Urmandu-L pe Domnul pe Golgota (VII)

Urmându-L pe Domnul pe Golgota (VII)

Sfântul Ierarh Ioan Maximovici şi procesul său într-un tribunal public

Episoadele anterioare

 

Fragmente din raportul arhiepiscopului Ioan cu privire la procesul său într-un tribunal public (II)

În ziua înfăţişării, 25 iunie/8 iulie la ora 10, am pornit către tribunal la Tribunal. Episcopii Sava și Nectarie erau de asemenea cu mine. Şedinţa era deschisă şi erau o mulţime de oameni în sala de judecată pe lângă reclamanţi şi inculpaţi. Chiar la începutul şedinţei, părintele George Grabbe [secretarul Sinodului] a apărut pe neașteptate. După cum mi-a spus, el sosise din dispoziţia personală a mitropolitului pentru a da tribunalului explicații importante dacă este necesar.

Nu știam nimic de sosirea lui până la apariția lui în sala de judecată, dar reclamanții ştiau şi îl întâmpinaseră la aeroport. După ședința [tribunalului], el m-a vizitat și după aceea a plecat cu episcopul Serafim. A doua zi a fost prezent de asemenea la tribunal. Întâlnirile sale continue cu avocatul reclamanților au atras atenția. După înfăţişare, părintele George a venit din nou la mine și a avut loc o întâlnire cu mine și cu episcopii menționați mai sus aici, cu excepția episcopului Serafim, care s-a ținut deoparte. Noi am vorbit cu el despre opinia noastră asupra situaţiei: anume, despre faptul că el sosise [în San Francisco] fără o împuternicire scrisă. În cea de-a treia zi a înfăţişării, părintele George a depus mărturie în calitate de martor expert …

Judecătorul a vrut să ştie pe ce secțiune [din Regulamentul Bisericii Ruse din Diaspora] și-au întemeiat afirmațiile reclamanții. După o tentativă de a găsi această secțiune, având în vedere inconsecvența traducerii în limba engleză a Regulamentului, judecătorul a amânat chestiunea, admiţând ca părintele George Grabbe să pregătească un raport pentru ședința de mâine și să mi-l arate. Părintele George a întocmit acest raport împreună cu (sau în orice caz fiind găsit cu) avocații reclamanților. Însă, părintele George nu a apărut a doua zi. Avocatul reclamanților a ținut un discurs care era îndreptat în principal împotriva mea.

Acuzațiile au fost atât de multe, încât judecătorul a spus că, dacă ar fi luate în considerare fiecare, afacerea nu se va termina niciodată, și că de dragul scurtării timpului era necesar ca avocații să se înțeleagă și, pe cât posibil, să ajungă la un acord. Ședința de judecată a fost suspendată până la noi ordine.

Părintele George Grabbe a zburat la New York, trimiţându-mi o copie a împuternicirii care îmi fusese trimisă la San Francisco de la mitropolit şi însemnată cu data ajunului sosirii lui [a părintelui George] aici.

Duminică, 1/14 iulie, aşa cum mi-a fost adus la cunoştinţă, trei avocaţi ai reclamanţilor au sosit la Sinod. Ei au fost prezentaţi mitropolitului şi după aceea au deliberat acolo cu arhiepiscopul Vitalie, care sosise [la sediul Sinodului] din nou, şi cu arhiepiscopul Nicon şi părintele George Grabbe. Întrunirea lor a durat mai mult de 4 ore. Discuţiile avocaților numiți de Sinod în săptămâna următoare nu au dus la nimic. Avocații reclamanților nu au ajuns la nici un acord, şi toate propunerile avocaților noștri au fost respinse.

Judecătorul, dorind să pună capăt afacerii în pace, la care a făcut apel în repetate rânduri în discuțiile sale în instanță, a amânat ședința. În sfârşit, a fost fixată o ședință marți, 10/23 iulie, care a avut loc cu ușile închise, cu drept de intrare doar pentru avocați.

În aceeași zi a fost fixată o sesiune a Sinodului Arhiepiscopal. Am fost înştiinţat de ea după ce avusese deja loc, aşa cum în două sau trei ocazii anterioare ei au fixat sesiuni și au examinat afacerea Eparhiei de San Francisco fără să mi-o aducă la cunoştinţă …

Sinodul Arhiepiscopal nu a discutat situația existentă în dorința de a sprijini [fostul] Consiliu parohial … Consiliul parohial din această componență a încetat să existe, de vreme ce membrii săi s-au îndepărtat de la ascultarea față de episcopul lor superior. Ei au introdus o acțiune în instanţă împotriva lui. Ei au fost îndepărtaţi din funcție prin Decretul de confirmare a Consiliului nou ales, după care ei au adăugat la prima plângere alt proces împotriva comunității și eparhiei „Bucuria tuturor scârbiţilor”.

În acest mod, în momentul de față, foștii membri ai Consiliului parohial sunt implicați într-un proces împotriva episcopului lor superior al aceleiași biserici, comunități și eparhii. Atunci, cum pot ei să reprezinte această comunitate pe care au dat-o în judecată; cum pot ei să fie „ajutoare ale superiorului” (secțiunea 36.2 din Regulament) câtă vreme nu se supun lui …

Aceasta este situația astăzi, 17/30 iulie 1963 …

Mă adresez TUTUROR EPISCOPILOR BISERICII RUSE DIN DIASPORA. Am explicat pe cât mult posibil faptele vieții bisericești din San Francisco, astfel încât condițiile să fie mai clare, deoarece situația de aici este aceeași situație cu cea în care se află întreaga Biserică din diaspora.

O astfel de situație ca cea din [Eparhia de] San Francisco s-ar putea întâmpla mâine oricărei eparhii, oricărui episcop. Sinodul Episcopilor a luat decizii cunoscute şi ocârmuitorul eparhiei a fost însărcinat să le ducă la îndeplinire. Sinodul reamintește, poruncește să grăbească îndeplinirea acestor decizii, și el însuși împiedică această îndeplinire prin propriile decrete și instrucțiuni …

Ar fi putut ei [reclamanții] să devină insolenți și să lupte deschis împotriva autorității bisericești dacă nu ar fi primit sprijin pentru ei înșiși de la alte autorități bisericești ? Acești oameni educați, fiecare individual și în majoritate, nu sunt oameni răi, dar nu au suficientă conştiinţă bisericească pentru a cunoaște ordinea bisericească a lucrurilor.

Este permis undeva, chiar într-o instituție cu totul lumească, ca cele mai înalte autorități să dea instrucțiuni reprezentanților lor, şi apoi să-i incite și să-i sprijine totodată pe subordonații acestor reprezentanți împotriva reprezentanților ?

Este cu putinţă să ne imaginăm acest lucru, chiar într-o unitate comercială având ca scop general creșterea profiturilor ? Cu ce ​​fel de nume i-ar defăima pe cei care s-au găsit vinovați, cum i-ar trata orice instituție ?

Însă, ceea ce este greu de imaginat până și în instituțiile și aşezămintele necreștine (cu excepția celor care resping principiile morale) este practicat pe scară largă acolo unde totul ar trebui împlinit potrivit cuvântului lui Dumnezeu și canoanelor Bisericii …

Astfel, aceleași relații ale Sinodului cu nemulțumiţii apar în mod constant din cauza faptului că nu se iau măsuri pastorale adecvate în scopul întăririi duhovniceşti, în ceea ce privește deciziile și acțiunile administrative, şi acest fapt provoacă vătămare părții învinuite. Așa a fost în ceea ce mi s-a întâmplat până acum, ce-am trăit acum 3 ani în treburile Eparhiei Europei de Vest, mai ales în ultimele luni, când am devenit încă o dată membru al Sinodului. La început nu am simțit în mod special acest lucru, deoarece prezența arhiepiscopului Atanasie și a episcopului Sava controla ceea ce ieșea oficial din Sinod.

Însă, după plecarea lor și venirea unei noi sesiuni, treburile s-au declanşat cu o iuţeală nestăpânită, fără control, fără a asculta opinia celui care conducea eparhia. Deciziile treceau repede doar cu condiţia ca ele să-i mulţumească pe reclamanți și să dea dovadă de „imparțialitate” ! Deciziile „Sinodului” erau primite acum, sau cel puţin transmise direct către nemulţumiţi, şi adeseori ajungeau la ei mai devreme decât la mine. De mai multe ori în San Francisco ei vorbeau despre evenimente iminente înainte ca ele să aibă loc, dar aproape niciodată Sinodul nu a cerut [de la mine] o opinie cu privire la plângerea primită. Aşa s-a întâmplat în şedinţa din 12/25 aprilie anul curent; şi aşa s-a întâmplat în şedinţa din 16/29 mai, care s-a dovedit, printr-o combinație de multe încălcări grosolane ale poziției Bisericii din diaspora, a fi nefondată și o absurditate evidentă.

Şedinţa din 16/29 mai [a Sinodului], sub președinția întâistătătorului [Bisericii] și în prezența arhiepiscopilor Nicon și Averchie, la care arhiepiscopul Vitalie a participat „întâmplător”, ,,apărând la Sinod”, s-a desfăşurat în grabă, fără înștiințarea membrilor Sinodului în afara celor prezenți, și fără a cerceta opinia chiriarhului, care are dreptul de a participa la treburile eparhiei sale cu vot hotărâtor chiar dacă nu este de asemenea membru al Sinodului. Chestiunea a fost hotărâtă având cunoştinţe rudimentare primite de la persoane care erau în mod evident interesate să întârzie convocarea întrunirii, pornind de la presupunerea că avusese loc o neglijenţă, fără verificarea acestei informaţii; numirea a doi reprezentanți ai Sinodului a arătat o neîncredere evidentă față de chiriarh; şi întârzierea întrunirii [Adunării Generale] contrazicea decizia Sinodului [Arhiepiscopal] de a o stabili în cel mai scurt timp …

Prin aceste acțiuni, Sinodul a îngăduit o depășire a autorității sale care nu poate fi justificată prin nimic. Executarea deciziei ilegale a Sinodului amenința viaţa bisericească cu mari complicații și nu numai că nu aducea pace, ci, dimpotrivă, ea provoca noi complicații și șocuri.

Și astfel ședința din 16/29 mai a fost: 1) convocată în mod incorect; 2) ghidată de informaţii unilaterale, fără o declarație a chiriarhului către Sinod; 3) o invadare a vieţii eparhiale şi o încălcare a autorităţii eparhiale; 4) o depăşire a autorităţii sale [a Sinodului], aşa cum s-a văzut din suprimarea deciziei Sinodului Arhiepiscopal şi constrângerea acestui Sinod, care era responsabil pentru împlinirea deciziei sale şi a eşuat să o ducă la bun sfârşit; și 5) cauza unei hotărâri care a fost acceptată pe baza unei singure părți și care a fost în realitate ineficace fără mari complicații și șocuri pentru viața parohială și eparhială.

Având în vedere TOATE CELE AMINTITE MAI SUS, FAC APEL LA SINODUL ARHIEPISCOPAL. CER CA EL SĂ RECUNOASCĂ CA ILEGALE ȘI VĂTĂMĂTOARE DECIZIILE DIN SESIUNEA DIN 16/29 MAI A SINODULUI ÎNSUȘI ȘI TOATE ACȚIUNILE ULTERIOARE CARE AU DECURS DIN ACEA DECIZIE, care a servit ca sursă de noi tulburări și discordie. În total, cu 13 zile înainte de [această hotărâre], întâistătătorul îmi scria: ,,Puteţi lucra cu toată puterea deplină de ierarh eparhial, luând toate măsurile necesare pentru pacea și buna rânduială a eparhiei” (scrisoare din 3/16 mai) şi acum această putere este limitată FĂRĂ NICI UN TEMEI LEGAL.

Dispoziţia telegrafiată din 21 mai/3 iunie nu numai că a fost o amenințare directă la adresa chiriarhului în eventualitatea neîndeplinirii dispoziţiilor pe care el, cu bună ştiinţă, nu le putea îndeplini, ci şi, fiind comunicate totodată persoanelor interesate, S-A DOVEDIT A FI O INCITARE LA REVOLTĂ ÎMPOTRIVA CHIRIARHULUI.

Mai mult, „Sinodul” a sprijinit revolta în taină și în mod vizibil, aflându-se în tratative continue cu oameni care au întreprins acțiuni pe care REPREZENTANȚII SINODULUI LE-AU CONDAMNAT ÎN URMĂ CU UN AN. „Sinodul” a transmis acestor persoane toate informațiile necesare, şi apoi s-a prezentat deschis în instanță în sprijinul lor. Acest sprijin a mers atât de departe până la a deveni o încercare de a exercita presiuni asupra instanţei prin trimiterea unei telegrame semnate de întâistătătorul [Bisericii], atât înainte de decizia instanţei, cât şi după primirea deciziei. Această susţinere a fost arătată și în deciziile ulterioare ale Sinodului.

Se pare că „Sinodul”, sau mai curând persoanele care vorbesc în numele său, este legat de cei care au fost aleși în Consiliul parohial din anul precedent, care vor să păstreze puterea pentru ei înșiși sau cel puțin pentru asociaţii lor apropiați și cei de un cuget cu ei, fie aceasta prin mijloace legale sau ilegale.

În fiecare parohie există oameni nemulțumiți de modul în care stau lucrurile. Existau de asemenea astfel de oameni în San Francisco înainte de tulburarea actuală. Dar crearea de către ei a unui grup unit care lucrează când în apărarea autorității bisericești locale, când împotriva ei, când potrivit canoanelor, când în contradicție cu ele, dar întotdeauna într-un glas și cu îndărătnicie, nu este doar un fenomen local, ci este condus acum de cineva care este aproape de Sinod.

Cu această explicație, tot ceea ce s-a întâmplat în San Francisco devine [lesne] de înțeles, de la începutul originii tulburării până astăzi. Anumite evenimente care au apărut în alte eparhii devin de asemenea [lesne] de înțeles.

Atunci care sunt consecințele ? Autoritatea Sinodului este aproape anihilată.

Membrii Sinodului Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora din noiembrie 1981, care a canonizat Noii Mucenici ai Rusiei

Ei [adică, cei care vorbesc în numele Sinodului] nu-i respectă pe cei pe care acesta [Sinodul] îi protejează acum, deoarece știu cum să-l oblige să le îndeplinească cea mai mică dorință și prin cine să facă presiuni dacă acest lucru nu se va face imediat.

Ei au încetat să-i respecte până și pe urmaşii loiali de odinioară ai Bisericii din diaspora, care i-au păzit credincioșia în focul încercărilor și acum s-au simțit copiii ei vitregi.

Ceea ce s-a întâmplat în San Francisco s-a răspândit rapid în toată diaspora și amenință existența întregii Biserici din diaspora cu o îndepărtare a unei părți din urmașii ei în general de credință.

Recent, numele încă slăvit şi respectat al mitropolitului Anastasie a fost acoperit de rușine din cauza deciziilor contradictorii, apelului în instanţă şi altor acțiuni care i-au prejudiciat prestigiul, nu numai în turma noastră, ci și în rândul celor de alte credințe, de vreme ce ele au pornit de la numele lui.

Noi, cei mai apropiați colaboratori ai săi, știm cât de incompatibil este acest lucru cu caracterul său, și nu putem să punem toată responsabilitatea pentru aceasta asupra lui.

Oricum ar fi, există de asemenea împrejurări care au pornit de la numele său, înjosind numele său şi Biserica noastră. Cu durere se întâmplă, aşadar, să privim şi să vedem prăbușirea Bisericii din diaspora, folositoare doar dușmanilor ei. Noi, ierarhii ei, nu putem permite acest lucru, nici ca un grup organizat să domine ceilalți episcopi și să promoveze prin orice mijloace orice dorește acel grup.

Fiind unul dintre cei mai vechi episcopi ai BISERICII RUSE DIN DIASPORA ȘI SINODULUI EI, MĂ ÎNTORC CĂTRE COLEGII MEI ȘI ÎN PRIMUL RÂND CĂTRE STIMATUL NOSTRU ÎNTÂISTĂTĂTOR EMINENT, MITROPOLITUL ANASTASIE CU UN APEL, ȘI CER SĂ SE CONVOACE, CÂT DE CURÂND POSIBIL, O ȘEDINȚĂ EXTRAORDINARĂ A SINODULUI ARHIEPISCOPAL PENTRU PROTECȚIA BISERICII DIN DIASPORA ȘI PENTRU REZOLVAREA CHESTIUNILOR CARE O TULBURĂ ȘI O RĂNESC. Cer tuturor colegilor eminenți să răspundă la acest apel.

 

Membru al Sinodului Arhiepiscopal,

Arhiepiscopul Ioan

23 iulie 1963

Arătarea Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu pe Muntele Poceaev, Icoana făcătoare de minuni a Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, Bucuria tuturor scârbiţilor cu monedele din Petrograd

 

{În 1965, când dezbaterile judiciare erau încă în desfășurare în San Francisco în urma procesului, arhiepiscopul Ioan a făcut o vizită turmei sale din Franţa. Un francez descrie scena care a avut loc la sfârșitul acestei vizite, când arhiepiscopul Ioan se urca în avion pentru a se întoarce în America:

„Aceia dintre noi care l-am văzut în ultimul an al vieții lui au putut observa clar cum se topea înaintea ochilor noștri, cum îl părăseau puterile, cum toată energia îi era secătuită de prigonire. Era într-o stare atât de groaznică încât era evident ce îi făcea prigonirea. Era adesea foarte serios. Fiind văzător cu duhul, el ştia desigur că ne părăsește pentru totdeauna, dar noi nu știam aceasta. L-am văzut plecând la aeroport și chiar mi s-a permis să-l însoțesc în avion. Era deosebit de serios; nici nu putea vorbi. Când i-am spus chiar înainte de a intra în avion: ’Vă rog să vă uitați înapoi, turma sfinţiei voastre vă priveşte cu dragoste’, s-a întors cu tristețe și ne-a binecuvântat pe toți de trei ori pentru ultima oară. Noi nu l-am mai văzut niciodată. La începutul acelei veri, unul dintre fiii săi duhovniceşti a primit o scrisoare de la el, în care spunea: ’Dacă auziți că am murit, să știți că am fost ucis’. Și la scurt timp după aceea am auzit vestea tristă că iubitul nostru Fericit Ioan a murit” (Fericitul Ioan făcătorul de minuni, p. 138.)}

 

Traducere: Catacombele Ortodoxiei