Editorial nr. 34
Spiritualitatea în noua ordine mondială
Se doreşte înfiinţarea unei autorităţi religioase mondiale unice ?
PARTEA I
În septembrie 2014, fostul preşedinte al Israelului, Shimon Peres i-a cerut Papei Francisc să conducă o viitoare ,,Organizaţie a Naţiunilor Unite a religiilor”, o organizaţie propusă a avea autoritate ,,indiscutabilă” de a proclama voia lui Dumnezeu. Shimon Peres susţine că globalizarea credinţei sub o singură autoritate mondială este necesară pentru combaterea terorismului. Are oare vreo legătură acest concept, care are implicaţii majore, cu pacea, sau există un plan mai întunecat dincolo de el ?
* * *
De câtăva vreme, puterea care ia decizii la nivel politic şi economic a trecut de la cetăţeni şi stat-naţiune la organizaţii multilaterale mondiale. Având în vedere că aceste organizaţii construiesc o nouă ordine mondială care favorizează elitele corporatiste şi financiare, populaţiile locale au tot mai puţine de spus în hotărârile economice care le afectează – mai ales când sunt reprezentate de politicieni carierişti mai aliniaţi la elita mondială.
În ultima vreme au fost vizibile semne ale unei impuneri de la nivel înalt şi în ce priveşte globalizarea religiei, cu apeluri pentru înfiinţarea unei autorităţi politice mondiale asupra spiritualităţii lumii. Cea mai evidentă iniţiativă de acest gen a avut loc în septembrie 2014, când fostul preşedinte al Israelului, Shimon Peres s-a întâlnit cu Papa Francisc pentru a-i propune înfiinţarea unei noi ,,Organizaţii a Naţiunilor Unite a religiilor”[1], care să fie condusă de papă. Shimon Peres a sugerat ca această organizaţie să exercite autoritatea ,,indiscutabilă” de a declara ce vrea şi ce nu vrea Dumnezeu, în scopul de a combate extremismul religios.
Implicaţiile înfiinţării unui astfel de for sunt uriaşe, având în vedere că 84% din populaţia lumii are o credinţă spirituală de un anume fel. Religiile creştină, musulmană, hindusă şi budistă laolaltă au peste 5,3 miliarde de credincioşi, şi un amestec divers de credinţe populare şi credinţe minoritare mai mici, de la Bahai la Wicca, deţin încă aproape 500 milioane de adepţi. Deoarece spiritualitatea joacă un rol central în vieţile majorităţii populaţiei lumii, s-ar părea că, în mod inevitabil, ,,guvernarea mondială” trebuie să ţină cont de religie.
Diverşi gânditori au sugerat că ,,o religie mondială unică” va apărea ca parte a unei ,,noi ordini mondiale”. Este oare posibil ca oamenii puternici din elita mondială să dorească – dacă nu o credinţă mondială monolitică reală – cel puţin o hegemonie asupra spiritualităţii mondiale, astfel încât religiile şi credincioşii lor să poată fi influenţaţi printr-o autoritate centrală ? Dacă aşa stau lucrurile, aceasta ar însemna că un model similar de mondializare controlată de sus prin organizaţii multilaterale, precum este cel utilizat în domeniul politic, economic şi comercial, va fi expus pentru spiritualitate[2].
Dar cât de nobile sunt intenţiile celor care vând această idee ? Este retorica lor de bună credinţă ? O examinare mai amănunţită lasă de înţeles că un asemenea plan este cât se poate de suspect şi face parte dintr-o agendă mai vastă cu implicaţii de rău augur.
Proiect pentru o autoritate religioasă mondială
Înainte de întâlnirea sa din septembrie cu papa pentru a discuta înfiinţarea unei ,,ONU a religiilor”, Shimon Peres a detaliat ideile sale într-un interviu acordat revistei catolice italiene Famiglia Cristiana.
Papa Francisc şi Shimon Peres la întrunirea de la Vatican din septembrie 2014
,,Este necesară o Organizaţie a Religiilor Unite, o ONU a religiilor. Ar fi cea mai bună modalitate de a-i combate pe aceşti terorişti care ucid în numele credinţei”, a declarat Peres. ,,În trecut, majoritatea războaielor erau motivate de ideea de naţiune. Astăzi, în schimb, războaiele izbucnesc mai presus de orice având drept justificare religia”, a spus el.
Iniţiativele interreligioase mondiale există deja, precum Iniţiativa Religiilor Unite (United Religions Initiative, URI)[3], dar în mod evident, Peres are în vedere o ,,Organizaţie a Religiilor Unite” mult mai controlată de sus şi autoritară. El a fost extrem de tăios cu privire la puterea viitoarei organizaţii: ,,Este necesară o autoritate morală indiscutabilă care spune cu glas puternic: ‘Nu, Dumnezeu nu vrea aceasta şi nu permite aceasta’”. El a afirmat că papa ar trebui să o conducă, fiindcă ,,el este poate singurul lider care este respectat cu adevărat”.
Se pare că papa a fost de acord, dar nu a luat nici o ,,hotărâre sau angajament personal” şi rămâne încă de văzut dacă va fi înfiinţată sau nu această nouă organizaţie.
Peres nu este prima figură din elita politică care susţine o asemenea abordare. Fundaţia Credinţei a lui Tony Blair – organizaţia de caritate a fostului prim-ministru britanic, care se concentrează pe ,,credinţă şi mondializare” – avansează aceeaşi idee. În ianuarie 2014, Tony Blair scria un eseu care a fost preluat de multe site-uri în care declara ce caută să facă fundaţia lui: ,,Scopul este de a schimba politica guvernelor: să înceapă să trateze această chestiune a extremismului religios ca pe o chestiune care este legată atât de religie, cât şi de politică, să meargă la rădăcinile de unde este propagată o perspectivă falsă asupra religiei, şi să transforme această chestiune într-un punct important pe agenda conducătorilor lumii pentru a se uni eficient pentru a o combate. Aceasta este o luptă care este doar la început”.
Într-un mod foarte asemănător cu Shimon Peres, Tony Blair susţine că extremismul religios este cauza principală a conflictului în lumea de astăzi şi că liderii mondiali trebuie să se unească pentru a o trata. Şi el afirmă că o autoritate politică trebuie să aibă puterea de a stabili care poziţii religioase sunt ,,false”.
De asemenea, fostul premier britanic a căutat sprijin din partea Vaticanului, care conduce cea mai mare comunitate religioasă din lume. Însă, în ciuda faptului că este un catolic convertit recent, propunerea pe care a făcut-o Vaticanului în 2011 nu a fost încununată de succes, în timp ce un erudit catolic de frunte, profesorul Michel Schooyans credea că Blair avea obiective sinistre:
,,Unul din ţelurile Fundaţiei Credinţei a lui Tony Blair va fi acela de a remodela religiile majore, exact aşa cum colegul său Barack Obama va remodela societatea mondială. Cu acest obiectiv, fundaţia în cauză va încerca să extindă ‘noile drepturi’, folosind religiile lumii în acest scop şi adaptându-le pentru noile lor îndatoriri. Religiile vor trebui reduse la acelaşi numitor comun, ceea ce înseamnă deposedarea lor de identităţile lor. … Acest proiect ameninţă să ne întoarcă în timp într-o epocă în care puterea politică era atribuită misiunii de a promova o mărturisire de credinţă, sau de a o schimba. În cazul Fundaţiei Credinţei a lui Tony Blair, aceasta este de asemenea o chestiune de a promova o singură mărturisire de credinţă, pe care o putere politică mondială, universală, o va impune întregii lumi”.
Tentativa lui Blair de a pretinde că extremismul religios este sursa primară a conflictului mondial de astăzi, deşi în acelaşi timp justifică cu îndârjire rolul său înşelător în invadarea Irakului şi cere o intervenţie militară mai directă în Orientul Mijlociu, a provocat mereu uluire. Având în vedere lipsa lui de credibilitate ca apărător al păcii, nu este de mirare că vedem astăzi un alt lider mondial retras că sprijină globalizarea religioasă la Vatican.
Shimon Peres, care s-a retras recent de pe arena politică a lumii, pare a fi mult mai potrivit pentru acest post. În timp ce Blair are o reputaţie în a susţine mai degrabă utilizarea forţei decât soluţiile diplomatice în politica externă, Peres este considerat a se fi transformat într-un ,,porumbel” al păcii în ultimii ani de preşedinţie, când el a părut blând în comparaţie cu unii dintre compatrioţii lui sionişti din aripa mai dură. Papa Francisc, care a reprezentat o reuşită în ce priveşte imaginea publică a Bisericii şi a fost numit Omul Anului de către revista Time, are de asemenea credibilitatea şi autoritatea de a conduce o asemenea iniţiativă, fapt pe care Peres pare să-l ştie bine.
Prin urmare, este aceasta o iniţiativă legitimă pentru a promova pacea, sau este cu totul altceva ?
Susţinători suspecţi
În ciuda diferenţelor lor superficiale, argumentul central pe care-l aduc Shimon Peres şi Tony Blair este acelaşi: extremismul religios este responsabil pentru conflictul de astăzi şi este necesar ca o autoritate politică mondială să exercite control asupra religiilor. În timp ce violenţa motivată religios, mai ales în lumea islamică, este fără îndoială o problemă majoră, acest argument este extrem de înşelător şi duplicitar, deoarece ignoră mâna ascunsă care a stârnit această problemă şi care continuă să o aţâţe.
Tony Blair şi Shimon Peres în iulie 2014
Realitatea este că sursa fundamentală a exploziei de violenţă extremistă din Orientul Mijlociu au constituit-o politicile externe distructive ale guvernelor NATO şi aliaţilor săi.
Invadarea Irakului, pe care Tony Blair a condus-o alături de SUA, s-a bazat pe minciuni făţişe că acea ţară are arme de distrugere în masă. În decursul acestui război au murit până la un milion de oameni, a fost distrus guvernul laic, armata şi infrastructura ţării. Haosul care a urmat a dat posibilitatea extremiştilor religioşi să devasteze regiunea, mai întâi ca Al Qaeda în Irak (care nu era prezentă acolo înainte de război) şi acum prin auto-proclamatul Stat Islamic, cunoscut anterior ca ISIS.
Deşi socotit acum un ,,porumbel al păcii”, Shimon Peres are de asemenea un trecut pestriţ când vine vorba de promovarea păcii în lume, care include faptul că a fost asociat cu crime de război şi a acţionat ca arhitect major al programului secret de arme nucleare al Israelului. Este un secret cunoscut că Israelul are o rezervă de arme nucleare de distrugere în masă de dimensiuni nedezvăluite. Israelul a început programul său secret de arme nucleare în anii ’1950, furând secrete şi materiale nucleare din multe ţări, inclusiv SUA. Producătorul hollywoodian Arnon Milchan se laudă că Shimon Peres l-a recrutat ca spion şi contrabandist israelian într-un club de noapte din Tel Aviv în 1965 pentru acest program nuclear.
La mijlocul anilor ’1970, Israelul a căutat să vândă arme nucleare regimului de apartheid din Africa de Sud. Documente obţinute de cotidianul britanic The Guardian şi publicate în 2010 dezvăluie că, în 1975, Shimon Peres, pe atunci ministrul apărării, purta negocieri directe cu omologul său sud-african şi s-a oferit să-i vândă arme nucleare ,,de trei dimensiuni”.
Aşadar, atât Tony Blair, cât şi Shimon Peres au o asociere suspectă cu armele de distrugere în masă. Evaluând apelurile lor pentru globalizare religioasă, cu intenţia de a promova pacea, trebuie să ne întrebăm pe noi înşine: putem avea încredere cu adevărat într-o persoană care a minţit cu privire la armele de distrugere în masă şi într-alta care a încercat să le răspândească ?
O premisă falsă
Argumentele lui Blair şi Peres omit de asemenea în mod intenţionat cum politica externă a guvernului SUA şi a aliaţilor săi a instigat extremismul islamic începând din anii ’1970, când CIA i-a finanţat şi înarmat pe mujahedinii din Afganistan pentru a atrage Uniunea Sovietică într-un război indirect, o tactică ce a generat mişcarea talibanilor şi Al Qaeda. În acelaşi spirit, politica externă actuală a guvernului SUA şi a aliaţilor său a creat ISIS, fapt pe care un general american retras aproape l-a recunoscut într-un derapaj evident freudian.
După ce armata şi guvernul Irakului au fost nimicite, ulterior NATO şi-a îndreptat atenţia către Libia şi a bombardat-o, transformând-o într-un stat distrus în timp ce i-a sprijinit pe rebelii jihadişti să-l dea jos pe Muammar al-Gaddafi. Ar fi de notat faptul că ambele ţări – Irak şi Libia – aveau guverne laice care ţineau în frâu extremismul religios. Când Libia a căzut, luptătorii şi armele jihadiste au început să năpădească Siria, care avea un regim laic pe care guvernul american a căutat de asemenea să-l răstoarne. În Libia, ISIS este condus acum de un rebel pe care NATO l-a sprijinit direct pentru a-l răsturna pe Gaddafi.
Când ISIS, acum auto-intitulat Statul Islamic, a trecut graniţa siriană în Irak în 2014, ţara sfâşiată de război nu a putut să împiedice invazia. În Siria, unde războiul civil continuă să facă ravagii, guvernul american şi aliaţii săi i-au înarmat şi instruit pe rebelii aşa-zis ,,moderaţi” pentru a răsturna guvernul Assad, în ciuda faptului că aceşti rebeli au legături cu ,,jihadiştii”. Multe dintre aceste arme şi luptători finanţaţi de guvernul american au sfârşit prin a ajunge în rândurile ISIS, care de asemenea luptă împotriva lui Assad. Există rapoarte recente că luna aceasta (februarie 2015), guvernul irakian a arestat consilieri militari americani şi israelieni pentru că i-au ajutat direct pe teroriştii din Statul Islamic aflaţi pe teritoriul irakian. Astfel de legături între guvernul american şi ISIS sunt vizibile, chiar dacă se presupune că în acelaşi timp guvernul SUA luptă împotriva ISIS în Orientul Mijlociu. Se pare că este un ,,joc dublu” geopolitic.
Există aici un tipar. Regimurile ameninţate de această politică externă sunt laice şi izbucnirea războiului şi haosului împotriva lor favorizează doar apariţia de grupuri extremiste precum Statul Islamic, a căror consolidare este susţinută în continuare de lovituri aeriene sau atacuri cu drone din exterior care în mod inevitabil ucid civili şi stârnesc furie. În acelaşi timp, aceşti extremişti primesc ,,accidental” beneficiile finanţării şi armelor furnizate de guvernul SUA şi aliaţii săi.
Fără îndoială, schimbarea acestei politici externe distructive şi contrare propriilor interese este primul punct în ordinea priorităţilor, dacă obiectivul tău este reducerea conflictului mondial şi a extremismului religios.
Dar dacă nu acesta este obiectivul real ?
Problemă – reacţie – soluţie
Tiparul înarmării şi susţinerii extremiştilor şi lupta ulterioară împotriva lor se desfăşoară de atât de multă vreme, încât este greu de crezut că aceste ,,efecte colaterale” sunt pur şi simplu întâmplătoare.
,,Problemă – reacţie – soluţie” descrie un proces în care conducătorii creează o problemă, stârnesc o reacţie din partea opiniei publice care cere să se facă ceva în această privinţă, care permite apoi guvernului să introducă ,,soluţia” pregătită 
dinainte pentru a rezolva problema creată.
Problema: problemele sunt fabricate pentru a provoca teamă şi protest public
Reacţie: şocul şi izbucnirea publicului sunt transmise prin controlul mass-media
Soluţia: publicul acceptă de bunăvoie şi fără întrebări soluţia propusă
Războiului împotriva terorismului este un caz grăitor. Alimentând flăcările extremismului, se întreţine războiul. Acest lucru justifică cheltuielile militare continue, intervenţiile străine şi reducerea libertăţilor civile pe frontul de acasă unde este construit un stat poliţienesc. Deoarece duşmanul, ,,terorismul”, este vag şi interşanjabil, nu se întrevede sfârşitul războiului. Acest lucru înseamnă că măsurile statului poliţienesc precum supravegherea în masă pot deveni permanente şi consolidate.
Războiul împotriva terorismului slujeşte multor scopuri. În timp ce consecinţele politice şi militare sunt mai bine înţelese, implicaţiile spirituale sunt mai puţin cunoscute. El a făcut din extremismul religios, în prezent de credinţă islamică, ţapul ispăşitor pentru conflictul mondial de astăzi în locul politicii externe care l-a alimentat, l-a finanţat şi i-a permis să prospere.
În cazul războaielor din Orientul Mijlociu, există în mod evident o încercare de a pune societăţile creştină şi musulmană din lume una împotriva celeilalte într-o ,,ciocnire a civilizaţiilor” fabricată care slujeşte complexului militaro-industrial. În mod interesant, anumiţi atei de frunte, dintre care unii se opun vehement tuturor religiilor, au susţinut în mod strident acest militarism.
Poate că din cenuşa acestei conflagraţii va apărea o religie unică; pentru că această ameninţare ,,extremistă” fabricată este invocată tot mai mult în apelurile pentru globalizarea religiei controlată de sus.
Aici se intersectează agenda privind spiritualitatea cu războiul împotriva terorismului din noua ordine mondială. Pe lângă susţinerea unui război perpetuu, se furnizează un pretext pentru o autoritate religioasă mondială unică.
Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 89/ianuarie-februarie 2015
PARTEA A II-A
Paralele între războiul împotriva terorismului şi războiul împotriva spiritualităţii alternative
Dacă o autoritate religioasă mondială unică este scopul final pentru care lucrează elitele, atunci nu ar fi prima strategie folosită pentru a controla alegerile spirituale prin exploatarea fricii faţă de o ameninţare fabricată.
Mulţi oameni nu realizează că în occident, de multe decenii, se duce o campanie susţinută împotriva spiritualităţii alternative. Aceasta a fost declanşată de un eveniment catastrofal major, asemănător în mare măsură cu războiul împotriva terorismului: masacrul de la Jonestown[4]. Această tragedie petrecută într-o comunitate creştină izolată din jungla Guyanei în 1978 a condus la cel mai mare număr de morţi în rândul civililor americani, prin acte omeneşti, până la atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, iar consecinţele sale au dat naştere unui potop de propagandă având la bază frica.
Contrar convingerii populare, la Jonestown majoritatea oamenilor nu s-au sinucis bând Kool Aid. Nici nu a existat Kool Aid acolo. Majoritatea oamenilor a fost omorâtă în mod sistematic prin injecţie letală, descoperire confirmată de dovezile medicilor legişti de la faţa locului, unde au fost găsite de asemenea cantităţi uriaşe de medicamente psihiatrice pentru controlul minţii. Dovezile medicilor legişti au fost ,,rătăcite” de oficialii americani şi autopsiile victimelor au fost ,,făcute de mântuială” în spatele uşilor închise ale unei baze americane.
Masacrul de la Jonestown
Versiunea sinuciderii în masă îşi are originea într-un raport al CIA trimis din Guyana înainte ca vreun oficial să fi investigat locul crimei. Această versiune a fost repetată în mass-media principală de ,,specialişti” – cei mai importanţi fiind profesioniştii din domeniul medical care sunt asociaţi cu programele de cercetare ale guvernului american în domeniul controlului minţii precum MK-ULTRA (în cadrul căruia au fost realizate experimente ilegale secrete asupra deţinuţilor şi pacienţilor din instituţiile psihiatrice).
Alianţa întunecată dintre mişcarea anti-cult, guvern şi mass-media
Valorificând isteria generată de masacrul de la Jonestown, mişcarea anti-cult a devenit o forţă puternică care alimenta panica morală cu o platformă de presă. Psihologul Margaret Singer[5] (foto), unul dintre conducătorii de frunte cu un trecut în cercetarea în domeniul controlului minţii în cadrul armatei americane, a răspândit teoria neîntemeiată că aşa-numitele ,,culte” (eticheta nouă pentru orice credinţă organizată care acţiona în afara unei instituţii religioase majore) folosesc tehnici sofisticate de spălare a creierului. CIA a pretins că propriile încercări în domeniul controlului minţii au fost lipsite de succes şi ,,nefolositoare” în ciuda faptului că a avut la dispoziţia sa fonduri uriaşe direcţionate în proiecte negre[6], caracter secret, oameni de ştiinţă calificaţi, droguri, tehnologie sofisticată şi ,,terapie” cu electroşocuri. Însă fosta cercetătoare guvernamentală Singer şi asociatul ei prestigios Louis Jolyon West[7] (foto), psihiatru MK-ULTRA, au vrut ca oamenii să creadă că grupuri spirituale mici, cu resurse puţine, ar putea realiza ceea ce întreaga maşinărie a guvernului american a pretins că nu a putut obţine.
Presa a cumpărat ideea şi a adoptat-o. Chiar dacă teoriei lui Singer i-a lipsit acceptarea ştiinţifică şi tribunalele au pus capăt carierei ei profitabile ca martor ,,expert” plătit în cazurile religioase după ce teoriile ei au fost demascate şi respinse, ideologia ei a continuat să fie vândută de mişcarea anti-cult şi repetată iraţional de jurnalişti.
Consecinţa a fost o campanie vastă de dezinformare. După Jonestown, a existat o explozie de propagandă în mass-media despre grupurile religioase mici, care a condiţionat populaţia să se teamă de spiritualitatea alternativă şi a condus la cenzurarea pe internet a credinţelor alternative. A apărut o schimbare în percepţie prin care orice grup mic şi neconvenţional devenea acum, din start, un ,,cult”. Această etichetă peiorativă, rară înainte de masacrul de la Jonestown, a fost folosită cu o regularitate uluitoare în mass-media după masacru şi a devenit asociată cu moartea şi sinuciderea. Era suficient de vagă pentru a cuprinde orice, ceea ce a însemnat că mii de grupuri inofensive au devenit vinovate până îşi dovedesc nevinovăţia şi au fost asociate cu răul. De asemenea Jonestown a dezavuat ideea de a trăi într-o comunitate alternativă, religioasă sau de altă natură. Adunarea împreună cu alţii pentru a duce un mod de viaţă diferit de situaţia actuală a devenit suspectă.
Tancuri guvernamentale la asediul şi distrugerea comunităţii Ramura Davidienilor
Impacturi drastice
Această isterie a avut uneori consecinţe tragice. În 1993, în cursul asediului proprietăţii sectei Ramura Davidienilor[8] din Waco, Texas, personalităţi de frunte ale mişcării anti-cult au fost la faţa locului încurajând forţele de ordine să utilizeze forţa împotriva comunităţii. Raidul şi asediul în stil militar, în care tancuri şi elicoptere au înconjurat ferma şi salve de gaze lacrimogene militare pirotehnice au fost trase în jurul clădirilor comunităţii, au precipitat un deznodământ dezastruos, majoritatea membrilor murind într-un incendiu din incinta fermei în timp ce erau asediaţi. A fost o tragedie care ar fi putut fi evitată.
La asediu a fost prezentă o personalitate de primă importanţă: fondatorul Institutul Educaţiei despre Cult, un aşa-zis ,,expert în cult”. Institutul Educaţiei despre Cult a purtat iniţial numele ,,Institutul Rick A. Ross pentru Studiul Cultelor Distructive, Grupurilor Controversate şi Mişcărilor”, după întemeietorul său. Psihologul de control al minţii Margaret Singer făcea parte din grupul său de consultanţi.
La asediul de la Waco, întemeietorul controversat al acestui institut a influenţat atât prezentarea în presă, cât şi acţiunile guvernului, în ciuda faptului că nu avea nici o calificare oficială dincolo de o diplomă de liceu. El a fost angajat de CBS ca analist şi a apărut considerabil pe alte reţele. Se pare că el a avut acces şi influenţă fără egal asupra agenţilor FBI şi de la Biroul Alcoolului, Tutunului şi Armelor de Foc (BATF/ATF) care conduceau asediul. Deşi ulterior Departamentul de Justiţie a pretins că FBI nu s-a ,,bazat” pe sfatul său, potrivit profesorului Nancy T. Ammerman, înregistrările discuţiilor purtate de agenţii FBI dezvăluie că el a fost ,,puternic implicat” cu FBI şi BATF, şi ,,BATF a interogat persoanele pe care el le-a indicat şi în mod evident a utilizat informaţia din acele interogatorii în plănuirea raidului lor din 28 februarie”. Ammerman susţine că el le-a spus agenţilor să ,,încerce să-l umilească pe Koresh”, conducătorul comunităţii, iar ,,FBI a ascultat în mod evident” bazându-se pe strategia pe care a folosit-o ca să-l pună în încurcătură pe Koresh. Toate acestea s-au întâmplat în ciuda faptului că FBI ştia că acest ,,expert în cult” avea ,,o ură personală faţă de toate cultele religioase” şi ar fi ajutat bucuros forţele de ordine într-o încercare de a ,,distruge un cult”.
Existau mai multe lucruri în trecutul lui care ar fi trebuit să ridice semne de întrebare. Acelaşi ,,expert”, care a fost condamnat pentru furt pe când avea 20 ani, a avut altă confruntare cu legea în 1991, după ce a fost angajat ca ,,deprogramator” pentru a reţine şi a ,,deprograma” un membru de 18 ani al Bisericii penticostale, care a fost trântit la pământ şi târât într-o furgonetă de asociaţii ,,deprogramatorului”. Într-un proces civil iniţiat ulterior de cel răpit, juriul a stabilit că ,,deprogramatorul” a ,,acţionat în mod intenţionat sau nechibzuit într-un mod atât de nelegiuit în stil şi atât de extrem în grad, încât a trecut dincolo de toate 
hotarele posibile ale decenţei şi a fost privit ca atroce şi complet intolerabil într-o comunitate civilizată”. Tribunalul l-a găsit răspunzător pentru conspiraţia de a lipsi o persoană de drepturile civile şi libertăţile sale religioase.
Rick A. Ross
În mod interesant, această persoană este socotită o autoritate şi în China comunistă, unde este invitată să vorbească la simpozioanele anti-cult. Guvernul comunist al Chinei autorizează doar 5 religii controlate de guvern şi etichetează ca fiind ,,cult rău” şi suprimă orice altă mişcare sau religie, inclusiv pe creştini şi budişti. În cazul noii mişcări religioase aprig persecutate, Falun Gong, rapoartele de investigaţii au demonstrat că guvernul i-a ţintit pe membri pentru recoltarea de organe pe viu. Acest fapt înfiorător nu l-a împiedicat pe acest ,,expert în cult” să susţină propaganda guvernului comunist. Este mai degrabă grăitor faptul că opiniile unui activist anti-cult occidental sunt în acord cu cele ale un regim comunist autoritar care suprimă libertatea religioasă şi comite încălcări ale drepturilor omului.
În occident însă, campania anti-cult are loc în cea mai mare parte pe internet. În acest scop, site-ul Institutului Educaţiei despre Cult găzduieşte un forum care, în timp ce pretinde că este o ,,zonă a discursului liber”, funcţionează în realitate ca o inchiziţie virtuală: persoane anonime pot începe propria vânătoare de vrăjitoare şi pot acuza persoane şi grupuri de orice fără nici o responsabilitate, în timp ce încercările celor acuzaţi de a respinge afirmaţiile, potrivit unor relatări, se ciocnesc de cenzură, ştergere şi interdicţie pe forum. Nu tocmai discurs liber.
Institutul Educaţiei despre Cult este doar o rotiţă dintr-o maşinărie mai mare care lucrează împotriva spiritualităţii alternative, dar modul în care întemeietorul său a influenţat cu succes mass-media şi guvernul este un exemplu de cum operează această maşinărie.
În timp ce alianţa întunecată dintre guvern, presă şi mişcarea anti-cult este neoficială în majoritatea ţărilor occidentale, ea a fost organizată legal în Franţa, unde mişcarea anti-secte şi-a instalat ideologia inchizitorială în instituţiile statului. Aceasta a condus la circulaţia şi folosirea unei liste negre a aşa-numitelor secte (echivalentul francez pentru ,,culte”) creată de Parlament, şi înfiinţarea unei agenţii orwelliene MIVILUDES (Misiunea Inter-ministerială pentru Vigilenţă şi Luptă împotriva Devierilor Sectare) care ţinteşte ,,crima de gândire”, pe care o defineşte ca fiind ‘păcatul’ de a deţine ,,anumite idei care diferă de ideile acceptate în general de societate”. Acest lucru creează o situaţie în care libertatea de credinţă şi asociere a oamenilor este reprimată activ de guvern, presă şi organizaţiile anti-spirituale care acţionează de comun acord. Precum este explicat de Forumul Interreligios European pentru Libertatea Religioasă:
,,De-a lungul anilor, MIVILUDES a iniţiat numeroase campanii nu numai împotriva noilor mişcări religioase ţintite ca ,,secte”, ci şi împotriva comunităţilor mici ale religiilor mai vechi, fie ele catolice, protestante, evanghelice sau altele. Ei au organizat chiar raiduri în comunităţi, sosind cu jurnalişti şi făcând comentarii puternic defavorabile pentru a-şi promova agenda lor de etichetare a acestor comunităţi ca ,,secte”. (…) Cineva ar putea crede că acest lucru se aplică numai grupurilor noi, grupurilor mici neobişnuite, new age sau sataniste sau oricărei religii mici, şi crede că ,,aceasta se va întâmpla numai altora”. Adevărul este că MIVILUDES şi asociaţiile anti-secte au ţintit comunităţi catolice, creştini evanghelici, comunităţi hinduse printre altele, ca ,,secte”. Secta este religia de care cineva vrea să scape”.
Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 91/mai-iunie 2015
PARTEA A III-A
Imaginea mai largă: Război împotriva conştiinţei
Dacă examinăm imaginea mai largă, devine evident că această campanie împotriva spiritualităţii alternative şi impulsul global pentru consolidarea religiilor majore ale lumii pot funcţiona ca două instrumente ascuţite ale strategiei globale de a cuprinde şi controla libertatea spirituală într-un război împotriva conştiinţei.
În ambele cazuri, oameni cu credinţe religioase sau spirituale sunt înfăţişaţi ca sursă de catastrofe majore care ameninţă societatea, dând naştere fie la ,,culte”, fie la ,,extremişti”. Aici se pune în mişcare strategia problemă – reacţie – soluţie în modul următor: există legături suspecte ale guvernului cu crimele majore comise de răufăcători atroce, şi aceste crime sunt apoi exploatate pentru a stimula un răspuns. Ele sunt invocate într-o propagandă bazată pe frică pentru a fabrica percepţia unei ameninţări existenţiale, mai largi care pune în primejdie societatea, care alimentează panica morală. Acest lucru are drept consecinţă faptul că opinia publică cere autorităţilor să corecteze problema şi scorneşte consimţământul ei pentru soluţia impusă, despre care – deşi implică pierderea libertăţilor – oamenii cred că este în interesul lor.
Campania împotriva spiritualităţii alternative poate fi primul pas în acest război împotriva conştiinţei. Ea a slujit scopului de a reduce opţiunile spirituale în societate, în timp ce condiţionează oamenii să se teamă de posibilităţile spirituale alternative. Orice încercare de a se organiza într-un grup sau comunitate spirituală în afara instituţiilor religioase majore consacrate a fost transformată într-un tabu. Când a funcţiona în afara situaţiei existente este un lucru suspect în mod automat, este mai probabil ca oamenii să se conformeze, şi mai puţin probabil ca ei să se hazardeze în afara spaţiului permis.
Controlul global al religiilor poate fi următorul pas. După ce au fost reduse opţiunile, această strategie poate servi la controlarea şi influenţarea opţiunilor spirituale care rămân.
Instituţiile religioase majore ale lumii sunt prea mari şi prea înrădăcinate pentru a fi pur şi simplu suprimate precum grupurile mici. Cu toate acestea, crearea unui organism global, cu autoritatea ,,indiscutabilă” de a dicta ceea ce Dumnezeu consideră acceptabil sau nu, permite celor din poziţia de elită să îşi impună parametrii în toate credinţele majore. Se poate stabili un consens global. Orice funcţionează în afara recomandărilor grupului de elită, sau fără aprobarea lui, va fi izolat şi exclus, văzut ca escroc sau greşit – un ,,cult”. Aceasta ar include grupurile spirituale alternative care au intrat deja în atenţie, dar şi denominaţiunile religiilor majore care refuză să se supună controlului unei autorităţi mondiale unice.
Potrivit unui astfel de model, nu este necesar ca religiile să fie înlocuite cu o credinţă monolitică unică precum prevăd unii. Mai degrabă un organism central ar putea influenţa şi infiltra credinţele majore ale lumii în timp ce lasă intactă înfăţişarea lor exterioară. Hotărârile centrale ar putea fi împărţite şi transmise sub masca tradiţiei cu care oameni din culturi diferite sunt în cea mai mare măsură obişnuiţi.
Astfel, ,,religia mondială unică” ar putea arăta mai degrabă ca o caracatiţă, ale cărei braţe pot părea diferite, dar în esenţă se leagă la aceeaşi sursă şi o slujesc.
Dezbină şi împărăţeşte: Etapa finală pentru spiritualitate
Consecinţele unei religii mondiale unice sunt uriaşe. Orice diferenţe ar exista între oamenii din întreaga lume, în fond noi avem aceeaşi obârşie şi substanţă. Dacă o elită mondială restrânge şi controlează modul în care conştiinţa umană poate cunoaşte lumea, nu va controla în esenţă omenirea ?
,,Spiritualitatea”, în sensul ei cel mai larg, oferă oamenilor un canal cu o sursă mai înaltă, o putere pe care conducătorii acestei lumi nu o pot controla. Oricum ar numi oamenii acea putere – Dumnezeu, divinitate sau conştiinţă mai înaltă – spiritualitatea poate oferi oamenilor o cale pentru a se conecta şi a trage putere într-un anume fel din acea sursă mai înaltă.
În antichitate, figurile spirituale cinstite în religiile majore au avut un impact profund asupra oamenilor şi lumii. Chiar în istoria recentă, spiritualitatea a ocupat un loc central în vieţile persoanelor extrem de influente, precum Gandhi şi Martin Luther King. Orice ar gândi cineva despre vederile lor religioase individuale, nu se poate nega că aceste convingeri i-au întărit şi, prin acţiunile lor, ei au avut un impact profund pozitiv asupra societăţii.
Existenţa unei legături spirituale îi poate face pe oameni să-şi deştepte percepţia către o imagine mai complexă a vieţii şi să-şi trezească conştiinţa. Aceasta poate face ca cineva să fie mai greu de manipulat şi controlat. Însă, în acelaşi timp, nu se poate nega că credinţele spirituale şi religioase pot fi de asemenea folosite de oameni corupţi pentru a-i manipula şi controla pe alţii şi a suprima punctele de vedere alternative – ceea ce poate explica efortul de a crea o autoritate religioasă mondială unică.
Iată de ce, cred eu, există o agendă în desfăşurare de a reduce opţiunile spirituale pe care le au oamenii şi apoi de a controla opţiunile care rămân. Mi se pare că există anumite forţe puternice care lucrează în această lume care nu vor ca oamenii să-şi trezească conştiinţa şi să se conecteze la o putere spirituală mai înaltă.
Pentru ca acest război anti-spiritual împotriva conştiinţei să fie eficient, oamenii trebuie să fie dezbinaţi. De îndată ce sunt dezbinaţi, ei pot fi subjugaţi cu uşurinţă: dezbină şi împărăţeşte este o strategie folosită de puterile de elită de-a lungul întregii istorii.
O descriere lucidă a cât de bine funcţionează această strategie găsim în faimosul citat atribuit pastorului Martin Niemöller, care a susţinut iniţial apariţia nazismului în Germania fiindcă el se opunea comunismului precum o făceau naziştii, dar a fost dezamăgit când regimul a căutat să controleze bisericile şi i-a prigonit pe creştini. Când el s-a opus dictaturii, regimul nazist se consolidase şi el a fost trimis într-un lagăr de concentrare.
Deşi formularea exactă a citatului său nu se cunoaşte, deoarece el a folosit diferite versiuni, cea mai larg utilizată versiune este aceasta:
Alte versiuni menţionează diferite grupuri ţintite precum ,,incurabilii” (bolnavii nevindecabili şi handicapaţii fizic/mintal care erau eutanasiaţi cu forţa) şi Martorii lui Iehova, care au fost persecutaţi şi interzişi pe deplin în Germania la acea vreme. Dar indiferent de versiune, mesajul fundamental este acelaşi.
La nivel global, procesul ‘dezbină şi împărăţeşte’ are loc la modul că societăţile creştină şi musulmană sunt asmuţite una împotriva alteia într-un război perpetuu care slujeşte complexului militar industrial şi erodează libertăţile civile din occident. În timp ce războaiele continuă să se dezlănţuie, puţini remarcă mâna ascunsă care mişcă pionii geopolitici din ambele tabere de pe tabla de şah – punându-i să lupte unii împotriva celorlalţi – în timp ce spectrul extremismului religios alimentat de conflict pavează calea pentru o autoritate religioasă mondială unică.
Principiul ‘dezbină şi împărăţeşte’ se aplică şi în cazul campaniei împotriva spiritualităţii din societatea occidentală. Este puţin probabil ca un grup new age să ia apărarea unei comunităţi creştine persecutate, pentru că nu este creştin. Viceversa, un grup creştin poate să nu apere un grup new age atacat ca fiind un ,,cult” deoarece credinţele sale sunt diferite. Şi chiar în cadrul unei tradiţii principale precum creştinismul, o denominaţiune mare poate să nu ia apărarea uneia mai mici, persecutată, fiindcă o consideră eretică şi prin urmare poate chiar să caute să o distrugă.
Din nefericire, din cauza fanatismului, unele grupuri religioase lucrează activ pentru a prigoni alte grupuri pentru că doresc să-şi impună propria supremaţie religioasă. Martor este mişcarea contra cult creştină, a cărei definiţie pentru ,,cult” este aproximativ echivalentă cu definiţia unei ,,erezii” – esenţialmente tot ceea ce nu este conform cu propria credinţă.
Cei care lucrează pentru a ataca libertatea religioasă a altora nu reuşesc să realizeze că ei ajută forţe care în final au toată spiritualitatea şi religiile în vedere într-o strategie ‘dezbină şi împărăţeşte’. De îndată ce ţintele mai mici sunt culcate la pământ, aceste forţe vor căuta să asimileze şi instituţiile mai mari în planul lor mai mare.
Din această strategie va apărea în cele din urmă o autoritate religioasă mondială unică.
Găsind baza comună
Când există libertatea exprimării spirituale, toţi oamenii beneficiază de dreptul de a explora spiritualitatea pe calea pe care o doresc, chiar dacă aceasta poate fi diferită de cea pe care o aleg alţii (sau dacă ei aleg să fie complet neutri faţă de la spiritualitate). Libertatea este baza comună – dreptul comun – de care beneficiază toţi. Într-o societate în care există această libertate, exprimarea spirituală poate înflori şi conştiinţa se poate deştepta.
Oamenii pot apăra libertatea fără a aproba ce aleg alţii să facă cu ea, înţelegând interesul comun care îl slujeşte. Toţi care preţuiesc spiritualitatea au un interes în libertate. Dacă noi nu putem găsi acea bază comună şi să ne respectăm reciproc diferenţele, atunci putem fi uşor dezbinaţi şi conduşi.
Dacă noi continuăm să permitem să fim divizaţi, când vom ajunge să înţelegem etapa finală pentru spiritualitate într-o nouă ordine mondială, poate fi prea târziu.
Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 92/iulie-august 2015
Nu subscriem întru totul la opiniile autorului, dar ele merită reţinute în contextul actual mondial.
Adaptare după Matthew Butler, ,,Spirituality in the New World Order: Is a One World Religious Authority in Formation?”, The Conscious Reporter
[1] Nu este prima iniţiativă de acest gen. A se vedea alte propuneri din ultimele decenii în Sorgintea masonică a mişcării ecumeniste, partea a III-a. Şi actualul patriarh al Moscovei şi întregii Rusii, Chiril, a făcut o propunere similară în martie 2007, pe când era mitropolit de Smolensk şi Kaliningrad. A se vedea Octombrie 2007. Ştiri, a treia ştire din grupaj, Consiliul Consultativ al Religiilor sau Marea Lojă Unită a Religiilor Lumii ?
[2] Suntem în plin proces de globalizare a religiilor prin ecumenism, înfiinţarea de adevărate reţele de organizaţii interreligioase, şi marginalizarea tuturor celor ce nu fac parte din aceste reţele. A se vedea Septembrie 2008. Caleidoscop. Scurt periplu pe frontul campaniei de impunere a religiei unice.
[3] Despre Iniţiativa Religiilor Unite şi preocupările din cadrul ei, a se vedea Iulie 2008. Ştiri, ultima ştire din grupaj Un nou principiu ecumenist la modă: principiul atotcuprinderii.
[4] ‘Jonestown’ este numele neoficial al Proiectului Agricol al Templului Poporului. Templul Poporului al Discipolilor lui Hristos, prescurtat de obicei Templul Poporului, a fost o mişcare pseudo-religioasă fondată în 1955 de Jim Jones, desprinsă din Biserica Metodistă.
Pe 18 noiembrie 1978, peste 900 membri ai Templului Poporului au murit în regiunea agricolă izolată din nord-vestul Guyanei, denumită Jonestown după numele liderului lor.
[5]Margaret Singer (1921-2003) a fost un psiholog clinician opozant al noilor mişcări religioase, pe care le-a numit ,,culte”. Principalele sale domenii de cercetare includ schizofrenia, consiliere familială, spălarea creierului şi convingere coercitivă. În anii ‘1960, ea a început să studieze natura noilor mişcări religioase şi controlul minţii, şi a fost membru în consiliul de conducere al Fundaţiei Familiei Americane (American Family Foundation) şi membru în consiliul consultativ al Reţelei de Conştientizare a Cultelor (Cult Awareness Network).
[6] Un proiect negru este un proiect militar strict secret, nerecunoscut public de guvern, personalul militar sau firmele implicate.
[7]Louis Jolyon West (1924-1999), a fost un psihiatru american preocupat îndeosebi de cazurile în care subiectul a fost ,,dus la limitele experienţei umane”, precum prizonierii de război ,,spălaţi pe creier”, victimele unor răpiri şi copiii abuzaţi sexual. S-a aflat la conducerea Departamentului de Psihiatrie al UCLA şi a Institutului de Neuropsihiatrie timp de 20 ani (1969-1989). A ocupat multe alte funcţii, mai ales de consultant pentru Forţele Aeriene Americane, Academia Naţională de Ştiinţe, Institutul Naţional de Sănătate Mintală, Sistemul Naţional de Sănătate, Asociaţia Psihologilor Americani etc; a făcut parte din consiliul editorial a 12 publicaţii ştiinţifice; a primit multe premii şi onoruri.
Dintr-o astfel de biografie transpiră o acceptare foarte mare de către instituţiile de bază ale societăţii contemporane, dominate de mentalitatea anti-socială şi anti-umană abominabilă care-i caracterizează pe puternicii zilei.
[8] Ramura Davidienilor (Branch Davidians) sunt un grup religios care a apărut în 1955 ca urmare a unei separări de Adventiştii de ziua a şaptea davidieni, o mişcare de reformă în sânul adventiştilor de ziua a şaptea apărută în 1930. Ramura Davidienilor a devenit cunoscută pretutindeni pentru Asediul de la Waco, Texas, din 1993, de pe proprietatea lor (cunoscută sub numele de Centrul de pe Muntele Carmel).
Asediul, care a avut loc între 28 februarie – 19 aprilie 1993, a avut ca punct de pornire faptul că grupul era suspectat de încălcări ale legii privind deţinerea armelor. Biroul Federal pentru Alcool, Tutun şi Arme de Foc (Bureau of Alcohol, Tobacco and Firearms, ATF) a obţinut un mandat de percheziţie şi arestare, însă membrii sectei s-au opus, incidentul degenerând într-o confruntare armată care s-a soldat cu moartea a 4 agenţi şi 6 membri ai sectei. Ulterior, a fost iniţiat un asediu de către Biroul Federal de Investigaţii (Federal Bureau of Investigation, FBI), care a durat 51 zile şi s-a soldat cu moartea liderului sectei, David Koresh şi a altor 82 membri.
