Sfintii nr. 18

Urmându-L pe Domnul pe Golgota

Sfântul Ierarh Ioan Maximovici şi procesul său într-un tribunal public

 

PARTEA I

Procesul cu care s-a confruntat Sfântul Ioan în ultimele sale zile pe pământ este descris în următorul articol din The Orthodox Word, nr. 175-176, 1994. Este plasat pe pagina sa de internet[1] pentru ca fiecare dintre noi care îl iubește pe arhiepiscopul Ioan să-şi dea seama într-o oarecare măsură că Dumnezeu îi pune la încercare pe sfinții Săi cu mâhniri şi greutăţi. Acest articol nu are menirea de a defăima nici o persoană ortodoxă, nici Biserica Ortodoxă Rusă din Diaspora, nici pe vreunul din ierarhii ei.

 

,,Un om nu poate fi atât de desăvârşit încât să fie liber de păcat, şi de vreme ce totul este supus răsplătirii, omul drept primeşte pentru păcat o pedeapsă proporţională [cu păcatul], chiar dacă păcatul său poate fi minor. Tot aşa, dacă un om drept îndură o nenorocire, el va primi răsplata sa aici pentru ca el să se poată lepăda de păcatul său şi să intre curăţit în Împărăţia Cerurilor”.

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilie la Lazăr

În iulie 1963, arhiepiscopul Ioan Maximovici a fost judecat într-un tribunal public din San Francisco. El a fost acuzat că a făcut o alegere bisericească ilegală şi a acoperit o deturnare de fonduri de către 16 membri ai consiliului parohial nou ales, care au fost acuzați împreună cu el. Fondurile erau strânse pentru construirea noii Catedrale „Bucuria tuturor scârbiţilor” din San Francisco, pe care arhiepiscopul John încerca s-o ducă la bun sfârşit în ciuda unor mari neînţelegeri. În cele din urmă, arhiepiscopul Ioan și consiliul au fost achitați de toate acuzațiile, dar acuzațiile împotriva lor au continuat să fie depuse aproape până în clipa morții sale.

Sfântul Ierarh Ioan Maximovici, cu băieţi de altar. San Francisco, 1965

În iulie al acestui an, exact 21 ani mai târziu, acelaşi arhiepiscop urmează să fie canonizat în mod oficial ca sfânt în aceeași Catedrală „Bucuria tuturor scârbiţilor”, care a fost construită în cele din urmă prin rugăciunile, ostenelile şi mâhnirea sa extraordinară.

Canonizarea arhiepiscopului Ioan este cu adevărat o biruinţă a Ortodoxiei în vremurile moderne. Arhiepiscopul Ioan, care a fost numit cel mai sfânt om al secolului al XX-lea, slujește ca model de sfințenie ortodoxă pentru întreaga lume. Însă, deoarece prăznuim biruinţa sa în cer, trebuie să ne aducem aminte că nu există sfinţenie fără cruce. Arhiepiscopul Ioan a purtat o cruce foarte grea, o cruce care a ajuns la un maxim de împovărare în timpul procesului de la sfârşitul vieţii sale.

Recent, în ajunul canonizării arhiepiscopului Ioan, au existat încercări de a atenua realitatea acestei cruci, de a face povestea vieții arhiepiscopului Ioan „drăguță” și necontroversată, astfel încât să nu tulbure conștiința nimănui. Trei jurnale ortodoxe au tipărit recent declarații potrivit cărora arhiepiscopul Ioan nu a fost persecutat, că nu i-au fost aduse acuzații niciodată în instanță. Astfel de afirmații sunt total neadevărate. A nega pătimirea arhiepiscopului Ioan – pătimirea lui pentru dreptate – înseamnă a-i nega mijloacele principale ale sfințeniei sale. Trebuie să scoatem crucea din creștinism ca să nu ofensăm conștiința nimănui ? Trebuie să ascundem suferințele pe care le-au îndurat toți sfinții, sau să omitem din Evanghelii istoria lui Irod, Pilat, Caiafa, fariseilor și răstignirea lui Hristos ca să nu-i tulburăm pe oameni, sau să nu spunem nimic ,,negativ” ? Adevărul despre Hristos și sfinții Săi trebuie spus; altfel, aceşti oameni de astăzi care se străduiesc să-i urmeze nu vor găsi calea către mântuire – care este tocmai calea pătimirii şi a crucii.

Relatările nenumăratelor minuni ale arhiepiscopului Ioan, atât înainte, cât și după moartea sa, au fost spuse în altă parte. Dar dacă vorbim doar despre minunile lui, fără a vorbi despre mâhnirea lui, noi rămânem cu un creștinism fără cruce. În epoca noastră de prea mare îngăduinţă de sine, o astfel de formă falsă de creștinism este o mare ispită. În Biserica Ortodoxă (ca să nu mai vorbim de alte Biserici), formularea ei „teologică” se regăsește în falsa „dogmă a răscumpărării”; dar într-o formă mult mai subtilă se găsește în acea Ortodoxie ,,cizelată”, ,,şmecheră”, „de succes”, care face pe cineva să se simtă confortabil în religia sa, rămânând în iazul superficial al planurilor și calculelor omeneşti, și neaventurându-se în adâncurile periculoase ale lui Hristos.

Adevărata Ortodoxie trăită de arhiepiscopul Ioan a fost numită, în cuvintele Sfântului Grigorie Teologul, Ortodoxie pătimitoare. Departe de a face pe cineva [să se simtă] confortabil, această Ortodoxie tulbură, zguduie, osândeşte conștiința, anihilând toate formele de îndreptăţire de sine și dezvăluind, cu lumina de foc a Adevărului lui Dumnezeu, toate minciunile pe care ni le-am spus nouă înşine. Părintele Serafim Rose, descriind modul în care aceasta a fost întruchipată în arhiepiscopul John, scria odinioară:

Parcurgând hârtiile lăsate de episcopul Sava descoperim că şi lui i s-au adresat plângerile obișnuite împotriva arhiepiscopului Ioan (acestea sunt cele mai rele lucruri pe care ei le pot găsi la el !): că este iritabil, grosolan, nu se gândeşte la alţii (de exemplu, fiindcă vine târziu la slujbe), perturbă ordinea obișnuită a lucrurilor, este un administrator prost, nu poate fi înțeles, mormăie și adoarme în mijlocul celor mai importante discuții (lumești), clerul catedralei din San Francisco consideră că este sărbătoare când el nu este prezent. Eu însumi am avut ocazia să fiu martor la cele mai multe din aceste fenomene, şi pot mărturisi, de exemplu, că în mai multe ocazii când el a fost ,,grosolan” cu mine am fost extrem de recunoscător și am văzut doar câştig duhovnicesc din aceasta. În toate acestea, cred că există un fapt semnificativ ascuns despre vlădica care nu a fost scos prea mult la iveală: că el a refuzat să îngăduie ca Biserica să devină o obişnuinţă, şi prin grosolănia lui aparentă, a încercat să-i scoată pe oameni din rutina duhovnicească în care se poate cădea atât de uşor. De îndată ce vlădica a plecat, totul a devenit ,,lin” în catedrală şi clericii erau mulţumiţi deoarece acum ei au putut şi au făcut din Biserică o obişnuinţă, incapabilă să inspire pe nimeni, decât ca un capital al trecutului care nu a fost încă folosit (dar va fi în curând !).

Cineva poate ajunge la Ortodoxie datorită frumuseții sau profunzimii sau continuității sale istorice. Dar dacă merge mai adânc, dacă nu-i este teamă să meargă sub [cele de] suprafață, atunci descoperă un fapt nou și uluitor: că a fi ortodox înseamnă a suferi și a fi cu totul singur, singur și rănit înaintea lui Dumnezeu. Arhiepiscopul Ioan a gustat profund din această realitate. În timpul procesului său, în ciuda tuturor oamenilor care îl iubeau şi îl susţineau, se știa că i-a spus unui enoriaș apropiat: „Sunt singur în toate acestea”.

Ortodoxia adevărată doare, dar ea este vie. Când cineva o găseşte, găseşte inima vie, vibrantă a creștinismului, şi nu va dori niciodată să se întoarcă la masca neînsuflețită a Ortodoxiei „şmechere”.

 

Anul acesta prăznuim bicentenarul Ortodoxiei în America, iar în punctul culminant al anului este canonizarea unui sfânt american al timpurilor moderne. Dar să nu ne felicităm noi, americanii ortodocşi. Mai degrabă, să fim scoşi din mulțumirea noastră, să fim osândiți în inimile noastre. Să ne aducem aminte că tocmai acest sfânt a petrecut doar 3 ani şi jumătate din viaţa sa în America, și că tocmai acești ani, până la moartea sa, au fost cei mai nefericiți din întreaga sa viață. Şi nefericirea lui era urmarea nu a liberalismului american, a secularismului sau neo-păgânismului, ci a acțiunilor americanilor ortodocși. Dacă noi, americanii, vom sărbători și ne vom încălzi inimile cu slava sfințeniei sale, haideţi să ne împărtășim de asemenea de vinovăţia acestei fărădelegi. Este fărădelegea nu a ,,altor” oameni sau a altei ,,juridiscţii” spre care putem arăta cu degetul, ci a noastră, a tuturor americanilor ortodocşi. Dacă Dumnezeu ne vede, în mijlocul sărbătorilor noastre, pocăindu-ne pentru această fărădelege comună, părându-ne rău pentru suferința cu totul nemeritată pe care a îndurat-o arhiepiscopul Ioan, atunci cu siguranță El va revărsa cu atât mai mult binecuvântarea Sa asupra pământului nostru însetat de har.

Primind povara acestei fărădelegi a Americii ortodoxe, ne putem întreba cum ne putem pocăi pentru o fărădelege la care poate că nu am participat direct. Ar trebui să ne aducem aminte că în slujbele Săptămânii Patimilor, vorbind despre trădarea și moartea lui Hristos, Biserica ne îndeamnă să ne implicăm, să privim la relele propriilor noastre inimi, şi să vedem participarea noastră comună la răstignirea lui Hristos. Haideţi să ne amintim, de asemenea, că oricare dintre noi ar fi putut fi prigonitorul arhiepiscopului Ioan. Adeseori citim, în cărțile de istorie sau în romane, despre eroi care stau singuri în fața tuturor nenorocirilor, care merg împotriva opiniei publice, care sunt ocărâţi din toate părţile şi totuşi merg înainte cu îndrăzneală. În mod invariabil, lăudăm și admirăm astfel de eroi din trecut și îi întâmpinăm cu urale. Însă atunci când vedem un astfel de erou chiar înaintea noastră, trăind și respirând, probabil nu-i stăm alături pentru că puterea opiniei publice este prea puternică și suntem influențați de ea fără să știm. Totul este limpede ca cristalul privind în urmă, îndeosebi când opinia publică se schimbă în favoarea unui erou odinioară calomniat după ce el a murit, așa cum este atât de izbitor cazul arhiepiscopului Ioan. Adeseori aceiași oameni care persecută un om în viață vor fi aceiași care îl cinstesc în moarte. Din acest motiv, Hristos a spus: Vai vouă ! Că zidiţi mormânturile proorocilor şi părinţii voştri i-au ucis pre ei. Deci mărturisiţi şi împreună voiţi lucrurile părinţilor voştri; că aceia i-au ucis pre ei, iar voi zidiţi mormânturile lor (Luca 11, 47-48). În timp ce îl preaslăvim pe arhiepiscopul Ioan, haideţi să ne amintim aceste cuvinte sobre ale Domnului nostru.

Deci, acestea sunt raţiunile pentru care tipărim următoarele extrase din raportul arhiepiscopului Ioan însuşi cu privire la procesul său: în primul rând, ca noul nostru sfânt să nu fie expus ca un model spre imitare fără crucea sa pe deplin la vedere; și, în al doilea rând, ca noi, ortodocșii americani, să ne putem pocăi pentru ceea ce s-a abătut asupra lui în țara noastră. Dar există un al treilea motiv, și este acesta: pot fi unii care, citind despre suferinţele arhiepiscopului Ioan, se găsesc ei înşişi într-o situație asemănătoare, care încearcă să lucreze pentru Dumnezeu și totuși se simt singuri şi abandonați, izbindu-se de obstacole absurde la fiecare pas pe cale. Fie ca astfel de oameni să prindă curaj, ştiind că oricât de greu le este, arhiepiscopului Ioan i-a fost mult mai greu – şi el a devenit sfânt. Mai mult decât atât, noi merităm să pătimim, pentru că suntem păcătoşi şi motivaţiile noastre curate sunt amestecate cu motivaţii de mulțumire de sine. Dar arhiepiscopul Ioan era un om sfânt care nu a nutrit rea voinţă față de nimeni, care a trăit o viață de totală jertfă de sine pentru Dumnezeu și aproapele său, care s-a rugat și a purtat grijă de cei bolnavi și suferinzi la toate orele din zi și din noapte.

 

Arhiepiscopul Ioan a scris un raport către ierarhul său conducător, mitropolitul Anastasie în vârstă de 90 ani, fiindcă frații săi episcopi – ierarhi sub același mitropolit – îi ajutau şi îi susțineau în mod activ pe reclamanții care au depus dosarul împotriva arhiepiscopului lor și l-au dat în judecată. Acești ierarhi veniseră la San Francisco în acest scop, și trimiteau telegrame în numele mitropolitului. Prin urmare, raportul arhiepiscopului Ioan este un apel către mitropolit, care pe atunci suferea din pricina vârstei foarte înaintate, pentru a-i aduce la cunoştinţă ce se întâmpla cu adevărat în eparhia San Francisco și cum unii episcopi îi ajutau pe reclamanți.

Raportul sună ca un document legal (să ne aducem aminte că arhiepiscopul Ioan a absolvit Facultatea de Drept în Serbia), şi de aceea poate fi dificil de înțeles de cei fără cunoștințe prealabile despre evenimentele pe care le descrie arhiepiscopul Ioan. Aşadar, este necesar a furniza mai multe informații de fond ca o introducere a raportului. În capitolul 27, ,,Făcător de minuni al vremurilor din urmă”, al biografiei părintelui Serafim Rose, Nu din această lume (Not of this world), vom găsi informaţii despre împrejurările sosirii arhiepiscopului Ioan în San Francisco, iar în capitolul 30, ,,Un sfânt pus la încercare”, vom găsi o relatare pas cu pas a evenimentelor dinainte şi de după proces.

Nota redacţiei: Având în vedere diferenţele existente în text de la o ediţie la alta, ca şi în traduceri – diferenţe care se fac simţite şi la nivel de sens, vom reda mai jos o traducere a originalului Not of this world. Originalul acestei scrieri a văzut lumina tiparului la Saint Herman Press pe 1 martie 1993, şi a ajuns să coste peste 1.000 dolari exemplarul.

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 159/ianuarie-februarie 2025

 

 

PARTEA A II-A

Mai înainte de a prezenta fragmente din capitolele 27 şi 30 ale biografiei părintelui Serafim Rose, să facem câteva precizări necesare. Eugene este numele de mirean al viitorului ieromonah Serafim Rose (1934-1982), iar Gleb este numele de mirean al egumenului Ghermano Podmoşenski (1934-2014).

În ce priveşte Eparhia de San Francisco, ea a fost înfiinţată în 1930, moment în care arhimandritul Tihon Troiţki devine primul episcop de San Francisco. El va păstori eparhia între anii 1930-1963 şi va primi titulatura de arhiepiscop de San Francisco şi America de Vest. Între anii 1963-1966, eparhia va fi condusă de Sfântul Ierarh Ioan Maximovici. În 1966, întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora din acea vreme, mitropolitul Filaret preia administraţia eparhiei, care, după 1967, a fost transferată arhiepiscopului Antonie Medvedev.

Din 1951, această eparhie a avut un episcop vicar, Episcopul Antonie [Sinkevici] de Los Angeles. În 1962, acest vicariat a fost transformat într-o eparhie independentă şi a inclus comunităţile din Texas şi California de Sud. Drept urmare, titlul ierarhului conducător a fost schimbat în cel de ,,Los Angeles şi Texas”, iar pentru Eparhia de San Francisco a fost numit un episcop vicar la Seattle. În octombrie 1962, Episcopul Nectarie [Konţevici] de Mahopac a fost hirotonit episcop vicar de Seattle pentru a-l ajuta pe arhiepiscopul Tihon pe timpul bolii sale. El a rămas în această poziţie până la moartea sa, în 1983.

Sfântul Ierarh Ioan Maximovici (1896-1966) a fost hirotonit episcop de Shanghai în 1934, unde a rămas până în 1949. În 1951, el a fost ridicat la rangul de arhiepiscop având titlul de arhiepiscop de Bruxelles şi Europa de Vest. După moartea arhiepiscopului Tihon [Troiţki], el a devenit arhiepiscop de San Francisco şi America de Vest, până la moartea sa în 1966.

Episcopul Sava Saracevici, prietenul Sfântului Ierarh Ioan Maximovici, era de naţionalitate sârb, avocat de profesie, şi s-a alăturat Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora încă din tinereţe. În 1958, el a devenit episcop de Edmonton şi Canada de Vest.

O biografie a întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora din acea vreme, mitropolitul Anastasie Gribanovski, se poate găsi pe site aici.

* * *

Făcător de minuni al vremurilor din urmă

Mărite apostole al unor vremuri de răceală şi necredinţă,

dăruit cu puterea cea plină de har a sfinţilor din vechime;

văzător luminat de Dumnezeu al tainelor cereşti, hrănitor

al orfanilor, nădejdea celor fără de nădejde, tu ai aprins

pe pământ focul iubirii pentru Hristos în ajunul

întunecat al Zilei Judecăţii; roagă-te acum ca

acest foc sfânt să se poată înălţa şi din inimile noastre.

Troparul Sfântului Ioan Maximovici, glasul al 6-lea

Am văzut cum Gleb fusese mult mai privilegiat decât Eugene în a cunoaşte o întreagă ceată de ,,verigi vii” cu tradiţia ortodoxă. Cu toate acestea, în noiembrie 1962, Eugene îl întâlnea pe cel mai mare dintre toţi, arhiepiscopul Ioan Maximovici.

Arhiepiscopul Ioan era binecunoscut comunităţii ruseşti din San Francisco. El fusese odinioară episcop de Shanghai, unde el adunase de pe străzi sute de copii bolnavi şi flămânzi şi îi adăpostise într-un orfelinat. Când s-a instaurat comunismul în China, el a fost silit să-i evacueze pe orfanii săi, ducându-i întâi în Filipine şi apoi în San Francisco, unde el a întemeiat Casa Sfântului Tihon pentru orfani. Apoi el a fost numit episcop de Paris, dar venea să-i viziteze pe orfanii săi din San Francisco ori de câte ori putea.

La sfârşitul anului 1962, s-au creat nişte împrejurări care i-au permis arhiepiscopului Ioan să se întoarcă la turma sa exilată. Arhiepiscopul Antonie de Los Angeles, care îl înlocuise pe arhiepiscopul Tihon după retragerea acestuia, ocârmuise acea eparhie într-un asemenea fel încât întreaga comunitate era dezbinată. Lucrările la noua catedrală ortodoxă rusă din San Francisco, care fusese începută de arhiepiscopul Tihon, erau oprite. Unul din motivele aparente pentru aceasta consta în faptul că arhiepiscopul Antonie nu vroia să depună bani în băncile în care lucrau evrei, fiindcă era necanonic în opinia sa. Deoarece controversa legată de construcţia catedralei se înteţea, muncitorii angajaţi erau plătiţi, potrivit contractului, pentru a nu face nimic.

Comunitatea din San Francisco, alcătuită în mare măsură din fiii duhovniceşti ai arhiepiscopului Ioan din Sanghai, a făcut apel la Sinodul Episcopilor să-l trimită pe arhiepiscopul Ioan pentru a salva situaţia. După oarecare ezitare, Sinodul a fost de acord, şi arhiepiscopul Ioan a fost desemnat pentru eparhia San Francisco temporar. Brusc, comunitatea ortodoxă de acolo a prins viaţă. Donaţiile curgeau pentru construirea noii catedrale. Au fost înfiinţate comisii, organizaţii şi fundaţii caritabile; şi, în pofida unor dificultăţi pricinuite de vechea gardă a episcopului Antonie (despre care vom vorbi mai târziu), activitatea bisericească a sporit în general cu un val de entuziasm.

[…]

* * *

Un sfânt pus la încercare

Au zis întru sine cugetând nedrept: să asuprim pre săracul cel drept …

Făcutu-s-a nouă spre dovedirea cugetelor noastre. Greu ne este nouă şi a-l vedea,

că viaţa lui nu este ca a celorlalţi, şi schimbate sunt cărările lui. Necuraţi

suntem socotiţi înaintea lui, şi se fereşte de căile noastre ca de nişte necurăţii,

fericeşte cele mai de pre urmă ale drepţilor şi se laudă, că are tată pre Dumnezeu

Înţelepciunea lui Solomon 2, 1, 10, 14-16

Şi aceasta ca să vă ruşinaţi zic vouă …

Frate cu frate se judecă şi aceasta la necredincioşi

I Corinteni 6, 5-6

 

Sabia sufletului nostru nu dobândeşte un tăiş bine ascuţit

până când răutatea altuia nu o ascute

Sfântul Grigorie cel Mare

Aproape toate „verigile vii” pe care le cunoscuse Eugene în San Francisco erau membri ai Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora (numită de asemenea Biserica Rusă din afara Rusiei); şi mitropolitul Anastasie, pe care-l cunoscuse în acea seară de vară memorabilă în Carmel, era întâistătătorul ei. El devenise un tânăr ortodox râvnitor, şi în America Biserica Rusă din Diaspora fusese cea mai râvnitoare Biserică în păstrarea tradiţiilor ortodoxe. Era străină de modele ecumeniste, reformele calendarului bisericesc, şi compromisurile cu regimurile comuniste. Mai mult, comparată cu celelalte Biserici ruse din diaspora, ea avea în mod indiscutabil ,,crema semănăturii”, cei mai vii reprezentanţi ai Sfintei Rusii: făcători de minuni, prooroci, stareţi, adevăraţi teologi, şi filozofi. Şi totuşi, fiind o organizaţie pământească ca celelalte, avea de asemenea problemele ei. Elena Konţevici, cu sinceritatea ei, a fost cea dintâi care le-a atras atenţia asupra acestui lucru lui Eugene şi Gleb. ,,De la primul ’lapte’ pe care l-am băut ca ortodox în Biserica Rusă din Diaspora – avea să-şi amintească Eugene în anii următori –, am fost învăţat că avem două feluri (sau probabil ’tradiţii’) de ierarhi: de o parte vlădicii Ioan, Averchie, Leontie, Nectarie, Sava; de cealaltă, cei care par acum să aibă poziţiile de conducere”.

Eugene a întâlnit pe unul din episcopii din cea de-a doua tabără între momentul primirii sale în Biserică şi întoarcerea lui Gleb pe coasta de vest. Ierarhul, Arhiepiscopul Vitalie al Canadei, a vizitat San Francisco atunci şi a organizat o întâlnire cu cei interesaţi să se alăture mânăstirii sale din Montreal. Mânăstirea publica texte ortodoxe şi părea potrivită în mod ideal pentru talentele lui Eugene. Împreună cu prietenul său James, Eugene a mers să-l vadă pe arhiepiscop la ora indicată.

Bărbatul care i-a întâmpinat la uşă era zvelt şi chipeş, cu veşminte călcate, imaculate şi mirosind a colonie. Purtarea sa era plăcută, felul de a vorbi şi gesturile sale erau line şi manierate. Descoperind că Eugene este inteligent şi educat, el l-a invitat la Montreal. Eugene i-a pus câteva întrebări despre viaţa de acolo, dar în inima sa ştia deja că aceasta nu era pentru el. Ochii care-l măsuraseră erau reci şi de plumb; deţinătorul lor părea calculat şi – dacă Eugene nu se înşela – chiar sinistru.

Eugene i-a spus lui Gleb de întâlnire după ce Gleb se întorsese pe coasta de vest. ,,Ce impresie ţi-a făcut arhiepiscopul ?”, l-a întrebat Gleb.

,,Mi-a dat fiori”, a spus Eugene. ,,Nu mi-au plăcut ochii lui”. Când a ajuns să-l cunoască pe arhiepiscopul Ioan, i-a trecut prin cap că arhiepiscopul Vitalie era exact antiteza sa.

 

După cum s-a dovedit, arhiepiscopul Vitalie era unul din cei mai vicleni şi puternici dintre oamenii aflaţi la conducere, care prin manevre politice preluase practic controlul Bisericii Ruse din Diaspora. Pe când erau exilaţi în Europa de Est în anii ’1920 şi ’1930, aceşti episcopi şi administratori ruşi alcătuiseră o clică puternică, şi în anii următori au încercat să îndepărteze pe oricine nu era dintre ei. Era soarta marilor şi sfinţilor ierarhi ai Bisericii Ruse din Diaspora să pătimească multe de la ei. Sfântul arhiepiscop Ioasaf fusese trimis din Canada în America de Sud, unde a murit în mai puţin de un an de zile din cauza schimbării drastice de climă; arhiepiscopul Averchie fusese îndepărtat din poziţia sa de membru permanent al Sinodului; arhiepiscopul Leontie – un misionar plin de curaj care suferise în lagărele de concentrare sovietice şi apoi ajunsese să hirotonească peste 300 preoţi – era ţinut la distanţă în America de Sud; şi mai târziu episcopul Sava avea să fie retras cu forţa şi lipsit de toată autoritatea.

Însă cel care avea să îndure cea mai rea persecuţie din toate era arhiepiscopul Ioan. Deşi fusese şi el în Europa de Est, rămăsese liber înaintea lui Dumnezeu şi nu-l interesa să facă parte din vreo grupare. Urmându-şi fără teamă conştiinţa, nu se putea conta pe el pentru a urma linia de partid. De exemplu, el a slujit împreună cu clericii Patriarhiei Moscovei, ai Bisericii ,,Evloghite”, şi ai bisericilor de stil nou, o acţiune pe care mulţi dintre colegii săi o socoteau tabu. La liturghie, el chiar îl pomenea pe patriarhul Moscovei, Alexie, alături de propriul întâistătător, mitropolitul Anastasie; şi pentru aceasta era numit ,,comunist” de unii. Deşi el însuşi nu avea nimic de-a face cu regimul sovietic ateu şi cu reformele calendarului bisericesc, el îi privea pe cei care nu se puteau împotrivi sau scăpa de ele ca pe fraţii săi de credinţă, membri ai aceleiaşi Biserici Ortodoxe. El spunea că nu exista ,,un astfel de lucru” ca ,,jurisdicţii” bisericeşti separate. Acestea, combinate cu înfăţişarea şi purtarea sa stranie, şi convingerea a mii de oameni din întreaga lume că era un sfânt în viaţă, făceau din el o persoană cu care era foarte dificil să ai de-a face.

 

În San Francisco, Eugene avea să fie martor mai de aproape la persecuţia omului care este probabil cel mai sfânt om al secolului XX. Fără îndoială, aceasta a fost cea mai dureroasă parte a vieţii arhiepiscopului Ioan, care i-a grăbit moartea 3 ani mai târziu. La apogeul ei, el a fost judecat public la Curtea Supremă a statului California, fiind acuzat că a organizat alegeri bisericeşti ilegale şi de delapidare a fondurilor bisericeşti[2].

Atacul asupra arhiepiscopului a fost stârnit de consiliul parohial al catedralei din San Francisco, dar, aşa cum Eugene şi Gleb au putut vedea, era susţinut cu tărie de propriii săi fraţi, episcopii. Consiliul parohial în sine era alcătuit din adepţi ai unui membru al clicii ierarhice, fostul prelat de San Francisco, Arhiepiscopul Antonie de Los Angeles. Intenţia clicii era de a-l discredita cu totul pe arhiepiscopul Ioan pentru a preîntâmpina ca el să devină următorul întâistătător, de vreme ce el era primul în rang pentru această poziţie.

Când arhiepiscopul Ioan a venit pentru prima oară la San Francisco la sfârşitul anului 1962, consiliul parohial existent a refuzat să-l lase să vadă registrele sale contabile. Primindu-le în cele din urmă la o întrunire a consiliului parohial (dar nu fără ca cineva să încerce să le smulgă din mâinile sale), el a descoperit că ele nu au fost ţinute în regulă. Aşezându-le într-un loc accesibil tuturor, el a cerut tuturor să-şi plătească datoriile din trecut.

La începutul anului următor, arhiepiscopul Ioan consemna: „Postul Mare a trecut în San Francisco cu un mare număr de închinători şi postitori; şi Paştile au fost întâmpinate cu mare fervoare duhovnicească. Relaţiile din sânul comunităţii erau în mod perceptibil reconciliate, şi ei vorbeau despre greutăţile anului anterior ca ,,trecute”. Arhiepiscopul Ioan cerea acum ca lucrările la noua catedrală să fie reluate; şi la scurt timp după Paşti a avut loc o mare întrunire pentru strângerea de donaţii în acest scop.

Situaţia ar fi putut continua să se îmbunătăţească, dar tocmai în acest moment arhiepiscopul Ioan era rechemat pe neaşteptate la New York. Acolo, duşmanii lui din clica ierarhică – pe baza unui document semnat şi distribuit de consiliul parohial care îl acuza pe arhiepiscopul Ioan de simpatii comuniste – au forţat o decizie de a-l înlătura din poziţia sa de arhiepiscop de San Francisco. Arhiepiscopul Ioan a trebuit să aştepte în afara întrunirii episcopilor în timp ce era luată această decizie. Ştirile s-au răspândit imediat în San Francisco, astfel că atunci când arhiepiscopul Ioan se întorcea acasă de la întrunirea episcopilor, sute de oameni îl aşteptau la aeroport. Emoţia – nota el – era de nedescris”. Neliniştea şi tensiunea au continuat mai mult de două săptămâni. Când susţinătorii arhiepiscopului Ioan din San Francisco au trimis o cerere către Sinodul Episcopilor pentru a-şi schimba decizia, a izbucnit o revoltă atât de teribilă împotriva acestor susţinători încât, aşa cum scria arhiepiscopul Ioan, „exista pericolul de a se bate cu pumnii. I-am ţinut în frâu pe oameni cât de mult am putut, deoarece prezenţa mea stăvilea oarecum râvna după cunoştinţă; dar spre profunda mea mâhnire, ceea ce se făcuse pentru a statornici pacea în turmă pe parcursul a 4 luni se distrugea într-o singură zi, dintr-o singură lovitură”.

Prietenul arhiepiscopului Ioan şi întâistătătorul, mitropolitul Anastasie, i-a telefonat şi a vorbit cu el mai mult de o oră. A doua zi, datorită influenţei întâistătătorului, decizia Sinodului Episcopilor a fost schimbată şi autoritatea temporară a arhiepiscopului Ioan în San Francisco a fost extinsă pentru 6 luni. Însă, decizia originală le-a arătat adversarilor arhiepiscopului Ioan din San Francisco că ei aveau episcopi foarte puternici în spatele lor, şi astfel ei au mers înainte.

Lupta a izbucnit serios când arhiepiscopul Ioan a solicitat alegerea unui epitrop şi a unor membri în consiliul parohial, împreună cu o întrunire a Adunării Generale a parohiei, pe 9 iunie. Cei din consiliul parohial existent, ştiind că erau depăşiţi cu aproape 2 la 1 de cei care-l iubeau pe arhiepiscopul Ioan, au început să facă tot posibilul pentru a împiedica alegerea, mergând chiar până la justiţie şi dobândind un ordin de restricţie împotriva ei. În acest moment, prietenul arhiepiscopului Ioan, episcopul Sava, care fusese judecător în Serbia, a venit în San Francisco din Canada pentru a-l ajuta pe arhiepiscopul Ioan cu noile complicaţii legale. El a scris un raport de 4 pagini în apărarea arhiepiscopului Ioan şi apoi a mers la tribunal cu el. Judecătorul, după ce a audiat cazul lor, a ridicat ordinul de restricţie.

Între timp, adversarii arhiepiscopului Ioan publicau anunţuri şi trimiteau scrisori la fiecare casă, afirmând că alegerea nu va avea loc şi că nu ar trebui să vină nimeni. Ei erau în posesia unei telegrame de la Sinodul Episcopilor, semnată de întâistătătorul însuşi, plină de ameninţări la adresa arhiepiscopului Ioan dacă el va merge înainte cu alegerea. Episcopul Sava a venit din nou în ajutorul arhiepiscopului Ioan, contactându-l pe întâistătătorul rus şi primind o telegramă de la el a doua zi că el era de acord cu desfăşurarea alegerii şi adunării aşa cum era plănuit.

În ciuda tuturor încercărilor de a o împiedica, alegerea a avut loc. S-a făcut cu maşini de votare pentru a garanta validitatea sa şi la ea au participat peste 400 credincioşi care-l susţineau pe arhiepiscopul Ioan. Noul consiliu parohial a fost ales şi, la Adunarea Generală care a urmat, s-au făcut pregătiri urgente pentru a relua construirea catedralei.

Învins acum, vechiul consiliu parohial l-a dat în judecată pe arhiepiscopul Ioan. Două sute cincizeci de reclamanţi au depus acuzaţii oficiale împotriva lui, învinuindu-l de delapidare a fondurilor bisericeşti care fuseseră adunate pentru construirea catedralei. S-a fixat un termen de judecată, dar până când nu se ajungea la un verdict, noului consiliu parohial nu i se permitea să continue construcţia.

În acest moment, membri ai clicii episcopilor au sosit la San Francisco şi s-au aliat numaidecât cu reclamanţii care au depus acuzaţiile. Ei au avut întâlniri speciale cu avocaţii reclamanţilor şi le-au oferit ce ajutor au putut pentru a-l condamna pe arhiepiscopul Ioan. Unul dintre ei, acelaşi arhiepiscop Vitalie pe care Eugene îl cunoscuse cu un an înainte, pretindea că venise ca reprezentant special al întâistătătorului pentru a restabili pacea. ,,Practic vorbind – consemna arhiepiscopul Ioan ulterior – aceasta s-a manifestat într-o discuţie aprinsă a arhiepiscopului Vitalie cu avocaţii reclamanţilor, şi în prezentarea declaraţiilor la tribunal că el era un reprezentant al Sinodului care atesta ilegalitatea întrunirii din 9 iunie”. Alt prelat, Arhiepiscopul Serafim de Chicago, l-a declarat neavenit pe arhiepiscopul Ioan şi nu s-a uitat la faptele prezentate de el. În schimb, el a plătit un ziar rusesc pentru a tipări un articol în care el scria că, cunoscându-l pe arhiepiscopul Ioan din primele sale zile, putea adeveri că cel din urmă era ,,paranoic”. Între timp, Arhiepiscopul Antonie de Los Angeles făcea mai multe călătorii în nord pentru a-i instiga pe susţinătorii lui în activitatea lor împotriva arhiepiscopului Ioan.

Pe măsură ce se apropia judecata sfântului, comunitatea rusă din San Francisco era tot mai tulburată. La întrunirile parohiale, oamenii arătau o totală lipsă de respect faţă de arhiepiscopul Ioan, ca şi cum el nici nu ar fi fost episcop. Izbucneau strigăte haotice. Se aruncau cuvinte amare, jignitoare susţinătorilor săi, mai ales părintelui Leonid Upşinski, acelaşi preot care îl ajutase pe Eugene să înveţe şi să ia parte la slujbele bisericeşti. O membră a bisericii, care era doar o adolescentă la acea vreme, îşi aminteşte:

Arhiepiscopul Ioan vizitând şcoala de la Mânăstirea Maicii Domnului din Vladimir, San Francisco, 1963. La dreapta, stareţa Ariadna. Fotografie din San Francisco News Call Bulletin, 29 aprilie 1963

„Arhiepiscopul Ioan era realmente persecutat teribil. Eu am auzit lucruri blasfematoare pe care oamenii le inventau pentru a încerca să-l distrugă. Era urât. Din nefericire, părinţii mei erau cu totul împotriva lui, fiind puşi de acord cu episcopul din Los Angeles care vroia să aibă puterea şi controlul. Sora mea mai mică îşi aminteşte ceva ce era dureros pentru ea, deoarece era doar o copilă pe atunci. ,,Eram cu mama – spune ea – şi ea şi acest grup de femei fugeau după el, spunându-i în tot felul, şi scuipându-l. Am văzut-o pe propria mea mamă scuipându-l drept în faţă !’ şi asta se întâmpla exact după slujbele bisericeşti !

Nu înţeleg de ce îl urau oamenii. Noi, copiii, ştiam că el era nevinovat. El avea o relaţie cu noi; el ne iubea şi avea întotdeauna mare grijă pentru noi. Îmi amintesc de acest om bătrân, care mesteca totul cu zgomot, că avea cei mai minunaţi ochi. Era atât de mic ! El nu putea vorbi foarte bine, dar era ceva cu el. Sora mea mai mică îmi spune că atunci când l-a întâlnit şi el s-a uitat în ochii ei, ea a simţit că venea har de la el.

Episcopul din Los Angeles, care stătea în casa noastră în călătoriile sale din nord pentru a-şi dobândi susţinători, era cu totul opus. Era înspăimântător pentru noi, copiii, să ne aflăm în preajma lui. Se purta rece, formal, şi important, şi nu avea nici o relaţie cu noi, copiii, chiar dacă atunci când venea noi trebuia să dormim sub masa din bucătărie ca el să poată dormi în camera noastră”.

Venind regulat la catedrala din San Francisco, Eugene a observat cu atenţie răspunsul arhiepiscopului Ioan la intriga şi tumultul care se făceau în jurul lui. Într-o scrisoare către un convertit ca el însuşi, el scria: „Vlădica[3] [Arhiepiscopul] Ioan este favoritul meu dintre episcopii noştri, chiar dacă găsesc că este aproape cu neputinţă să-l înţeleg. El este neîncetat plin cu o pace şi bucurie atât de adânci încât este binefăcător duhovniceşte doar să te afli în preajma lui. Am fost martor la mai multe momente cruciale din ultimele luni, când vlădica era înconjurat de mulţimi de oameni emoţionaţi, plângând, practic isterici (tu ştii cum pot fi ruşii !), dar el era exact acelaşi dintotdeauna, liniştit şi chiar vesel”.

Eugene a văzut de asemenea cum turma arhiepiscopului Ioan, din dragoste pentru iubitul lor păstor care-i izbăvise de China sfâşiată de război, încerca să-l apere cu râvnă. Ţinând toiagul în mână, stareţa Ariadna a vorbit cu curaj în catedrală în indignarea ei justă privind modul în care o parte a membrilor bisericii s-a ridicat împotriva unui sfânt în viaţă. Eugene era acolo şi a auzit-o spunând comunităţii că cei care simţeau ca ea puteau veni la ea pentru slujbe. Ei au ieşit împreună cu ea din catedrală, lăsând-o goală, şi au mers direct la mânăstire.

Între timp, Gleb a primit propria sa lecţie de neuitat cu seriozitatea evenimentelor care se petreceau. Într-o zi a trebuit să meargă cu maşina de la San Francisco la Monterey cu colegul său profesorul Gheorghe Skariatin, un domn rus de vârstă mijlocie care avea mare evlavie la arhiepiscopul Ioan. Domnul Skariatin îl cunoscuse pe arhiepiscopul Ioan în Shanghai şi fusese martor al minunilor sale. El fusese cel care dobândise Casa Sfântului Tihon din San Francisco în care aveau să fie găzduiţi orfanii arhiepiscopului Ioan; el iniţiase de asemenea un fond pentru a aduna bani pentru necesităţile caritabile ale arhiepiscopului, pentru care se ostenise mulţi ani. În timp ce-l ducea pe Gleb cu maşina acasă, el l-a întrebat ce credea despre ultimele evenimente din San Francisco. Gleb, fiind pe atunci mai curând naiv cu privire la situaţie, a spus că ştia neîndoios că arhiepiscopul Ioan era un om sfânt, dar că prefera să stea departe de politică.

La aceasta, domnul Skariatin a început să-i ţină o prelegere lui Gleb despre ceea ce se întâmpla cu adevărat: cum un mare făcător de minuni şi apostol al timpurilor moderne – un adevărat ascet care se răstignea neîncetat pentru alţii, cercetându-i în spitale, purtând grijă de ei în toate nevoile lor, rugându-se pentru ei zi şi noapte, nedându-şi nici măcar mângâierea unui somn în pat ca oamenii obişnuiţi – cum un astfel de om a fost chinuit de fraţii lui ortodocşi, de membrii propriei biserici şi episcopii fraţi. În timp ce vorbea, domnul Skariatin a devenit tot mai supărat şi tulburat în durerea sa de inimă din cauza unei asemenea fărădelegi nesăbuite. În vehemenţa sa, bietul om se făcuse roşu la faţă. Gleb a fost profund tulburat de ceea ce a auzit, de gândul că oamenii sunt atât de neajutoraţi în faţa lipsei de evlavie în biserică. Ceea ce a auzit nu era isterie, ci mărturia adevărată a unui om cu un simţ profund al dreptăţii. El nu cunoscuse niciodată până atunci acest aspect mai profund al sufletului domnului Skariatin.

Chiar a doua zi, Gleb a aflat că domnul Skariatin murise de un atac de cord. Având acea ultimă discuţie tulburătoare încă proaspătă în minte, el simţea că fusese un martor viu că domnul Skariatin murise apărându-l pe arhiepiscopul Ioan.

Câţiva ani mai târziu, arhiepiscopul Ioan, după propria sa moarte, şi-a exprimat recunoştinţa faţă de domnul Skariatin vindecând-o pe văduva lui de o boală gravă.

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 160/martie-aprilie 2025

 

 

PARTEA A III-A

Un sfânt pus la încercare (II)

 

Pe 9 iulie 1963, pe când cobora străzile din Monterey, lui Gleb i-au atras atenţia titlurile de pe prima pagină a ziarului San Francisco Examiner, care spuneau că un episcop rus era judecat într-un tribunal din San Francisco. Articolul arăta o fotografie a arhiepiscopului Ioan stând în sala de judecată. Acum îi era limpede că, aşa cum îi spusese domnul Skariatin, aceasta era mai mult decât doar o chestiune de mică gâlceavă bisericească.

Fotografie tipărită în San Francisco Examiner, 9 iulie 1963. Arhiepiscopul Ioan în sala de judecată, înconjurat de prietenii săi. De la stânga la dreapta: episcopul Sava, arhiepiscopul Ioan, arhiepiscopul Leontie, episcopul Nectarie, părintele Nicolae Dombrovski şi părintele Leonid Upşinski

Procesul a durat 4 zile, şi în fiecare zi sala de judecată a fost plină până la refuz. Gleb lucra în Monterey şi de aceea nu putea merge [la proces], dar Eugene a mers la toate audierile. El i-a văzut pe episcopii şi clericii care veneau să-l apere pe arhiepiscopul Ioan aliniaţi lângă el pe bancă. Pe lângă episcopii Sava şi Nectarie, prietenul său, Arhiepiscopul Leontie de Chile venise să-i fie alături, călătorind tot drumul din America de Sud. Părintele Spiridon, părintele Mitrofan şi stareţa Ariadna erau de asemenea acolo.

De la începutul procesului, judecătorul Edward O’Day, un catolic irlandez bătrân şi blând, a putut vedea că nu avea înaintea sa un inculpat oarecare, ci un adevărat om al lui Dumnezeu. Pentru prima oară în istoria oraşului San Francisco, judecătorul a îngăduit inculpatului să spună o rugăciune la începutul fiecărei şedinţe[4].

Urmând principiul monahal de a nu căuta îndreptăţire pentru sine, arhiepiscopul Ioan a stat la toate audierile fără să spună un cuvânt.

La începutul primei audieri, a sosit pe neaşteptate protopresbiterul G.[5], care era secretarul Sinodului Episcopilor şi unul dintre cei mai puternici membri ai clicii. ,,Întâlnirile sale neîncetate cu avocaţii reclamanţilor – nota arhiepiscopul Ioan – au atras atenţia”. În cea de-a treia zi a procesului, secretarul Sinodului a depus mărturie în favoarea reclamanţilor, şi a doua zi avocatul reclamanţilor a ţinut o pledoarie îndreptată împotriva arhiepiscopului Ioan. „Erau atât de multe acuzaţii – scria arhiepiscopul Ioan – încât judecătorul a spus că dacă fiecare era luată în considerare, afacerea nu s-ar termina niciodată. Judecătorul, dorind să încheie afacerea în pace, ceea ce a solicitat în mod repetat în luările sale de cuvânt în sală, a suspendat şedinţa …. Şedinţa a fost suspendată până la noi dispoziţii”.

Într-un interval de numai câteva zile, trei avocaţi ai reclamanţilor au plecat cu avionul la sediul Sinodului din New York, unde ei au avut întruniri speciale cu arhiepiscopul Vitalie şi cu secretarul Sinodului.

Unul din aspectele cele mai tulburătoare ale întregii afaceri au fost telegramele care se presupunea că vin de la întâistătătorul Bisericii, mitropolitul Anastasie, prin sediul Sinodului. Ori de câte ori arhiepiscopul Ioan sau episcopul Sava vorbiseră la telefon cu mitropolitul, ei l-au găsit pe el susţinător al acţiunilor şi hotărârilor lor; el confirmase autoritatea arhiepiscopului Ioan în San Francisco şi, aşa cum am spus, trimisese telegrame semnate ca dovadă a acestui fapt. Însă, în acelaşi timp, erau trimise alte telegrame, de asemenea semnate de mitropolit, afirmând exact contrariul, subminând autoritatea arhiepiscopului Ioan, mergând împotriva tuturor deciziilor sale şi împuternicind reclamanţii să spună curţii că ei doar „acţionau făcând ascultare de Sinod”.

Aceste telegrame erau trimise direct reclamanţilor şi avocaţilor lor, şi într-un caz judecătorului O’Day însuşi; şi arhiepiscopul Ioan afla de acestea doar mai târziu. Mitropolitul era atunci destul de bolnăvicios; şi, aşa cum sugera arhiepiscopul Ioan în raportul său către Sinodul arhiepiscopal, cel mai probabil telegramele nici nu veneau de la el. „Recent – scria arhiepiscopul Ioan –, numele încă plin de slavă şi cinste al mitropolitului Anastasie a fost acoperit de ruşine din cauza deciziilor contradictorii, apelului la justiţie şi altor acţiuni care i-au ştirbit prestigiul nu numai în turma noastră, ci şi printre cei de alte credinţe, deoarece ele au fost făcute în numele lui. Noi, cei mai apropiaţi colaboratori ai săi, ştim cât de incompatibile sunt acestea cu caracterul său, şi nu putem lăsa toată responsabilitatea pentru aceasta pe umerii lui”.

Vicarul arhiepiscopului Ioan, episcopul Nectarie, a avut de asemenea o experienţă sfâşietoare ca urmare a uneia din pretinsele telegrame de la mitropolitul Anastasie. Aşa cum le-a spus mai târziu lui Gleb şi lui Eugene, telegrama era foarte neobişnuită, poruncindu-i ca în taină, fără să spună nimănui, să-l urce pe arhiepiscopul Ioan în tren noaptea şi să-l trimită direct la New York. Nu exista nici o explicaţie, ci specificaţia stranie ca episcopul Nectarie să nu telefoneze mitropolitului, ci să procedeze în conformitate cu aceste porunci de îndată ca o ascultare. De vreme ce telegrama avea semnătura mitropolitului şi venea de la sediul Sinodului, el a presupus că era autentică, dar nu avea linişte din cauza ei. El depusese un vot de ascultare faţă de Sinod, dar această ascultare era împotriva conştiinţei sale. În Seattle, unde a mers să viziteze biserica aflată în grija sa, el nu a putut dormi şi a umblat pe străzi toată noaptea. S-a rugat cu fierbinţeală lui Dumnezeu şi în zori a hotărât să nu se supună ordinelor. Telefonând la sediul Sinodului, el a cerut să vorbească personal cu mitropolitul. Cei de acolo i-au spus că aceasta nu se putea, dar când episcopul Nectarie, cu nervii întinşi la maximum, a continuat să fie ferm în cererea sa, în cele din urmă i l-au dat la telefon pe mitropolit. ,,Înalt prea sfinţite, vă rog să mă ascultaţi. Nu pot face ceea ce îmi cereţi”, a spus episcopul Nectarie, şi a început să-i explice de ce.

,,Stai o clipă, l-a întrerupt mitropolitul. Zici că eu am spus aceasta ? Eu nu am spus nimic de genul acesta”.

Pe neaşteptate a venit secretarul Sinodului, care scrisese telegrama. Mitropolitul l-a întrebat: ,,Cum este cu putinţă aşa ceva ? Cine a trimis telegrama ?” Secretarul i-a răspuns că vor vorbi despre aceasta mai târziu şi apoi a închis telefonul.

La aceasta, mitropolitul s-a adresat episcopului Nectarie, vorbind cu un ton grav: ,,Să nu faci nimic. Eu nu am scris acea telegramă”.

Aşa cum le-a spus episcopul Nectarie lui Gleb şi lui Eugene, el a fost foarte uşurat de acest lucru, dar în acelaşi timp s-a întristat că Sinodul Episcopilor căzuse, aşa cum spunea el „în mâinile puterilor rele”.

În raportul său către Sinodul Arhiepiscopal datat 23 iulie 1963, arhiepiscopul Ioan vorbea de asemenea despre situaţia gravă care se ivise în Biserica Rusă din Diaspora:

,,La început aceasta nu se simţea în mod special, deoarece prezenţa arhiepiscopului Atanasie şi episcopului Sava ţinea sub control documentele expediate de la Sinod în mod oficial. Dar după plecarea lor şi începerea unei noi sesiuni, treaba a ieşit la iveală cu o iuţeală nestăpânită, fără nici un control … Deciziile se revărsau cu condiţia ca ele să-i mulţumească pe reclamanţi … Executarea deciziei ilegale a Sinodului ameninţa să aducă mari complicaţii în viaţa Bisericii şi nu numai că nu va aduce pacea, ci dimpotrivă va stârni noi încurcături şi tulburări.

S-a creat impresia că „Sinodul” era de fapt faţada de unde vorbeau cei care fuseseră aleşi în consiliul parohial din anul precedent, numele său fiind legat de cei care doresc să-i păstreze la putere … fie aceasta prin mijloace legale sau ilegale.

Nemulţumiţi cu situaţia existentă sunt în fiecare parohie. Existau de asemenea astfel de oameni în San Francisco înainte de actuala tulburare. Dar crearea de către ei a unui grup unit, lucrând în mod unanim şi cu îndărătnicie … nu este chiar un fenomen local şi este dirijat acum de cineva care este apropiat Sinodului.

În acest fel, tot ceea ce s-a întâmplat în San Francisco capătă înţeles, de la începutul tulburării chiar până astăzi. Anumite evenimente care au apărut în alte eparhii devin de asemenea inteligibile.

Care sunt consecinţele ? Autoritatea Sinodului este aproape nimicită …

Ceea ce s-a întâmplat în San Francisco s-a răspândit cu repeziciune printre toţi cei din diaspora şi ameninţă existenţa întregii Biserici din diaspora cu îndepărtarea unei părţi a fiilor ei în general de la credinţă …

Cu durere se ajunge să urmărim şi să vedem prăbuşirea Bisericii din diaspora, folositoare doar duşmanilor ei. Noi, ierarhii ei, nu putem îngădui aceasta, nici ca acel grup organizat să domine ceilalţi episcopi şi să promoveze prin orice mijloace orice doreşte acel grup”.

În timp ce arhiepiscopul Ioan îşi completa raportul, mitropolitul Anastasie venea pe coasta de vest pentru a ajuta la rezolvarea crizei şi a-l susţine pe arhiepiscopul Ioan fără interferenţa care venea dinspre sediul Sinodului. În acest moment, Eugene şi Gleb l-au întâlnit la Festivalul Bach din Carmel. Este interesant că tocmai atunci când judecătorul delibera hotărârea sa în tribunalul din San Francisco şi mitropolitul decidea de asemenea ce să facă cu privire la conflict, oratoriul lui Handel pe care-l ascultau în acea noapte era Judecata lui Solomon, pe tema pronunţării unei hotărâri drepte. Trei săptămâni mai târziu s-a ajuns la un verdict corect şi arhiepiscopul Ioan a fost aşezat ca ierarh permanent de San Francisco şi America de Vest.

Între timp, pentru a arăta curţii că acuzaţiile de delapidare erau false, arhiepiscopul Ioan şi noul consiliu parohial au fost nevoiţi să facă un audit foarte costisitor, pentru care ei au angajat o firmă de contabilitate independentă, cunoscută pe plan naţional, Price, Waterhouse & Company. În cele din urmă, judecătorul O’Day l-a achitat pe arhiepiscopul Ioan de toate acuzaţiile, negăsind absolut nici o dovadă de fraudă financiară din partea lui. Cât despre alegerile bisericeşti, judecătorul a hotărât că nu era treaba statului să stabilească dacă ei aveau sau nu aprobare de la Sinodul Episcopilor. Învinşi astfel, reclamanţii au continuat însă să inventeze noi acuzaţii, făcând apeluri la curte pe parcursul a 2 ani şi jumătate, aproape până la moartea arhiepiscopului Ioan. În mod repetat, acuzaţiile şi apelurile erau respinse de curte ca neîntemeiate. În final, avocatul apărării, James O’Gara Jr. a spus curţii că lucrurile merseseră prea departe:

,,Până în prezent, inculpatul [arhiepiscopul Ioan] a fost silit în mod inutil de grupul de reclamanţi să suporte cheltuielile legale totalizând câteva mii de dolari în eforturile de a proteja interesele parohiei. Amânarea construcţiei catedralei pricinuită de această neînţelegere a sporit costurile construcţiei dincolo de limita închipuirii.

În nici un moment din această neînţelegere, grupul de reclamanţi nu a adus înaintea instanţei nici măcar o fărâmă de dovadă suficientă din punct de vedere legal pentru a susţine oricare din acuzaţiile nefondate făcute de ei …

Curtea este conştientă de disensiunea inutilă şi lupta dintre membrii parohiei cauzată de afirmaţiile nefondate făcute de grupul de reclamanţi. Marea tulburare religioasă din sânul parohiei a fost consecinţa directă a neînţelegerii.

Adevărata ocupaţie a acestei societăţi [parohiale], aceea de a favoriza idealurile religioase ale membrilor parohiei, a fost împiedicată serios de furia şi lipsa de armonie care rezultau din neînţelegere.

Pierderile financiare suferite de societate vor fi prin ele însele un motiv suficient pentru instanţă de a respinge moţiunea reclamanţilor. Nici executorul judecătoresc al curţii, nici Price, Waterhouse & Company nu au raportat vreo dovadă a neregulii financiare în legătură cu afacerile bisericii. Prejudiciul adus societăţii, atât din punct de vedere teologic, cât şi financiar, este aproape ireparabil …

Continuarea neînţelegerii ar fi un abuz faţă de procesul juridic, prin continuarea unei acţiuni care a fost şi este lipsită de temei”.

În toamna anului 1963, Eugene scria într-o scrisoare: „Vlădica Ioan, aşa cum trebuie să fi auzit, a fost confirmat ca arhiepiscop de San Francisco, şi dacă eparhia este încă departe de a fi într-o pace reală, cel puţin există o ordine în cele din urmă. Cred că lucrul la noua catedrală a început în sfârşit din nou”.

Toată importanţa a ceea ce se întâmplase nu l-a lovit pe Eugene deodată. La urma urmei, arhiepiscopul Ioan era încă ierarhul actual al oraşului şi episcopul Nectarie era încă vicarul său; noul consiliu parohial se afla încă la putere şi prin el noua catedrală s-a terminat în cele din urmă. Astfel, deşi Eugene văzuse în chipul cel mai plastic crimele machiavelice care pot fi comise chiar de un ,,sfânt sinod”, nu a suferit o grea lovitură în inocenţa sa. Aceasta avea să vină mai târziu, după moartea arhiepiscopului Ioan.

Reamintindu-şi ce se întâmplase în San Francisco, Gleb scria: „Experienţa de a vedea o asemenea nedreptate săvârşită faţă de un om sfânt, care venise din Europa doar pentru a ajuta la finalizarea construirii unei catedrale, a lăsat o rană, emoţională şi psihologică, asupra fiecărei persoane implicate”. Arhiepiscopului Ioan i se frânsese inima să vadă o astfel de faptă comisă de propriii săi fraţi întru episcopie. Unui enoriaş apropiat i-a spus: ,,Sunt singur în toate acestea”. Cu altă ocazie, el a spus: ,,Dacă auzi că am murit, să ştii că ei m-au ucis”.

În timp ce asista la procesul arhiepiscopului Ioan, Eugene văzuse un sfânt urmându-L pe Domnul său pe Golgota. Asemenea lui Hristos, arhiepiscopul Ioan fusese trimis acolo de mai marii propriei sale Biserici şi urmaşii lor supuşi. Vechii farisei erau bine, deţinând acum poziţii cheie în propria Biserică a lui Hristos. Dar din nou asemenea lui Hristos, arhiepiscopul Ioan îi iertase pe toţi în final. Când era întrebat cine era de vină pentru toată discordia bisericească care avusese loc, el răspundea simplu: „Diavolul”.

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 161/mai-iunie 2025

 

 

PARTEA A IV-A

Articole din presa din San Francisco (I)

Aceste articole au început să apară la începutul prigonirii arhiepiscopului Ioan, în aprilie 1963, la doar 5 luni de când el sosise în San Francisco. Comparându-le cu raportul alcătuit de arhiepiscop, se poate observa că informaţiile vehiculate de presă sunt exacte.

* * *

San Francisco Chronicle, 28 aprilie 1963, p. 3

Vacarm ortodox

Arhiepiscopul Ioan este rechemat

O furtună care s-a acumulat în comunitatea ortodoxă rusă din San Francisco timp de un an de zile a izbucnit ieri pe umerii fragili ai arhiepiscopului Ioan. Bărbații și femeile suspinând s-au înghesuit să sărute inelul iubitului lor arhiepiscop la sfârșitul unei întruniri pline de emoții la Centrul Rus din Strada Sutter 2450. Aproape 700 de ruși ortodocși s-au adunat la centru pentru a afla oficial că arhiepiscopul Ioan a fost rechemat.

În cele șase luni ale sale ca conducător interimar al Eparhiei din California de Nord, Washington și Oregon, arhiepiscopul a devenit cunoscut ca un sfânt de mulți dintre adepții săi. Săptămâna trecută, arhiepiscopul Ioan a fost chemat la New York de superiorii Bisericii Ortodoxe Ruse din Exil și i s-a spus decizia. El s-a întors la San Francisco vineri seara pentru a-și rezolva treburile.

Sfântul Ierarh Ioan Maximovici, în chilia sa din San Francisco

Adunarea a votat pentru a cere Bisericii să-i permită arhiepiscopului să rămână [în funcţie]. S-a decis de asemenea alcătuirea unui comitet de construcție pentru a reîncepe lucrările la catedrala neterminată de pe 26th Avenue și Geary, adunarea considerând că această [afacere] era legată de decizia de rechemare a arhiepiscopului. Lucrările la catedrală au fost oprite vara trecută. Președintele adunării, Victor Korostekev a spus că elemente din comunitate care se opun noii catedrale au lucrat pentru rechemarea arhiepiscopului, deoarece el a încercat să repornească construcția.

 

San Francisco News Call Bulletin, 29 aprilie 1963, p. 32

Tulburare într-o biserică

de Donald Canter

Acuzațiile de simpatii comuniste au jucat, după câte se pare, un rol important în decizia de a-l elibera pe veneratul arhiepiscop Ioan din postul său de la Biserica Ortodoxă Rusă de aici. Acuzațiile, lansate de ceea ce adepţii loiali ai clericului în vârstă de 64 ani au numit un ,,grup minoritar nemulțumit”, au declanșat practic o revoltă pe scară largă în colonia rusă din San Francisco.

Una dintre afirmații, răspândită în sânul clerului rus din întreaga lume liberă, îl acuză pe ierarhul cu barbă, plăpând că a manifestat înclinații roșii în timp ce slujea la Shanghai între anii 1928-1948. O altă acuzație este că l-ar fi încurajat pe custodele Catedralei Sfânta Fecioară din San Francisco să se întoarcă în Uniunea Sovietică.

Arhiepiscopul Ioan, considerat de mulți candidatul cel mai probabil pentru a-l urma pe Mitropolitul Anastasie de New York, în vârstă de 85 ani[6], suferind, în funcţia de conducător al Bisericii Ortodoxe Ruse din Exil, a preferat să ignore acuzaţiile.

Îndemnându-i pe adepții săi furioși să „rămână credincioși Sinodului” și „să se abțină de la acțiuni pripite”, el le-a reamintit cu blândeţe: ,,Sunt monah, aşa că trebuie să mă supun la orice hotărăște sinodul … să mă supun fără să pun întrebări”. Întâlnindu-se la la Centrul Rus din Strada Sutter la sfârşitul săptămânii trecute, cei aproape 700 dintre enoriaşii săi nu aveau dispoziţia de a ţine seama de pledoaria conducătorului lor pentru cumpătare.

Mai degrabă, ei au venit acuzând la rândul lor, și au amenințat că se vor separa cu totul de Biserică dacă arhiepiscopul Ioan nu va fi reinstalat numaidecât. Grigorie Bologov, preşedintele Centrului Rus, a spus: „Acest grup (acuzatorii) este inspirat de agenți comuniști care vor să distrugă Biserica noastră”. Ei sunt aceiaşi oameni, a insistat el, care au reușit să oprească lucrările la o nouă catedrală al cărei schelet de oțel a ruginit pe 26th Avenue și Geary de la sfârșitul anului 1961 încoace, când un nou arhiepiscop, Antonie, a dizolvat comitetul de construcție.

Este vorba despre arhiepiscopul Antonie, transferat de atunci înapoi la Los Angeles, care este învinovăţit de majoritatea enoriașilor de discordia din colonie. Numit „administrator viclean” de unul din vorbitorii de la întâlnirea încărcată de emoții, se spune că Antonie s-a întors aici frecvent pentru a se consulta cu adepții săi, dintre care mulți sunt monarhiști confirmați și care speră să-l vadă pe omul lor numit mitropolit. Partea din trupul bisericesc numită în timpul regimului lui Antonie a fost cea care a semnat documentul care-l acuza pe arhiepiscopul Ioan de simpatii comuniste.

Nelăsând nici o urmă de îndoială că aceasta înseamnă necazuri, adunarea în masă a hotărât să trimită o scrisoare către Sinodul din New York cerând ca Ioan să fie confirmat ,,în  termen de 72 ore” ca arhiepiscop permanent de San Francisco sau „să suporte consecințele”. S-a spus că aceste consecințe vor fi separarea de Biserică a celor mai mulţi dintre cei 1.000 membri ai parohiei.

 

San Francisco Chronicle, 2 mai 1963, p. 4

Lupta ortodocşilor pentru alungare

Orfanii supărați ai arhiepiscopului

de Warren Hinckle

Cei 40 de orfani ai arhiepiscopului Ioan au inițiat aseară un război sfânt local. Cei 40 – acum adulţi care trăiesc în zona golfului – au fost crescuți de venerabilul ierarh ortodox rus într-un orfelinat al ruşilor albi din Shanghai în anii ’1930. Ei s-au întâlnit aseară într-un centru de cult plin de icoane al ruşilor albi şi au făgăduit, cu râvnă religioasă, să lupte pentru reinstalarea iubitului lor arhiepiscop care a fost rechemat săptămâna trecută din zona golfului de superiorii săi din Biserica Ortodoxă Rusă din Exil.

Alungare

Şi cei 40 spun că nu sunt singuri în campania de salvare a postului arhiepiscopului cu barbă neagră, care a fost alungat din cauza unei petiţii a unei duzini de membri ai parohiei ortodoxe ruse Sfânta Fecioară de aici. Ei spun că aproximativ 500 ruși albi de pe Coasta de Vest – toți foști refugiați pe care arhiepiscopul Ioan i-a dus în Statele Unite – stau în spatele omului care este ,,părintele lor duhovnicesc”. Petiția controversată susținea că arhiepiscopul era „în general instabil” și preocupat de chestiuni duhovniceşti: nu a reușit să investigheze în detaliu finanțele controversate ale catedralei ortodoxe ruse parțial construite pe 26th Avenue și Geary, și a recunoscut Biserica Sovietică în timp ce se afla în Shanghai.

„Minciuni”

„Toate acestea sunt minciuni”, a spus Boris Massenkov, un student în vârstă de 29 ani la San Francisco State College și tată a doi copii, care a spus că arhiepiscopul Ioan a fost „tatăl și mama” lui când era copil în Shanghai. „Acești oameni îl atacă pe arhiepiscopul Ioan fiindcă se tem că el va lua hotărâri împotriva facțiunii lor în lupta pentru catedrală”, a spus Boris Troyan, 47 ani, de pe 618 12th Avenue. Grupul supărat de foști orfani a redactat aseară o scrisoare către arhiepiscopii ortodocși ruși cerându-le să-l reinstaleze pe arhiepiscopul Ioan și să-i condamne pe cei care „au făcut acuzații false”. „Vom lupta, acesta este un război sfânt pentru un om sfânt”, a spus Massenkov.

 

San Francisco News Call Bulletin, 2 mai 1963, p. 12

Rușii albi vorbesc deschis

„Arhiepiscopul ne-a salvat”

Un grup de orfani de altădată pe care i-a adus în această țară din Shanghai s-a ridicat astăzi în apărarea arhiepiscopului Ioan, conducătorul demis al Bisericii Ortodoxe Ruse de aici. Arhiepiscopul a fost rechemat de Mitropolitul Anastasie de New York, conducătorul Bisericii din America de Nord, din cauza acuzațiilor aduse de 11 membri ai bisericii din San Francisco. Aceste acuzații, publicate în numărul din 30 aprilie al ziarului Russia Life, au declanșat o revoltă în colonia rusă a orașului.

Una dintre acuzații, adresată celor 19 episcopi ai Bisericii din întreaga lume, susținea că arhiepiscopul bărbos şi plăpând în vârstă de 64 ani, a arătat înclinații roșii în Shanghai, unde a slujit între anii 1934-1949. „Noi am fi în Rusia astăzi, sau am muri de foame în China, dacă nu era arhiepiscopul Ioan”, a spus Boris Massenkov, angajat al unei bănci și student la San Francisco State College.

Massenkov este unul dintre cei 43 foști orfani aflați acum în zona golfului pe care arhiepiscopul Ioan i-a adus în America cu acordul guvernului SUA. Ei au fost printre cei 3.500 ruși albi și alți oameni deportați pe care arhiepiscopul i-a putut aduce aici în 1950-1951. Massenkov, purtătorul de cuvânt al grupului de orfani, a spus că va fi trimisă o scrisoare fiecăruia dintre cei 19 episcopi”. „Le vom cere să judece oamenii care au făcut acuzațiile, o judecată bazată pe legea Bisericii”. „Nu există nici o îndoială că s-au spus o mulţime de minciuni”. „Noi ştim că pur și simplu nu este adevărat. Noi suntem dovada vie că arhiepiscopul a avut grijă de noi și de multe alte mii de oameni în Shanghai”.

Una dintre acuzațiile aduse arhiepiscopului a fost că el a emis o declarație în 1945 prin care recunoștea autoritatea patriarhului Alexie, patriarhul Bisericii Moscovei, și le poruncea clericilor aflaţi sub conducerea sa să facă la fel. „Nu a fost o recunoaștere a lui Alexie de către arhiepiscop”, a spus Massenkov. „Tot ce a făcut a fost să-i menționeze numele într-o rugăciune specială”.

Massenkov a spus că arhiepiscopului John i s-a spus că va fi trimis înapoi în Franța, la vechiul său post de arhiepiscop al Europei de Vest. Arhiepiscopul are dreptul de a face apel la decizia episcopilor, dar el a indicat că o va respecta.

 

San Francisco Sunday Chronicle, 12 mai 1963, p. 2

Dispută ortodoxă

Apel în masă pentru arhiepiscopul Ioan

Ieri a fost cerută reinstalarea arhiepiscopului Ioan ca conducător al Bisericii Ortodoxe Ruse din Exil. Circa 700 credincioşi ai Bisericii rușilor albi din San Francisco, Monterey, Seattle și Portland s-au reunit în ceea ce ei numesc o „întrunire extraordinară” pentru a redacta un apel către episcopii confesiunii lor. Arhiepiscopul Ioan a fost numit conducător al Eparhiei de San Francisco și Americii de Vest, dar apoi a fost rechemat de Sfântul Sinod din New York după ce Sinodul Episcopilor Bisericii a refuzat să-l confirme în funcție.

Disputa

O dispută facțională privind poziția arhiepiscopului aici este legată de asemenea de oprirea construcţiei noii Catedrale Sfânta Fecioară de pe 26th Avenue și Geary. Persoanele care au participat la întrunirea de ieri, desfășurată la Centrul Rus de pe Strada Sutter 2450, au votat atât pentru sprijinul arhiepiscopului, cât și al [construcţiei] catedralei. Ei au cerut ca arhiepiscopul să fie confirmat înainte de 31 mai pentru ca lucrările la catedrală să poată fi reluate înainte de acea dată la care va expira autorizația de construire.

‘Calomnie’

Purtătorii de cuvânt ai susținătorilor arhiepiscopului Ioan au spus că confirmarea lui ar putea fi împiedicată de o scrisoare „calomnioasă” trimisă episcopilor Bisericii. Ei au spus că scrisoarea îl acuza în mod fals că favorizează legăturile cu Biserica Ortodoxă Rusă din Uniunea Sovietică. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din Exil din New York a refuzat [să aibă] legături cu Moscova, deși conducătorii Bisericii Sovietice au făcut multe propuneri oficiale pentru reconciliere.

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 162/iulie-august 2025

 

 

PARTEA A V-A

Articole din presa din San Francisco (II)

San Francisco Chronicle, 10 iunie 1963, p. 4

Un imn și o alegere

Votul facțiunii la Biserica Rusă din San Francisco

de Robert Graham

Facțiunile aflate în conflict ale Bisericii Ortodoxe Ruse a Sfintei Fecioare și-au unit vocile într-un imn bogat, polifonic, aici, ieri după-amiază. A fost singura lor armonie din zi. Imnul a precedat o alegere a oficialilor bisericești laici, o alegere care nu va pune capăt diferendului dintre enoriași.

Corporaţie

Asta va rămâne la latitudinea instanțelor. În centrul disputei se află construcția aflată în întârziere a Catedralei Sfânta Fecioară de pe 26th Avenue și Geary. Proiectul este întreprins de o corporație bisericească, Holy Virgin Community, Inc. De asemenea există litigiu pentru mii de dolari din fonduri bisericești și, într-o problemă secundară, statutul arhiepiscopului Ioan în rândul credincioșilor. Eugene Hcrapof, fostul epitrop al consiliului bisericesc, a fost reales în mod covârșitor în această funcţie la votul de ieri.

Catedrala Bucuria tuturor scârbiţilor din San Francisco, noiembrie 2018

Vot

Cu un vot de 391 la 5, el l-a învins pe Alexander G. Girillovici, epitropul în exercițiu care îl învinsese anterior pe Hcrapof. A fost ales şi un nou consiliu bisericesc alcătuit din 12 membri: doi supleanți de consiliu și un comitet pentru a revizui finanțele bisericii.

Iată fundalul disputei, așa cum a fost oferit de purtătorii de cuvânt ai ambelor facțiuni: cu sprijinul arhiepiscopului Ioan, Holy Virgin Community, Inc. a fost înființată în 1954 pentru a construi o nouă catedrală. S-au strâns aproximativ 350.000 de dolari. Hcrapof a fost epitropul bisericesc în această perioadă.

Protest

Girillovici l-a înlocuit în funcţia de epitrop în iunie 1962, într-o alegere contestată. Ieri Hcrapof a fost reales în alt vot contestat. În ambele cazuri, partea învinsă a spus că alegerile au fost ilegale. Facțiunea Hcrapof este mulțumită de progresul la noua catedrală și de gestionarea fondurilor.

Proces

Facțiunea Girillovitch a plecat, şi a depus o acțiune în justiție, cerând un audit extern al cărților bisericeşti. În paralel cu acest conflict a fost schimbarea statutului arhiepiscopului Ioan. El a fost rechemat de superiorii săi în aprilie. Ulterior, această rechemare a fost anulată. Membrii facțiunii Hcrapof au salutat alegerile de ieri atât ca un impuls pentru construcția catedralei, cât și ca un vot de încredere în arhiepiscopul Ioan.

Alegeri

Nominalizările și alegerile au avut loc la Liceul Presidio. Au participat aproximativ 400 din cele 900 de persoane eligibile pentru vot. Susținătorii lui Girillovici au spus că membrii facțiunii lor au boicotat alegerile.

Aplauze

Când Hcrapof a anunțat că va accepta nominalizarea pentru funcția de epitrop bisericesc, aproape toți enoriașii prezenți au început să aplaude îndelung. Vorbind în rusă, Hcrapof a refuzat la început nominalizarea „pentru că sunt acuzat că am luat bani și nu ar fi potrivit până când nu decide procesul”. Cu toate acestea, el a adăugat: „Dacă corporația mă vrea, voi candida”.

Girillovici și o mână de adepți ai săi au părăsit întâlnirea pentru nominalizări după ce moțiunea sa de a discuta despre alegeri a fost respinsă. Într-o încercare de a păstra unitatea bisericii, arhiepiscopul Ioan însuși a trecut apoi numele lui Girillovitch pe listele de nominalizare. Arhiepiscopul tocmai terminase de citit un edict de la Sinodul Episcopilor din New York, care a sancționat alegerea. Facțiunea Girillovici a fost împotriva noilor alegeri, pretinzând că ele au fost conduse de „străini”.

 

San Francisco Chronicle, 9 iulie 1963

Disputa ortodoxă rusă

Bătălia în tribunal a Bisericii. Un incident internaţional

„Controversa de familie” care a dezbinat mica parohie a Bisericii Ortodoxe Ruse Sfânta Fecioară din San Francisco a devenit un incident internațional. Disputa, care amenință rezultatul privind noua catedrală a Bisericii de pe 26th Avenue și Geary, s-a întors în tribunal ieri şi [la ea] au fost prezenţi o serie de înalţi clerici din 4 ţări.

Spectatori

Ocupând locuri speciale în primul rând al sălii de judecată a judecătorului superior Edward F. O’Day erau: arhiepiscopul Ioan, conducătorul eparhiei Americii de Vest a Bisericii; Episcopul Sava al Canadei; Arhiepiscopul Leontie de Chile; Episcopul Serafim al Venezuelei; Episcopul Nectarie de Seattle; preotul Nicolae Dombrovski și preotul Leonid Upşinski, ambii din San Francisco; și protopopul George Grabbe, șeful cancelariei Sinodului Episcopilor din New York.

Dezbinare

Arhiepiscopul Ioan este figura centrală în disputa care a împărţit 900 enoriași ai parohia Sfânta Fecioară în două tabere. Se crede că biserica s-a îndatorat prea mult pentru construcția noii catedrale și că proiectul, acum parțial finalizat, ar trebui abandonat. Cealaltă facțiune vrea să meargă înainte.

Actuala dispută judecătorească este privind validitatea unei alegeri bisericești desfășurate pe 9 iunie trecut în care a fost ales un consiliu favorabil arhiepiscopului Ioan. El crede că programul construcției ar trebui să continue. Consiliul învins pretinde că arhiepiscopul Ioan a eliminat registrul bisericii, preîntâmpinând astfel o verificare a alegătorilor eligibili[7].

Singurul martor care a depus mărturie ieri a fost Leon N. Kukuranov, membru al consiliului înlăturat, care a mărturisit că arhiepiscopul Ioan a luat registrele bisericeşti acasă la el. El a susținut că arhiepiscopul Ioan a trecut peste șefii comitetului electoral al consiliului în stabilirea alegerilor.

Este de aşteptat ca audierea înaintea judecătorului O’Day să dureze o săptămână. Arhiepiscopul Ioan și noul consiliu ales sunt reprezentați de avocații James O’Gara Jr. și John C. Houlihan, primarul orașului Oakland. Avocatul Joseph Dignan reprezintă grupul „din afară”, care solicită de asemenea un ordin de restricție pentru a împiedica noul consiliu să ocârmuiască treburile bisericeşti.

 

San Francisco Chronicle, 27 iulie 1963, p. 3

Curtea se retrage din lupta bisericească

Judecătorul superior Edward F. O’Day a refuzat ieri să implice instanța în chestiunile ecleziastice ale Bisericii Ortodoxe Ruse Sfânta Fecioară din San Francisco. El a decis că instanța nu are autoritatea de a determina legalitatea unei alegeri bisericești desfășurate pe 9 iunie.

Problema parohială

„Enoriașii vor trebui să se descurce între ei cu acest lucru”, a spus O’Day. „Și sunt sigur că o vor face, odată ce sunt aranjate chestiunile lor financiare”. Hotărârea a respins o cerere a unui segment al comunității disidente de a opri consiliul bisericesc nou ales să preia mandatul. Cei aproximativ 900 enoriași au fost dezbinaţi pe tema finanţării noii catedrale de pe 26th Avenue și Geary.

Confuzie

Solicitanții ordinului de restricție au susținut că arhiepiscopul Ioan a înlăturat registrul bisericii, şi o comisie electorală nu a putut stabili acei enoriași eligibili să voteze. Însă, judecătorul O’Day a interzis noului consiliu să încheie orice înţelegere cu privire la proprietatea bisericii până când nu este clarificată situația financiară. Gerald P. Haggerty, membru al Marelui Juriu Federal, a fost numit anterior administrator al înregistrărilor bisericii, iar Price Waterhouse & Co. efectuează un audit[8].

 

San Francisco Chronicle, 21 august 1963, p. 3

Arhiepiscopul Ioan întâmpinat acasă

de Warren Hinckle

Un contingent de închinători ai coloniei ruse din San Francisco a făcut aseară un pelerinaj către aeroportul internațional din San Francisco. Ei au venit să salute întoarcerea triumfală a arhiepiscopului Ioan, bărbatul firav, cu barbă răvăşită, pe care mulți din Biserica Ortodoxă Rusă îl socotesc un sfânt în viaţă.

Personal

Veneratul prelat a purtat toiagul păstoresc care este simbol al puterii episcopului conducător. El și-a recâștigat această putere la o întrunire a Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse din Exil, săptămâna trecută, la New York, după ce a fost suspendat din funcția de episcop al Americii de Vest în timpul unei dispute dureroase care a dezbinat comunitatea rusă de aici vreme de luni de zile.

Sute de ruși s-au înghesuit în sala D a aeroportului și au izbucnit într-un imn de bucurie în lacrimi când a aterizat avionul arhiepiscopului Ioan din New York. „El nu doarme noaptea, îi vizitează pe bolnavi și pe cei tulburați și îi vindecă pe ambii”, a spus o femeie în vârstă, îmbrăcată într-o haină cafeniu închis. „Este un sfânt”.

Interiorul catedralei

Racla cu sfintele moaşte ale Sfântului Ierarh Ioan Maximovici

Grigorie Bologov, șeful Centrului Rus din San Francisco, i-a înmânat prelatului o pâine rusească rotundă și sare. Pâinea era un simbol al darurilor lui Dumnezeu pentru oameni și sarea al încercărilor cărora trebuie să le facă faţă pe pământ, a spus Bologov. Și se pare că urmează noi procese pentru arhiepiscopul Ioan. Membrii Bisericii din opoziție s-au referit la arhiepiscopul Ioan ca la un om „nepractic”. „Nu suntem împăcați cu renumirea lui de către Sinod”, a spus Leon N. Kukuranov, un lider al enoriașilor disidenți ai Bisericii Ortodoxe Ruse Sfânta Fecioară de aici.

Decizie

Kukuranov a etichetat ca „ilegală” decizia fragilului arhiepiscop de a reîncepe construcția Catedralei Sfintei Fecioare parțial finalizată de pe 26th Avenue și Geary. Construcția a fost oprită anul trecut, când parohia s-a dezbinat pe tema finanțării bisericii. Adepții arhiepiscopului Ioan au spus că construcția va reîncepe „imediat – poate luni”.

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 163/septembrie-octombrie 2025

 

 

PARTEA A VI-A

Fragmente din raportul arhiepiscopului Ioan cu privire la procesul său într-un tribunal public (I)

Înalt prea sfințitului președinte și prea sfințiților membri ai Sinodului Arhiepiscopal al Bisericii Ruse din Diaspora:

Potrivit hotărârii Sinodului Arhiepiscopal din 7/20 noiembrie și hotărârii Sinodului din 20 noiembrie/3 decembrie 1963, în ajunul praznicului Intrării Prea Curatei Maicii Domnului în Biserică, am sosit în San Francisco și am preluat administrarea eparhiei …

În martie, trecuseră două săptămâni de la trecerea la Domnul a prea alesului arhiepiscop Tihon. Potrivit cererii pe care a făcut-o în timpul vieții, am fost numit episcop conducător al Americii de Vest de către Sinodul Arhiepiscopal pe 1/14 martie, cu toate drepturile unui episcop eparhial. S-a decis a fi întrebaţi toți episcopii despre confirmarea mea finală în scaun.

Postul mare a trecut în San Francisco cu un număr mare de închinători; şi Sfintele Paşti au fost întâmpinate cu multă râvnă duhovnicească. Relaţiile din comunitate erau în mod perceptibil aplanate, şi ei vorbeau despre dificultățile anului precedent ca ,,trecute”. Hotărând că era timpul să continui construcția noii catedrale, în timpul săptămânii Tomei, am făcut un apel în acest sens, amintindu-le de asemenea de întrunirea adunării generale care se apropia. Necesitatea continuării construcției catedralei era sporită și de faptul că autorizația de construire fusese dată doar până la 1 iunie, și doar datorită cererii mele personale. Altfel, permisiunea de a construi din partea oraşului se încheiase deja pe 1 aprilie; şi răgazul suplimentar de 2 luni fusese dat doar la cererea mea, având în vedere schimbarea apărută în administrarea eparhiei.

În sâmbăta din săptămâna Tomei era stabilită, într-un loc general, o mare adunare pentru strângerea de donații pentru construirea catedralei. În lunea din săptămâna Tomei am primit de la întâistătătorul Bisericii o înştiinţare că miercuri va avea loc o ședință a Sinodului, și am ajuns acolo miercuri dimineață. Arhiepiscopul Serafim de Chicago a apărut acolo „întâmplător” … El a sosit la şedinţă împreună cu alți ierarhi; și la aluzia mea că el nu ar trebui să participe, el a răspuns că fusese invitat de întâistătător.

A doua zi era pe ordinea de zi o audiere despre opiniile episcopilor cu privire la scaunul de San Francisco, și mi s-a cerut să părăsesc şedinţa. Am aşteptat în clădirea Sinodului mai mult de 4 ore, până când a început pauza de masă. La reînceperea şedinţei, după o vreme m-au invitat să intru din nou [în sala de şedinţe] şi se discuta deja altă chestiune. La cererea mea de a anunța decizia privind San Francisco, a fost citită decizia Sinodului, dar la întrebarea câte voci au fost pentru și câte împotrivă răspunsul nu a fost dat imediat, deoarece s-a făcut o nouă numărătoare. Aceasta a arătat limpede că au fost înregistrate un număr de 8 voturi pro şi 11 contra care nu au avut o semnificație decisivă; și s-au discutat alte subiecte.

Noaptea, la scurt timp după încheierea ședinței de seară, oamenii m-au sunat din San Francisco, pentru a ști cât de adevărate erau informațiile emise de membrii consiliului parohial, că fusesem demis din administrația Eparhiei Americii de Vest. Decizia le era deja bine cunoscută.

În seara următoare, întorcându-mă în San Francisco, am fost întâmpinat de câteva sute de oameni la aeroport. După aceasta, mulți s-au adunat în Casa Sfântului Tihon de Zadonsk. Emoția era de nedescris. În acest moment s-a răspândit vestea despre scrisoarea membrilor consiliului parohial către ierarhi, care a fost acceptată ca motivul pentru care se întrunise sinodul (scrisoarea – menţionată în articolele din ziare de mai sus – în care arhiepiscopul Ioan era acuzat că are ,,simpatii comuniste”, fiind ,,în general instabil” etc).

Întrunirea privind construcţia catedralei, care trebuia să aibă loc a doua zi, s-a dovedit a fi o întrunire cu privire la ceea ce avusese loc, cu mai mult de 600 persoane. O delegație a fost trimisă la Sinod cu o cerere de schimbare a deciziei. După ce delegația s-a întors din New York, fiindu-i respinsă cererea de schimbare a deciziei, a fost programată o a doua întrunire cu reprezentanți din întreaga eparhie. Emoția și tumultul într-o mare parte a populației ruse din San Francisco au continuat, cu o tensiune puternică, pe parcursul a mai mult de două săptămâni, tulburând cu totul echilibrul unei părți considerabile a acesteia.

O indignare extraordinară a izbucnit împotriva celor care semnaseră denunţul deja emis, cu pericolul unor lupte cu pumnii, care ar fi putut ajunge la mari proporţii. Am domolit oamenii cât de mult am putut, deoarece prezenţa mea stăvilea oarecum râzna nu după cunoştinţă; dar spre profunda mea întristare, ceea ce fusese făcut pentru a statornici pacea în turmă pe parcursul a 4 luni a fost distrus într-o singură zi, cu o singură lovitură …

 

Raportul arhiepiscopului Ioan continuă cu o descriere a evenimentelor pe care le-am recapitulat aici:

După ce s-a întors din New York, arhiepiscopul Ioan a vorbit la telefon mai mult de o oră cu mitropolitul Anastasie. Datorită influenței mitropolitului, decizia Sinodului a fost schimbată și autoritatea temporară a arhiepiscopului Ioan în San Francisco a fost prelungită pentru 6 luni.

Pe 3/16 mai 1963, arhiepiscopul Ioan a anunțat că duminică, 27 mai/9 iunie vor avea loc alegeri pentru consiliul parohial urmate de o întrunire a adunării generale privind construcția noii catedrale, care a fost oprită de consiliul parohial existent. El a repetat public acest anunț în două ocazii, şi a fost publicat zilnic în ziarul rus.

Pe 16/29 mai, arhiepiscopul Ioan a primit o scrisoare urgentă de la Sinod care afirma că alegerile trebuie amânate până pe 30 iunie. Trei zile mai târziu a primit încă o telegramă de la Sinod, plină de amenințări în cazul în care nu ar fi îndeplinit ordinele date în mesajul anterior și punând asupra lui toată responsabilitatea pentru situația care apăruse.

Aceste telegrame au fost primite simultan sau înainte de adversarii arhiepiscopului Ioan din parohie, care simțeau acum că aceste directive îi eliberau de autoritatea episcopului conducător. La următoarea întrunire a consiliului parohial, sub președinția arhiepiscopului Ioan, aceștia au vorbit liber, fără să li se dea cuvântul. „Şedinţa – scrie arhiepiscopul Ioan – a fost distrusă de un discurs abuziv, amar … Având în vedere strigătele haotice care au izbucnit, am fost silit să suspend ședința”.

 

În seara zilei următoare, prietenul arhiepiscopului Ioan, episcopul Sava a sosit în San Francisco pentru a-l ajuta.

Joi [24 mai/6 iunie 1963], slujba dumnezeiască de seară abia se terminase când a sosit un funcţionar al tribunalului american, însoţit de un rus. De îndată ce am părăsit biserica, el mi-a înmânat o copie a unei plângeri a 16 membri ai consiliului parohial și a colaboratorilor lor, împotriva a 16 membri ai fostului consiliu parohial[9], a MEA și a protopopului Nicolae Dombrovski. Mi s-a înmânat o hotărâre judecătorească care îmi interzicea să fac numiri, să întrunesc adunarea [pentru o nouă alegere a consiliului parohial] şi să semnez contracte [cu antreprenorii de construcții pentru a continua construcția catedralei]. Împreună cu aceasta era o citație de a mă prezenta în instanță pe 31 mai/13 iunie. Fostul consiliu parohial era acuzat că a cauzat pierderi bisericii în chivernisirea chestiunilor ei economice, şi eu eram acuzat că am acoperit [acțiunile] acelui consiliu, şi că am organizat noi alegeri care vor întoarce la putere pe delegaţii consiliului anterior.

Catedrala Bucuria tuturor scârbiţilor din San Francisco are 3 altare

Episcopul Sava i-a comunicat rapid acest lucru întâistătătorului Bisericii, ca şi despre imposibilitatea amânării întrunirii. În dimineaţa următoare, episcopul Sava a primit un răspuns de la mitropolitul [Anastasie], care afirma că el era de acord cu desfășurarea întrunirii dacă episcopul Sava o socotea necesară.

A doua zi a avut loc o scurtă audiere în instanţă, la care am participat eu și episcopul Sava, împreună cu avocații ambelor părți. Judecătorul a ridicat ordinul de restricție privind organizarea întrunirii …

 

Duminică, 27 mai/9 iunie, a avut loc întrunirea adunării generale organizată de arhiepiscopul Ioan și au avut loc alegeri bisericești. În ciuda obiecțiilor consiliului parohial existent că această întrunire era ilegală, au fost aleși un nou epitrop al bisericii (Eugene Hrapov) și un nou consiliu parohial, alcătuit din oameni care susțineau construirea catedralei.

Joi, 31 mai/13 iunie a avut loc [următoarea] înfăţişare la tribunal. Mai sus amintiţilor episcopi Sava şi Nectarie şi mie ni s-a permis să rămânem în biblioteca tribunalului şi să nu participăm. Hotărârea a fost amânată, pentru ca tribunalul să se familiarizeze mai bine cu problema sa.

Sâmbătă, 2/15 iunie, am primit o telegramă din Caracas [Venezuela], de la episcopul Serafim, care afirma că el protestează împotriva desfășurării întrunirii și o consideră ilegală.

Luni, 4/17 iunie, după ce am săvârşit liturghia în catedrală, am aflat că Episcopul Serafim al Caracas-ului sosise cu o seară înainte și stătea în casa bisericii pentru cler de lângă catedrală. El nu mă înştiinţase anterior de venirea lui, nici nu mi-a făcut-o cunoscută la sosirea lui; în schimb, el înştiinţase în mod evident pe cineva din consiliul parohial care s-a ocupat de cazare. În cursul acestei zile, precum și în următoarea, episcopul Serafim nu a considerat necesar să mă viziteze sau să ia legătura cu mine, fiind astfel situat în casa bisericii.

În aceeași seară de luni, 4/17 iunie, am primit o telegramă de la Arhiepiscopul Vitalie de Montreal cu privire la călătoria sa ca reprezentant al mitropolitului. Puţin mai târziu, arhiepiscopul Vitalie a comunicat telefonic că tocmai sosise; el a sunat din aceeaşi casă a bisericii şi m-a rugat să-l primesc. Când am ajuns acolo, el mi-a spus că venise la cererea personală a mitropolitului, și că el scrisese o împuternicire dar uitase s-o ia cu el. El a mai spus că plângerea în instanță nu fusese împotriva mea, ci a fostului consiliu parohial; şi el a fost surprins când i-am arătat plângerea în care eram plasat în numărul inculpaţilor.

Episcopul Serafim mi s-a prezentat abia în cea de-a treia zi, și nu a explicat suficient cauza unei asemenea întârzieri. I-am propus să se familiarizeze cu pregătirea și conducerea întrunirii adunării generale şi dintr-un motiv oarecare a evitat acest lucru, aşa cum a evitat şi mai târziu când l-am întrebat după aceea. Cu toate acestea, înainte de vizita mea, el și arhiepiscopul Vitalie s-au întâlnit cu avocatul reclamanților, și el a participat împreună cu arhiepiscopul Vitalie la o întâlnire a avocaților care-i susţineau pe cei care depuseseră plângerea.

În două zile, arhiepiscopul Vitalie mi-a arătat împuternicirea scrisă de întâistătătorul Bisericii, datată 4/17 iunie, de a veni în San Francisco și a lua măsuri pentru stabilirea păcii. Practic, aceasta s-a manifestat printr-un contact viu al arhiepiscopului Vitalie cu avocații reclamanților și prin prezentarea unor declarații la tribunal că el, ca reprezentant al Sinodului, a atestat ilegalitatea întrunirii din 9 iunie …

Luni, 11/24 iunie … a avut loc o şedinţă a noului consiliu parohial. La această şedinţă a fost semnat un acord temporar cu antreprenorul de construcții privind realizarea unei mici lucrări la noua catedrală înainte de data de 29 iunie/12 iulie, după care ar trebui încheiat contractul lucrării principale a structurii …

Arhiepiscopul Vitalie a plecat în aceeași seară la New York. I-am raportat imediat mitropolitului despre confirmarea noului consiliu. A doua zi am primit o telegramă semnată de întâistătătorul Bisericii: „Nu vă grăbiți cu deciziile și așteptați instrucțiuni”.

Hotărârile privind înființarea noului consiliu și despre scutirea de îndatoriri a celui vechi, au fost publicate în ziar și distribuite membrilor consiliului care pleca. Cei din urmă nu au acceptat aceste aranjamente și nu au făcut nimic; dar episcopul Serafim mi-a trimis o scrisoare în care își exprima nemulțumirea că am publicat hotărârea fără a-l informa pe el.

Pe 14/27 iunie, membrii demiși ai consiliului parohial au depus o nouă plângere ca o anexă la cea dintâi. Membrii nou-aleşi ai consiliului parohial au fost adăugaţi la lista inculpaţilor: Comunitatea ,,Bucuria tuturor scârbiţilor” şi Eparhia Rusă Vest-Europeană.

În temeiul plângerii de mai sus, judecătorul a impus din nou o interdicție asupra oricăror decizii ale oricăruia dintre inculpați cu privire la afacerile bisericești, până la pronunțarea hotărârii judecătorești. Înfăţişarea a fost fixată pe 25 iunie/8 iulie. În ziua în care noua plângere a fost prezentată judecătorului, mi s-a arătat o telegramă, semnată de mitropolitul Anastasie, care confirma autoritatea aici a mai sus amintitului arhiepiscop Vitalie şi afirma că întrunirea din 9 iunie părea inutilă şi ilegală de vreme ce avusese loc încălcând instrucţiunile date mie, și că, în consecință, consiliul parohial a făcut recurs. Telegrama începea cu cuvintele „Domnule preşedinte” şi nu făcea nici o referire la chestiunea tribunalului. În esență, era o adeverire a plângerilor fostului consiliu parohial sau o plângere a întâistătătorului privind ierarhul eparhial.

Nu mi-a fost trimisă o copie a acestei telegrame, sau orice informaţie despre ea. [Ea] ne-a fost arătată de curte. Ea a fost publicată mai târziu într-un periodic cu un caracter ostil și de asemenea tipărită în buletinul care este trimis de secretarul Sinodului episcopilor. În acelaşi mod, am aflat din tribunal că arhiepiscopul Vitalie, înainte de plecarea sa, declarase curții „în calitate de reprezentant al Sinodului” că întrunirea din 9 iunie era ilegală.

Este de remarcat că, în ziua sosirii sale, arhiepiscopul Vitalie mi s-a prezentat ca reprezentant personal al mitropolitului, neprimind o împuternicire specială, dar în tribunal el a depus mărturie ca ministru plenipotențiar al Sinodului cu privire la ilegalitatea întrunirii, deși el nu era reprezentantul Sinodului, ci alții.

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 164/noiembrie-decembrie 2025

 

[1] Astăzi, această mărturie nu mai există nicăieri pe internet.

[2] Arhiepiscopul Ioan a relatat în detaliu evenimentele din preajma procesului său într-un raport pe care l-a înaintat mitropolitului Anastasie, datat 23 iulie 1963. Acest raport a fost utilizat ca sursa principală pentru capitolul de faţă.

[3] Aşa se adresau în general ruşii arhiepiscopului Ioan. Vladiko (sau Vladika) este un termen mai dulce pentru episcop.

[4] Această informaţie vine de la avocatul care l-a apărat pe arhiepiscopul Ioan, domnul James O’Gara Jr..

[5] Protopresbiterul George Grabbe.

[6] În realitate, în 1963, mitropolitul Anastasie avea 90 ani.

[7] N.ed.: Acest lucru nu este adevărat. După cum scrie arhiepiscopul Ioan în raportul său, reclamanții păstraseră anterior registrul bisericii pentru ei înșiși; dar când a venit arhiepiscopul Ioan, el îl ţinea în cutia de lumânări pentru uşurinţa enoriașilor. Ulterior, când arhiepiscopul Ioan a trebuit să-l folosească pentru a pregăti listele pentru viitoarele alegeri, secretarul consiliului parohial (din „facțiunea Girillovici”) a venit și l-a examinat și a luat toate informațiile de care avea nevoie.

[8] A se vedea episodul III, Un sfânt pus la încercare (II).

[9] Fostul consiliu parohial, adică susţinătorii arhiepiscopului Ioan care au fost inițial în consiliu și au strâns bani pentru construirea catedralei. Când arhiepiscopul Antonie de Los Angeles a venit și a oprit construcţia catedralei, el şi-a pus propriii susţinători la o alegere la care el a cerut ca oamenii să cumpere bilete pentru a merge la biserică şi a vota. Aceşti susținători ai arhiepiscopului Antonie au alcătuit consiliul parohial care a depus plângerea. La câteva zile după transmiterea acestei plângeri, situația se schimbă, susținătorii arhiepiscopului Ioan sunt aleși din nou în consiliul parohial, moment în care încep să fie numiți „noul consiliu parohial”, iar susținătorii arhiepiscopului Antonie „fostul consiliu parohial”.