Dogma sau doctrina nr. 55

Misiunea de sinteză a Papei Leon al XIV-lea

de Atila Sinke Guimaraes

 

Pe măsură ce se apropie sfârșitul celei de-a treia luni de domnie a lui Leon al XIV-lea şi el continuă să fie dificil de înţeles, unii cititori îmi cer părerea despre el. Sunt bucuros să răspund. Voi răspunde la această întrebare încercând să evit platitudinile.

Robert Prevost, un om destul de obișnuit, gata să se supună celor care conduc de fapt Biserica Conciliară[1]

Independent de informaţiile personale cu privire la Robert Prevost, pe care le voi analiza mai jos, permiteți-mi mai întâi să aşez în context câteva necesităţi generale ale Bisericii Conciliare pentru a vedea dacă noul papă poate juca un rol în satisfacerea lor.

După 12 ani de ocârmuire îndrăzneață și chiar violentă a Papei Francisc, care a împins înainte idealul progresismului într-un ritm cazon, care sunt necesităţile actuale ale Bisericii Conciliare ?

Mai întâi, însă, permiteți-mi să subliniez câteva repere ale acestui ritm cazon:

 

» Am văzut-o pe zeiţa Pachamama venerată în Grădinile Vaticanului și așezată în fața Altarului de Confesiune în Bazilica Sfântul Petru;

Iată-l pe Papa Francisc înclinându-se în faţa unei statui de lemn a zeiţei Pachamama, zeiţa indiană a fertilităţii. Această figură însărcinată nudă a fost venerată într-o ceremonie pe 4 octombrie 2019, în Grădinile Vaticanului, în prezenţa papei şi a mai multor cardinali. Zeitatea a fost identificată cu Mama Pământ sau Gaia din mişcarea ecologistă

» L-am văzut pe Papa Francisc promovând „un banchet pentru săraci și marginalizați” în Sala Papa Paul al VI-lea; atracţiile sale principale au fost cele 120 prostituate transgender [din bărbat în femeie] pe care le-a invitat, două dintre ele stând la masa papală și discutând cu el;

Duminică, 19 noiembrie 2023, Papa Francisc a comemorat Ziua Mondială a Săracilor cu peste 1.000 de invitați pe care i-a invitat în Sala Papa Paul al VI-lea din Vatican. Printre invitați s-au numărat 120 prostituate transgender din orașul litoral Torvaianica, aflat la 32 kilometri de Roma. El a aşezat două dintre ele la masa sa, faţă în faţă cu el (îmbrăcate în bluze magenta şi gri)

» Am văzut Biserica Conciliară intrând în „dialog” oficial cu Francmasoneria[2];

Strângere de mână masonică cu Joe Biden, fostul preşedinte ale Statelor Unite ale Americii

» Am văzut atacul făţiş împotriva capitalismului și sprijinul cald al celor mai radicale mișcări revoluționare ale teologiei eliberării[3];

» Am văzut publicarea documentului de la Abu Dhabi[4], care este o prefaţă la pan-religie;

» În Laudato si am văzut Biserica identificându-se, ca niciodată până acum, cu farsa revoluționară ecologică a „încălzirii globale” și toate consecințele sale tribaliste[5];

» Am văzut o distrugere sistematică a vieții religioase tradiționale în seminarii, mânăstiri și biserici, și batjocorirea mesei latine, pe care el a numit-o o „boală nostalgică”.

 

Cu aceste repere simbolice – aș avea nevoie de mult mai mult spațiu pentru a face un raport complet – Papa Francisc a aruncat Biserica Conciliară pe o pantă alunecoasă al cărei capăt prezintă un amestec murdar de erezie, sincretism religios, idolatrie, tribalism și haos, toate cufundate într-o moralitate cât se poate de laxă. Pe scurt, toți cei care mai păstrează o urmă de onestitate și demnitate în Biserica Conciliară vor să fie departe de acest peşteră de tâlhari.

Papa Francisc a devenit tot mai autoritar …

Am observat mulți episcopi progresiști ​​care nu-l urmau pe Papa Francisc și care amânau aplicarea măsurilor sale furioase împotriva conservatorilor și tradiționaliștilor, așteptând ca el să moară. Știam de preoți care s-au rugat multă vreme „ca Papa Francisc să meargă curând în Rai …” – un eufemism ironic. Acești episcopi și preoți nu s-au identificat cu linia radicală aleasă de Papa Francisc și – un factor practic, dar hotărâtor – nu au vrut să-şi piardă reputația în fața donatorilor și credincioşilor lor ,,moderaţi”.

În opinia mea, Biserica Conciliară are nevoie acum, mai mult decât de orice altceva, de o perioadă lungă de timp pentru a digera „cuceririle” progresiste pe care le-a câştigat Papa Francisc pentru ea. Scopul nu este de a nega ceea ce a făcut el, ci de a-l ,,reinterpreta” într-o lumină mai moderată pentru a-l face pe catolicul de rând să-i asimileze moștenirea în doze mici și mai puțin respingătoare.

Scopul acestui proces este de a evita o potențială dezbinare în sânul Bisericii, a cărei probabilitate a crescut continuu până la sfârșitul pontificatului lui Francisc și a cărei atracție devenea tot mai mare. Cu alte cuvinte, dacă Biserica Conciliară ar continua să meargă în acelaşi ritm cu cel al Papei Francisc, masa credincioşilor ei s-ar separa de conducerea ei[6].

Așadar, este absolut necesar ca Biserica Conciliară să readucă acea parte considerabilă de opinie publică, de mijloc, pe care Francisc a înstrăinat-o, fie ei progresiști ​​moderați sau conservatori, fie tradiționaliști conciliatori.

Cum se poate face aceasta, fără a da impresia că se ia partea unei tabere într-o luptă aripa Bergoglio versus aripa Ratzinger[7] – teză versus antiteză ? Aceasta constă în crearea unei sinteze a celor două. Constă, ca să spunem așa, în a-l citi pe Papa Francisc cu lentilele Papei Benedict al XVI-lea.

Pentru a face acest lucru, trebuie să existe un număr bun de „reinterpretări” ale deciziilor lui Francisc bazate pe noi „revelații”. Deci, haideţi să ne imaginăm că apare o ştire nouă: „Cardinalul X a dezvăluit recent că, într-o conversație privată cu Papa Francisc, acesta din urmă și-a exprimat dragostea pentru tradiționaliști spunând că el s-a rugat pentru ei în fiecare zi”. Sau aceasta: „Stima Papei Francisc pentru mesa ad orientem[8] poate fi apreciată prin lauda pe care i-a adus-o la o întâlnire din Capela Sixtină de sărbătoarea Bunei Vestiri din 2019”. Sau aceasta: „Știați că Papa Francisc se întâlnea regulat la Santa Marta cu un lider sau altul al organizaţiilor tradiționaliste și se bucura foarte mult de compania lor ?”

Aceste „revelații” pe care mi le imaginez cu privire la mesă şi tradiționaliști ar putea fi făcute pentru fiecare punct din agenda radicală a lui Francisc pentru a-l „reinterpreta” și a-i conduce pe oameni către concluzia că „el nu a fost chiar atât de rău”.

 

Misiunea Papei Prevost

Până în acest punct al acestui articol, am descris necesităţile progresismului și am indicat o modalitate de a repara daunele fără a pierde câștigurile.

Sunt convins că acei cardinali care l-au ales pe actualul papă – sau cei care îi controlează – au avut o preocupare similară în ce priveşte necesităţile Bisericii Conciliare. De asemenea, cred că ei l-au ales pe cardinalul Robert Prevost pentru a îndeplini această misiune.

Acum, ce aspecte îmi permit să cred că Leon al XIV-lea a fost omul ales pentru a îndeplini aceste scopuri și a aplica această metodă ?

 

» El a fost ales ca un prelat aproape necunoscut, ceea ce îi dă libertatea de a lua orice direcție – dreapta, stânga sau mijloc – fără a fi identificat cu o agendă deja definită, așa cum ar fi cazul cardinalilor Sarah, Müller sau Parolin.

» El este relativ tânăr (69 ani), ceea ce îi oferă mult timp pentru a-i face încet-încet pe oameni să înghită „cuceririle” lui Francisc în măsura în care ele sunt „reinterpretate” în mod corespunzător.

El nu are o personalitate puternică și este un om obișnuit să asculte. Aceste caracteristici dau celor care au decis alegerea sa circumstanţele pentru a-i ,,sugera” să ia o direcție sau alta, sau chiar să facă o schimbare, dacă este nevoie, întotdeauna cu scopul de a nu stârni o opoziție puternică. Astfel de „sugestii” au fost respinse de Papa Ioan Paul al II-lea, care a fost sfătuit nu o dată să renunţe la papalitate, dar nu a ascultat, şi astfel de „sugestii” nici măcar nu i-au putut fi făcute lui Francisc, care a acționat tot mai mult ca un dictator, fără să asculte pe nimeni.

A demonstrat Leon al XIV-lea, în aceste aproape trei luni de domnie, că dorește să atingă aceste obiective și să folosească aceste metode ?

Dacă luăm în considerare că se poate face o sinteză a unor elemente ale tezei și ale antitezei, iată câteva elemente pentru răspunsuri:

» S-a întors să locuiască în palatul apostolic – o decizie conservatoare – dar încă are întâlniri la Santa Marta, pentru a nu-i nemulțumi pe adepții radicali ai lui Francisc;

» A reînceput să poarte un inel de aur, ca Benedict, dar are o cruce pectorală de argint, ca Francisc;

» S-a întors în vacanță la Castelul Gandolfo – lucru pe care Francisc nu l-a făcut niciodată, deoarece era un obicei aristocratic –, dar în timp ce se afla acolo Leon al XIV-lea a ținut o mesă pentru grija pământului; în timpul ei, el a vorbit despre „strigătul săracilor” și „strigătul pământului”, dând astfel glas şi mulţumindu-i pe partizanii radicali ai teologiei eliberării şi ecologiei.

» Până acum, el evită să susţină public homosexualitatea, dar promovează puternic agenda feministă prin plasarea femeilor în funcții înalte în Vatican, așa cum a făcut Papa Francisc.

» El spune în mod normal noua mesă, dar în timp ce se afla la Castelul Gandolfo a rostit o astfel de mesă ad orientem la capela poliției locale pentru una dintre comemorările ei.

 

Pe scurt, cred că Papa Leon al XIV-lea a fost ales pentru misiunea de sinteză dintre Papii Benedict și Francisc, făcând cuceririle lui Francisc acceptabile pentru conservatori și readucând sub umbrela Bisericii Conciliare pe toți cei pe care Conciliul Vatican II și Francisc i-au înstrăinat.

Haideţi să continuăm să urmărim mișcările sale aparent contradictorii pentru a vedea dacă acest criteriu continuă să se aplice.

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 162/iulie-august 2025

 

[1] Autorul aparţine unei categorii aparte de catolici, numiţi tradiţionalişti, care consideră că Biserica Catolică s-a abătut de la adevărata religie romano-catolică de la Conciliul Vatican II [1962-1965] încoace, şi critică învăţătura actuală modernistă, ca şi apostazia profundă de la Hristos. El numeşte actuala Biserică Catolică, condusă de papă, Biserica Conciliară, fiindcă urmează doctrina Conciliului Vatican II.

[2] În articolul său, ,,Francisc, fiul iubit al masoneriei”, Atila Sinke Guimaraes nota, printre altele:

,,Pe 14 martie 2013, a doua zi după alegerea lui Francisc, Marele Orient al Italiei, prin intermediul marelui său maestru Gustavo Raffi, a emis un comunicat în care îl lăuda pe Francisc în aceşti termeni:

’Cu Papa Francisc, nimic nu va mai fi ca înainte. Este o alegere clară de fraternitate pentru o Biserică a dialogului, care nu este contaminată de logica și ispitele puterii temporale … Speranța noastră este ca pontificatul lui Francisc, papa care ’vine de la capătul lumii’, să poată marca întoarcerea la Biserica-Cuvânt în loc de Biserica-Instituție … Crucea simplă pe care o poartă pe sutana sa albă ne lasă să sperăm că o Biserică a poporului își va redescoperi capacitatea de a dialoga cu toți oamenii de bunăvoință și cu francmasoneria’”.

Încă mai concret, pe 16 februarie 2024, Arhiepiscopia de Milano a găzduit o întâlnire cu titlul „Biserica Catolică și Francmasoneria” între câțiva membri ai arhiepiscopiei şi trei mari maeștri ai masoneriei italiene. Întâlnirea nu a fost accesibilă presei, deși francmasonii și-au publicat discursurile, iar presa a reprodus câteva replici generale, preluate de la cei 100 invitați.

[3] Despre Papa Francisc şi teologia eliberării, a se vedea Revoluţie la Vatican. O trecere în revistă analitică a evenimentelor din lumea catolică care au uluit lumea în ultimele luni: demisia Papei Benedict al XVI-lea şi alegerea unui nou pontif, Francisc I. A se vedea de asemenea articolul Francisc, mişcările populare, secera şi ciocanul.

[4] Pe 4 februarie 2019, Papa Francisc, aflându-se în vizită în Emiratele Arabe Unite, s-a întâlnit cu imamul Ahmed Al-Tayeb, cea mai înaltă autoritate a musulmanilor sunniţi şi cei doi au semnat un document de pace. Actul a fost pecetluit printr-o îmbrăţişare şi un sărut.

Documentul de la Abu Dhabi afirmă, în esență, principiile Revoluției Franceze: libertate, egalitate și fraternitate. De asemenea, afirmă că „pluralismul și diversitatea religiilor … sunt voite de Dumnezeu în înțelepciunea Sa”.

[5] A se vedea Enciclica papală Laudato Si. Papa propovăduieşte ,,schimbarea inimilor” şi ,,convertirea ecologică”

[6] Statisticile arată că, în ultimii ani, Biserica Catolică a pierdut foarte mulţi credincioşi. Lăsând deoparte fenomene precum secularizarea, statisticile indică o accelerare îngrijorătoare de la începutul pontificatului Papei Francisc (papă între anii 2013-2025), în special în zonele în care episcopii şi, într-adevăr, Biserica per ansamblu, se mândresc cu progresismul lor. În iunie 2025, Tradition in Action a publicat un articol intitulat Distrugerea la care s-a ajuns după 12 ani de domnie a lui Francisc, în care prezintă epoca bergogliană în cifre [subtitlurile articolului]: Germania pierde 500.000 catolici pe an; în Belgia vecină de asemenea; Elveţia: 34.000 catolici mai puţin pe an; Italia: tinerii în pragul dispariţiei; Polonia, Coreea de Sud: vocațiile scad la jumătate; În Argentina, cu 50% mai puțini seminariști și cu 80% mai puțini participanți [la slujbe]; America Latină devine evanghelică; Va afecta marele declin al catolicilor Africa ?

[7] Aripa Bergoglio, adică adepţii Papei Francisc şi ai progresismului său radical manifestat în timpul domniei sale, versus Aripa Ratzinger, adică adepţii Papei Benedict al XVI-lea şi ai conservatorismului său.

[8] Este vorba de vechea liturghie catolică, de dinainte de Conciliul Vatican II.