Noutati editoriale nr. 12

Scrierile Cuviosului Paisie Aghioritul

Numărându-se printre monahii atoniţi contemporani, părintele Paisie (1924-1994) a vieţuit la Mânăstirea Stomiu şi la Sinai. Prin numeroasele sale cărţi, dintre care o parte au fost publicate în limba română, el se face, alături de părinţii Gheorghe şi Porfirie, exponentul unui curent atonit actual.

Lucrările părintelui cuprind învăţătura şi sfaturile duhovniceşti date maicilor din Sihăstria Sfântul Evanghelist Ioan Teologul din Suroti, Grecia, vreme de 28 de ani, oral sau prin scrisori. Ele au adunat această ,,moştenire” duhovnicească, egumena sihăstriei mărturisind, în prefaţa uneia dintre cărţi, intenţia cu care i-au publicat cuvintele: ,,având în vedere anii grei pe care îi străbatem, am hotărât să dăm publicităţii tot acest material într-un şir de tomuri începând cu temele de interes mai larg”. Traducerea lucrărilor în limba română a fost realizată de ieroschimonahul Ştefan, egumenul Schitului românesc atonit Lacu.

Citind prezentările extrem de favorabile făcute monahului şi scrierilor sale de maica stareţă a sihăstriei, respectiv de traducătorul român al textelor, orice credincios ar simţi dorinţa nestăvilită de a se îmbogăţi duhovniceşte din cuvintele sale, ,,perle şi mărgăritare duhovniceşti”. Părintelui Paisie îi este schiţată o imagine de om sfânt, de mare făcător de minuni şi nevoitor, fiind chiar asemănat cu Sfântul Vasilie cel Mare, despre cărţile sale spunându-se că ,,în această încercare titanică, bătrânul aghiorit ne aduce, spre folosul nostru, numeroase pilde din vechime, ne dezvăluie taine mari ale mult ostenitoarei sale vieţi, netemându-se întru nimic de vrăjmaşii săi văzuţi şi nevăzuţi şi, asumându-şi cu neasemănată mărime de suflet riscuri dintre cele mai mari, abordează cele mai acute probleme şi subiecte ale contemporaneităţii şi ale viitorului”.

Din nefericire, după lectura scrierilor sale, credem că sentimentul care se naşte, comparând imaginea schiţată cu originalul, nu este atât o mare dezamăgire, cât mai degrabă spaima în faţa învăţăturii sale, ce reprezintă un puternic atac la adresa Ortodoxiei, la acest sfârşit de mileniu. Argumentele care pledează şi îndreptăţesc aceste afirmaţii atât de grave la adresa învăţăturii monahului atonit sunt tocmai cuvintele şi ideile propovăduite de el.

Cărţile ,,Cu durere şi dragoste pentru omul contemporan” şi ,,Trezire duhovnicească” ce constituie primele două volume ale seriei ,,Cuvinte ale Cuviosului Paisie Aghioritul”, cuprind ,,subiecte fierbinţi, care se referă la realitatea contemporană” duhovnicească. Primul lucru care şochează în aceste cărţi este amestecarea adevărului cu minciuna într-o ţesătură ce pare incoerentă doar la prima vedere. Astfel, pe de-o parte, afirmă că ,,în lume a intrat neliniştea cea bună” şi că ,,Biserica s-a întărit”, iar pe de altă parte că ,,vom trece prin furtuni după furtuni; peste tot este o fierbere generală”, căci ,,lumea merge urât astăzi, iar oamenii au încetat să trăiască duhovniceşte”.

,,Războiul nevăzut” al creştinului cu vrăjmaşul este prezentat într-un mod cu totul ,,original”, monahul ajungând să îl batjocorească necreştineşte pe acesta. Uimitor pentru un creştin, el scrie: ,,satana pare puternic, dar este cu desăvârşire slab … diavolii continuau cu recreerea … diavolul nu este deştept, este foarte prost. Trebuie să fie cineva foarte întunecat de mândrie, ca să nu-l priceapă … Bătrânul l-a apucat de diavol şi l-a trântit de perete. Şi diavolul puternic dar şi el tare”, pentru ca, în volumul II să afirme că ,,diavolul este artist” ! Alături de lipsa fricii de diavol, din cărţile sale transpiră o lipsă de frică faţă de Dumnezeu şi, mai mult, luarea numelui lui Dumnezeu în deşert: ,,Hristos ia şurubelniţa, o răsucire mică, o mişcare înapoi; e în regulă, toate se reglează … Dumnezeu va lua mătura … Dumnezeu îl va îmbrânci în rai”.

,,Florile din grădina Maicii Domnului” reprezintă un adevărat pateric atonit contemporan, în care este propovăduită ca virtute de bază simplitatea, pe care o opune discernământului şi ,,cunoştinţelor”. Sunt lăudate exemple precum ,,un bătrânel cu atâta simplitate încât credea că Înălţarea – ce o serbează mânăstirea – este o mare sfântă ca Sfânta Varvara”, cuvântul ,,simplu” sau ,,simplitate” fiind folosit ca un refren în paginile cărţii.

În aceste vremuri de apostazie generalizată, metodele folosite pentru îndepărtarea mireanului sau a ierarhului de Biserică şi Hristos au fost, în primul rând, invazia sectelor şi mişcarea ecumenistă. Pentru a-l determina pe monah să se îndrepte în aceeaşi direcţie a fost nevoie de o analiză pertinentă a omului şi a problemelor sale sufleteşti, care să îl atragă pe acesta în capcana unei viziuni complet neduhovniceşti, a unor idei şi concepte străine de duhul învăţăturii creştine. Mai mult, autoritatea celor care propovăduiesc această viziune trebuie să fie incontestabilă, iar părinţii atoniţi par a fi exponenţii ideali.

Astfel, pe nisipurile mişcătoare ale unei nesiguranţe duhovniceşti din ce în ce mai mari, învăţătura părinţilor din Sfântul Munte este foarte apreciată. Vulnerabilitatea monahului contemporan cauzată, în primul rând, de agresivitatea unei lumi tot mai cufundată în păcat, de temerile acestuia în faţa împlinirii proorociilor sfinţilor, împreună cu aviditatea de a ocoli anumite obstacole duhovniceşti sunt atuuri speculate la maxim de această învăţătură pseudo-creştină.

Părintele Paisie deschide uşa către o cale simplă de înduhovnicire şi de accedere la nivele duhovniceşti, pentru care, mărturisesc sfinţii, sunt necesare multă râvnă şi statornicie în săvârşirea faptei bune. Sfaturile monahului reuşesc să liniştească conştiinţele frământate, înlăturând tensiunea luptei continue şi a veghei permanente cu ajutorul ,,dictoanelor” ce bântuie astăzi, ,,urmează-ţi inima” şi ,,nu te tulbura”. Deşi propovăduieşte pocăinţa, el anulează antagonismele inimii oricărui creştin cu privire la căderea lui Adam şi starea sa proprie prin mărturisirea inocentă a intenţiilor sale bune: ,,Niciodată nu spun lucruri nefolositoare” sau ,,Mă golesc, mă golesc şi ce va fi ? Căci ca să vă ajut, sunt nevoit să spun şi lucruri despre mine. Fac cea mai mare risipă: risipă duhovnicească; oare cel puţin prinde teren ?”

Învăţătura sa transmite un pseudo-creştinism ce se opune învăţăturii Bisericii şi sfinţilor contemporani, precum Ignatie Brianceaninov, Siluan Atonitul sau Ioan Iacov Hozevitul, ideile şi duhul său regăsindu-se mai degrabă în scrierile părintelui Ilie Cleopa.

Oare ce părere ar trebui să ne facem despre maicile sihăstriei care au primit învăţăturile părintelui Paisie vreme de 28 de ani sau despre părinţii de la Schitul Lacu care promovează acest pseudo-creştinism ? Ce ar trebui să credem despre viaţa duhovnicească actuală din Sfântul Munte având în vedere învăţătura propovăduită de monahii atoniţi ? Amploarea ,,fenomenului Paisie” şi apostazia contemporană, care a permis acceptarea rapidă a învăţăturii sale, pot fi observate şi din faptul că lucrările sale au fost traduse până acum deja în 10 limbi – engleză, franceză, flamandă, rusă, poloneză, arabă, sârbă, albaneză, română şi bulgară – în numai 6 ani de la moartea sa, ,,fiind astăzi citite cu un interes crescând pe zi ce trece de milioane de creştini ortodocşi şi de alte confesiuni”, după cum afirmă traducătorul.

Oare simplitatea ce se opune discernământului, necunoaşterea Scripturii şi a învăţăturii sfinţilor sau negarea Apocalipsei aşa cum a fost ea scrisă de Sfântul Evanghelist Ioan de Dumnezeu Cuvântătorul şi întărită de revelaţiile sfinţilor de-a lungul timpului şi, în general, ne pot mântui?

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 14-15/mai-iunie 2000