Boldurile – apendice

Apendice

întru Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos

Prea iubite cititorule !

Cu cea mai adâncă umilinţă, venim prin acest smerit anunţ înaintea evlaviei voastre, noi ceşti ce purtăm haine negre – mai jos semnaţi netrebnici schimonahi din pustiurile Aftonului –, a vă înştiinţa următoarele:

Dumnezeu Atotţiitorul, cu negrăita purtarea Sa de grijă a iconomisit ca şi noi nevrednicii şi păcătoşii să părăsim lumea şi cele din lume, şi să năzuim la această sfântă adunare monahicească, întru care am fost număraţi împreună cu sfinţii monahi din această Sfântă Grădină a Maicii Domnului – Sfântul Munte. Însă deşi suntem pustii de tot binele, negrijindu-ne de îndeplinirea făgăduinţelor date în ziua tunderii noastre în monahism – din pricina celor 3 mari uriaşi ai lui satana: ,,uitarea, trândăvia şi necunoştinţa” –, totuşi mai rămâindu-ne oare care mică scânteie de evlavie cea din început ce o aveam către duhovniceştii noştri părinţi, când şi când cercetându-i şi arătându-ne înaintea încuviinţatelor lor feţe, între alte părinteşti sfătuiri, ni s-a recomandat ca în limitele posibilităţii – pentru a noastră îndeletnicire, învăţătură şi aducere aminte – să prescriem după manuscrisele vechilor traduceri româneşti, acele scrieri ale Sfinţilor Părinţi, care până acum nu au fost date la lumină prin tipar în limba românească.

Şi mărturisim, că deşi luasem poruncă ca pentru această întreprindere, să nu ne suim cu trâmbiţa în prepeleagul slavei deşarte, ca nu cumva abătându-se înspre acolo vreun vânt al neprietenului, să spulbere într-o clipă cele adunate de mulţi ani; care de altfel şi însuşi P.S.S. Ilarie Episcop al Constanţei ne face atenţi, comunicându-ne motivaţiunea genialului Mitropolit Nifon Primat al României ce au zis: ,,Tot ce am îndurat, tot ce m-am silit a face pentru ţară şi Biserică, doresc să rămâie necunoscute”[1]. Însă:

Având în vedere că zilele care ne-au împresurat sunt zile în care prea s-a învârfuit răutatea, ce voieşte a-şi întinde pustiirile sale chiar şi în domeniul Bisericii lui Iisus Hristos prin cei ce au la bază reforma tuturor după un plan cu totul nou;

Şi dat fiind că una din instituţiile ce figurează în Biserica Ortodoxă de Răsărit este şi monahismul, ai căruia membri ce iau parte într-însa în stare de necăsătorie şi prin un anume fel de petrecere – deosebit de cel conjugal –, având de scop ajungerea desăvârşirii morale, se numesc monahi[2]; ,,Al cărora temeiul lăuntric se reazemă pe predispoziţia specială a spiritului, întru a-şi concentra toată puterea sufletească asupra chestiunilor de credinţă, ispitirii de sine, cugetării la Dumnezeu şi rugăciunii”[3]. Şi ,,carii în trecut atât au luptat pentru triumful adevăratei credinţe şi înălţarea Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, încât ea îndrăzneşte a zice chiar că, de nu ar fi fost aceştia, ar fi trebuit să se nască Hristos a doua oară”[4]; şi cum că ,,ca să vorbim ceva mai concret, în ţara noastră România, ei au jucat rolul cel mare în decursul veacurilor … şi monahismul au fost scutul cu care Biserica ne-a ocrotit naţionalitatea, şi legea, şi graiul, şi moşia secole întregi”[5]; Şi ,,numai prin faptul că există în Biserica lui Dumnezeu şi duc viaţă retrasă şi liniştită pentru Dumnezeu, sunt cu ajutorul Celui Prea Înalt, rană dracilor de mult plâns”[6];

Şi cu toate acestea, astăzi cei stăpâniţi de grosolanul materialism, sau realism, şi aşa-numitul ,,spirit de lumea nouă” – care stă în opunere cu principiile sfinte spirituale ce călăuzeşte această sfântă instituţie din Biserica Ortodoxă –, strigă pe toate tonurile contra monahilor, contra mânăstirilor, zicând: ,,Monahismul e o instituţiune atât de decăzută, încât e peste putinţă de a-l mai vedea reînflorind. Azi mânăstirile nu mai adăpostesc decât lene şi ignoranţă; amorţite prin trândăvire, ele nu se ocupă decât a-şi apăra şi continua starea aceasta vegetativă … şi alte zugrăviri de felul acesta, cu care unii descriu traiul din mânăstirile de astăzi. Care vorbe deşi cu vădită exagerare cuprind în ele, e drept, un sâmbure de adevăr, întru cât astăzi monahismul stă departe de a fi aşa cum trebuie”[7];

Şi cum ,,cauzele principale ce au dat loc stării lui de astăzi sunt de două feluri: externe şi interne. Întâile cauze externe sunt acum de domeniul istoric, epoca fanariotă şi secularizarea; vin apoi două de ordin social, influenţa mediului înconjurător indirect şi direct !?; pe urmă două cauze interne: lipsa de sistematică conducere lăuntrică şi de continuă supraveghere superioară”[8]; Iar pentru reorganizarea monahismului, P.S.S. Visarion Puiu Episcopul Hotinului propune două mijloace bune, retipărirea tuturor scrierilor Sfinţilor Părinţi, după ediţiile critice apărute în alte limbi, sau cel puţin după traducerile vechi româneşti; ,,lucru greu, zice, căci astăzi nu mai avem tabere de călugări cărturari, ca altă dată, ca să facă asemenea lucru. Al doilea, tipărirea de broşuri răzleţe, în care trăitorii mânăstirilor să poată căpăta cunoştinţele trebuincioase vieţii lor alese”[9]; Şi cum, tot din acest punct de vedere pornind şi Î.P.S.S. Mitropolit Primat, D.D. Dr. Miron Cristea în anul 1921, în ziua de Sfinţii Trei Ierarhi, adresează cu no. 485 un părintesc sfat către obştea Schitului românesc ,,Prodromul”, recomandându-le a îmbrăţişa împreună cu alte calităţi şi spre a se stărui cu tipărirea şi răspândirea de cărţi folositoare pentru popor şi ortodocşii creştini …

Aşa dar, având în vedere aceste considerente expuse mai sus, noi mai jos semnaţii, defăimaţii dintru această sfântă adunare monahicească, siliţi am fost ca în ziua de 7 aprilie 1924 (Duminica Stâlpărilor) să ne prezentăm soborului cuvioşilor părinţi din prea cinstitul chinoviu român ,,Prodromul”, declarându-le următoarele: Cum că,

Cu rugăciunile tuturor părinţilor celor ce se nevoiesc pentru mântuirea lor întru această Sfântă Grădină a Maicii lui Dumnezeu, darul lui Dumnezeu – solit prin mijlocirile Prea Curatei Sale Maici precum şi ale tuturor Sfinţilor din Biserica Ortodoxă de Răsărit – ne-a ajutat ca în curs de 20 de ani să prescriem după manuscrisele vechi româneşti aflătoare în bibliotecile de pe aici din Sfântul Munte, următoarele cărţi care până acum nu au fost date la lumină prin tipar în limba noastră românească, şi anume:

1) Filocalia (iubirea de bine, sau de frumuseţe) în întregime, peste 1.600 de pagini, ce conţine peste 80 de scrieri ale multor Sfinţi din Biserica Ortodoxă de Răsărit, precum şi ale altor oare cărora cuvioşi părinţi români, în urmă aflate şi adăugate la urma Filocaliei; referitoare la sfinţita trezvire a dumnezeieştii rugăciuni, şi cele despre lucrare şi privire, năravnica filosofie şi teologhie, a minţii curăţire, luminare şi săvârşire. E de folos pentru tot creştinul ortodox a le şti, iar mai ales monahilor şi monahiilor, căci acest lucru mai cu seamă le stă asupră cu îndatorire;

2) Sfântul Simeon Noul Teolog: Carte completă de peste 1.000 de pagini, ce cuprinde partea I, 104 cuvinte mari, felurite scrieri privitoare pe toată starea şi vârsta de ambele sexe, de la cei dintâi şi până la cei din urmă membri ai Bisericii Ortodoxe de Răsărit; Partea a II-a, 55 de cuvinte în stihuri, pentru feluri de aşezări năravnice şi eroticeşti; 220 de capete şi alte 40 de capete de nevoinţă, ale Sfântului Simeon Evlaviosul, toate însuflate de Sfântul Duh, şi alte grăite de Însuşi Mântuitorul, prin dumnezeiasca simţire, foarte de folos a le şti toţi ortodocşii creştini doritori ai dobândirii vieţii de veci;

3) Sfinţii Varsanufie şi Ioan, carte completă, ce cuprinde 838 de întrebări adresate de felurite feţe bisericeşti şi laice, precum şi 838 de răspunsuri ale acestor Sfinţi Varsanufie şi Ioan, pentru feluri de pricini năravnice, foarte folositoare şi cu deamănuntul lămuritoare cu mărturii scripturelnice;

4) Sfântul Isaia Pustnicul, o carte completă cu 29 cuvinte mari, foarte frumoase şi luminătoare sfaturi către monahi;

5) Al acestuiaşi Sfânt Isaia, altă carte către cuvioasa Teodora cea de bun neam, sfaturi diferite, privitoare îndeobşte pe călugăriţi, chiar cu caracter feminin;

6) Carte ,,pentru deasa împărtăşire” alcătuită de Dascălul Nicodim Aghioritul, minunat îndemnătoare la această taină, precum şi cu oare care adaose la urmă, adunate de prin Sfânta Scriptură de subsemnaţii, tot relativ la această chestiune;

7) 55 de hotărâri pe larg, ale Sfântului Vasilie cel Mare, deosebite de cele tipărite în Exaimeron, privitoare la buna ordine a petrecerii monahiceşti în mânăstiri;

8) O carte, traducere din ,,Viaţa mea este în Hristos” a părintelui Ioan Cronstanschi (Rusia): cugetări despre rugăciune;

9) Idem, idem: felurite şi foarte frumoase meditaţiuni;

10) O carte ,,Crinii ţarinii”: 40 cuvinte referitoare la rugăciune, precum şi alte sfătuiri, de nevoie a le cunoaşte toţi monahii şi monahiile;

11) Sfântul Marcu Pustnicul: Carte completă, felurite scrieri bisericeşti şi pentru monahism;

12) O carte a Sfântului Simeon Metafrast, numită ,,Umilinţa”, conţinând 32 cuvinte mari adunate de prin Sfânta Scriptură relativ la cunoştinţa de sine, foarte folositoare pentru tot creştinul;

13) O broşură mare, ,,Ispitirea Mântuitorului în pustie”; descoperită Sfântului Dimitrie Episcopul Rostovului;

14) O broşură ,,Răspuns apologetic, relativ la chemarea călugărilor în armată”, alcătuită de subsemnaţii;

15) O carte numită ,,Sentinela monahală din veacul al VIII-lea”, alcătuită tot de către noi, scriere critico-istorică, referitoare la monahism, şi împotriva defăimătorilor sfinţitei rugăciuni a lui Iisus cea săvârşită cu mintea în inimă; şi dovedire asupra celor ce zic că dintre noi românii nu este nici un sfânt, sau a fost cândva vreun dascăl duhovnicesc, împreună şi cu un tratat pe larg despre chestia ,,Prodromului” de la înfiinţare până în prezent, cu regretabilele ei consecinţe;

16) Încă mai avem şi alte cuvinte şi broşuri felurite, tot în chestia monahismului, precum şi aparte tratate despre botez, posturi, etc. etc.

* * *

Toate aceste cărţi în format de 24/17 – după analogia ce o prezintă prescrierea cu dactilograful –, va număra aproape 7.000 (şapte mii) de pagini: parte din ele sunt prescrise cu dactilograful, iar restul – voind Domnul – sunt în lucrare de prescriere, căci întreg materialul notat mai sus îl avem la îndemână în manuscrisuri, care sunt aşezate în bună rânduială, conform cu originalele precât s-a putut, precum şi în fiecare carte aparte în cuprinsul ei se vor afla subînsemnări indicative despre orice necesară lămurire.

Am adunat, zicem, scrierile acelor Sfinţi Părinţi, care deşi s-au tradus de diferiţi cuvioşi părinţi români mai înainte de secularizare[10], dar rămâind netipărite, s-au răspândit de urmaşii lor ori pe unde-şi avea petrecerea acei posesori ai manuscriselor. Însă cum prin strecurarea vremurilor, în desele prescrieri ale acelora, nu s-au putut înlătura şi oarecare greşeale, noi – proştii şi născuţii fără de vreme întru această sfântă tagmă monahicească –, copiind de pe unde am putut întocmai după manuscrisurile vechilor traducători, a celor ce soli înainte mergători ai cuvintelor şi înţelegerilor lor erau sudorile faptelor bune, şi înfăţoşând cu originalele care le-am putut afla pre acele prescrieri, cu concursul oarecărora părinţi cunoscători ai limbii eline şi slavone, am îndreptat şi completat întreg materialul notat aici ce se aduce acum spre tipărire. Pentru a căruia fidelă prescriere, rămânem însumi noi, mai jos iscăliţii, direct responsabili, atât înaintea oamenilor cât şi înaintea ochiului Celui a toate văzător.

Toate aceste scrieri ale Sfinţilor Părinţi au de scop final să pună în cunoştinţa doritorului vieţii de veci mijloacele duhovniceştii perfecţionări, prin care să poată ajunge la acea sublimă destinaţiune pentru care s-a creat omul de Ziditorul său Dumnezeu, adecă duhovniceasca lui unire cu Dumnezeu prin mijlocirea rugăciunii. Căci Sfântul Nil Sinaitul în cap. 49, acest lucru, adecă rugăciunea, zice că s-a dat omului dintru început în Raiu a-l lucra (Facerea 2, 15). Cu acest lucru s-a arătat slăvita aceea – Ana muma lui Samuil – înaintea Domnului (I Împăraţi 1). Pre acest lucru minunatul Ilie l-a avut obştean în pustie (III Împăraţi 18, 42). Proorocii pre acesta l-au lucrat de mult în lege. Mai apoi, după mărturia Sfântului Grigorie al Tesalonicului[11], Prea Sfânta Născătoarea de Dumnezeu Prea Curata Fecioara Maria, de la sine l-a aflat în Sfânta Sfintelor, şi pre care lucrându-l l-a predat Sfinţilor Apostoli, şi prin ei ca o moştenire aleasă l-au primit Sfinţii Părinţii noştri, avându-l până în ziua de astăzi; şi care lucru, trecând din neam în neam, va ajunge până însuşi la a doua Venire a Domnului nostru Iisus Hristos[12].

Deci, toţi Sfinţii Teologi şi Dascăli ai Bisericii Ortodoxe creştine zic cum că dragostea către lucrul rugăciunii, cu deosebire îndeamnă pre adevăratul monah să fie retras. De dragostea acesteia luă calea pustiului şi Sfântul Vasilie cel numit ,,Mare”, ,,cel ce cunoştea aşa de bine dialectica şi arta de a lega consecinţele cu principiile, încât nimeni nu se putea împotrivi raţionamentelor sale; erau aşa de bine înlănţuite, că era mai lesne a ieşi dintr-un labirint decât din ele. Ştia geometria, medicina şi alte ştiinţe, fiind încredinţat, că fără de acestea nu se poate distinge cineva, dar le dispreţuia ca pre unele ce erau nefolositoare unui om destinat pentru apărarea şi gloria religiunei”[13]. Şi ia să-l auzim pre el singur să ne spună din ce motive a renunţat la literatura profană: ,,După ce am petrecut, zice, multă vreme în deşertăciune, după ce am cheltuit mai toată tinereţea în lucruri nefolositoare pentru a înţelege învăţăturile înţelepciunii pre care Dumnezeu o numeşte nebunie (I Corinteni 3, 19), mă deşteptai în sfârşit ca dintr-un somn greu şi aruncai ochiul asupra adevăratei lumini a adevărului, adecă a Evangheliei. Văzui atuncea deşertăciunea învăţaţilor în înţelepciunea lumii, carii lucrează în zadar. Am plâns multă vreme pentru ticăloşia vieţii mele şi în rugăciunile mele ceream ca să mă povăţuiască cineva şi să mă deprindă în regulile cuvioase”[14]. După acestea Sfântul Vasilie auzind vrednice de minunare povestiri despre cele săvârşite de eremiţii cei din pustiurile Siriei, Mesopotamului şi Eghipetului, atâta s-a mişcat, încât pleacă pedestru acolo şi 2 ani călătoreşte din pustie în pustie în căutarea acelor iluştri solitari, carii atrăgeau în jurul lor, cu toată rigurozitatea lor, nenumăraţi imitatori. Iată-l deci, poate o dată cu Sfântul Pimen mergând la Sfântul Macarie cel Mare, spre a-l întreba cu multe lacrimi să le spună vreun cuvânt, cum să se mântuiască ? şi către care răspunde sfântul: ,,Lucrul carele îl ceri, s-a dus acum de la călugări” !?! (Noul Pateric, pag. 142).

Dacă în acel veac al IV-lea, numit ,,veac de aur”, în care erau cele mai celebre nume ! Cele mai frumoase genii ! Cele mai nobile caractere ! Cele mai demne vieţi de a fi istorisite ! Cele mai excelente capodopere vrednice de a fi studiate, şi cu toate acestea găsim pe acele pagini o asemenea tânguire, adecă ,,cum că au dispărut de la unii călugări de atunci acel lucru ce era faima părinţilor monahi, ce vom zice oare întru acest timp, când oare cărora Dumnezeu e banul, interesul, scoposul vieţii, când cinstea e socotită drept ruşine, ordinea drept prostie, munca o nenorocire şi fuga după câştig o datorie, şi când este a nu vedea ochi de văzut, urechi de auzit şi minte de înţeles ?”[15]

Drept aceea, nu alta este pricina slăbirii monahismului de astăzi (pentru a căruia reorganizare se face atâta vâlvă în lume), decât numai defăimarea şi nelucrarea acestui sfinţit lucru, care dupre trezvitorii Sfinţi Părinţi se numeşte: ,,Păzirea minţii cea cu deadinsul”, fără de care, lumină în suflet să nu caute cineva cândva.

Cu acest lucru, adecă cu dumnezeiasca rugăciune, toţi sfinţii şi mântuiţii cei din veac adormiţi, au atras şi vor atrage asupră-le darul Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos înspre dobândirea Împărăţiei Cerurilor.

Aşa dar spre a putea vedea iarăşi reînflorind monahismul, cel ce-l vor unii a i se pune crucea la cap, şi spre a nu mai da ocazie să se zică că în monahism nu se mai află decât lene şi ignoranţă, noi, netrebnicii robi şi mai mici fraţi ai acestei dumnezeieşti instituţiuni, facem apel la bunătatea vreunui asemenea rob al Domnului nostru Iisus Hristos, anunţându-l cum că, de va binevoi a înlesni tipărirea cărţilor notate mai sus (care acum începem cu Filocalia, urmând una după alta şi cu tipărirea celorlalte cărţi), să ştie că a săvârşit o faptă bună atât de înaltă, încât nu-i va afla asemănarea în tot catalogul faptelor bune. Căci dacă împăratul Traian, cel ce a întrecut cu tirania asupra creştinilor pre mulţi păgâni împăraţi, prin faptul numai că au făcut un pod peste Tibru, înlesnind trecerea vremelnic a câţiva muritori, şi pentru aceasta a dobândit scoaterea din focul cel nestins, prin rugăciunea Sfântului Grigorie Dialogul; dar cel ce va înlesni trecerea de pre pământ la cer a multor suflete ce se vor folosi din cetirea celor tipărite din tabloul de faţă, oare pentru el ce va urma de la Dreptul Judecător, când torente de rugăciuni îl va întâmpina din partea acelora, cu umilinţă rugându-L şi zicând: Miluieşte, Stăpâne, mult milostive pe cei ce s-au făcut pricină de ţin în mâini aceste sfinte şi mult folositoare de suflet cărţi !!! Amin. Amin. Amin.

* * *

Iar acum ne adresăm mai cu deosebire către voi, fraţii noştri de arme, cei ce ne zicem că purtăm haine negre, adecă: prea cuvioşilor monahi şi monahii din România mare, deşi suntem nevrednici de a figura printre rândurile cuvioşiilor voastre, totuşi cu umilinţă vă rugăm noi, netrebnicii şi mai micii voştri fraţi, primiţi cu toată dragostea anunţul ce vi-l facem prin broşurica de faţă. Căci dacă ,,monahii sunt gloria Bisericii lui Iisus Hristos prin Iisus Hristos” – dupre P.S.S. Gherasim Safirin, şi, precum s-a zis, numai prin faptul că există în Biserica lui Dumnezeu şi duc viaţă retrasă şi liniştită pentru Dumnezeu, sunt cu ajutorul Celui Prea Înalt, rană dracilor de mult plâns”. Atunci, dacă noi cei ce ne numim monahi întru această retragere liniştită nu vom şti ce avem de făcut – mai ales în timpul de faţă când spiritul omenesc este mânat cu multă uşurinţă de valurile duhurilor materialiste –, cum am zis, dacă retragerea noastră nu va fi pentru Dumnezeu şi pentru realizarea binelui în creştinism, oare atunci, Vai nouă ! În loc de rană, nu cumva vom fi bucurie dracilor !?! Care ca să nu ni se întâmple o nenorocire ca aceasta în retragerea noastră ce am făcut-o mai întâi poate pentru Dumnezeu, în cărţile anunţate aici, cu darul lui Dumnezeu, vom afla ce au făcut Sfinţii Părinţii noştri cei de demult, şi chiar cei din însuşi neamul nostru (pre care voind Domnul, ni-i vor arăta ,,Sentinela monahală”) şi care, prin pilda vieţii lor şi prin scrierile lor ne-au lăsat oare care anumite semne, la care privind, nu ne vom rătăci în calea mântuirii sufletelor noastre (după Sfântul Isaac Sirul).

Încă o dată, aşternuţi la picioarele voastre, vă rugăm, primiţi dar cuvioasă tagmă monahicească anunţul acesta, cu toată căldura Duhului ce vă caracterizează, din partea celor ce din dragoste vi-l adresează, şi iertaţi-ne neajunsurile expunerii, de care nu avem pretenţie; ca astfel

Cu toţii împreună, cu o inimă şi cu o gură, să cântăm

şi să lăudăm prea slăvitul şi de mare cuviinţă

numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh,

acum şi pururea şi în vecii vecilor. AMIN.

Nădăjduind că se va auzi glasul nostru al păcătoşilor,

rămânem al dragostei voastre, cei mai mici şi netrebnici fraţi întru Iisus Hristos

Schimonahi Teofilact şi Arsenie

Vieţuitori în pustnicescul Schit al Sfântului Ierarh Vasilie

din Sfântul Munte Athos

* * *