Scriptura NT nr. 24

Tâlcuiri la Noul Testament

Tâlcuirea Sfintei Evanghelii de la Marcu

de Sfântul Teofilact, arhiepiscopul Bulgariei

Capitolul 9

Schimbarea la Faţă a lui Hristos. Vindecarea lunaticului. Cearta ucenicilor pentru întâietate. Ferirea de scandal.

8, 38 – 9, 1: Că cine se va ruşina de mine şi de cuvintele mele, întru acest neam preacurvar şi păcătos, şi Fiul Omului se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinţii Îngeri. Şi le zicea lor: amin grăiesc vouă, că sunt unii din cei ce stau aici, care nu vor gusta moarte până când vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere.

38. Ier. 9, 2; Mat. 10, 33; Luca 12, 9; 2 Tim. 2, 12. 9. 1. Mat. 16, 28 şi urm; Luca 9, 27.

Nu este de ajuns credinţa cea din minte, ci cere Domnul şi mărturisirea prin cuvânt. Căci de vreme ce îndoit este omul, îndoită facă-se şi sfinţirea, sfinţindu-se sufletul prin credinţă, iar trupul sfinţindu-se prin mărturisire. Deci cine se va ruşina a-L mărturisi pe Cel răstignit că este Dumnezeul său, de acesta Se va ruşina şi El, nevrednică slugă a Sa judecându-l, când va veni, nu iarăşi smerit[1], nici precum S-a arătat acum, nebăgat în seamă, aşa încât unii să se ruşineze de El, ci întru slavă şi înconjurat de sfinţii îngeri.

Dar, de vreme ce pentru slava Sa a grăit, ca să le arate lor că nu în deşert le spune acestea, zice: ,,Sunt unii din cei ce stau aicea de faţă, adică Petru şi Iacov şi Ioan, care nu vor muri până când nu le voi arăta lor, întru schimbarea Mea la faţă, în ce fel de slavă voi veni întru a doua Venire”; căci nimic altceva nu a fost schimbarea la faţă fără decât mai înainte vestire a Venirii celei de-a doua, că întru acest chip şi El Însuşi va străluci atunci, dar şi drepţii[2].

9, 2-3: Şi după şase zile au luat Iisus pre Petru şi pre Iacov şi pre Ioan, şi i-au suit pre dânşii în munte înalt, deosebi, singuri. Şi s-au schimbat la faţă înaintea lor, şi hainele lui erau strălucind, albe foarte, ca zăpada, în ce chip nălbitorul pre pământ nu poate să nălbească.

3. Mat. 28, 3.

Evanghelistul Luca spune că după opt zile (9, 28), dar nu împotrivindu-se acestuia, ci acelaşi lucru zicând, căci el a socotit şi ziua în care a vorbit şi pe cea în care i-a suit Hristos în munte, iar Marcu le pune numai pe cele din mijlocul acestora. Aşadar, luând Domnul pe verhovnici, îi suie în munte înalt: pe Petru, ca pe cel ce L-a mărturisit şi care-L iubea pe El, pe Ioan, ca pe cel iubit de Dânsul, iar pe Iacov, ca pe cel ce şi el era prea mare glăsuitor şi cuvântător de Dumnezeu şi atât de nesuferit a fost iudeilor, încât şi Irod, vrând să placă evreilor, l-a omorât pe el (Faptele Apostolilor 12, 2). Iar în munte înalt îi suie, ca mult mai preaslăvită să fie minunea; şi deosebi, căci taină voia să le arate.

Iar schimbarea la faţă s-o înţelegi nu ca prefacere a chipului Domnului, ci, rămânând chipul tot aşa cum era mai înainte, adăugire de lumină negrăită[3] s-a făcut asupră-i.

Schimbarea la faţă a Domnului

9, 4-8: Şi s-a arătat lor Ilie împreună cu Moisi şi grăiau cu Iisus. Şi răspunzând Petru a zis lui Iisus: Învăţătorule, bine este nouă a fi aici şi să facem trei colibe: ţie una, şi lui Moisi una, şi lui Ilie una; că nu ştia ce grăia, că erau înfricoşaţi. Şi s-au făcut nor umbrindu-i pre ei, şi a venit glas din nor, grăind: acesta este Fiul meu cel iubit, pre acesta ascultaţi. Şi de năprasnă căutând ei împrejur, pre nimeni nu au mai văzut, ci numai pre Iisus împreună cu dânşii.

7. Mat. 3, 17; 2 Petru 1, 17.

Ilie şi Moisi se arată împreună vorbind cu Hristos pentru multe pricini, dar ajunge să spunem două. De vreme ce ucenicii au spus că mulţimile, unii zic că El este Ilie, iar alţii unul dintre prooroci (Marcu 6, 15), El le arată lor pe verhovnicii proorocilor, ca de aici să înveţe osebirea dintre robi şi Stăpân. Aceasta este una dintre pricini. Iar alta, pentru că mulţi Îl numeau pe Hristos potrivnic lui Dumnezeu, ca pe Cel care dezleagă sâmbăta şi calcă Legea, Îi arată Mântuitorul în munte pe cei doi prooroci[4], dintre care unul era cel care a pus Legea, iar celălalt, râvnitor al ei. Şi n-ar fi vorbit unii ca aceşti prooroci cu Cel care Se părea a fi călcător al legii, de nu le-ar fi bineplăcut proorocilor ceea ce zice Domnul despre lege.

Iar Petru, temându-se să se pogoare din munte – că se temea pentru răstignirea Domnului – zice: ,,Bine este nouă a fi aici şi a nu ne pogorî acolo, în mijlocul iudeilor. Iar de vor veni aici cei ce cu turbare se arată împotriva Ta, îi avem pe Moisi, care a biruit pe egipteni (Ieşirea 14) şi pe Ilie, care a pogorât foc din cer şi a ars pe cei mai mari peste cincizeci împreună cu ostaşii lor” (IV Împăraţi 1, 10, 12).

Dar ce grăiau proorocii împreună cu Iisus ? Cele pentru cruce şi moartea Lui. Iar Petru grăia cele ce le grăia, neştiind ce grăieşte – căci erau înspăimântaţi de negrăita lumină şi slavă –, nefiind cu adevărat întru mintea sa, nevrând el ca să Se pogoare Iisus să Se răstignească pentru mântuirea noastră, ci să petreacă în munte.

Încă se cuvine să aducem cuvântul şi la înalta înţelegere: după sfârşitul lumii acesteia, care s-a zidit în şase zile, ne va sui pe noi Iisus, de vom fi ucenici ai Lui, în muntele cel înalt (Marcu 9, 2-3) – în cer adică – şi ni Se va arăta pe Sine prealuminat, căci acum întru neslavă S-a arătat, ca şi Cel care a fost răstignit (Marcu 15, 24-25) şi fiu de teslar (Marcu 6, 3), iar atunci vom vedea slavă ca a unui născut din Tatăl (Ioan 1, 14). Vom vedea încă şi legea şi proorocii împreună vorbind cu El, adică cele ce s-au spus pentru Dânsul de Moisi şi de prooroci, atunci le vom înţelege şi le vom afla împlinite, şi tot atunci cu adevărat vom auzi glasul cel părintesc, descoperindu-ni-L nouă Tatăl pe Fiul, şi învăţând: Acesta este Fiul Meu cel iubit. Şi cum ne va învăţa pe noi ? Nor umbrindu-ne, adică Sfântul Duh, căci Acela este izvorul înţelepciunii.

[1] N.tr.: Precum la cea dintâi Venire.

[2] Dumnezeiescul Maxim Mărturisitorul ne învaţă: ,,Dar trebuie să se ştie că şi între cei ce stau lângă Domnul există deosebiri, dacă nu se citeşte în zadar de către iubitorul de învăţătură cuvântul: Sunt unii din cei ce stau aici, care nu vor gusta moarte până când vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere (Marcu 9, 1). Căci nu tuturor celor ce stau lângă El li se arată Domnul totdeauna întru slavă; ci celor începători li se arată în chip de rob, iar celor ce pot să-L urmeze, urcându-se pe muntele înalt al Schimbării Sale la faţă, li se arată în înfăţişarea lui Dumnezeu, în care a fost mai înainte de a fi lumea. Deci este cu putinţă ca Domnul să nu Se arate în acelaşi fel tuturor celor ce stau lângă El; ci unora într-un fel, altora altfel, schimbându-şi arătarea după măsura credinţei din fiecare.

Când Cuvântul lui Dumnezeu se face în noi clar şi luminos şi faţa Lui străluceşte ca soarele, atunci şi hainele Lui se fac albe. Iar acestea sunt cuvintele Sfintei Scripturi a Evangheliilor, care se fac străvezii şi clare, nemaiavând nimic acoperit. Ba apar lângă El şi Moisi şi Ilie, adică înţelesurile mai duhovniceşti ale legii şi ale proorocilor” (Filocalia, vol. II, Capete gnostice, a doua sută, capetele 13-14).

[3] Arătându-ne arvuna pe care Petru, Iacov şi Ioan au dobândit-o pe Tabor, Sfântul Grigorie Palama ne spune pentru cei trei apostoli: ,,Aceia nu mai puteau privi, mai bine zis, nemaifiind în stare să caute la lumina aceea, au căzut cu faţa la pământ. Totuşi, după făgăduinţa Mântuitorului, au văzut Împărăţia lui Dumnezeu, lumina aceea dumnezeiască şi tainică pe care Grigorie şi Vasilie cel Mare o numesc dumnezeire. Cel dintâi zice: ‘Dumnezeirea ce s-a arătat pe munte ucenicilor este lumină şi frumuseţe a Celui cu adevărat puternic, dumnezeirea inteligibilă şi contemplată a Lui’. Vasilie cel Mare zice: ‘Acea lumină este şi frumuseţe a lui Dumnezeu, contemplată numai de sfinţi întru puterea Duhului dumnezeiesc’. De aceea zice iarăşi: ‘Petru şi fiii tunetului au văzut frumuseţea Lui în munte covârşind strălucirea soarelui şi s-au învrednicit să vadă cu ochii arvuna prezenţei Lui’. Iar cuvântătorul de Dumnezeu Ioan Damaschin, împreună cu Ioan cel cu Gură de Aur, a numit lumina aceea ‘raza naturală a dumnezeirii’. Cel dintâi scrie: ‘Fiu născut fără de început din Tatăl are raza naturală fără de început a dumnezeirii şi slava dumnezeirii se face slava trupului’. Iar Cuvântătorul de Aur zice: ‘Domnul S-a arătat pe munte mai strălucit decât Sine, dumnezeirea arătând razele Sale’” (Filocalia, vol. VII, Despre cunoştinţa naturală, capetele 13-14).

[4] În Biserică, Moisi este numit deopotrivă prooroc şi dătător al legii.