Boldurile – ultima concluzie

ULTIMA CONCLUZIE

Deci, să mărturisim împreună cu P.S. Gherasim Saffirin.

§ 1. Dacă Biserica lui Iisus Hristos ar fi o instituţiune omenească cine ştie cum s-ar discuta şi unde am ajunge, şi pentru dragostea omenească şi frăţească cine ştie ce s-ar face ?

Nu în ceea ce priveşte interesele statului – a ! acolo nu ne amestecăm, sunt stăpâni să leguiască cum ştiu mai bine.

Dar, Biserica este o instituţiune dumnezeiască – şi este Dumnezeu care a orânduit-o, precum a orânduit şi pe slujitorii Lui, organul Lui aici pe pământ – nu este iertat, ori cine ar fi el ca să slujească altfel pe Iisus Hristos, decât cum ne-a poruncit El nouă, ori să schimbăm buna rânduială în Biserică în altfel decât cum a rânduit-o El; nici aceasta nu ne este iertat, pentru că cădem din Ortodoxie şi ne ducem sub copcă …

§ 2. Aşa dar, bine ar fi fost ca P.S. arhierei să fi stat în Biserică, respectând-o, aşa cum şi ea i-a respectat şi i-a primit în calitate de conducători şi i-a cinstit punându-i în diferite trepte – ori fiind gata, ori nu, Dumnezeu ştie – dar El i-a miluit. Drept recunoştinţă, să vină acum slujitorii Lui, să schimbe buna rânduială din Biserica lui Dumnezeu ?

Aceasta este cu neputinţă.

Măcar de ar fi urmat şi moartea, ei tot trebuia să susţină cele ce avea de la Dumnezeul nostru în păstrare, căci de aceea i-a chemat, de aceea i-a făcut ceea ce sunt, ierarhi, ca să-şi facă datoria, iar nu să hulească întru una, zicând că este păgânesc sfântul nostru calendar ortodox, schimbând şi alte dumnezeieşti rânduieli, cele bine aşezate de Sfinţii Părinţii noştri în Biserica Domnului nostru Iisus Hristos, cu insuflarea Sfântului Duh Dumnezeu !

Căci dacă Duhul Sfânt în vremea Sfintelor Soboare Ecumenice au hotărât aceea şi aceea … cine poate să se certe cu Duhul Sfânt, rămânând creştin ortodox ?

Cine poate să dea lecţii Duhului Sfânt Dumnezeu ?

Nu credem să îndrăznească cineva din adevăraţii slujitori ai lui Dumnezeu, şi ca slujitori, trebuie să împlinească porunca Domnului său şi să respecte toate aşezămintele şi să păstreze toate predaniile Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, căci toate sunt de la Dumnezeu.

Şi nu numai atât:

§ 3. Dar este o dogmă a Bisericii noastre, după care hotărârile bisericeşti, luate de cei îndreptăţiţi întru aceasta, se iau întru asistenţa Sfântului Duh, pe care Mântuitorul Hristos L-au făgăduit că-L va trimite şi L-au trimis spre a ne învăţa tot adevărul. Căci de aceea Sfântul Sinod Apostolic din Ierusalim hotărând au zis: ,,S-au părut Sfântului Duh şi nouă” (Fapte 15, 28).

Ei atunci, unde asistă Sfântul Duh pe ierarhii bisericeşti, în cazul când schimbă vreo hotărâre luată nu numai de înaintaşii sfinţi sinodali, ci chiar de ei înşişi ?

Căci iată ce cetim în concluzul Sf. Sinod al României, tipărit în ,,Biserica Ortodoxă Română” no. 9 din 1881 prin articolul ,,Biserica Ortodoxă şi calendarul”:

,,Calendarul iulian fiind foarte strâns legat cu aşezămintele Bisericii Ortodoxe stabilite de Sfintele Sinoade pentru serbarea Paştelor şi cu celelalte sărbători comune Ortodoxiei, nici o biserică particulară nu-l poate primeni fără a deveni schismatică către totalitatea Ortodoxiei, cel puţin în privinţa calculului.

Că pentru schimbarea calendarului bisericesc se cere consimţământul întregii Biserici Ortodoxe întrunită într-un Sinod general, carele, după ce ar decide părăsirea vechiului calendar şi a normei stabilite de dânsul pentru uniformitatea ţinerii sărbătorilor să stabilească o normă nouă, care de asemenea să fie adoptată de întreaga Biserică Ortodoxă. Altmintrelea din punct de vedere bisericesc, nu se poate găsi alt mijloc pentru adoptarea noului calendar.

Ce se atinge de dorinţa ce mulţi dintre români, mai ales oamenii de ştiinţă, o au de a se conforma cu calendarul statelor civilizate, ne rămâne un singur mijloc, anume: în actele vieţii noastre civile şi politice a întrebuinţa amândouă datele.

Ne-am crezut datori a face această dare de seamă, pentru ca nu cineva să creadă că calendarul nou nu se poate introduce la noi numai din rea voinţă sau din ignoranţa clerului nostru. Nu. Conştiinţa confederativă a Bisericii Ortodoxe, principiile unităţii spirituale a Bisericii nu permit nici uneia din Bisericile Ortodoxe particulare, fie ele oricât de independente şi oricât de autocefale în relaţiile lor exterioare, nu permit a se izola de unitatea generală, fără dauna de a deveni schismatică”.

§ 4. Pentru aceasta ne rugăm să ne lase Biserica în pace şi pe noi smeriţii ei fii să ne lase în dogmele şi canoanele ei, să nu ne mai silească la doctrine şi forme străine de credinţa şi Biserica noastră.

Nu voim a se face politică şi diplomaţie cu Biserica, căci ea respinge orice speculaţie cu dânsa şi orice tendinţe de asemenea natură.

Să învăţăm din istoria patriei, că orişicâte sisteme de guvern sau de mlădioşi ierarhi în trecut s-au încercat a târî Biserica la scopuri străine de chemarea sa, au căzut sub greutatea încercării lor. Căci Dumnezeu părinţilor noştri nu va lăsa şi nu va ajuta nimănui împotriva unei ţări ortodoxe întâi născute întru Hristos.

Şi avem tare credinţă că Apusul schismatic şi eretic, care totdeauna a fost fatal Răsăritului, nu va juca peste ruinele acestuia, căci aceasta ar fi o nenorocire extremă.

§ 5. Şi ca să nu se întâmple una ca această nenorocire, iată ce zice nemuritorul acela Neofit Scriban[1]:

,,Românie ! Românie ! Dacă nu te vei deştepta spre adevăr, dacă nu vei urma căile străbunilor tăi, şi vei tot pleca urechile la şoaptele interesaţilor ca să te despoaie, şi vei asculta toate propagandele străine care caută să te abată de la Biserica Părinţilor tăi, şi să te despărţească în secte, şi să te vânză apoi ca pe alte ţări ce nu şi-au luat aminte de sine, şi să împărţească străinii ostenelile tale, şi moştenirea ta să o ia duşmanii tăi: atuncea împreună cu moşia ta cu ţara ta, cu credinţa ta cea strămoşească, vei pierde libertatea ta, limba ta şi istoria ta cea glorioasă;

Şi vor zice neamurile, când se va pune urâciunea pustiirii la locul cel sfânt al patriei noastre şi al Bisericii noastre prea iubite şi sfinte: iată neamul carele nu au ştiut să pună pe Dumnezeu ajutor lui – şi, ci s-a crezut întru mulţimea puterii sale – bogăţiei sale ! Iată poporul carele a lepădat tot ce este al strămoşilor săi: Biserică, predanii, legi şi moravuri ! Iată ce a ajuns poporul carele au ascultat de propagandele străine, schismatice, eretice şi blestemate” !

§ 6. Aşa dar, prea sfinţilor – cei ce calificaţi de păgânească sfânta noastră tradiţiune părintească îndatinată în sufletul creştinilor ortodocşi din moşi-strămoşi Sfinţi Părinţi, smeriţi prin aceasta venim a vă mărturisi limpede cum că am fost datori a pune în joc toată fiinţa noastră, toată căldura inimii noastre pentru combaterea fără de legilor canonice ce s-au comis.

Încă o dată mărturisim că am fost datori să vă spunem aceasta, întâmple-ni-se ori ce ni se va întâmpla. Căci n-avem să răspundem decât înaintea lui Dumnezeu şi nici de oameni, nici de moarte, cu darul lui Dumnezeu, nu ne temem:

Aceasta este credinţa noastră, acum şi mâine şi poimâine, în toate zilele vieţii noastre.

§ 7. Iară acuma la sfârşit, iată cu ce vă întâmpină un răposat fiu sufletesc al scumpei noastre Românii creştine ortodoxe (Gh. Mârzescu, în încheierea la ,,Fără de legea canonică a Sf. Sinod al Sfintei Biserici Autocefale Ortodoxe Române”), zicând:

,,Unde vă este sentimentul de dreptate ?

Şi ce aţi făcut din ,,iubirea de Adevăr”, pentru care dupre canoane sunteţi datori a vă da chiar viaţa.

O ! Sfinţi Părinţi ! Ce periculos exemplu daţi clerului şi creştinilor ortodocşi !

Nu prin aceste fapte, nu prin aceste purtări din partea celor mai înalţi dregători bisericeşti, clerul şi capii clerului pot să ajungă la treapta de respect şi venerare la care, de ar fi cum se cuvine să fie, ar avea dreptul să aspire.

O, nu ! Purtări de acestea sunt de natură a desconsidera nu numai pe cei mai înalţi capi ai Bisericii, dar chiar şi a slăbi sentimentul religios dintre oameni !

Dar fără de legea este comisă acum şi prin gând şi prin faptă inspiraţi şi stăpâniţi de cugete necanonice şi neortodoxe creştine !”

Însă aşteptăm – cu toată dorinţa – ca în faţa întregii Ortodoxii să vedem pocăinţa şi mărturisirea cu smerenie a abaterilor, pentru ca astfel nu numai noi – care suntem nişte defăimaţi fii ai Sfintei Biserici Răsăritene – dar cu toţi creştinii ortodocşi să simţim o mulţumire sufletească văzând pe păstorii cei sufleteşti, dându-se ei cei dintâi pildă morală, că dacă cad în păcate, ştiu însuşi, gonind pe diavolul cel fără de lege, a se ridica din ele.

Iar de nu, noi în faţa unei asemenea vădite tendinţe de prozelitism înspre noile croieli în Biserica Creştină Ortodoxă de Răsărit şi cucerirea din partea papismului, să ne strângem rândurile, să ne aprindem candelele sufletului, iar celor ce voiesc să fie năimiţi şi înclinaţi către ei ştiu cui, le zicem: ,,Înţelepţii de Dumnezeu: Antimii, Dositeii, Varlaamii, Grigorii, Chesarii, Ilarionii, Sofronii … – făpturii n-au slujit – ci văpaia cea aprinsă a papismului cu râvna dreptei credinţe stingând-o au strigat: ,,Bine eşti cuvântat Hristoase, Dumnezeul părinţilor noştri !”

Fie dar ca şi prelaţii cei aleşi pe scaunul Ortodoxiei, să rămâie ortodocşi şi să petreacă cinstiţi, sănătoşi, întru zile îndelungate, drept îndreptând cuvântul adevărului al Sfintei Biserici Creştine Ortodoxe de Răsărit !

Acestea le urează din tot sufletul, smeriţii între fiii ortodoxismului, călăuziţi fiind cu darul celui dintru înălţime Dumnezeu închinat în Sfânta Treime:

Tatăl cel fără de început, cu Unul Născut Fiul şi Cuvântul Domnul nostru Iisus Hristos, împreună şi cu Prea Sfântul şi Bunul şi de viaţă Făcătorul Duhul Lui, Carele numai de la Tatăl se purcede. Căruia Dumnezeu I se cuvine de la întreaga Sa zidire, toată slava, cinstea şi închinăciunea.

Acum şi pururea şi în vecii vecilor.

AMIN

Anul mântuirii 1925. Duminică 5 ianuarie

Ajunul Botezului Domnului nostru Iisus Hristos

Sfântul Munte Athos supranumit:

Grădina Prea Sfintei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarei şi Pururea Fecioarei Maria, cea prea binecuvântată şi prea slăvită fără de asemănare decât Heruvimii şi Serafimii