Pagini de istorie EP nr. 74

ISTORIA BISERICEASCĂ UNIVERSALĂ

şi

STATISTICA BISERICEASCĂ

de

Eusebiu Popovici

Profesor la Facultatea de Teologie din Cernăuţi

 

Capitolul II

Constituţia Bisericii sau organizarea ei ierarhică

A. Răsăritul

§. 143. Cum a fost organizat clerul din casa episcopului. Subalternii lui, în special clerul de la Biserica episcopală sau clerul catedralei, după uzul de vorbire actual, ce-i adoptat din Apus. Împărţirea acestui cler în două categorii, ce, după acelaşi uz de vorbire, se numesc: una din ele cler consistorial, iar a doua cler al catedralei în sens strâns

În acest period (IV) consiliul episcopului, sau clerul bisericii episcopale, adică clerul catedralei în sens larg, cum este numit el acum, după uzul de vorbire din Apus, a primit o nouă dezvoltare. În această privinţă Biserica din Constantinopol a servit de model pentru tot restul Răsăritului. Ce vedeau la Constantinopol imitau şi celelalte Biserici ale patriarhiilor, mitropoliilor şi episcopiilor, cât le permiteau mijloacele şi era necesar. Iar în Constantinopol, ca model pentru instituirea oficialilor din Biserica patriarhiei şi de la casa patriarhului, servea curtea imperială.

Casa patriarhului, în care se păzea regula monastică, avea în fruntea singhelilor (syncelli) un protosinghel care era în casa patriarhală ca superiorul în o mânăstire. Dar postul de protosinghel era aşa de considerat, că chiar mitropoliţii ambiţionau la titlul de protosinghel al patriarhului.

Iară consiliul oficial al patriarhului şi clerul Bisericii patriarhale se compunea din aşa numiţii oficiali, de la cuvântul latin ,,officium” adică demnitate, adoptat în limba greacă a bizantinilor. Oficialii se mai numeau şi demnitari sau funcţionari în administraţia bisericii patriarhale. Posturile lor se numeau oficii, demnităţi sau oficii administrative în biserică. Aceşti demnitari ai marii biserici, dintre care unii pe lângă oficiul respectiv erau distinşi cu titlul de ,,Marele”, formau 45 de trepte, împărţite în 9 grupe de câte 5 trepte, sau în 9 pentade (cincimi)[1]. Primele trei pentade, aşadar primele 15 trepte de demnitari, compuneau ceata dreaptă, iară celelalte 6 pentade sau restul de 30 trepte, ceata stângă, după ordinea în care ei stăteau unii de-a dreapta şi alţii de-a stânga patriarhului, când se adunau în jurul lui.

În ceata de-a dreapta, erau de preferinţă demnitarii cei mai apropiaţi de patriarh, în exerciţiul atribuţiunilor sale administrative, aşadar cei care se numeau consistoriu, după uzul de vorbire din Apus, iar împreună cu ei şi câţiva demnitari, care aveau a fi totdeauna pe lângă patriarh, spre a-l ajuta în împlinirea oficiului său. În ceata de-a stânga era clerul slujitor al Bisericii patriarhale, clerul care oficia în Biserica patriarhală şi celălalt personal de cancelarie şi din casa patriarhală. Demnitarii cetei de-a stânga erau, după treapta lor din hirotonie, mai cu seamă preoţi, diaconi sau clerici inferiori, cum reclama serviciul lor, pe când cei din ceata de-a dreapta, erau după treapta lor din hirotonie mai cu seamă diaconi, dar cu toate acestea ei erau mai superiori în rang decât preoţii din ceata de-a stânga; această anomalie s-a introdus treptat şi canoanele au dezaprobat-o.

Se înţelege de sine, că demnitarii din pentada întâi aveau rang mai înalt decât toţi ceilalţi, de aceea se şi numeau dregătorii cei mai mari, demnitarii superiori, somităţile (exocatacoeli). Nu este cert ce însemnează propriu zis acest din urmă titlu; poate să aibă aceeaşi însemnare cu titlul ,,excellentes” sau ,,eminentes” al demnitarilor curţii foştilor împăraţi latini, după care s-au format şi la Apus titulaturile: ,,excelenţă”, ,,eminenţă”.

Aceşti demnitari înalţi ai Bisericii din Constantinopol aveau cam aceeaşi calitate, ca şi cardinalii Bisericii de la Roma şi stăteau în rang mai sus chiar decât arhiepiscopii patriarhiei, deşi erau numai diaconi, lucru despre care arhiepiscopii şi episcopii s-au plâns mult timp însă zadarnic. Ca semn al demnităţii lor înalţii demnitari patriarhali purtau o cruce cusută pe culion şi pe veşminte, ceea ce atunci se acorda de asemenea numai episcopilor şi celor de o treaptă cu ei, de aceea se numeau stavrofori. Dar ei aveau şi insignii proprii, după deosebitele lor demnităţi.

Oficiile cele mai importante ale ,,Bisericii Mari”, cum se numea Biserica Patriarhiei de Constantinopol, erau acestea:

 

a. Ceata de-a dreapta

Pentada I[2]

1. Iconomul, marele iconom. El administra averea bisericească şi ocârmuia patriarhia, în caz de vacanţă; el era primul consilier al patriarhului.

2. Sachelarul. El inspecta mânăstirile de monahi, ce se mai numeau sakella (sacella, diminutiv din sacra), aşadar, casele sfinte, cum erau considerate mânăstirile.

3. Schevofilaxul. El păstra odoarele sau sfintele vase şi obiectele preţioase ale bisericii patriarhale şi le da spre întrebuinţare.

4. Hartofilaxul. El avea în păstrare actele oficiale, era directorul şi arhivarul cancelariei patriarhale; el trebuia să cunoască în fond dreptul canonic, aşa că propriu vorbind, el era mentorul consiliului patriarhal, deşi sta în rangul al patrulea.

5. Saceliul. El priveghea mânăstirile de maici, ce se numeau sakellion adică sfinte case mai mici, mai puţin considerabile, cum se mai numeau ele; cu timpul însă saceliul deveni şi inspector al caselor de corecţiune şi chiar al închisorilor publice, când biserica avea priveghere asupra lor.

În pentada întâi fu primit încă mai târziu un al şaselea demnitar, la început în pentada III, contrar etimologiei cuvântului pentadă (cincime). Acest demnitar este primul advocat sau jurisconsult al bisericii; el era şi primul judecător în afaceri disciplinare ale bisericii.

 

Pentada II

1. Protonariul sau primul secretar şi notar.

2. Referendariul. El era delegatul şi însărcinatul de afaceri al patriarhului la curtea imperială, cum era mai demult apocrisiarul.

3. Logofătul era contabilul patriarhului şi păstra sigiliul cel mare al patriarhiei.

4. Castrinsiul (Castrensis, derivat din castra, lagăr, curte). El era mare maestru al curţii patriarhale şi conserva veşmintele liturgice ale patriarhului şi insigniile patriarhiei.

5. Ipomnimatograful; el scria evenimentele memorabile şi era ţiitor de acte şi secretar al patriarhului.

 

Pentada III

1. Protecdicul era primul advocat şi judecător disciplinar; pentru importanţa oficiului său el trecu mai târziu în pentada I.

2. Ieromnimul. El aducea aminte de actele ritualului şi era consilier al patriarhului pentru ritual.

3. Păzitorul epigonatelor. El conserva şi prezenta epigonatele, adică ornatele de pe genunchi. Acestea în timpul primitiv vor fi fost numai obiecte episcopale, ce simbolizau spălarea picioarelor, iar mai târziu, şi semne de distincţiune ale episcopului, care le conferea şi preoţilor ca semne de distincţie; poate în ambele aceste calităţi ele vor fi fost obiecte date în paza oficială a numitului demnitar bisericesc.

4. Ipomnimul; el aducea aminte afacerile oficiale, ţinea protocolul prezentărilor şi compunea ordinea zilei pentru şedinţele consiliului patriarhal.

5. Învăţătorul şi ritorul bisericii. El era teologul şi predicatorul bisericii patriarhale; se număra în ceata de-a dreapta, iar nu în cea de-a stânga, fiindcă el avea nu numai oficiul de a predica în biserica patriarhiei, ci şi cel de consilier al patriarhului în chestii teologice; în orice caz predicatorul trebuia să fie pe lângă patriarh, fiindcă acesta pe unde se ducea îşi îndeplinea printr-însul misiunea sa de învăţător şi predicator ca episcop şi arhiereu.

În unele cataloage figurează în ceata de-a dreapta şi protodiaconul sau arhidiaconul; acesta mai înainte ca şi acum era însărcinat de preferinţă cu acte de jurisdicţiune, pe când în alte cataloage, fiind dat aparatul aşa de complex al jurisdicţiunii, arhidiaconul, ca demnitar în prima linie liturgic, figura în ceata de-a stânga.

Demnitarii superiori şi jurisconsulţi din ceata de-a dreapta precum iconomul, hartofilaxul, protecdicul şi protonotarul purtau din când în când şi un titlu, ce de altfel îl aveau mai adesea demnitarii curţii imperiale, aşa titlul de ,,nomofilax”, adică literar: gardian al legii, iară figurat: advocat al curţii, advocat onorific al statului sau al Bisericii.

 

b. Ceata de-a stânga

Pentada IV-IX

Din aceste pentade sunt importante mai ales:

1. Protopresviterul sau protopopul. El era primul preot al bisericii patriarhale şi ţinea în ea locul patriarhului.

2. Devtereul sau devtereos între preoţi. El era preotul al doilea al bisericii patriarhale şi ţinea locul preotului întâi.

3. Exarhul, delegat sau comisar. El avea atribuţiunea de a merge în inspecţie din ordinul patriarhului şi în numele său, a face constatări la faţa locului sau a aduce la îndeplinire ordine.

4. Protodiaconul, numit şi arhidiacon, adică diaconul întâi sau cel mai superior în rang, apoi devterodiaconul, diaconul al doilea, ambii aveau rangul întâi şi al doilea între diaconii deservenţi ai bisericii patriarhale. Dar mai cu seamă protodiaconul sau arhidiaconul acaparase în timpul primitiv cele mai multe oficii din ceata de-a dreapta şi se bucura şi de drepturi mult mai mari; de aceea fu clasificat uneori în ceata de-a dreapta.

5. Arhondele bisericii; el era funcţionar în administraţia bisericii, curatorul bisericilor; avea atribuţiunea de a aproviziona bisericile din parohii şi mânăstiri cu toate cele necesare cultului şi a îngriji ca ele să fie târnosite, să aibă sfânt mir, antimis şi toate vasele şi obiectele liturgice.

6. Periodevtul. El era preot ambulant şi vizita bisericile parohiilor şi ale mânăstirilor.

7. Catihetul; el era învăţător de religiune al junimii şi al tuturor celor care nu aveau instrucţiune suficientă în religiune.

8. Eclesiarhul cel mare. El era îngrijitorul bisericii, adică ţinea în bună stare biserica catedrală şi avea ca subalterni pe paraeclisiarhi, sau paraclisieri, servitori inferiori, care la început erau auxiliarii eclesiarhului, iar mai târziu s-au numit aşa toţi servitorii inferiori ai bisericii.

În ceata de-a stânga mai erau clasificaţi:

9. Cântăreţii şi citeţii de rang superior şi inferior, precum şi cei ce făceau rânduială în biserică, purtătorii de prapore şi de făclii şi alţi ecleziastici aflători în serviciul bisericii mari.

10. Amploiaţii cancelariei şi funcţionarii de pe la diverse instituţiuni, mai cu seamă de la institutele de corecţiune şi de binefacere, ce existau la curtea patriarhului.

În vechime făceau parte din clerul bisericii episcopale, sau al bisericii catedrale, ca auxiliari ai episcopului şi horepiscopii; în locul lor încă după jumătatea secolului IV începură a fi întrebuinţaţi periodevţii. În acest period (IV) ca succesori comuni ai horepiscopilor aflăm pretutindenea pe protopresviterii sau protoereii rurali, care se numesc acum protoerei de judeţ. Între clericii bisericii catedrale se clasifică astăzi şi clericii, care sunt întrebuinţaţi în diferite afaceri şi în diferite locuri ca împuterniciţi, reprezentanţi, vicari ai patriarhului, respectiv ai episcopului. Pentru toţi aceştia intră în uz titlul de dichei, derivat din justiţie, adică apărător reprezentant în afaceri juridice.

 

[1] N.tr.: Îndreptarea Legii sau Pravila Târgovişteană dă numai 7 pentade. Glav. 394. Ediţia nouă pag. 432.

[2] N.tr.: De aici vine şi cuvântul ,,protipendadă”, ,,boier din protipendadă”, adică boier de rangul întâi, ce-l întâlnim în arhondologia românească veche.