Pagini de istorie EP nr. 51

ISTORIA BISERICEASCĂ UNIVERSALĂ

şi

STATISTICA BISERICEASCĂ

de

Eusebiu Popovici

Capitolul II

Protestantismul de la 1517-1789

§. 173. Controversele interne dintre protestanţi

Reformaţia nu s-a dezvoltat uniform în interiorul ei. Protestantismul s-a dezbinat chiar de la început în două forme principale: luteranism şi calvinism, iară calvinismul din Britannia în alte două forme: anglicanism şi presbiterianism sau puritanism. Mai mult încă chiar în interiorul lor fiecare din aceste Biserici, pe lângă care se înfiinţară alte Biserici secundare sau secte, nu s-au dezvoltat fără diferende şi lupte, ce avură de rezultat nouă dezbinări religioase sau formaţiuni de secte în Biserica calvină, nu însă şi în cea luterană. Reformatorii stabilise ca principiu formal al credinţei că Sfânta Scriptură este unicul izvor al credinţei. Dar când au ajuns a deduce din acest principiu învăţătura credinţei lor, reformatorii nu voiră să recunoască altă deducţiune corectă, decât cea trasă de ei.

Aşa Luther fu în stare a se irita foarte tare când se deducea din Sfânta Scriptură credinţa în un mod diferit de cel în care o deducea el, iară Calvin fu în stare a pedepsi atare deducţie chiar cu moarte. Reformatorii găsiră necesar a aşterne deducţiile ce trăgeau ei din Sfânta Scriptură ca mărturisiri de credinţă în cărţi cu autoritate religioasă de obşte şi când reformatorii înşişi nu făceau aceasta, o făceau şcolarii lor. Astfel atât luteranii cât şi calvinii dobândiră cărţi de mărturisirea credinţei sau cărţi simbolice, ce ajunseră să aibă la ei autoritate egală cu a Tradiţiei Bisericii Romano-Catolice şi a celei Ortodoxe de Răsărit.

Însă nu toţi partizanii reformatorilor voiră a recunoaşte autoritatea lor şi a cărţilor simbolice; unii dintre dânşii pretindeau să aibă şi ei acest drept, pe când alţii respectară constant acea autoritate. De aici urmă dezbinarea protestanţilor în ortodocşi sau credincioşi cărţilor simbolice şi în heterodocşi sau liberali. Protestanţii ortodocşi ţineau ferm la cărţile simbolice, iară cei heterodocşi sau liberali aveau de normă numai Sfânta Scriptură; mai mult încă, aceşti din urmă şi anume protestanţii heterodocşi din Germania după jumătatea secolului XVIII s-au dezbinat şi în ce priveşte autoritatea Sfintei Scripturi; aşa unii, numiţi supranaturalişti, ţineau ferm la Sfânta Scriptură, ca la o descoperire de la Dumnezeu mai presus de fire, ce are a fi explicată prin credinţă; iară alţii, numiţi raţionalişti, primeau Sfânta Scriptură numai ca operă de inspiraţie firească, nu de inspiraţie de la Dumnezeu, mai presus de fire; în consecinţă ei o luau de normă numai întrucât era de acord cu rezultatele raţiunii.

Protestanţii ortodocşi şi cei heterodocşi având mult timp controverse între dânşii au manifestat adeseori mare intoleranţă; partida învinsă era pedepsită cu destituiri, expulzări din ţară şi temniţă, ba chiar cu moarte. În sfârşit când heterodocşii sau liberalii se dezbinară în supranaturalişti şi raţionalişti, lupta între aceste două partide n-a mai fost aşa de aprigă, ca cea dintre ele şi protestanţii ortodocşi.