Cuvinte despre pocăinţă şi moarte (IV)
Cuvinte despre pocăinţă şi moarte
Că nu trebuie creştinul să se teamă de moarte,
ci să se pregătească pentru ea prin pocăinţă şi mărturisire (IV)
(12) Păcătuieşti? Dar fă şi bine, ca să-L faci milostiv pe Judecător. Ai căzut ? Dar prin milostenie vindecă fărădelegea. Nu pe unul să-l nedreptățești și pe altul să-l miluieşti, ci miluieşte-l pe cel pe care l-ai nedreptăţit. Căci ce rost are să-l îmbraci pe unul și să-l dezbraci pe altul şi să-l laşi gol, suspinând împotriva ta către Domnul ? Râzi adeseori, frate ? Dar plângi şi lăcrimează, rugându-i şi pe sfinți să se roage pentru mântuirea ta. Şi niciodată nu deznădăjdui ca să-l bucuri pe vrăjmaşul şi duşmanul mântuirii noastre. A întinat satana veşmântul (trupul) tău ? Scoală-te şi spală-1. Te-a prăvălit pe tine azi în vreun păcat ? Doboară-l şi tu pe el mâine prin dreptate. Te aruncă vicleanul în păcat în fiecare zi ? Nici tu nu înceta să te pocăieşti în fiecare zi. Şi ce-i va fi lui mai mult spre câştig decât numai praf şi pulbere ? Ascultă pe cel care zice: ,,Nu există nimic egal sau mai mare decât îndurările lui Dumnezeu”, fiindcă cel ce deznădǎjduieşte pe sine s-a omorât. Dar tu rămâi în nădejdea mântuirii tale, pururea rugându-te lui Dumnezeu.
(13) De când ai primit sfântul botez şi te-ai numit creştin, te-ai înrolat în oastea Împăratului ceresc şi ai fost socotit tabăra Lui. Luptă aşadar lupta cea bună, ca să fii încununat (potrivit II Timotei 4, 6, 8). Aşa este soldatul, uneori loveşte el, alteori este lovit şi nu porunceşte Împăratul ca pe cel lovit să-l scoată afară din oaste, ci şi mai mult să înainteze în grad în ea[1]. Gândeşte-te la ceea ce s-a spus, și dacă vreodată, ca om, vei fi rănit din neluare aminte – căci uneltitorii vieții noastre nu se liniştesc nicicând, nici nu încetează a ne război – sârguieşte-te şi tu ca printr-o mai potrivită râvnă să răneşti pe cel ce te-a rănit şi astfel să placi lui Dumnezeu şi Împăratului tuturor ca un biruitor. Şi vezi să nu te răzvrăteşti vreodată ca un laş, iubite, şi să te întorci, din deznădejde, spre cele de dinapoi spre pierzania sufletului tău, ci îndeletniceşte-te cu pocăința, mărturisindu-te cu multă căldură şi căzând des înaintea lui Dumnezeu cu lacrimi şi suspine, rugându-te astfel din inimă şi îmbunând pe Dulcele Stăpân.
(14) Aşadar, dacă vei face astfel, robule al Domnului, precum te sfătuiesc, bucură-te, fiindcă ai primit încă de aici arvuna mântuirii tale, vei primi iertarea păcatelor, fiindcă ai răscumpărat vremea (potrivit Efeseni 5, 16; Coloseni 4, 5) ca un înțelept, bine neguțătorind mai înainte de a ajunge la obştescul sfârşit al morții. Și de ai fi atât de păcătos în ce chip este şi diavolul şi mai presus de atât, nu te îndoi, nu şovăi pentru mântuirea ta, lipindu-te pururea de Domnul cu inimă zdrobită şi în duhul smereniei. Păcatele tale, oricâte ar fi, sunt ca bobul de mei în comparație cu mărimea şi lățimea cerului şi a pământului, în comparație cu neasemuita milă a lui Dumnezeu şi nici vorbă să-ți mai fie despre ele, fiindcă mila lui Dumnezeu este negrăită şi nemăsurată, dar păcatele noastre sunt numărate şi măsurate. Aşadar, nimic nu sunt fărădelegile noastre, dacă ne vom pocăi pentru ele, pentru nepovestita lui Dumnezeu bunătate şi iubire de oameni. De aceea să ne sârguim cât mai avem timpul necesar, până este ziuă; vine noaptea când nimeni nu poate să lucreze (Ioan 9, 4). Căci în Iad cine se va mărturisi ţie ? (Psalmi 6, 5).
(15) Fiindcă de am voi acum să luptăm şi să fim mântuiți, nimic nu ne-ar împiedica, ba nici mânia Domnului nu o vom încerca, pocăindu-ne. Dumnezeu Se mânie împotriva acelora care se bucură în dezmăț de bunătățile Lui, care sunt bineplăcuți diavolului prin faptele rele. ,,Eu, zice, te-am făcut, Eu te hrănesc, Eu îți fac tot binele și tu slujești pe altul ? Rău lucru este acesta şi dincolo de tot răul, că Eu, Cel care mântuiesc şi fac bine, sunt trecut cu vederea, iar cel ce este pricina a toată pierzania este slujit”.
(16) Aşadar, împotriva acestora Se mânie Domnul, care nu au nici o preocupare pentru Dumnezeu, nici nu se îngrijesc de moarte și nu se sârguiesc pentru socoteala pe care o au a da dincolo, ci se poartă ca şi cum ar fi nemuritori, mănâncă fără saț și beau până la beție, râd fără nici o rânduială și prostește, făcând glume și spunând cuvinte de ruşine, bârfind și insultând, întinându-se cu toată curvia şi necurăția, răpind şi lăcomindu-se şi adunând comori pentru alții și despre rugăciune, nici vorbă, ci ca porcii sunt pregătiți de tăiere, înfruptându-se din toate pe săturate și dormind.
(17) Împotriva acestora Se mânie Iubitorul de oameni, că trăiesc rău pentru necinstea lor, ei, care nici măcar la sărbători sau în ziua Învierii nu se înțelepțesc, ca să se ducă în Biserica lui Dumnezeu, nici la vremea mesei nu rostesc rugăciunea de mulțumire, nici nu-şi amintesc de Dumnezeul făpturilor în timp ce mănâncă în tot dezmăţul, ci atunci mai cu seamă au prilej de râsete şi glume.
(18) Pe bună dreptate, aşadar, Dumnezeu Se mânie împotriva acestora, fiindcă de utrenie habar nu au, de vecernie nici atât, iar de liturghie nici să n-audă, ci ca nişte dobitoace fără de minte trăiesc ca nesimțiții, avându-l vizitiu al minții lor pe atotrăul demon. Căci numai pentru aceasta se îngrijesc: ,,Mănâncă, bea, curveşte şi du-te şi te culcă” și nu ştiu că pe negândite va veni asupra lor pierzătorul şi înfricoşată urgie, îngrozind și cutremurând toate. Omule, pentru aceasta te-a făcut Dumnezeu, ca să ții rânduiala porcului şi a măgarului ? Pentru ce mai trăieşti, smerite, dacă nu petreci ca o ființă de Dumnezeu plăsmuită spre slava şi cinstea Celui ce te-a plăsmuit și ți-a dat viață ? Mai bine ar fi fost ţie de nu te-ai fi născut (Matei 26, 24), dacă, având a trăi astfel, te vei duce în focul cel veşnic.
(19) Dar acestea sunt pentru cei care nu se îngrijesc de mântuirea propriului suflet, pentru cei care trăiesc o viață dobitocească, pentru cei ce nu cred în răsplătirea de dincolo. Dar pentru voi nu este astfel, voi, care petreceți neîncetat în casa Domnului, cei ce pururea vă pocăiți înaintea lui Dumnezeu şi vă mărturisiți şi puneți multă sârguință și grijă pentru propria mântuire. Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră. Numai să rămâneți în această dispoziție bună şi în această petrecere cu nădejdea bunătăților veşnice, ca să nu aibă loc în voi începătorul răutății. Numai de biserică să nu vă despărțiți, numai să ascultați în fiecare zi dumnezeiasca Scriptură şi îndrăzniți pentru mântuirea sufletelor voastre şi nu vă îndoiți.
(20) Să nu te înşele satana strecurându-ți în chip viclean cugete ale deşertăciunii că nu este nici un folos a ne duce dis-de-dimineață în biserica lui Dumnezeu şi să cântăm şi să ne rugăm și să cercetăm Scripturile cu luare aminte. ,,Aceasta făcând, zice, ce folos ai de aici în zadar ostenindu-te ?” Vezi furul (Ioan 10, 1) şi cunoaşte amăgiturile lui (II Corinteni 2, 11). „Şi dacă nu este de nici un folos, diavole, ție de ce îți pasă și te indignezi pentru aceasta și ești în silă ? Dacă nu este nici o plată, tu pentru ce te întristezi și aduci picoteală asupra celor ce se trezesc la utrenie ? Dacă nu este de nici un folos, de ce când se bate toaca de utrenie, tu tocmai atunci aduci somn dulce oamenilor și pentru ce nu-i laşi pe ei să se trezească cu râvnă spre slava lui Dumnezeu ? Dacă nu este nici o plată, balaur viclean, ce te doare pe tine şi încerci să pui piedică prin toată uneltirea, preaspurcatule ! Aşadar, degeaba meşteşugeşti uneltiri în deşert, ticălosule. Ne-a dat nouă Dumnezeu cunoștință, ca să nu fim necunoscători ai amăgiturilor tale. Nu ai parte, aşadar, cu noi, căci cu noi este Dumnezeu. Ţie îți este gătit focul gheenei şi îngerilor tăi, demonii cei răi (Matei 25, 41), o, diavole spurcat, iar nouă, celor ce ne temem de Domnul, Împărăţia cerurilor”.
(21) Acestea trebuie să le spui către vrăjmaşul şi prin aceste cuvinte să lovești uneltirile lui. Voi însă grăbiți-vă, iubiților, cu şi mai mare râvnă la Biserica lui Dumnezeu spre căderea aceluia şi spre folosul vostru, trezindu-vă unii pe alţii, îndemnându-vă unii pe alții. Căci de aceea ne-a dat nouă Dumnezeu Biserica, să o avem pe ea ca pe un alt cer noi, cei de pe pământ, precum îngerii îl au pe cel de sus, pentru ca intrând în el să ne împăcăm cu Stăpânul cel iubitor de oameni, noi, cei fără de lege şi risipitori, pocăindu-ne pentru cele pe care le păcătuim. Căci de la nimeni nu se întoarce Cel mult milostiv, ci îi primește pe toți cu compătimire şi însetează de mântuirea şi întoarcerea tuturor, deși unii au fost peste măsură de deznădăjduiți și la măsurile diavolului au ajuns, numai că nu au lăsat pocăința. Dar iarăși mi se pare potrivit să istorisim o preafolositoare povestire.
3. (1) Cineva dintre sfinții bătrâni, mare şi străvăzător, depăşind ispitele demonilor, nu mai avea deloc nici o grijă din pricina lor, ci era văzându-i cu proprii ochi şi pe îngeri, şi pe demoni, felul în care aceștia se ocupau de viața oamenilor, fiecare luptând în partea lui. Acest bătrân era măreţ şi ajuns la mare înălțime, încât se măsura cu duhurile necurate. De multe ori îi şi batjocorea pe ei și îi necăjea amintindu-le căderea lor cea din ceruri şi osânda focului veşnic care îi aşteaptă pe aceştia. Aşadar, demonii l-au vestit unii altora pe bătrânul acela mare, ca nimeni să nu mai îndrăznească de acum înainte să se apropie de el, ca nu cumva să fie rănit de el, ca unul care a ajuns la înfricoşată nepǎtimire, îndumnezeit fiind de Preasfântul Duh.
(2) Şi pe când se întâmplau astfel toate acestea, unul dintre demoni a zis către altul: ,,Frate Zerefer – căci acesta era numele demonului –, oare dacă s-ar pocăi vreunul dintre noi, îl va primi Dumnezeu în pocăință, da sau nu ? Şi cine ştie oare aceasta ?” Şi Zerefer a răspuns: ,,Vrei să mă duc la bătrânul acela mare care nu se teme de noi și să-l ispitesc despre aceasta și să-l încerc ?” Şi acela: ,,Du-te, dar ia seama că bătrânul este străvăzător şi va cunoaşte vicleşugul şi nu îl vei convinge să-L întrebe pe Dumnezeu. Totuşi du-te, poate vei reuşi, sau dacă nu, vei face ale tale şi vei pleca”.
(3) Atunci ducându-se Zerefer la bătrân şi luând chip de om, a început a plânge înaintea lui și a se tângui. Iar Dumnezeu, vrând să arate că nu se întoarce de la nimeni dintre cei ce se pocăiesc, ci îi primește pe toți cei care aleargă la El, nu i-a descoperit bătrânului cele ale vicleşugului, ci bătrânul îl vedea pe diavol deplin ca pe un om şi nimic altceva. Zice către el bătrânul: ,,Pentru ce plângi, omule, şi te tânguiești astfel din inimă, că îmi sfâşii sufletul cu lacrimile tale ? Iar demonul: ,,Eu, părinte sfinte, nu sunt om, ci demon rău, ca unul care am devenit astfel pentru mulțimea nelegiuirilor mele”. Bătrânul zice: „Şi ce voieşti să-ți fac ție, frate ?” Socotea părintele că din multa smerenie se numea pe sine demon, Dumnezeu nedescoperindu-i lui deocamdată ceea ce se întâmpla. Zice demonul: ,,Nimic mai mult nu te rog, omule al lui Dumnezeu, decât să te rogi Domnului Dumnezeului tău cu tărie, ca să-ți descopere ție dacă îl primeşte pe diavol în pocăință. Căci dacă îl va primi pe acela, mă va primi şi pe mine, care nu mă deosebesc mult de acela”. Şi bătrânul: ,,Cum vrei, aşa voi face, acum deocamdată, du-te la casa ta şi mâine vino aici şi îți voi spune voia lui Dumnezeu”.
(4) Şi pe când se întâmplau acestea, în seara aceea, tinzând cuvioasele lui mâini la rugăciune, Îl roagă pe Iubitorul de oameni Dumnezeu să-i arate limpede dacă primește oare pe diavolul care se întoarce la pocăință. Și îndată îngerul Domnului a stat înaintea lui ca un fulger şi zice către el: ,,Aşa zice Domnul Dumnezeul tău: De ce te rogi pentru demon puterii Mele ? Fiindcă el, ispitindu-te, a venit la tine cu vicleşug”. Şi bătrânul: „Şi cum de nu mi-a descoperit mie cele săvârșite, ci a ascuns de mine ca să nu pricep ?” Iar îngerul: ,,Nu te tulbura pentru lucrul acesta. Căci este iconomia Lui minunată, spre folosul păcătoşilor, ca să nu deznădăjduiască, fiindcă Preabunul Domn nu se întoarce de la nimeni dintre cei ce vin la El, chiar dacă satana, diavolul însuși, ar veni la El. De asemenea, și ca să arate, și în acest mod, învârtoșarea şi lepădarea fără de nădejde a demonilor. Când, aşadar, va veni la tine cel ce te ispitește, să nu-l sminteşti pe el de la început, ci îi vei spune lui așa: Ca să cunoşti că Iubitorul de oameni Dumnezeu niciodată nu se întoarce de la cei ce aleargă la El, chiar dacă este demon sau diavolul însuşi, a făgăduit să te primească și pe tine, dacă vei păzi cele poruncite de El. Dar când va ajunge la acestea şi va zice: Care sunt acestea ?, tu să zici către el: Aşa zice Domnul Dumnezeu, te ştiu pe tine cine eşti şi de unde ai ieşit ca să ispiteşti. Căci tu eşti răul cel din vechime şi răul vechi bine nou nu se mai face. Te-ai nărăvit în mândria ta şi cum vei putea să te smereşti în pocăință și să afli milă ? Dar, ca nu cumva să ai un pretext de apărare în ziua Judecăţii cum că ’am vrut să mă pocăiesc şi Dumnezeu nu m-a primit pe mine’ ia aminte la cele spuse, cum anume trebuie să începi cele ale mântuirii. A zis Domnul: Vei petrece 3 ani într-un loc nemişcat întors către răsărit, noaptea şi ziua și strigând cu voce tare de 100 ori: Dumnezeule, miluieşte-mă pe mine, răul cel din vechime, şi iarăşi de 100 ori: Dumnezeule, miluieşte-mă pe mine, urâciunea pustiirii, şi apoi iarăşi tot de atâtea ori Dumnezeule, mântuiește-mă, pe mine, înşelarea cea întunecată. Acestea strigă-le către Domnul neîncetat, căci tu nu ai organ trupesc, ca să obosești sau poate să și slăbeşti. Când vei termina acestea de zis, smerindu-te, atunci vei veni din nou la vechea ta rânduială şi te vei număra împreună cu îngerii lui Dumnezeu. Prin urmare, dacă se va învoi cu tine să facă acestea, atunci îl vei primi pe el în pocăință, dar eu ştiu că răul vechi bine nou nu se mai face. Scrie aşadar cele ce se vor întâmpla până la sfârşit, ca să nu deznădăjduiască cei ce vor să se pocăiască. Căci din acest capitol oamenii vor fi încredințați cu ușurință să nu mai deznădăjduiască de mântuirea lor”.
(5) Acestea zicându-le îngerul, s-a înălțat la cer. Dis-de-dimineață vine şi demonul și a început de departe chipurile să se tânguiască şi să-l salute pe bătrân. Dar bătrânul, la început, nu i-a dat pe față intenția lui, numai în inima lui zicea acestea: ,,Rău ai venit, tâlharule, diavole, scorpie, răul cel din vechime, şarpe veninos, atotvicleanule”. Apoi zice către el: ,,Ca să ştii că m-am rugat Domnului Dumnezeu cum ți-am făgăduit, şi te primeşte tine în pocăință, dacă vei face cele ce ți le porunceşte ție Cel puternic şi Atotputernic”. Şi diavolul: „Şi care sunt acestea ?” ,,Ţi-a poruncit ție Dumnezeu să stai într-un singur loc timp de 3 ani cu fața spre răsărit și strigând noaptea şi ziua de 100 ori Dumnezeule, miluieşte-mă pe mine, răul cel din vechime, apoi iarăşi de 100 ori Dumnezeule, miluieşte-mă pe mine, urâciunea pustiirii, şi iarăşi tot de atâtea ori Dumnezeule, mântuiește-mă, pe mine, înşelarea cea întunecată. Și când vei face acestea, atunci vei fi numărat, ca la început, cu îngerii Lui”.
(6) Şi Zerefer, lepădând îndată chipul acela prefăcut de pocăință, a râs tare şi zice către bătrân: ,,O, bătrân rău, eu, dacă voiam să mă numesc pe mine rău vechi şi urâciune şi întunecime, de la bun început făcând aceasta mă mântuiam. Dar acum eu să fiu rău vechi ? Să nu fie ! Şi cine zice aceasta, mă rog ? Ba sunt foarte bun din vechime ! Căci şi acum, ca şi atunci, sunt minunat și toți se tem şi se supun mie. Să mă numesc eu pe mine urâciune şi înşelare întunecată ? Nu, bătrâne, nicidecum. Să nu fie ! Câtă vreme eu stăpânesc încă peste păcătoşi, să devin eu un rob nefolositor, smerit şi becisnic prin pocăință ? Nu, bătrâne, nu. Să nu fie să ajung eu la atâta necinste”. Acestea zicându-le și răcnind, necuratul duh s-a făcut nevăzut dinaintea lui. Iar bătrânul s-a ridicat la rugăciune, mulțumind lui Dumnezeu şi zicând: „Adevărat ai spus, Doamne, că răul vechi bine nou nu se mai face”.
(7) Acestea, iubiților, nu degeaba ne-am silit să le dăm exemplu, ci ca să învățați bunătatea Stăpânului. Că dacă şi pe diavol îl primește dacă se pocăiește, cu cât mai mult pe oameni, pentru care Și-a vărsat propriul sânge. Păcătos ești ? Pocăiește-te ! Nu vrei ? Mai rău decât demonii vei fi prăjit dincolo în focul gheenei, nu fiindcă ai păcătuit – căci toţi au păcătuit, și nimeni nu este fără de păcat, afară numai de Unul Dumnezeu –, ci fiindcă nu ai voit să te pocăiești și să-l îmbunezi pe Judecătorul mai înainte de sfârşit. Căci în ce chip îl va găsi moartea pe fiecare, aşa îl va trimite dincolo. Dacă vei muri nepocăit, slujind diavolului prin multe feluri de păcate, numaidecât vei fi osândit împreună cu el în focul veşnic, cel gătit lui (Matei 25, 41). Iar dacă mai înainte de sfârşit, fugind de păcat, vei bineplăcea Domnului prin pocăință și mărturisire, o, de câtă bucurie şi fericire vei fi învrednicit după sfârşit, condus fiind de îngeri acolo unde este negrăită dulceață și veşnică bucurie.
[1] Potrivit Sfântul Ioan Scărarul, Scara raiului, XXVI, suplim..
