Razboiul impotriva populatiei

‘Războiul împotriva populaţiei’

de Jacqueline Kasun

Acum câteva luni, a apărut lucrarea Războiul împotriva populaţiei. Economia şi ideologia controlului mondial al populaţiei, la Editura Provita Media, Bucureşti 2008.

Socotind că este o carte pe care ar trebui să o citească oricine, pentru a înţelege unele fenomene din societatea în care trăim, m-am gândit să atrag atenţia asupra apariţiei ei în limba română.

Cartea tratează în mod serios, bine documentat şi elaborat metodele prin care este urmărit controlul populaţiei, mai precis scăderea numărului de locuitori ai Terrei până la o cifră convenabilă celor care conduc lumea. Cifrele care sunt vehiculate se situează între 500 de milioane şi maximum 1 miliard de locuitori; prin urmare, populaţia ar trebui să scadă de la cele 6 miliarde declarate oficial – deşi unii susţin că am fi spre 8 miliarde pe glob – până la 500 milioane, maximum 1 miliard, adică de cel puţin 6 ori.

Metodele de control al populaţiei sunt: vehicularea fenomenală a ‘dogmei’ suprapopulării globului, în care intră şi scăderea resurselor agricole, minerale etc ale pământului şi poluarea mediului; planificarea numărului de copii ai unei familii, în care poate fi inclusă în mod paradoxal mişcarea pentru educaţie sexuală a copiilor, rolul sexelor în societate şi inversarea lor, ca şi problema avortului şi contraceptivelor; darwinismul social şi eugenia ca metode de control al ‘calităţii’ rasei umane şi reducere a numărului de ‘inapţi’ din societate, şi orice fenomen asociat cu cele de mai sus.

Autoarea, Jacqueline Kasun, profesor de economie la Universitatea de Stat Humboldt din Arcata, California, a scris o serie de articole pe temele de mai sus, care au determinat-o în final să scrie această lucrare. Având 336 pagini şi peste 1.300 de note de subsol, cartea se constituie într-un tratat plin de informaţii, care oferă o imagine de ansamblu – e adevărat, înfricoşătoare – dar care ne înfăţişează în mod real lumea în care trăim.

Nu are nici un rost să negăm că aceste lucruri se petrec, nu ajută la nimic; cel mult, ne ajută să ne liniştim conştiinţa pe termen scurt şi să ne spunem că toate acestea nu au cum să ne atingă, fiindcă ele se petrec undeva aiurea, pe altă planetă. Iar când realitatea ne va izbi în faţă, va fi prea târziu … Nu vom avea nici timp să ne repliem, nici o oarecare disponibilitate sufletească de a face faţă atacului acestui monstru, zămislit de iubirea de stăpânire.

Mai jos, câteva pasaje din carte despre unele fapte petrecute prin alte ţări, care m-au înfiorat ! Ele vădesc oroarea unei gândiri şi bestialitatea la care poate ajunge omul, când nu-L are pe Dumnezeu.

* * *

Programele de educaţie sexuală a copiilor, stabilite de Departamentul Educaţiei din California, şi ce presupuneau ele concret …

Copii în vârstă de 12 ani mergeau în vizită la farmacie, unde puteau să se convingă de disponibilitatea produselor contraceptive sau mergeau la o clinică de control al naşterii (adică, de avort), trecând prin tot procesul ,,de la început până la sfârşit”, care se încheia cu exersarea completării unui formular al pacientului. În timpul acestor vizite, copiii puteau fi invitaţi să participe la o examinare în grup a organelor lor genitale, pentru a li se demonstra inserţia unei diafragme.

Lucruri asemănătoare şi mult mai cumplite sunt descrise în paginile următoare (pagina 151 şi următoarele). Unele dintre ele ni le-am putea imagina, altele nu …

Cercetări cu privire la comportamentul sexual, făcute pe copii

Sărind câteva pagini, de descriere a programelor de educaţie sexuală, pagini pe care poţi citi opinii vecine cu demenţa – de genul că onania este bună pentru oricine, şi este chiar recomandată pentru bebeluşi !!!, copii, tineri şi adulţi aflaţi în pragul bătrâneţii – ajungem la Alfred Kinsey, cel care a studiat într-amănunt comportamentul sexual al omului.

Kinsey şi co-autorii săi, inclusiv Wardel Pomeroy (autorul cărţilor despre sex pentru copii), au descris sute de reacţii ale copiilor mici, unii dintre ei având sub un an, care au fost supuşi unor game largi de stimulări sexuale. Kinsey a raportat că mulţi dintre aceşti copii au fost ,,supuşi stimulării variate şi repetate” pentru o perioadă de nu mai puţin de 24 de ore, şi, în unele cazuri, se împotriveau, plângeau şi intrau în convulsii. Experimentele au continuat până când Kinsey şi co-autorii au strâns destul material ca să poată fi publicat în patru tabele statistice, în care au descris reacţiile sexuale detaliate ale copiilor mici la stimularea făcută de adulţi, de băieţi mai mari şi de către autorii înşişi …

Avortul cu naştere parţială – una dintre cele mai mari monstruozităţi puse la cale de aceşti sub-oameni

Cartea conţine un capitol aparte, intitulat Sarcina la adolescente. Planificarea familială de stat pe frontul din SUA. ‘Planificare familială’ există şi în România, unde sunt o sumedenie de clinici, apărute ca ciupercile după ploaie în anii ‘1990; prin urmare, ideea de ‘planificare familială’ nu ne este străină. Dar străine s-ar putea să ne fie unele metode utilizate de această aşa-zisă ‘planificare familială’. Să lăsăm deoparte mijloacele contraceptive cunoscute, care sunt toate avortive, ca şi avortul în sine, despre ale cărui consecinţe fizice şi psihice se vorbeşte mult prea puţin, şi să aruncăm o privire la cea mai teribilă metodă de avort despre care am auzit vreodată (pagina 224):

Metoda abominabilă a avortului cu naştere parţială a devenit un subiect de dezbateri în anii ‘1990. Prin această metodă, medicul care face avortul apucă picioarele copilului, mai întâi, prin canalul naşterii, şi le scoate afară. Introduce o pereche de foarfeci la baza scalpului copilului, deschide scalpul, îi absoarbe creierul, după care scoate copilul mort. A fost o metodă la alegere pentru avorturile tardive, pentru copiii mari, prea mari ca să poată fi avortaţi, prin metoda absorbţiei. Era legală deoarece capul copilului se afla încă în interiorul mamei când copilul era ucis.

Congresul american a votat pentru interzicerea acestei metode, în 1996 şi apoi în 1997, dar preşedintele Clinton a respins de fiecare dată această lege. Ca şi industria de avort, mass-media aproape niciodată nu a abordat acest subiect, referindu-se la el ca la ,,o procedură rar utilizată”, rezervată doar ,,urgenţelor medicale”. Acesta a venit în atenţia întregii ţări, în momentul în care Ron Fitzsimmons, de la Coaliţia Naţională a Prestatorilor de Servicii de Avort, a recunoscut în show-ul de televiziune, intitulat Nightline, în februarie 1997, că mii de asemenea operaţii se fac anual, pe mame sănătoase şi copii sănătoşi şi că anterior ,,a minţit pe faţă” în ceea ce priveşte extinderea practicii …

Sterilizarea este una dintre metodele de control al populaţiei şi adepţii ei nu se dau înapoi de la a-şi minţi pacienţii pentru a-i steriliza !

La paginile 232-233, scrie (am spicuit): Deşi contracepţia şi avortul liber sunt favorizate deschis de către planificatorii familiei finanţaţi de guvernul american, sterilizarea este cea mai utilizată metodă de control la naşterilor, alegerea a 39% din utilizatorii controlului naşterilor. Legile statelor permit sterilizarea adolescenţilor şi chiar prevăd sterilizare obligatorie în unele cazuri. Cu toate acestea, sunt cazuri în care legile sunt încălcate, fireşte în favoarea sterilizării pacientului, nu a protejării lui.

De pildă, în 1979, o organizaţie de consiliere a consumatorului relata că 7 din 10 spitale în care au fost conduse investigaţii încălcau recomandările guvernamentale, sterilizând persoane sub vârsta admisă de lege, fără să aibă consimţământul lor informat, şi chiar smulgând consimţământul de la femeile aflate în travaliu sau sub pretexte false.

Însă toate acestea nu se petrec doar pe teritoriul Statelor Unite ale Americii. Avocaţii controlului populaţiei s-au folosit de organizaţii internaţionale pentru a răspândi această nouă ‘dogmă’ în întreaga lume. Ca urmare, organizaţii precum Fondul Naţiunilor Unite pentrul Activităţi ale Populaţiei (UNFPA), Fondul ONU pentru Copii (UNICEF), Organizaţia pentru Agricultură şi Alimentaţie şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi-au unit forţele pentru a reduce fertilitatea în lume, concentrându-se asupra ţărilor mai puţin dezvoltate.

Începând de la pagina 116, puteţi citi informaţii cu privire la programele de sterilizare finanţate cu banii ONU şi susţinute vehement de SUA în ţări precum China, Indonezia, Singapore, India, Coreea de Sud, Bangladesh, Thailanda etc. Femei cărora li s-a pus pistolul la tâmplă ca să accepte dispozitive intrauterine, care au fost constrânse financiar pentru a accepta sterilizarea, familii silite să renunţe la viitorii copii altfel fiind private de alocarea de locuinţe, scutirea de impozite, plătirea concediului de maternitate etc. Sterilizări făcute în condiţii mizerabile, nu importă cum, doar ca femeile să nu mai nască …