Sfântului Mucenic Mamant (2 septembrie)

Iulian Paravatul, încă tânăr fiind şi vrând să arate dreaptă credinţă, deşi era lup în haină de oaie, a început a zidi deasupra mormântului Sfântului Mucenic Mamant o biserică prea minunată, cu mare cheltuială. Însă aceasta nu din ortodoxie, ci din slavă deşartă şi făţărnicie. Atunci s-a văzut cu adevărat o minune prea slăvită. Pentru că ceea ce ziua se zidea, noaptea se risipea; iar stâlpii, punându-se, se întorceau îndărăt în sus. Pietrele nici una nu putea să vină cum se cade în zid, căci una era vârtoasă încât nu putea fi tăiată, iar alta se risipea ca praful, iar varul şi cărămizile în toate dimineţile se aflau spulberate ca de vânt şi aruncate de la locurile lor.

Şi aceasta era zidirea păgânătăţii lor şi semnul prigoanei ce avea să vină asupra Bisericii lui Dumnezeu. O minune ca aceasta se săvârşea deasupra mormântului sfântului, pentru că el nu a voit să-i zidească biserică acel împărat apostat, care avea degrabă să strice credinţa cea dreaptă.

Iulian Paravatul a sfârşit la fel de rău pe cât a lucrat. Acest lucru îl aflăm din viaţa Sfântului Vasilie cel Mare (1 ianuarie).

Necuratul şi păgânul împărat Iulian Paravatul, mâniindu-se asupra Sfântului Vasilie cel Mare pentru un motiv oarecare, l-a ameninţat că, după ce va purta război cu perşii, va veni să poarte război şi cu el şi va da foc cetăţii lui şi va robi poporul său. Când a socotit sfântul că împăratul trebuia să se întoarcă de la război, a adunat poporul şi i-a poruncit să postească 3 zile; apoi s-a suit cu tot poporul în Muntele Cezareei unde se afla o biserică a Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu. Rugându-se creştinii milostivului Dumnezeu şi Maicii Domnului ca să risipească sfatul păgânului împărat, sfântul a văzut stând împreună cu poporul la rugăciune mulţime de oaste cerească împrejurul muntelui şi în mijloc a văzut o femeie şezând pe un scaun cu multă slavă, care a zis către îngerii care stăteau împrejur: ,,Chemaţi la mine pe Mercurie, ca să se ducă să ucidă pe Iulian, vrăjmaşul Fiului meu”. Deci l-a văzut Sfântul Vasilie pe Marele Mucenic Mercurie cum a venit înaintea acelei femei, care era Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, şi luând voie de la ea s-a dus degrabă.

După ce sfântul a văzut această vedenie, a luat îndată pe unii din clerici şi s-a pogorât în cetate. Şi era acolo o biserică a Sfântului Mercurie în care se aflau moaştele lui, căci Sfântul Mercurie a murit acolo în Cezareea, mai înainte cu 100 de ani. Sfântul Vasilie a intrat în acea biserică şi s-a rugat înaintea icoanei Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu lângă care se afla şi chipul Sfântului Mare Mucenic Mercurie, cu suliţă ca un ostaş. Şi sfântul se ruga Maicii Domnului ca răucredinciosul împărat Iulian Paravatul, mare prigonitor şi pierzător al dreptcredincioşilor creştini, să nu se mai întoarcă de la războiul cu perşii, spre pierderea credinţei creştineşti. Şi în timp ce se ruga a văzut chipul Sfântului Mercurie schimbându-se şi s-a făcut nevăzut câtăva vreme; iar după puţin timp s-a arătat cu suliţa însângerată.

Chiar în acelaşi timp, în depărtatul război, Iulian a fost însuliţat de un ostaş necunoscut care, îndată ce l-a însuliţat, s-a făcut nevăzut. Iar ticălosul Iulian, luând sânge din rana sa a aruncat în sus către cer şi grăind hule asupra lui Hristos, a zis: ,,Ai biruit Galileene !”

Această minune s-a adeverit atunci, că însăşi Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfântului Vasilie cel Mare şi ale poporului, a trimis pe acest plăcut al lui Dumnezeu şi al ei, pe Sfântul purtătorul de biruinţă Marele Mucenic Mercurie, din Biserica cea care prăznuieşte către Biserica cea care avea război, spre pedepsirea împotrivitorului lui Dumnezeu, Iulian Paravatul, şi spre apărarea sfintei credinţe şi a dreptcredincioşilor creştini.