Scriptura nr. 42
Povestire dureroasă pentru toată multa mulţime a patimilor Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care patimi sunt prin înger de Dumnezeu arătate celui dintre sfinţi părintelui nostru Dimitrie, mitropolitul Rostovului, în care arată şi pentru plângerea Născătoarei de Dumnezeu
PARTEA I
Sfântul Prooroc Ieremia, mai înainte de naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, cu 620 ani înainte apucând a spus pentru vânzarea Mântuitorului, zicând: Şi a luat treizeci de arginţi preţul celui preţuit, carele s-a preţuit de fiii lui Israil, şi i-a dat pre ei pre ţarina olarului, precum mi-a spus mie Domnul (Matei 27, 9-10), şi nu numai pentru vânzare, ci şi pentru toată petrecerea Mântuitorului pre pământ, şi pentru toate minunile ce a făcut, şi patimile ce a răbdat, pre toate cu amănuntul le-a spus mai înainte însuflaţii de Dumnezeu prooroci.
Aţi auzit dreptslăvitorilor creştini ? În Sâmbăta trecută pentru Lazăr cel mort de 4 zile şi înviat prin singură strigarea Mântuitorului: Lazăre, vino afară (Ioan 11, 43). Pentru care preaslăvită minune mulţime de noroade jidoveşti au crezut întru dânsul. Aţi auzit şi pentru intrarea cea minunată în Ierusalim, ce cinste şi cântare i-a dat noroadele şi mai vârtos pruncii jidoveşti, îndemnaţi fiind de Duhul cel Sfânt, din care pricină s-a cutremurat toată cetatea, zicând: Cine este acesta ? (Matei 21, 10) Unele ca acestea văzând (zice dumnezeiescul Matei), arhiereii şi cărturarii s-au mâniat, cu toate că ei şi mai înainte erau mânioşi şi crăpau de zavistie, de când i-au izgonit cu biciul de ştreang din biserică, şi mesele le-au răsturnat şi le-au împrăştiat banii lor, zicând: Casa mea, casă de rugăciune se va chema; iar voi o aţi făcut pre dânsa peşteră, tâlharilor (Matei 21, 13), asemenea şi de minunile cele multe şi preste fire ce s-a făcut de Domnul nostru IIsus Hristos, care ei singuri le auzise şi le văzuse, nedumerindu-se, zicea: ,,Vedeţi că nimica nu folosim, iată lumea toată merge după dânsul şi vor veni alte neamuri şi vor strica Biserica şi cetatea noastră şi locul acesta sfânt ni-l vor lua şi noi vom rămâne robi şi de batjocură tuturor”.
Unele ca acestea cugetând ei şi zicând, şi mai vârtos văzând că nici într-un chip nu pot ei a-şi împlini voile lor, fiindcă Mântuitorul înaintea tuturor îi înfrunta şi îi certa foarte pre arhierei şi pre cărturari, ca pre cei ce se abătuse de la legea mozaicească.
Deci din unele ca acestea şi din cele mai sus zise minuni, umplându-se de răutate înveninată şi nevindecată în inimile lor, şi mai vârtos că chiar acum venise vremea ca răscumpărătorul nostru Domnul să se dea în mâinile oamenilor păcătoşi să-L răstignească, au început a se sfătui şi a căuta vreme cu prilej ca numaidecât să-L omoare pre El, pentru ca să nu tragă la dânsul toate noroadele, şi pentru ca să nu-i mai certe pre ei pentru faptele lor cele rele.
O ! neam jidovesc blestemat şi îndărătnic, cum vă sfătuiti cele deşarte ! Unde trebuia ca voi să vă veseliţi şi să vă bucuraţi că s-a născut din neamul vostru un făcător de bine, şi doctor ca acesta făcător de minuni, care în neamul omenesc nu s-a aflat niciodată ca să facă cineva aşa preaslăvite minuni ca acestea, adică: surzii să auză, muţii să grăiască, leproşii să se curăţească, boalele cele nevindecate şi de mulţi ani să se vindece, dracii din oameni să se izgonească şi morţii de pre paturi şi de pre năsălii şi chiar din mormânt, ba încă de 4 zile mort şi împuţit, ca din somn să se scoale, numai prin singur glasul lui, cu adevărat neam neînţelegător şi fii piericiunii sunteţi voi, jidovilor.
Aţi auzit, iubiţilor fraţi, pentru ce s-au întărâtat neamurile şi noroadele evreieşti au cugetat cele deşarte (potrivit Psalmi 2, 1) ? Şi pentru ce au stătut de faţă împăraţi, arhierei, cărturari şi boieri ? Aţi auzit pentru ce s-au sculat asupra Domnului şi asupra unsului Lui ? Să rupem dar, iubiţilor fraţi, legăturile lor şi să lepădăm de la noi jugul lor, pentru că cel ce locuieşte în ceruri va râde de dânşii, şi întru mânia sa îi va tulbura pre ei. Aşadar, ticăloşii jidovi, adunându-se de multe ori la sfatul lor, acestea zicea: ,,De nu-l vom ucide noi pre acest Iisus, fiul Mariei, să ştiţi cu bună seamă că va pieri legea noastră şi acest loc sfânt, şi vom rămâne să fim defăimaţi de toate neamurile”.
Deci s-au unit cu bătrânii şi cu cărturarii şi cu arhiereii cei mai mari, care erau îndreptători ai anului aceluia, şi au zis: ,,Mai bine este să moară unul, decât să piară tot norodul”. Iar aceasta nu de la sine o au zis, ci arhiereu fiind al anului a proorocit, că vrea Hristos să moară pentru norod, şi a zis: ,,Să-l ucidem, dar nu în Biserică, nici între norod, căci vedem că sunt mulţi din cei ce cred într-însul”. Deci s-au învoit între sineşi ca să dea arginţi mulţi ca să înşele pre vreunii din prietenii sau ucenicii Lui, ca să-L cerce unde s-ar afla El noaptea, într-un loc deosebit, şi prinzându-L să-L dea lui Pilat, prin mărturie mincinoasă, ca să-L răstignească pre cruce, ca văzând noroadele cele ce crezuse într-însul că a murit cu o moarte de ocară ca aceea, se vor lepăda de Dânsul şi de învăţătura Lui.
Şi cu acest ticălos scop gândea ei ca să stingă cu totul pomenirea Mântuitorului şi a învăţăturii Lui, şi a preaslăvitelor minuni, pentru care şi poruncea norodului ca să nu se spună minunile cele mari nimănui, nevoindu-se ei în tot chipul ca să plece pre noroade a crede cum că el este înşelător şi nu păzeşte Sâmbăta, şi că voieşte să strice biserica lui Solomon ce o a zidit în 47 ani, şi cum că numai cu Velzevul scoate dracii. Şi altele multe ca de acest fel de minciuni zicea cei mai mari din cărturari către norodul cel prost, acestea văzând şi prea ticălosul diavol Satana, şi socotindu-l şi el a fi om numai gol, iar nu şi Dumnezeu, şi s-a bucurat foarte cu toate slugile lui şi a zis: ,,Acum este vremea ca să-mi izbândesc asupra Nazarineanului pentru toate nedreptăţile ce mi-au făcut mie, deci mă voiu duce degrabă pre la prietenii şi apostolii lui, ca doar aş găsi pre vreunul ca să mă asculte şi să fie robit cu iubirea banilor, şi aşa prin vreunul din apostolii lui lesne l-aş da pre el în mâinile jidovilor”.
Şi venind Satana în ceata apostolilor şi văzându-i pre dânşii cu postul şi cu rugăciunea întrarmaţi şi de lumea aceasta cu totul negrijindu-se, ci numai Stăpânului Iisus Hristos slujind, nu s-a putut atinge de unul ca acela, iar mai pre urmă venind la Iuda Iscarioteanul, nu multă osteneală a pus şi îndată l-a aflat pre el gata la toate, fiindu-i inima rănită după averi. Deci Iuda, miercuri de dimineaţă, fără să ştie cineva din apostoli, s-a dus în Ierusalim, pentru că Mântuitorul se afla în Vitania, după cum spune Evanghelistul Matei, că după întâmpinarea ce l-a întâmpinat noroadele cu stâlpări şi după lauda cea din gura pruncilor, lăsându-i pre ei, au ieşit afară din cetate, la Vitania, şi s-au sălăşluit acolo (Matei 21, 17).
Aşadar, precum s-a zis, mergând Iuda în Ierusalim, a înţeles el că bătrânii şi arhiereii atunci erau adunaţi iar la sfat asupra Învăţătorului său. Şi luând Iuda întru sine obrăznicie, a început a se învăţa pre sine: ,,Să dau, zice, pre acesta şi voiu câştiga bani”. Şi a mers degrabă unde era adunat sfatul jidovilor şi bătu în uşă, iar ei au poruncit să-i deschiză, că-l văzuse prin ferestre venind şi-l cunoscu că este Iuda ucenicul lui Hristos. Iar el intrând la dânşii, unul dintre cei mari i-au zis: ,,Ce trebuinţă ai la noi, prietene Iudo ?” Iar el a răspuns fără nici o sfială către dânşii: ,,Eu am auzit că vă sfătuiţi pentru Nazarineanul ca să-l prindeţi în mâinile voastre, şi nu puteţi din pricină că el umblă pre furiş din loc în loc, de este aşa precum eu am auzit şi am înţeles. Apoi ce îmi veţi da mie şi eu îl voiu da pre el vouă, pentru că el nici la un om nu s-a încredinţat, fără numai nouă ucenicilor lui ? Ba încă pre mine mă are cel mai de aproape, că şi punga sa mi-a încredinţat-o mie şi oriunde merge şi unde doarme numai noi ştim. Şi de veţi voi să facem tocmeală, căci eu iscodindu-l pre dânsul cu amăruntul, negreşit îl voiu da pre el în mâinile voastre”.
Unele ca acestea auzind jidovii din ticăloasa gură a ucenicului, foarte s-au bucurat şi îndată i-a dat lui loc ca să şadă între dânşii, ci el puţin şezând, a început el a da pricină să se săvârşească tocmeala mai în grabă, grăbindu-se una ca să se întoarcă mai în grabă, să nu fie întrebat de ceilalţi apostoli unde a fost, iar alta se grăbea, căci acum satana prinsese inima lui. Deci, jidovii văzând şi cunoscând că el osârdia ce arată nu se va scumpi la preţ, a zis unii cam în şagă: ,,Îţi vom da 30 arginţi dacă îl vei da pre el în mâinile noastre”, măcar că ei cugetau că şi până la o tocitoare (un fel de măsură) de bani să-i dea, numai să-l vază precum voiau ei, căci pentru mulţimea norodului nu cugeta ziua să-l prinză, şi noaptea nu ştia unde petrece, şi mai ales că ei se hotărâse ca să nu scape neomorât de la Paştele acela ori în ce chip ar fi.
Deci Iuda socotindu-se puţin întru sine, şi temându-se ca nu cumva socotindu-se ei, să mai scază din preţul cel hotărât întâi, a zis lor: ,,Eu de la voi nu poftesc mai mult, daţi-mi 30 arginţi numai, şi să nu cumva să mă amăgiţi, că eu la aceasta foarte mă voiu sili”. Atunci ei au început toţi a-l încredinţa şi a-i zice: ,,Fă tu cum ai făgăduit nouă, şi noi îţi vom da încă mai mult, şi totdeauna îţi vom fi cu dragoste şi prieteni, şi la orice nevoie a ta să vii la noi şi te vom ajuta”.
Într-acest chip săvârşind ei tocmeala, le-a spus Iuda pentru toate degrabă, cum că are a face Paştele în casa lui Zevedei; iar ei începură a-l ruga cu dinadinsul pentru ca înainte de Paşti să-l dea lor. El îndată a făgăduit că va face după cererea lor, şi le-a zis: ,,Voi să fiţi pregătiţi, să alegeţi ostaşi viteji, care noaptea cu îndrăzneală şi fără nici o temere să-l prinză, iar eu când voiu socoti vreme cu prilej bun, degrabă voiu alerga la voi şi vă voiu da de ştire, şi banii atuncea îmi veţi da când voiu vesti vouă, când şi ostaşii venind, îl voiu da în mâinile lor”.
Şi aşa săvârşind tocmeala şi mâinile dându-şi între dânşii pre preţul hotărât de 30 arginţi şi alte făgăduinţe ce-i mai dase, închizând casa unde s-a făcut stat, s-au împrăştiat toţi jidovii la casele lor. Iar Iuda grabnic s-a întors la Învăţătorul său, socotind că Domnul nu ştie nimic de cele ce s-au săvârşit de dânsul, însă Domnul deşi ştia toate, nu i-a zis nimic, nici l-a făcut arătat către ceilalţi apostoli, vrând să fie pace între dânşii până ce se va săvârşi cina cea de taină.
Deci Domnul aflându-Se tot în casa lui Simon, tatăl lui Lazăr şi al surorilor lui Marta şi Maria, şi sosind vremea ca să facă cel mai de pre urmă pas spre sfintele şi mântuitoarele patimi pentru noi, nu voia a Se depărta de la preacurata şi iubita Sa maică, ci pre cât putea o mângâia şi spunea acoperit pentru sfintele Sale patimi, ca cu cuvinte ca acestea: ,,Acum zice, fiul omenesc va fi vândut în mâinile oamenilor păcătoşi, şi-l vor batjocori, şi-l vor bate, şi-l vor scuipa, şi-l vor omorî, dar însă a treia zi va învia. Atuncea preacurata fecioară din cuvintele preadulcelui Său fiu au cunoscut că a venit vremea sfintelor Lui patimi, ştiind-o aceasta mai dinainte din scripturile sfinţilor prooroci care adesea le citea, că se cade lui Hristos a pătimi şi a Se da pre Sine pentru mântuirea multora şi a veni la slava Sa.
Deci preacurata precum s-a zis cunoscând, şi mai vârtos văzând pre fiul Său foarte mâhnit, L-au întrebat zicând: ,,Fiul meu preadulce şi Dumnezeul meu, spune-mi mă rog pentru ce Te văz eu aşa de mâhnit, că niciodată nu Te-am văzut aşa de întristat. Am auzit că vrei să Te duci de la mine în Ierusalim la jidovi, dar nu ştii, fiul meu, de câte ori s-au adunat ei să Te omoare, şi Tu iarăşi Te duci la dânşii şi vrei să faci Paştile acolo ? Că eu am auzit că ai trimis doi apostoli ai Tăi să-Ţi gătească Paştile. Acestea zicând preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi apropiindu-se lângă fiul ei i-a zis în taină: ,,Fiul meu, am oarece să-Ţi spun, însă nu aicea între norod”, atuncea Domnul S-a tras la un loc deosebit şi a zis: ,,Ce ai să-mi spui, iubită maica mea ?” Iar ea a căzut la pământ plină de plângere şi de amare lacrimi, ci Domnul degrabă o a sprijinit şi o a ridicat şi a zis către dânsa: ,,Ah ! Maica mea, pentru ce ai făcut aceasta ? Spune-mi, maica mea, ce ai şi pentru ce atâta întristare te-a cuprins ?”
Atuncea a răspuns Născătoarea de Dumnezeu şi a zis: ,,Ah ! Fiul meu ! Au nu ai poruncit Tu în lege a cinsti pre tată şi pre maică şi întru toate a fi ascultători fiii către părinţi ?” Şi acestea zicând, iarăşi a căzut la preacuratele picioare ale fiului său, cu lacrimi udându-le, ci Domnul ridicând-o a zis: ,,Ce este, maica mea, atâta tânguire ? Ce faci şi mie nu voieşti să-mi spui ? Spune cu îndrăzneală fiului tău orice cerere ai”. Atuncea preacurata a zis: ,,Eu, fiul meu preadulce, Îţi voi spune numai ca o plecată roabă a Ta şi maică, cu lacrimi te rog să nu fiu neascultată de Tine, fiul meu. Eu, fiule, Îţi zic şi Te rog ca să nu mergi în Ierusalim, ci aicea cu noi în Vitania împreună să faci Paştile”. Iară Domnul a zis către dânsa: ,,Dar pentru ce, maica mea, să nu merg în Ierusalim ?”
Iară ea I-a zis: ,,Preadulcele meu fiu, mie acum mi-a spus Maria, sora lui Lazăr, cum că a venit nişte prieteni ai săi din Ierusalim şi i-a spus cum că cu bună seamă s-au sfătuit jidovii ca la această zi mare numaidecât să Te omoare pre Tine, că şi iscoade au trimis aicea la Tine şi acolo ostaşi întrarmaţi au gătit ca să Te prinză, şi eu n-aş crede, dar văz că sufletul meu s-a mâhnit foarte întru mine şi inima mea se taie, şi lacrimile, precum singur vezi, se varsă din ochii mei ca dintr-un izvor. Acestea, fiul meu, socotesc nu în zadar m-au împresurat; pentru aceea, fiule preadulce, încetează mai bine de această cale şi nu mai merge la Ierusalim, că şi singur înveţi să ne dăm în lături de oamenii cei răi, dând loc mâniei”.
Aceste cuvinte auzindu-le Mântuitorul nostru, a slobozit lacrimi şi a grăit către preacurata Sa maică: ,,Fiindcă până acum nu venise vremea rânduită pentru patima mea, pentru aceea de multe ori am scăpat din mâinile celor ce voia să mă prinză, acoperindu-mă cu dumnezeirea mea, precum când m-au suit în munte, vrând să mă arunce jos de acolo ca să mă piarză, eu prin mijlocul lor am trecut, şi ei toţi sta amorţiţi neputând a se apropia de mine (a se atinge de mine). Şi în alte rânduri sfătuindu-se ei să mă omoare, nimic nu au putut să-mi facă până acum, când a sosit ceasul cel mai înainte rânduit ca să-mi dau sufletul meu răscumpărare pentru tot neamul omenesc şi să-l scot din tirania diavolului, că pentru aceasta m-a trimis Tatăl în lume izbăvire”.
Aceste cuvinte auzind preanevinovata fecioară şi luând adevărată încredinţare cum că va să se înstrăineze de preaiubitul său fiu, de multă şi mare întristare şi plângere a căzut la pământ ca o moartă, foarte lovindu-se, plângând şi zicând: ,,O, despărţire amară ! O, lumina ochilor mei ! Ce voiu să mă fac ? Vai mie, celei străine şi sărmane ! Cum fiul meu uitând milostivirea cea de maică, singură acum mă lasă în lume !” Iară Domnul sprijinind-o cu mâinile Sale foarte o mângâia cu cuvinte dulci şi zicea către dânsa: ,,Pentru ce, maica mea cea iubită, atâta te sfărâmi cu întristare ? Şi pre mine mă întristezi, şi zici că te las singură ? Eu niciodată nu te voiu lăsa singură, măcar deşi voiu pătimi, dar însă toate de bunăvoia mea am a le răbda, ca să fac ascultarea Dumnezeului şi părintelui meu”.
Acestea aşa făcându-se, degrabă au prins de veste sfintele femei, care întotdeauna era pre lângă Născătoarea de Dumnezeu, şi alergând o au apucat în mâinile lor din mâinile Domnului, şi au zis către dânsa: ,,Vai nouă, Doamna noastră ! Ce ţi s-a întâmplat de atâta ai plâns şi te vedem cu totul slăbită ?” Iar preacurata abia putând a grăi, a început a le spune, zicând: ,,Ah ! Iubitele mele, de aţi şti voi pentru ce plâng eu, aţi plânge şi voi ca mine, că iată fiul meu şi Dumnezeul meu Se desparte de noi astăzi, şi merge la Ierusalim să Se dea în mâinile jidovilor ca să-L omoare”. Atuncea a zis Marta şi Maria: ,,Doamna noastră stăpână, nu te întrista aşa de mult că această tulburare a jidovilor nu s-au întâmplat numai o dată, ci de multe ori şi nu au putut să facă nimic. Şi acum noi suntem încredinţate că precum pre fratele nostru l-a sculat din morţi cu puterea dumnezeirii Lui, au doară nu va putea şi acum să Se apere pre Sine de tulburătorii jidovi ?”
Atuncea răspunzând Născătoarea de Dumnezeu a zis: ,,Drept grăieşti, o, Marto ! Puternic este ca niciodată să poată a pune jidovii mâinile pre Dânsul, dar iată că acum Însuşi mi-a spus mie fiul meu că a sosit ceasul ca să Se dea pre Sine la patimi şi la moarte, pentru ca să slobozească neamul omenesc de tirania diavolului. Aceste cuvinte cu încredinţare auzindu-le sfintele femei de la Născătoarea de Dumnezeu, au început şi ele a se boci cu mare plângere şi strigare împreună cu preacurata Fecioară, tânguindu-se pentru despărţirea cea cu durere de Domnul nostru. Deci Domnul nostru văzând şi auzind plângerea cea mare a lor şi tânguirea, s-a întristat foarte, şi a început a se pregăti de cale, fiindcă acum trecuse de amiazăzi joi, şi cale era a merge ca 3 mile de loc de la Vitania până la Ierusalim; şi poruncind apostolilor să se gătească de cale, a chemat deosebi pre Marta şi Maria surorile lui Lazăr şi pre Maria Magdalena, şi a început a le învăţa ca să aibă mare purtare de grijă pentru preacurata Sa maică, şi să nu se depărteze de la dânsa nicidecum, ci ,,să o mângâiaţi pre cât veţi putea, şi dacă va trece vinerea, să veniţi împreună la Ierusalim toate, că trebuieşte să fiţi şi voi acolo”.
Deci până ce acestea Domnul le-a aşezat, Născătoarea de Dumnezeu a înţeles de la oarecine cum că Iuda Iscarioteanul în ziua trecută a fost la Ierusalim, dar nu ştia că a fost pentru vânzarea fiului său, şi chemându-l deosebi i-a zis: ,,Prietene Iudo, tu ieri ai fost la Ierusalim, oare aşa este cu bună seamă precum am auzit prin alţii ? Că jidovii sunt pregătiţi ca să ucigă pre fiul meu ? Trebuie să fi auzit tu de una ca aceasta”. Iar ticălosul Iuda a răspuns: ,,Nu, Doamnă, nimica rău nu am auzit de Dânsul, eu am şi prieteni din jidovi, chiar din cei din sfatul lor, şi aceia negreşit mi-ar fi spus mie şi cum nu ţi-aş fi spus eu ţie, Doamna noastră ?”
Atunci a zis Născătoarea de Dumnezeu către Iuda: ,,O ! Prietene Iudo, de ai prieteni la sfatul jidovilor, foarte te rog să ai purtare de grijă pentru fiul meu, şi de cumva vei simţi vreo tulburare, tu ca unul ce ai prieteni dintre dânşii, sileşte şi o potoleşte, sau măcar să vii degrabă să-mi dai de ştire, ca mergând să mor şi eu acolo lângă fiul meu, aşa te rog prietene Iudo, să fii păzitor sănătăţii Lui, ca unul ce eşti mai de aproape precum singur cunoşti, că şi punga nu o au încredinţat la nimenea altul fără numai ţie, şi eu nu am alt prieten afară decât pre tine, deci ţie Îl încredinţez. Iar Iuda a zis: ,,Nu, Doamnă, nicidecum nu te mai mâhni, căci foarte mare purtare de grijă şi silinţă voiu avea eu pentru învăţătorul nostru”.
O ! Preasfinţită maica Mielului celui fără de răutate, cum ai încredinţat unui tâlhar comoara cea nepreţuită ? Lupului pre Mieluşelul, şi celui rău pre cel bun şi iubitor de oameni. O ! Ticăloase Iudo ! Nu-ţi ajunge că pre Fiul maicii L-ai vândut la moarte, ci încă şi pre maica o înşeli cu minciunile tale. Cu adevărat, cuvintele tale, Iudo, s-au muiat mai mult decât untuldelemn, şi acelea în urmă s-au aflat săgeţi.
Aşadar, voind Domnul ca să nu lase pre preaiubita Sa maică nemângâiată, o a chemat la un loc osebit unde se aflau şi celelalte sfinte femei şi cuprinzând-o cu mâinile, cu ochii plini de lacrimi o au sărutat, şi au zis către dânsa: ,,O preacurată şi preaiubita mea maică, îţi mulţumesc foarte mult pentru dragostea ta cea mare şi pentru osteneala ce ai arătat întru anii mei cei puţini; mulţumescu-ţi ţie, maica mea cea iubită, pentru ascultarea ta cea cinstită şi cu durere spre mine fiul tău, că m-ai hrănit cu ţâţele tale cele sfinte, şi m-ai îmbrăcat, şi m-ai încălzit, şi întru toate ai avut mare purtare de grijă cât am fost eu cu tine pre pământ, ca o adevărată maică a mea, că pentru trup şi pentru silinţa ta, şi ascultarea cea cu osârdie acum nu-ţi pot răsplăti, iar cu dumnezeirea mea cu adevărat îţi voiu răsplăti, şi mai mult decât pre toate maicile te voiu preaslăvi. Deci, acum preaiubita mea maică, te dau pre tine în mâinile lui Dumnezeu şi Tatălui meu, iar eu merg de voie să pătimesc şi pre cruce răstignindu-mă să-mi dau sufletul pentru mântuirea lumii, însă nu te întrista prea peste măsură, că a treia zi mă voiu scula, şi mă vei vedea şi mult te vei bucura”.
Aceste cuvinte auzindu-le preanevinovata Fecioară, s-a pornit spre tânguire şi amară plângere, smulgându-şi părul cel frumos, şi căzând la pământ, zăcea ca o moartă, aflându-se în cea mai de pre urmă despărţire de preadulcele său fiu, şi degrabă sfintele femei au început a o spăla cu apă rece până ce şi-a mai venit în fire, şi se nevoiau ele cât puteau a o mângâia de-a pururea petrecând lângă dânsa, după porunca ce aveau ele de la fiul său.
Deci chemând Domnul pre sfinţii apostoli într-acel ceas, a şi pornit la Ierusalim, şi venind au intrat în casa lui Zevedei, înaintea cetăţii despre răsărit, unde era gătit pentru Sfinţia Sa mai dinainte aşternut, şi toate gătite, fripte şi pre masă puse, după obiceiul jidovilor. Iar Iuda, mai înainte de a ajunge Domnul la casa lui Zevedei, s-au despărţit de apostoli, şi alergând în cetate unde erau jidovii adunaţi, le-a spus în scurt zicând: ,,Iată Nazarineanul, a sosit acum în casa lui Zevedei, precum v-am spus vouă de ieri”. Iar ei auzind foarte s-au bucurat, şi au voit ca să oprească pre Iuda, ca după ce va însera bine, să-i dea ostaşii care erau pregătiţi şi mergând să-L prinză.
Dar Iuda a zis lor: ,,Nu ştiţi voi nimic, nu ştiţi că El este om cu multe meşteşuguri, şi şezând eu aicea până va însera, de unde ştim noi ce face El, şi în care loc Se duce ? Dar nu aşa ! Voi fiţi gata şi staţi aicea cu ostaşii, şi eu mă duc iarăşi la dânşii, şi dacă Se va aşeza la masă cu ucenicii mai târziu, când voiu socoti eu îndată voiu alerga la voi, şi luând ostaşi lesne Îl voiu prinde. Aşa jidovii foarte împăcându-se cu sfatul Iudei, l-au şi îndemnat ca degrabă să meargă la Iisus Hristos, şi grăbindu-se s-au dus şi l-au întrebat pre el unii din apostoli unde a fost. Iar el a zis că au cercat să cumpere oarece, ce ştia el că se potriveşte, ca să nu-l vinuiască.
Şi şezând Domnul, a făcut Paştele după lege, precum zice dumnezeiescul Gură de Aur, ,,întâi în picioare stând, şi încinşi şi încălţaţi cu încălţăminte rezemându-se în toiege, şi altele câte porunceşte legea făcând”.
Frescă de Manuil Panselinos, de la Mânăstirea Protaton, Muntele Athos, secolul al XIV-lea
După aceea cele mai desăvârşit arătând ucenicilor, au aşezat şi Taina Paştilor noastre în foişor, noapte fiind, că zice: ,,Seară făcându-se, a şezut cu cei doisprezece apostoli, şi vezi că n-a fost aceea pasca legii pentru că cină, şi şedere, şi pâine a fost, iară acolo toate fripte pre foc şi nedospite. Şi mai înainte de începerea cinei s-a sculat de la cină şi şi-a pus hainele sale jos şi a turnat apă în spălătoare, Însuşi făcându-le toate; încă împreună şi pre Iuda înfruntându-l, iară pre ceilalţi ucenici învăţându-i ca să nu caute întâiciuni, precum şi după spălare i-a învăţat zicând: Cel ce este mai mare între voi, să fie ca cel mai mic; şi cel ce este începător, ca cel ce slujeşte (Luca 22, 26).
Şi mai întâi decât pre toţi, pre Iuda a spălat Hristos, care şezuse întâi mai curând şi mai fără de ruşine; iară mai pre urmă decât toţi a venit la Petru; iară acesta mai fierbinte fiind decât ceilalţi nu L-au îngăduit, zicând: Doamne, au tu vei să-mi speli picioarele ? Nu vei spăla picioarele mele în veac (Ioan 13, 6, 8). Şi îndată a auzit de la Învăţătorul: De nu te voiu spăla pre tine, nu ai parte cu mine. Atuncea Petru a răspuns zicând: Doamne, nu numai picioarele mele, ci şi mâinile şi capul, numai să fiu părtaş cu Tine. Deci a zis Domnul: Cel spălat nu are trebuinţă fără numai picioarele a le spăla, ci este curat tot; şi voi curaţi sunteţi, dar nu toţi, şi arătându-le înălţare preaslăvită prin smerenie.
Şi-a luat iarăşi hainele sale, şi a şezut, şi le-a zis: Voi pre mine mă chemaţi Învăţătorul şi Domnul, am spălat picioarele voastre, şi voi datori sunteţi unul altuia a spăla picioarele. Că pildă am dat vouă, ca precum eu am făcut vouă, şi voi să faceţi. Amin, amin zic vouă: nu este sluga mai mare decât domnul său; nici solul mai mare decât cel ce l-a trimis pre el. De ştiţi acestea, fericiţi sunteţi de le veţi face (Ioan 6, 13, 14-17), şi alte multe alte învăţături tainice i-a învăţat şi le-a aşezat lor întru acel ceas. Şi mâncând ei a spus pentru vinderea sa, care acum se săvârşise de Iuda, au adus cuvântul zicând: ,,Arătat vă spun vouă că fiul omenesc întru această noapte se va da la moarte de unul dintre voi, însă fiul omenesc va merge precum este scris pentru dânsul, dar vai omului prin care Fiul Omului se dă, mai bine ar fi fost să nu se fi născut omul acela” (potrivit Matei 26, 21 şi urm., Marcu 14, 18 şi urm., Luca 22, 21 şi urm.).
Şi tulburându-se ucenicii pentru cuvântul acesta, au început a zice fieştecarele câte unul: ,,Au doară eu sunt Doamne ?” Atuncea a zis Iisus Hristos numai lui Ioan în taină: Acela este, căruia eu întingând pâinea o voiu da (Ioan 13, 26). Că de ar fi ştiut Petru cuvântul acesta, ca cel ce era mai fierbinte şi mai râvnitor decât ceilalţi, ar fi ucis pre Iuda. Şi luând Iisus Hristos pâine şi blagoslovind a frânt şi a dat ucenicilor zicând: Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul meu (Matei 26, 26), asemenea şi paharul, zicând: Beţi dintru acesta toţi, că acesta este sângele meu, al legii celei nouă, aceasta să faceţi întru pomenirea mea (Matei 26, 28 şi Luca 22, 19). Şi vezi că pâine zice luând-o a numit trupul Său, iar nu azimă, să se ruşineze dar cei ce aduc azima întru jertfă.
Iară după săvârşirea dumnezeieştilor taine îndată a intrat satana în Iuda, că ispitindu-l pre el mai înainte, atuncea s-a sălăşluit întru el cu totul, şi se scârbea foarte, văzând că se face zăbava la masă.
Deci, sculându-se cu ucenicii săi de la masă, s-a pornit a se pogorî în Ghetsimani, şi pre cale venind, a zis lor: Toţi voi vă veţi sminti întru mine în noaptea aceasta, că scris este: bate-voiu păstorul şi se vor risipi oile turmei (Matei 26, 31). Iară Petru a zis: Deşi toţi se vor sminti întru tine, iar eu niciodată nu mă voiu sminti (Matei 26, 33). Şi era târziu, adică noapte adâncă, şi el a zis lui Petru: Mai înainte de a cânta cocoşul de două ori, te vei lepăda de mine de trei ori (Marcu 14, 30). Care a şi fost, că fiind Petru cuprins de mare frică, arătând Dumnezeu neputinţa firii omeneşti, şi pentru că încredinţase lui lumea, ca să cunoască Petru de la sine slăbiciunea firii, şi să fie milostiv spre cei păcătoşi.
Şi ajungând la Ghetsimani, nu a intrat în sat, ci S-a sălăşluit în oarecare grădină, ştiind că de acolo are să-L prindă. Atuncea Iuda cunoscând bine cum că acolo are să rămână Domnul, a alergat îndărăt cât putea la adunarea jidovilor dând de veste unde se află. Deci, luând de la dânşii cei 30 arginţi, şi ostaşii care era pregătiţi cu felinare şi cu lumini, s-a pornit cu mare grăbire spre grădina de la Ghetsimani. Dar Iuda încă pre cale fiind, le-a dat un semn zicând: ,,Să luaţi seama foarte bine, nu cumva greşind să prindeţi pre vreunul din apostoli în loc de Hristos, ci să căutaţi la mine pre care îl voiu cuprinde şi-l voiu săruta, pre acela, deodată să năvăliţi şi să-l prindeţi şi să-l loviţi bine cu câteva baltoage, ca să-i mai lipsească puterea, şi să nu cumva să-l scăpaţi”.
Aşa Iuda învăţând pre ostaşi, se apropia, iară Domnul Se afla în grădină de ceea parte de pârâul chedrilor, atâta nevoindu-Se întru rugăciune că Se făcuse sudoarea Lui ca picăturile de sânge ce pică pre pământ, şi zicea: Întristat este sufletul meu până la moarte (Marcu 14, 34); şi îngerul din cer I S-a arătat întărindu-L pre El, când şi apostolilor le-a zis, găsindu-i a treia oară dormind: Dormiţi de acum şi vă odihniţi, destul este; a venit ceasul; iată, se dă Fiul Omului în mâinile păcătoşilor. Sculaţi-vă să mergem; iată, cel ce m-a vândut, s-a apropiat (Marcu 14, 41-42).
Şi încă grăind El, iată Iuda, unul din cei doisprezece, a venit, şi împreună cu el norod mult şi ostaşii cu săbiile goale, iară Domnul văzându-i de departe, a ieşit afară din grădină întru întâmpinarea lor, şi le-a zis: Pre cine căutaţi ? Răspuns-au lui: pre Iisus Nazarineanul. Zis-au lor Iisus: eu sunt (Ioan 18, 4-5); şi îndată auzind ei acest cuvânt, au căzut toţi pre spate ameţiţi, şi felinarele li s-au stins. După aceasta, venindu-şi în fire, iarăşi au aprins felinarele, şi au intrat în grădină. Iară Domnul şi al doilea rând le-a zis: Pre cine căutaţi ? Iar ei ca şi întâia dată iarăşi au căzut la pământ (cu feţele în jos).
După aceea iarăşi îndreptându-se, s-au sculat şi a zis Iuda către ostaşi: ,,Eu mă mir de voi că sunteţi aşa de fricoşi, şi neputincioşi atâta de mulţi fiind, voi nu puteţi să prindeţi un om”. Atunci au zis ostaşii către dânsul: ,,Dar tu pentru ce cazi pre spate ca şi noi ? Noi ştim că tu ne eşti povăţuitor şi ne-ai zis că tu întâi îl vei cuprinde şi îl vei săruta, şi acum vedem că nici tu nu te poţi apropia”. Şi iarăşi a zis Iuda: ,,Ce trebuie sărutare ? Nu vedeţi că El singur aici înaintea voastră este, dar voi sunteţi cu totul neputincioşi ?” Şi aceasta o a făcut Domnul, ca arătat să cunoaştem noi că, nu când au vrut ei, ci când a voit El S-a lăsat să-L prindă.
Deci vrând să Se dea în mâinile lor, iarăşi S-a înfăţişat înaintea lor a treia oară, şi a zis lui Iuda: Prietene, pentru ce ai venit ? (Matei 26, 50) Iată vremea este bună, fă ce voieşti. Atunci Iuda apropiindu-se îndată L-a cuprins şi L-a sărutat, iară ostaşii văzând că S-a lăsat de L-a cuprins Iuda, îndată sărind cu toţii L-au prins pre El. Iar Petru, scoţând sabia, a lovit pre sluga arhiereului şi i-a tăiat urechea dreaptă. Atunci a zis Iisus lui: Întoarce sabia ta în locul ei, că toţi cei ce scot sabie, de sabie vor muri (Matei 26, 52); au ţi se pare că nu aş putea Eu singur să Mă apăr ? Şi a zis lui Malh să pună urechea sa la loc, şi îndată s-a vindecat.
Atunci apucându-L ostaşii cu nemilostivire, au început a-L bate cu săbiile şi cu ciomegele, şi fiecare cu ce avea în mâini; şi legându-I mâinile la spate, I-a pus la grumaji un ştreang şi-L trăgea la deal cu grăbire, cu mare batjocură şi cu strigări mari şi fără de rânduială, că se suia la văzduh glasurile lor, încât toată cetatea s-a speriat şi s-au deşteptat toţi din somn. Şi trăgându-L aşa cu mare batjocură, au ajuns la curtea lui Anna Arhiereul, care era îndreptător jidovilor, unde acolo era adunată toată mulţimea, aşteptând cu bucurie aducerea Domnului nostru Iisus Hristos cea cu necinste. Atunci, sfinţii apostoli de frică s-au ascuns cu toţii pre unde au putut, numai Sfinţii Ioan şi Petru mergeau după Iisus în casa adunării, iar Petru şedea afară cu slugile, ca să vază sfârşitul, unde şi lepădările de Hristos a făcut. După aceea, apropiindu-se Petru de uşa casei, unde era Domnul cu mâinile legate, a căutat Domnul spre Petru, şi cu acea căutătură a Domnului îndată şi-a cunoscut Petru greşeala, atunci şi cocoşul a cântat a doua oară. Şi ieşind el din curte, s-a ascuns într-o peşteră plângând cu amar, şi nu a ieşit din acea peşteră până în ceasul când a înviat Hristos din morţi.
Iar Domnul sta legat în curtea lui Anna, şi mulţimea ostaşilor celor peste o mie nu înceta a-L bate cumplit îndoindu-I durerile, până ce jidovii începură a-L trimite cu batjocură cu mâinile legate şi cu bătăi de la unul la altul, adică: Anna L-a trimis la Caiafa, apoi Caiafa L-a trimis iarăşi la Anna, după aceea L-a trimis la Pilat; apoi Pilat la întâia cercetare ce I-a făcut, cunoscând că nici o vină nu are, L-a trimis la Irod, fiindcă se întâmplase şi Irod în Ierusalim în acele zile. Şi Irod la întrebările ce I-a făcut, neluând nici un răspuns pre cât el aştepta ca şi vreo minune să vază de la Domnul. Deci, batjocorindu-L şi el de ajuns, L-a trimis iarăşi la Anna.
Mântuitorul Hristos înaintea lui Anna şi Caiafa
În această umblare de la unii la alţii a suferit Domnul foarte grele munci: lovituri, scuipări, palme, pumni, bice şi tot felul de răni, care de oameni nu s-ar fi putut şti nicidecum numărul mulţimii muncilor, dacă nu prin înger s-ar fi descoperit arătat celui dintre sfinţi părintelui nostru Dimitrie, Mitropolitul Rostovului. Deci, Anna Arhiereul iarăşi L-a întrebat cu tot dinadinsul de ucenici şi de învăţătura Lui. Atunci Domnul i-a răspuns: Eu totdeauna am învăţat în sinagogă şi în biserică, unde toţi iudeii se adună şi întru ascuns nu am grăit nimic. Ce mă întrebi ? Întreabă pre cei ce au auzit ce am grăit lor (Ioan 18, 20-21). Acestea zicând Iisus, unul din slugile ce sta înainte anume Malh, cel vindecat la ureche de Domnul, aşa de tare L-a lovit peste gură cu întrarmata mână de fier, încât s-a auzit în toată curtea că şi dinţii din gură I Se strămutaseră, şi îndată Domnul a căzut la pământ, şi s-au închipuit degetele acelei înveninate mâini pre faţa Domnului, şi mult sânge din gură şi din nas I-a curs. Atunci a zis Domnul: De am grăit rău, mărturiseşte de rău, iar de am grăit bine, ce mă baţi ? (Ioan 18, 23) Iar el îndată a răspuns, zicând: Dar pentru ce aşa răspunzi arhiereului ?
Osebit de acea palmă de fier a mai primit încă 102 lovituri cu palmele peste sfântul Lui obraz. Deci când era vineri, în faptul zilei L-a trimis Anna legat iarăşi la Pilat, dregător roman, unde acolo s-a adunat toată mulţimea jidovilor, şi toţi cei mai mari, cu feluri de mărturii mincinoase, silindu-se cum mai în grabă să-L dea morţii, fiindcă trecuse vremea să mănânce Paştile, că în noaptea aceea li se cădea lor să mănânce Paştile; dar pentru uciderea lui Hristos le-au mutat, precum spune şi Sfântul Ioan Gură de Aur.
Acolo, însă, la Pilat aflându-Se Domnul, multe întrebări I S-au făcut, şi într-o temniţă la puţin ceas L-au vârât în butuci de piatră, până ce se adunau mărturiile cele mincinoase. Tot acolo a fost aşa de tare legat la stâlpi de piatră cu spatele, încât I S-a despicat dumnezeiescul Lui piept. Tot la acel stâlp atâta a fost strujit cu mărăcini clenciuroşi şi ghimpoşi, încât, când L-au dezlegat de la stâlp, a căzut jos pre pământ neputând să stea pre picioare nicidecum, ci Se tăvălea în sânge sub stâlp, şi chiar în ceasul acela ar fi urmat nevoie să moară, dacă nu dumnezeirea ar fi sprijinit pre omenire, ca după toate înfricoşatele munci pre cruce să-Şi dea sfântul Său suflet.
Deci, Pilat, după toate cruntele bătăi ce I-a rânduit (,,numai doar că ar potoli mânia cea sălbatică a jidovilor”) voia să-L slobozească, văzând că nu are întru Dânsul vină, aducându-le încă aminte şi de obiceiul ce au, ca să le slobozească la tot praznicul câte un vinovat, socotind că-L vor ierta pre El, măcar pentru cinstea praznicului; dar ei mai cumplit întărâtându-se, strigau: Nu pre acesta, ci pre Varava (Ioan 18, 40). Şi iarăşi: De vei slobozi pre acesta, nu eşti prieten chesarului (Ioan 19, 12); noi asupra ta vom da pâră la împărat, căci noi l-am adus la tine ca pre cel vrednic de moarte şi tu voieşti a-l slobozi. Noi de acum cu tine ne vom judeca la împăratul Cesar, că pre cel potrivnic lui voieşti a-l acoperi. De nu ar fi fost acesta tulburător, sfatul nostru şi arhiereii nu l-ar fi dat ţie prin mărturii dovedite că este dator să moară.
Acestea auzindu-le Pilat, s-a temut foarte, şi măcar că-L ştia pre Dânsul cu totul nevinovat, însă spălându-şi mâinile, şi împreună cu spălarea mâinilor, spălându-şi şi inima despre toată milostivirea, a zis: Nevinovat sunt de sângele dreptului acestuia, voi veţi vedea. Şi răspunzând tot norodul, a zis: sângele lui asupra noastră şi asupra feciorilor noştri (Matei 27, 24-25). Şi îndată Pilat făcând pre voia lor, a slobozit pre Varava tâlharul, iar asupra lui Iisus a slobozit hotărârea morţii într-acest chip:
Pilat spălându-se pe mâini
,,Eu, Pilat din Pont, stăpânitor prin împărăţia romanilor, în divanul cel mare al domniei mele, judec, hotărăsc şi osândesc pre cruce pre Iisus ce se cheamă de norod Hristos Nazarineanul, om răzvrătitor împotriva legii lui Moisi şi a mare-încuviinţatului împărat al romanilor Tiberie Cesarul, numindu-se pre sine Fiul lui Dumnezeu şi Împărat al lui Israil, ameninţând stricarea Ierusalimului şi a Sfintei Biserici, nevrând să ştie de frica Cesarului, având încă îndrăzneală a intra cu mulţimea de norod în oraşul Ierusalim şi în Sfânta Biserică ca un Împărat biruitor cu ramuri de finic.
De aceea, orânduim pre întâiul nostru sutaş (comit) Cornilie să-l treacă pre el în public prin oraşul Ierusalimului, legat, biciuit şi îmbrăcat în porfiră, încununat cu cunună de spini, ducându-şi însuşi crucea sa pre umeri, ca să fie pildă tuturor făcătorilor de rele. Către acestea poruncim să-l treacă dimpreună cu doi tâlhari ucigaşi, şi să-l scoată prin poarta ce se zice Antonina, şi să-l ducă tot prin public la muntele făcătorilor de rele numit Golgota, şi acolo să-l răstignească pre cruce, pironit cu piroane de fier, după obiceiul osândiţilor, în obşteasca privire a tuturor, şi poruncim: ca nimeni ori de ce treaptă sau numire va fi, să nu îndrăznească a opri această hotărâre de mine dată, povăţuită şi săvârşită cu toată bună cuviinţă spre osânda abaterii acestui evreu, fiind pre temeiul legiuirilor şi a pravilelor împărăţiei romanilor. Către acestea va pune deasupra crucii şi scrisoarea aceasta a vinovăţiei lui în trei limbi: elineşte, romaneşte şi evreieşte adică: Iisus Nazarineanul Împăratul Iudeilor. În anul de la zidirea lumii 5508 martie în 23”.
Batjocorirea lui Hristos
Deci, după ce a săvârşit Pilat hotărârea morţii lui Iisus Hristos şi L-a dat ostaşilor ca să-L răstignească, le-a zis şi aceasta: ,,Iată vi-l dau ca să-l munciţi cum ştiţi, numai aceasta să ştiţi că el este dator ca pre cruce să moară, iar nu în alt loc, căci apoi veţi fi foarte rău pedepsiţi”. Cu aceasta a mai îmblânzit cruzimea ostaşilor; că de nu le-ar fi zis aceasta, nici nu ar mai fi prins ei pre Simon Chirineanul ca să ducă crucea cea foarte grea; ci ar fi bătut pre Domnul până la moarte, când nu mai putea să-Şi ducă crucea, slăbit fiind cu totul şi sângerat de multele şi cumplitele bătăi. Iar pentru toată mulţimea sfintelor Lui patimi să se ştie că numai suspinări umilite din inimă, mai înainte de moartea crucii, a slobozit de 109 ori; asemenea picături de lacrimi în toată vremea pătimirii Sale a vărsat din ochi 67.200, iar picături sângerate din ochi şi din tot trupul au fost de 11 ori câte 108.000 şi 225, care fac 1.188.225, adică un milion una sută optzeci şi opt de mii două sute douăzeci şi cinci.
De părul capului şi de barbă, tras şi târât a fost de 78 ori, poticnindu-Se şi căzând la pământ, începând de la grădină unde L-a prins şi până la Anna Arhiereul, de 7 ori. Când Îl împingeau până la poticnire, I s-au dat lovituri la picioare şi la fluiere 172; ridicat fiind de la pământ de păr şi de funia ce I-a fost în grumajii Lui de 23 ori. Tifle peste obraz şi peste gură şi între ochi a primit 28. Peste grumaji S-a lovit de 25 ori. Peste cap şi peste piept a primit lovituri 28. De stâlp a fost izbit o dată de moarte. De pământ iarăşi a fost trântit de 3 ori. La stâlp a fost bătut cu toiege de spini clenciuroşi, cu bice noduroase rău înveninate, şi cu lanţuri de fier în muchii. A primit lovituri 6.666; iară osebite răni au fost 5.000, şi fiindcă peste acelea I s-au mai adăugat altele mai cumplite, încât de multe ori după fire nevoie ar fi urmat să moară precum s-a mai zis, dar cu dumnezeirea se întărea omenirea, ca după acele prea multe şi grele patimi pre cruce să moară.
Osebit de răni, vânătăi au fost pre trupul Domnului încă 1.199, pre cap au fost împunsături de cumplită cunună de spini 1.000, fiindcă cununa se punea şi se lua de pre cap până la 50 ori. Lovit a fost peste cap şi peste cununa cea de spini, cu trestia şi cu toiegele din toată puterea, de 40 ori, dintru care lovituri au trecut ghimpi unii mai adânc decât alţii în capul Domnului 5, până la creieri, unde şi după Învierea Domnului au rămas 3, scuipări în sfânta faţă a primit 100, tras fiind încoace şi încolo cu batjocură de nas de 20 ori, de urechi aşijderea a fost scuturat de 30 ori. A mai căzut foarte rău când Îşi ducea crucea la deal la Golgota de 5 ori, şi a primit lovituri de moarte de 19 ori, când şi luându-I crucea de deasupra Lui, au silit pre Simon Chirineanul să o ducă.
Biciuirea lui Hristos
Acestea aşa săvârşindu-se Preacurata Fecioară Născătoarea de Dumnezeu nimic nu ştia de înfricoşatele munci ale fiului său, fiindcă ea se afla în Vitania, în casa lui Lazăr, împreună cu surorile lui şi cu alte femei care neîncetat o mângâiau şi o păzeau de aproape, după cum le poruncise Domnul. Şi măcar că nu ştia nimic de fiul ei cel iubit, însă de plângere nu înceta nicidecum, cunoscând cu duhul că fiul său pătimeşte. Iară vineri de dimineaţă au venit oarecare prieteni ai Martei şi ai Mariei din Ierusalim la Vitania şi le spuseră în taină toate cu mare jale pentru cumplitele patimi ale Mântuitorului şi cum că L-au dat ostaşilor ca să-L răstignească pre cruce; iară Preacurata Fecioară înţelegând din casă de unde se afla singură întru mâhnire, pentru venirea lor de la Ierusalim, începu a-i întreba cu tot dinadinsul cu mare durere zicând: ,,O ! prieteni iubiţi, spuneţi-mi adevărul, mă rog, ce s-a întâmplat fiului meu, şi cum se află ?”
Iară ei, după cum erau învăţaţi de Marta vrând să tăinuiască, au zis: ,,Nimic, Doamnă, rău nu am auzit de Dânsul”. Aceasta ei zicând şi ştiind ce s-a făcut Lui, îndată începură ei a plânge mai întâi, şi aşa nevoind ei au arătat adevărul. Atunci Preacurata cunoscând adevărul, îndată cunoscu că fiul ei pătimeşte cumplit şi cu mare plângere sărind, a început a alerga pre drumul Ierusalimului. Şi degrabă şi celelalte sfinte femei au început a alerga în urma ei, temându-se să nu se ucidă de întristarea cea multă, şi ajungând ele cu grăbire la Ierusalim, au mers drept la curtea lui Pilat, ci n-au apucat pre Domnul acolo, căci Îl porniseră la deal pre uliţă la Golgota. Iară ele şi mai cu grăbire mergeau ca să-L afle, şi apucând pre alt drum au ajuns întâi la Golgota şi neaflându-L acolo, s-au întors degrabă la vale pre alt drum.
Şi iată că L-au întâmpinat tocmai când căzuse sub cruce, şi ostaşii Îl băteau cumplit şi-L trăgeau de funia ce o avea în grumaji; şi nu Se putea scula de greutatea crucii, fiindcă slăbise acum foarte, şi era aproape de moarte, tăvălindu-Se în sânge, de unde nemaiputând dintr-acel loc să ducă crucea, o au dat lui Simon Chirineanul. Întru această jalnică stare aflând Preanevinovata Maică pre fiul ei cel iubit sub cruce cu totul istovit de bătăi, încruntat peste tot în sânge, încât numai urmele pre unde venise şi locurile pre unde căzuse cu crucea erau toate roşite cu scumpul sânge.
Soldaţii silindu-l pe Simon Chirineanul să ducă crucea Mântuitorului
Cine poate să spună cu de-amănuntul loviturile în piept ale Născătoarei de Dumnezeu ? Lacrimile cele amare, smulgerea nevinovatului şi frumosului păr din cap, ruperea obrazului cu unghiile, încât de n-ar fi fost celelalte sfinte femei cu totul s-ar fi ucis. Şi ce era mai rău, că nici nu o lăsau ticăloşii ostaşi ca să se apropie de fiul său, ci numai în urmă mergând şi tânguindu-se, unele ca acestea zicea: ,,Ah ! preaiubite, fiul meu ! Nu ai voit să mă asculţi pre mine, maica ta, ca să rămâi în Vitania, ci ai venit la Ierusalim ca să faci Paştele; iată ce-Ţi răsplătesc cei ce s-au îndestulat de facerile Tale de bine. Vai mie, fiul meu ! Nu Te-ai pornit ieri întru acest chip de la mine precum Te văzui acum. Vai mie, fiul meu ! Vai mie, fiul meu ! Căci ai făcut aceasta ? Ah ! Ce rău ai făcut jidovilor pentru care acestea Ţi-au răsplătit ? Vai mie, fiul meu ! Mângâierea mea şi inima mea cea preadulce ! Ah ! Ah ! Fiul meu preaiubite, cum văz urmele Tale pline de sânge şi nu mă pot apropia ca să Te şterg pre faţă. Vai mie, fiul meu şi Dumnezeul meu ! Trimite mai întâi la mine moartea, că nu pot suferi să văz acestea care nu nădăjduiam”.
Cu aceste cuvinte şi cu alte asemenea petrecea Preacurata Fecioară pre fiul său, împreună cu celelalte femei până ce au ajuns în deal la Golgota, şi ajungând la locul cel de osândă îndată ostaşii L-au dezbrăcat de haine şi L-au lăsat cu tot sfântul trup gol spre mai multă batjocură, după aceea L-au întins jos pre cruce şi L-au ţintuit, întâi amândouă mâinile, apoi picioarele unul lângă altul. Şi atâta L-au întins pre uscatul lemn al crucii, încât după proorocie puteai a număra oasele Lui, şi îndată după ce L-au pironit, au legat crucea cu funii, apoi cu multe strigări şi ocări ridicând-o, au înfipt-o în piatră, în gaura cea făcută înadins pentru aceasta.
Acestea privindu-le Născătoarea de Dumnezeu, s-a pătruns la cele dinlăuntru şi căzând la pământ a leşinat, şi a stat multe ceasuri nemişcată în mâinile sfintelor femei, care nici ele nu se pricepeau la cine vor căuta mai întâi: la Domnul care L-au văzut răstignit şi tot trupul Lui scăldat în sângele care curgea din rănile mâinilor şi ale picioarelor, sau la Maica Lui ce acum leşinase, şi mai vârtos femei fiind şi ele slabe de fire, însă întru acel ceas Sfântul Ioan a fost de mare trebuinţă ca unul ce la toate a fost de faţă. După ce au răstignit pre Domnul, au răstignit împreună şi pre acei doi tâlhari, însă nu cu piroane, ci cu funii au legat mâinile şi picioarele lor, după cum erau învăţaţi de cei fără de lege, ca numai pre Hristos să-L răstignească cu piroane, pentru zavistia şi urâciunea cea mare ce aveau asupra Lui. Apoi, după ce au răstignit şi pre tâlhari, au aruncat sorţi pentru cămaşa Domnului şi hainele le-au împărţit lor (potrivit Matei 27, 35), şi s-au întors ostaşii la ale sale, rămânând numai unul pentru pază.
După ducerea ostaşilor, Preacurata Fecioară a putut a se apropia de dulcele său fiu, şi a acoperi preacinstitele Sale coapse cu mahrama capului său, socotind de mare mângâiere că este slobodă a-şi plânge pre fiul ei cum voieşte totdeauna, cu celelalte femei şi cu Sfântul Ioan. Deci, aşa aflându-Se Domnul spânzurat pre cruce, adunarea cea ticăloasă ce era acolo L-a mai scuipat peste trupul gol de 73 ori, când a primit diferite ocări şi luări în râs, şi adăpare cu oţet şi cu fiere, şi hule de la tâlharul cel necredincios precum ne arată şi sfinţii evanghelişti pentru aceasta mai cu de-amănuntul.
Deci stând Născătoarea de Dumnezeu lângă crucea fiului său şi ştergându-L de sânge, Îi spăla picioarele Lui cu lacrimi şi le săruta şi mult Îl ruga ca să-i zică ei cel mai de pre urmă cuvânt, şi să nu o lase cu totul nemângâiată, şi-i zicea: ,,Ah ! Fiul meu ! Ce rău ai văzut de la mine, că iată cu tâlharul vorbeşti şi raiul îi făgăduieşti, iar către mine nu vorbeşti nici un cuvânt, dar într-a cui casă mă laşi, fiul meu, şi pre cine voiu avea mângâiere în locul Tău ? Vai mie, fiul meu, nu mă trece tăcând, că iată sunt aproape de moarte, şi pentru ce nu porunceşti morţii să mă ia pre mine mai înainte, că ce mai sunt eu fără de Tine ? Vai mie, fiul meu, cum Ţi s-a închis milostivirea cea spre mine, maica Ta !” Atunci Domnul a zis către Ioan, care sta sub cruce plângând: ,,Ioane, iubitul meu ! Iată maica mea să-ţi fie ţie maică, şi să o păzeşti ca lumina ochilor tăi”. Şi a zis către maica Sa: ,,Încetează, o, maica mea de atâta tânguire, că mai multă durere îmi pricinuiesc lacrimile şi cuvintele tale decât piroanele ce mi-au străbătut mâinile şi picioarele mele; iată pre Ioan să-l ai ţie fiu în locul meu”. Aceste cuvinte auzindu-le Fecioara Născătoarea de Dumnezeu, a luat puţină mângâiere, şi-i mulţumea foarte că nici în grelele Sale munci nu a trecut-o cu vederea.
Deci apropiindu-se ceasul al nouălea, după ce-L adăpară cu oţet şi cu fiere de multe ori, cu strigare mare plecându-Şi capul, Şi-a dat duhul, când şi înfricoşatele semne s-au făcut în cer şi pre pământ, adică întunecarea soarelui şi a lunii, ruperea catapetesmei, cutremurul pământului, despicarea pietrelor şi altele ce ne arată evangheliştii mai lămurit; după aceea trecând puţin, au venit ostaşii trimişi de la sfatul jidovilor, ca osândiţilor să le zdrobească fluierele cu ciomegele, ca să moară mai curând, şi să-i ridice de pre cruce ca să nu rămână pre a doua zi, de vreme ce era sâmbătă. Deci, venind ostaşii, zdrobiră mai întâi fluierele tâlharilor, apoi venind la Hristos, şi văzând că murise atunci, nu I-au zdrobit Lui fluierele, ci unul din ostaşi cum se afla cu suliţa în mână, a repezit-o în sfânta coastă cea dreaptă, încât a străbătut acea suliţă înveninată până la cele dinlăuntru, ajungând până la inimă, şi îndată a ieşit sânge şi apă.
Acestea văzând şi Ioan, a mărturisit şi adevărată este mărturisirea lui, că acesta a fost la toate, şi ce a văzut a scris; acesta fiind acolo, a sprijinit într-un vas din dumnezeiescul sânge ce curgea din coasta Mântuitorului. Tot în acea vreme şi Longhin a strigat: Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu a fost acesta (Matei 27, 54). Şi crezând, nu s-a mai întors la sfatul jidovilor, ci a rămas dreptcredincios până la sfârşit.
Acestea aşa săvârşindu-se mai presus de fire, căci cu adevărat spaimă era a vedea pre Făcătorul cerului şi pământului spânzurat pre cruce, mort atâtea ceasuri ! Spre seară fiind, a venit un bărbat din Arimateea, anume Iosif, cu bun chip, şi boier fiind, a îndrăznit de a intrat la Pilat şi a zis: ,,Doamne Pilate ! O mică cerere am către stăpânirea ta: dă-mi mie trupul străinului acesta nazarinean, care este pironit pre cruce. Nu-ţi cer vreun lucru mare, ci un trup mort, că deşi tu necunoscându-l l-ai osândit mai cu asprime decât pre tâlhari, însă eu îl cunosc cine este el şi pentru ce a pătimit. Iată acum s-au potolit toate tulburările şi strigătele jidovilor, nu te vatămă pre tine nimic dacă mi-l vei dărui mie să-l îngrop după lege”.
Iosif din Arimateea cerând de la Pilat trupul Mântuitorului
Şi s-a mirat Pilat că a murit aşa curând, om tânăr fiind. Şi înţelegând cu tot deadinsul că a murit, umilindu-se şi de cuvintele lui Iosif, a rămas întru mare mâhnire, şi lui Iosif i-a poruncit ca fără nici o temere să-l pogoare de pre cruce, şi să-l dea obişnuitei îngropări. Deci Iosif dobândind acest mare dar, adică slobodă voie de la Pilat pentru îngroparea Domnului, fără zăbavă s-a dus să-L pogoare de pre cruce, unde îndată a venit şi Nicodim cu smirnă şi cu amestecături de aloi, care erau mai înainte pregătite, şi aşa Iosif şi Nicodim şi cu Sfântul Ioan cu multe lacrimi, mai întâi închinându-se, şi aşa despironindu-L de pre cruce, mai întâi au despironit sfintele palme care erau foarte rău spintecate şi rănite, pentru că toată greutatea trupului a spânzurat numai întru cele două mâini şi piroane ale palmelor, din care nevoie era a se spinteca dumnezeieştile palme; asemenea au despironit şi preacuratele picioare, şi L-au pogorât de pre cruce.
Coborârea de pe cruce
Deci acestea aşa făcându-se, cine poate să povestească sau să spună amarele lacrimi şi tânguirile Născătoarei de Dumnezeu şi ale celor împreună cu dânsa ? Văzând înfricoşatele răni, şi pre fiul său mort fără suflare, purtându-Se pre mâinile lor, Îi spăla rănile cu lacrimi şi adesea le săruta cu mângâietoare şi jalnice cuvinte, întru atât încât pleca spre plângere şi pre cele neînsufleţite stihii. Şi ar fi voit Preacurata Fecioară măcar puţin timp a mai petrece pre fiul său cu lacrimi şi cu cuvinte cuviincioase ca unei maici, dar nu i-a fost cu putinţă fiind acum noapte, şi poruncă era ca toţi să se liniştească pentru ziua Paştilor. Şi aşa degrabă spălându-I sfântul Trup cu aloi, şi înfăşurându-L cu pânză subţire, precum aveau obicei jidovii a face, iar Iosif de spaimă cuprins fiind, cu frică slujea la îngroparea Domnului Hristos şi cu lacrimi grăia unele ca acestea:
,,Vai mie preadulcele meu Iisuse, cum mă voiu atinge de trupul Tău cel nestricăcios, sau cu ce pânză Te voiu înfăşura ? Sau cu ce mâini Te voiu pune în groapă ? Sau ce cântări voiu cânta la groapa Ta ? Ştiu şi pricep că minunate cuvinte ar trebui să se cânte dumnezeirii Tale, care mintea noastră nu le cuprinde, însă împreună cu Nicodim vom cânta aşa: Fiule Unule Născut, Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl, Cela ce eşti fără de moarte, care ai venit pentru mântuirea noastră a Te întrupa din Sfânta de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioară Maria, neschimbat Te-ai făcut om, răstignitu-Te-ai Dumnezeule, şi cu moartea pre moarte ai călcat, Unul fiind din Sfânta Treime, împreună preaslăvit cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, miluieşte-ne pre noi”.
Şi aşa L-a pus într-o groapă a lui Iosif în grădina sa, care era săpată în piatră, unde nimeni mai înainte nu zăcuse, ca înviind Hristos să nu socotească că ar fi înviere a altcuiva, iar amestecarea de aloi şi de smirnă a fost lipicioasă, ca dacă vor vedea pânza şi mahrama capului rămasă în groapă, să nu li se pară că L-a furat, că în ce chip nefiind slobozenie, ci mai vârtos şi ostaşi erau puşi pentru paza mormântului, ar fi putut cineva să-L fure sau să rupă acele ce aşa erau lipite de trup ? Deci, cu unele ca aceste cuvinte şi tânguiri, a fost îngropat trupul Domnului nostru Iisus Hristos de sfinţii bărbaţi Iosif cel cu bun chip, de Nicodim şi de Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, împreună şi cu Preacurata Fecioară Maica Sa, şi de sfintele femei mironosiţe, iar altul vreunul din ucenici n-au fost, fiind toţi risipiţi şi ascunşi de frică; deci, punând pre uşa gropii o piatră mare, s-au dus de acolo şi s-au odihnit după poruncă.
A pătimit Izbăvitorul nostru cu tot sufletul Său şi cu tot trupul Său, izbăvind pre om din moartea cea sufletească şi trupească. Cu sufletul a pătimit: scârbă, tânguire şi temere de moarte. Peste toate puterile sufleteşti, adică peste minte, peste înţelegere şi peste voie. Iar cu trupul afară de golătate, a pătimit bătăi, răni şi dureri peste toate mădularele şi simţirile trupeşti. Peste cap îmboldiri, pre mâini şi pre picioare pironire, pre coastă şi pre inimă împungere, peste obraz şi tâmple lovituri şi scuipături. La pipăirea a tot trupul bătăi, la gustare adăpare cu oţet şi cu fiere. Spre mirosire întru puturoasa închisoare şi pre Golgota de către trupuri răbdarea putorilor, la auzire ocări şi huliri, la vedere acoperirea ochilor şi vărsarea lacrimilor, a celor ce stau şi plângeau sub crucea Lui. Şi la privirea dezgolirii trupului Său, a căruia numai coapsele Preacinstita Maica Sa, cu mahrama capului său, pre cruce le-a înfăşurat.
Însă trei mai iuţi dureri au fost la sfintele patimi ale Domnului, cea mai întâi când Domnul nu multe suflete a văzut pocăindu-se cu mulţumire, pentru pătimirea Sa pentru care ca şi cum în zadar, sângele Lui a fost vărsat. Al doilea, când Domnul a văzut sufletul Maicii Sale sub cruce gemând, şi cu arma pătimirii pătrunsă. Al treilea, când trupul Lui pre cruce L-au pironit, atâta de mâini şi de picioare L-au întins, cât s-au desfăcut toate alcătuirile Lui. În ceasul acela s-a împlinit proorocia psalmistului: Numărat-au toate oasele mele (Psalmi 21, 19). Toate pătimirile Domnului după semuiri au fost 100.146, dacă cineva bolind din inimă pentru atâtea răni ale Domnului Iisus Hristos şi peste toată ziua va face rugăciunea dumnezeiască Tatăl nostru de 15 ori, acela într-un an de zile câte o rugăciune în cinstea fiecărei răni îi va aduce Domnului, sau câte 15 metanii într-un an pre toată ziua, întru cinstea patimilor Domnului, făcând acela va aduce câte o metanie la fiecare rană a Domnului.
Iar în ce fel de folos este omului din cugetările Patimilor Domnului Iisus Hristos, unul din dascăli a scris: ,,Dacă cu adevărată cugetare, şi cu desăvârşită sfărâmare a inimii vei cugeta pentru Patimile lui Hristos, mai mult folos vei avea, decât când cineva peste tot anul va posti de pâine şi de apă, sau de şi-ar omorî pre toată ziua trupul său până la vărsare de sânge chinuindu-se, sau de ar citi Psaltirea pre toată ziua”.
Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 76/martie-aprilie 2013