Am fost oaspeți la Sfântul Serafim

O sută de ani de la pelerinajul la Sarov din 1926

Am fost oaspeți la Sfântul Serafim

Despre sfântul canal al Maicii Domnului de la Diveevo

Episodul anterior

 

Mânăstirea Sfântul Serafim de Sarov şi Sfânta Treime din Diveevo a fost înfiinţată în 1760, când Maica Domnului i s-a arătat maicii Alexandra în vis în satul Diveevo şi i-a făgăduit că va întemeia acolo o mânăstire măreaţă şi de neegalat. În 1767, chiar în locul unde i s-a arătat Împărăteasa Cerurilor, maica Alexandra a început să construiască biserica închinată Icoanei Maicii Domnului din Kazan. Deoarece maica Alexandra se apropia de sfârșitul vieții sale, ea i-a rugat pe stareţii de la Sarov să nu le lase pe surorile ei fără călăuzire duhovnicească. Părintele Pahomie a fost cel care a luat asupra sa sarcina de a avea grijă de comunitatea de monahii şi după moartea lui sarcina a fost preluată de Sfântul Serafim de Sarov.

Într-o zi, pe când Sfântul Serafim lucra în mânăstire, a văzut-o pe Maica Domnului mergând de-a lungul hotarelor mânăstirii. El a înțeles că acest lucru fusese dat nu numai ca un semn al protecţiei ei, ci că însăşi calea pe care ea mergea va fi o binecuvântare pentru cei care vor călca pe urmele paşilor ei. În 1830, Sfântul Serafim le-a cerut maicilor din Diveevo să sape sfântul canal [sau sfântul şanț], care urma să înconjoare locul ales de Maica Domnului pentru construirea mânăstirii. Sfântul Serafim a spus că pentru cel care merge de-a lungul sfântului canal rugându-se Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te de 150 ori, Athos-ul, împreună cu Ierusalimul și Kievul se aflau toate aici. Cu alte cuvinte, dacă cineva se roagă la canal, primeşte binecuvântare din aceste locuri sfinte.

Sfântul canal începe în partea de est a mânăstirii, în spatele altarului Catedralei Schimbarea la Față a Domnului. La porunca Maicii Domnului, Sfântul Serafim a poruncit obştei de lângă moară să sape un șanț cu o adâncime și o lățime de trei arșini[1]; pământul excavat avea să fie aruncat înspre mânăstire și să formeze un mal înalt de trei arșini. Maicile au întârziat să înceapă săpăturile, așa că cinstitul stareţ s-a arătat acolo în duh și a început el însuși să sape sfântul canal.

Aceasta s-a întâmplat pe 2 iunie 1828, în ajunul praznicului Sfintei Treimi. Una dintre primele monahii din comunitate își amintea: „Odată, la miezul nopţii, o soră a ieșit afară și a văzut că părintele Serafim, îmbrăcat în veşmintele sale albe, săpa canalul. În extaz, uimită și bucuroasă în același timp, ea a alergat înăuntru și le-a povestit tuturor ce-a văzut. Noi toți, îmbrăcați cum eram și cuprinși de o bucurie de nedescris, am alergat afară. Văzându-l pe părintele, ne-am închinat înaintea lui, dar, când ne-am ridicat, el dispăruse. Tot ce mai rămăsese era lopata și sapa lui zăcând lângă pământul pe care-l săpase. Fusese deja săpat un arșin, marcând începutul sfântului canal”.

Uimite de minune, surorile au început să sape sfântul canal fără nici o întârziere. Au continuat să sape până la moartea părintelui lor. Spre sfârșitul vieții sale, lucrările continuau atât vara, cât și iarna, fără nici o pauză. Scânteile zburau când toporul lovea pământul întărit, dar ele au continuat să sape așa cum le poruncise părintele lor. Ele au isprăvit greaua lucrare înainte de praznicul Nașterii Domnului din 1833. Cu toate acestea, canalul lor nu măsura cei trei arșini necesari: surorile au săpat doar până la un arșin sau, în unele locuri, până la doar jumătate de arșin. Sfântul canal avea un spaţiu gol de 125 metri între capetele sale, permițând un acces larg la moară. În acel spațiu urma să fie construită o catedrală.

Părintele Serafim le-a poruncit surorilor să sape acest canal pentru a imortaliza amintirea plimbării zilnice a Maicii Domnului în jurul domeniului ei. El obișnuia să spună că Împărăteasa Cerurilor măsurase sfântul canal cu brâul ei. Ajungând până la ceruri, acest canal va sluji pentru totdeauna drept zid de apărare și scut protector împotriva antihristului. El nu va putea să păşească peste acest canal, pe care a călcat Împărăteasa Cerurilor.

 

Canalul este unul dintre principalele locuri sfinte ale mânăstirii. El adevereşte cu putere că Maica Domnului a ales acest loc special ca cel de-al patrulea domeniu al ei pe pământ. Aici, orice durere este alinată şi inimile se umplu de bucurie. Canalul este atât de venerat, încât toţi cred că este de datoria lor sfântă să-l parcurgă, mai ales atunci când se află în suferință, necaz sau boală. Unii îl parcurg o dată, în timp ce alții îl parcurg de 3 ori rostind rugăciunea Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te de 150 ori.

Inițial, primii 150 metri ai canalului au fost săpați la adâncimea și lățimea potrivite. Cu toate acestea, multe alte secțiuni au fost în general săpate doar la o adâncime de 0,7-0,9 metri. Lățimea canalului era de circa 2 metri; avea pante line, cu un meterez de pământ înalt de circa 2 metri.

După închiderea mânăstirii în 1927, sfântul canal a fost umplut şi meterezele sale au fost nivelate. În anii postbelici, era grav avariat: era traversat de diverse sisteme de utilități în multe locuri, în timp ce de-a lungul capătului său sudic a fost construit un sistem de canalizare.

În acea perioadă, satul a uzurpat ceea ce era mai înainte proprietatea mânăstirii, şi multă vreme calea şerpuia pe lângă o şcoală, pe lângă o centrală electrică şi prin curţile şi aleile din Diveevo. Însă, trăirea lui Anatolie Timofievici din 1926 era la fel de adevărată pentru cei de după el, şi maicile însele mărturisesc că în fiecare zi, nevăzută, Maica Domnului vizitează canalul ei.

Pe 1 ianuarie 1992, pentru prima oară după o lungă pauză, a fost reluată tradiția unei plimbări zilnice de-a lungul sfântului canal. Conduse de egumenă și călăuzite de icoana Maicii Domnului „Blândețea”, surorile merg în jurul întregii mânăstiri în timpul acestei plimbări.

Până la prăznuirea a 100 ani de la preaslăvirea Cuviosului Serafim (1903-2003), canalul fusese aproape cu totul săpat şi amenajat. În 2006, ultima sa secțiune a fost înapoiată mânăstirii şi restaurarea sa s-a încheiat pe 31 iulie în acelaşi an.

Canalul de astăzi a fost restaurat exact de-a lungul axei schițate de Cuviosul Serafim și la dimensiunea pe care a stabilit-o pentru această structură sfântă. Lungimea lui de-a lungul axei sale este de 775 metri.

Se poate vedea canalul – care este astăzi o alee pietruită – cum înconjură mânăstirea

 

[1] Arşinul este o veche unitate de măsură pentru lungime, egală cu 0,711 metri.

You may also like...