Despre cel ce s-a spovedit la un părinte sfânt în Muntele Olimpului
Despre cel ce s-a spovedit la un părinte sfânt în Muntele Olimpului
Un monah cuvios, pe nume Sofronie, când s-a întors de la Muntele Olimp, mi-a istorisit un lucru asemănător cu cel consemnat în cartea sfântă a Scării. Spunea, aşadar, că la un bătrân sporit duhovniceşte şi purtător de Dumnezeu, aflat în Muntele Olimp, mergeau mai mulţi fraţi spre a asculta de la el cuvânt de mântuire şi, în timp ce aceştia se aşezau, bătrânul le lămurea care sunt cele ce duc la mântuirea sufletului; oarecând a venit un frate laic şi, după ce i s-a închinat, s-a aşezat deoparte. Abătându-şi bătrânul privirea spre el şi întrebându-l din ce pricină a venit la dânsul, el a răspuns: „Am venit, cinstite părinte, ca să îmi mărturisesc păcatele la sfinţia ta”, apoi bătrânul a zis: „Şi vrei să le vădeşti deoparte, numai către mine, nevrednicul, sau înaintea tuturor fraţilor de faţă ?” „Cu îngăduinţa ta, cinstite părinte, o să le rostesc chiar şi înaintea tuturor celor de faţă”. Bătrânul a mai zis: „Spune, fiule, fără a te ruşina”.
Şi a început să mărturisească asemenea lucruri ce nu se cuvin nici a ajunge în auzul oamenilor, nici a fi consemnate în scris. După ce le-a mărturisit, aşadar, pe toate cu lacrimi, s-a oprit, cuprins de întristare, cu privirea în pământ şi cu inima zdrobită. Bătrânul cel sfânt, după ce a cugetat destulă vreme, i s-a adresat: „Vrei, fiule, să îmbraci veşmântul cel sfânt?” „Da, părinte, îmi doresc asta, iar în torba mea chiar am atare veşminte”. După catehizarea cuvenită şi după rânduiala tunderii în monahism, sfântul bătrân l-a slobozit cu cuvântul: „Mergi, fiule, în pace şi nu mai păcătui”.
Iar el, după ce a luat iertarea şi a făcut metanie înaintea lui, a făcut cale întoarsă, slăvindu-L pe Dumnezeu, în timp ce monahii se mirau şi ziceau: „Cum se poate, cinstite părinte, că, deşi acesta a mărturisit înaintea noastră a tuturor astfel de păcate grele, nu i-ai dat nici o poruncă spre a o păzi şi nici o epitimie ?”, însă el le-a răspuns: „O, preaiubiţi fii, nu aţi luat seama la bărbatul înfricoşător şi preaslăvit care a fost aici de faţă, al cărui chip era ca soarele, iar îmbrăcămintea sa ca lumina ? În mâini avea un zapis în care se aflau scrise păcatele celui ce s-a spovedit. Şi în afară de asta, avea şi cerneală şi o pană din trestie ca instrument de scris; în timp ce omul îşi spunea înaintea mea, nevrednicul, şi înaintea voastră cele ale sale, el le însemna cu pana. Aşadar, dacă iubitorul şi milostivul Dumnezeu a iertat unele ca acestea, cine sunt eu, păcătosul, să-i dau acestuia porunci şi epitimii ?” La auzul acestora, monahii, cuprinşi de frică, s-au închinat cinstitului părinte, arătându-şi recunoştinţa faţă de bunătatea şi iubirea de oameni ale Domnului nostru Iisus Hristos; apoi, plini de mirare şi multă uimire din pricina faptelor minunate ale milostivului Dumnezeu, au făcut cale întoarsă.
